-Cireșarii vol II-

~Realizat de Buzdea Ioana~

 Informații despre autor
• Constantin Chiriță a fost un prozator român, scriitor,
romancier, scenarist, eseist, politician comunist. Cărțile
sale s-au adresat în special tineretului. Uniunea Scriitorilor
l-a premiat de două ori (1964 și 1974).
• A fost un eseist virtuoz. În romanele sale pentru adulți l-a
preocupat lumea universitară și tehnocrată;
• A fost căsătorit cu Gertrud Gregor, cu care a avut 3 copii:
Victor, Diana și Adrian;
• S-a născut la 12 martie 1925, în localitatea Ibănești din
județul Vaslui, România;
• A decedat la 14 noiembrie în orășelul Konigswinter, din
Germania.
 Citate
• „Pentru el gloria nu se asemăna cu acele cercuri pe care le
stârnește căderea unei pietre în apă, cercuri din ce în ce
mai mari, tot mai mari, până ce dispar pe nesimțite în luciul
apei.”
• „Soarele trecuse de zenit. Razele grele, pline de aur,
incendiau cetatea mută.”
• „Cireșarii priveau cu emoție, cu fiori, cu tăcere acea pagină
încremenită a istoriei”
• „Era o altă pagină de istorie acolo, încremenită și ea de
secole; nimeni nu tulburase liniștea războinică a încăperii,
nimeni nu locuise și nu locuia acolo decât doar cavaleriide
fier nemișcați și tăcuți.”
 Partea preferată
― Şi totuşi, descoperi Lucia, sînt urme... cineva a umblat
pe-aici. Ochii ei zăriseră nişte semne ciudate undeva pe
pardoseala de granit. Parcă trăsese cineva prin pulbere o linie
subţire, sinuoasă care ducea spre havuzul din stînga. Lucia
urmări curioasă linia pînă la marginea bazinului.
― Nu înţeleg ce poate fi? Oare... Dar nu reuşi să-şi termine
fraza. Simţise ceva mişcîndu-se la picioarele ei şi cînd coborî
privirile... Groaza o paraliza... Ultima imagine pe care o reţinu
fu aceea a reptilei gata să sară... O dungă vînătă, cu capul
triunghiular, cu o umflătură în vîrful botului... Nu mai simţi
înţepătura viperei... se prăbuşi lin pe lespezile de granit...
 În aceeaşi clipă sări şi Ţombi. Observase mişcarea
tîrîtoarei şi-o decapita încă în aer. Din nefericire, după ce
colţii subţiri ca nişte ace îşi injectaseră veninul în gamba
Luciei. Ţombi lepădă capul viperei undeva în havuz şi se
azvîrli apoi asupra panglicii vinete cutremurată de
convulsii, care parcă voia să-şi caute capul. Nu mai putea
face însă rău nimănui. Totul se petrecuse în cîteva
secunde. Cînd Ursu se repezi spre bazin, Lucia cădea
moale pe lespezile de cremene. O luă în braţe şi o întinse
pe un cub de piatră. Victor apăru lîngă el, palid, străveziu:
― O viperă cu corn, Ursule.
 Vlăjganul nici nu-i mai auzi cuvintele de groază. Cînd îl
văzuse pe Ţombi lepădînd capul reptilei parcă simţise
prăvălindu-se asupra lui un trăznet negru, al morţii. Şi ca
întotdeauna în clipele supreme, se răzvrăti totul în el şi
deveni de o luciditate crudă. Pe cubul de piatră nu se afla
numai un muribund, se afla Lucia, se aflau toţi prietenii lui. Se
repeta parcă scena trăită o dată, de mult, la Peştera Neagră,
cînd o salvase pe Lucia din ghearele ursului. Ca şi atunci
timpul trebuia simţit şi cules în sutimi şi zecimi de secundă.
Îi îndepărta brutal, cu mîinile, pe toţi ceilalţi. Avea nevoie de
lumină. Trebuia să găsească muşcătura reptilei... dacă o
muşcase... Oare o muşcase?...
 Oare nu leşinase Lucia numai văzînd-o cum ţîşneşte,
numai auzindu-i şuieratul? Muşcătura nu putea fi decît sub
genunchi... Mai sus nu putea ajunge capul tîrîtoarei. Cercetă
gambele Luciei cu fixitatea şi puterea unor lentile. Poate că
niciodată nu-şi încordase atît de cumplit privirile... Şi zări pe
piciorul drept, la mijlocul gambei, două înţepături fine, două
punctişoare roşii. Tre
Degetele lui Ursu se încleştară cu putere de oţel în gamba
Luciei. Prin cele două puncte începu să picure sînge. Era tot
ceea ce dorise el; toată rugăciunea lui era să vadă ţîşnind
sîngele. Apoi îşi lipi buzele de pata roşie şi începu să sugă
pînă ce simţi că i se umple gura de sînge. Cleştele degetelor
se desfăcuseră doar cîteva secunde!
 Lucia era salvată! Nu era o dorinţă, era tot adevărul vieţii
lui îngîndurile acelea... Scuipă sîngele otrăvit în bazin, apoi
răcni: ― Spirt! Alcool! Victor îl aştepta cu sticla de spirt
pregătită. Făcuse deja un tampon de vată îmbibat cu alcool
pe care-l aplică pe gamba Luciei. Ursu îi smulse sticla din
mînă, scuipă de cîteva ori, apoi o duse la gură şi începu să
bea. Sticla era plină cu alcool pur, de 95 de grade. Cînd i-o
înapoie lui Victor, lichidul de foc coborîse la jumătate.
Toţi se uitară la el uluiţi. Nu înţelegeau nimic. Pînă cînd
auziră ţipătul dement al Mariei: ― Aaaa! Doamne! E rănit
în gură! Azi dimineaţă!... Rîsul!
 Se repezi spre el. Vlăjganul se aşezase pe cubul de piatră
lîngă Lucia. Îşi simţea gîtul ars. Sîngele îi frigea carnea. În
cap parcă i se zvîrcoleau milioane de vipere. Expiră îndelung
de cîteva ori, ca să-şi alunge incendiul dinăuntru, apoi se
întinse pe piatră şi închise ochii. Exact în clipa cînd, lîngă el,
Lucia făcu prima mişcare şi-şi trimise privirile ameţite,
nebuloase, spre prietenii din jur.
Vreme de cîteva ore organismul vlăjganului duse o luptă
crîncenă cu veninul viperei. Alcoolul acceleră şi întări
împotrivirea sîngelui. Cireşarii priveau neputincioşi zvîrcolirile
prietenului lor. Şiroaie de sudoare îi curgeau de pe faţă,
maioul era numai apă, parcă se lichefia. Îmbibat de alcool şi
ameţit de otravă, Ursu îşi pierduse de mult cunoştinţa.
 Trupul lui de oţel respingea atacul nemilos al otrăvii;
sîngele, celulele, forţele de miracol ale organismului
izgoneau veninul cumplit care ucidea orice vietate în mai
puţin de două ore. Tic şi Lucia şi toţi ceilalţi nu se mişcară
o clipă de la căptîiul lui. Degetele Luciei se plimbau
neîncetat prin părul lui Ursu, în timp ce mîinile
prichindelului îi cuprinseseră braţul drept şi i-l strîngea
dureros, parcă voiau să transmită sînge, viaţă, căldură, tot
ceea ce puteau da.
Maria, Dan, Victor stăteau ca nişte statui în jurul cubului
de piatră, urmărind tăcuţi şi asupriţi de spaime şi speranţe
convulsiile inconştiente ale prietenului lor.
 Numai după ce se scurseră două ore de la autoleşinul lui
Ursu, Victor aruncă primele ancore ale speranţei: ― Două
ore! Scapă! Sigur! Absolut sigur! Era atîta convingere
disperată în vorbele lui, că ele singure ar fi avut puterea
să-l salveze pe Ursu. Feţele cireşarilor se mai luminară.
Tic şi Lucia mai ales se uitau la Victor cu ochii plini de
lacrimi şi de lumini. Spasmele şi convulsiile parcă se
domoleau şi se răreau. Dar valurile de sudoare erau şi mai
abundente. Cîteva zvîrcoliri sălbatice atraseră iarăşi
sfredele în inimile tinerilor. O răsuflare profundă... apoi
trupul lui Ursu rămase nemişcat. Tic simţi cum braţul pe
care-l ţine în mîini îşi pierde încordarea şi se înmoaie.
• Era cît pe-aici să ţipe, dar auzi glasul lui Victor: ― Gata!
A trecut orice pericol... Doamne, ce frică mi-a fost!... Nu
ştiu dacă alt om pe lume ar fi rezistat la veninul ăsta... Şi-
ncă atît de aproape de inimă... Respiraţia lui Ursu
devenise iarăşi normală. Trăsăturile feţei i se destinseră.
Trăia. Organismul biruise în lupta cu otrava necruţătoare.
― Nici un medic n-o să creadă povestea asta, continuă
Victor. Vipera cu corn este cea mai ucigătoare reptilă din
toată specia asta scîrboasă. Bolnavul de pe cubul de
piatră făcu o mişcare cu mîna. Toţi îşi aţintiră privirile
asupra lui. Se trezise. Dar nu deschise ochii. Aşteptă să-
şi revină din ameţeală. Îl durea groaznic capul şi mai
simţea încă arsuri în gît. Dar gîndurile i se limpezeau şi
îşi amintea toate amănuntele...
 Degetele care strîngeau gamba... cum sugea sîngele
Luciei şi o dată cu el veninul reptilei... Cum golea sticla cu
alcool... Ultima imagine pe care şi-o amintea era mişcarea
vie a Luciei... apoi o ceaţă caldă, blîndă care-l dobora...
Mai aşteptă cîteva clipe... Simţi cum îi revin puterile, cum îi
piere durerea, cum aude toate foşnetele şi parcă şi multe
bătăi de inimă... Deschise ochii şi sări în picioare ca un arc.
Îşi privi prietenii zîmbind. Îi era teamă de cuvintele multe şi-
l speriau mîngîierile. Trebuia să oprească totul! De aceea
glumi: ― Nu cumva v-aţi speriat!? Cînd am văzut sticla cu
alcool în mîna lui Victor m-a apucat pofta să beau şi să mă
îmbăt! Dar a fost prea tare. Ce-aş mai trage o duşcă! Zău,
Victor, o duşculiţă...
 Impresii pesonale
Mi-a plăcut foarte mult această carte datorită aerului de
mister care o înconjoară și datorită tenacității tuturor
personajelor. Cel mai mult mi-a plăcut atunci când Ursu o
salvează pe Lucia, ricându-și chiar viața lui, pentru a o elibera
de pericolul adus de venin.
Este o carte adresată și copiilor, și adolecenților, știind să
ilustreze povestea unor copii care sunt hotărâți să nu se dea
bătuți și să își salveze prietena, pe Laura, iubirea secretă a lui
Tic.
 Recomandare
• Recomand cartea deoarece este potrivită pentru
toate vârstele și categoriile sociale, fiind scris
atât pentru tineri, cât și pentru adulți, având un
adânc înțeles.
• De asemenea este o carte plină cu aventură,
capcane și suspans, perfecta pentru orice iubitor
de Sherlock Holmes sau Jules Vernes.

Recomand cartea pentru toată lumea!!!