Ioan LILA

CRONICA la

NATURĂ MOARTĂ CU SEVRAJ

ROMAN
de Şerban Mărgineanu

Victor Hugo y décrit la vie de misérables dans Paris et la France provinciale du xixe siècle et
s'attache plus particulièrement aux pas du bagnard Jean Valjean qui n'est pas sans rappeler le
condamné à mort…

Cosette… O mai ţineţi minte ? Biata fată rămasă singură în bătaia vîntului !

« La Liberté guidant le peuple » - Tableau de Delacroix (1830) ayant probablement inspiré
Victor Hugo.

Quasimodo n'est en quelque sorte qu'un quasi-homme :

« Il baptisa son enfant adoptif, et le nomma Quasimodo, soit qu'il voulût marquer par là le
jour où il l'avait trouvé, soit qu'il voulût caractériser par ce nom à quel point la pauvre petite
créature était incomplète et à peine ébauchée. En effet, Quasimodo, borgne, bossu, cagneux,
n'était guère qu'un à peu près. »

« À 20 ans, il tombe amoureux de la danseuse gitane Esméralda qui préfère l'officier de la
garde, Phébus. »

Quasimodo est devenu l'archétype du « monstre sympathique »,

(D’autres archétypes seraient le monstre de Frankenstein et King Kong).

NATURA... - CRONICA

In timpul Cruciadelor, starea de bine a trupelor era asigurata: in anul 1270, peste 10 000
prostituate insoteau soldatii.
• In timpul domniei lui Carol cel Mare, calugaritele din manastiri practicau prostitutia pentru
a-si mari veniturile.
• In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in bordelurile soldatilor germani, prostituatele
erau notate. Daca una dintre ele primea 3 calificative negative, era impuşcată.
• Dintotdeauna, culoarea rosie a fost asociata cu prostitutia. In 1254, o lege le obliga pe
femeile care practicau aceasta meserie sa-si vopseasca trupurile in rosu pentru a se distinge de
femeile “cinstite”. Din acelaşi motiv, regele Angliei, Edward al III-lea, le obliga pe prostituate
să-şi poarte hainele pe dos.

1
"Era înaltă, deosebit de frumoasă şi cu un ten extrem de închis. Părul negru, creţ şi bogat, îi
cădea pe umeri într-o coamă bogată. Avea o figură prelungă. O gură mare, cu buze cărnoase şi
un obraz bine marcat de pomeţii puternic."

Iat-o descrisa plastic pe aceasta Cossete modernă, care este şi ea exploatată de nişte indivizi
venali, ce au terorizat-o ca sa ajunga prostituată. Dar fata asta are si suflet, nu este numai un
obiect de produs plăcere.
Sigur, noi nu sîntem creaţi monogami. Marx teoretiza că forma superioară a
prostitutiei este mariajul. Uite anunţ matrimonial genial: “Familie posesoare de himen integru
caută familie serioasă, posesoare de penis bine situat social, în vederea unui mariaj armonic!”
Nu-i aşa ? Ce parinţi şi-ar da fata unui golan, care nici măcar o bicicletă nu are ?

-Fane, puiule, treci să mă ajuţi? Nea Vali „Băşină” iar s-a făcut muci, fii bun şi ocupă-te tu,
vrei?

Ca şi Victor Hugo, autorul ne aruncă direct în miezul lumii interlope:

“Tot cartierul părea mai mult sau mai puţin beat; clienţii Rodicăi erau în diverse stadii de
„magnetizare” alcoolică. Rodica D.D.T. era de o placiditate absolută; nu obiecta la nimic,
satisfăcea onor-clientela cu o pasivitate totală.”

Aici este cheia romanului. Rodica DDT este redusă de bandiţi la starea de mecanism. Ea ştie
că animalele sînt în stare să-i ia viaţa. În cine să aibă ea încredere ?

„Actul sexual se consumă în tăcere, fără gesturi de prisos. Mulţumit, plutonierul Vasile Petru
îi spuse:
- Pentru problema cealaltă, spune-i să treacă să mă vadă mâine noapte.
Nu lăsă nici un ban, ieşi pe uşă, perzându-se în umbrele nopţii. Rodica D.D.T. il
urmari cu o privire de gheaţă. Se întinse pe pat, obosită. Era scârbită, dezgustată, sătulă de
viaţă. Funcţiona doar pe baza unui sentiment de ură cu grad octenic extrem de ridicat; cel mai
bun carburant pentru oamenii disperaţi, părăsiţi şi mult prea singuri.”

Oameni disperaţi... O umanitate debusolată, care se refugiază în sex şi alcool. Nenorocirea

este că societatea (cu două feţe) o condamnă pe femeie. Pe Maria Magdalena, căreia Iisus nu
i-a zis „Îţi iert păcatele...” Care păcate ? Dar în amorezii ei din timpul nopţilor cine ar fi dat cu
pietre ?

„Amorosu” rosti o înjurătură de nereprodus. Era un individ înalt, voinic, îmbrăcat cu un

costum de-o eleganţă căutată. Avea un chip ridat, stâlcit în nenumărate încăierări de stradă, cu
o expresie violentă. Aruncă pe masă câteva bancnote:
- Culca-te şi tu, ajunge pe azi...”
- Va să zică, Amorosu este peştele fetei!
Autorul conduce acţiunea cu dexteritate, cu un real talent, scenele sînt veridice, plastice,
cuvintele capătă valoare de simbol!

PENTRU CA, ÎN CELE DIN URMA...

Gigi „Amorosu” se încăierase cu albanezii care voiau să o ducă la Istedgarde, la bordelurile

clandestine, cu gratii la ferestre, unde fetele erau legate cu o cătuşă de pat. Pentru 100 de euro
în plus, în Skelbaekgade, clienţii vicioşi o bătuseră cu biciul.”

2
Şi aici apare bărbatul pe care îl iubeşte ea, cu sufletul ei delicat, pentru că la el acasă este oaza
ei de linişte:

„...cărţile reprezentau 80% din lucrurile care umpleau camera. Tronau în biblioteca de pe
perete, pe scaune, pe masă, sub masă, pe parchet...”

Iată profilul iubitului ei:

„Se născuse obosit şi trăia doar pentru a se odihni...”

Fascinantă descriere. Autorul ne-a şi aruncat cu rafinament în acel dolce farniente fasinant!

„Rodica începu să se dezbrace... Abdomenul plat şi pubisul perfect epilat îi dădeau un aer de
feminitate aparte. Se mişca prin cameră firesc, fără nici o poză de vulgaritate studiată şi
intenţionată.
- Bafto delo. Ce mai faci, Puleaşcă? rosti Rodica. Numitul „Puleaşcă” începu să se
dezbrace; vânos, uscat, păros ca o maimuţă, individul dădu la iveală un utilaj sexual de-a
dreptul monstruos. Fascinată, Rodica privi organul care se erecta rapid, ajungând la 27 cm. Cu
o mişcare bruscă, Puleaşcă o răsturnă pe canapea, aplecându-se deasupra ei.
Rodica D.D.T. fu scuturată de un spasm involuntar. Îşi strecură mâna între ei, în jos,
conducându-l, lasându-se pătrunsă. Tremurând uşor, începu să se mişte în ritmul lui Puleaşcă.
Acesta o posedă din ce în ce mai violent, până când Rodica îl strânse puternic în braţe, ţipând
înnebunită;
- Dă-mi tare! N-o scoate, că-ţi scot ochii!!!”
Urmează reliefarea bărbatului, cu instrumente subtile:

„În ceea ce priveşte prietenii, prea puţini oameni puteau împărtăşi pasiunea lui „Puleaşcă”
pentru cărţi şi filme horror, asa că, „Groaznicul Puleaşcă” era cel mai singuratic om din lume.
Câinelui puţin îi păsa de gusturile stăpânului casei...”

Rodica îl iubeşte în stilul ei propriu, pentru că aşa se simte ea datoare să-şi răsfeţe iubitul:

„Pe întuneric, trecu deasupra lui şi îl mai violă o data; apoi adormiră.”

În timpul acesta bandiţii complotează. Putem să asistăm la discuţiile lor, pentru că autorul
şştie cum să tensioneze acţiunea, şi aici este vorba de talent, desigur:

„Într-o cameră denumită discret „oficiu”, dintr-o discotecă de cartier, Beşleagă Gigi –
„Amorosu” discuta pe şoptite cu un individ scurt, lat, gras; fără a fi prorpiu-zis obez, individul
era: îngrozitor de voinic şi, cumva, voluminos. Lumea îl cunoştea după o poreclă care-l
definea perfect: „Jean-Capabilul”.

Iată dedesubturile afacerii:

„Clădirea, mai cunoscută prin cartier sub denumirea de „pizderie”, era parţial ascunsă de-o
iederă sălbatică.”

Începe darea în vilag a adevăratelor afaceri necurate:

3
„Bâţâind din toate balamalele, cele 12 nenorocite se dezbrăcară la piele. Jean-Capabilul o luă
pe prima fată de-o aripă şi-o trânti pe masa din mijlocul camerei. Scoase din buzunar un fel de
cleşte lung, asemănător unui forceps. Fără multe menajamente, introduse obiectul în organul
genital al fetei şi extrase o pungă micuţă, care conţinea o anumită cantitate de pulbere albă.”

Poliţia se pare că ar face parte şi ea din acest joc:

- Dacă mai stăteam o clipă acolo, cred că-nnebuneam..! oftă Ade.

- Ce, n-ai mai văzut morţi? De când eşti în Poliţie? Se miră Francisc.
- Numărul mă îmbolnăveşte, nu mortul în sine. Nu reuşesc, să mă obişnuiesc cu ideea
de morţi „la duzină”. Este o deficienţă de-a mea, recunosc...
Intrară în prima cârciumă; Francisc, amabil, comandă:
- Două romuri mari, duble, cu sifon separat! – se-ntoarse spre Ade, prevenitor: - Rade-
l de-o dată, apoi clăteşte-te cu sifon. Hai, puiule, că n-o să leşini cu mine la masă...!

Dar lucrurile se complică. Vin continuu cu citate, pentru că nu vreau să credeţi că vorbesc
singur, ca să nu priceapă nimeni ce spun:

„Până seara, Francisc şi Ade se plimbară cu maşina de serviciu banalizată prin angrourile
Niro, Europa şi Dragonul Roşu cu o forotgrafie după ei, şi întrebând pe micii afaceriştichinezi
despre Shung Joey. Apoi dădură o raită la „Manciurian-Club”, „Hong-Cong-Cafe”,
„TAIWAN-Private tea”, „Petit Dragon Vert” şi încă jumătate de duzină de localuri chinezeşti;
jumate dintre ele erau bordeluri clandestine, un sfert erau fumătorii de opiu pentru clienţii
asiatici, şi restul erau aşa de nou-deschise, încât încă nu-şi găsiseră încă vreun profil mai
profitabil.”

Genial!!!

„Se pare că totuşi îl cunoaşte pe Shung ... replică Ade.

- La noi, în Canton, un milion şi mai bine de oameni se numesc Shung. Ar fi foarte
greu să nu cunoască vreu Shung...”

Filosofie înaltă, de mare ţinută. Trimiterea subtilă la greva ceferiştilor din 1933 şi aducerea lui
Confucius în lumina adevărului... dar să nu divagăm!

„- Joey este mort? Întrebă Vasile Roaită.

Ade îi puse în faţă fotografiile de la I.M.L.
- La fel de mort precum Confucius.
- Dar dvs. cum vă numiţi?
- Vasile Roaită! Rosti fudul chinezul, cu o urmă de rânjet pe faţă.”
Acşiunea se tensionează, pentru că marea mafie nu are scrupule, nici mila, nici compasiune
pentru victime.

„Aici, în România, şeful cel mare este o femeie, Guo-Yanping. I se zice „Rândunica- şefă”.
Are trei mâini-drepte; Chen Kexin, Chen Kefu şi Chen Keqin, care sunt fraţi. Trăiesc de pe
urma noastră, a chinezilor din România dar nu numai. Scot bani din toate treburile murdare
obişnuite.”

4
Rodica îşi continuă netulburată aventura intimă, ignorînd dezordinea în care trăieşte
umanitatea:

- Nebunii ăştia de la impozite! Din câte ţin minte, am plătit impozitul pe anul ăsta. Adică
impozitul pentru locuinţă.
- Şi ce mai vor? întrebă Rodica. Îl lua de mână, îl întinse în pat şi începu să-l mângâie.
Ajunse unde-o interesa pe ea. Încet, cu grijă, se trecu deasupra lui Sile Scurtu. Se potrivi
atentă şi-ncepu să se mişte ca o pisică.
- Mi-au mărit impozitul. Mă duc să fac scandal...
Rodica D.D.T. acceleră puţin ritmul:
- Nu te obosi tu, Sile. Mă duc eu...”

Criminalii intră în panică. Marea mafie a început să le pună beţe în roţi!

„Gigi Beşleagă „Amorosu” sună insistent la uşă. Când i se deschise, dădu năvală în
apartamentul de lux, impozant mobilat, recondiţionat, lucind de diverse aparate „hi-tech”
ultimă generaţie. Gigi începu să urle:
- Te distrug. Tu de mâna mea o să mori!! Nu înainte, însă de-a îmi recupera de la tine
pierderile.
Jean „Capabilul” ripostă:
- Tu şi mai cine? N-ai tu „cojones” să mă aranjezi pe mine!”

Dramă în lumea invizibila:

„Gigi-Amorosu’ arăta a fi în pragul unui atac de apoplexie. Goli paharul cu coniac, îşi turnă
din nou, şi continuă:
- Mi-au dispărut toţi banii...! 65.000 Euroi, plus un kilogram juma’ de aur în bijuterii
turceşti de 14k.
Jean-Capabilul îl privi cu compasiune. Până şi el fu zguduit de mărimea sumei de bani
şi-a cantităţii de aur:
- Şi crezi că am vreun amestec în rahatul ăsta?
- Rodica D.D.T. a dispărut!!! Le-am bătut pe paţachinele alealalte de-am scos untul
din ele, dar habar n-au de nimic. Nici măcar atunci când le-am ameninţat că ţi le vând ţie ca să
le dai la sado-masochişti, nu am scos nimic de la ele! Ce mai, habar n-au!
- Ah, aşa se explică... dat fiind că acum trei nopţi ţi-am „închiriat-o” pe Rodica D.D.T.
ca s-o sparg şi eu la mufe, crezi că am picat la înţelegere cu ea, să te fure şi să vină la mine?!?
- Şi nu ai făcut tu aşa ceva? Întrebă Gigi bănuitor.
- Nu. Şti că nu am încredere în ea, nici măcar cât am încredere în tine. De mult ţi-am
spus să-i rupi gâtul şi s-o arunci în vreo fundaţie de viloi.”

Rodica, în cele din urmă, ştie ce vrea de la viaţă:

„Domnul Vali „Băşină’ zăcea într-un fotoliu şi se agita slab, cu ochii ieşiţi din cap; dădea
toate semnele unui promiţător atac de cord, explicabil la vârsta lui. Era palid la faţă, şi pe la
colţurile gurii îi apăruseră fire argintii de spume.
- Fac orice...! Aşa...! Fac orice... Nu mă lăsa... – horcăi cu o voce pierdută.
În genunchi, în faţa foltoliului, Rodica D.D.T. îi mozolea acadeaua. Cu gura plină,
Rodica nu-i putea da nici o replică; lăsă o clipă „acadeaua” lui dl. Vali – Băşină şi întrebă
curioasă:

5
 - Faci orice? Dar actul ăla e gata?”

Trimiterile subtile dovedesc cultura rafinată a autorului:

„- Deci, câţi bani costă partida asta la „Flautul fermecat”?

- După cum am spus, nu vă costă bani! Discutasem despre actul acela... „

„Flautul fermecat (conform titlului original Die Zauberflöte) este o operă în două acte a cărei
muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba germană de
J.E. Schikaneder. Premiera absolută a operei a avut loc la Viena, la "Burgtheater", la data de
30 septembrie 1791, sub conducerea muzicală a compozitorului.”(sursa: internetul)

Între timp, Rodica şi avocatul sînt atacaţi.

„Plină de transpiraţie şi sânge, schimonosită de ură, Rodica D.D.T. smulse din nou maceta de
cadavrul care încă mai zvâcnea mecanic din toţi muşchii. Aruncă deoparte arma şi cu o
lovitură de picior, îl rostogoli pe Jean-Capabilul de pe bătrânul avocat.”

Rodica şi-a atins scopul. Iubitul ei o s-o scoată din mizerabila aia de viaţă:

„Îl conduse pe noul stăpân al casei până în pivniţă:

-Uite, bărzăunele meu scump, mătuşă-ta a lăsat, special, un fodn de bani pentru cărţile
tale preferate! Am vorbit eu cu nişte specialişti şi ţi-am cumpărat tot ceea ce era mai bun pe
piaţă...! rosti Rodica, la Doamne-ajută, sperând că o nimerise bine.”

Poliţia e, totuşi, atentă:

„Morocănoasă, Rodica deschise uşa, lăsându-i să intre. Francisc şi Valentin „Ade” purtau
elegante costume civile, cu cămăşi albe şi cravate. Studiară în treacăt sufrageria opulentă, apoi
o priviră pe rodica. „Asta-i ocnă cu fa®ă- gândi Francisc – şi ce ţâţoaie, şi ce decolteu, s-o pui
în ramă..!”, „Producţie scrie pe ea...!” medită şi Ade. Rodica îi studie şi ea; în costumele
bleumarin, bine croite, păreau doi ciocli la o înmormântare de lux.”

„- Dar ai fost „săltată” îmreună cu grupul de fete patronate de Gigi!!

- O sugeam pe aceeaşi stradă, însă eu am fost de capul meu întotdeauna...
- Şi zici că habr nu ai de unul, Gigi? Se uita Francisc lung la ea.”

„- Nu aveţi cu ce mă agăţa. Faptul că mi-o trag cu Vasile Scurtu, proaspăt îmbogăţit, nu intră
sub incidenţa Legii. Întâmplător, are 27 la „unealtă” şi mă scarpină bine. Cariera mea de
paraşută s-a încheiat.”

Rodica vorbeşte cu avocatul. Ritmul este menţinut alert:

„- Aha, eşti cu nevastă-ta, Mişu? Se interesă Rodica.
- Da, domnule căpitan, aştept raportul dumitale... – behăi stins procurorul.
- Mişulică, scumpule, să ştii că mai păstrez încă pozele alea pe care ti le-a făcut Gigi
Amorosu’, cu camera ascunsă, în timp ce dumneata îmi desfundai fundamentul. Ce? Cum?
Nu mai ţii minte?”

6
Avocatul este acasă la el, nevasta este probabil atentă la discuţie, aşa că domnia sa trebuie să
iasă din dificila situaţie în care l-a pus Rodica:

- Unul din ei mi-a lăsat o carte de vizită. Îl cheama Francisc. Nu, nu s-au dat la mine. Au fost
chiar politicoşi. Dar nu-mi place să mă mai caute poliţia pe unde stau acuma... Ce? Cum?
Unde stau? Mă priveşte, nu dau adresa la nimeni. Dar te rog, reţine că nu trebuie sa mă mai
fută la cap nici un poliţist, altfel fac urât... Roagă-i să nu mă mai deranjeze...
- Da, desigur, domnule Căpitan!! Aranjez eu dosarul!
- La revedere, Mişulică, mozoli-ţi-aş acadeaua. Pup-o pe nevastă-ta, din partea mea... –
şi Rodica închise telefonul, rânjind sardonic.”

Peisajul este şi el agitat.

„Oraşul era plin de oameni bântuiţi de-o lăcomie devoratoare. Străzile fremătău surd, cuprinse
de febra averilor care se făceau şi se pierdeau peste noapte. Curvele, proxeneţii, aurolacii,
canaliştii, emigranţii păreau doar nişte soldaţi într-un imens război subversiv, nedeclarat.”

Viaţa Rodicăi a fost dificilă, dar ea a găsit mereu soluţii pentru a-şi limpezi sufletul:

„- Rodica, se pare că vinul ăsta nu ţi-a picat bine. Parcă ziceai că timp de 11 ani te-a bătut cu
ciomagul de te-a cocoşat...
Rodica oftă adânc:
- Ei bine , Ade, hai să fiu sinceră cu tine. Ei bine, da, am fost timp de 11 ani curva lui
Gigi Amorosu. Când nu mai puteam, îmi luam câte o noapte liberă, puneam bani de la mine şi
stăteam la Vasile Scurtu.”

Lucrurile se descilcesc:

Nici nu ştii ce-nseamnă să stai o noapte cu unul care nu-i beat ca porcul, nu te-njură, nu te
bate, şi nu-ţi face curul varză. Aşa că, în momentul când Vasile Scurtu a primit moştenirea de
la mătuşă-sa din Anglia, am fugit de la Gigi Amorosu’ şi m-am mutat la Sile. Nu am furat
nimic de la Gigi sau de la Jean...”

Fata se aliază cu aurolacii uitaşi şi de biserică şi de societate!

„- Uite partea voastră – le-ntinse Rodica nişte bani, pregătindu-se să le dea papucii.
Mai din spate, Vania ridică un deget. Era un individ, slab, şters, cu ochii scurşi, parcă
dormea în picioare.
- Hai, Vania, dă din tine, că viaţa-i scurtă --- îl îndemnă Rodica D.D.T.
- Cineva a pus pret pe capul dumitale, cucoană – rosti Vania, cu o voce alunecoasă ca
uleiul.
Rodica se uită mai bine la el:
- Ce zici tu acolo?
- Păi, da..
- Spune, nu mă mai fierbe, că nu ştiu ce-ţi fac!...
- Căram valize în staţia auto pentru provincie, aici-şa după colţ. Doi indivizi cât poarta
dumitale m-au întrebat de una aşa, aşa, exact ca dumneata. Apoi, ca sa nu fie cu şucăr, au spus
şi numele’ Rodica D.D.T., una neagră şi bogată...
- Ce voiau?

7
 - Ai matale ceva, ceva care le trebuie, parcă un telefon? Nu te supăra, matale te-ai
îmbogăţit vânzând telefoane, de-ai ajuns să ai vila asta? Şi rânji cu subînţeles. Nae Cosor ii
dădu un cot în coaste, îndemnqndu-l să continue.
- Au zis că-mi scuipă în buzunar 1000 euroi, dacă le dau adresa uneia aşa, ca matale..
- Şi-ai rezistat tu la suma asta? se uita uimit la el Nae Cosor.
- Când ai o oaie, mai bine s-o mulgi, nu s-o jupoi. Decât 1000 euroi odată, mai bine
câte 10, dar tot timpul, plus mqncare şi-un ambalaj, acolo... ! filozofă Vania.
- Cum arătau?
- Mari, voinici, cu nişte mutre negre ca de ţigani, să-mi fie cu pardon. Chiar mai
negricioşi ca matale. Când se uitau la mine, parcă îmi luau măsura la sicriu. Si-aveau un
accent, aşa, mai ciudat...
- Şi ce ziceai că vor de la mine?
- Păi se exprimau că le-ai furat diverse chestii, dar ei vor telefonul.
- Arăt eu a hoaţă de telefoane?
Vania rânji dulce:
- La câte am văzut eu, nu mă mai iau după aparenţe...
- Aşa mă! Deci crezi că fur şi telefoane? se răţoi Rodica D.D.T. – uite aici ceva pentru
tine, şi-i mai îndesă în mână câteva bancnote.
Apoi îi făcu semn lui Nae Cosor să se dea mai aproape. Scoase la iveală o sticlă cu
vodcă finlandeză, tare ca focul, pentru cazuri de urgenţă.
Făcu sticla să circule între ei, în timp ce făcea planuri:
- Uite cum o să procedăm.”

„Rodica era mai agitată decât o căţea în călduri. Evenimentele se precipaseră în ultima vreme,
ceva mai mult decât putea ea să suporte. Ca să se mai liniştească, apelă la bunavoinţa lui Sile
Scurtu pentru o şedinţă de amor.”

Dar nu are parte de amor, pentru că o prind bandiţii:

„Cei patru indivizi o debarcară pe femeie şi o târâră în pivniţă. Pivniţa cuprindea un spaţiu
surprinzător de mare, faţă de aspectul banal şi modest al casei ce nu părea să aibă mai mult de
patru camere. Vag conştientă, revenindu-şi în simţiri, Rodica se întrebă, confuză, dacă norocul
ei începea să se termine...”

Iţele se dezleagă
:
Dar ce mare tămbălău, cu troacele astea...? se minună Rodica.
- Păi, mi se pare simplu. Pe agendele din aparatele lui Gigi şi-al lui Jean, fgurau
numărul lui Huascar şi-al băieţilor lui, cu care făceau afaceri. (...) Tu, când ai furat de-
a valma „troacele” de telefoane, ai pus mâna pe singurele dovezi care făceau legătura
între Guillermo Huascar şi mafia locală, care plasa în detaliu drogurile produse de el. „

Poliţia s-a lămurit. Fata nu avea nici o legatură cu mafia, nu ea lua decizii.

„- Bine, scumpo. Mulţumim pentru colaborare. Poate ne mai vedem – îi zâmbi politicos
Francisc.
- Sper că nu prea curând. Asta nu înseamnă că nu vă plac.
- Să nu uit; unul, Sile Scurtu, aşteaptă de 15 minute cu un taxi în faţa porţii noastre…
- Şi abia acum îmi spuneţi? Ah poliţiştii… - se zburli rodica şi-o luă la fugă pe scări.”

8
În fine, Rodica poate să înceapa o viaţa nouă!

„- Te arestează, cumva? Ce trebuie să fac eu? – o întrebă cu un aer pierdut.

- Urcă în maşină. Cred că nu mai rezist. Te violez până acasă!! Se hotărî ea.”

APOTEOZA

Pe balconul vilei, Sile privea oraşul, ţinând in braţe un cărţoi oarecare.

Trebuie să mărturisesc că n-am citit de mult timp un roman atît de plastic, de spumos... În
genul romanului poliţist – domnul Mărgineanu este un maestru.

joi, 8 septembrie 2011

SFÎRŞIT