CAPITOLUL 3

Secția de Poliție Brick Lane, Stepney

Inspectorul principal de poliție Jack Pendragon tocmai oprise cafetiera electrică de

pe tejgheaua din spatele biroului său, când a auzit o bătaie în ușă. După silueta care
se zărea dincolo de geamul mat al ușii putea să-și dea seama că era sergentul Jez
Turner. S-a întors să umple din nou vasul cafetierei și a strigat spre ușă:
— Intră, sergent Turner.
A apăsat butonul mașinii care și-a început repertoriul de zgomote cu un uruit
ascuțit, urmat de zornăitul boabelor de cafea care se măcinau. Pendragon s-a răsucit
și a remarcat expresia agitată de pe chipul lui Jez.
— Haide, Turner, ce vești ai?
La cei douăzeci și trei de ani ai lui, sergentul era înalt și suplu și avea pasiunea
costumelor de marcă, pe care reușea să le găsească la prețuri reduse dramatic și le
plătea muncind la negru ca DJ într-un club local. Azi purta un costum bleumarin la
două rânduri, Emporio Armani, o cămașă bleu-deschis și o cravată galbenă fixată cu
un ac de cravată subțire, din aur. Părul și-l purta lins spre spate, peste urechi, și cu
pomeții lui înalți și ochii mari, negri, arăta ca un gangster din anii 1920.
— Domnule, tocmai am primit un telefon de la Centrul pentru Apeluri de
Urgență. O crimă în zona noastră, în Durrell Place… o galerie de artă.
— Berrick și Price?
— Nu știu, șefu’.
— Asta tre’ să fie. E singura galerie de acolo, a zis Pendragon, mai mult pentru
sine. Și-a luat haina și fularul din cuierul de pe ușa biroului și s-a strecurat pe lângă
Turner, afară, pe coridor.
La recepția secției era agitație; un tânăr îmbrăcat cu o scurtă de dimie și ghete Doc
Martens înalte până la jumătatea pulpei era reținut de sergentul de serviciu, Jimmy
Thatcher. Un alt sergent, Terry Vickers, ieșise dintr-o cameră din capătul holului și
alerga spre ei. Tânărul încerca să scape, răsucindu-se din strânsoarea lui Thatcher,
dar sergentul – un polițist bine legat, care își petrecea patru seri pe săptămână
trăgând de fiare la sala de sport din vecinătate – nu se lăsa impresionat. Când silueta
celui reținut s-a întors spre el, Pendragon l-a văzut mai bine. Avea tatuate pe față o
pânză de păianjen și câte un păianjen albastru pe fiecare tâmplă. Bărbatul mârâia, cu
gura plină de cuvinte obscene.
Lui Vickers nu i-a trebuit mai mult de o secundă ca să ajungă la ei și să-l apuce pe
tânăr de brațul drept, răsucindu-i-l la spate, ceea ce l-a făcut pe acesta să urle de
furie. Prins între ei, cei doi polițiști l-au târât pe bărbatul tatuat de-a lungul
coridorului, spre celulele de detenție.
 — Bun venit într-o dimineață de miercuri, i-a zis Pendragon lui Jez, în timp ce
treceau pe lângă cei doi sergenți și mogâldeața lor, și fața inspectorului s-a luminat
într-un zâmbet cinic.
Când au trecut de ușa principală a secției, o pală de vânt înghețat i-a izbit în față.
— Paștele mă-sii! a exclamat sergentul Turner.
Pendragon s-a făcut că nu-l aude și și-a strâns mai bine gulerul hainei pe lângă
obraz, grăbind pasul până la cea mai apropiată mașină de patrulare. Au auzit cum se
deschid și se închid din nou ușile secției în urma lor și au zărit cu coada ochiului alți
doi polițiști, inspectorul Rob Grant și sergentul lui, Rosalind Mackleby, care coborau
treptele spre mașinile parcate.
Pendragon a sărit la volan și a răsucit cheia în contact. Mașina s-a umplut de vocea
cuiva care transmitea buletinul de știri pe canalul BBC 4. „Condițiile atmosferice din
țară s-au modificat drastic față de ziua de ieri. În unele zone din sud-est, zăpada
căzută măsoară zece centimetri, iar una dintre zonele cele mai afectate de vremea rea
a fost Londra, după ce capitala a fost măturată la primele ore ale zilei de un viscol
puternic. Vremea a provocat disfuncții serioase. Toate aeroporturile mari au fost
închise, iar…” Pendragon a închis radioul exact când Turner își fixa centura de
siguranță. Inspectorul a dat cu băgare de seamă înapoi și a ieșit din parcarea
înzăpezită. Roțile s-au chinuit să facă priză, apoi a apăsat ușor pe accelerator.
Brick Lane se schimbase. Nuanțele obișnuite și șterse de gri-verzui și brun-gălbui
erau acum amestecate cu alb.
— Absolut dickensian, a rostit Pendragon cu sarcasm.
Mașinile, cu farurile aprinse și ștergătoarele fâșâind la dreapta și la stânga, se
mișcau parcă în ralanti și de-a lungul trotuarelor se deplasau siluete înfofolite în
paltoane și pălării masive, cu mâinile în buzunare și capetele plecate înainte, să
înfrunte vifornița. Ninsoarea cădea aproape orizontal, purtată prin aer de rafalele
puternice.
Pendragon a strecurat mașina de poliție într-un gol de trafic și au început să se
târască împreună cu ceilalți. Căldura era dată la maximum și ștergătoarele lăsau pe
zăpada de pe parbriz două semicercuri. Mașina din față s-a oprit brusc, iar luminile
roșii de frână au lucit prin valurile de ninsoare. Pendragon a apăsat cu piciorul până
la podea, dar mașina a continuat să înainteze. A tras de volan și au derapat de-a
curmezișul, oprindu-se în final la câțiva centimetri de trotuar. Motorul s-a oprit.
Pendragon a tras frâna de mână și a întors cheia în contact. Nimic.
— OK, hai să mergem, a zis el resemnat și a scos cheia din contact.
— Unde să mergem?
— La galerie, unde altundeva?
Nu era decât puțin de mers pe jos, dar când au ajuns în Durrell Place, Pendragon
nu-și mai simțea degetele de la mâini și de la picioare. El și Turner s-au grăbit să intre
în galerie tocmai când mașina cu inspectorul Grant și sergentul Mackleby parca pe
străduța îngustă în spatele lor, derapând și ei pe zăpada pufoasă.
Pendragon a bătut din picioare să se scuture și hălci de zloată înghețată au căzut
pe pardoseala din lemn. Și-a desfăcut gulerul și, când a ridicat ochii, a văzut un tânăr
palid, înalt și deșirat, care ținea încleștată în mâini bareta unei genți de piele purtată
în diagonală pe umărul stâng. Stătea pe un scaun metalic. Pendragon a observat că
avea fața mânjită de sudoare, în ciuda frigului teribil. Tânărul purta costum și o
cămașă descheiată la gât. La picioarele lui, pe podea, era un pardesiu înfășurat. În
picioare lângă tânăr era o femeie: scundă, cu părul negru. Avea probabil vreo
douăzeci și cinci de ani, se gândi Pendragon, dar arăta cu cel puțin zece ani mai mult.
Trăsăturile erau ale unei est-europene. Era îmbrăcată cu o pereche de blugi ieftini și o
haină posomorâtă, mult prea subțirică pentru vremea de afară. Bărbatul se ridică și el
în picioare.
— Inspector principal Pendragon. Sergentul Turner, a mai zis inspectorul, făcând
semn cu capul spre Jez.
Tânărul le-a întins mâna.
— Tom Seymour.
Pendragon s-a întors către femeie. Era agitată, privea în podea și, când a ridicat
ochii, capul și l-a păstrat tot plecat.
— Helena Lutsenko, a zis ea.
— Deci, tu ai dat telefonul? a întrebat Pendragon, revenind la Tom Seymour.
Bărbatul a înclinat din cap.
— Eram în drum spre stația de metrou și doamna aceasta… Helena… m-a oprit și
mi-a cerut ajutorul.
Și-a șters sudoarea de pe frunte și a răsuflat cu zgomot.
— Ea… hmm… m-a adus aici.
— Eu la curățenie, l-a întrerupt Helena. Eu găsit om mort.
— OK. Unde e cadavrul? a întrebat Pendragon și s-a uitat la Turner, să se asigure
că ia notițe.
Sergentul ținea în mâini un carnețel și un creion și scria cu repeziciune.
Tom Seymour a aruncat o privire grăbită spre arcadă.
— Pe acolo, în sala principală a galeriei.
Pendragon s-a întors să-i vadă pe Roz Mackleby și Rob Grant care apăruseră în
dreptul intrării.
— A, sergent Mackleby. Cred că oamenii aceștia au nevoie de o ceașcă de ceai, a
zis el, și a făcut semn cu capul spre o ușă de la capătul coridorului, prin care se vedea
o bucătărie rudimentară. Inspectore Grant, vino cu noi.
Cei trei polițiști au traversat zona de recepție, ignorând pânzele uriașe și
accesoriile scumpe. Pendragon a trecut primul pe sub a doua arcadă și a pătruns în
sala principală a galeriei. Cercetând cu privirea peretele cel mai îndepărtat, s-a întors
la stânga și a pășit încet pe podeaua din lemn. Pe un scaun stătea un bărbat, cu
mâinile în poală. În spatele șirei spinării era așezat un par care păstra poziția
verticală a trupului inert. Purta un costum negru, cămașă albă și o cravată roșie. Pe
cap avea un melon negru. Chiar sub borul pălăriei se vedea o frânghie subțire
înfășurată în jurul capului și legată de par. Împiedica greutatea corpului mort să-l
tragă în față. Pe fața omului era tăiată o gaură cu diametrul de șaptesprezece
centimetri. Gaura era adâncă până în spatele capului. Acolo unde odată fuseseră
ochii, nasul și gura, acum era un gol cilindric plin cu aer. Părea ca și cum o ditamai
ghiuleaua traversase fața cadavrului. La baza acelui gol era așezat un măr verde și
lucios.