Ogorodnic Nicolae, C171 F/R

28.05.2021
Examen final la disciplina
Proiectarea sistemelor cu microprocesoare

2.Raspuns: Memoria microcontrolerelor.

MC folosesc diferite tipuri de informaţii, care sunt stocate în diferite tipuri de memorii.
Instrucţiunile care controlează funcţionarea MC trebuie stocate într-o memorie nevolatilă,
unde informaţiile se păstrează şi după oprirea şi repornirea sursei de alimentare. Rezultatele
intermediare şi variabilele pot fi înscrise într-o memorie volatilă, la acestea este important să
se poată face scrierea /citirea rapid şi simplu în timpul funcţionării.
Memoria RAM este o memorie volatilă care poate fi citită sau scrisă de unitatea
centrală. Locaţiile din RAM sunt accesibile în orice ordine. Pe chip, memoria RAM ocupă mult
loc şi implicit costurile de implementare sunt mari. De aceea un MC include de obicei puţin
RAM. Memorie RAM static alimentată de la baterie se foloseşte pentru stocarea nevolatilă a
cantităţilor mari de date, la o viteză de acces mare şi cu un număr nelimitat de ştergeri şi
reînscrieri.
Memoria ROM este cea mai ieftină şi cea mai simplă memorie şi se foloseşte la
stocarea programelor în faza de fabricaţie. Unitatea centrală poate citi informaţiile, dar nu le
poate modifica.
Memoria PROM este similară cu memoria ROM, dar ea poate fi programată de către
utilizator. După posibilităţile de ştergere, această memorie poate fi de mai multe feluri:
Memoria EPROM care se poate şterge prin expunere la raze ultraviolete. MC cu
EPROM au un mic geam de cuarţ care permite ca chip-ul să fie expus la radiaţia ultravioletă.
Ştergerea este neselectivă, adică se poate şterge doar întreaga informaţie şi nu numai fragmente.
Memoria poate fi ştearsă şi reînscrisă de un număr finit de ori. Programarea EPROM-ului
necesită o procedură specială, iar MC cu EPROM au nevoie de regulă pentru înscrierea
EPROM-ului de o tensiune auxiliară, de 12 V de exemplu.
OTP se foloseşte pentru multe serii de MC. Memoria OTP este de fapt o memorie
EPROM, dar chip-ul a fost capsulat într-o capsulă de material plastic fără fereastră, care este
mult mai ieftină. Memoria nu se poate şterge sau reprograma. Preţul unui MC cu OTP este mic,
viteza este bună, dar aplicaţiile sunt lipsite de flexibilitate.
Memoria EEPROMpoate fi ştearsă electric de către unitatea centrală, în timpul
funcţionării. Ştergerea este selectivă, iar pentru reînscriere trebuie parcurşi mai mulţi paşi.
Memoria EEPROM echipează multe MC, fiind ieftină. În memoria EEPROM se memorează un
mic număr de parametri care se schimbă din timp în timp. Memoria este lentă şi numărul de
ştergeri/scrieri este limitat (tipic 10 000).
Memoria FLASH este o memorie asemănătoare EPROM şi EEPROM în sensul că
poate fi ştearsă şi reprogramată în sistemul în care este folosită (fără a fi necesar un sistem
dedicat). Are capacitatea unui EPROM, dar nu necesită fereastră pentru ştergere. Ca şi
EEPROM, memoria FLASH poate fi ştearsă şi programată electric. Memoria FLASH nu
permite ştergerea individuală de locaţii, utilizatorul poate să şteargă doar întregul conţinut.
Din punct de vedere al locului şi modului de programare a memoriilor de tip PROM
există două concepte:
1. ICP programarea memoriei când MC se află pe placa de cablaj imprimat a aplicaţiei;
2. ISP presupune posibilitatea de reprogramare în funcţionare a sistemului. De exemplu la
autovehiculele comandate de MC, schimbarea tipului benzinei sau schimbarea unei legi privitoare la
poluare pot fi actualizate în programul MC fără ca acesta să fie scos din autovehicul.
 În funcţie de numărul aplicaţiilor în care urmează să fie folosit MC se recomandă
folosirea MC cu ROM pentru volum mare de producţie (ROM se înscrie cu mască la fabricant),
OTP pentru volum mic de producţie şi EPROM pentru prototipuri.
Tipul de memorie şi capacitatea memoriei din echiparea unui MC sunt caracteristici
particulare fiecărui tip de circuit. Printre alte diferenţe, aceşti parametri sunt diferiţi pentru
membrii unei aceleiaşi familii de MC.

1.Raspuns: Modulul de comunicare USART. Interfeţele de comunicare

RS-232, RS-485.
Modulul USART - se utililizează pentru comunicarea între două sau mai multe dispozitive (PC, sisteme de
control cu microcontroler etc).
Dacă în calitate de mediu se utilizează RS-485 distanța între noduri poate fi de pînă la 100m

În calitate de mediu de transmitere pot fi utilizate transmițătoare:

RS-232; RS-422; RS-485

RS-232 RS-485

Interfaţa serială RS-232 este unul din cele mai răspândite echipamente periferice.
După cum îi spune şi numele, transmisia şi recepţia se face bit cu bit, necesitând doar un singur fir pentru
transmisie. Datele seriale pot fi transmise sincron (clocked) sau asincron (nonclocked).

RS-485 este un sistem de comunicaţie diferenţial sau echilibrat. Semnalul apare între două fire care transmit
doar semnalul, ele fiind diferite de masa electrică. Topologiile reţelelor pot fi punct – punct, punct -
multipunct, multipunct – multipunct. Numărul maxim de perechi emiţător receptor pot fi de 32. Multe din
caracteristicile emiţătoarelor şi receptoarelor RS-485 sunt similare cu RS-422.Tensiunile de mod comun pe
care le suportă acestea sunt extinse de la +12 la -7 V datorită capabilităţii stării de înaltă impedanţă (tri-state).
RS-485 poate fi configurată şi pe 4 fire (fig. 4.20). Dacă în configuraţia anterioară oricare din puncte putea fi
Master şi oricare Slave, în configuraţia aceasta Masterul este cel al cărui receptor este singurul de pe linie,
restul fiind Slave. Aşadar două din fire sunt utilizate pentru transmiterea informaţiei de la Master către
receptoarele Slave, iar două pentru transmiterea informaţiei de la emiţătoarele Slave către receptorul Master.