CURSURI PROGRAMATE PENTRU DATELE DE 27 APRILIE ȘI 4 MAI

TEHNICI DE OPERAŢIONALIZARE A OBIECTIVELOR

 Gilbert de Landsheere;
 Roger F. Mager.
Tehnica lui Gilbert de Landsheere
 implică cinci etape - cinci întrebări la care profesorul trebuie să răspundă pentru a
formula un obiectiv operaţional:
 Cine (toți elevii);
 Când (pe parcursul lecţiilor – mixtă, de consolidare, recapitulare - sau la
sfârsitul activităţilor – de transmitere, formare de priceperi și deprinderi);
 Ce (comportamentul elevului);
 Cum (strategia didactică);
 Care (performanţa minim acceptată – nr., procent, greșeli acceptate).
Tehnica propusă de R. Mager
 include un singur comportament caracterizat prin trei indicatori:
- specificarea comportamentului final (ce trebuie să realizeze elevul) în termeni
observabili;
- descrierea condiţiilor de realizare,
- specificarea nivelului de reuşită minimală (nr. minim de răspunsuri corecte sau
numărul maxim de greşeli tolerate şi interval de timp maxim oferit pentru rezolvarea
sarcinii).
Critica operaționalizării
 Pot fi minimalizate comportamente importante în educație (comportamentele simple
sunt mai ușor de operaționalizat) – aspectele formative
 Pot fi neglijate ocazii favorabile ale învățării care nu au fost prevăzute în formularea
obiectivelor
 Este nedemocratic să prevezi în avans și precis cum ar trebui să se comporte elevul
după încheierea acțiunii
 În anumite discipline (ex. arte) este mai greu să identifici comportamente măsurabile.
 Cadrele didactice ar putea fi evaluate mai degrabă în raport cu rezultatele învățării
decât în funcție de folosirea oportună a proiectării, experiențelor neprevăzute etc.
 Uneori rezultatele neintenționate sunt mai valoroase, dar concentrarea pe obiectivele
specificate ar putea face evaluatorul neatent la acestea
COMPONENTELE CURRICULUMULUI: CONȚINUTUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

2. Conţinutul reprezintă o componentă fundamentală din perspectiva teoriei curriculumului.

- include ansamblul valorilor din câmpul de influenţă educaţională

- sub forma unor corpuri organizate de informaţii, date factuale, situaţii problemă,
noţiuni, principii, modele de acţiune şi gândire.

 2 accepțiuni:

 Una largă: domeniile disciplinare (fizică, matematică, istorie etc.)

 Una restrânsă: ca element al disciplinei școlare (accepțiunea tehnică)

 Observații:

 Nu orice informație este un element de conținut al învățământului (ci

doar valorile științifice, culturale, tehnologice, socio-politice)

 Este selecţionat, organizat în raport cu anumite norme pedagogice.

 Dimensiuni ale problematicii conținutului

 Calitativă: Ce să se predea în școală și care sunt sursele de derivare ale

conținutului?

 Cantitativă: Câte cunoștințe / informații?

 Organizațională: Cum să fie structurate, organizate aceste informații, după

ce criterii?

 Temporală: Cât timp este necesar pentru asimilarea cunoștințelor

respective?

 Psihologică: Care este stadiul în care aceste informații devin accesibile?

Probleme critice ale conținutului

1. Menținerea unui echilibru dinamic între cultura socială și cea școlară

- Diferențiere vs integrare (arii curriculare; esențializare)

- Cultură generală vs specializare (curriculum comun)

- Discipline obligatorii vs opționale

2. Relația stabilitate – schimbare la nivelul c.î.

3. Relațiile informativ – formativ (conținuturi – capacități)

 1. Menținerea unui echilibru dinamic între cultura socială și cea școlară

 Informaţia socială/informaţia utilă (gradul de modernizare al învăţământului)

 Informaţia utilă /informaţia pragmatică (util / real încorporat în documentele

școlare)

 Informaţia pragmatică/informaţia asimilată (eficienţa procesului de învăţământ)

I.s. > I.u. > I.p. > I.a.

Probleme:

 Cum se poate reduce asincronismul dintre creșterea cantității de

informație și capacitățile psihologice limitate ale ființei umane?

 Cum putem pregăti absolvenții pentru integrarea socială și profesională

(când există riscul ca informațiile să se degradeze moral până la
absolvire)?

 Soluții parțiale:

 Reconsiderarea planurilor de învățământ (ariile curriculare; minim /

maxim; dispar discipline, apar altele)

 Revizuirea programelor școlare (reducerea datelor factuale, istoricism vs

accent pe gândire; restructurarea interdisciplinară a conținuturilor;
reconsiderarea structurii obiectelor de învățământ logica didactică – logica
științei)

 Revizuirea metodologiei instruirii (accent pe formativ: tehnici de muncă

intelectuală, modele și metode de cunoaștere, accentuarea motivației
intrinseci pt învățare, funcția aplicativă a conținuturilor; predarea ca
proces, nu doar ca produs)

 Soluții parțiale:

 Informatizarea învățământului

 Coborârea pragurilor de vârstă în predarea științelor și introducerea

programelor accelerate de instruire

 Dezvoltarea sistemului educației permanente

 Creșterea duratei învățământului obligatoriu

 Creșterea nr de ore în programul săptămânal de studiu

 Soluții parțiale:
  Diversificarea structurilor de învățământ

 diversificarea studiilor (profiluri / specializări, clase omogene /

eterogene / grupuri de nivel)

 și diferențierea instruirii (sarcini de învățare, gradul de dirijare al

învățării, timpul de învățare; organizarea clasei)

Diversificarea studiilor

 Profile și tipuri de unități școlare (înv neobligatoriu); școli speciale

 Cursuri opționale – facultative

 Organizarea claselor de elevi

 Clase omogene (capacitatea intelectuală / performanțe școlare globale)

 Grupe omogene

Diferențierea instruirii

a) La nivel de obiective, sarcini de învățare, conținuturi

a) Sarcina de învățare – diferențiere dpdv cantitativ sau calitativ

b) Gradul de dirijare al învățării

c) Timpul de învățare

b) La nivel de metode, procedee – moduri de instruire: frontal, grupal, individual

2. Relația stabilitate – schimbare la nivelul c.î.

>---1---2---3---4---5---6---7---8---9---10à

Stabilitate -------------------------------------------------------------àSchimbare
1. Obiectivele generale ale 4. Conținuturile integrate în 7. Îndrumările metodice
instruirii programele de studiu privind predarea
disciplinelor
2. Structura sistemului 5. Nr de ore alocate fiecărei 8. Perfecționarea
școlar discipline conținuturilor de bază
3. Sistemul disciplinelor de 6. Manualele 9. Formarea personalului
învățământ didactic
10. Metodele predare –
învățare
3. Relația informativ – formativ (conținuturi – capacități)

 Conținutul = ce se învață

 Procesul = învățarea procedeelor prin care cunoștințele sunt asimilate

 Controverse - orientări:

 Enciclopedistă (accent pe conținuturi)

 Formativistă (accent pe capacități, deprinderi)

 Utilitaristă (selecția conținuturilor în funcție de utilitate)

Notă: Până acum am primit următoarele confirmări pentru datele de examen:

PIPP 40719 – 2 iunie

PIPP 40720 – 3 iunie

Ped 40609 – 5 iunie

Aștept confirmarea ultimei grupe, vă rog! (PIPP 1 iunie) Sau o altă propunere de dată (8
iunie, de exemplu). Mulțumesc!

Voi reveni cu precizări în legătură cu posibile subiecte de examen și referitoare la modul

în care la nivel de universitate se decide modul de desfășurare a examenelor.
Suplimentar: Alte taxonomii (material informativ, in afara materiei de examen)
Taxonomia lui Krathwohl – domeniul afectiv
1. Receptarea prin: conştientizarea mesajului, voinţa de a recepta, atenţie dirijată sau
preferenţială

A diferenţia, a separa, a izola, a diviza, a accepta, a acumula, a combina, a alege, a

răspunde, a asculta, a controla, a asimila
2. Reacţia/răspunsul prin: asentiment, voinţa de a răspunde, satisfacţia de a răspunde
A se conforma, a urma, a aproba, a oferi, a discuta, a practica, a (se) juca, a aplauda, a
aclama, a-şi petrece timpul liber într-o activitate
3. Valorizarea prin: acceptarea unei valori, preferinţa pentru o valoare, angajare
a-şi spori competenţa prin, a renunţa, a specifica, a ajuta, a încuraja, a acorda asistenţă, a
subvenţiona, a argumenta, a dezbate, a protesta, a nega, a încuraja
5. Caracterizarea prin: ordonarea generalizată, caracterizarea globală, autocaracterizarea
globală
A revizui, a schimba, a completa, a face aprecieri valorice legate de o activitate, a dirija, a
rezolva, a evita, a-şi asuma o sarcină, a colabora conform unor norme manageriale
4. Organizarea prin: conceptualizarea unei valori, organizarea unui sistem de valori
A discuta, a abstrage, a compara, a teoretiza o temă, a organiza, a defini, a formula, a
armoniza, a omogeniza
5. Caracterizarea prin: ordonarea generalizată, caracterizarea globală, autocaracterizarea
globală
A revizui, a schimba, a completa, a face aprecieri valorice legate de o activitate, a dirija, a
rezolva, a evita, a-şi asuma o sarcină, a colabora conform unor norme manageriale
Taxonomia în domeniul psihomotor – Simpson
1. Percepţia prin: stimulare senzorială, selecţia indicilor, traducere
A auzi, a vedea a pipăi, a gusta, a mirosi, a simţi, (ex. - a descoperi defectul unei maşini
după zgomot, a traduce impresia muzicală în dans etc.)
2. Dispoziţia (mintală, fizică, emoţinală)
A cunoaşte instrumentele necesare unei lucrări de atelier (ex. a lua poziţia necesară pentru
a arunca bila de popice, a fi dispus să execuţi o operaţie tehnlogică etc.)
3. Reacţia dirijată prin: imitaţie, încercări şi erori (ex. a executa un pas de dans imitând, a
descoperi procedeul cel mai eficient pentru a executa o operaţie practică – la caligrafie etc.)
4. Automatism (ex. a fi capabil să execute un lanţ de mişcări la gimnastică etc.)
5. Reacţia complexă cu înlăturarea nesiguranţei, performanţă automată (ex. a monta un
aparat şi a te folosi de el fără ezitare, a şti să cânţi la vioară conform unor norme estetice
etc.)
6. Adaptarea: a modifica voluntar mişcările în condiţii dificile fără a pierde eficienţa
7. Creaţia: a coordona mişcarea în condiţii noi cu randament superior