Mersul cu ,,Steaua”

Dintre obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai

spectaculoase, cu originea în credinţe şi mituri străvechi, sunt de bună seamă
ciclurile legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi schimbarea anului.

Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde,

urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc,
surprinzător, în contemporaneitate.

În folclorul românesc Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu

sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări
folclorice. Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea
Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este
străveche.

Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă. Repertoriul

tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia Anului Nou, dar şi a
Crăciunului cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise),
cântecele de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri,
teatru popular şi religios, etc. Cele mai bogate, mai variate şi mai strălucitoare din
punct de vedere artistic sunt, alături de pluguşoare, colindele de ceată.
Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul
întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de
vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care
trăieşte.

Obiceiurile de iarnă se respectă în satele oltene cu sfinţenie. Cetele de

colindători cutreieră uliţele satelor şi gospodăriile ţărăneşti, făcând tradiţionalele
urări.

Farmecul melodiilor şi textelor poetice ale colindelor este inegalabil.

Tinerei generaţii îi revine sacrul rol de a duce mai departe acest inestimabil tezaur
popular.

Steaua

De la Crăciun şi până la Bobotează copiii umblă cu steaua, un obicei vechi

ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească steaua
care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.

Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura
bizantină ortodoxă, altele din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în
casă în zilele Crăciunului, cântă versuri religioase despre naşterea lui Iisus: „Steaua
sus răsare“; „În oraşul Vitleem“; „La nunta ce s-a întâmplat“; „Trei crai de la
răsărit“.
 Ceata este formata din patru copii,fiecare dintre ei avand un rol prestabilit in
cadrul grupului: unul tine Steaua, celalat este responsabil cu adunarea banilor,a
nucilor si ccovrigilor,iar ceilalti doi tin sacul si un ciomag ,pentru a se apara de
caini.

Steaua în funcție de zona folclorică, are forme diferite. Unele sunt fixe, altele
au un dispozitiv telescopic, care aruncă în sus steaua. În general, steaua are în
centrul  o icoană a Maicii Domnului cu pruncul Iisus și de jur împrejur niște brațe
ce imită razele unei stele, confecționate din lemn sau sârmă pe care se împletesc
decorațiuni din hârtie colorată, peteală, și se atașează clopoței sau zurgălăi. Se
termină cu o coadă lungă din lemn pe care o ține un copil, ce manevrează steaua.