Seminar 2.

-Abordare sistemică a procesului de

învățământ
Sarcini seminar :
1 Rezumat
Paradigma sistemică a procesului de învățământ aduce o idee directoare concis
exprimată în noțiunea de „sistem” și propune o altă perspectivă metodologică din care poate fi
analizat procesul sau fenomenul educațional.
Aceasta are un impact dublu:
Primul este de ordin teoretic, conceptual, care încadrează procesul de învățământ în
rândul activităților umane sistemice, definindu-le drept un sistem sau ansamblu complex și
dinamic de componente care interacționează și converg spre realizarea unor obiective
instructiv-educative clar definite. Este complex – prin varietatea elementelor sale
componente; și este dinamic prin interacțiunile care suportă elaborări și reelaborări,
dimensionări și redimensionări continue.
Al doilea este de natură metodologică, adică presupune o tehnică de analiză, uneori
foarte fină, a oricărui sistem procesual, a funcționării lui reale, oferindu-ne posibilitatea să
identificăm punctele sensibile ale acestuia și evoluția optima a conexiunilor dintre elementele
sale; o tehnică sau o metodă creativă și rațională în cercetarea soluțiilor alternative, în
problemele strategice ale predării-învățării, în cele ale proiectării, organizării și conducerii
oricărei situații de instruire.
Un sistem este o reprezentare formală și simplificată a elementelor unei situații
complexe, o sărăcie, dar și o îmbogățire a acesteia, oferindu-ne o posibilitate de explorare și
explicare, de descriere și înțelegere a complexității oricărui proces concret.
➢ Elemente componente
Identificarea componentelor se poate efectua fie într-o manieră statică și
descriptivă, fie adoptând o procedură operațională care să sugereze, deopotrivă, construcția și
funcționalitatea structurală a unui asemenea sistem și punerea lui în acțiune. De preferat este,
firește, varianta operațională care ne obligă să rezolvăm mai multe probleme:
● să identificăm elemente de intrare în sistem, respectiv să inventariem resursele
și constrângerile concrete;
● să întrevedem procesele de transformare a acestora, adică să examinăm
strategiile optimale de punere în acțiune a respectivelor resurse;
● să determinăm ieșirile din sistem, efectele transformărilor, produsele (rezultate)
și eficiența strategiilor utilizate și
să stabilim mijloace de a amenda și de a ameliora fără încetare activitatea, grație
retroacțiunii (feed-back-ului) și evaluării.
Componentele pot fi exprimate în termeni de: obiective, conținuturi, informații
științifice, factori sau agenți umani, condiții sau circumstanțe materiale, influențe ale mediului
socio-cultural, cauze, mormalitatea procesului, retroacțiune și produse.

1
 Structura interacțiunilor:
1. variabile de intrare: resurse valori, resurse umane, resurse materiale
2. variabile de ieșire: rezultate
Cele 2 variabile sunt ghidate de procesualitatea activităților de predare, învățare și
evaluare.
Această schemă formală și simplificată pune în evidență anumite relații și interacțiuni
între componente, o anume structură ( formă stabilită “anatomie” sau “arhitectură”) proprie
oricărui sistem acțional. Aceste legături între componente le regăsim, în altă configurație de
fiecare dată. Ele se bazează pe câteva categorii de variabile implicate în mod diferit ca
importanță, proporție și intervenție în desfășurarea unui proces privit ca un lanț cauzal.
Important este că sistemul cauzal și deschis al acestor variabile poate să fie modificat de o
manieră care să dea un curs diferit învățării și să modifice rezultatele acesteia.
Concepțiile pedagogice ce oferă semnificații variabilelor:
- direcția cibernetică se interesează cu deosebire de conținutul materiei și
mediile utilizabile (tehnologii moderne și metode).
- Viziunea behavioristă acordă atenție mai ales psihostructurii,
interrelaților umane și sociale în contextual cărora evoluează învățarea și mai puțin
mijloacelor și scopurilor;
- orientarea antropologică este mult mai preocupată de condițiile socio-
culturale și de cele teleologice, de scopul instruirii
Interdependențe între componentele procesului de învățământ

Factorii umani, care acționează în interiorul acestui sistem, îndeplinesc roluri și

funcții
specifice; declanșează și intrețin acțiuni de predare, învățare și evaluare
Sinergismul constituie încă una dintre caracteristicile definitorii ale unui proces de
învăță
mânt.

Deschiderea sistemului la influențele mediului

Abordarea sistemică reintegrează procesul de învățământ în mediul său exterior, îl
concepe ca pe un proces larg deschis influențelor culturale, educaționale, socio-economice
etc. ce vin din partea contextului extradidactic și extrașcolar.
Funcționalitatea procesului de învățământ
procesul de învățământ funcționează după legile evoluției și ale echilibrului. Legi
care presupun mișcare, reorientare, perfecționare continua, optimizare și maximizare a
efectelor (rezultatelor). În esență, se prezintă ca un sistem predispus la transformări, la
adaptări și reajustări continue, din mers; ca un sistem care dispune de capacitate de
autoreglare și reglare. Reglabilitatea fiind una din principalele proprietăți de care are parte
procesul de instruire. Buna funcționare a procesului nu poate fi atinsă decât prin aceste

2
 sub-procese de reglaj și autoreglaj prdagogic, cu funcție de susținere neîncetată a evoluției
lui în direcția apropierii de obiectivele asumate.

Sarcina 2: Concepte
Feed-back- Retroacțiune (1) care se manifestă la nivelul a diferite sisteme (biologice,
tehnice etc.) în scopul menținerii stabilității și echilibrului lor față de influențe
exterioare; retroacțiune inversă, conexiune inversă, cauzalitate inelară, lanț cauzal
închis.
Proces- Succesiune de stări, etape, stadii prin care trec, în desfășurarea lor temporală,
în schimbarea lor, diverse obiecte, fenomene etc.; evoluție, dezvoltare, desfășurare; acțiune
Resurse- Rezervă sau sursă de mijloace susceptibile de a fi valorificate la un moment
dat
Sinergism- Intensificare a acțiunilor care se exercită în același sens
Sistem- Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând
un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează
clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică
să funcționeze potrivit scopului urmărit.
Strategii arta de a folosi toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o
luptă, într-o activitate
Variabilă- Ceea ce se realizează sub forme multiple și diferențiate.
Sarcina 3:
a. Relația dintre variabilele de intrare și cele de ieșire este realizată cu
ajutorul feed-back-ului. Pentru a vedea rezultatele obținute (variabilele de ieșire), vom
avea nevoie de resurse (variabilele de intrare) pentru a realiza procesualitatea
activităților (predare, învățare, evaluare). Resursele valori vor folosi la procesul de
predare-învățare-evaluare, acestea ducând la rezultate cognitive, competențe,
psihomotorii etc. Resursa umană consolidează strategiile, relațiile interumane și
stilurile de învățare. Resursele materiale oferă posibilitatea de a obține rezultate
vizibile folosindu-se de dotările de care dispune fiecare unitate în parte, iar resursele
externe vor fi utilizate pentru a da plus valoare rezultatelor obținute.
b. Feed-back-ul este reacția menită pentru a menține echilibrul în
comunicare. Este răspunsul la o anumită cauză, el nu trebuie să fie o reacţie la ceea ce
a declanşat cauza, ci doar la efect! Feed-back înseamnă să oferi celorlalţi un răspuns 
eficient pentru a le comunica exact ceea ce dorim, în ce mod dorim sau acțiunea pe
care dorim să o facă ceilalţi. Trebuie să oferim feed-back fără a leza cealaltă persoană,
a minimaliza apărarea, ci a-i face pe ceilalţi să înţeleagă că doar schimbul părerilor
personale va face ca organizația să funcționeze într-un mod satisfăcător.