"Pavele, eşti nebun!

" (Fapte 26, 24)

Treceam prin viaţă-aşa ca orice om/Şi, fremătând şi eu ca orice pom,
Visam să înfloresc, să leg apoi,/Şi să rodesc, nu roade prea de soi,
Ci rodul simplu-al pomului de rând/Ce creşte pe oriunde şi oricând
Şi, care, zdrenţuit de vânt şi ploi,/Îşi trage seva numai din noroi.

Dar într-o zi o pasăre străină/Cu penele brumate de lumină,

Venind de pe tărâmul celălalt,/Roti deasupra mea în zbor înalt
Şi, poposind în ramurile-mi ciunte,/Îşi smulse-o pană şi-ncepu să cânte.
Şi cântecul ei sfânt, din alte sfere,/Ecou îndepărtat al altor ere,

Ca seva dulce-n ramuri mi-a pătruns/Odată numai, dar a fost deajuns.

De-atunci un dor înalt, un dor fierbinte,Necunoscut de mine înainte,
Îmi stăruie ca un blestem în sânge,Sufletu-l cântă, inima îl plânge
Şi scos din lumea mea, dintr-ale mele/Mă îndârjesc să-mi fac din frunze stele,

Să înfloresc luceferi şi să am/Câte un cuib pe fiecare ram,

Dar nu de păsări, ci de îngeri care/Să scoată pui şi-apoi spre cer să zboare.
Din ziua ceea, părăsind grădina,/Mi-am smuls din lutul reavăn rădăcina,
M-am răsucit şi am întors-o-n sus/S-o-nfig adânc în boltă ca pe-un fus

Şi seva pentru rodul ce-l frământ/S-o trag de sus, din cer, nu din pământ.
Dar ramurile mele învăţate/Cu sevă dulce trasă din păcate
N-au rezistat luminii şi, pe rând,/Au prins a se usca. Iar eu, plângând,
Am strâns tot verdele pe care-l am/Şi l-am îngrămădit pe-un singur ram,

Am pus pe el şi frunze şi petale/Şi-aşa, cu celelalte ramuri goale,

Îmi pregătesc în trunchiul chinuit/Arome pentru rodu-nchipuit.
În jurul meu, stufoşi, ceilalţi fârtaţi/Peste zăplazuri mă privesc miraţi,
Dar de-nţeles nu mă-nţelege unul/Şi zic foşnind în sinea lor: nebunul.
 
Nemaigăsind pe coaja mea crăpată/Nici gâze, nici omizi ca altădată,
Mă ocolesc şi mierla şi lăstunul/Zicând în ciripitul lor: nebunul.
Şi vântul sur, nomadul, călătorul,/În frunza mea vrând să-şi doinească dorul
Şi-a destrămat prin crengi uscate fumul/Şi-a zis trecând pe-alăturea: nebunul.

Şi prietenii mei buni ce până-acum/Mi-au fost tovarăşi nelipsiţi de drum

Au dat din cap şi, unul câte unul,/M-au părăsit zicând încet: nebunul.
Şi când, mişcându-mi singurul meu ram,/Foşnesc din frunzele ce le mai am
Şi-ngân sfios o melodie sfântă/Ei, dându-şi coate, zic: nebunul cântă.

Iar când omida îndoielii moale/Şi duhul desnădejdii-mi dau târcoale,

Foşnesc uscat şi sec din ramuri ciunge/Ei dau din cap zicând: nebunul plânge.

Nebun, da, sunt nebun, dar lume, dacă/N-ar fi nebuni, ai fi de tot săracă,
Ţi s-ar usca şi ramuri şi tulpină/De n-ai avea prin ei, sus, rădăcină
Şi-ai fi de tot comună şi banală,/Şi viaţa ţi-ar fi searbădă şi goală
Căci cei cuminţi n-ar face rod nici unii/De n-ar muri, în locul lor, nebunii.
(Nebunul, Demostene Andronescu)
Rudyard Kipling
DACĂ
Dacă-ţi rămîne mintea cînd cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te-apasă, cu vorbe care dor;
Dacă mai crezi în tine cînd alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor;
Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gîndul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urînd
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfînt sau de-nţelept;
Dacă visezi, dar visul stăpîn de nu ţi-l faci
Sau gîndul, deşi judeci, de nu ţi-e unic ţel;
Dacă-ncercînd triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amîndouă trecînd, să fii la fel;
Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvînt
Răstălmăcit, naivii să-i ducă în ispită;
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vînt,
De poate iar s-o-nalţe unealta-ţi prea tocită;
Dacă poţi strînge toate cîştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale,
Fără să spui o vorbă de neizbînda ta;
Dacă poţi gîndul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă, peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i,
Afară de voinţa ce le impune: spor!
Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit
Sau lîngă rege umbli ca lîng-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii lovit;
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare;
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şaizeci de clipite de veşnicii, mereu,
Vei fi pe-ntreg Pămîntul deplin stăpînitor
Şi mai presus de toate, un OM, copilul meu!
                                                 Traducere de: ?
Rudyard Kipling
DACĂ
De poţi fi calm cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;
De poţi visa - şi nu-ţi faci visul astru;
De poţi gîndi - dar nu-ţi faci gîndul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratînd pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n lanţ pe prost;
Cnd munca vieţii tale năruită
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;
De poţi să joci agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe-un simgur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntîia dată,
Iar c-ai pierdut - nici un cuvînt măcar;
De poţi sili nerv, inimă şi vînă
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le strigă: "Sus!"
De poţi rămîne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de de ea;
Duşman, om drag răní să nu te poată:
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o întreci gonind mereu,
Al tău va fi Pămîntul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!
            Traducere de Dan Duţescu (2?)

Rudyard Kipling
IF 
If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you,
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or being lied about, don't deal in lies,
Or being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise:
If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build 'em up with worn-out tools:
If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch - and toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on!"
If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with Kings - nor lose the common touch,
If neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man, my son!
Rudyard Kipling
Daca
Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;  
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;  
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;
Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul  
Mereu senin şi în acelaşi fel;  
Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită
De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi ca munca vieţii, năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost;
Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată
S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar
Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată  
Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;  
De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,  
Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,  
Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă  
Decît Voinţa ce le ţine sus;
Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată  
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;  
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;   
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,  
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare  
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!   
Traducere de Dan Duţescu?

Rudyard Kipling
DACĂ
De poţi să nu-ţi pierzi capul
Cînd cei din preajma ta şi-l pierd,
Şi pentru asta ţi-aduc o vină grea;
De poţi să crezi în tine cînd se-ndoiesc cei mulţi
Şi totuşi, de-ndoiala acestora să-asculţi,
De poţi s-aştepţi şi de-aşteptare să nu fii obosit,
Iar de te mint vreunii, să nu te simţi minţit;
De poţi visa , iar visul stapîn să nu-ţi devie,
De poţi gîndi, iar gîndul o ţintă să nu-ţi fie,
De poţi să-nfrunţi izbind şi soarta dimpotrivă
Şi să te porţi cu-aceste năluci deopotrivă
De vezi sfărmate lucruri cu viaţa ta plătite
Şi poţi să le-nalţi iarăşi cu scule învechite,
De poţi să strîngi grămadă tot ce-ai agonisit
Şi să-ţi încerci norocul cu banul azvîrlit
Iar de vei pierde totul s-o iei de la-nceput
Fără să scoţi un murmur de ceea ce-ai pierdut,
De rabzi ca adevărul ce-ai spus fără prihană
Răstălmăcit să-ajungă pentru nebuni capcană,
De poţi puterea, nervii şi inima sili
Să-ţi mai slujească mult, încă, după ce-or pieri
Şi să ţii piept la toate, deşi n-ai sprijin drept nimic
Decît voinţa ce te-ndeamnă ''ţine piept!'',
De poţi vorbi cu gloata şi să-ţi păstrezi tăria,
Ori de-i umbla cu regii să nu-ţi pierzi omenia,
De n-o putea nici unul să-ţi dea vreo lovitură
Şi toţi te-or ţine-n seamă, dar nu peste măsură,
De poţi să umpli bine momentul trecător
Cu şaizeci de secunde cît ţine drumul lor,
Al tău va fi pamîntul cu-a' sale bogăţii
Şi mai mult decît asta, OM, fiule vei fi!
                                Traducere de Livia Brem (cca 1960)
Rudyard Kipling
DACĂ
Dacă te poţi stăpâni, când norodul din jur se frământă,
Brav înfruntând insolentul reproş, cu linişte sfântă,
Dacă-ţi păstrezi, în virtute, credinţa şi-ncaleci sfiala,
Când se îndoieşte de tine mulţimea, şi-i ierţi îndoiala...
Dacă aştepţi cu nădejde şi nu te răpune-aşteptarea,
Dacă minciunii, stăpână pe lume, îi spulberi chemarea,
Dacă asaltul mâniei te lasă senin, fără ură,
Dacă păşeşti peste dorul de-a fi cel dintâi, cu măsură...
Dacă te leagănă visul, dar stărui stăpân peste vise
Dacă din gânduri măreţe renunţi să-ţi faci ţeluri prezise
Dacă cuvântul, izvor de ispite şi cruntul dezastru,
Nu-s pentru tine oprelişti, nici vâsle în drumul spre astru...
Dacă suporţi să auzi, despre spusele tale cinstite,
Gânduri jelene, scornite de răi, pentru gloate smintite,
Dacă din opera ta s-au ales doar ruine şi spaţii,
Singur, cu scule stricate, de poţi s-o refaci, din fundaţii...
Dacă pierzând, într-o clipă de risc pe o şansă, avutul,
Poţi să începi, de la capăt, uitând în tăcere trecutul,
Ferm adunând cu răbdare, întregul pe lungă durată,
Fără să sufli o vorbă, de pierderea grea îndurată...
Dacă superb, prin voinţă forţezi, când îţi vine sorocul,
Inima, capul, tăria, să nu îşi astâmpere jocul
Gol de puterea vieţii, urmându-ţi destinul spre ţinte,
Tare, cu vrerea din tine, ce-ţi spune mereu: Înainte!...
Dacă mulţimilor poţi să vorbeşti, cu deprinderi egale,
Dacă constant îţi păstrezi modestia, şi-n cercuri regale
Dacă eşti nevulnerabil la prieteni, la cei cu pornire,
Dacă pe toţi îi stimezi îndeajuns, însă nu peste fire...
Dacă momentul cumplit al prăpădului crâncen şi mare
Calm vei putea să-l asemeni, în timp, c-un minut oarecare.
Lumea cu tot ce cuprinde va fi stăpânită de tine,
Tu, peste toţi vei răzbate: om al puterii depline!
                                    Traducere de Corneliu Coposu (1967)
(România liberă, 14 nov. 1995)
Kostas Varnalis
ANTI-DACĂ (după Rudyard Kipling)
De poţi să faci pe prostul cînd altul te repede
Făcînd-o pe deşteptul şi c-un cuvînt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede,
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;
De nu amîni o clipă un rău să-l împlineşti,
Şi dacă minţi mai tare cînd alţii nu spun drept,
De-ţi place în iubire cu ură să loveşti,
Şi totuşi îţi pui mască de sfînt şi de-nţelept,
De te te tîrăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,
Şi numai interesu-ţi îl sui la rang de ţel,
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul,
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amîndoi la fel;
De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite,
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă, şi,
Cînd vorbele şi fapta în vînt ţi-s risipite,
Tu dîndu-le la dracu’, poţi altele scorni,
De poţi să faci întruna dintr-un cîştig, o mie,
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găseşti că-i drept şi demn,
De poţi să-ţi storci şi gîndul, şi inima, şi nervii
Îmbătrînite-n rele, să facă rele noi,
Şi sub nehotărîre, plecîndu-te ca servii,
Cînd toţi strigă: Nainte!, doar tu strigi: Înapoi!,
Dacă, stînd în mulţime, te-mpăunezi semeţ,
Dar lîngă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Şi pe duşmani sau prieteni, tratîndu-i cu dispreţ
Te faci că ţii la dînşii, dar îi înşeli amarnic,
Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău,
Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pămîntul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni întîiul, dar NICIODATĂ OM..
Rudyard Kipling - Daca
De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
In jurul tau si spun ca-i vina ta;
De crezi in tine chiar cand omenirea
Nu crede dar s-o crezi ar vrea;
Daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
Nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept;
Daca privit cu ura nu te razbuni urand
Si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de intelept;
Daca astepti dar nu cu sufletul la gura
Si nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
De nu raspunzi la ura tot cu ura
Dar nici prea bun sa pari nici prea-ntelept;
Sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunare
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
De poti visa dar nu-ti faci visul astru;
De poti gandi, dar nu-ti faci gandul tel;
De poti sa nu cazi prada disperarii
Succesul si dezastrul privindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvantul candva rostit de tine
Rastalmacit de oameni, murdar si prefacut;
De rabzi vazandu-ti idealul distrus si din nimic
Sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut;
De poti risca pe-o carte intreaga ta avere
Si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut
Si-atunci fara a scoate o vorba de durere
Sa-ncepi agonisala cu calm de la-nceput ;
De poti ramane tu in marea gloata
Cu regi tot tu, dar nu strain de ea;
Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
De toti sa-ti pese dar de nimeni prea;
De poti prin clipa cea neiertatoare
Sa treci si s-o intreci gonind mereu;
Daca ajungi sa umpli minutul trecator
Cu saizeci de clipe de vesnicii mereu,
Vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
Si mai presus de toate, un OM, iubitul meu.
George Toparceanu - Balada basinii

Ati vazut prea bine ca la consultatii/Doctorii te-ntreaba despre emanatii.

Vor sa stie totul: abundenta, faze,/Unii le zic "vânturi", altii le zic "gaze".
Dar sa nu va mire daca medicina/Studiaza astazi foarte mult "basina".
Fiindca, biologic, pentru toti e clar,/A basi e-un lucru foarte necesar.
Toata lumea bese, asta-i axioma/Nu intereseazã sunet sau aroma.
În privinta asta toti sântem la fel/Floarea nobilimii, preoti, printi, printese,
Papa de la Roma bese si iar bese./Îns-o chestiune trebuie-nteleasa
Fiecare bese, dar la el acasa!
Fara martori merge, tare sau încet,/Nimeni nu-ti dicteaza sa te besi discret.
Vrei rafale scurte sau prelungi sa sune/Treaba ta, esti liber, poti sa faci si spume!
Si chiar daca nimeni nu-ti sta împrejur,/Poti sa besi în lege, pâna pici in cur.
Eticheta cere, însa, sa fii pudic/Bunul simt pretinde sa nu besi în public.
Ce-ar fi, bunaoara, s-auzi pe cutare/C-a basit in public doamna nu-stiu-care
Sau ca domnisoara, profesoara X,/S-a basit în clasa, ieri la 9 fix?
Cum ar fi privite, sau calificate,/Ar mai fi prestigiu, autoritate?
Cine le-ar mai crede fiinte gratioase?/Ar fi socotite niste basinoase.
Dar ma-ntorc acuma iar la medicina./Sa-ti risti sanatatea pentru o basina?
Sa n-o lasi sa iasa daca esti în public,/Fiindca eticheta cere sa fii pudic
În privinta asta sânt pareri mai multe,/Cine-ar sta pe toate sa le mai asculte?
Astfel, dupa unii poti sa besi oricât/Dar sa stii la vreme sa le strângi de gât.
Poti sa fii acelasi om cu demnitate/De le dai tacut drumu-n libertate
Asta-i o parere, una dintr-o mie/Dar morala spune ca-i ipocrizie.
Ce deosebire între om si cal/Ar mai fi atuncea sub aspect moral?
Când te-arati în lume demn, gras si frumos/Iar realitate esti un basinos?
Câti nu sunt din astia care bes de zor, /Parca stii vreodata ce-i la curul lor?
Dar ramâne lege ca e indecent/Sa slobozi la gaze pe esapament.
Fie, cu morala nu te poti certa/Dar mai vine gazul fara voia ta.
Suiera si geme, cu prelung ecou/Iar tu ai nesansa sa fii la birou.
În astfel de cazuri, spune, ce te faci?/Sa recurgi la scuze sau sa te prefaci?
Din experienta eu va spun cinstit/Ca nici când in viata nu am îndraznit
Sa recurg la scuze, ar fi fost mai rau/Sa roseasca lumea toata-n jurul meu
Am târsit un scaun, am facut ceva,/Ca sa nu se creada c-am basit cumva.
Si oricât s-ar spune ca sânt ipocrit/S-au facut si altii ca n-au auzit.
Chiar si-ndragostitii când admira luna,/Cu sau fara voie, scapa câte una
Dar cu-o tuse seaca, bine regizata/Sau cu-o melodie mai pe nas cântata
Fac sa se ascunda tot, a poezie, /Chiar si nedorita, scurta galagie
Ce-a trecut prin mate si s-a dus in vânt/Si care ne-ncurca viata pe pamânt.
Dar astfel de cazuri când ipocrizia/E asociata chiar cu poezia,
Crime moralistii nostri le socot./Caci morala-si baga nasul peste tot.
În final, tot omul se întreaba trist:/Sa asculti de medic sau de moralist?
Si mai e un lucru fara vorba multa/Ce te faci cu curul daca nu te-asculta?