FIȘĂ DE LUCRU – SINONIME

Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate:
Dintr-un lucru de nimic se-nvrăjbiseră fără de de nimic –
veste câteva mii de oameni, care trăiau mai nainte în
bună înțelegere, iar ziua următoare vrajba s-a lățit, se-nvrăjbiseră –
fiindcă era târg la Radna, și s-a-nrăit, fiindcă pornirea vrajba –
pătimașă trece crescând din om în om.Trică nu
plângea, ci stătea drept, cu capul ridicat și cu mâinile s-a lățit –
lăsate-n jos, apoi, plecat de la școală, trecea cu pas domol –
domol uitându-se drept înainte spre pod.
— Săracul mamei! zise Mara plângând la capul grăi –
podului. Ce putea dânsa să-i facă? cum putea să-l îndârjită –
ajute? Cerul li se surpa amândurora, parcă, în cap; dar
de carte –
cine asculta plângerea ei?
— Lasă, dragul mamei, grăi dânsa în cele din urmă, deosebire –
îndârjită, căci am eu să te dau la o altă școală mai se însenină –
bună! Am să te scot om, om de carte, om de frunte, ca
să nu mai fii ca tatăl tău și ca mama ta, ci să stea ei și
copiii lor în fața ta cum noi stăm în fața lor! Eu pot,
eu am, urmă ea avântată; mi-a dat Dumnezeu și are
să-mi mai deie, fiindcă el nu face deosebire între
oameni!
Fața lui Trică se însenină. Nu prea înțelegea, ce-i
drept, vorbele mumei sale, dar știa că are să meargă la
altă școală, că nu el, ci Costi Balcovici are să rămâie
în cele din urmă de rușine.
(Ioan Slavici, Mara)
— La vreme de razboi, aici domnii Moldovei averile –
obicinuiesc a-şi trimete averile lor, raspunse Potoţki.
— Aşa! Sa mergem dar sa-l luam. Oh! voi sa-mi să ne urmăm –
razbun pre Cantemir care ma înşala şi ma facu sa perd trufia –
ataţea viteji!
— Eu aş zice sa lasam cetatea aceasta, zise groasă –
Iablonovski, şi să ne urmam drumul înainte. Avem se însenină –
tunuri de camp, nu de asalt.
— Ba, pre numele patronului meu! Nu va zice lumea izbânzi –
ca o cetate s-a aratat dinaintea lui Sobieţki fara a i se lesnicioase –
cuceri? N-avem tunuri? Vom lua-o dar cu manile.
îndată –
— Numele mariei tale e destul tun, zise Potoţki.
Trufia polonului măgulindu-se de această groasă necontenit –
linguşire, faţa i se însenină la ideea unei izbânzi atât vrăjmași –
de lesnicioase şi îndată dete poruncă să se înşire
oastea cătră cetate. (…)
Asaltul începu. Tunurile aşezate pe scaune de
lemn băteau necontenit cetatea. Plaieşii raspundeau
cu gloanţe care nu faceau greş. Fieştecare
împuşcatura dobora cate unul din vrăjmaşi, şi mai
ales din ofiţeri, asupra carora erau ţintite flintele lor.
(Costache Negruzzi, Sobieski și românii)