Sa ne cunoastem copilul (prin desenele sale)

“Nu-mi vorbi despre tine,

doar deseneaza-ti inima
 si voi sti daca esti trist sau fericit.”

O modalitate placuta de a se juca, de a se exprima si de a-si petrece timpul, pe care copilul o

alege, este desenul.
Indiferent daca ceea ce rezulta este opera unui mic Picasso, sau schita unui caricaturist,
rezultatul eforturilor sale ne poate da macar cateva indicii despre cum se simte, ce emotii a
dorit sa exprime, ce il preocupa.  Desenul este unul dintre cele mai bune mijloace de a-l
cunoaste pe copil, de a pasi in universul sau si de a-i da ocazia sa-si impartaseasca trairile,
povestile,

conflictele.
Evolutia desenului este in stransa legatura cu dezvoltarea copilului si independenta de
calitatile sale artistice.

Prima perioada in evolutia grafica este cea a mazgalelilor, in cel de-al doilea an de viata, cand
creionul devine o prelungire a mainii sale, iar liniile rezultate sunt in relatie directa cu “eul”
copilului. In aceasta perioada copilul nu este constient de valoarea reprezentativa a desenului
si activitatea sa nu implica niciun factor intelectual.

Conform psihanalistilor, mazgalitul este expresia placerii de a murdari.  In literatura de

specialitate s-au stabilit anumite corespondente intre felul cum copilul mazgaleste si trairile
sale.

Copilul instabil lucreaza discontinuu si abandoneaza repede activitatea, copilul fericit traseaza
linii apasate, iar cel care umple toata pagina este expansiv si dornic de a capta toata atentia si
dragostea mamei.

Felul in care tine creionul este revelator in privinta dezvoltarii intelectuale-copilul cu

intarziere intelectuala nu va sti  sa tina creionul. In a doua faza a acestei etape, intre 2 si 3 ani,
in cadrul mazgalelilor apar bucle, relevatoare de noi intentii: acelea de a imita scrisul
adultilor. In aceasta faza, de multe ori desenul ramane neterminat, sau primeste un titlu la
sfarsit, devenind “jucaria”, “buni” sau “mami”.

O informatie importanta pe care ne-o ofera desenul unei persoane este perceptia pe care
copilul o are asupra propriului corp si va deveni din ce in ce mai structurat pe masura ce
copilul isi insuseste schema corporala. Contextul in care deseneaza omuletul poate simboliza
o traire sau o emotie legata de sine.

In literatura de specialitate exista un exemplu deosebit de sugestiv, al unei fetite internate intr-
o institutie de protectie, care a desenat un copil inconjurat de gratii-simbolizand faptul ca se
simte prizoniera.

Un copil timid, timorat, fara incredere in sine are tendinta de a trasa linii subtiri, slabe, sterge
mereu , corecteaza sau este dezamagit de estetica desenului, comentand pe tema nepriceperii
sale.

Agresivitatea se traduce prin linii puternice, groase, cu riscul de a gauri hartia. Liniile de
intensitate medie caracterizeaza copilul echilibrat. Desigur, vom tine cont si de starea de
moment a copilului-daca este plictisit, obosit , sau marcat de un eveniment negativ, este
explicabila apatia sa si lipsa de interes fata de activitate din care va rezulta un desen lipsit de
vitalitate.

Deseori cand copilul deseneaza, vorbeste si povesteste despre desenul sau. Este bine sa il
stimulam cu intrebari despre persoanje, sa fim atenti la ordinea in care acestea sunt
reprezentate, mai ales daca este vorba despre un desen al familiei, caci ordinea lor poate
releva ordinea preferintelor sau ordinea in care copilul se simte iubit si valorizat de catre
membrii familiei. In acelasi mod, omisiunea unui membru al familiei poate insemna
respingere, existenta unui conflict, sau sentimentul de a fi respins de catre acea persoana,
respingere pe care o “pedepseste” prin omiterea sa din desen. Copilul se poate omite pe sine,
motivand ca “a uitat” sa se deseneze. In acest caz ne putem gandi in ce masura se simte
acceptat si valorizat in familie.

Modul in care sunt utilizate culorile poate da un aspect vesel sau deprimant desenului in
ansamblu, pe baza caruia putem aprecia starea sa afectiva. Pentru aceasta insa este necesar sa
aiba la dispozitie o paleta larga de culori, toate functionale, din care sa poata alege. Pentru
psiholog, desenul este, alaturi de alte instrumente, o metoda de evaluare a copilului, de
familiarizare cu universul acestuia. Este folosit in special la primul contact cu copilul, cand
dialogul este mai greu de initiat in comparatie cu o activitate pe care copilul o asociaza cu
jocul, si care permite dezinhibarea sa si ii faciliteaza contactul cu o persoana necunoscuta.

De asemenea, desenul este o excelenta metoda de art-terapie, alaturi de pictura, modelaj,

colaj, teatru, basme si povestiri terapeutice, dans si muzica, care dezvolta personalitatea si
creativitatea copilului.

Prin urmare, desenul este folosit si in psihoterapia copilului, individual sau in grup, atunci
cand copilul manifesta labilitate emotionala, timiditate, incapacitate de integrare intr-un
colectiv, tulburari de limbaj, tulburari de comportament, hiperactivitate etc.