UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANTA

FACULTATEA DE MEDICINA,
SPECIALIZAREA TEHNICA DENTARA
ANUL 1, GRUPA IV

TRANSUMANISMUL

STUDENT: Urs Vladimir Cristian

Constanta
2022
„O definiție a transumanismului este oferită de jurnalistului Daniel Estulin. Conform acestuia,
transumanismul ar fi „un vis de tehnologie ultraînaltă a savanților de computere, filosofilor,
neurosavanților și multor altora.” Scopul final al transumanismului este de „a augmenta corpul și
mintea umană și, finalmente, întreaga experiență umană.” Oamenii cu corpul și creierul
augmentate nu vor mai fi oameni, ci supraoameni, în fond, entități postumane.

Pănă la apariția entităților postumane, transumaniștii susțin faptul că unii dintre noi am început
să devenim transumaniști, chiar dacă nu conștientizăm această nouă situație. Trimiterea precisă
este la acei semeni ai noștri care poartă „stimulatoare cardiace, implanturi auditive, sau proteze
de șold.” Ei și-au augmentat corpul cu dispozitive tehnice în scopul recuperării unor funcții
pierdute și al îmbunătățirii funcționalității corpului în întregul său.

Alții, mai curajoși, au încercat să simtă câmpurile electromagnetice și să controleze dispozitive

tehnice și computere de la distanță. În 2002, Kevin Warwick a avut o serie de 100 de electrozi
implantați chirurgical în nervii de la brațul stâng, 30 putând astfel să controleze un scaun cu
rotile electric și o mână artificială care să controleze această interfață neuronală. Alți fani ai
roboților au apelat la experimente similare. De exemplu, Todd Huffman, angajat al Alcor, a avut
un magnet implantat în degetul inelar stâng pentru a simți câmpurile magnetice, făcând astfel
primul mic pas în visul îmbunătățirii creșterii varietății de experiențe umane.

În 1998, transumaniștii s-au organizat în cadrul Asociației Transumaniste Mondiale (WTA).

Cine sunt membrii ai acestei asociații?

Departe de a fi alcătuită din cercetători marginali, mișcarea numără printre membrii săi figure
renumite din lumea academică, ce fac parte din mai multe comitete de bioetică și prezidează mai
multe grupuri de reflecție, precum cofondatorul său, filosoful suedez Nick Bostrom, absolvent al
Școlii de Economie din Londra, lector la Universitatea Oxford, director al Institutului pentru
Viitorul Umanității și al Programului de Impact al Tehnologiei Viitoare Universității Oxford.

Cine susține astăzi asociațiile și proiectele costisitoare ale transumanismului?

Susținătorii transumanismului sunt companii celebre, cu potențial financiar uriaș, echipe

de cercetători din domeniul High Tech – robotică, neuroetică, nano-tehnologie, genetică,
neurobiologie computațională etc. care s-au implicat în provocatorul domeniu al inteligenței
artificiale și, implicit în deschiderea drumurilor spre o lume nouă, în care condiția umană va fi
redefinită, într-o manieră complet diferită față de ceea ce știm sau trăim în prezent.

Scenariul transformării unei existențe umane într-una postumană pare pentru mulți dintre noi de
domeniul fantasitcului. Astfel, creierul nostru actual nu funcționează la capacitatea lui maximă.
Tocmai de aceea trebuie potențat cu ajutorul unor neurocipuri-interfață care conectează creierul
uman la calculator. Creierul uman se va transforma într-un supercomputer, iar consecința va fi
„creșterea de mii de ori a inteligenți”. Va apărea astfel mult asteptatul om nou. În joc este o nouă
versiune a mitului supraomului, una posibilă grație noilor tehnologii.

Iată câteva exemple de proiecte derulate în acest sens.

Următorul exemplu este din SUA. Paul Allen, cofondatorul Microsoft, investește peste 500 de
milioane de dolari în Institutul Allen pentru Știința Creierului. Scopul măreț este acela de a
colecta toate informațiile lumii într-un computer și de a transfera aici ceea ce corifeii acestui
proiect numesc „conștiință digitală”. ”

„Subiectul are ramificații multidisciplinare. Dar și impact de dezbătut. Argumentele

transumaniștilor non-radicali sunt orientate în direcția rezolvării unor probleme medicale, fie că
acele neajunsuri sunt lăsate de natură, fie că sunt dobândite. Ingineria genetică e mână-în-mână
cu transumanismul, miza fiind polisarea genomului uman pentru a asigura tuturor oamenilor o
viață mai bună. Cei mai radicali merg la un alt nivel: rasa umană are nevoie de reprogramare.
Atât din motive genetice, dar și din motive ce țin de nevoia de a crea o civilizație (societate) mai
bună. Indiferent ce înseamnă asta.

Ideea în sine nu e nouă. Provocarea rolulului lui Dumnezeu e mai veche. Însă azi ea se manifestă
la vedere și ne transformă din mers experiențele, valorile, credința și, în final, viața. Că vrem sau
nu. Că suntem conștienți sau nu. Tentația e mare: cine nu și-ar dori să trăiască veșnic? Nu ați
vrea să fiți mereu sănătoși? Cine nu ar vrea țesuturi împrospătate la 5 ani? Cine nu și-ar dori un
trup de 25 de ani și o judecată de 70? Nu v-ați dori să puteți acumula mai repede și mai multe
informații și cunoștințe? Căci și despre asta e vorba când vorbim despre transumanism. ”

„E adevărat că omul poate să filosofeze despre orice, să-și creeze propria utopie despre viitor și
să creadă în ea. Dar oare putem să mergem atât de departe, încât să profețim dobândirea
nemuririi prin intermediul nanotehnologiilor implantate în corp? Sunt unii care cred aceasta
dintr-o naivitate idolatră și nu se sfiesc s-o afirme public. Aceste persoane atașate de cuceririle
științei ignoră o problemă de fond în acest caz. Anume că știința renunță la propriile principii și
se metamorfozează pe nesimțite în religie. Cum așa? Foarte simplu. Știința a fost dintotdeauna o
realitate omenească pragmatică, care a contribuit la îmbunătățirea vieții pământești pe care, fiind
limitată, a căutat să o facă cât mai ușoară, întrucât percepea această viață drept singura.
Dimpotrivă, nemurirea a fost dintotdeauna domeniul religiei, al Bisericii. Din această cauză, între
cele două a existat o deosebire radicală de planuri și de abordare a existenței umane din
perspectiva finalității acesteia. Dar acum, dintr-odată, știința trece granița și intră în spațiul
religiei. În situația dată nu este important dacă transumanismul se va realiza vreodată practic sau
dacă va rămâne o simplă utopie, ci faptul că acest curent își însușește în mod fraudulos concepții
ce țin de o altă sferă a spiritului uman, pe care le pervertește. Doar dacă transumanismul nu este
el însuși o religie, sau mai bine spus o parareligie, în construcție, care în viitor va mai angaja cu
siguranță și alte elemente. De aceea, științele implicate în fenomen sunt pasibile să-și piardă
orice credibilitate.

Biserica este cea care a descoperit lumii pe deplin tema nemuririi. Numai că între nemurirea
propovăduită de ea și cea actuală, trâmbițată de transumanism, nu este o identitate, ci o deosebire
fundamentală. În vreme ce transumanismul promite o nemurire pământească, Biserica vestește că
în această lume este doar pregătirea pentru o nemurire ce va fi primită într-o altă, eternă și
desăvârșită lume: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”, zice Mântuitorul. Pentru că
nemurirea este incompatibilă cu această lume, supusă și ea morții. Așadar, se pare că, dacă prin
implantarea nanotehnologiilor în trup se va ajunge la alienarea și chiar suprimarea omului așa
cum îl cunoaștem noi astăzi, prin promisiunea nemuririi pământești, transumanismul dorește,
printr-o utopie periculoasă, să-l deturneze pe om de la sensul său final: nemurirea cerească.”

Era neoumanității. Ce ne așteaptă în viitor?

„Anul 100000 î. Hr. – uneltele de piatră, anul 4000 î. Hr. – roata, secolul al IX-lea d. Hr.
– Praful de pușcă, secolul al XV- lea – tiparul, secolul al XIX-lea – becul electric! Secolul XX-
autoturismul, televiziunea, armele nucleare, vehiculele spațiale, internetul. Secolul XXI-
biotehnologia, nanotehnologia, fuziunea, călătoria în spațiul cosmic. În următorii 50 de ani vom
fi capabili să cream indivizi cibernetici imposibil de deosebit de noi. În 2020, vom putea să ne
controlăm după dorințe greutatea corpului. Cum? Cu ajutorul nanotehnologiilor care ne vor
dezactiva celulele adipoase. „Nano” reprezintă a miliarda parte dintr-un metro. Prin urmare avem
de-a face cu tehnologii de mărimi moleculare infiltrate în corpul nostru. În viitor se dorește ca
acești nanoroboți să poată opera de de cancer în interiorul corpului, îăn locul medicilor. Grație
înlocuirii celulelor bolnave din organism, transumaniștii vor reuși, în jurul anului 2045, să obțină
chiar și nenurirea. Transumanismul promite realizări tehnice co totul neobișnuite. Astfel, în
intervalul 2020-2030, vom reuși să ne tipărim în propria noastră casă haine cu ajutorul
imprimantelor 3D. ”

Pericolele transumanismului.

„Autorii mai mult sau mai puțini credibili discută aprins despre marile pericole alea
instaurării transumanismului în viața noastră socială. Dacă transumanismul ar deveni o realitate
social și proiectele amintite ar fi realizate, atunci, la limită, rasa umană s-ar reduce „la un corp de
depresivi zâmbitori, narcisiști, infatuați insensibili, amorali, imorali sau delincvenți”. Am cădea
la nivelul unei populații dezumanizate, devenind carnea de tun a istoriei viitoare. ”

„Transformările economice care decurg din aceste realiătăți sunt semnificative. Lista cu
meseriile care vor avea desuferit în urma noului val de automatizare este foarte lungă.Spre
deosebire de mașinile cu abur, care invadaseră industria în secolul al XIX-lea, și de roboții care
au făcut același lucru în cea de-a doua jumătate a secolului XX, aceste noi mașini nu înlocuiesc
doar forța umană, ci ceea ce până acum se credea că ar fi propriu omului: cunoașterea,
inteligența,analiza, ba chiar și raționamentul

Merită oare să ne dorim să trăim o mie de ani? Cum vor conviețuioamenii augmentați cu
celelalte persoane? Nu ar trebui săne temem de un fel de biototalitarism, așa cum întâlnim în
Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley, care, la vremea când a fost scrisă, aparținea genului
science-fiction, dar care, în prezent, constituie o anticipare realistă a posibilului nostru viitor?

Nu suntem întru totul de acord cu privire la aceste chestiuni. Am avut de nenumărate ori ocazia
de a dezbate public astfel de probleme, de a ne contrazice cu ceilalţi şi de a ne prezenta
argumentele.Totul a fost în zadar: deza-cordul dintre noi continuă să existe. Dar am putut
constata,de asemenea, cu ocazia acestor dezbateri, că pozițiile noastre converg spre două puncte,
poate și mai importante: mai întâi, necesitatea unei discuţii raționale, argumentate și respectuoase
cu celălalt; și apoi, convingerea că tehnica nu este, în sine, bună sau rea, ci totul ține de modul în
care omul alege să o folosească.

Ne aflăm în plină revoluție tehnologică: cea a convergenței nanotehnologiilor, biotehnologiilor și

inteligenței artifiaciale. Ea face posibilă ameliorarea performanțelor corpului și minții.
Tehnologia poate crea un om augmentat, și o va face încetul cu încetul. Dar chiar trebuie să facă
asta? Rolul tehnologiei este de a ne asigura confortul și de a ameliora condițiile vieții omenești.
Nimeni nu se opune progreselor medicinei, care au permis o permanentă creștere a speranței de
viață. Iar acest proces va continua. Există numeroase motive care ne-ar determina să acceptăm
corectarea slăbiciunilor noastre biologice atunci când tehnologia o va permite. Să luăm ca
exemplu bolile de retină. Un francez din trei va suferi de degenerescență maculară legată de
vârstă (DMLV). Această boală, care poate duce la pierderea vederii din cauza distrugerii
centrului retinei, afectează deja peste un milion de francezi, iar acest număr va crește
considerabil odată cu îmbătrânirea popu-lației.

Într-adevăr, nu trebuie să ne lipsim de aceste tehnici. Însă trebuie oare să fim de acord cu

tot ceea ce putem să facem? „Tot ceea ce este realizabil din punct de vedere tehnic merită să fie
realizat, indiferent de costurile etice“, spunea fizicianul Dennis Gabor, cel care a inventat
holografia, ce i-a adus Premiul Nobel pentru Fizică,în anul 1971. În zadar ne alarmăm de
cinismul pe care îl implică această axiomă, căci ea are putere de lege pentru adulatorii pieței
atotputernice, convinși că selecția obiectelor tehnice se supune aceluiași mecanism ca selecția
naturală a speciilor. Desigur, încercăm astăzi să ținem cont de etică, făcând apel la comitete
ce analizează acceptabilita-tea realizărilor tehnice, însă este o luptă dură, deoarece căutarea cu
orice preț a noului a devenit o adevărată dogma pentru factorii de decizie din plan politic sau
industrial.

În 2080, vor fi oare trimiși la închisoare orbii care vor vrea să-și facă un implant artificial de
retină, care le-ar oferi o vedere superioară celei normale? Bineînțeles că nu! Peste câteva zeci de
ani vom trece de la o medicină reparatorie la o medicinăde augmentare. Să nu uităm că omul
vaccinat este deja un om augmentat. Revin asupra ideii de medicină de augmentare. Singura
definiție a umanului care mi se pare de necontestat este cea dată de Rousseau: Omul este o ființă
perfectibilă. Cu alte cuvinte, el este sortit unei continuea meliorări, deoarece s-a născut
imperfect. Neotenia sa primară îi impune să se smulgă din inerția de care dau dovadă animalele
care sunt deja de la naștere ceea ce vor fi până înmomentul morții. ”

Bibliografie:

1. Laurent Alexandre, Jean-Michel Besinier, Pot face roboții dragoste?, Editura Humanitas,
București, 2019, pp. 7-15.
2. Nicu Gavriluță, Noile religii seculare, Editura Polirom, Iași, 2018, pp. 159-180.
3. https://republica.ro/transumanism-sau-cum-ne-jucam-de-a-dumnezeu accesat la data de
25.05.2019, ora 16:24.
4. https://ziarullumina.ro/repere-si-idei/transumanismul-si-promisiunea-nemuririi-
129998.html accesat la data de 25.05.2019, ora 17:30.