Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Încărcarea celulelor binare se realizează trimiţând curent electric mai întâi pe liniile de
adresă (semnal RAS) şi apoi pe liniile de coloană (semnal CAS). La intersecţia liniilor încărcate
electric, celulele binare sunt poziţionate pe valoarea binară 1, iar celelalte rămân poziţionate pe 0.
Memoria internă a calculatoarelor personale e formată din două tipuri de memorie care
stochează informaţiile în mod diferit şi pe durate diferite de timp:
⇒ memoria ROM (Read Only Memory) – memorie permanentă pentru citire
⇒ memoria RAM (Random Access Memory)
1
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
2
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
Evoluţia procesorului
3
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
Din punct de vedere logic, memoria RAM e împărţită în mai multe zone:
memoria convenţională
memoria superioară
memoria extinsă
memoria înaltă
memoria expandată
Memoria convenţională de bază sau inferioară este memoria utilizator. Primul PC avea un
spaţiu de adresare la memorie de 1 Mb, dar programele se puteau încărca numai în zona de
memorie convenţională, care avea o capacitate de 640 KB.
Memoria superioară (UMA = Upper Memory Area) este o zonă de memorie rezervată, cu
o capacitate de 384 KB (1024-640), împărţită în 3 zone de câte 128 KB:
• Prima zonă – 128 KB rezervaţi pentru memorarea datelor care se vor afişa pe ecranul
monitorului. Se mai numeşte şi memoria RAM video
• A doua zonă – 128 KB – e destinată memorării programelor BIOS (Basic Input-Output
System) (sistemul de bază pentru operaţiile de intrare-ieşire) de pe plăcile adaptoare introduse în
conectorii de extensie ai plăcii de bază. Programele BIOS sunt încorporate în cipuri de memorie
ROM. Părţi din memoria acestei zone sunt utilizate de plăci adaptoare, cum ar fi plăcile de
comunicaţie, plăcile de memorie expandată, controlere de Hard Disk. Volumul memoriei
disponibile depinde de numărul plăcilor adaptoare instalate în sistem.
• A treia zonă – 128 KB – e destinată memorării programelor BIOS de pe placa de bază.
Deoarece programele BIOS sunt memorate în cipuri de memorie ROM =› memoria ROM-BIOS.
Programele memoriei în această componentă asigură controlul calculatorului din momentul punerii
sub tensiune până în momentul preluării controlului de către sistemul de operare.
Principalele funcţii ale programelor din componenta ROM-BIOS:
☺ autotestarea. La pornirea calculatorului, un set de programe, numite POST, testează
placa de bază, memoria, Hard Disk-ul şi tastatura
☺ încărcarea sistemului de operare. La pornirea sistemului, un program al acestei
componente, numit încărcător de sistem, asigură controlul sistemului până la preluarea acestuia de
către sistemul de operare, caută sistemul de operare pe discul sistem, îl încarcă în memorie şi îi
“predă” controlul sistemului de operare
☺ programele BIOS constitzie interfaţa soft pentru toate componentele hard ale
sistemului.
4
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
lăţimea de bandă a magistralei e de 8, 16, 32, 64 biţi. Cu cât lăţimea de bandă e mai
mare, cu atât volumul informaţiilor transferate pe magistrală e mai mare;
frecvenţa de tact a magistralei reprezintă viteza cu care circulă biţii pe magistrală.
Se determină ca un multiplu al frecvenţei plăcii de bază sau prin divizarea frecvenţei plăcii de
bază;
rata de transfer reprezintă cantitatea de informaţii transferată într-o unitate de timp.
Se determină înmulţind lăţimea de bandă a magistralei cu frecvenţa de tact a magistralei.
După modul de amplasare şi rolul pe care îl au în transferul informaţiilor, magistralele pot
fi:
☺ interne
☺ externe
Magistralele interne fac parte din microprocesor şi asigură comunicarea între elementele
componente ale acestuia. Viteza de vehiculare a informaţiilor pe magistralele interne este egală cu
frecvenţa procesorului, fiind determinată de impulsurile transmise de ceasul intern.
Magistralele externe asigură transferul informaţiilor între procesor şi memorie sau între
Unitatea Centrală de Prelucrare şi perifericele de intrare-ieşire. În consecinţă, magistralele externe
sunt: magistrala procesor şi magistrala de intrare-ieşire. Legătura dintre cele două tipuri de
magistrale externe e asigurată de un set de chipuri numite chipset.
PROCESOR
MAGISTRALA PROCESOR
MEMORIE
Magistrala procesor asigură legătura dintre procesor şi memoria principală a sistemului,
mai exact între procesor şi memoria RAM şi între procesor şi memoria cache de nivel 2.
Magistrala care face legătura dintre chipset şi memorie se numeşte magistrală de memorie.
Din punct de vedere material magistrala procesor se găseşte sub formă de trasee electrice
gravate pe placa de bază.
Din punct de vedere al semnificaţiei informaţiilor transmise, magistrala procesor poate fi:
• magistrală de date – transmite date
• magistrală de adrese – transmite adrese
• magistrală de comenzi – transmite semnale de control către perifericele de intrare-ieşire
Magistrala de date reprezintă un traseu electronic bidirecţional format din reuniunea a 8,
16, 32, 64, 128 de linii paralele de comunicaţie. Pe magistrala de date circulă date între procesor şi
memoria internă, date între procesor şi perifericele de intrare-ieşire, rezultate intermediare de lucru
destinate să rămână în memorie, semnale către perifericele de intrare-ieşire.
Magistrala de adrese reprezintă un traseu electronic unidirecţional. Pe ea circulă adresele
care ies din procesor către memorie pentru a determina locaţiile din memorie unde sunt stocate
instrucţiunile programelor aflate în curs de execuţie sau adresele care activează perifericele de
intrare-ieşire. Prin magistrala de adrese procesorul coordonează funcţionarea întregului calculator.
5
PROCESOR
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
Lăţimea magistralei de adrese determină spaţiul de adresare la memorie. Dacă lăţimea de bandă a
magistralei de adrese este de n niţi, atunci spaţiul de adresare la memorie este de 2n.
Magistrala de comenzi reprezintă un traseu bidirecţional. Pe ea circulă semnalele care ies
sau intră într-un procesor. Aceste semnale pot fi:
◘ semnale de control, transmise de procesor perifericelor de intrare-ieşire
◘ semnale de stare, prin care perifericele comunică procesorului starea acestora
Magistrala de comenzi e formată dintr-un număr mic de linii de comunicaţie; acest lucru e
în favoarea magistralei de adrese.
Magistrala de intrare-ieşire = magistrala principală a sistemului = magistrala sistem =
magistrala pe care circulă cele mai mari volume de informaţii.
Magistrala de intrare-ieşire asigură transferul informaţiilor între Unitatea Centrală de
Prelucrare şi perifericele de intare-ieşire în ambele direcţii.
O dată cu perfecţionarea microprocesoarelor s-a perfecţionat şi arhitectura magistralelor de
intrare-ieşire.
Standarde de arhitectură:
► XT-BUS este magistrala pe 8 biţi folosită la primul PC XT. Are o frecvenţă de 4,77
MHz şi o rată de transfer de 1 MB/s.
► ISA (Industry Standard Architecture) (AT-BUS) este folosită de microprocesorul
286 pentru PC-ul AT. Această arhitectură s-a dezvoltat pe 16 biţi, rămânând perfect compatibilă cu
XT-BUS. Are o frecvenţă a ceasului intern de 8 MHz şi o rată de tranfer de 8 MHz.
► EISA (Enhanced ISA) (ISA îmbunătăţită) e un standard compatibil cu standardul
ISA, construit pe 32 biţi, cu o frecvenţă de tact a magistralei de 8,33 MHz şi o rată de transfer de
aproximativ 33 MB/s.
► IBM-MCA (IBM Micro Channel Architecture) a fost construită pe 16, 32 biţi, are o
frecvenţă maximă de 10 MHz, o rată de transfer de 20, 40 MB/s. Nu e compatibilă cu stanardele
precedente.
Apariţia aplicaţiilor informatice multimedia şi a sistemului de operaţie multitasking, cum
sunt Windows, Unix, OS/2, au determinat creşterea vitezei de prelucrare şi a volumului de date
transferate pe magistrală. Aceste probleme au fost rezolvate de pariţia standardului de magistrală
locală.
Principiul de funcţionare a magistralei locale îl constituie asigurarea unei căi de
comunicaţie directe între procesor şi periferice. Standardele de magistrală locală sunt:
▬ VL-BUS (Vesa Local BUS) (VLB) este perfect compatibilă cu ISA şi EISA, este
construită p 32, 64 biţi, are o frecvenţă maximă de 50 MHz şi o rată de transfer de 160 MB/s, 276
MB/s. Este imcompatibilă cu sistemul Pentium.
▬ PCI conectează între ele un număr foarte mare de periferice diverse, degrevând
procesele de realizarea anumitor sarcini. Este construită pe 32, 64 biţi, are o frecvenţă de 33, 66
MHz şi o rată de transfer de 264, 528 Mb/s. Este conectată la magistrala procesor printr-un circuit
special destinat acestui scop şi e perfect compatibilă cu sistemul Pentium.
▬ AGP (port adaptor de accelerare) este destinat transferului de mare viteză al
datelor video între memorie şi placa video şi cuplează un singur tip de dispozitiv.
INTERFEŢELE SISTEMULUI
6
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
1. Tastatura
Cel mai utilizat dispozitiv periferic de intrare este tastatura, care asigura introducerea informatiilor
in memoria calculatorului.Cel mai intalnit standard de tastatura este QWERTY.Tastatura are cinci
grupe de taste, corespunzatoare cu urmatoarele zone :
-taste functionale
-taste alfanumerice
-taste speciale
-taste numerice
-taste de deplasare
2. Mouse-ul
Denumirea provine de la similitudinea ce exista intre acest dispozitiv si un soarece,atat din punct
de vedere al formei,cat si al miscarilor efectuate de acesta.De obicei mouse-ul are doua sau trei
butoane folosite pentru transmiterea de comenzi si date de intrare catre calculator.Poate fi utilizat
pentru selectarea textului in cadrul editoarelor de text,alegerea si selectarea unei optiuni dintr-un
meniu , deplasarea rapida pe ecran si pentru realizarea tehnicilor speciale care, in alte conditii , ar
7
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
necesita un timp mult mai mare de lucru (ca de exemplu tragere-si-copiere , tragere-si-duplicare
etc.)
3. Trackball-ul
4. Joystick-ul
5. Creionul optic
6. Scanner-ul
7. Monitorul
8. Imprimanta
Tipuri de imprimante :
• Cu jet de cerneala
• Laser
• Termice
• Matriceale
8
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
9. Plotter-ul
Este un dispozitiv asemanator cu imprimanta,dar de dimensiuni mult mai mari.Este folosit pentru
tiparirea graficelor si a schitelor din domenii cum ar fi ingineria,arhitectura,proiectarea etc.
2) Sisteme de tip vectorial – presupun existenta unui vector de operatii carese executa asupra
aceluiasi flux de date.
3) Sisteme de tip masiv – presupun existenta unei UCC si a mai multor unitati aritmetice si
logice UAL – acest lucru permite executarea paralela a mai multor
microinstructiuni/executarea in paralela aceleiasi operatii asupra mai multor date.
4) Sisteme cu procesoare paralele – procesoarele executa secvente diferite apartinand
aceluiasi program.
9
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
10
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
Curs 9 Windows
sistem de programe si comenzi conceput si dezvoltat de un mediu de interfara grafica
care permite configurarea calculatorului in functie de resursele softwear si hardwear.
WINDOWS1.0-apare in 1985/aspect grafic neprietenos/mecanism de gestionare a
memoriei neperformant/se foloseste pe echipament de calcul cu procesor extern.
WINDOWS 2.0-apare in 1987/se instaleaza pe procesor 8086/capacitate redusa de
memorare/mod de lucru real
WINDOWS2.86-apare in 1987/multitasking primitiv/permite gestionarea memoriei\
WINDOWS3.86-apare in 1988/multitasking cooperant\
WINDOWS3.0-apare in 1990/utilizeaza pictograma pe scara larga/multitasking
cooperativ/instabilitatea sistemului/interfata grafica superioara/apar facilitatile(file
manage,print manager)
WINDOWS 3.1-apare in 1991/interfata imbunatatita,apar elemente de 3D,utilizeaza
tehnologia OLE,file manager imbunatatit/memorie virtuala/gestionarea superioara a
driverilor/creste siguranta sistemului.\par
WINDOWS 3.11-apare in 1993/este versiunea lui win3.1 doar ca se utilizeaza pe
retele de tip pear to pear/are facilitati de interfata si de mail.
WINDOWS95-APARE IN 1995/multitasking controlat/permite rularea aplicatiilor de 32
biti/are sistem de operare propriu/interfata imbunatati,api/se respecta standardut plug
and play.
WINDOWS98-apare in 1998/versiune imbunatatia si mai stabila/elemente de interfata
agp si port usb/permite conectarea mai multor calc la aceeasi sursa de internet prin
internet connections and sharing
WINDOWS2000-combina utilitatea lui 98 cu stabilitatea si siguranta lui windows
NT/prezinta mai multe procesoare,avand ca rezultat imbunatatirea timpului de
raspuns/accepta sisteme de fisiere de fip fat si ntfs/a introdus un utilitar pt
defragmentarea discului care asigura o gestiune superioara.
WINDOWS XP-integreaza elementele caracteristice ale lui
win2000(securitate,administrare,fiabilitatea)/integreaza elementele win98(interfarat
grafica facila,standardul plug and play,servicii de suport)/imprementarea si integrarea
facila/securitatea e la niver bussines ceea ce presupune o securitate ridicata pt fisiere
cu informatii sau a activitatii pe internet.
WINDOWS NT-apare in 1992/facilitati avansate de gestionare si pt lucru in
retea/ruleaza in mod exclusiv protejat/poate accesa pana la 4 giga.
11
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
Memoria ram e memoria vie a sistemului, al cărei conţinut poate fi citit şi scris (şters şi modificat
de utilizator).E o memorie cu acces direct realizată din circuite semiconductoare integrate pe
pastile de siliciu conform tehnologiei MOS (Metal Oxyd Semiconductor).Citirea sau scrierea
datelor din / în orice celulă de memorie se realizează în acces direct.Din punct de vedere al
amplasării, cipurile de memorie RAM se găsesc pe placa de bază, la început lipite direct pe placa
de bază, astăzi sunt introduse în conectorii de extensie ai plăcii de bază. Cipurile sunt:SIMM
(Single IN-line Memory Module),
DIMM (Dual IN-line Memory Module),RIMM (Rambus IN-line Memory Module).Cipurile
SIMM au fost realizate în două variante constructive cu 30 sau 72 pini (conectori) dispuşi pe o
singură parte a plăcii de memorie SIMM. Se deosebesc între ele prin capacitatea de memorie şi
timpul de acces. Cipurile DIMM – 168 pini dispuşi pe amblele părţi ale plăcii de memorie. Se
montează sub formă de perechi, formând bancuri de memorie.Cipurile RIMM realizează trabsferul
informaţiilor serial (bit cu bit).În esenţă, memoria RAM cunoaşte două tipuri constructive:DRAM
(Dynamic RAM),SRAM (Static RAM).Dram este memoria al cărei conţinut se pierde dacă prin
circuite de comandă nu se specifică încărcarea ei cu anumite informaţii. Pentru a remedia această
situaţie are loc operaţia de reîmprospătare a memoriei, care presupune citirea continutului anterior
al memoriei şi rescrierea acesteia la aceleaşi adrese de memorie. Operaţia se realizează la intervale
de milisecunde.Sram este memoria care îşi păstrează conţinutul, fără să fie necesară operaţia de
reîmprospătare, a unei memorii cu timp de acces foarte redus, de 6-15 ns. E foarte scumpă şi se
foloseşte ca suport pentru memoria de capacitate mică (memoria cache).Din punct de vedere logic,
memoria RAM e împărţită în mai multe zone:memoria convenţională,memoria
superioară,memoria extinsă,memoria înaltă,memoria expandată.Memoria convenţională de bază
sau inferioară este memoria utilizator. Primul PC avea un spaţiu de adresare la memorie de 1 Mb,
dar programele se puteau încărca numai în zona de memorie convenţională, care avea o capacitate
de 640 KB.Memoria superioară (UMA = Upper Memory Area) este o zonă de memorie
rezervată, cu o capacitate de 384 KB (1024-640), împărţită în 3 zone de câte 128 KB:Prima zonă –
128 KB rezervaţi pentru memorarea datelor care se vor afişa pe ecranul monitorului. Se mai
numeşte şi memoria RAM video.A doua zonă – 128 KB – e destinată memorării programelor
BIOS (Basic Input-Output System) (sistemul de bază pentru operaţiile de intrare-ieşire) de pe
plăcile adaptoare introduse în conectorii de extensie ai plăcii de bază. Programele BIOS sunt
12
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
încorporate în cipuri de memorie ROM. Părţi din memoria acestei zone sunt utilizate de plăci
adaptoare, cum ar fi plăcile de comunicaţie, plăcile de memorie expandată, controlere de Hard
Disk. Volumul memoriei disponibile depinde de numărul plăcilor adaptoare instalate în sistem.A
treia zonă – 128 KB – e destinată memorării programelor BIOS de pe placa de bază. Deoarece
programele BIOS sunt memorate în cipuri de memorie ROM =› memoria ROM-BIOS. Programele
memoriei în această componentă asigură controlul calculatorului din momentul punerii sub
tensiune până în momentul preluării controlului de către sistemul de operare.Principalele functi ale
programelor din componenta ROM-BIOS:autotestarea. La pornirea calculatorului, un set de
programe, numite POST, testează placa de bază, memoria, Hard Disk-ul şi tastatura.///Incărcarea
sistemului de operare. La pornirea sistemului, un program al acestei componente, numit încărcător
de sistem, asigură controlul sistemului până la preluarea acestuia de către sistemul de operare,
caută sistemul de operare pe discul sistem, îl încarcă în memorie şi îi “predă” controlul sistemului
de operare.Programele BIOS constitzie interfaţa soft pentru toate componentele hard ale
sistemului.
Magistralele de comunicati:.
reprezintă o cale electronică de comunicaţie între componentele procesorului sau între procesor şi
memorie sau între procesor şi echipamentele periferice instalate.Caracteristici:lăţimea de bandă a
magistralei e de 8, 16, 32, 64 biţi. Cu cât lăţimea de bandă e mai mare, cu atât volumul
informaţiilor transferate pe magistrală e mai mare;frecvenţa de tact a magistralei reprezintă viteza
cu care circulă biţii pe magistrală. Se determină ca un multiplu al frecvenţei plăcii de bază sau prin
divizarea frecvenţei plăcii de bază;rata de transfer reprezintă cantitatea de informaţii transferată
într-o unitate de timp. Se determină înmulţind lăţimea de bandă a magistralei cu frecvenţa de tact a
magistralei.După modul de amplasare şi rolul pe care îl au în transferul informaţiilor, magistralele
pot fi:interne sau externe.Cele interne fac parte din microprocesor şi asigură comunicarea între
elementele componente ale acestuia. Viteza de vehiculare a informaţiilor pe magistralele interne
este egală cu frecvenţa procesorului, fiind determinată de impulsurile transmise de ceasul
intern.Cele externe asigură transferul informaţiilor între procesor şi memorie sau între Unitatea
Centrală de Prelucrare şi perifericele de intrare-ieşire. În consecinţă, magistralele externe sunt:
magistrala procesor şi magistrala de intrare-ieşire. Legătura dintre cele două tipuri de
magistrale externe e asigurată de un set de chipuri numite chipset.Magistrala procesor asigură
legătura dintre procesor şi memoria principală a sistemului, mai exact între procesor şi memoria
RAM şi între procesor şi memoria cache de nivel 2.Magistrala care face legătura dintre chipset şi
memorie se numeşte magistrală de memorie.Din punct de vedere material magistrala procesor se
găseşte sub formă de trasee electrice gravate pe placa de bază.Din punct de vedere al semnificaţiei
informaţiilor transmise, magistrala procesor poate fi:magistrală de date – transmite date;magistrală
de adrese – transmite adrese;magistrală de comenzi – transmite semnale de control către
perifericele de intrare-ieşire.Magistrala de date reprezintă un traseu electronic bidirecţional format
din reuniunea a 8, 16, 32, 64, 128 de linii paralele de comunicaţie. Pe magistrala de date circulă
date între procesor şi memoria internă, date între procesor şi perifericele de intrare-ieşire, rezultate
intermediare de lucru destinate să rămână în memorie, semnale către perifericele de intrare-
ieşire.Magistrala de adrese reprezintă un traseu electronic unidirecţional. Pe ea circulă adresele
care ies din procesor către memorie pentru a determina locaţiile din memorie unde sunt stocate
instrucţiunile programelor aflate în curs de execuţie sau adresele care activează perifericele de
intrare-ieşire. Prin magistrala de adrese procesorul coordonează funcţionarea întregului calculator.
Lăţimea magistralei de adrese determină spaţiul de adresare la memorie. Dacă lăţimea de bandă a
magistralei de adrese este de n niţi, atunci spaţiul de adresare la memorie este de 2n.Magistrala de
13
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
comenzi reprezintă un traseu bidirecţional. Pe ea circulă semnalele care ies sau intră într-un
procesor. Aceste semnale pot fi: semnale de control, transmise de procesor perifericelor de intrare-
ieşire;semnale de stare, prin care perifericele comunică procesorului starea acestora.Magistrala de
comenzi e formată dintr-un număr mic de linii de comunicaţie; acest lucru e în favoarea
magistralei de adrese.Magistrala de intrare-ieşire = magistrala principală a sistemului = magistrala
sistem = magistrala pe care circulă cele mai mari volume de informaţii. Magistrala de intrare-ieşire
asigură transferul informaţiilor între Unitatea Centrală de Prelucrare şi perifericele de intare-ieşire
în ambele direcţii.O dată cu perfecţionarea microprocesoarelor s-a perfecţionat şi arhitectura
magistralelor de intrare-ieşire.
S
istemul de operare UNIX este un sistem multitasking şi multiuser destinat pentru diverse tipuri de
calculatoare (microcalculatoare, minicalculatoare, supercalculatoare) şi pentru reţele puternice de
calculatoare, fiind cel mai vechi sistem de operare ce a rezistat şi s-a impus până azi.
La ora actuală sistemul UNIX este singurul sistem de operare care funcţionează simultan pe
microcalculatoare şi supercalculatoare. Este practic singurul sistem de operare pentru
minicalculatoare şi staţii de lucru. Este sistemul de operare care a stat la baza conceperii şi elaborarii
altor sisteme de operare performante, cel mai recent exemplu fiind sistemul de operare Linux -primul
sistem de operare free software (elaborat în 1992).
Sistemul Unix este primul sistem care a inclus clasa de protocoale (set standard de servicii
pentru transmiterea de informaţii între calculatoare) TCP/IP ( Transmission Control Protocol /
Internet Protocol) utilizată astăzi de cea mai mare reţea de calculatoare la nivel mondial: sistemul
Internet, cu milioane de abonaţi pe toate continentele. Unii utilizatori ai sistemului Internet trebuie să
fie familiarizaţi cu filosofia şi comenzile sistemului UNIX, deoarece multe servicii oferite utilizatorilor
vor fi mai eficiente dacă sunt cunoscute unele comenzi UNIX.
Sistemul UNIX lucrează în time-sharing fiind constituit dintr-un nucleu (Kernel) şi un număr
foarte mare de utilitare accesibile prin intermediul interpretorului de comenzi Shell ce reprezintă
interfaţa dintre sistemul de operare şi utilizator:
14
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
15
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
Din figură se poate observa că nucleul este intermediarul între interfaţa furnizată de apelurile de
sistem şi echipamentele fizice. Nucleul realizează gestiunea fişierelor şi memoriei, planificarea unităţii
centrale între procese. Apelurile sistem definesc interfaţa cu programatorul. Apelurile sistem pot fi
grupate în trei categorii:
ϒ pentru prelucrarea fişierelor şi perifericelor;
ϒ pentru controlul execuţiei proceselor;
ϒ pentru prelucrarea informaţiei.
Versiunile actuale de UNIX oferă pentru utilizator atât interfeţe de tip linie de comandă,
desemnată prin Shell -cele mai utilizate fiind sh (Bourne Shell, după numele creatorului S.R. Bourne),
ksh (Korn Shell), csh (C Shell)-, cât şi interfeţe grafice moderne (GUI-Graphical User Interface).
16
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
17
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS
18