un pas înainte pe

CALEA
revista Bisericii Creştine după Evanghelie

CREDINTEI
,
nr. 434, noiembrie - decembrie 2020

La drum,
CĂTRE BETLEEM

Întruparea lui Programul de

Hristos rugăciune 2021
 din cuprins

3 Editorial | Virgil Achihai

5 Întruparea lui Isus Hristos | Paul Williams

9 Coborârea | David Ciucur

DIN CUPRINS

10 Program rugăciune 2021

15 Cum să fii un prezbiter bun | Czeslaw Bassara

21 Misiune • Info • Ştiri

un pas înainte pe Redacţia: Adresa redacţiei: Titlurile, notele şi articolele nesemnate aparţin

CALEA
Şos. Andronache 60A, redacţiei. Materialele trimise redacţiei spre
Virgil Achihai Sector 2, 022527, Bucureşti publicare nu vor fi returnate. Reproducerea
Cornel Haureş Tel./Fax: 021/240.78.65 parţială sau integrală a articolelor din revistă
revista Uniunii Bisericilor Creştine după Evanghelie E-mail: secretariat@bcev.ro este permisă numai cu acordul acesteia.
Dan Mitrea secretariat.bce@gmail.com

CREDINTEI
,
nr. 434, noiembrie - decembrie 2020
Bogdan Emanuel Răduţ

DTP: Claudiu Cârlescu

www.bcev.ro
cont bancar: RO45 RNCB
0073 0499 7865 0001
deschis la BCR sector 2
Editura: Calea Credinţei
ISSN: 1454-0185
CC editura
Calea Credintei

2 Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020

 Să pornim la drum, către...
Betleem!

Î
n harul Său, Dumnezeu ne-a dăruit şi anul acesta bucuria de a ne aminti de venirea Domnului Isus în lume. Dar şi
posibilitatea de a exprima această mare bucurie în condiţii mult mai restrictive decât în anii anteriori, împreună cu aceia
care au rămas tari în credinţă şi nu s-au lăsat copleşiţi de teama „de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie
ziua namiaza mare” (Ps. 91:6).
A fost o zi când viaţa unor înţelepţi din Răsărit s-a schimbat radical: a trebuit să plece, cale de mii de kilometri, către Ierusalim!
Au văzut o stea care nu i-a lăsat indiferenţi, iar mesajul transmis de Dumnezeu prin ea către înţelepţi este că în curând se
va naşte nu un alt Împărat, ci Împăratul iudeilor! Singurul pentru care merită să călătoreşti zile şi luni ca să I te închini. Ce
binecuvântată atitudine au avut înţelepţii, dar ce trist este că astăzi, pentru mulţi credincioşi, închinarea este văzută ca ceva ce
poate fi amânat pentru altă dată, deoarece în condiţiile actuale este mai „sănătos” să rămâi acasă!
Toată ştiinţa lor îi anunţa că se va întâmpla ceva extraordinar în lume. Unde? Acolo unde steaua îi va călăuzi, în Ierusalim!
Ştiinţa şi conştiinţa înţelepţilor lucrează împreună, îi pune în mişcare şi îi conduce acolo unde Dumnezeu doreşte ca ei să
ajungă. Mai târziu le vorbeşte printr-un vis ca să se întoarcă în ţara lor pe alt drum.
Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când în altul... oamenii trebuie să ia seama, iar înţelepţii, cu siguranţă, au plecat mult mai
bogaţi în cunoaşterea lui Dumnezeu, chiar dacă erau mai săraci în aur, tămâie, smirnă.
O stea, un vis, dar dincolo de ele, Dumnezeu, care mai scrie încă o pagină, cea mai minunată, în istoria lumii, dar şi a poporului
ales de Dumnezeu să Îi fie o mărturie între popoare. Dar în Iersualim vestea care trebuia să aducă mare bucurie produce
tulburare în Irod Irod, în preoţii cei mai de seamă, în cărturari. Ei nu se ostenesc să meargă până la Betleem, chiar dacă
prorocul Mica anunţase cu ani în urmă unde se va naşte adevăratul şi Singurul Păstor al lui Israel!
>>

EDITORIAL

Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020 3

 În cazul lor, cunoaşterea Scripturilor vechi testamentare şi conştiinţa apartenenţei la poporul ales de Dumnezeu produc
indiferenţă sau planuri ucigaşe, şi nu fapte vrednice de misiunea ca popor al lui Dumnezeu.
Cât de adevărat este, în cazul lor, Cuvântul care spune: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” –
Ieremia 29:13. Aveau cunoştinţă despre loc, dar nu aveau dorinţa să meargă acolo.
Ce trist că atât la naşterea Domnului Isus, cât şi la răstignirea Lui, poporul şi conducătorii lui resping planul lui Dumnezeu
pentru ei şi peSingurul care le putea da „un viitor şi o nădejde”!
Dumnezeu vorbeşte înţelepţilor prin stea şi vis, iar Păstorilor le vorbeşte printr-un înger care îi trimite la o iesle, unul dintre
locurile cele mai cunoscute şi familiare lor şi care le vorbeşte despre marea bucurie: „astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un
Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” – Luca 2:11. Şi care le mai dă o direcţie încotro să meargă (vs. 11), un semn al cunoaşterii
(vs. 12), iar confirmarea vine printr-o mare de oaste cerească (vs. 13), care îi încredinţează de pacea care le va cuprinde inima.
Aceasta în condiţiile în care întreg Ierusalimul, la vremea venirii înţelepţilor din Răsărit, a fost cuprins de „o mare tulburare”.
Cât de binecuvântat este omul şi poporul care are „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere” – Filipeni 4:7.

De ce unor păstori de lângă Betleem?

Î
n fiecare zi, la Templu, trebuiau jerfiţi doi miei, la ceasul al treilea şi al nouălea. De asemenea, la Paşte erau jertfiţi mii şi mii
de miei. Unde erau aceştia crescuţi? Răspunsul îl aflăm din istorie şi anume: lângă Betleem. Aceşti păstori erau din aceia
care creşteau miei pentru jertfele de la Templu. Oricine din Israel, în vremea aceea recunoştea Betleemul ca fiind locul
unde erau crescuţi mieii pentru jertfă. Îngerul nu le-a cerut păstorilor să meargă la Betleem, ei singuri au decis acest lucru.
Au înţeles ei oare că era vorba despre naşterea „Mielului lui Dumnezeu”?
Înţelepţii Răsăritului au găsit pe Împăratul lui Israel, iar păstorii pe Mielul lui Dumnezeu! Ce minunată descoperire!
Ce mai trebuie să facă păstorii ca să vadă cu ochii lor ce le spusese îngerul?
Să meargă la Betleem (vs. 15), în grabă (vs. 16). Iar întâlnirea cu Maria, Iosif şi pruncul culcat în iesle a fost motiv pentru ei, de
mărturie către alţii, cuprinşi la rândul lor de mirare. Dar o stare care nu a produs în ei nimic spiritual! Doar simpla mirare sau
tulburare care nu se continuă cu pocăinţă şi credinţă nu aduc niciun folos duhovnicesc!
În acest punct, evanghelistul Luca, călăuzit de Duhul Sfânt, după ce ne mai istoriseşte că păstorii s-au întors la turmele lor,
aducând slavă şi laudă lui Dumnezeu, parcă invită pe cititorul de astăzi al Scripturii să facă o călătorie imaginară la Betleem,
să vadă, dar şi să creadă, că în acele zile, la „împlinirea vremii” Domnul Isus a intrat în lumea noastră ca să îşi înceapă drumul
către Golgota, iar după Înviere, „să Se aşeze la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în Ceruri” (Evrei 8:1). În acelaşi timp, să se
deschidă „calea cea nouă şi vie de intrare liberă în locul preasfânt, prin sângele Lui” (Evrei 10:19,20). 
EDITORIAL

 Virgil ACHIHAI

4 Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020

 ? Paul WILLIAMS

Întruparea
lui Isus Hristos

C
uvântul „întrupare” nu este cuprins în Scriptură, dar este folosit de creştini pentru a
desemna minunatul eveniment prin care Domnul Isus Hristos a devenit om. Cuvântul
vine din limba latină şi se referă la faptul că Fiul veşnic al lui Dumnezeu a devenit
om, Fiul omului, Isus Hristos. El care era duh S-a făcut trup (Ioan 1:14), El care era
nevăzut a devenit vizibil şi El care era Dumnezeu a devenit om.
Doctrinar, se referă la Domnul Isus care a venit în această lume şi a unit, în Persoana Sa,
Dumnezeirea şi Umanitatea. Acesta este un adevăr extraordinar care este absolut fără pereche
în istorie. Este marea minune a Dumnezeirii şi a veşniciei. Nu poate fi explicată prin gândirea
naturală, dar trebuie acceptată prin credinţă.

PE CALEA CREDINŢEI
Nu este vorba despre crearea unei noi Persoane, ci despre o Persoană divină, deja existentă, care a devenit ceea ce n-a mai
fost înainte, fără să înceteze a fi ceea ce a fost dintotdeauna şi din veşnicii.
Domnul slavei S-a născut atât de jos în această lume încât niciun prunc nu s-ar fi putut naşte mai jos. Este foarte mişcător
să citeşti în Luca faptul că Domnul a fost înfăşat în scutece (Luca 2:7). Gândiţi-vă că Domnul slavei era un prunc în braţele
Mariei şi ascuns în aceste scutece.
El a avut două naturi: una divină şi alta umană, dar o singură Personalitate. Era în întregime Dumnezeu şi în întregime om, nu
o parte Dumnezeu şi o parte om. Isus Hristos Şi-a primit natura umană într-un mod supranatural. Taina naşterii din fecioară a
fost acceptată din toată inima de Maria. Ea a răspuns îngerului Gavril: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele Tale!”
(Luca 1:38).
Natura Sa umană era la fel de perfectă ca şi natura Sa divină, căci întruparea lui Isus Hristos cerea o natură umană perfectă.
Care este lecţia practică pentru noi? Minţile noastre limitate nu pot înţelege adâncimea misterului întrupării lui Isus, dar noi
îl acceptăm şi îl credem prin credinţă, „pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Trăim noi vieţile
noastre prin credinţă?
Ne vom ocupa de subiectul fundamental al întrupării lui Isus Hristos sub următoarele aspecte:
1. Făgăduinţa întrupării Lui;
2. Profeţiile despre întruparea Lui;
3. Detaliile întrupării Lui;
4. Scopul întrupării Lui;
5. Lecţiile practice care se pot învăţa din întruparea Lui.
>>

Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020 5

 1. Făgăduinţa întrupării
Lui
O
amenii au intrat în această lume prin patru
metode:
a. Creare — Adam a fost creat fără un
bărbat sau o femeie.
b. Formare — Eva a luat fiinţă doar cu un bărbat,
Adam.
c. Generare — Toţi ceilalţi oameni, cu excepţia lui Isus
Hristos, au fost născuţi dintr-un bărbat şi o femeie.
d. Întrupare — Doar cu ajutorul unei femei, o fecioară
numită Maria. Dumnezeu a folosit primele două metode,
crearea şi formarea, doar o singură dată la începutul
rasei umane. Oamenii care au fost aduşi pe lume prin
primele trei metode — crearea, formarea şi generarea
— n-au avut o existenţă anterioară. Întruparea însă,
indică o existenţă anterioară.
Spre deosebire de Adam, Dumnezeu care a adus pe
lume o femeie fără să aibă mamă, din trupul unui bărbat,
a adus pe lume şi un bărbat, fără să aibă tată, din trupul
unei femei — pe fericitul nostru Domn! Aceasta este
o taină care ne copleşeşte sufletul, dar o credem şi ne
închinăm lui Dumnezeu pentru ea.
Prima promisiune clară din Biblie, a întrupării lui Isus
Hristos, a fost dată şarpelui, Satan, în Geneza 3:15:
„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa
PE CALEA CREDINŢEI
ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei
zdrobi călcâiul”. Sămânţa femeii (Isus Hristos) va zdrobi
capul şarpelui (diavolul). Toată istoria Vechiului Testament
a fost o pregătire pentru întrupare. Deci, întruparea a
fost o necesitate.
2. Profeţiile despre
întruparea Lui
a) Unde se va naşte — Conducătorii lui Israel erau
pe deplin conştienţi de profeţia din Mica 5:2 şi au
recunoscut, în Matei 2:4-6, că aceasta prezicea locul
naşterii lui Mesia.Venit din Betleem, în ce priveşte
înfăţişarea în trup, „din vremuri străvechi”, în ce priveşte
relaţiile Lui cu Israel şi „din zilele veşniciei” unde este
locul Său cu Dumnezeu (Ioan 1:1). Deci, El ne este
înfăţişat în corelaţie cu timpul privind relaţia Sa cu omul
şi cu eternitatea.
b) Cine era — El era „Emanuel” (Isaia 7:14). Este
interesant că Evanghelia după Matei începe cu
6 Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020
Dumnezeu fiind alături de poporul Său, în Matei
1:23: „şi-I vor pune numele Emanuel, care înseamnă:
«Dumnezeu este cu noi»”. Evanghelia după Matei începe
cu Dumnezeu alături de poporul Său şi se sfârşeşte cu
cuvintele minunate ale Domnului Isus Hristos: „Iată că
Eu sunt cu voi în toate zilele” (Matei 28:20). Isaia 9:6
spune: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat”.
Ce contrast uimitor, un copil al zilelor şi un Tată al
veşniciei.
„Un copil ni S-a născut” — subliniază umanitatea Sa.
El nu a mai fost niciodată copil înainte.
„Un Fiu ni S-a dat” — subliniază dumnezeirea Sa. El
este Fiul veşnic al lui Dumnezeu.
c) Care Îi va fi genealogia — El va veni din seminţia
lui Avraam (Geneza 22:18), Isaac (Geneza 26:4) şi Iacov
(Geneza 28:14); din seminţia împărătească a lui Iuda
(Geneza 49:10). El va fi din casa lui David (Psalmul 89).
d) Când va veni — Galateni 4:4 spune: „Când a venit
împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut
din femeie, născut sub lege”.
1. „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” — Aceasta se
referă la divinitatea Sa; El era Dumnezeu. În El sunt două
naturi perfecte şi absolut complete, divină şi umană. Însă,
cu toate acestea, El a fost o Persoană unică, fără păcat.
Nu era o Personalitate duală, ci o Persoană divină în
condiţii umane.
2. „Născut din femeie” — Literal „născut din
femeie” sau „născut de o femeie”. Aceasta se referea
la umanitatea Sa. El era om, dar era cu adevărat un om
desăvârşit!
3. „Născut sub Lege” — Literal, El a fost născut ca
Iudeu şi deci supus legii iudaice. De aceea a fost tăiat
împrejur în a opta zi (Luca 2:21) şi I se cerea să ţină
Legea. Isus Hristos a fost singura Persoană care a ţinut
Legea într-un mod desăvârşit, toţi ceilalţi au eşuat.
e) De ce a venit — Scopul venirii Lui este explicat
clar în Galateni 4:5: „Ca să răscumpere pe cei ce erau
sub Lege”. Isus Hristos a venit să ne răscumpere, să ne
obţină în vederea libertăţii.
Domnul Isus a venit în lume cu un scop precis. Pentru
El — Fiul veşnic al lui Dumnezeu — calea spre crucea
Golgotei era prin staulul de la Betleem. Luca 19:10
spune: „Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să
mântuiască ce era pierdut”. La Betleem Domnul Isus
a devenit om. Betleemul a existat ca să poată exista şi
Golgota, pentru că Isus S-a născut ca să moară pentru
toţi (1 Timotei 2:5-6), „Hristos Isus a venit în lume ca să
mântuiască pe cei păcătoşi” (1 Timotei 1:15).
f) Cum a venit — „De aceea, Domnul Însuşi vă va
da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va
naşte un fiu şi-I va pune numele Emanuel” (Isaia 7:14).
Cuvântul „fecioară” este traducerea cuvântului ebraic
„almah” şi se referă la o persoană matură şi pregătită
pentru căsătorie. Neprihănirea Lui necesită o naştere
din fecioară.
3. Detaliile întrupării Lui
M
atei 1 ne prezintă istoria de dinaintea
naşterii lui Isus din punctul de vedere
al lui Iosif, în timp ce Luca 1 ne prezintă
evenimentele din punctul de vedere al
Mariei. Întruparea se referă la faptul că El a devenit om,
iar naşterea din fecioară este modul prin care a avut
loc acest lucru. Dumnezeu era la lucru şi singurul agent
uman a fost fecioara numită Maria care s-a supus voii şi
scopurilor lui Dumnezeu. Maria era fecioară, căci Luca
1:34 spune: „Maria a zis îngerului: Cum se va face lucrul
acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”. Matei şi Luca Îl
implică pe Duhul Sfânt în conceperea miraculoasă.
În Luca 1:38 Maria a spus: „Iată, roaba Domnului; facă-
mi-se după cuvintele tale”. Naşterea Răscumpărătorului
a fost îndeplinită în totalitate prin voia şi marea putere
a lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat cu exactitate la
zămislire este ascuns de oameni, dar noi ştim că puterea
divină a garantat că Cel ce S-a născut din fecioară era
cu desăvârşire sfânt şi fără păcat în umanitatea Sa.
Conceperea Lui a fost supranaturală, dar naşterea Lui a
fost naturală. El a venit în lumea de sus. El a fost născut
în această lume, dar nu din ea. El este Fiul lui Dumnezeu
care vine într-un trup ca al nostru, însă care vine din
afara lui. Ioan 1:14 spune: „Cuvântul S-a făcut trup, şi a
locuit printre noi”.
Întruparea Domnului a fost o acceptare. Când
S-a făcut trup, Domnul Isus a intrat într-o experienţă cu
totul nouă şi în nişte condiţii complet noi. În dragostea
Sa minunată faţă de omul decăzut, Domnul Isus a
acceptat de bună voie aceste condiţii. În supunere faţă
de Tatăl, Domnul a fost gata să sufere ura şi respingerea.
Fiul din Ceruri devenise Străinul de pe pământ.
Întruparea Domnului a fost din partea Sa un
act voluntar. Nu se pune problema doar că El „a
fost făcut” trup, ci şi că El „S-a făcut” trup (Ioan 1:14).
Ştia dinainte să vină ce presupunea partea Lui pe acest
pământ şi cu toate acestea, binecuvântat fie Numele Lui,
tot a venit. A acceptat împrejurările josnice ale naşterii
Sale în Betleem. A acceptat munca manuală de tâmplar
(Marcu 6:3) la bancul de lucru din Nazaret. A acceptat
să îndure ruşinea prin care a trecut la cruce (Isaia 53:3;
Evrei 12:2-3).
Întruparea a fost un miracol. Oare ce ar putea să
depăşească minunea întrupării? Chiar dacă S-a făcut om,
Domnul a continuat să fie locuit de Dumnezeire. Nu a
renunţat niciodată la aceasta.
Adevăraţii credincioşi rămân plecaţi într-o închinare
evlavioasă, pentru că mare este taina evlaviei.
Responsabilitatea noastră, a credincioşilor este de a
crede şi nu de a explica, de a ne închina şi nu de a
explora acest mare miracol şi mister.
4. Scopul întrupării Sale
a) Să împlinească profeţia — De exemplu Isaia
7:14 (Cum S-a născut); Isaia 9:6 (Cine S-a născut) şi
Mica 5:2 (Unde S-a născut).
b) Să-L arate şi să-L descopere pe Dumnezeu
oamenilor — „La sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit
prin Fiul” (Evrei 1:2). „Nimeni n-a văzut vreodată pe
Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui,
Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). De asemeni, Ioan
14:9 spune: „Cel ce M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe
Tatăl”. Domnul Isus a descoperit inima şi a exprimat
mintea lui Dumnezeu.
c) Să fie Împărat — Citim în Matei 2:6: „Şi tu,
Betleeme,... din tine va ieşi o Căpetenie care va fi
PE CALEA CREDINŢEI
Păstorul poporului Meu, Israel”.Vezi Psalmul 45 şi 72.
Unii s-au născut poate prinţi, dar El singur S-a născut
Împărat, „... au venit nişte magi din răsătit la Ierusalim
şi au întrebat: «Unde este Împăratul de curând născut
al iudeilor»?” (Matei 2:1-2). Autoritatea Lui supremă
ca Împărat se va manifesta deplin când El va reveni la
sfârşitul Necazului cel Mare ca Împăratul împăraţilor
şi Domnul domnilor (Apocalipsa 19:16). De aici putem
învăţa o lecţie practică. Ar trebui să ne plecăm în faţa
autorităţii Lui acum, acceptându-L ca Domn în vieţile
noastre nu doar prin cuvinte, ci şi prin ascultarea faţă de
Cuvântul lui Dumnezeu.
Î
ntruparea a fost necesară şi din pricină că
Dumnezeu intenţionase ca omul să aibă
suveranitatea asupra întregii lumi. Chiar
dacă omul pierduse această stăpânire din pricina
căderii, Dumnezeu avea să aibă grijă ca, în Persoana lui
Isus Hristos, această cârmuire să fie reabilitată. Trebuia
să fie un om care să şadă pe tronul împărăţiei. Dacă
Psalmul 8:4-9 este o cântare despre gloria apusă pe
care o avusese omul, totuşi Scriptura este clară — „El
>>
Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020 7
 să împărăţească” (1 Corinteni 15:25), şi iarăşi, „va este fundamental pentru doctrina şi credinţa creştină.
judeca lumea după dreptate, prin OMUL pe care L-a
b) Chiar Domnul Isus Hristos a menţionat
rânduit…” (Fapte 17:31).

A
şadar, întruparea a fost primul şi cel mai
important pas spre împlinirea profeţiei şi spre
ţelul final spre care Se îndreaptă Dumnezeu,
şi anume, să locuiască împreună cu oamenii
în deplină mulţumire, aducând, în sfârşit, oamenilor
fericirea veşnică. Implicaţiile întrupării sunt într-adevăr
foarte mari şi tocmai faptul că a avut loc îţi face sufletul
să se înalţe în închinare şi laudă.
d) Să arate dragostea lui Dumnezeu —
„Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin
faptul că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său
Fiu ca noi să trăim prin El” (1 Ioan 4:9).
e) Să ne arate viaţa în toată plinătatea ei —
„Pentru că viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o, şi
mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţa
care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată” (1 Ioan 1:2).
f) Să-L înfrângă pe diavol, Satan şi puterea morţii
— „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească
lucrurile diavolului” (1 Ioan 3:8).
g) Să ne deschidă o cale nouă şi vie în prezenţa
lui Dumnezeu — „Prin sângele lui Isus avem intrare
slobodă în locul prea sfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe
care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică
trupul Său” (Evrei 10:19-20).
PE CALEA CREDINŢEI
numai o dată naşterea Sa şi aceasta celei mai
neplăcute persoane, Pilat Guvernatorul — „Eu
pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca
să mărturisesc despre adevăr” (Ioan 18:37). Noi ca
şi credincioşi ar trebui să purtăm constant mărturia
adevărului lui Dumnezeu.
c) Matei (1:23) se ocupă de statutul de Împărat
al lui Isus Hristos, în timp ce Luca (1:31) este
preocupat de umanitatea Lui — Ambii scriitori
sunt uniţi în mărturia lor despre naşterea din fecioară a
Domnului Isus Hristos. şi este o altă dovadă a autorităţii
şi inspiraţiei Cuvântului lui Dumnezeu.
d) Atunci când Împăratul cerului a coborât să
mântuiască, corul de îngeri s-a coborât şi a spus
în Luca 2:14: „Slavă lui Dumnezeu în locurile
prea înalte şi pace pe pământ între oamenii
plăcuţi Lui” — În relatarea dată despre naşterea
Domnului există şapte mărturii:
1. Zaharia L-a lăudat pe Dumnezeu pentru că i-a vizitat
pe oameni (Luca 1:68,76–79).
2. Păstorii L-a laudat pe Mântuitorul (Luca 2:11,20).
3. Simeon aduce laude Luminii lumii (Luca 2:30-32).
4. Elisabeta a fost umplută de o sfântă bucurie (Luca
1:41-45).

h) Să fie Mântuitorul lumii — „Ea va naşte un Fiu, 5. Maria a preamărit harul lui Dumnezeu şi a mărit pe
şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe Domnul (Luca 1:47-51).
poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21). Citim în 1
6. Ana a preamărit mântuirea adusă (Luca 2:38).
Ioan 4:14: „noi am văzut şi mărturisim că Tatăl L-a trimis
pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii”. Păcatul a intrat în 7. La sfârşit magii s-au închinat Împăratului (Matei 2:11).
lume şi oamenii meritau acum dreapta judecată a lui Fie ca noi, creştinii, să urmăm aceste exemple frumoase
Dumnezeu. Dar Mântuitorul a venit ,,să caute şi să ale mărturiei. 
mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). El a devenit om
ca să moară ca un om pentru păcatele noastre, astfel
încât păcătoşii vinovaţi să poată fi salvaţi pentru veşnicie.

5. Lecţiile practice care se

pot învăţa din întruparea
Sa:
a) Întruparea este o mare taină — „Şi fără îndoială,
mare este taina evlaviei... (Dumnezeu) a fost arătat în
trup” (1 Timotei 3:16). Întruparea nu poate fi explicată
pe deplin, dar ea poate fi crezută prin credinţă. Adevărul
întrupării Lui trebuie acceptat în întregime, pentru că

8 Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020

 ? David CIUCUR

Coborârea
L
a nivel cosmic, urcarea sau coborârea reprezintă o problemă relativă: urcarea, faţă de care reper inferior, iar coborârea,
faţă de care reper superior?
Pentru planeta Pământ lucrurile, până la un anumit punct, par destul de simple: urcarea şi coborârea au acelaşi reper,
numit nivelul mării. Dar şi aici apar probleme când este cazul să definim urcarea în spaţiul cosmic: dacă două rachete
pornesc simultan de pe ambele emisfere ale Pământului, care urcă şi care coboară în cosmos?
Biblia afirmă faptul că Dumnezeu, în istoria omenirii, s-a pogorât de mai multe ori în lumea noastră. În Geneza 11.5,7 se spune
că „Dumnezeu s-a pogorât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor... haidem să ne pogorâm şi să le încurcăm
limbile”. Dumnezeu se pogoară din locaşul Său, la noi, oamenii.

PE CALEA CREDINŢEI
Atunci când a fost dată Legea, Dumnezeu s-a coborât pe muntele Sinai (Exod 19.20). Psalmistul descrie în mod poetic
coborârea lui Dumnezeu: „A plecat cerurile şi S-a pogorât” (Ps.18.9), iar Isaia spune: „O! De ai despica cerurile şi Te-
ai pogorî, s-ar topi munţii înaintea Ta!” (Is. 64.1).
Locul unde locuieşte Dumnezeu se cheamă „locaşul slavei”, aşa cum îl descrie Ieremia: „Coboară-Te din locaşul
slavei”(Ier.48.18).
„În locaşul lui Dumnezeu, totul strigă slavă” spune psalmistul, şi tot el afirmă că iubeşte locul unde locuieşte slava Sa (Ps.29.9,
26.8). Unde locuieşte Dumnezeu, unde locuieşte Trinitatea şi lumea îngerilor lui Dumnezeu, este locul cel mai înalt, este
superiorul absolut!
Din acest locaş al slavei lui Dumnezeu, s-a pogorât Fiul Său, la noi pe pământ! Domnul Isus însuşi afirmă: „M-am coborât din
cer, ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 6.38).
Coborârea a presupus părăsirea slavei lui Dumnezeu, coborârea jos pe Pământ, chiar în părţile cele mai de jos ale pământului,
dar într-un trup asemănător cu trupul păcatului, dezbrăcat, în mod voluntar, de slava Sa.
Iniţial, coboară într-un prunc aparent neajutorat, dependent de mama sa, un prunc pentru care nu s-a găsit un loc la intrarea Sa
în lumea noastră, dar S-a pogorât ca să fie ”pâinea lui Dumnezeu care se coboară din cer şi dă lumii viaţă”! (Ioan 6.33)
Încercăm să retrăim momentele intrării Fiului lui Dumnezeu în lumea noastră, cu deplină recunoştinţă faţă de Tatăl, care a
trimis pe Fiul Său să ne mântuiască, dar şi pentru Fiul Său care a acceptat coborârea la noi, pentru a ne da viaţa veşnică!
Toată lauda se cuvine lui Dumnezeu Tatăl, pentru coborârea Fiului Său, dar şi pentru coborârea Duhului Său cel Sfânt, pentru
naşterea din nou, prin credinţa în Fiul! 

Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020 9

 Credința în Dumnezeu
„Încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.
Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă…” – Evrei 10:38

C
ât de importantă este credinţa în Dumnezeu, Tatăl
RUGĂCIUNE
Domnului nostru Isus Hristos? Răspunsul Sfintei
Scripturi, atât în Vechiul Testament, prin prorocul
Habacuc: „cel neprihănit va trăi prin credinţa lui”
(Habacuc 2:4), cât şi în Noul Testament în cartea Evrei, este clar,
fără putinţa de a fi înţeles în mod greşit: „Cel neprihănit VA TRĂI
prin credinţă!”.
Dumnezeu iubeşte omenirea, fapt demonstrat prin venirea
în lume şi jertfirea Domnului Isus: „Fiindcă atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede
în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16).
În acelaşi timp, nu toţi oamenii sunt plăcuţi lui Dumnezeu. Ca să
Îi fim plăcuţi Lui avem nevoie de credinţă: „Şi fără credinţă este
cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu
trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei
11:6).
Prin credinţă suntem iubiţi şi plăcuţi de Dumnezeu! Ce har! Ce
responsabilitate! Ce răsplată ne aşteaptă! Toate, prin credinţă!
Într-o lume care vorbeşte mult despre religie, dar care se
îndepărtează pe zi ce trece de singura credinţă adevărată, aceea
în Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor, Tatăl Domnului nostru
Isus Hristos, trăită prin puterea Duhului Sfânt, suntem îndemnaţi
să Îl lăudăm, să ne smerim, şi să mijlocim în rugăciune pentru toţi
oamenii: „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri,
RUGĂCIUNE 2021

mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii” (1 Timotei 2:1).

Dar să credem şi să proclamăm cu tărie că Biblia este în
totalitate Cuvântul lui Dumnezeu, şi că umblarea zi de zi prin
credinţă aduce binecuvântare prezentă şi viitoare. De asemenea,
că oamenii credinţei, deşi au fost nedesăvârşiţi, nu au ştiut tot,
nu le-a mers bine mereu, nu au primit întotdeauna lucrurile
făgăduite, dar, prin puterea lui Dumnezeu, au rămas statornici în
credinţă!
În săptămâna de rugăciune 2021, a creştinilor după Evanghelie, ne
îmbărbătăm, primim mângâiere, suntem mustraţi, ca şi până acum,
prin Cuvânt, prin Sfânta Scriptură. Iar Duhul Sfânt ne va călăuzi
ca şi până acum, nu doar în rugăciune, cât şi în întreaga părtăşie,
zi după zi, în această binecuvântată stare de laudă, mulţumiri şi
cereri către Dumnezeu!
Anul acesta ne vom uita la viaţa de credinţă a câtorva oameni ai
lui Dumnezeu din Vechiul Testament, iar anul viitor, cu ajutorul
Domnului, ne vom uita la cei din Noul Testament. O credinţă
autentică este o credinţă care se trăieşte în viaţa de zi cu zi,
indiferent de vârstă, stare materială, ţară, condiţii sociale. Credinţa
se trăieşte, punct. Astfel suntem nu doar plăcuţi lui Dumnezeu,
dar şi „păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru
mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi” (1 Petru 1:5).

*Program realizat de Virgil Achihai şi Emanuel Răduţ

10 Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020

 SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE 2021
Duminică, 3 Ianuarie | Evrei 11:1
NU ESTE SUFICIENT SĂ AI OCHII DESCHIŞI CA
SĂ VEZI PRIN CREDINŢĂ
C S
u mai mulţi ani în urmă, fetiţa mea m-a întrebat: ce este
dincolo de ceea ce se vede? Ce nu se vede, i-am răspuns!
Apoi i-am explicat că noi, ca oameni, nu putem să vedem
decât atât cât ne permit ochii. Dar că dincolo de ceea ce
vedem cu ochii aceştia fizici, există o lume întreagă, cu pământ, mări,
oceane, miliarde de oameni.
Nu ştiu cât m-a înţeles, deoarece ar fi trebuit să îi vorbesc în
cuvinte pe care nici chiar unii adulţi nu le-ar înţelege.
Există lucruri în afara acelora pe care noi le vedem cu ochii fizici?
Oricine poate răspunde, cu convingere: da, există!
Dar credinţa se referă la ceea ce nu se poate vedea direct cu ochii
fizici: „o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”.
A trăi prin credinţă nu înseamnă să închizi ochii fizici şi să îţi
închipui ceva anume, ci să vezi, cu ochii aceluia care crede, lucrarea
lui Dumnezeu. Să devii o parte binecuvântată din ea, la nivelul
personal, de familie, de Adunare, să fii convins că în timp ce eu/
tu/noi trăim din punct de vedere fizic, putem trăi şi ca oameni ai
credinţei, pe deplin încredinţaţi că toate speranţele pe care ni le-am
pus în Dumnezeu, în conformitate cu voia Lui, se vor împlini, mai
devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta.
În 2 Împăraţi 6:15, slujitorul omului lui Dumnezeu vede cu ochii
fizici cetatea înconjurată de cai şi care de război. Dar nu vede, până
nu s-a rugat Elisei ca Dumnezeu să îi deschidă ochii, că muntele era
plin de cai şi de care de foc trimise de Dumnezeu. Fără Dumnezeu
credinţa nu are conţinut, putere, nu se poate manifesta. Ochii fizici
văd lumea naturală, ochii credinţei văd lumea supranaturală, lumea
lui Dumnezeu şi felul în care lucrează El.
Era o realitate fizică pe care slujitorul a văzut-o la început, dar mai
era şi o altă realitate, a prezenţei lui Dumnezeu, prin intermediul
slujitorilor Lui, ce nu putea fi văzută cu ochiul firesc.
Ca oameni iubiţi şi plăcuţi lui Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos,
să nu obosim în:
Laudă şi mulţumire:
¸ Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi şi Îi
mulţumim că, prin pocăinţă şi credinţă, suntem într-o stare după
voia Lui.
Smerenie şi pocăinţă:
¸ Ne smerim că, nu de puţine ori, am căutat să aflăm ce cred,
spun, mai întâi oamenii şi nu am ales să căutăm voia Lui sfântă,
plăcută, desăvârşită.
¸ Îl rugăm să ne ierte pentru puţina credinţă ce am arătat-o în
multe împrejurări ale vieţii în anul 2020.
Cereri şi mijlociri:
¸ Mijlocim în rugăciune pentru toţi slujitorii lui Dumnezeu, să
rămână tari în credinţă, puternici în mărturie, recunoscători lui
Dumnezeu pentru slujirea la care au fost chemaţi!
Luni, 4 Ianuarie | Evrei 11:8
CÂND DUMNEZEU CHEAMĂ, CREDINŢA
RĂSPUNDE (AVRAAM)
fânta Scriptură prezintă multe aspecte din viaţa lui Avraam.
Cel mai important este acela că, în relaţia lui cu Dumnezeu,
primeşte aprecierea unică de a fi „prietenul lui Dumnezeu”
(Isaia 41:8).
Ce a făcut Avraam ca să fie numit astfel? Sau mai bine spus, în cine
şi ce a crezut? Arheologii consideră Ur, cetatea în care s-a născut
şi a trăit prima parte a vieţii, drept „leagănul” civilizaţiei umane!
Şi totuşi Avraam, la chemarea lui Dumnezeu, pleacă din această
cetate! Iar Cuvântul subliniază: „fară să ştie unde se duce”! A părăsit
cetatea construită de oameni, a locuit în ţara făgăduinţei, fără să
fie nimic al lui din ea, a locuit în corturi şi a sfârşit doar cu un
mormânt. Iar toate acestea, prin ce putere? A credinţei în lucrurile
nădăjduite, care există, chiar dacă nu se văd! Şi a împlinirii tuturor
promisiunilor pe care Dumnezeu le face oamenilor, chiar dacă
acestea par imposibil de împlinit! Dar pentru Dumnezeu nimic nu
este imposibil!
Cel mai important aspect al credincioşiei lui Avraam a fost
ascultarea de poruncile lui Dumnezeu! Jertfe, daruri, implicări,
părăsiri şi multe altfel de fapte ale credinţei, dacă nu sunt făcute
în ascultare de El, nu sunt plăcute Lui. „Îi plac Domnului mai mult
arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea
face mai mult decât jerfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult
decât grăsimea berbecilor.” (1 Samuel 15:22). De ce, se ridică vădit
întrebarea? Deoarece găsim scris că neascultarea este la fel de
condamnată, de către Dumnezeu, precum ghicirea şi închinarea la
idoli! Avraam a ascultat de Dumnezeu şi lucrul acesta i s-a socotit
drept neprihănire (Genesa 15:6). Avraam, omul credinţei, ascultă
întru totul de Dumnezeu şi refuză să se încreadă în el însuşi. Eul
nostru poate deveni idolul suprem! Dar cel neprihănit va trăi prin
credinţă (Habacuc 2:4, Romani 1:17, Evrei 10:38).
Ceea ce cu adevărat determină dacă credinţa fiecăruia dintre noi
este autentică nu este reprezentată de ceea ce spunem, ci de cum
şi cât ascultăm de Dumnezeu! A trăi prin credinţă, în final, este să
RUGĂCIUNE 2021
mergi înainte pe drumul pe care El a fost deja şi promite că va fi cu
mine/tine până la destinaţia finală.
Promisiunea binecuvântării lui Avraam din Genesa 12:7 o regăsim
explicată în Galateni 3:1-14. Cuvântul scris ne arată clar că toate
neamurile pământului au ajuns să fie binecuvântate prin „sămânţa”
lui Avraam, adică Hristos! Astfel, prin credinţa în Mântuitorul Isus,
promisiunea devine realitate pentru toţi aceia care aleg să meargă
pe Calea cea Nouă şi Vie, pe care ne-a deschis-o El (Evrei 10:20), iar
ce se cere de la noi este „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii
noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduiţa”. (Evrei 10:23)
Ca oameni iubiţi şi plăcuţi de Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos,
să nu obosim în:
Laudă şi mulţumire:
¸ Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că ne-a chemat şi pe noi la
neprihănirea (îndreptăţirea) care se capătă prin credinţă.
Smerenie şi pocăinţă:
¸ Ne smerim şi Îl rugăm să ne ierte pentru că uneori nu ascultăm
de Dumnezeu şi nu răspundem la chemarea Lui.
Cereri şi mijlociri:
¸ Ne rugăm pentru cei din familiile noastre şi cei apropiaţi să
aibă parte de chemarea lui Dumnezeu la care să răspundă cu
credinţă.
¸ Ne rugăm pentru cei chemaţi la misiune şi slujire, să fie vrednici
de chemarea primită.
Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020 11
 Marţi, 5 Ianuarie | Evrei 11:22
CREDINŢA VEDE DINCOLO DE REALITATEA
PREZENTĂ (IOSIF)
C Î
a oameni trăim în timp şi spaţiu, dar credincioşii trăiesc
şi umblă în această lume prin credinţă, nu prin vedere (2
Corinteni 5:7).
Iosif a fost un adolescent căruia Dumnezeu i-a spus
dinainte, într-un mod simbolic, unde îl va duce Dumnezeu, ca parte
a planului Său cu poporul care va primi cea mai minunată chemare,
aceea de a fi o lumină a Lui în lume! Aceasta sub forma a două
visuri (Genesa 37:1-11). Timp de 13 ani, Dumnezeu a lucrat la
formarea caracterului său pentru a-l schimba dintr-un adolescent
imatur într-un tânăr destoinic să guverneze cea mai puternică
împărăţie a lumii din acea vreme, Egiptul.
Ajuns într-o poziţie înaltă, cea mai înaltă posibilă în acel timp după
Faraon, el a trăit prin credinţa în Dumnezeu deasupra necazurilor
şi provocărilor pe care le-a întâmpinat în viaţa sa. Dacă era într-o
anumită poziţie şi a putut să scape viaţa fraţilor săi şi să-şi aducă
familia în Gosen, e pentru că „Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca
să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor
în mare număr“ (Genesa 50:20). Unul dintre frumoasele exemple de
urmat din viaţa lui Iosif, arătat prin puţine cuvinte, dar cu o mare
încărcătură de dragoste, este expresia: „caut pe fraţii mei“ (Genesa
37:16). Deşi ei îl vorbeau de rău, pentru Iosif tot fraţii lui erau!
Iosif ştia că el nu aparţine acelei lumi, de aceea a lăsat poruncă
ca oasele sale să fie duse în Canaan. El a „văzut” prin credinţă că
oamenii mor, lucrurile se schimbă, toate trec, dar promisiunile lui
Dumnezeu nu doar că se împlinesc, ele trec şi de la o generaţie
la alta ca o dovadă a credincioşiei şi a puterii Sale! Iosif nu s-a
lăsat copleşit de măreţia la care a ajuns în viaţă, a înţeles că el este
muritor.
Mesajul pe care îl transmite referitor la oasele sale este următorul:
Nu ştiu când Dumnezeu vă va elibera din robia egipteană, dar ştiu
sigur că într-o zi o va face! Iar oasele mele vor vorbi fără cuvinte
despre planul pe care Dumnezeu îl are cu poporul Său şi despre
împlinirea lui, la timpul hotărât de El! Iosif nu aparţinea Egiptului şi a
RUGĂCIUNE 2021
dorit să fie dus în Canaan, „ţara promisiunii“.
La fel, noi nu aparţinem lumii acesteia, unde suntem „străini şi
călători“ (Evrei 11:13) pentru că „cetăţenia noastră este în ceruri“
(Filipeni 3:20). Prin credinţă privim dincolo de realitatea prezentă,
la realitatea viitoare şi ştim că suntem parte din ea datorită lucrării
Domnului Isus Hristos din viaţa noastră.
Ca oameni iubiţi şi plăcuţi de Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos,
să nu obosim în:
Laudă şi mulţumire:
¸ Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că, în planul Lui pentru lumea
aceasta, ne-a cuprins şi pe noi şi ne-a încredinţat slujba vestirii
Evangheliei.
Smerenie şi pocăinţă:
¸ Ne smerim şi Îl rugăm să ne ierte pentru că au fost clipe de
slăbiciune spirituală în vieţile noastre, în care am gândit sau
am vorbit de rău pe aceia care, pentru o vreme, ne-au slujit,
îmbărbătat, mustrat, după chemarea în puterea pe care au
primit-o de la Dumnezeu.
Cereri şi mijlociri:
¸ Ne rugăm pentru aceia care nu sunt credincioşi din familiile
noastre, cât şi pentru aceia care s-au „răcit” în credinţă sau au
părăsit Adunarea!
12 Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020
Miercuri, 6 Ianuarie | Evrei 11:24
ALEGEREA TRĂIRII PRIN CREDINŢĂ ADUCE
BINECUVÂNTARE (MOISE)
ntâlnirea cu Dumnezeu şi începutul vieţii de credinţă, reprezintă,
printre multe altele, şi o piatră de aducere amintea a „călătoriei
vieţii” cu Dumnezeu şi către El. Răspunsul credinţei aduce atât
o nouă înţelegere a sensului şi rostului vieţii, cât şi a conştiinţei
unei misiuni, aceea de a duce mesajul Evangheliei până la „marginile”
pământului!
Moise a crescut la palatul lui Faraon unde a primit cea mai aleasă
educaţie, în vederea formării lui ca un posibil conducător al Egiptului.
Dar Dumnezeu avea alt plan cu el, de aceea i se descoperă, îi vobeşte
despre misiunea lui şi îi promite sprijinul pentru a o îndeplini.
Reacţia lui Moise prin care îşi enumeră emoţiile, temerile, slăbiciunile,
îi permite lui Dumnezeu să îşi arate puterea şi să îi ofere soluţii
pentru toate.
Viaţa lui Moise, de 120 de ani, se poate împărţi în trei segmente
egale. În primii 40 de ani a trăit cu convingerea că este „CINEVA”.
Următorii 40 de ani a realizat că este „NIMENI”, iar ultimii 40 de ani
de viaţă a trăit în conformitate cu voia lui Dumnezeu şi misiunea pe
care a primit-o de la El, experimentând zi de zi viaţa pe care un om o
trăieşte atunci când Îl lasă pe Creator să îl conducă pe drumul vieţii
de biruiţă asupra păcatului şi a firii pământeşti.
Eliberarea poporului evreu din robia egipteană, prin Moise,
prefigurează răscumpărarea poporului lui Dumnezeu, prin credinta în
jertfa Domnului Isus, şi deschiderea singurei căi către Dumnezeu şi
Canaanul ceresc, calea deschisă de Hristos, Mântuitorul şi Domnul!
Lucrarea de răscumpărare realizată de Domnul Isus Hristos, se poate
observa în ceea ce Dumnezeu a făcut prin Moise. Astfel, prin Moise,
Domnul a eliberat pe poporul Său, a făcut posibilă „naşterea” unui
popor a Lui, a stabilit o relaţie între El şi poporul Său, prin legământ,
şi le-a dăruit o nouă viaţă, eliberată de povara sclaviei.
Aceste patru aspecte se regăsesc atât în viaţa poporului evreu, cât şi
în viaţa Bisericii.
Poporul lui Dumnezeu, în ambele testamente/legăminte, este chemat
să fie lumina popoarelor, o mărturie vie a dragostei şi harului lui
Dumnezeu şi a responsabilităţii fiecăruia care a cunoscut atât
eliberarea din robia egipteană, cât şi din robia păcatului şi a morţii!
Ca oameni iubiţi şi plăcuţi de Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos,
să nu obosim în:
Laudă şi mulţumire:
¸ Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru darul credinţei şi al pocăinţei.
Smerenie şi pocăinţă:
¸ Ne smerim că, de prea multe ori ne uităm la slăbiciunile noastre
şi ezităm să răspundem imediat chemării lui Dumnezeu în via/
lucrarea Sa!
¸ Îl rugăm să ne ierte că n-am fost, poate de prea multe ori, o
bună şi frumoasă mărturie, în generaţia noastră, a dragostei şi a
harului lui Dumnezeu.
Cereri şi mijlociri:
¸ Mijlocim pentru acei credincioşi care, prin harul Domnului,
sunt înălţaţi în dregătorii, astfel încât aceştia să fie permanent
un exemplu de trăire prin viaţa şi promovarea principiilor şi
valorilor Sfintei Scripturi, despre viaţă, familie, dreptate, adevăr,
bunăvoinţă .... plini de roada Duhului Sfânt!
Joi, 7 Ianuarie | Evrei 11:32-34
CREDINŢA ADUCE BIRUINŢĂ ÎN LUPTA
SPIRITUALĂ (DAVID)
D Î
in când în când, popoarele se războiesc între ele, iar
armatele trebuie să dovedească că sunt pregătite pentru
război. Dar sunt şi ani de pace, atunci când soldaţii sunt
antrenaţi şi pregătiţi pentru a interveni în orice moment,
deşi aparent nu se poate vedea starea lor.
Un tânăr a întrebat pe un frate mai în vârstă despre starea
permanentă de aşteptare a soldaţilor. Acesta l-a luat într-o seară şi
l-a dus pe un câmp pustiu, rugându-l să aştepte câteva ore. Tânărul
a avut răbdare, dar aceasta i s-a terminat şi a întrebat: de ce stăm
aici, într-un loc pustiu şi nimeni nu se vede? Atunci fratele mai în
vârstă l-a rugat să aştepte o oră anume! La ceasul indicat, s-a auzit
o trompetă, multe lumini s-au aprins şi o mare de soldaţi s-au aliniat
în scurt timp pe acel câmp, ce părea pustiu. Lecţia învăţată de tânăr
a fost că sunetul trompetei a pus în mişcare soldaţii, care ştiau
ce reprezintă acel sunet, iar tânărul a văzut cu ochii săi răspunsul
prompt al soldaţilor.
David a fost împăratul strateg al lui Israel, care a dus războaie în
numele Domnului (1 Samuel 25:28) şi care şi-a înfrânt, pe rând,
vrăjmaşii. Toată viaţa lui a fost în război şi în conflict (1 Cronici
22:8). A fost o zi în viaţa lui David când a învăţat că nu poate purta
şi războaiele Domnului şi pe ale lui în acelaşi timp. Chemarea lui
era să lupte cu vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu, iar iertarea
era răspunsul pe care trebuia să îl dea către aceia care îi doreau
moartea.
Fiecare credincios trebuie să înţeleagă că este într-un permanent
şi continuu război, dar nu împotriva celorlalţi: „Căci noi n-avem de
luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva
domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva
duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată
armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să
rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.” (Efeseni 6:12, 13).
Doar aceia care se vor pregăti pentru acest nemilos război spiritual
şi îl duc după voia lui Dumnezeu şi cu armele puse la dispoziţie de
El vor birui şi vor primi cununa vieţii.
Ca oameni iubiţi şi plăcuţi lui Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos,
să nu obosim în:
Laudă şi mulţumire:
¸ Îl lăudăm pe Dumnezeu că este lângă noi în acest război
spiritual, şi că ne-a pus la dispoziţie tot ce avem nevoie pentru
a fi biruitori.
Smerenie şi pocăinţă:
¸ Ne smerim, deoarece suntem conştienţi că de prea multe ori
ne-am luptat unii împotriva celorlalţi, uitând că suntem chemaţi
să ducem un altfel de război, unul spiritual.
¸ Îl rugăm să ne ierte că în loc să luăm armătura pusă la dispoziţie
de El, ne-am încrezut în puterile noastre.
Cereri şi mijlociri:
¸ Mijlocim în rugăciune pentru aceia care trec prin persecuţie,
suferinţă din cauza credinţei, să treacă biruitori prin aceste
încercări ale credinţei.
Vineri, 8 Ianuarie | Iacov 5:17
CÂND CERUL SE ÎNCHIDE PENTRU A SE
DESCHIDE INIMILE OAMENILOR (ILIE)
n orice generaţie, Dumnezeu îşi are oameni prin care lucrează,
îşi face cunoscută autoritatea, puterea, dragostea şi vorbeşte
când într-un fel când în altul. Noi avem harul ca Dumnezeu să ne
vorbească fiecăruia prin Scriptură.
Orice credincios îşi doreşte să aibe o viaţă de credinţă biruitoare în
faţa potrivnicilor lui Dumnezeu. Dar pentru a obţine acele biruiţe,
fiecare dintre noi trebuie să avem în vedere slăbiciunile noastre, să
nu ne încredem în puterile şi înţelepciunea noastră, ci în puterea şi
înţelepciunea Lui! Iacov ne transmite, prin epistola sa, acest adevăr,
arătat prin viaţa prorocului Ilie.
Mulţi credincioşi au convingerea că timpul pe care ei îl trăiesc astăzi,
este unul foarte greu pentru mărturie în favoarea lui Dumnezeu.
Dar Scriptura spune că împăratul ce domnea peste Israel în vremea
lui Ilie, a făcut mai mult rău înaintea Domnului decât toţi aceia care
fuseseră înaintea lui. Cu un singur scop: să mânie pe Dumnezeu! (1
Împăraţi 16:30-33)
Poate fi ceva mai înfiorător decât atunci când împăratul se
răzvrăteşte înaintea lui Dumnezeu?
În aceste cumplite vremuri, Ilie se descoperă locuitorilor Galaadului
şi spune fără frică: „viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, iar eu sunt
slujitorul Lui”! O adevărată declaraţie publică de respingere şi de
condamnare a rătăcirii lui Ahab. Era conştient Ilie ce consecinţe
tragice pentru viaţa lui vor urma datorită caracterului rău al lui Ahab?
Apoi declară că Dumnezeu nu va trimite nici rouă, nici ploaie, decât
la cuvântul lui. Adică spunea, spre aducere aminte a tuturor israeliţilor,
că bunătatea lui Dumnezeu se exprimă şi prin ploaie. „Când cerul va fi
închis, şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor lor împotriva Ta: dacă se vor
ruga în acest loc, şi vor da slavă Numelui Tău, şi dacă se vor întoarce de la
păcatele lor (pentru că-i vei fi pedepsit), ascultă-i din ceruri, iartă păcatul
robilor Tăi şi al poporului Tău Istrael, învaţă-i calea cea bună în care trebuie
să meargă, şi trimite ploaie pe pamântul pe care l-ai dat de moştenire
poporului Tău!” (2 Cronici 6: 26-27)
RUGĂCIUNE 2021
În acelaşi timp Dumnezeu îl duce pe Ilie la pârâul Cherit, ca să înveţe
şi lecţia dependenţei, renunţării şi ascultării de Dumnezeu în fiecare
zi, chiar şi în lucrurile aparent mai puţin importante, precum hrana.
Obadia a oferit prorocilor apă şi pâine, Dumnezeu i-a dat lui Ilie
pâine, carne, de două ori în fiecare zi, şi apă proaspătă ori de câte ori
dorea.
Ca oameni iubiţi şi plăcuţi lui Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos,
să nu obosim în:
Laudă şi mulţumire:
¸ Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că este Stăpânul creaţiei, care
îşi revarsă mila Sa peste toţi (ploaia a venit şi peste Ilie şi peste
Ahab).
Smerenie şi pocăinţă:
¸ Ne smerim că uneori suntem nemulţumiţi de timpul, modul
în care El lucrează, resursele pe care ni le pune la dispoziţie
pentru a împlini voia Lui.
Cereri şi mijlociri:
¸ Ne rugăm ca voia lui Dumnezeu să se facă în viaţa noastră prin
mijloacele pe care doreşte El să le folosească şi nu după cum
dorim noi.
¸ Ne rugăm pentru ca oamenii care ocupă funcţii înalte să se
teamă de Dumnezeu, să nu caute să împiedice lucrarea Lui şi să
ajungă să vină la cunoştinţa adevărului.
Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020 13
 Sâmbătă, 9 Ianuarie | Daniel 1:8
HOTĂRÂRI LUATE PRIN CREDINŢĂ (DANIEL)
C Î
u siguranţă, mulţi credincioşi au în inimă gândul acesta:
cum pot influenţa, pentru Dumnezeu, oameni din
generaţia mea?
Daniel este unul dintre exemplele de oameni ai credinţei
pe care îi găsim citind Biblia şi care a influenţat către cunoaşterea
lui Dumnezeu chiar şi pe împăraţii din vremea în care el a trăit! Un
mare adevăr, neglijat de multe ori în viaţa multor credincioşi, este
acela că tot ceea ce fac sau spun, influenţează în bine sau rău pe cei
din jur.
Dumnezeu nu are criteriile oamenilor atunci când îşi alege slujitorii.
Nu trebuie să aibă o anumită vârstă, înălţime, pregătire, stare
materială. El caută oameni care atunci când vor intra în slujba Lui
să demonstreze o hotărâre puternică în a împlini voia Lui. Când
avem credinţă şi determinarea de a o arăta prin fapte, dacă suntem
hotărâţi să păzim şi împlinim Cuvântul în toate aspectele vieţii de zi
cu zi, binecuvântarea lui Dumnezeu nu va întârzia să apară.
Daniel nu se împotriveşte când i se schimbă numele de origine
evreiască, care înseamnă „Dumnezeu este judecătorul meu“ în
Beltşaţar, ceea ce putea însemna şi „Bel (o zeitate babiloniană) să
îl protejeze pe rege“. În lumea antică, schimbarea numelui avea şi
semnificaţia de schimbare a moştenirii de cultură şi credinţă, a
modului cum era înţeleasă viaţa sau schimbarea direcţiei în viaţă.
Daniel acceptă noul nume, dar nu-şi asumă noul regim alimentar.
Într-o societate în care nu se acceptă refuzul sau împotrivirea faţă
de autoritate, Daniel refuză mâncarea aleasă a împăratului şi a
cerut înţelegere pentru o perioadă de zece zile. În fond pe cine o
pus la încercare Daniel, dacă nu pe Dumnezeu, Acela care este mai
presus de orice stăpânire omenească? Daniel a venit rob în Babilon,
călătorind un drum lung, în care probabil a cunoscut foamea. De
aceea, masa împăratului a fost o presiune psihologică şi mai mare, în
balanţă fiind poruncile lui Dumnezeu, în care a fost educat, şi oferta
mâncării pe săturate, după acest drum anevoios.
Împotrivirea rezultată din credinţă, dar care dovedeşte şi
înţelepciune (doar zece zile) este respectată de Dumnezeu. La
RUGĂCIUNE 2021
vremea arătării au fost găsiţi de zece ori mai înţelepţi, adică
Dumnezeu (v. 17) le-a dăruit biruinţă, pe măsura renunţării.
Refuzul lui Daniel mai are şi un alt aspect. Anume, că refuzând
mâncarea împăratului, mărturiseşte că el nu vrea să devină
dependent de acesta şi că îşi declară dependenţa de Dumnezeu.
De la cine mărturisim noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, că primim
„pâinea cea de toate zilele”? De la Dumnezeu, care se îngrijeşte de noi!
Ca oameni iubiţi şi plăcuţi de Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos,
să nu obosim în:
Laudă şi mulţumire:
¸ Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru înţelepciunea cu care ţine tot
Universul în fiinţă şi mişcare şi Îi mulţumim că se îngrijeşte şi de
fiecare dintre noi, după bunătatea Sa.
Smerenie şi pocăinţă:
¸ Ne smerim că, în prea puţine rugăciuni, ne exprimăm
mulţumirea pentru hrana de zi cu zi, pentru purtarea Sa de grijă
în toate aspectele vieţii noastre.
Cereri şi mijlociri:
¸ Ne rugăm să ni se mărească credinţa astfel încât să îndrăznim să
înfruntăm lumea şi pe Satan, crezând în biruinţa noastră datorată
faptului că Hristos deja a biruit păcatul, moartea şi pe Satan!
¸ Mijlocim pentru copiii noştri ca ei să iubească Cuvântul, să îl
trăiască şi să nu se ruşineze cu evanghelia la şcoală, facultate,
serviciu.
14 Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020
Duminică, 10 Ianuarie | Evrei 11:39-40
CREDINŢA PRIMEŞTE CEVA MAI BUN
n cartea Evrei, capitolul 11, ne sunt reamintiţi, pe nume sau fără să
fie numiţi, oameni şi faptele lor, care nu pot fi înţelese cu adevărat
dacă nu sunt văzute prin „cheia“ credinţei! De asemenea, prin
exemplele intervenţiilor miraculoase ale lui Dumnezeu, trebuie să
înţelegem că nimic nu este prea aspru sau responsabil pentru El. Dar
şi că promisiunea supremă a lui Dumnezeu către oamenii credincioşi,
şi anume mântuirea, nu îşi are împlinirea în această viaţă. Iar credinţa
trebuie trăită şi ca darul lui Dumnezeu prin care suferinţa, persecuţia,
pot fi primite, înţelese, ca făcând parte din planul Lui cu ei. Poporul
Domnului a trecut prin încercări grele, dar a ieşit biruitor doar prin
credinţă! Mulţi, foarte mulţi şi-au pierdut viaţa, dar nu credinţa! Iar
răspunsul lui Dumnezeu îl găsim în versetul 39: „Toţi aceştia, măcar că
au fost lăudaţi pentru credinţa lor...”.
Ce har, ce bucurie, ce glorie au primit toţi acei oameni ai credinţei
pe care Dumnezeul cel Veşnic „i-a lăudat”! Prin credinţă ştim că
Dumnezeu ne poate ocroti, păzi în orice situaţie, dar nu ştim dacă o
va face în fiecare dintre ele.
Prin credinţă ştim cine are în mâinile Sale viitorul nostru, chiar dacă
nu ştim cum arată tot acest viitor!
Ceea ce este cu adevărat extraordinar, pentru noi, credincioşii Noului
Testament, este că promisiunea supremă a învierii pentru viaţa veşnică
ca şi copii ai lui Dumnezeu la revenirea lui Hristos, ne-a fost păstrată
şi nouă. Ce har, binecuvântare, responsabilitate! Ei, sfinţii Vechiului
Testament, în planul lui Dumnezeu, trebuie să ne aştepte şi pe noi! Iar
atitudinea noastră este ca, prin credinţă, „fiindcă suntem înconjuraţi cu
un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul
care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care
ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei
noastre, adică la Isus...” (Evrei 12:1-2).
Ca oameni iubiţi şi plăcuţi de Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, să
nu obosim în:
Laudă şi mulţumire:
¸ Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru planul de mântuire prin Domnul
Isus Hristos, că l-a adus la împlinire şi că a trimis Duhul Sfânt
care să ne călăuzească şi să îl împlinească în vieţile noastre.
Smerenie şi pocăinţă:
¸ Ne smerim, conştienţi fiind că au fost şi împrejurări în care am
arătat puţină credinţă.
Cereri şi mijlociri:
¸ Ne rugăm să fim mult mai mulţumitori în viaţa de credinţă,
aceasta deoarece am primit nu doar mântuirea, cât şi o
„împărăţie care nu se poate clătina“ (Evrei 12:28).
¸ Mijlocim în rugăciune pentru toţi aceia care, deşi mărturisesc că
sunt credincioşi, nu arată prin fapte aceasta.
 ? Czesław BASSARA
CUM SĂ FII UN PREZBITER BUN?*
N imeni nu doreşte să fie un prezbiter rău. Nicio
biserică nu doreşte să aibă prezbiteri răi în
conducere.
Ar trebui să fim plini de uimire când vedem modul cum
Îl tratează unii oameni pe Dumnezeu, Cuvântul Lui si
lucrarea Lui.
Francis Schaeffer a scris: „Aş vrea să mă adresez acelora
care se consideră creştini - care cred Biblia - şi să le
spun că dacă ştiu cât de mult este distorsionat Cuvântul
lui Dumnezeu în ziua de astăzi şi totuşi nu sunt mişcaţi
de lucrul acesta până la lacrimi şi nu sunt scandalizaţi,
atunci mă îndoiesc că ei Îl iubesc pe Dumnezeu”.
Acestea sunt nişte cuvinte foarte puternice.
Trăim în vremuri de apostazie spirituală şi de cădere
a ceea ce s-a numit odată „lume creştină”. Sunt mulţi
creştini care s-au oprit din efortul de a „lupta pentru
credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna”. De prea
multe ori noi reprezentăm un creştinism de calitate
slabă care rezultă în degradarea treptată a bisericilor
noastre; şi în loc să crească şi să împlinească Voia lui
Dumnezeu, ele se transformă în muzee.
„Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă
lucrarea Domnului.” (Ieremia 48:10a)
D
PE CALEA CREDINŢEI
omnul a vorbit, prin profetul Ieremia, poporului
Moab, o naţiune păcătoasă şi idolatră aflată
în estul Israelului. O naţiune care a cauzat
multe probleme poporului lui Dumnezeu de-a lungul
timpului. Iar acum Dumnezeu anunţă calamităţile care
vor cădea peste această naţiune:
„Se aud strigăte din Horonaim prăpăd şi nimicire! Moabul
este zdrobit! Chiar şi cei mici ai lui strigă.” (Ieremia 48:3, 4)
Domnul îi anunţă dinainte că: „Pustiitorul va intra în
fiecare cetate şi nicio cetate nu va scăpa” (Ieremia
48:8).
După aceste cuvinte de judecată, Dumnezeu spune:
„Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă
lucrarea Domnului, blestemat să fie cel ce îşi opreşte
sabia de la măcel.” (Ieremia 48:10)
>>
Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020 15
 U
n prezbiter bun este un bărbat a cărui dorinţă este
de a face voia lui Dumnezeu în mijlocul poporului
lui Dumnezeu. Suntem noi prezbiteri care vor
să facă voia lui Dumnezeu? Nu ne-am fi gândit
niciodată că ne-ar fi adresate asemenea cuvinte nouă, celor
răscumpăraţi prin sângele lui Hristos şi care suntem parte
din familia lui Dumnezeu. Şi totuşi, mesajul lui Dumnezeu
este valabil şi astăzi, iar aceia care fac lucrarea Domnului cu
nebăgare de seamă nu vor scăpa de consecinţele propriei lor
iresponsabilităţi şi letargii.
Este o slăbiciune caracterizată de o lipsă de vitalitate şi
energie, calitatea de a fi slăbit (în opoziţie cu a fi încordat), de
a fi comod şi neglijent.
În 1 Împăraţi capitolul 20 îl întâlnim pe împăratul Ahab, un
om rău, care avea o dispută serioasă cu Aram, care spusese
că îl va jefui pe Ahab şi îi va lua argintul, aurul, copiii şi femeile
frumoase (1 Împăraţi 20:3).
Ca rezultat al acestui conflict, armata lui Israel a învins armata
lui Aram, omorând 100 000 dintre soldaţii inamici.
Benhadad, regele Aramului, a căzut în mâinile lui Ahab, care a
încheiat un legământ cu acesta şi l-a eliberat (1 Împăraţi 20:34).
Cu alte cuvinte, Ahab şi-a neglijat responsabilităţile sale. A
fost neglijent şi neascultător. Nu a dus la îndeplinire sarcina
primită din partea lui Dumnezeu.
În consecinţă, Domnul i-a vorbit lui Ahab, prin cuvintele
profetului: „Aşa vorbeşte Domnul: Pentru că ai lăsat să-ţi
scape din mâini omul pe care-l sortisem nimicirii, viaţa ta va
răspunde pentru viaţa lui şi poporul tău pentru poporul lui”.
Ahab a fost ucis în lupta împotriva moabiţilor de o săgeată
PE CALEA CREDINŢEI
aruncată la întâmplare, iar poporul lui a fost luat prizonier.
Nu suntem şi noi leneşi şi nepăsători în lucrarea Domnului
Isus Hristos? Nu suntem neatenţi şi neglijenţi? Nu am devenit
reticenţi când este vorba să ne scoatem săbiile şi să le
folosim?
Cuvântul lui Dumnezeu este şi astăzi „viu şi lucrător, mai
tăietor decât orice sabie cu două tăişuri” (Evrei 4:12).
Ca prezbiteri, suntem chemaţi să luăm „sabia Duhului, care
este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17).
Ghedeon a luat sabia Domnului ca să îi învingă pe madianiţi
(Judecători 7:14, 18, 20). Dacă nu învingem uriaşii falsei religii
şi falsei evanghelii, ateismul militant, secularismul, învăţăturile
înşelătoare, poftele, ca prezbiteri trebuie să ne pocăim de
neglijenţa şi pasivitatea noastră. Trebuie să ne facem curaj să
folosim sabia Domnului cu putere. Un prezbiter bun este un
prezbiter curajos.
Ce au în comun prezbiterii buni?
• Au cel mai bun exemplu.
• Au cea mai solidă temelie.
• Au cea mai sănătoasă învăţătură.
16 Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020
Prezbiterul bun urmează cel mai bun exemplu.
Prezbiterul bun clădeşte pe cea mai solidă temelie.
Prezbiterul bun foloseşte cea mai sănătoasă învăţătură.
1. Cel mai bun exemplu:
Domnul Isus Hristos
D
omnul Isus a fost mare în cuvânt şi în fapte (Luca
24:19). Trebuie să fim ca El. Cum putem deveni
mari în cuvânt şi faptă? Trebuie să Îl căutăm pe
Domnul şi puterea Lui. Trebuie să căutăm mereu
faţa Lui (Psalmii 105:4). Cum arată asta în practică?
Micimea vieţii noastre spirituale este legată în mod direct de
lipsa unei vieţi de rugăciune. Nu avem un timp de linişte doar
cu Dumnezeu, acolo unde numele noastre nu sunt cunoscute
de nimeni, afară de Domnul. Lipsa unei frici reale de Domnul
şi lipsa unei căutări reale a voii Lui în orice lucru. Absenţa
crucii care să se adreseze nevoilor din căsniciile, familiile şi
bisericile noastre.
Câte ore pe zi am nevoie eu, ca prezbiter, să mă rog şi să
meditez la Cuvântul lui Dumnezeu ca să devin un om mare
în cuvânt şi în faptă? Cât timp petrecem rugându-ne şi citind
Cuvântul lui Dumnezeu?
Haideţi să fim oneşti cu noi înşine. Nu suntem noi oare
neglijenţi şi leneşi în sarcina noastră de a-L cunoaşte pe
Dumnezeu? Dumnezeu rosteşte cuvinte de blestem pentru
acei slujitori care sunt pasivi. Unii pot să spună că Hristos
a împlinit Legea şi că aceste cuvinte rostite prin profetul
Ieremia nu se aplică pentru vieţile noastre. Spunând asta, dăm
la o parte tot Vechiul Testament.
Dacă luăm în considerare starea actuală a evanghelicilor,
putem vedea cu uşurinţă neajutorarea noastră în a influenţa
cultura seculară din jurul nostru.Vom vedea că viaţa noastră
este golită de putere adevărată. Dacă Evanghelia este
adevărata putere a lui Dumnezeu, de ce suntem noi, ca
prezbiteri, atât de lipsiţi de putere? Sau poate este un timp
potrivit să ne uităm la viaţa noastră spirituală cu mare atenţie
şi să ne întrebăm:
Nu cumva viaţa mea este caracterizată de lenevie în lucrarea
lui Dumnezeu?
Până când nu suntem gata să plătim preţul de a-L căuta pe
Dumnezeu, de a petrece timp în rugăciune şi în studiu serios
al Cuvântului lui Dumnezeu, nu vom face altceva decât să
ne înşelăm pe noi înşine.Vom spune că inimile noastre sunt
dedicate Domnului, dar viaţa noastră va contrazice acest
lucru.
Până când nu suntem gata să ne punem la dispoziţia lui
Dumnezeu în disciplinele practice şi măsurabile ale vieţii
spirituale (timpul de rugăciune şi studiu biblic), ca prezbiteri
nu vom fi de niciun folos, umblând doar undeva pe marginea
câmpului de luptă.
C
a prezbiteri, trebuie să Îl căutăm în mod serios
pe Dumnezeu. Aceasta este o perioadă potrivită
pentru a ne pocăi de pasivitatea noastră, de
lenevia noastră, de felul lumesc în care trăim şi
de iubirea de plăceri. A venit timpul să ne ostenim pentru
Dumnezeu cu toată inima şi mintea noastră, să Îl dorim mai
mult decât argintul şi aurul.
Domnul Isus este exemplul pentru toţi, în special pentru
prezbiteri. El a fost gata să le spele picioarele ucenicilor Lui
(Ioan 13:1-17). Acest lucru s-a petrecut în camera de sus,
în timpul ultimei cine, şi este important pentru noi din trei
puncte de vedere:
Pentru Domnul Isus, a fost o afişare a smereniei şi slujirii Lui.
Pentru ucenici, spălarea picioarelor a venit tocmai în contrast
cu atitudinea inimii lor din acel moment. Pentru noi astăzi,
spălarea picioarelor este un simbol al rolului nostru în trupul
lui Hristos.
Deoarece în Israel, în primul secol oamenii mergeau mult pe
jos, pe drumuri pline de praf, purtând doar sandale, trebuia
neapărat ca picioarele să fie spălate, mai ales că atunci
când stăteau la masă, erau rezemaţi la o masă joasă, aşa că
picioarele ieşeau în evidenţă. Când s-a ridicat Isus de la masă
şi a început să spele picioarele ucenicilor (Ioan 13:4), a făcut,
de fapt, slujba pe care o făcea în mod normal cel mai din
urmă dintre slujitori.
Probabil că ucenicii au rămas uimiţi văzând acest act de
smerenie şi coborâre pe care Hristos, Domnul şi Stăpânul
lor, L-a făcut spălându-le lor picioarele, când de fapt se cădea
ca ei să Îi spele Lui picioarele. Când a venit Domnul Isus pe
pământ prima dată, nu a venit ca Rege şi Cuceritor, ci ca Rob
al suferinţei, aşa cum vedem în Isaia 53.
El se prezintă în Matei 20:28 ca fiind Fiul omului care „n-a
venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca
răscumpărare pentru mulţi.” Smerenia exprimată de acest act
al Său cu ştergarul şi ligheanul a prefigurat actul Său suprem
de umilinţă şi de dragoste, la cruce.
A
titudinea Domnului Isus a fost în contrast direct
cu cea a ucenicilor, care tocmai se certaseră între
ei pentru a vedea care este mai mare (Luca 22:24).
Deoarece nu era niciun slujitor prezent acolo care
să le spele picioarele, totuşi nu le-a trecut prin minte să îşi
spele picioarele unii altora.
Când Domnul Isus Însuşi a îndeplinit această sarcină
înjositoare, au rămas cu toţii uimiţi, în tăcere. În apărarea lui
Petru, vedem că el s-a simţit profund inconfortabil cu faptul
că Domnul Isus i-a spălat picioarele, şi nefiind niciodată în
lipsă de cuvinte, Petru a protestat: „Niciodată nu-mi vei spăla
picioarele!”. Atunci când Domnul Isus le-a spălat picioarele
ucenicilor, El le-a spus (lor şi nouă): „Eu v-am dat o pildă, ca şi
voi să faceţi cum am făcut Eu”.
Ca urmaşi ai Domnului, noi trebuie să Îl imităm pe El în
slujirea unii faţă de ceilalţi cu smeriţi în inima şi mintea
noastră, căutând să ne zidim unii pe alţii în smerenie şi
dragoste. Când căutăm întâietatea nu facem ce îi place
Domnului care a promis că măreţia în Împărăţia Lui se obţine
de aceia cu inima unui slujitor (Marcu 9:35; 10:44).
Când avem inima aceea a unui slujitor, Domnul a promis că
vom fi binecuvântaţi (Ioan 13:7).
În concluzie, un prezbiter bun este acela care urmează
exemplul cel mai bun al Domnului Isus pentru viaţa şi pentru
lucrarea lui!
2. Temelia cea mai solidă
pentru prezbiteri este cea a
apostolilor
A
postolul Pavel foloseşte de cinci ori în Noul
Testament expresia: „Iată un cuvânt adevărat...”
Deci, ce vrea să spună apostolul Pavel cu fraza
aceasta? Înseamnă că aceste afirmaţii sunt vrednice
de crezare, mai de încredere, mai adevărate decât celelalte
lucruri pe care le-a spus? De ce această subliniere?
De fiecare dată când apostolul Pavel citează aceste cuvinte
şi spune „iată un cuvânt adevărat” este ca o ştampilă de
aprobare care afirmă că acea frază reflectă în mod corect
Evanghelia.
Acele cinci „cuvinte adevărate” sunt atât fidele faţă de
mesajul Evangheliei, cât şi vrednice de încrederea noastră.
De asemenea, sunt ca nişte ferestre către biserica primară.
Studiind aceste afirmaţii ne ajută să ne amintim care sunt
PE CALEA CREDINŢEI
bazele credinţei noastre. A ne întoarce la aceste „cuvinte
adevărate” aprobate de apostoli înseamnă să ne întoarcem la
esenţa Evangheliei:
• Hristos a venit să-i mântuiască pe păcătoşi
„O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice:
«Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi»
dintre care cel dintâi sunt eu”. (1 Timotei 1:15)
• O sarcină nobilă
„Adevărat este cuvântul acesta: «Dacă râvneşte cineva să fie
episcop, doreşte un lucru bun»”. (1 Timotei 3:1)
• Valoarea evlaviei
„Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia
este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii
de acum şi a celei viitoare. Iată un cuvânt adevărat şi cu totul
vrednic de primit!”. (1 Timotei 4:8-10)
• El rămâne credincios
„Adevărat este cuvântul acesta: Dacă am murit împreună cu
El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi
împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El şi El Se va lepăda de noi.
Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se
poate tăgădui singur.” (2 Timotei 2:11-13)
>>
Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020 17
 • Mântuit prin har. Şi mai departe?
„Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul
nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru
faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui,
prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul
Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi prin Isus Hristos,
Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul
Lui, să ne facem în nădejde moştenitori ai vieţii veşnice. Adevărat
este cuvântul acesta.” (Tit 3:1-8)
În concluzie, un prezbiter bun este un om al lui Dumnezeu
care îşi zideşte viaţa şi lucrarea pe cuvinte adevărate!
3. Care este învăţătura cea
mai sănătoasă care descrie
pe un bun prezbiter?
• „nici mândru” (Tit 1:7)
• „să fie blând” (1 Tim. 3:3)
• „drept” (Tit 1:8)
• „primitor de oaspeţi” (1 Tim. 3:2; Tit 1:8)
SĂ FIE ÎN STARE SĂ ÎI ÎNVEŢE, SĂ ÎI MUSTRE ŞI
SĂ ÎI PROTEJEZE PE CREDINCIOŞI
• Prezbiterul trebuie „să fie în stare să sfătuiască în
învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici” (Tit 1:9)
• „în stare să înveţe pe alţii” (1 Tim. 3:3)
În concluzie, un prezbiter bun practică învăţătura cea mai
sănătoasă!
Un prezbiter bun:
• este un om al lui Dumnezeu care urmează exemplul
suprem al Domnului Isus, pentru viaţa şi pentru lucrarea
lui!

C
e calificări ar trebui să aibă un prezbiter bun? • este un om al lui Dumnezeu care îşi zideşte viaţa şi
lucrarea pe cuvinte adevărate!
CARACTERISTICI MORALE ŞI • este un om al lui Dumnezeu care practică învăţătura cea
SPIRITUALE: mai sănătoasă! 

• „Făcându-vă pilde turmei” (1 Petru 5:3) *Mesaj prezentat în cadrul conferinţei online organizată de BCER-
• „Nici lacom de câştig mârşav” (Tit 1:7) UBCE în perioada 1-2 octombrie 2020.
• „Drept” (Tit 1:8)
• „Fără prihană (vină)” (1 Timotei 3:2; Tit 1:6)
• „Să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu
învăţătura” (Tit 1:9)
• „Sfânt” (Tit 1:8)
PE CALEA CREDINŢEI

REPUTAŢIE:
• „fără prihană” (1 Timoteus 3:2; Tit 1:6)

”
• „vrednic de cinste” (1 Timotei 3:2)
• „o bună mărturie din partea celor de afară” (1 Tim. 3:7)
• Viaţa de familie:
• „bărbat al unei singure neveste” (1 Tim. 3:2; Tit 1:6)
• „să-şi chivernisească bine casa” (1 Tim. 3:4)
• „având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de
destrăbălare sau neascultare” (Tit 1:6)

VIAŢA PERSONALĂ: Prezbiterul bun urmează cel mai bun

• „cumpătat” (1 Tim. 3:2) exemplu.
• „iubitor de bine” (Tit 1:8)
• „să nu fie întors la Dumnezeu de curând” (1 Tim. 3:6)
• „cumpătat” (Tit 1:8) Prezbiterul bun clădeşte pe cea mai
• „să nu fie nici beţiv” (1 Tim. 3:3) solidă temelie.
• „înfrânat” (Tit 1:8)
Prezbiterul bun foloseşte cea mai
RELAŢII: sănătoasă învăţătură.
• „nici mânios” (Tit 1:7)
• „nici bătăuş” (1 Tim. 3:3)

18 Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020

 ? Bogdan Emanuel RĂDUŢ

Eugen Ilieş – 80 de ani

E
ugen Ilieş s-a născut la 9 noiembrie 1940, ca singurul
copil al familiei Ioan (1909-1957) şi Elena Ilieş (1915-
1967) din Braşov. În oraşul natal a urmat cursurile
Şcolii Elementare de 7 ani (1947-1954) şi ale Şcolii
Medii Mixte Serale Nr. 5 (1954-1958), timp în care a lucrat
la Uzinele Metrom din Braşov (1954-1959), unde au lucrat şi
părinţii săi. Din 1959, s-a mutat în Bucureşti, urmând cursurile
Institutului de Ştiinţe Economice (1959-1961), nefinalizate, şi
ale Şcolii Tehnice Sanitare (1962-1964), după care a fost angajat
inspector sanitar de stat pentru igienă şi protecţie sanitară la
Primăria (Consiliul Popular) Sectorului 1 din Bucureşti (1965-
1968).
În 1963 s-a căsătorit cu Felicia Roventa (1944-1993), care lucra
la secţia de pediatrie a Spitalul Clinic Fundeni, fiind părinţii a
doi copii: Emanuel (n. 1969) şi Daniel (n. 1970). De la Daniel şi
Rodica (născută Ignat) are şase nepoţi, iar Emanuel şi Mihaela
locuiesc lângă Madrid, în Spania.
Din 1968 până în 2001 a fost secretarul Uniunii Cultului
Creştin după Evanghelie din România, iar de la pensionare
se ocupă de arhiva istorică a instituţiei. A lucrat sub conducerea a şase preşedinţi Nicolae Gândilă (1959-1968), Ioan Giurea
(1969-1974), Meliton Lazarovici (1975-1979, 1984-1990),Victor Dumitrescu (1979-1984), Silviu Cioată (1990-1997) şi Mircea
Cioată (1998-2006), fiind un apropiat al fratelui Virgil Achihai, actualul preşedinte (2006-prezent).

PE CALEA CREDINŢEI
În Bucureşti, la început a mers la adunarea din strada Dragoş Vodă (1959-1974), unde a primit şi botezul nou-testamentar în
1964. Din cauza spaţiului insuficient, în 1974 s-a redeschis adunarea din strada 7 Noiembrie (cunoscută azi ca Biserica Lumina),
unde s-a mutat împreună cu familia, fiind între membrii fondatori, şi unde este slujitor şi presbiter. În acelaşi timp, în ciuda
vârstei înaintate, se preocupă cu dedicare şi de adunările de la Săruleşti Gară (judeţul Călăraşi), Scrioaştea şi Roşiori de Vede
(ambele în judeţul Teleorman).
La împlinirea vârstei de 80 de ani, fratele Eugen a avut amabilitatea să ne acorde un mic interviu:

Frate Eugen, sunteţi născut în Braşov, de unde v-aţi stabilit în Bucureşti. Vă rugăm să ne povestiţi despre familia
dumneavoastră şi despre adunarea din Braşov.
Sunt singurul copil la părinţi. Părinţii mei au locuit în Braşov. Tata a fost şef de atelier de tâmplărie la Metrom, mama a lucrat
şi ea la Metrom, dar mai puţin timp. Mai era mama mamei, care a trecut în veşnicie în 1966, la vârsta de 73 de ani. Până în
1959 am fost în adunarea din Braşov. Am participat la şcoala de copii. În 1945, când s-au redeschis adunările, a fost în casa lui
[Dumitru] Prişcu, în spate era adunarea. Au venit comuniştii şi au confiscat tot. Acolo era şi adunarea germană, în aceeaşi sală
se adunau separat germanii şi românii. Era sală închiriată, nu era proprietatea adunării. De acolo ne-am mutat în strada Argeş
nr. 12, mai sus, în Piaţa Sfatului, în spatele Bisericii Negre – Biserica Luterană Germană. Acolo a funcţionat până în 1968 când
s-a mutat în Bartolomeu. Am participat şi eu la inaugurare. Era sala arhiplină. Au venit şi de la Partid, că stăteau lângă mine. Eu
stăteam lângă uşă, cu soţia mea, şi au venit doi bărbaţi. Se vedea să sunt străini, că sunt de la autorităţi, şi spuneau „Uite pocăiţii
ăştia ce bine se organizează”. Inaugurarea a fost condusă de fostul preşedinte Gândilă Nicolae.

Când şi unde v-aţi întors la Dumnezeu? Când şi unde aţi primit botezul? Cine v-a botezat?
În adunarea din Braşov. M-am predat în 1958, după moartea lui tata. Botezul l-am primit în Bucureşti, în august 1964, neoficial
[clandestin, n.n.], la ora 9 seara, în curtea adunării din strada Dragoş Vodă din Bucureşti. M-a botezat fratele Petrică Blaga,
împreună cu soţia mea.

Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020 19

 De-a lungul anilor aţi cunoscut mulţi pionieri şi fraţi lucrători din ţară. Puteţi să ne spuneţi despre anumiţi fraţi care
v-au marcat în viaţă?
[Ioan] Severa la Sibiu.Vinţi Dumitru de la Micăsasa. El a locuit în Braşov. Stătea nu departe de părinţii mei şi venea mai des pe
la noi. Şi după aceea s-a mutat la Micăsasa, o comună lângă Sibiu. El era bătrânul adunării acolo. În Bucureşti, Oprea m-a sfătuit.
La el mai mergeam, el mă primea, luam masa la el. A fost mai apropiat de mine. Eu nu mai aveam tată şi Oprea a fost cel care
m-a sprijit. Cu masă, cu haine, cu ce aveam nevoie, până să mă căsătoresc. Apoi era Blaga, locuia în curtea adunării. El se ocupa
cu ceaiuri şi masaje şi făceam şi eu cu soţia. Apoi era Florea Moisescu, tot în curtea adunării. Dacă am fost mai activ în adunare,
şi cu tineretul şi cu vizitele, mai apropiaţi aceştia erau. Mai apropiat de mine era şi Marin Ionescu, care avea şapte copii.
Noi n-aveam voie să ne strângem duminică după-amiază. Numai sâmbătă seara, de la 19.00 la 21.00, şi duminică până la ora
14.00. După-amiaza eram ori în Herăstrău, cu tot tineretul, ori în pădurea Andronache, aveam locul nostru. Şi venea Ionescu,
[Gheorghe] Giuroiu, [Isidor] Braunstein mai puţin, familia Ion Aldea, [Petru] Răşcanu, [Constantin] Palcău,Vasile Ciopaşiu.
Ionescu a fost cel mai apropiat de tineret, nu lipsea. Stăteam şi făceam nişte lecţii, aveam o părtăşie.

Timp de treizeci şi trei de ani aţi lucrat la Uniunea Cultului Creştin după Evanghelie, iar acum vă ocupaţi de arhiva
acesteia. În ce alte domenii de slujire aţi fost implicat în adunare, în zonă şi la nivel naţional?
Ca să mă aducă la Uniune, Gândilă a mers cu mine la ministrul sănătăţii, pentru că eu lucram în domeniul sanitar. Când am
ajuns la Uniune nu ştiam că autorităţile făceau necazuri. Cu Răşcanu am lucrat mai bine. Mergeam la el acasă. Cu Oprea. Am
avut părtăşie şi cu [Iosif] Rotaru şi cu [Gheorghe] Leancu. El are un băiat de seama mea, e cu câteva luni mai mare ca mine.
În adunare am fost la conferinţe în Germania. În Italia am fost în 1990 cu tineretul. Fiindcă eu sunt ardelean şi ştiu limba
maghiară, am fost de câteva ori la adunare la Budapesta. Am fost şi cu tineretul acolo. Era familia Laszlo Szabo. La el stăteam
întotdeauna, avea şi copiii de vârsta mea. A locuit în Cluj, dar după 1956 s-au mutat la Budapesta.
La zonal şi la naţional eram nelipsit, făceam procesul verbal când era conferinţa. Trebuia să fiu mereu. Aşa era atunci rânduiala.
Evanghelizările se făceau numai în adunare, nu-ţi dădeau voie autorităţile în altă parte. Însă s-au făcut destul de des. După
evanghelizare se mai făcea un studiu cu cei interesaţi. Primul botez, în 1974, în adunarea din 7 Noiembrie, treizeci şi trei de
parsoane s-au botezat atunci. Ulterior, douăzeci şi şapte. După 1990, a mai fost un an cu cincisprezece persoane.

La această vârstă înaintată, privind înapoi, ce îndemn aţi da generaţiei actuale din experienţa umblării
dumneavoastră cu Dumnezeu?
Fiecare generaţie are plăcerile ei. Sfatul meu cel mai bun e ca, în această libertate mare, să se ferească de plăcerile lumii.
Psalmul 1.
PE CALEA CREDINŢEI

În încheiere, ce salut transmiteţi cititorilor revistei noastre?

Îi rog să dea o mare atenţie revistei, ca un instrument al Cuvântului lui Dumnezeu, şi să rămână în Domnul Isus Cristos,
creştini după Evanghelie.
Vă mulţumim şi Dumnezeu să vă binecuvânteze, şi pe mai departe, în viaţa şi slujirea dumneavostră! 

20 Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020

Botez Agape, Bucureşti

F
raţi şi surori din Biserica Agape, Bucureşti, cu
ocazia botezului care a avut loc în data de 22
noiembrie 2020.

Inaugurare Jupâneşti, AG

Î
n data de 1 noiembrie 2020 a avut loc
inaugurarea clădirii Bisericii din Jupâneşti, jud.
Argeş.
Cu această ocazie a participat fratele Virgil
Achihai - Preşedintele BCER-UBCE, iar din partea
Zonalului fraţii Nitu Gândilă şi Mincu Onisim. De
asemenea, la eveniment a participat domnul Primar
al localităţii Jupâneşti.

INFO • ŞTIRI • INFO • ŞTIRI

Inaugurare Drăgăieşti, DB

Î
n data de 22 noiembrie 2020 a avut loc inaugurarea
clădirii Bisericii din Drăgăieşti, jud. Dâmboviţa.
Astfel s-a împlinit o dorinţă de mulţi ani a comunităţii
locale care, o lungă perioadă de timp, s-a adunat în
casa fratelui Constantin Tudor. Cu această ocazie au fost
invitaţi mai mulţi fraţi şi persoane din alte comunităţi
creştine locale, dar şi din Comunitatea Zonală, precum şi
fratele Virgil Achihai – Preşedintele BCER-UBCE. Fratele
Cornel Oprea, prezbiterul adunării locale, a ţinut o scurtă
prezentare a istoricului adunării, de la începuturi până în
prezent.
A fost preamărit Domnul pentru ajutorul şi providenţa de
care au avut parte toţi ai Lui în aceste vremuri, de asemenea s-au adus mulţumiri fraţilor din ţară şi de peste hotare,
care au fost alături şi au sprijinit, atât în rugăciune cât şi financiar, la construcţia lăcaşului.
 Florin ANDREI

Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020 21

 Botez Filocalia, Iaşi

F
otografie de la botezul Nou Testamental ce
a avut loc în biserica Filocalia, 20 Septembrie
2020. Evenimentul a avut loc in aer liber, în
loc Bârnova, lângă Iaşi. 8 suflete au mărturisit
credinţa lor în Domnul Hristos în urma unui curs de
cateheză de 3 luni.
A fost o mare bucurie să ne putem închina împreună
şi să ne bucurăm de cei ce şi-au pus viaţa în mâna
Domnului!
 Pavel SMÂNTÂNĂ

Botez Deva

D
uminică, 29 noiembrie, cinci suflete au
fost botezate mărturisind credinţa lor
în jertfa mântuitoare a Domnului Isus
Hristos, înaintea celor prezenţi.
 Teofil BADEA
INFO • ŞTIRI • INFO • ŞTIRI

Ghidul de rugăciune 2021

V
ă anunţăm cu bucurie apariţia Ghidului de
rugăciune la nivel naţional, pentru membrii
Bisericilor Creştine după Evanghelie din România.
Vă aducem la cunoştinţă că fiecare abonat al
revistei „Calea Credinţei” va primi gratuit Ghidul de
rugăciune 2021, care va fi transmis alături de numărul
Noiembrie-Decembrie al revistei „Calea Credinţei”.
Comenzile pentru Ghidul de rugăciune 2021 se pot face
contra cost, la Uniune, la tel. 0737153862, sau e-mail:
secretariat.bce@gmail.com.

22 Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020

 Piedici în calea uitării...
fotografii din istoria trecută

Foto 1 – Conferinţă de studiu biblic, 21-28 februarie 1937, Ploieşti

De la stânga la dreapta, în rândul întâi recunoaştem pe: Gheorghe Giuvelea (Ploieşti), Ilie Georgescu (Braşov), Edmund H.
Broadbent (Anglia), Johann Laub (Ungaria), Paul Perret (Elveţia/Bucureşti), Gheorghe Oprea Teodorescu (Bucureşti).
În rândul al doilea recunoaştem pe: Ioan Giurea (Ploieşti), Johann Bührer (Elveţia/Ploieşti), Dumitru Tiţa (Craiova), Nicolae

INFO • ŞTIRI • INFO • ŞTIRI

Gândilă (Mediaş), Ioan Severa (Sibiu).

Foto 2 – Conferinţă de tineret,

31 martie 1957, Ploieşti
De la stânga la dreapta, în rândul
întâi recunoaştem pe: Ionel Samoilă
(Mediaş), Mircea Cioată (Ploieşti),
Augustin Chichişan (Braşov),Vasile
Vlaicu (Braşov), Nicolae Gândilă
(Mediaş), Ioan Severa (Sibiu), Gheorghe
Giuvelea (Ploieşti), Ioan Giurea
(Ploieşti), Nicolae Muşat (Ploieşti),
Victor Dumitrescu (Ploieşti)
Pe rândul al doilea:Vasile Manolescu
(Ploieşti), Silviu Cioată (Ploieşti).
Pe rândul al treilea: Ştefan Antoniu
(Ploieşti), Toma Iaşnic (Ploieşti).

Fotografii puse la dispoziţie de Biserica Creştină după Evanghelie „Izvorul Vieţii” din Mediaş.
Rubrică realizată de Bogdan Emanuel Răduţ.

Calea Credinţei, nr. 434, noiembrie - decembrie 2020 23

 Din anii ce-i aveam...
Din anii ce-i aveam în dar,
Am astăzi unul mai puţin,
Iar cei care mai sunt îmi par
Că zboară toţi, aşa cum vin!
Am început să-i socotesc
În secolul trecut, cândva,
Şi-am înţeles că e firesc
Să-i pierd pe rând, în urma mea.
Am fost şi în mileniul DOI
Rătăcitor printre secunde
Şi merg, adesea, înapoi
Căci vârsta n-o mai pot ascunde!
Şi-aşa, un timp fără frontiere
Ne-a învăţat c-avem temei
Să spunem, dacă ni se cere,
Că suntem în mileniul TREI!
Pe ceasul meu cu minutare,
M-am bucurat când am putut
Să văd câtă valoare are
În lumea noastră ...un minut!
Într-un minut, în clipe grele
Se pot schimba atâtea-n viaţă
Şi chiar secundele şi ele
C-am fost şi suntem lut ne-nvaţă...
Vă dorim să aveți parte de sărbători cu
har și binecuvântare!
De fapt, din timpul ce-am avut
Ne pregătim o veşnicie,
Căci ne-a fost dat cu împrumut,
O poartă înspre cer să fie.
Când trece câte-o primăvară,
Gândesc ce flori au dispărut
Şi ştiu că floarea cea mai rară
E floarea ...timpului pierdut!
O, Doamne, dă-mi înţelepciune
Să nu-mi las zilele să plece
Şi, fiind bogat în roade bune
Să-Ţi fiu elev de nota ZECE!
Căci Anul Nou ne spune clar
Că Tu eşti Domn şi peste vreme
Şi, când ne dai har peste har,
Ne dai şi raiul mai devreme!
E trist că oamenii-n zadar
Aleargă azi după himere,
Iar, când privesc în calendar,
Nu au motive ca să spere.
 Valentin Giuroiu