Iepurele Amami

Nume: Mărgău Maria Denisa

An II
Biologie
Ce este o fosila vie?
Termenul "fosile vii" a fost folosit pentru prima dată în 1859 de Charles Darwin în publicația sa
"Despre originea speciilor". O fosilă vie este un organism existent care seamănă foarte mult cu
un organism dispărut care este cunoscut numai din arhivele fosile. Fosilele de viață tind să
prezinte o rată lentă a progresului în comparație cu alte organisme, făcându-le identificabile pe
perioade lungi de timp. Timpul mediu dintre momentul în care o fosilă vie apare mai întâi este
mai lungă decât cea a organismelor obișnuite. Există multe exemple de fosile vii în Regatul
Animalia, cum ar fi Aardvark (Orycteropus afer), iepure Amami (Pentalagus furnessi) și pelicani
(Pelicanus).

Iepurele Amami

Iepure Amami ( Pentalagus furnessi)Amami aprins "Amami sălbatic iepure negru") ,

de asemenea , cunoscut sub numele de iepure Ryukyu este un întuneric furred iepure care se
găsește doar în Amami Ōshima și Toku-no-Shima , două insule mici între
sudul Kyūshū și Okinawa din prefectura Kagoshima (dar de fapt mai aproape de Okinawa)
în Japonia . Adesea numită fosilă vie, iepurele Amami este o rămășiță vie a iepurilor străvechi
care au trăit cândva pe continentul asiatic, unde au murit, rămânând doar pe cele două mici insule
japoneze în care trăiesc astăzi. 

Se crede că Pentalagus este un descendent al Pliopentalagus , cunoscut din Pliocenul Chinei și

din estul până în Europa Centrală.

Dietă
Fedurile Amami iepure la peste 29 de specii de plante, care încorporează 17 specii de arbuști și
12 specii de plante erbacee , care consuma cea mai mare parte, lăstarii
tineri muguri și ghinde . De asemenea, mănâncă nuci și cambium dintr-o mare varietate de specii
de plante. Se observă că iepurele amami se hrănește și cu scoarța tulpinilor și a crenguțelor
plantelor arbustive. În timpul verii, iepurele amami se hrănește în principal cu iarbă pampas
japoneză, iar în timpul iernii, mănâncă în primul rând ghindele arborelui pasanian. 
Morfologie
Iepurele Amami are picioare scurte și picioare posterioare, un corp oarecum voluminos și gheare
destul de mari și curbate folosite pentru săpat și uneori pentru a urca.Urechile sale sunt
semnificativ mai mici comparativ cu cele ale altor iepuri sau iepuri.  pelage este gros, wooly si
inchis, maro pe partea de sus și devine mai ursiu pe părțile laterale.Are gheare grele, lungi și
foarte puternice, fiind aproape drepte pe picioarele anterioare și curbate pe picioarele
posterioare  Ochii sunt, de asemenea, mici în comparație cu iepurii și iepurii mai
obișnuiți. Greutatea medie este de 2,5-2,8 kg. 
Distribuție și habitat
Habitatul ideal pentru acești iepuri se află într-o zonă între păduri mature și tinere.  Folosesc
pădurile dense și mature ca protecție și pentru prezența ierbii pampasului , vara, iar ghindele ,
iarna, pentru dietele lor.  De asemenea, utilizează densitatea ridicată a ierburilor perene și a
acoperirii solului erbacee din pădurile tinere pentru dietele lor în diferite perioade ale anului. Prin
urmare, cel mai bun habitat pentru care să locuiască este în cazul în care au acces ușor atât la
pădurile tinere, cât și la cele mature, fără obstacole între cele două tipuri de păduri. 
Folosind numărul de pelete fecale și sondaje efectuate de rezidenți, numărul de iepuri este
estimat la 2000–4800 rămase pe Insula Amami și 120–300 rămase pe Insula Tokuno.
Comportament
Această specie este un locuitor de pădure nocturn care se reproduce o dată la sfârșitul lunii
martie-mai și o dată în septembrie-decembrie, având câte unul sau doi tineri de fiecare dată.  În
timpul zilei, mama sapă o gaură în pământ, pentru ca puii ei să se poată ascunde. Noaptea,
deschide intrarea în gaură, în timp ce urmărește prădătorii (cum ar fi șerpii veninoși ), apoi își
îngrijește puii. , după care închide gaura cu pământ și material vegetal lovind-o cu labele din
față.  Iepurii Amami dorm în timpul zilei în locuri ascunse, cum ar fi peșteri.  De asemenea, sunt
remarcați pentru că au un apel similar cu cel al unui pika . 

Amenințări
Înainte de 1921, vânătoarea și capcana erau o altă cauză a declinului populației. În 1921, Japonia
a declarat iepurele Amami „monument natural” care a împiedicat vânarea acestuia Apoi, în 1963,
a fost schimbat într-un „monument natural special” care l-a împiedicat să fie și el prins. 
Distrugerea habitatelor, cum ar fi defrișarea pădurilor pentru exploatarea forestieră comercială,
spațiul agricol și zonele rezidențiale, este cea mai dăunătoare activitate pentru distribuția acestor
iepuri. Întrucât preferă un habitat atât de păduri mature, cât și de păduri tinere, nu prosperă doar
în pădurile mature neatinse de distrugere, dar nu prosperă nici în pădurile nou crescute.  Există
planuri de eliminare a habitatului actual pentru acești iepuri pentru construcția de terenuri de golf
și stațiuni, ceea ce este permis, deoarece nu va ucide iepurele în mod direct, ci doar schimbarea
mediului în care locuiește, ceea ce este legal chiar și sub protejarea statutului special de
monument natural. 
Iepurele Amami se confruntă, de asemenea, cu amenințări imense din partea prădătorilor
invazivi, fiind o cauză majoră a scăderii dimensiunii populației.Pe insula Amami, mangusta
indiană mică ( Herpestes javanicus ) a fost eliberată pentru a controla populația unui șarpe
veninos local, iar numărul său a crescut dramatic.  Această mangustă, împreună cu pisicile și
câinii sălbatici, devansează iepurele Amami Pisicile sălbatice și mangustele indiene mici s-au
dovedit a fi o amenințare nu numai pentru iepurii Amami, ci și pentru alte câteva specii
endemice pe cale de dispariție din zonă, cum ar fi Jay Amami. 
Conservare
În iulie 2008, Amami Rangers pentru conservarea naturii au obținut o fotografie a
unei pisici sălbatice care purta un cadavru de iepure (oasele și blana de iepure găsite în
excremente de pisici sau câini au fost deja găsite), determinând discuții despre modalități mai
bune de a controla animalele de companie.O mică zonă a insulei Amami are Parcul Național
Amami Guntō care protejează în continuare populația. ] S- au făcut unele încercări
de refacere a habitatului , dar iepurele Amami are nevoie de un mozaic de pădure matură și
tânără în imediata apropiere, iar atunci când o pădure tânără este regrown nicăieri în apropierea
unei păduri mature, este puțin probabil ca acest iepure să o locuiască.] Cercetarea și
monitorizarea populației sunt, de asemenea, în curs de desfășurare pentru a încerca să împiedice
scăderea numărului, chiar dacă acestea nu pot fi crescute. ]
Lucrările de conservare sugerate pentru viitor includ restaurarea habitatului și controlul
populației de prădători. Un echilibru sănătos de păduri mature și tinere există încă la capătul
sudic al Amami, astfel încât acea zonă ar trebui protejată. Restricționarea exploatării forestiere ar
contribui, de asemenea, la menținerea mai multor păduri la dispoziția iepurilor, lăsând mai multe
păduri în picioare, precum și la perturbarea mediului înconjurător. Încetarea construcției de
drumuri forestiere utilizate pentru tăiere și călătorie ar proteja și mai mult iepurele Amami,
deoarece acestea cauzează fragmentarea populației și a habitatului , le distruge habitatul principal
și le permite prădătorilor accesul mai ușor în mijlocul pădurilor, unde majoritatea populația de
iepuri există.  Controlul populațiilor de manguste, câini sălbatici și pisici sălbatice este o altă
abordare care ar putea ajuta la consolidarea populației de iepuri. Este necesară eradicarea
mangustelor și a câinilor și pisicilor sălbatice, precum și un control mai bun al animalelor de
companie de către locuitorii insulei locale. [16]
Specialist Grupul lagomorph al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii și a Resurselor
Naturale a propus un plan de conservare în 1990. În Amami-Oshima insulei, Amami Wildlife
Centrul de Conservare al Ministerului Mediului a fost stabilit în 1999.A repornit un program de
eradicare a mangustelor în 2005 și a desemnat iepurele Amami ca fiind în pericol în 2004 pentru
Japonia.
 Bibliografie

1. https://ro.history-hub.com/ce-este-o-fosila-vii
2. https://gaz.wiki/wiki/ro/Pentalagus
]