Fabula

-- Hiena, gazela și leul—

De Buzdea Ioana

Pentru început,
Vă voi introduce
Într-o pădurice
C-o hienă arogantă
Și-o gazelă minunată.

Hiena, proastă cum e ea,

Se laudă prin toată pădurea,
Cu înțelepciunea,
Demult uitată de la strămoșii ei,
Toți lei.
Și gazela, fără frică în ea,
Alerga prin toată pădurea
De hienă nu se temea,
Că știa că numa’ prostia-i de ea...
Tot în acelați codru
Își construia bărlogul,
Un leu cu coamă mare,
Privire-mpunătoare
Și cu o purtare
Nepărtinitoare.

Într-o zi gazela
-cum nu-i plăcea franzela-
Se duse-ntr-o poiană,
 Cu o sânziană.
Ea rămase gânditoare,
Tulburată doar de o privighetoare
Să mănânce iarbă cățărătoare
Sau tufe târâtoare...?
Dar pe ascuns hiena,
Stătea și o pândea
Și la gândul că o va mânca rânjea.
Dar chiar atunci venea leul,
Care privea cerul
Și văzând nedreptatea
El, însuși Majestatea,
A hotărât să impună dreptatea.
Așa că a sărit pe hienă,
Și i-a dat o migrenă,
Învățând-o curtoazie,
Ceea ce ea, săraca, nu știe.
De atunci hiena doamna,
Ileana-Cosânzeana,
A învățat a nu exagera,
Și aprecia
Calitatea fiecăruia,
Fără a mai bruia,
Societatea.
Deci nu te mândri,
Că altfel tare te vei căi.