Sunteți pe pagina 1din 2

Rugăciunea înseamnă să îi telefonezi lui Dumnezeu,

iar intuiția înseamnă că Dumnezeu îți telefonează ție.

Invoc legea iertării.


Mă eliberez de greșeli.
Mă aflu sub grație, nu sub legea karmikă

Doresc ca numai ideile Divine să se îndeplinească în moduri perfecte și cu


grație.

Salutul soarelui,cerului,zilei:
Trăiește din plin această zi!
La trezire: Nu există două puteri,ci
Facă-se voia Ta azi! Astăzi este o zi numai una:
plină de realizări;mulțumesc pentru Dumnezeu. Așadar, nu există
această zi perfectă! Miracolele vin dezamăgire, iar dacă se
unul după altul și nu se mai opresc! întâmplă ceva o să îmi aducă
Privește la miracolul ce se află în fața o surpriză plăcută.
ta!
Spirit infinit, deschide calea spre marea abundență
pentru…..,ea să-şi atragă în mod irezistibil tot ce îi
aparține prin drept divin.
Spune-ți cu voce tare, cu putere şi convingere, aceste
cuvinte:
Sparg şi distrug,prin cuvîntul meu tot ceea ce este fals
în subconştientul meu. Să se întoarcă în praful
nimicului, căci nimic este, întrucât toate au ieşit din
imaginația mea. Acum, eu imprim discuri noi, prin
puterea hristoslui, meu lăuntric. Acestea sunt:
sănatatea, bogăția, dragostea, şi exprimarea perfectă a
ființei mele.
Dumnezeu este Acela care mă
Bunăvoința mea aprovizionează;acum, spre
este un Turn mine se îndreaptă surprize
puternic în jurul financiare grandioase și
meu. fericite.
Pentru prosperitate
Dumnezeu este sursa mea infailibilă și sume mari de bani îmi vin rapid, prin
grație divină și în moduri perfecte!
Pentru sănătate
Iubirea Divină îmi umple conștiința cu sănătate, iar fiecare celulă a corpului
meu e plină de Lumină.
Pentru vedere
Ochii mei sunt ochii lui Dumnezeu, văd cu ochii spiritului.Văd cu claritate
calea deschisă. Nu există obstacole în calea mea. Văd cu claritate planul
perfect.
Pentru auz
Urechile mele sunt urechile lui Dumnezeu, aud cu urechile Spiritului. Nu opun
rezistență și sunt gata să mă las condus. Eu aud valuri de mare bucurie.

Pentru credință
Întrucât eu sunt una cu Dumnezeu, sunt una cu binele meu, căci Dumnezeu
este atât Cel Care Dăruiște, cât și Darul. Eu nu pot sa-l separ pe Dăruitor de
Dar.
Pentru călăuzire
Sunt sensbil în mod divin la călăuzirea mea intuitivă și ascult imediat de
Voința Ta, Doamne!
Pentru condiții potrivite
Orice plan pe care Tatăl Ceresc nu l-a conceput se va dizolva și se va risipi,
iar Ideea Divină ia formă.
Numai ceea ce este adevărat despre Dumnezeu este adevărat despre mine, căci
ei și Tatăl Una suntem.
Iubirea Divină dizolvă şi risipeşte acum orice condiție incorectă din mintea
mea, din corpul meu și din viața mea. Iubirea Divina este cea mai puternică
substanță din Univers şi dizolvă tot ceea ce nu este Iubire Divină!

Pentru munca perfectă

Am o muncă perfectă,
Pe care o fac perfect.
Sunt în serviciul oamenilor într-un mod perfect,
Pentru o plată perfectă.

Pentru a te elibera de sub orice formă de sclavie

Arunc povara aceasta pe umerii Hristosului lăuntric și mă eliberez!

S-ar putea să vă placă și