Lumina mea Gura mea, fără mişcarea

Darului lui Dumnezeu,

O! Soare al dreptăţii Este clopot fără limbă,
Arată-mi raza Ta Fără glas fiind mereu.
Şi dintru nesimţire
Însuşi biata mea ureche,
Ridică viaţa mea!
Fără Duhul Lui Cel Sfânt,
Tu cel născut cu trupul Este zdreanţă agăţată,
Ca om, la Bethleem Care tremură în vânt.
Călăuzeşte-mi paşii Iar la mâini şi la picioare,
Spre veşnicul Eden! Dacă Domnul nu dă spor,
Lucrul meu – atunci – şi mersul
Înviorează, Doamne, Este veşnic pierzător!
Pe cel slăbănogit
Uitând fărădelegea, Fără darul Sfintei Troiţe,
Celui ce Ţi-a greşit! Eu sunt vierme stricător,
Căci, trăind fără lumină,
Ridică-mi, Doamne, gândul Fără de nădejde mor!
Din veacul trecător
Şi-mi potoleşte vântul,
Scoţându-mă din nor.
Învaţă-mă să caut Imnul Romanesc
Spre veşnicul senin, Acum, ori
La care nu-i durere, niciodată Cu dragoste
Nici scârbă, nici suspin! Treziţi-vă, curată,
Români! Ca fraţii
Cu dragoste cerească Având credinţă-n petrecând,
Aprinde-mă mereu, suflet Să nu ştirbim
Stăpâne, Milostive Şi arma sfântă-n onoarea
Şi Dumnezeul meu. mâini. Şi graiul nostru
sfânt!
La tronul Sfintei Slave În rodul
Cu trupul astăzi şezând născocirii Trezindu-ne
Arată, Doamne, milă Să nu nădăjduiţi, simţirea
Spre cei de pe pamânt! Ci „arma Din suflet
mântuirii” creştinesc
Mereu s-o Să punem
mânuiţi! Semnul Crucii
Fara EL Pe steagul
Uniţi-vă în cuget românesc!
Prin simţuri
Ce sunt eu fără de Domnul? creştineşti Pe tronul cel din
Sunt un praf de oase reci, La sânul „Maicii sufler
Hrana viermilor din groapă Voastre” S-avem
Şi a muncilor de veci! Cele necontenit
Mintea mea fără de raza duhovniceşti! Icoana prea
Luminărilor de sus cinstită
În pavăza A Regelui mărit!
Este beznă nesfârşită credinţei
După „veşnicul Apus”. Fiind adăpostiţi, De vom păzi
Ochii mei fără privirea La vremuri de unirea
Spre Părintele Ceresc, războaie Şi „Crezul din
Sunt ca ochelarii negrii Veţi fi nebiruiţi. Strămoşi”,
A celor care orbesc! Vom fi şi jos, în
Tot neamul de pe lume
lume Şi-n ceruri Ca noaptea fără lună
Şi „cel de sub glorioşi! Şi fără nici o stea.
pământ”
De s-ar scula- În scumpa Ridică-mi, Doamne, ceaţa
mpotrivă noastră ţară Întinsă pe „noian”
Va fi de voi Atunci vor creşte Călăuzindu-mi viaţa
înfrânt. iar Spre „veşnicul liman”!
Virtuţile
Plecaţi-vă la străbune, De vântul cel potrivnic
Domnul Cu nume secular. Să nu mă laşi bătut,
Grumazul umilit, Ci darul milostivnic
Să vă înalţe Din groapa Să-l tinzi celui căzut!
fruntea stricăciunii
În „plaiul cel Săpată de tiran
dorit”. Se va scula cu
Reteta duhovniceasca
slavă
De somnul „Răsadul lui Un dram de viaţă cât mai este
nesimţirii Traian”. În lumea asta să trăieşti
Să nu mai Jertfeşte-l numai pentru suflet
dormitaţi Deci, azi, ca
Şi lasă grijile lumeşti.
Că „zorii niciodată,
mântuirii” Să ne vădim Un singur an, sau jumătate,
S-arată la „Creştini” O lună poate ţi-a rămas,
Carpaţi. Păstrând Sau numai ziua cea de astăzi,
neprihănită Ba poate chiar numai un ceas.
Credinţa, prin
străini! Pe cât de tainic se arată
Hotarul vieţii pe pământ
Pe-atât mai scurt să-ţi pară drumul
Ce duce până la mormânt.
Rugaciune
Să nu mai cauţi la plăcerea
Doamne, Dumnezeul nostru, Prietenilor trecători
Cel bogat în îndurări, Căci ei nu pot să te ajute
Luminează-mi totdeauna Atuncea când va fi să mori.
„Pământeştile cărări”!
Prieten bun câştigă-ţi plânsul
Mila Ta cea părintească Şi „Rugăciunea lui Iisus”,
Îndulceşte viaţa mea, Căci plânsul stinge focul veşnic
Iar ruga te înalţă sus.
Dar cutremur mă cuprinde
Că, nevrednic sunt de ea. De-asemenea să ai prieteni
Poruncile dumnezeieşti
Prisoseşte, Doamne Sfinte, Pe care, fără de prihană,
Darul Tău dumnezeesc Cu dragoste să le păzeşti.
Ca să Te cunosc mai bine
Şi mai mult să Te slăvesc! Prietenia cea cu lumea
Te lasă singur la mormânt
Şi numai „faptele credinţii”
Tovarăşi – mai departe – sunt.

Pe marea vietii
O,OM!
Lipsit de fapta bună
Se trece viaţa mea, O, om!, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume
De tot ce spui în scris sau grai! Văzând la orice pas
De pilda ce la alţii dai Îmi stă uimită mintea
Căci ea mereu, spre iad sau rai Şi gura fără glas.
Pe mulţi o să-i îndrume Din căile pierzării
Ce grijă trebuie să pui Stăpâne mă fereşti
În viaţa ta, în toată, Şi „arma otrăvită”
Căci gândul care-l scrii sau spui A celui rău zdrobeşti.
S-a dus, în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui Iar când „cosorul morţii”
Ori viu, ori mort odată, S-apropie turbat,
Ai spus o vorbă, vorba ta, Răbdarea Ta îl ţine
Mergând din gură în gură, De mine depărtat.
Va-nveseli sau va-ntrista Vrăjmaşii cei din lume,
Va curăţi sau va-ntina Când sapă groapa mea
Rodind sămânţa pusă în ea Îi faci întotdeauna
De dragoste sau ură. S-alunece în ea.
Scrii un cuvânt; cuvântul scris
Este un leac sau o otravă. Când paşii mei Stăpâne
Tu vei muri dar tot ce-ai scris Se clatină slăbind,
Rămânen-n urmă drum deschis A Tale mâini – cu milă –
Spre ocară sau slavă. Spre mine se întind.
Ai spus un cântec, versul tău
Rămâne după tine Când ranele din suflet
Îndemn spre bine sau spre rău Îs grele de purtat,
Spre curăţire sau desfrâu Tu, sârguind – cu darul –
Lăsând în inimi rodul tău Le vindeci minunat.
De har sau de ruşine.
A inimii durere
Arăţi o cale a ta
Tu singur doar o vezi
În urma ta nu piere
Şi când mă biruieşte
E cale bună sau e rea
Atunci o uşurezi.
Va prăbuşi sau va-nălţa
Vor merge suflete pe ea Pe-a mele neputinţe
La pace sau durere Le porţi neîncetat
Trăieşti o viaţă, viaţa ta Precum povara Crucii
E una, numai una De voie, ai purtat.
Oricum ar fi tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti, vei câştiga Deşi mai mult ca alţii
Ori fericire pe vecie, ori chin pe totdeauna. Sunt vinovat mereu
O, om! Ce mari răspunderi ai! Dar altul decât Tine
Tu vei pleca din lume, Nu-mi este „Dumnezeu”.
Dar ce ai spus prin scris sau grai
Cunosc că am la suflet
Sau laşi prin pilda care-o dai
Veşmântul întinat
Pe mulţi, pe mulţi spre iad sau rai
Dar a credinţei taină
Mereu o să-i îndrume.
La nimeni n-am trădat.
Deci nu uita: Fii credincios!
Cu grijă şi cu teamă Şi dacă eu, din fire
Să laşi în inimi luminos Slăbind, mă poticnesc,
Un semn, un gând, un drum frumos Dar Sfânta mântuire
Căci pentru toate ne-ndoios Eu tot nădăjduiesc.
Odată vei da seama.
Amin.
Imn de recunostinta

Cereasca bunătate