Anexa1 rezumatul operei

JACK LONDON
(scriitor american, 1876-l916)

DRAGOSTE DE VIATA

Tinutul arctic al Canadei.Era ,probabil,spre sfarsitul lui

iulie.Doi barbati,cautatori de aur,se indreptau catre malurile
oceanului.Erau istoviti dupa un lung si chinuitor drum prin
ger,fiecare purtand in spate un balot de paturi si in mana o
pusca.De asemenea,fiecare avea asupra lui cate o tasca din
piele de elan,in care adunase praful de aur obtinut cu greu
din roca aurifera a acestor pustiuri.

La un moment dat,unul dintre ei isi scranti glezna, calcand pe

o piatra lustruita a unui torent intalnit in cale.Il striga pe
Bill,tovarasul sau care mergea mai in fata,dar acesta nici
macar nu se intoarse.Il abandona si isi continua
drumul,gandindu-se ca ranitul din urma i-ar fi periclitat
sansele de a ajunge la destinatie,si asa destul de reduse.

Mai era cale lunga pana la adapostul in care ar fi gasit hrana si

caldura.Schimonosindu-se de durere,dezamagit cumplit de
tradarea celui pe care-l crezuse prieten ,omul se tari spre
varful unei coline.Aruncandu-si privirea in vale,fu napadit de
spaima zarind pustiul din fata,coplesitor,parca de netrecut.Se
imbarbata si isi revizui in minte traseul pe care il avea de
urmat.Inca mai credea ca Bill il va astepta in acel adapost
salvator,de unde ar fi urmat sa plece cu o barca.
De doua zile nu mai pusese nimic in gura.Hrana i se
terminase.Din cand in cand se apleca si culegea boabe de
muschi pe care le mesteca incet si staruitor."Omul stia ca
boabele astea nu sunt deloc hranitoare,dar le mozolea
rabdator,cu o speranta dementa,care sfida experienta."
Spre seara se opri.Isi aprinse un foc din muschiul uscat gasit
in jur,isi incalzi apa si isi usca incaltamintea ajunsa
ferfenita.Rupse o bucata de patura si isi stranse cu ea glezna
umflata.
Dupa un somn chinuit,se trezi a doua zi flamand.Zari in
apropiere un ren si puse repede arma la ochi,dar o arunca
apoi cat acolo injurand,dandu-si seama ca nu mai are de mult
cartuse.Glezna ii intepenise si schiopata si mai mult.Se uita
lung la tasca grea,plina de aur ,si,pentru prima oara i-a trecut
prin minte s-o lepede.Se razgandi insa repede si porni la
drum.
Urmara zile si nopti de calvar.Era extenuat,chinuit de durerea
piciorului,flamand si inghetat.Intinderile nesfarsite si
nesiguranta in orientare il adusesera intr-o stare de groaznica
disperare.Toate acestea il facura,incetul cu incetul ,sa
halucineze si sa se miste ca intr-un fel de transa,lipsit complet
de sensibilitate . Cateva scene sunt zguduitoare:
"Ajunse intr-o valcea unde dadu de niste pasari numite
ptarmigani.Incepu sa arunce dupa ele cu pietre,dar nu nimeri
nici una.Atunci,lepadandu-si balotul,se ghemui la pamant,ca
pisicille care pandesc vrabii.Pietrele colturoase ii sfasiau
pantalonii,sangerandu-i genunchii,dar chinurile pe care i le
pricinuia foamea erau atat de mari,incat nici nu mai simtea
ranile.Si deodata dadu peste o pasare care
dormea,pesemne.Dadu s-o inhate cu un gest atat de brusc ca
si zborul ptarmiganului,dar ramase in mana cu trei pene din
coada lui.Privind-o cum zboara,simti ca o uraste,ca si cum
pasarea i-ar fi facut cel mai mare rau."
"Tarziu dupa amiaza ajunse la un paraias cu apa
calcaroasa..Smulgand din radacina smocurile de iarba,dadu
peste ceva care aducea cu o ceapa tanara.Era frageda si dintii
i se infipsera in ea cu un parait care fagaduia o hrana
aleasa.Dar fibrele cepii,alcatuite din fire atoase imbibate cu
apa,erau tari,ca si boabele de muschi,si lipsite de substante
nutritive.Lasand balotul jos,incepu sa se tarasca pe branci
prin iarba,pascand ca o bovina."
"Se uita in fiecare ochi de apa,pana ce,in cele din
urma.descoperi intr-unul un peste singuratic,nu mai mare
decat un chitic.Isi cufunda repede bratul pana la umar,dar
pestisorul ii scapa printre degete.Atunci isi baga in apa
amandoua mainile si incepu sa rascoleasca malul tulbure de
pe fund.Era atat de atatat,incat cazu in apa,udandu-se pana la
brau.Dar apa era acum tulbure..Dezlega galeata de cositor si
incepu sa scoata apa cu atata furie,ca se stropi tot.Dupa o
jumatate de ora,groapa era aproape secata.Nu mai ramasese
in ea nici cat o cana de apa,dar pestisorul disparuse.Si
deodata gasi o crapatura ascunsa printre pietre:pe-acolo
scapase,razbind intr-o baltoaga alaturata,mai mare decat
prima si pe care n-ar fi putut s-o goleasca nici pana a doua
zi.Zgribulit si in culmea deznadejdii,se lasa pe pamantul
jilav,scancind apoi incepu sa planga tare,ca sa-l auda
pustietatea necrutatoare care-l inconjura,si vreme
indelungata trupul ii fu zgaltait de suspine adanci."
"Limba i se umflase,i se uscase si parca ar fi fost acoperita cu
firicele fine de par;in gura simtea un gust amar si,pe langa
toate,incepuse sa-l mai supere si inima.."

"Pe la amiaza gasi doi pestisori intr-o baltoaca.izbuti sa-i

prinda in galeata.Manca pestii cruzi,mestecandu-i incet,cu
grija,acum,cand mancatul devenise un act pur rational."
"Odata cazu drept peste un cuib de ptarmigani.Erau acolo
patru puisori proaspat iesiti din gaoace - sa tot fi avut o zi -
mici farame de viata palpitand,nu mai mari decat un
dumicat.Ii manca cu lacomie,azvarlindu-i de vii in gura si
rontaindu-i ca pe niste coji de oua.Pasarea mama se rotea in
jurul lui,facand un taraboi nemaipomenit.Arunca dupa ea cu
pietre,izbuti sa-i rupa o aripa si incepu sa alerge dupa ea,dar
ea fugea mai repede,tarandu-si aripa zdrobita."

"O nalucire incepu sa-l tulbure.I se parea ca mai are un cartus

in magazia pustii si ca nu-l observase.Pe de alta parte,stia ca
pusca era goala.Dar nalucirea staruia.Lupta impotriva ei ore
intregi,apoi,deschizand pusca,vazu ca e goala.dezamagirea ii
fu amara."
"Tarziu dupa-amiaza dadu peste niste oase imprastiate -
ramasitele unui ospat lupesc.Se tranti pe covorul de
muschi,cu un os in gura,sorbind ramasitele de viata care
staruiau in partile trandafirii ale osului.Gustul dulce de
carne,firav si parelnic ca o amintire,il scotea din
minti.Strangand osul intre falci,icepu sa-l rontaie incet si
metodic.Uneori se spargea osul,alteori se spargeau dintii
lui.Apoi strivi ciolanele intre doua oietre,le pisa pana ajunsera
ca o pasta si le inghiti."
Treptat,pierzandu-i puterile si judecata,lasa in urma paturile,
caciula,pusca si cutitul.Intr-una din zile auzi in spatele sau o
rasuflare grea si o tuse inabusita.Zari cu greutate,nu departe
de el,un lup bolnav, care de-abia se tara,ca si el,horcaind si
tusind. Urmara scene halucinante, in care cei doi ,lup si
om,mergeau alaturi,urmarindu-se reciproc,sleiti de
putere,asteptand ca celalalt sa cedeze primul.Moartea lui ar fi
insemnat hrana,deci viata.

Omul de-abia se mai tara.Intr-o dupa-amiaza descoperi

urmele unui om care se tarase si mergand pe aceste
urme,dadu,la capatul lor,de niste oase proaspat roase si de o
tasca sfasiata de coltii lupilor."O ridica,desi era mult prea grea
pentru degetele lui slabe.Bill o purtase pana la sfarsit.Se
bucura. Pana la urma tot el a iesit mai bine.Va supravietui si
va duce tasca pe vaporul de pe marea stralucitoare.veselia lui
era stridenta si infricosatoare,ca un croncanit de corb,iar
lupul bolnav il acompania,urland lugubru.Omul inceta
deodata sa rada.Cum il rabda inima sa rada daca aceste
oase,atat de trandafirii si curate,erau ale unui tovaras al
sau,ale lui Bill ?Se intoarse.Ei bine,Bill il parasise,dar el n-o sa-
i ia aurul si nici n-o sa-i suga oasele.Tarandu-se mai
departe,se gandi ca Bill ar fi fost in stare de asa ceva,daca ar fi
fost in locul lui."
Ajunse ,in cele din urma,aproape de malul oceanului,iar in
apropierea tarmului zari o corabie.Ultimele mile erau insa
cele mai grele,mai ales ca,pe urmele sale continua sa se tina
lupul cel bolnav: "In timp ce zacea asa pe
spate,nemiscat,deodata auzi cum se apropie incet,dar tot mai
mult,rasuflarea horcaita a lupuli bolnav.Acum era langa
urechea lui.Limba aspra si uscata ii razui o data
obrazul.Intinse mainile - sau cel putin voi sa le
intinda.degetele erau incovoiate ca niste ghiare,incerca sa
apuce cu ele,dar se inchisera in gol,neputincioase..La un
moment dat nu mai auzi rasuflarea si se trezi lin dintr-u
vis,simtind limba pe mana lui.Astepta.Coltii apasau
moale;apasarea spori;lupul isi incorda cele din urma
puteri,straduindu-se sa-si infiga dintii in prada pe care o
astepta de atata vreme;dar omul asteptase de-ajuns la randu-
i.Mana lui ranita se inclesta pe falca fiarei.Incet,in timp ce
lupul se zbatea neputincios si mana omului ii apasa fara vlaga
gatul,cealalta mana se furisa cu aceeasi incetineala si
stranse.Cinci minute mai tarziu,omul se alfa deasupra
lupului.Dar mainile n-aveau destula putere ca sa sugrume
lupul.Disperat,omul isi apasa fata de gatlejul fiarei,cu gura
umpluta toata de par.Dupa o jumatate de ceas,omul simti in
gatlej un picur cald.Era neplacut - ca si cum o bucata de
plumb topit i-ar fi fost turnata cu sila in stomac.Cateva clipe
mai tarziu,omul se rasturna pe spate si adormi."
Cei de pe vas,o baleniera,zarira aratarea care se misca in josul
plajei.Parea sa fie o fiinta,dar nu un om:"era
oarba,inconstienta si se tara pe pamant ca un vierme
monstruos."
Oamenii de pe nava il gasira si il adusera la bord.Peste trei
saptamani,timp in care a fost ingrijit,si-a revenit suficient cat
sa le povesteasca celor de pe vas prin ce trecuse.Se refacea
vazand cu ochii si parea normal.Avea o singura ciudatenie
insa:devenise avid dupa mancare.Incepuse sa se ingrase mai
mult decat trebuie si era obsedat de teama ca hrana nu-i va
ajunge.Curand ,cand il pusera sub supraveghere,aflara si
pricina:"Putura astfel sa vada cum,dupa gustarea de
dimineata,omul iesea afara si,cu palma intinsa ca un
cersetor,acosta cate un marinar.Marinarul zambea si ii
strecura cate o bucatica de biscuit marinaresc.El o inhata cu
lacomie,se uita la ea cum se uita avarul la aur si o punea in
san,sub camasa.Si asa proceda cu mai toti
marinarii.discreti,oamenii de stiinta il lasara in pace,dar pe
ascuns ii cercetara patul.Era plin de biscuiti;pana si
salteaua,nu exista ungher sau crapatura in care sa nu fi
indesat biscuiti..Oamenii de stiinta spuneau ca avea sa se
vindece;si chiar asa se intampla,cu mult inainte ca vasul
"Betford" sa-si fi aruncat cu un huruit greu ancora in golful
San Francisco."