Sunteți pe pagina 1din 3

TEMATICA PENTRU CONCURS

Teologie dogmatică şi Misiologie

1. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, cele două izvoare ale Revelaţiei divine
2. Descoperirea Sfintei Treimi în Vechiul Testament şi în Noul Testament
3. Crearea lumii nevăzute şi văzute. Crearea omului
4. Căderea în păcat. Urmările păcatului strămoşesc
5. Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi Unirea ipostatică
6. Întreita slujire a Mântuitorului, Răstignirea şi Învierea Lui
7. Sfântul Duh şi lucrarea Sa în Biserică. Cincizecimea în actualitate
8. Har, credinţă şi fapte bune, condiţiile subiective ale mântuirii
9. Învăţătura despre Biserică, însuşirile Bisericii şi ierarhia Bisericească
10. Învăţătura ortodoxă despre moarte. Judecata particulară, rugăciunile pentru cei
morţi
11. A doua venire a Domnului şi Judecata obştească, combaterea învăţăturilor
eretice despre a două Venire
12. Taina Sfântului Botez
13. Taina Mirungerii
14. Taina Sfintei Euharistii
15. Taina Preoţiei
16. Taina Pocăinţei
17. Taina Sfântului Maslu
18. Taina Sfintei Cununii
19. Preacinstirea Maicii Domnului
20. Cinstirea Sfintei Cruci în Sfânta Scripură şi la Sfinţii Părinţi
21. Cinstirea Sfintelor icoane
22. Cinstirea sfinţilor şi a Sfintelor Moaşte
23. Cinstirea Duminicii în Sfânta Scripură şi la Sfinţii Părinţi

Bibliografie:
1. Teologia Dogmatică şi Simbolică, Manual pentru Facultăţ Teologice, Vol. I +
vol. II, Editura Renaşterea, 2008.
2. Îndrumări Misionare, Bucureşti, 1986.
3. Călăuza creştină. Sectologie, P.David, Curtea de Argeş, 1994.
4. Învăţătura de credinţă a Bisericii, Bucureşti, 2000. Iisus Hristos este acelaşi, ieri
şi azi şi în veac, Craiova, 2010.
5. Iconomia plinirii vremilor în Hristos, Craiova, 2013.
6. Ca toate să fie iarăşi reunite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ
Craiova, 2014.
7. Aşteptând pe Cel ce este şi Cel ce va veni, Atotţiitorul Craiova, 2015.
8. Biserica în actualitate sau actualitatea Bisericii Craiova, 2018.
PREDICI

1. Predică la Duminica a 2-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma)


2. Predică la Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencii)
3. Predică la Duminica a 11 –a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv)
4. Predică la Duminica a 13 –a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi)
5. Predică la Duminica a 19 – a după Rusalii (Iubirea vrăjmaşilor)
6. Predică la Duminica a 22 – a după Rusalii (Bogatul nemilostiv)
7. Predică la Duminica a 25 – a după Rusalii (Pilda Samarineanului milostiv)
8. Predică la Botezul Domnului (6 ianuarie)
9. Predică la Sf. Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan (30 ianuarie)
10. Predică la Întâmpinarea Domnului (2 februarie)
11. Predică la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai)
12. Predică la Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (20 iulie)
13. Predică la Schimbarea la Faţă (6 august)
14. Predică la Adormirea Maicii Domnului (15 august)
15. Predică la Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
16. Predică la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 noiembrie)
17. Predică la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (26 octombrie)
18. Predică la Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie)
19. Predică la Sfântul Apostol Andrei (30 decembrie)
20. Predică la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie)
21. Predică la Taina Sfântului Botez
22. Predică la Taina Sfintei Cununii
23. Cuvânt la instalarea în parohie
24. Cuvânt la vizita ierarhului în parohie
25. Cuvânt la deschiderea anului şcolar

CATEHEZE

1. Despre Sfânta Scriptură


2. Despre Sfânta Tradiţie
3. Despre Taina Sfântului Botez
4. Despre Taina Sfintei Împărtăşanii
5. Despre Taina Pocăinţei
6. Despre Taina Sfântului Maslu
7. Despre calendarul bisericesc şi stilism
8. Despre serbarea Duminicii
9. Despre Preacinstirea Maicii Domnului
10. Despre cinstirea sfinţilor
11. Despre cinstirea Sfintei Cruci
12. Despre cinstirea Sfintelor icoane
13. Despre cinstirea Sfintelor Moaşte
14. Despre rugăciune
15. Despre Ajutorarea săracilor
16. Despre Învierea Domnului
17. Despre Naşterea Domnului
18. Despre virtuţile creştine
19. Despre păcat
20. Despre datoriile faţă de aproapele
21. Despre patima beţiei
22. Despre patima desfrânării
23. Despre participarea la Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe bisericeşti

S-ar putea să vă placă și