RADU GORJ

E!
– CÂNTURI ISIHASTE –

Craiova, 2021
Autor: Radu Gorj
Titlul: E!
Coperta: Radu Gorj
DTP & Pre-press: Daniel Gureanu
Culegerea textelor: Aurel Antonie, scriitor
Klaudia Bălan, student
Andreea Cioboiu, economist
Ungureanu Gheorghe, inginer
Ioana Marcela Oprea, student
Corectura: Eva Bistreanu, profesor

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

GORJ, RADU
    E! : cânturi isihaste / Radu Gorj. - Craiova :
eParadigme, 2021
    ISBN 978-606-9064-23-8
821.135.1

© Editura eParadigme, RADU GORJ, CRAIOVA 2021

www.paradigme.euroeducation.ro
http://groups.google.ro

Craiova, 2021
 CUPRINS

EXIST........................................................................5
CURÂND...................................................................9
CINE ESTE CEL CE ESTE?................................. 11
SEMN.......................................................................14
CÂNTEC ALB.........................................................15
FII OM!...................................................................17
DE CE?....................................................................21
PLÂNG!...................................................................25
IUBEȘTE!................................................................28
TREPTELE IUBIRII..............................................35
LIMPEZIRI.............................................................54
NU!...........................................................................62
TACI!.......................................................................64
UNDE-I?..................................................................69
DACĂ…...................................................................95
SEARA DE AJUN...................................................96
FABULĂ?................................................................98
GRI........................................................................100
E!............................................................................102
EPILOG.................................................................106

3
Pace de-aș avea v-aș da,
dar nu știu de unde-o lua;
c-am pierdut-o undeva,
nu mai știu pe care stea,
într-o noapte, Miercurea…

R.G.
Exist

La început a fost tăcerea

ce din adânci uitări venea;
un geamăt de durere numai,
prin nefiinţă răzbătea!

Din Energia Necreată

– formându-se primordial –
plutea prin hăuri neştiute
un ou din cel mai pur cristal;

plutea în beznă şi tăcere

şi-n el O Pasăre dormea,
nespuse forme din lumină
jucându-se în vis crea!

…Un gând luci, doar o scânteie

şi Porumbelul se trezi,
în colivia cristalină
cu aripa-i de foc izbi;

iar coaja oului se sparse

în mii de mii de galaxii
în timp şi-n spaţiu nesfârşite
ce numai El le poate şti…

Ca Spirit Absolut Cuvântul,

Atunci, pe Sine S-a născut,
când împlinind prima dorinţă
din Sine toate le-a făcut!

…Exist, o simt, pentru că doare

şi sunt, că trebuia să fiu!
Făcut am fost, pentru ce oare?
Răspunsul cât aş da să-l ştiu!

5
,,A fi sau a nu fi’’, să fie,
doar un ciudat pot sau nu pot?…
O chestiune de orgoliu?
Doar un: De ce? Atâta tot?

Un gest infim de vanitate

în faţa veşnicei uitări?
…Dar a fi azi, înseamnă totuşi
o şansă-n plus,faţă de ieri!

A fi înseamnă deci, a face!

Eu sunt şi iată, n-am să tac;
în scurta clipă ce ni-i dată,
spune-mi Părinte, ce să fac?

Atunci grăit-a Cel ce Este,

zâmbind către odrasla Sa:
„Îţi pare clipa mult prea scurtă,
privind îngust din sfera ta!

Dar pe furnică întrebat-ai,

cum i se pare timpul tău?
…Căci pentru ea-i o veşnicie,
iar tu desigur, Dumnezeu!

Aşa e, toate-s pieritoare!

Sub stele totu-i pieritor…
Chiar stelele, sunt doar cenuşă,
pentru Eternul Creator!

În necuprinsul joc al firii,

au toate o măsură-a lor;
iar veşnicia-atâta este,
cât o-nţelege-un muritor!

Transformă clipa-n veşnicie,

poţi să o faci – eşti fiul Meu;
trăind frumos, curat şi simplu,
tu însuţi fii un Dumnezeu!

6
Dar vrei să ştii ce este Viaţa?
E Un miracol nesfârşit!
Eu sunt Cel Care Sunt; prin Mine,
Minunea Vieţii s-a-mplinit!

Eşti într-un Magic Joc, o piesă!

Şi rege şi pion vei fi…
Îngăduite-ţi fi-vor toate;
nu toate dar, spre-a-ţi folosi!

Dar dacă Vămile-s trecute,

acelor vrednici li s-a dat,
a uşii veşniciei cheie!
…Ce trist ar fi şi ce păcat,

în mult visata Carte-a Vieţii

să nu ai numele trecut;
ca-Mpărăţia Cerurilor
s-o dai pe-un bulgăre de lut!

Ce ar fi lumea fără Domnul?

…O mână de cenuşă-n vânt!
Tu crede-n Domnul cu tărie
şi împlineşte-al Său Cuvânt!

Cunoaşte-te cât poţi mai bine,

astfel menirea-ţi vei afla
şi prin voinţă împlinind-o,
tu liniştea vei câştiga!

Să cauţi mai adânc în tine,

aruncă-n foc tot ce e rău;
supremul scop al vieţii este,
salvarea sufletului tău!

E Maica tuturor Iubirea;

toţi suntem ai Iubirii fii;
în universuri neştiute,
un sol al Dragostei să fii!

7
În lume fii cinstit şi harnic;
să fii modest, curat şi blând,
întru dreptate fără teamă;
fii om, de nu poţi să fii sfânt!

…Însă, Lumina, Libertatea,

și Pacea, le vei dobândi;
doar când Iubirea şi Credinţa
în suflet îţi vor înflori!”

Gureni
17 noiembrie 2006

8
Curând

Curând ai să te-ntrebi şi tu:

Unde e oare viaţa mea?
Când a trecut, unde s-a dus
şi Doamne, ce-am făcut cu ea?

Parcă mai ieri eram copii,

prin neaua albă alergam
când ochii dragi ne surâdeau
şi-atâta dragoste simţeam...

Căci au plecat cei buni şi blânzi

şi neprietenii s-au dus;
mi-e tare dor de toţi acum,
dar n-au lăsat nici-un răspuns!

Planeta s-o-nvârti prin hău

în milioanele de ani;
ne-om mai vedea vreodată iar,
fie prieteni ori duşmani?

Că regi au fost sau cerşetori,

cu visuri, lupte, bucurii,
orgolii... Praf purtat de vânt;
nimeni, în veci nu-i va mai şti!

În van trecut-a timpul lor,

dacă-n Lumină n-au crezut;
în burta veşnicei uitări,
lutul, în lut s-a prefăcut!...

Eu vreau doar să trăiesc cinstit,

modest şi simplu, asta-i tot!
Lumina, Liniştea o vreau,
slăvind pe Domnul Savaot!

9
...Curând vom fi istorie
despre un vajnic străbunic,
o ,,poză” ştearsă-ntr-un album,
încă ,,un pas”...şi-apoi nimic!

Curând sosi-va clipa grea

şi-o să te-ntrebi, căci nu e leac,
în inima fricii bătând:
,,O, Doamne, Doamne, ce mă fac?”.

Curând al neputinţei ceas,

înfrigurat te va găsi
şi părăsit de toţi!... În ce,
speranţă ultimă-ţi va fi?

Credinţa şi Iubirea doar

în faţa Marii Frici vor sta,
ca ,,dincolo” să treci uşor,
senin şi făr-a tremura;

Iubirea şi Credinţa doar

de mână blând ne vor purta,
ca pe copilul rătăcit,
spre Cea mai luminoasă Stea!

Radu Gorj

10
Cine este Cel Ce Este?

Cine-I Cel pe Care-L cheamă

inima, în ceasul fricii?
Cui ne închinăm noi oare,
cei ce stăm sub Semnul Crucii?

Fulgerul plesnind albastru

când loveşte-n apropiere;
înlemnind, Cui spunem: „Doamne
apără-mă!”, fără vrere?

Cine-I Cel Ce ne-ocroteşte

şi-ades’ ne-ncearcă în ascuns;
Duh a toate ziditorul,
Puterea Cea de nepătruns?

Magicul cântar din Ceruri

Cine-l ţine drept şi tare ,
negreşind nicicând răsplata
ce-o primeşte fiecare?

Cine-I Cel Ce poate şterge,

rătăciri, greşeli, păcate;
Cel Ce a-mplinit Cuvântul,
călcând cu moartea pe Moarte?

Cine este Cel Ce Este,

Prea Puternicul, Prea Sfântul,
Căruia din veci se-nchină
Cerurile şi Pământul?

Cine-I Cel Ce răsuceşte

a vremii aţă pe mosor;
Singurul Ce poate face
dintr-un trecut un viitor?

11
Cine-i oare, numai Unul,
Cel Preaînalt, Prea Bun şi Drept?
Ce Pasăre de foc animă,
însufleţind al nostru piept?

La pieptul Cui înfriguraţi,

o izbăvire căutăm?
În gara umbrelor uitaţi,
pe Cine încă aşteptăm?

Ce Raţiune ultimă
ne-ndeamnă încă, spre a fi?
Ce Gând înalt ne mângâie:
„Aveţi încredere, copii!”?

…Cel Ce Este e Iubire,

Mângâiere şi Durere;
Cel Prea-nalt este Dreptate,
Raţiune şi Putere!

Cel Ce Este Viaţă este,

Pâinea Vieţii, Apa Vie;
Cel Prea Bun este Voinţă,
Milă, Pace, Bucurie!

Cel Ce Este e Lumină,

Frumuseţe, Puritate;
Cel Prea Drept este Credinţă,
Linişte şi Libertate!

Viaţă, Dragoste, Lumină,

Frumuseţe, Bucurie,
Milă, Pace, Libertate;
Te-am ales pentru vecie

Domn al sufletelor noastre!

Eşti în fluture şi-n floare;
Adevăr şi Sacrificiu,
Lege dar şi Îndurare!

12
Iată-L viu, frumos, puternic,
veşnic treaz, mereu lucrează;
Via de Dreapta-I sădită
Ochiul Său atent veghează!

Spirit pur şi intangibil,

eu Te voi simţi oriunde,
eşti mereu în gând cu mine,
chiar în Cer de Te-ai ascunde!

Tatăl nostru, Domn al nostru,

Prea Curat şi Prea Puternic,
pentru noi purtat-ai haina
lutului greu şi nemernic!

Dumnezeu, Fiu, Tată, Frate,

Ţi se-închină-ntreaga fire;
Curcubeu de nestemate,
Numele Tău e Iubire!

Gureni
17 noiembrie 2006

13
Semn

Sunt cruce din Cruce,

de piatră sau lemn,
de foc sau de gheaţă;
Iubire şi lut,
Lucrare măreaţă,
al Cerului Semn!

Sunt cruce din Cruce,

din lacrimi şi dor,
din carne şi sânge;
azimă vie
şi trup ce se frânge,
al Vieţii izvor!

Sunt cruce din Cruce,

în floare sau stea;
Altar de Lumină,
Drum Mântuirii,
Emblema Divină
din fulgul de nea!

Sunt Crucea şi Cerul,

Coroana cea grea,
răscruce a sorţii,
Cale de aur
şi cumpănă-a nopţii
în inima mea!

Gureni
22 mai 2007

14
Cântec alb

Lipiţi de geam,în dimineaţă

– O, Doamne, ce s-a întâmplat?...
Căzând din Ceruri astă noapte,
tot zahărul s-a-mprăştiat! –

priveam miraţi, cum peste lume

o pace albă se-aşternea…
Să mergem, să vedem afară
minunea, liniştea din nea!

Ca fulgi uşori de păpădie

steluţe reci se legănau,
pluteau senin… Într-o uimire,
lăute de cristal cântau!

Ai prins o stea în palma-ţi mică

– un fluturaş mai de pripas;
când l-ai lăsat să zboare iarăşi,
un strop de lacrimă-a rămas!

Pe munţi, pe creste, peste vale,

miroase-a cetină şi-a fum;
a-ncremenit de frig pădurea,
e-o magică dantelă-acum!

Precum o carte fără slove,

e totul nou, virgin şi pur;
e lumea-ntreagă o mireasă,
în blană albă de samur!

E-atâta frumuseţe, Doamne,

şi-atâta împăcare-n gând,
că-n liniştea diamantină
se sting secundele ţipând!

15
Şi ca o binecuvântare
– de linişte eram flămânzi –
aud lumina cum se cerne
în ochii negri, mari şi blânzi!

O bucurie ne-nţeleasă
în inimi nerostit vibra;
venea din Cer fără-ndoială,
blândeţea ei mă-nfiora!

O, Doamne, când om fi departe

de-a mai spera c-avem un rost,
cămaşa sufletelor noastre,
Tu fă-o albă cum a fost!

Gureni
24 mai 2007

16
Fii om!

Adesea tata îmi spunea

zâmbind, cu ochii plini de soare:
„Fii om, fii om băiatule,
că a fi om e lucru mare!”

N-am înţeles prea bine-atunci,

câtă Iubire şi Lumină
stăteau în tâlcul vorbelor,
dar anii mei erau de vină…

În faţa gândului hain,

tu să aşezi mereu o floare;
să nu ajungi nicicând să fi
numai o burtă umblătoare!

Nu vanităţi şi avuţii,
ci curăţie şi iubire;
de vrei să placi Lui Dumnezeu,
să fii chiar tu o mănăstire!

Priveşte mai atent în jur

şi-ai să-nţelegi de ce mă doare…
Fii demn de numele de Om,
că nu eşti doar o întâmplare!

Infima şansă de-a fi om,

minunea vieţii ce ni-i dată,
e-un diamant nepreţuit,
e-o împlinire nesperată!

Nu judeca şi nu urî,
poţi să găseşti o vorbă bună
chiar pentru cei întunecaţi;
că judecaţi vom fi-mpreună!

Tu caută în ochii lor

cât mai adânc şi vei vedea,
îngrijorarea, teama, dorul,
speranţa, patima, durerea…
17
Pitită-n tainice odăi,
vei regăsi tremurătoare
umbra copiilor ce-au fost,
visând la prima lor ninsoare!

Fii bun cu cei apropiaţi,

acum să fii, nu altădată;
să nu regreţi amar,cândva,
o vorbă doar, necugetată!

C-o mângâiere, c-un surâs,

– fii blând, dar drept – cu toţi şi-n toate;
iar binele să-l faci cu drag,
fără de teamă, cât se poate!

Când faci un bine nu vorbi,

căci are Cine să te vadă;
când dai de greu nu ocărî,
căci este Cine să-nţeleagă…

Nu pizmui şi nu bârfi;
nicicum,cel bun cu cel murdar,
n-or sta la Marea Judecată
pe-acelaşi taler de cântar!

Să crezi, să chibzuieşti, să faci!

Dar gândul, ca să se-mplinească,
învaţă omule să taci
şi lasă lumea să vorbească…

Să nu râvneşti iubirea lumii

– uitarea e amantul ei –
nu căuta să fi„ca lumea”;
ci să-ţi găseşti în Cer, temei!

În moara lumii se aleg

cei tari şi dornici spre fiinţă;
de vrei să scapi nemăcinat,
fii diamant întru Credinţă!

18
Trăieşte-ţi clipa învăţând;
citeşte-atent a Vieţii Carte
şi află tot ce-i de aflat,
căci a nu şti înseamnă moarte!

Mai ţine minte, negreşit,

succesul are trei picioare
pe care stă de neclintit:
Curaj, Atenţie, Răbdare!

Sub Stelele ce ţi s-au dat

nu zăbovi; cunoaşte-ţi firea
cât mai profund, cât mai curând,
s-apuci să-ţi împlineşti menirea!

Învinge-te pe tine însuţi,

stai drept în luptă, fii bărbat;
iar pentru tot ce ţi se-ntâmplă,
nu căuta alt vinovat!

Toţi am minţit şi am furat

şi am urât şi-am blestemat,
şi am trădat şi am curvit;
hulit-am toţi, strâmb am jurat…

Dacă pe toate le-am făcut

cu-o inimă ne-ndurătoare,
îndreaptă răul cât mai poţi
şi fugi degrab’ să-ţi ceri iertare!

Cuvântul dat să-l împlineşti,

ca să n-ajungi nerodnic pom;
fii om,de nu poţi să fii sfânt–
cum sfânt nu eşti, de nu eşti om!

Fii om când Cerul te priveşte

– pentru Ceruri chiar ai fost făcut –
pământ cu Chipul Domnului;
nu doar să te hrăneşti cu lut!

19
Ales ai fost – dar poţi s-alegi,
deschisă ţi-i orice cărare;
dar nu uita, ascuns în noi
doarme un sfânt, în fiecare!

Iubeşte numele de Om!

Curajul, Lupta şi Dorinţa,
Visul, Durerea, Uitarea,
Nădejdea, Dragostea, Credinţa,

pulsează într-un fir plăpând

– o trestie tremurătoare ;
o trestie ce ştie dar,
şi că trăieşte, şi că moare!

Da, cugetarea liberă,

Puterea Gândului ni-i dată;
n-ar fi păcat ca la sfârşit,
s-ajungi o piesă rebutată?

Noi suntem ai Luminii fii,

cu o Divină misiune;
vom fi speranţa Dragostei
pe stele încă fără nume!

Până la Cer mai e o treaptă,

chiar de-ai căzut nu renunţa;
căci prin Voinţă şi Credinţă
şi Steaua ta se va-nălţa!

Dar îmbrăcaţi-vă-n Lumină,

ne-ndeamnă-al Cerului Cuvânt:
„Sfinţiţi-vă, sfinţiţi-vă,
cum şi Tatăl vostru este Sfânt!”

Gureni
10 octombrie 2007

20
De ce?

De ce? Eternă întrebare!

De când ne ştim, mereu, de ce?
De ce-i aşa sărată marea?
În râuri, sarea unde e?

De ce goneşte vântul norii?

Cât e nimicul, de nimic?
De ce se duc şi vin cocorii?
Ce este mare? Ce e mic?

De ce-i aşa albastru cerul?

De ce e roşu sângele?
De ce de câini ades’ ni-i milă,
însă de oameni nu ne e?

De ce sunt pete chiar şi-n Soare?

În hăuri, stele de ce ard?
Cocoşii noaptea de ce cântă?
Să fie totul doar hazard?

De ce se-aprind chibriturile?
De ce nu-i toamnă în april?
De ce tot cerul se-oglindeşte
în zâmbetul unui copil?

Ce este Binele sau Răul

de ce nu trebuia să-aflăm?
De ce din Pomul veşniciei
n-am fost lăsaţi ca să gustăm?

Dar ce e Viaţa? Ce-i Lumina?

Ce sunt uitarea, lacrima,
speranţa, dragostea, credinţa?…
De ce se zbate inima?

21
De ce ne pare viaţa-ntreagă
– ca un brăduţ împodobit –
un semn zadarnic de orgoliu,
spre nicăieri în infinit?

De ce? – Cumplită întrebare,

ce poate anula orice!
…De vrei să nu mai faci nimica,
întrebă-te întâi: De ce?

De ce – de ce? De unde oare

dorinţa oarbă de a şti,
când ştim – cu cât mai mult afla-vom –
că tot mai mici vom deveni?

Din întrebări vine durerea!

Suntem cu toţi,un trist,, De ce?’’!
Când doar tăcerea ne îngână,
nici un răspuns nu văd că e!

…Dar mi-a venit de Sus, în suflet,

ca un zefir curat şi blând,
o-înseninare, o-împăcare
şi-O Voce mi-a grăit în gând!

„Îţi dau, căci mi-ai cerut, copile

– atât cât ştiu că poţi purta –
o picătură din Oceanul
fără de ţărm – Cunoaşterea!

Tu vrei să ştii ce este Viaţa?

E-un Magic dar, nepreţuit!
Miracolul desăvârşirii,
fără-nceput, fără sfârşit!

E bucurie şi durere,
luptă, irepetabil joc,
dorul de-a fi, de-a şti şi-a face,
unic şi nevisat noroc!

22
Lumina-nseamnă Raţiune
– Puterea Spiritului Meu –
e necuprinsa-Mpărăţie
şi veşnică precum sunt Eu!

Dar cheia bolţilor Iubirea-i

şi temelia lui A fi;
fără Iubire, Universul,
în sinea lui s-ar prăbuşi!

LUMINA,VIAŢA ŞI IUBIREA,
acestea-s Legea – Jocul Meu,
ce împletesc Un Singur Nume
zâmbindu-vă în curcubeu!

Acum să zicem, cum zic unii,

că totul nu-i decât un vis!
Dar Cine oare-atunci visează,
adânc în Ochiul Său închis?

Cum s-ar putea să fie Totul

un vid etern, nemărginit?
Ce ar mai fi Nimicul, dacă
Fiinţa nu s-ar fi ivit?

Eu Sunt Cel Care Sunt din Sine-Mi

– altfel nicicum nu poate fi –
Prima şi Ultima verigă
a unui lanţ de veşnicii!…

Eu Sunt Cuvântul, Adevărul

primordial şi absolut,
Gândul de nepătruns din care
Atotfiinţa s-a născut!

Nonexistenţa nu există;
la toate le-a fost dat a fi;
oricare vis sau nebunie,
cu gândul chiar poţi construi!

23
De-aceea omule, ia seama
la tot ce speri sau vei gândi;
de nu acum,ci-n altă parte,
orice, cumva, se va-mplini!

…A fi sau a nu fi?... Nu asta-i!

Problema nu-i „De ce?”, ci „Cum?”.
V-am dat O Rază de Speranţă,
să nu vă rătăciţi pe Drum!

De veţi urma Această Cale,

prin Adevăr, veţi moşteni
Cununa veşnică a Vieţii;
că toţi sunteţi ai Mei copii!”.

Gureni
21 ianuarie 2008

24
Plâng!

Te-am întrebat: „Ce-i adevărul?”...

Tu m-ai privit şi ai tăcut!
N-ai vrut să-mi spui că, din durere,
pentru durere ne-am născut!

Să cred că viaţa-i bucurie?

Când m-ai făcut, m-ai întrebat?
… De n-ar fi fost – cum e să fie –
simt totuşi c-ar fi fost păcat!

Eu vreau să aflu Adevărul!

De unde vii? Ce eşti? Ce vrei?
Să-mi spui ce este veşnicia
şi infinitul să-mi spui ce-i?

Să-mi spui cum îmi spunea bunicul,

de ce şi cum, căci vreau să ştiu
Povestea cea Adevărată!
Spune-mi, cât încă nu-i târziu!

Spune-mi că Veşnicia nu e!
Spune-mi că Infinitul nu-i!
Spune-mi că totu-i întâmplare,
un vis absurd al nimănui!...

Că dincolo de vămi şi stele;

de bine, rău, mare sau mic;
un palid gând suspină: Nimic,
nu foloseşte, la nimic!

O umbră numai, de orgoliu-i,

între a fi sau a nu fi!
Ce cupă-i goală, care-i plină,
de n-ar fi Setea, cine-ar şti?

25
Când văd că toate-s ale Tale,
prin mine însumi, eu ce sunt?
Dar taci, a Ta e şi tăcerea ;
Primul şi Ultimul Cuvânt!

Într-un Ocean de Energie,

din spuma valului ivit,
e Chipul Tău chiar Universul
pe care ni l-ai dăruit!

Atunci de ce atâta zbucium?

De ce de griji Te laşi pătruns?
La ce-Ţi mai trebuieşte totul,
când singur Tu Îţi eşti de-ajuns?

Ajută neputinţei mele!

Încerc şarada s-o dezleg...
De-aş fi rămas pe veci o piatră,
credeam şi fără să-nţeleg!

Căci e o Luptă şi o Miză;

Tu ai Puterea, ştii ce vrei;
şi totuşi fără mine, Lupta
n-ar mai avea niciun temei!

Din Cercul Tău nu mă pot smulge,

am însă libertatea mea:
pot să aleg de bunăvoie
între a spune Nu sau Da!

Priveşte-mă! Asemeni Ţie-s,

etern şi trecător mereu...
În jocul necuprins al firii
doar Timpul ne e Dumnezeu...

M-am nevoit către Lumină

pe-un Drum, aşa cum am crezut
şi-am vrut − sfidând zădărnicia −
să fiu ca Cel ce m-a făcut!

26
Dar mă voi dezbrăca spre seară,
de trupul lacrimei prea greu
şi-oi fi un fluture albastru
zburând senin spre curcubeu!

Atunci afla-voi Adevărul

şi Libertatea voi avea,
când în cutremurata clipă
chiar Faţa Ta o voi vedea!

Plâng pentru tot şi pentru toate;

plâng al materiei destin;
pentru păcatele uitate,
şi pentru cele care vin;

dar tot spre Tine mi-i pornirea

– acesta-i glasul inimii –
mă tem, dar azi îţi simt iubirea…
De-acuma,am şi eu copii!

Gureni
15 august 2008

27
Iubeşte!

M-ai întrebat: „Ce e Iubirea?”...

Prietene, ce pot să-ţi spun?
Mai mult decât a spus-o Pavel
– Vasul Ales, aş fi nebun!

Când tot ce facem e orgoliu

sau doar din frică toate sunt,
mă-ntreb şi eu, nu e Iubirea
nebună vânare de vânt?

Dar pot să tac despre Iubire

când totul plânge după ea?
De nu-i Iubire e-ntuneric
în orice gând, în orice stea!

Şi-un câine ştie ce-i Iubirea!

Nevoia de a ocroti
şi de-a cunoaşte ocrotirea,
chiar şi o piatră ar simţi!

N-ai mângâiat nicicând pe nimeni?

Nu pot să cred că ai uitat
căldura blândă a Iubirii,
durerea când ţi-a alinat…

N-am cum să tac despre Iubire!

Speranţa încă n-a apus;
mai sunt cuvintele tăcute
ce din Iubire nu s-au spus!

„Leoaică tânără Iubirea-i”

sau „bibelou de porţelan”!
„Unde s-a dus aşa grăbită,
neaua bogată de mai an?”.

...Un ,,vierme” însă nu-mi dă pace

şi poţi să zici ce-ai vrea să zici:
cu vorbe dulci de alintare,
cetăţi în veci nu mai ridici!
28
Ca Adevărul să triumfe,
Iubirea-i luptă, grijă, chin;
e renunţare, umilinţă,
durere, lacrimă, suspin!

Pe Cruce, sus, cântă Iubirea,

un Imn în inimi pironit;
e Calea, Adevărul, Viaţa,
pe care ni Le-a dăruit!

Cuvântul Său e mângâiere

ce nu aşteaptă mulţumiri;
Ea rabdă toate în tăcere
şi spune totul din priviri!

Cuvântul Său e primăvară,

un curcubeu înmiresmat,
străvechiul Legământ cu Cerul;
Atotputernic, Preacurat!

E Raza Soarelui Iubirea,

pe care toţi o căutăm;
să fim Un templu al Iubirii,
în Dragoste să ne-mbrăcăm!

Tu caută întâi Iubirea

şi toate ţi s-or împlini;
spre stricăcioasa faţă-a lumii,
închide ochii inimii!

Închină-te numai Iubirii

– la doi stăpâni nu poţi sluji –
să vrei şi lumea dar şi Cerul;
şi hoţ şi popă nu poţi fi!

Aleargă să câştigi Cununa

ce nu se poate veşteji;
Comoară-n Cer ţi-a strâns Iubirea,
ce hoţii n-o vor jefui!

29
Să dăruieşti mereu iubire;
căci „dăruind vei dobândi”
în faţa beznei şi-a uitării
speranţa ultimă de-a fi!

Să dăruieşti, ce fericire!
„Aşa să dai, cum ai primit!”.
Nimic nu ai de n-ai Iubire;
suntem de fapt ce-am dăruit!

Iubirea n-are preţ, nici vremuri;

nu-i aşa simplu a iubi…
Dar speră, iartă, uită răul,
urând chiar tu te-ai pedepsi!

Sacrificând, câştigi Iubirea;

crezând deplin, fără hotar,
ca Avraam săltând cuţitul
asupra jertfei pe altar!

Dac-am iubi şi noi Iubirea

cât praf pe vârful unui cui,
n-am mai cunoaşte rătăcirea!
…Dar dragoste cu sila nu-i!

O, cât de trist e, când Iubirea

ce-ai semănat n-a răsărit
şi-n cel ce-ai pus speranţa toată
recunoştinţa a murit…

Amar de cei fără Iubire,

mai bine nu s-ar fi născut,
căci din smintita lor orbire
Lumina-n cuie au bătut!

Ce poate fi fără Iubire?

Doar un pustiu nenorocit…
Chiar Moartea, Ura sau Uitarea,
cum oare s-ar fi definit?

30
Iubirea-i Piatra Unghiulară,
Întâiul Gând născut în Hău,
Porunca Sfântă a Luminii
şi Floarea Sufletului Său!

Iubirea-i Lacrima Credinţei,

Credinţa-i al Iubirii Vis;
Deviza cea adânc săpată
pe grele Porţi de Paradis!

Precum sunt Alfa şi Omega

Semn de-nceput şi de sfârşit;
o inspirare-expirare
– apus născând din răsărit;

cum două feţe reprezintă

talantul greu de aur pur,
CREDINŢA ŞI COMUNIUNEA,
Iubirii datu-I-au contur!

Iubirea însă, fără faptă,

e duh visând un trup al lui;
cum nu e moarte fără viaţă,
nici fond fără de formă nu-i!

Iubeşte, cât e încă ziuă!

Iubeşte, cât ai ce iubi!
O mângâiere dăruieşte,
cât încă ai cui dărui!

Cât ai ce săruta, sărută!

Zâmbeşte, cât ai cui zâmbi!
Nu aştepta o zi anume;
vorbeşte, cât ai cui vorbi!

Cât încă ai părinţi, păstrează-i

ca pe-un nepreţuit odor;
nu-i părăsi la neputinţă,
că te-au hrănit cu viaţa lor!

31
Nu spune „Nu!”, când pleci de-acasă!
Nu-nchide grabnic uşa-n prag!
Când nu ştii de ai cale-ntoarsă,
cât o să coste un „Mi-eşti drag!”?

Oferă zilnic ,,trandafirul’’,

celor ce nu-l negustoresc;
Parola ce deschide Cerul,
lumina unui „Te iubesc!”.

Cum se izbeşte de stânci marea,

zadarnic te vei tângui
când umbra nopţii şi-a uitării
Floarea Iubirii-ţi va răpi!

De-un miliard de ori iubeşte

şi încă este prea puţin…
Prin tine Firea-Şi împlineşte
strălucitorul ei destin!

Tot Universul e Iubire;

Iubire-n orişice atom;
şi din Iubire spre Iubire,
Iubirea chiar, S-a făcut Om!

Iar ca să poarte-Un Chip şi-Un Nume

Vibrarea Cea mai de presus
Lumina veşnic nenserată
S-a botezat în noi Iisus!

Dar toate trec şi vechi sunt toate…

În schimbătorul joc al firii,
steluţe reci, diamantine,
răsar pe tâmplele Iubirii…

Te chem ca un copil în noapte,

Iubire, Mamă, unde eşti?
Dă-mi mâna, vreau să-Ţi văd iar ochii,
o clipă numai să-mi zâmbeşti!

32
Aş da orice pentru Iubire,
Mărgăritar nepreţuit!
...Când nu ne-o mai zâmbi Iubirea,
atuncea totul s-a sfârşit!

Dar şi iubirea se câştigă

– fără efort nimic, nicicum –
„Fă-ţi rost de o inimă nouă
şi de un duh nou!” de acum!

Transformă-ţi inima de piatră

în fagure de miere, blând…
Fără să-ţi spui „De ce?” fă bine,
oricui, oricât, oricum, oricând!

Cu ce poţi fi mai bun ca altul

dacă întâmpini rău cu rău?
Ajută, binecuvântează,
pe, mai ales, vrăjmaşul tău!

Aleargă să câştigi Cununa;

luptă ca Pavel cel din Tars;
să nu ajungi din nepăsare,
un bec cu filamentul ars!

Dar dac-ai dăruit iubire,

Iubirea te va lumina;
e Semnul preschimbării tale,
în loc de inimă, O Stea!

Toţi aşteptăm Ploaia Iubirii

să înflorim sub ea senin;
toţi căutăm lumina-i blândă
sub Curcubeul Ei Divin!

„Jugul Iubirii” nu-i povară;

Cuvântul Ei nu-i greu de dus;
dar fără El orice secundă,
e doar o lacrimă în plus!

33
Pieri-vor stelele din hăuri;
credinţa, chiar cunoaşterea,
se vor sfârşi! Însă Iubirea
nicicând, nicicum, nu va-nceta!

Rătăcitor prin Universuri

Un Singur Gând va dăinui;
nevoia oarbă de Iubire
noi Paradisuri va sădi!

Să bem de-acum Vinul Iubirii,

cu Pâinea Ei să ne hrănim;
Încredere şi-Mpărtăşire,
Iubire chiar, să devenim!

Deci urcă Muntele Iubirii

chiar în genunchi, nu renunţa;
Neprihănirea prin Iubire,
va fi pe veci Cununa ta!

E Cheia Bolţilor Iubirea,

al Firii-ntregul ei temei;
nu te mai complica „bătrâne”,
„Iubeşte dar şi fă ce vrei!”.

Gureni
28 ianuarie 2009

34
Treptele Iubirii

Priveşte Steaua cea din vârf!

Iubirea încă ne aşteaptă…
Te voi conduce dacă vrei,
să urci spre Ea, treaptă cu treaptă!

Eu ştiu o Scară de lumină

cu treptele de diamant,
pe care calcă doar cei dornici
să se salveze de neant!

Dar toate au un timp al lor

– cum vin mărgelele pe aţă –
nu poţi schimba sorocul lor,
iară dorinţa nu se-nvaţă;

ci trebuie să ai dorinţa
pe Drumul Inimii s-o iei;
nu vei ajunge nicăierea
când singur tu nu ştii ce vrei!

De la Dorinţă la Credinţă
aceasta-i Calea cea mai grea;
de la ştiinţă, la conştiinţă;
din minte,în inima ta!

Priveşte ţintă spre Iubire;

Ea te-o călăuzi mereu
s-ajungi pe Culmea Îndurării,
doar şi tu eşti copilul Său!

CĂINŢA e întâia treaptă;

de vrei să fi din nou curat,
să-ţi dăruieşti toată fiinţa
Iubirii care ne-a creat!

35
Al Nostru Tată ce ne vede
clipă de clipă în ascuns,
de-o veşnicie te aşteaptă
să vii de Adevăr pătruns!

Niciunde nu e ca acasă;
întoarce-te aşa cum eşti,
murdar şi slab, plin de păcate,
de vrei Iubirii să-i slujeşti!

Ce bine-i când te poţi întoarce

din nou, la Cel ce te-a creat;
prin Lacrima de pocăinţă,
să poţi renaşte înc-o dat’!

Aceasta e Dreapta Căinţă;

schimbarea, tocmai asta e;
s-aduci în inimă Lumina,
să te întorci la Dragoste;

să recunoşti fapte murdare,

să simţi adânci păreri de rău…
Vei fi din nou copil de-acuma,
să dormi senin în patul tău!

Apoi tu caută BLÂNDEŢEA!

Fii vesel, bun, mângâietor,
ca soarele de primăvară;
ca pâinea scoasă din cuptor!

Fii indulgent fără de plată,

prietenos şi nu rebel;
blajin cu toţi, în tot şi-n toate,
asemeni unui porumbel;

deci controlează-ţi bine gândul

– îţi spun acum, dacă nu ştii –
„Cei blânzi vor moşteni Pământul!”,
un făcător de pace fii!

36
Din Pace s-a născut Iubirea,
iar Pacea-nseamnă viaţa ta;
cu gestul, vorba sau privirea,
adu în lume liniştea!

A treia treaptă este MILA!

Din Mila Cerului trăim;
iar milă vom culege încă,
doar dacă milă noi sădim!

Cum Tatăl Nostru Însuşi este,

fii milostiv şi-ndurător;
nu fi nepăsător, la mâna
ce se întinde rugător!

Precum Cel Bun Samaritean,

să nu-ţi laşi semenul căzut;
oricui când asta tu vei face,
să ştii, Iubirii i-ai făcut!

„Ce vreţi să vi se facă vouă,

faceţi şi voi spre-ai voştri fraţi”
– cât mai mult bine semenilor –
„chiar celor mai neînsemnaţi!”.

Din partea ta – oricât de mică,

un strop de vrei, mai poţi să dai;
Un Ochi, fii sigur, o să vadă
cum „dar din dar se face rai”!

Cu cât te vei lipsi de multe,

cu-atâta mai bogat vei fi
trăind în pace; iar Iubirea,
în Ceruri ţi le-o înmii!

IERTAREA este treapta-a patra!

E vre-unul să nu fi greşit?
…Fără de voie, vreodată,
lovit-ai sau ai fost lovit!
37
E treapta poticnirii tale
– aici rămâi dacă nu crezi –
când vezi cum ţi se face răul,
în schimb, să binecuvântezi…

Ce clar şi simplu era totul:

„Loveşte cum ai fost lovit!”;
Domnul Iertării azi ne cere:
„Vrăjmaşul trebuie iubit!”…

„Dac-ai primit cumva o palmă,

să-ntorci şi celălalt obraz;
când ţi s-o cere haina, dă
şi cămaşa, fără de necaz!”…

„Cel ce se crede fără vină,

primul, cu piatra el să dea!”;
pentru păcatele trecute,
pe tine poţi a te ierta?

Doar cei puternici ştiu să ierte,

când vanitatea şi-au supus;
e a credinţei noastre probă,
dovada cea mai de presus!

Iertarea-nseamnă a-nţelege,
apoi să uiţi ce s-a-ntâmplat!
Dar zici atunci: Cum să iert, Doamne?
– „Cum Eu pe Cruce v-am iertat!”

Mai fă un pas, mai urc-o treaptă,

SMERENIA te va-nălţa;
cuvioşia, sfiiciunea,
să lumineze Calea ta!

Recunoştinţa, modestia,
să-ţi fie Drum deosebit…
Smereşte-te, mai înainte
ca altul să te fi smerit!

38
Când eşti poftit la masa pusă,
în faţă nu te aşeza…
Smereşte-te, de eşti cu minte,
pe orice tron din lume-ai sta!

Ascultătoare pân’ la moarte,

Însăşi Iubirea S-a smerit!
Smereşte-te, căci prin smerire,
vei fi cu-atât mai mult iubit!

Înţelepciunea şi Iubirea
de tine s-or apropia;
doar învăţând ce-i Umilinţa,
Supunerea, Smerenia!

Dar ştim noi ce e Umilinţa?…

Un Altul Crucea ne-a purtat,
frângând în inimă ruşinea;
Miel Preacurat fără păcat!

El ne-a salvat prin Umilinţă

– Greul Cuvânt pe umeri dus;
fără Tăcerea Umilinţei,
Iisus, n-ar mai fi fost Iisus!

Ştii tu ce-nseamnă Umilinţa?

Ai fost vreodată dezbrăcat
în văzul lumii şi al mamei,
lovit, scuipat şi înjurat?

Ştii tu ce-nseamnă Umilinţa

de-a fi chiar de ai tăi trădat,
bătut în cuie fără milă
şi gol pe cruce înălţat?

Ţi-ai asumat tu nedreptatea

să mori între tâlhari blamat,
când demnitatea şi onoarea
cu biciul ţi s-au spulberat!

39
Dar vom afla ce-i Umilinţa
– căci toţi suntem datori cu ea –
când vom privi spre noi cu milă
şi la Iubire ne-om ruga…

În ceasul neputinţei noastre,

amar, pe efemerul drum,
ne-om duce Crucea meritată;
restul e pulbere şi fum!

DREPTATEA şi NEPRIHĂNIREA,
a şasea treaptă de călcat!
Fă tot ce poţi să spui odată:
„Lupta cea bună m-am luptat!”.

Dreptatea, Cinstea, Curăţia-s,

Cetatea de scăpare-a ta!
…În faţa Adevărului
şi Diavolul s-o ruşina!

Neprihănirea-nseamnă cinste!
Dar cine e imaculat?
Nu ezita, cât mai devreme,
restituie ce ai furat!

Neprihănirea e dorinţa
de-a ne salva nemurdăriţi,
din lacoma hazna a lumii
în care fost-am surghiuniţi.

Neprihănirea prin Credinţă

– Darul Ales al Cerului!
…Să nu pui sub obroc vreodată
Lumina Adevărului!

În Platoşa Neprihănirii,
nevinovat precum un miel,
tu fiule să nu te sperii,
nici de cel rău, nici de tembel!

40
Urmează Luminata Cale,
cum să renaşti drept şi curat,
de vrei să fii cu Tatăl Nostru
la Sfânta Masă aşezat!

„Căci m-am scârbit de fum şi sânge,

ulei şi vin nu mai doresc;
Dreptate, Milă şi Smerire,
de-acum acestea le voiesc!”.

A şaptea treaptă-i ÎNFRÂNAREA;

e renunţarea jertfa ta;
e stăpânirea şi puterea,
voinţa şi reţinerea!

Poţi să ucizi un leu în luptă;

zeci de cetăţi poţi cuceri;
dar cel mai „tare” e acela
ce singur se va stăpâni!

Începe dar cu stăpânirea

celui mai „harnic” mădular,
ce-atât de des stârnit-a răul
iar binele atât de rar…

Săgeată otrăvită-i limba

când poţi ucide c-un cuvânt;
mai bine ţine-ţi „tolba”-nchisă,
decât s-arunci cu vorbe-n vânt!

Tu nu mai judeca pe nimeni,

căci singur te vei condamna;
rabdă şi taci, iară tăcerea,
într-un sfârşit te va salva!

Ne-apasă pământeasca fire

asemeni gravitaţiei;
câţi vom ajunge la limanul
Oceanului Tentaţiei

41
– gloria lumii, opulenţa;
orgolii, intrigi, lăcomii;
hoţia, lenea sau risipa
în chefuri, droguri şi curvii?

Nu-ţi umple inima cu plumbul

acestor toate murdării
căci într-o zi, fără-ndoială,
inima ţi s-o cântări!

O, cât de mulţi, ce trist ales-au

de la buric în jos de-a fi…
E-atâta suferinţă-n lume
că nu ştiu cum putem zâmbi!

Renunţă fără amânare,

„dacă pe toate le-ai păzit”,
la bani, la lume şi la tine,
„de vrei să fi desăvârşit!”.

Nu mai visa piersica dulce

zâmbind pe ramul altcuiva;
nu mai ofta după Regina
– floarea grădinii altuia…

Din ce nu e al tău, nimica,

sub nici o formă nu râvni;
„Căci vai şi-amar de cel prin care
în lume răul va veni!”.

De vrei s-o rupi cu vechi năravuri,

tu „taie nodul” dintr-o dat’,
precum Apostolii pe Domnul
lăsat-au tot când l-au urmat!

E „piatra încercării tale”!

Iubirii, tu, ce poţi a-i da?
– Doar sacrificiul renunţării!
…E a voinţei probă grea!

42
Ridică-ţi fruntea din cenuşă,
de mâine-ncepe-o nouă zi;
nu accepta nicicum copile,
al murdăriei rob să fii!

Fii tu acel ce va alege

şi răul singur va-nfrunta;
în bătălia cea mai mare,
cu tine, împotriva ta!

ATENŢIA, încă o treaptă,

deloc uşoară de urcat;
e chibzuinţa, prevederea,
de asta minte ni s-a dat!

Să-nveţi din tot ce se întâmplă,

din ce în ce mai bun să fii,
observă şi analizează,
adună şi nu risipi!

Să ai în toate o rezervă!
Fii preventiv şi cumpătat,
îndepărtează mai-nainte
orice te-ar duce spre păcat!

De eşti prudent în orice clipă

de multe rele vei scăpa;
chiar de-ai umbla prin întuneric,
Atenţia te-o lumina!

Deschide bine ochii minţii,

fii un tăcut cercetător,
ca jocul lumii pricepându-l
să poţi să fii învingător!

Deci foloseşte-ţi raţiunea

– aceasta-i arma cea mai grea;
iar când îţi vei afla menirea,
să lupţi pentru-mplinirea sa!

43
Roagă-te dar, să-ţi dea Iubirea,
puterea de a construi
cu cea mai sfântă-nţelepciune
– Înţelepciunea Inimii!

A noua treaptă e RĂBDAREA

– dârzenia, perseverenţa,
acumularea, aşteptarea,
tenacitatea, rezistenţa!

Cum apa şlefuieşte piatra,

Răbdarea Sfinţilor va şti
că orice drum c-un pas începe
şi tot c-un pas se va sfârşi!

Ce bună „cheie” e Răbdarea

şi câte „uşi” a descuiat…
Treci Marea Vieţii cu Răbdarea
ce-atâtea suflete-a salvat!

Se spune-adesea, nu degeaba,
că orice e prea mult nu-i bun;
o fi, nu zic, tot ce se poate…
Răbdarea însă nicidecum!

Ce minunat „balsam” Răbdarea

şi câte „răni” a vindecat…
Fă-ţi un plan lung de aşteptare
şi-apoi urmează-l necurmat!

Să ştii să-nduri sfidarea lumii;

să rabzi anume spre Ceva;
povara faptei tale du-o,
dar fără să te plângi cuiva!

Rabdă ori mori, n-ai altă cale,

până ce soarta-ţi va zâmbi!
Rabdă cum Tatăl Nostru rabdă
încrezător în ai Săi fii!

44
Aşteaptă-ncrezător Iubirea,
să tinzi continuu către Ea;
afla-vei astfel că tot una-s,
Răbdarea şi Victoria!

CURAJUL e a zecea treaptă!

Cea mai înaltă şi mai grea!
Cu tot ce e străin Iubirii,
Iubirea chiar, te va-ncerca!

Ridică-te, stai în picioare;

ia-ţi arcul, scutul, fii bărbat!
Cei curajoşi nu au hotare
nici timp prea mult de aşteptat!

Curajul n-are multe vorbe,

el e tăria inimii!
Nu ştie ce e „mic” sau „mare”,
El este doar „a vrea” şi-„a fi”!

În foc se-aruncă sau în apă,

adesea făr-a socoti,
spre mâna slabă care strigă
şi care altfel ar pieri!

E vulturul ce se avântă
în orbitoarele tării;
e mama ce-a călcat pe frică,
cu frică, pentru-ai ei copii!

…O, Doamne, tare-mi este frică!

Un iepure-s şi nu un leu…
În inimă îmi curge frica
şi Frica-i chiar numele meu!

De mine s-a ascuns Curajul;

nicicând nu cred că voi putea
să spun şi eu, asemeni Ţie,
o, Doamne, „Am învins lumea!”.

45
„Îndepărtează de la Mine,
de-i cu putinţă-acest pahar;
dar Voia Ta să se-mplinească
şi nu al meu cuvânt amar!”.

– De cine omule, ţi-e frică?

Poate de umbra vre-unui gând!
Tu porţi în inimă Lumina
şi al Iubirii Cântec Sfânt!

Dormind vrei să câştigi Iubirea?

Înalţă steagul, treci în rând;
de n-ai curaj să ai ruşine,
iar pofta vine şi mâncând!

Nu poţi scăpa de ce ţi-e frică!

Numai luptând vei alunga,
Orgoliul, Teama, Îndoiala,
duşmanii din inima ta!

Unde-i voinţă e şi Cale!

Fii hotărât şi chibzuit,
alege bine arma luptei,
locul şi timpul potrivit!

Fii sigur, nu ţi se va pune,

mai mult decât poţi tu la greu…
Învinge-te pe tine însuţi,
fii Iepure – Suflet de leu!

În Platoşa Neprihănirii,
cu Adevărul înarmat,
te-o apăra Coiful Speranţei
şi-al Credinţei Scut argintat!

Cum din Speranţă şi Credinţă

Curajul puterea şi-a luat,
învaţă asta de la David
ce birui pe Goliat!

46
Tu roagă-te numai, Iubirii,
să-ţi dea curaj, atât, un bob;
nu fi al murdăriei frate
şi-al întunericului rob!

Să poţi privi în ochi Iubirea,

nu lua cămaşa laşului;
din rădăcină smulge teama
cu Cleştele Curajului,

ca nu cumva să plângi ca Petru

după Iubirea ce-a trădat
şi pân’ să cânte-ntâi cocoşul
şi tu să te fi lepădat…

De-acum e Da ori Ba, atâta;

dar Azi e doar de câştigat,
când Cel ce stă în fruntea luptei
e al Iubirii Împărat!

Căci iată, eşti în bătălie,

te lupţi deja cu viaţa ta…
E lupta cea mai grea din toate
şi înapoi nu ai cum da!

Sus inima, nu-i altă cale;

de-acuma lasă-te purtat
de Calul alb al cutezanţei,
spre biruinţă avântat!

E al Iubirii Fiu Curajul,

născut sub a Credinţei Stea!
Croieşte-ţi Cale spre Iubire,
spre Stânca de salvare-a ta!

Deci: „Îndrăzniţi, învingeţi lumea!”

şi ce ni-i scris, ’om mai vedea;
spre tot ce e duşman Iubirii,
să strălucească spada ta!

47
Dar iată-ne de-acum aproape;
SPERANŢA-ncepe a-ncolţi;
a unsprezecea treaptă încă,
ne cheamă spre a o sui!

Speranţa şi apoi Credinţa,

acestea doar ne-au mai rămas…
De n-ar fi fost Speranţa însă,
n-am fi făcut măcar un pas!

Un ghiocel pe tâmpla iernii

când pietrele de ger se frâng…
– Nu-i primăvară cu o floare,
dar într-o floare cântă-un crâng!

…A sufletului primăvară,
Speranţă, ai Credinţei zori;
privighetori sub clar de Lună,
parfumul lacrimei din flori!

Speranţa, Ea ne-a dat puterea

către Iubire a urca
şi cât ne-o îndemna Speranţa,
nu ne-o pieri încrederea!

De n-ar fi fost Sfânta Speranţă,

nicicând nu ne-am fi smuls din glod
şi ne-ar fi fost întreaga viaţă,
al visurilor eşafod!

Ce caldă, blândă mângâiere;

ce şoaptă dulce, cânt divin;
doar nu întâmplător, Speranţa,
are un nume feminin!

Speranţa, numai o scânteie

din Rugul ce ne-o lumina!
…Când vor cânta cocoşii nopţii,
Speranţa pleacă ultima!

48
CREDINŢA şi COMUNIUNEA
sunt pragul cel de mai presus;
ÎNCREDEREA ŞI-MPĂRTĂŞIREA
până pe Culme ne-au condus!

Credinţa şi Comuniunea,
Calea cea Dreaptă din străbuni;
Grădina Sfântă-n care paşnic
Iubirea prins-a rădăcini!

Credinţa şi Comuniunea,
Crucea Iubirii – Semnul Sfânt;
străvechea Lege şi Cea Nouă;
Pâine şi vin, Cer şi Pământ!

Credinţa e: Neprihănire,
Curaj, Atenţie, Răbdare,
Dreptate, Milă şi Smerire;
Căinţă, Blândeţe, Iertare,

Speranţă încă, şi-Nfrânare!

…Sunt Pietrele ce-or înălţa
Altarul cel veşnic Iubirii
– Edenul din inima ta!

Comuniunea e chiar jertfa

ce-i mistuită pe Altar
de a Credinţei necurmată
lumină, flacără şi jar!

Credinţa-i Sfeşnicul de aur

plin cu uleiul strecurat;
Comuniunea e Lumina
ce negura a-mprăştiat!

Credinţa e prietenia
până la ultimul hotar;
Comuniunea e unirea
din faţa Sfântului Altar!

49
Credinţa e convingerea
că poţi războiul câştiga;
Comuniunea-i conştiinţa
că-n luptă ai intrat deja!

…Dar dacă toate-s din orgoliu,

efort zadarnic, ce păcat,
nu vei urca această treaptă,
rămâi cu plata ce ţi-ai luat!

Iubirea-i jertfă şi-ascultare;

dar în Împărăţia Sa,
de nu eşti Parte cu Iubirea,
cu nici un preţ nu vei intra!

Şi-o să mă-ntrebi: Dar cine poate,

atunci, pe Culme-a mai sui?...
Chiar tu! Prin post şi rugăciune
aripi de înger vei primi!

Găseşte-ţi Calea spre Iubire,

căci e o Cale doar a ta,
cu trepte-anume cântărite
ca sigur tu să poţi urca!

Deci caută întâi spre tine;

află ce eşti, ce poţi, ce vrei,
care e „datul” vieţii tale;
să vezi pe care Drum s-o iei!

Tu ia ce-i bun din toate cele,

fără-a-ţi trăda Credinţa ta;
fi tolerant, dar cu măsură;
însă din hoit, miere, nu lua!

Să ai încredere-n Iubire
şi ce-i al tău o să primeşti!
Cum nu e munte fără vale,
nici răul chiar să nu-l urăşti!

50
Dar dacă afli că pornirea
îţi e spre rău, nu ezita,
alege Calea care urcă!
…Aceasta-i încercarea ta!

N-avem cu toţi aceeaşi Cale,

asta „de Sus” s-a hotărât;
cu cât efortul tău mai mare-i,
cu-atât vei fi mai mult iubit!

„Jugul Iubirii” nu-i povară;

absurzi, Iubirea nu ne vrea!
Dreptatea, Mila şi Smerirea,
să fie închinarea ta!

Degeaba închinări şi posturi

şi nici un bine nimănui…
Cu timp şi fără timp fă bine,
Iubire fără faptă nu-i!

Nu siluiri şi masochisme,
ci înfrânare de la rău;
fii natural, firesc şi logic,
aşa să fie postul tău!

Păzeşte-ţi trupul, matcă sfântă

– nu-i greu deloc să înţelegi –
la fel ca sufletul şi mintea,
Domnul le vrea pe toate-ntregi!

În haina asta – caldă, vie –

fi-vom odată judecaţi,
ca să-nţelegem cât mai bine
dac-am trăit sau nu curaţi!

Căci trupul ce ne poartă-n lume

nu e o ladă de gunoi!...
Cum, sufletul curat să-ţi fie,
în ,,straie” pline de noroi?

51
Da, Templul Duhului ni-i trupul
şi cel care-L va nărui
neîmplinind a sa menire,
nu va scăpa făr-a plăti!

Cumplit râvnesc limanul cărnii

mulţimi de spirite pustii
– suspensii încă, fără nume,
între a fi şi a nu fi!

Tot ce avem e din Iubire

şi doar Iubirii îl vom da;
iar de-om cădea în bătălie,
abia atunci vom câştiga!

…O clipă numai, de uitare;

atât, cât umbra unui vis;
Un Punct… iar frază de la capăt
şi… ne-am trezit în Paradis!

O, câtă Pace şi Lumină;

aş vrea să strig, să joc, să plâng;
o mângâiere nevisată,
un zâmbet nesfârşit de blând…

Ce uşurare nesperată;
precum un fluture de-azur,
respir Lumina, Libertatea;
extaz înalt, senin şi pur!

O feerie infinită,
din fluturi mii – strălucitori,
roind pe pajişti înverzite
cu pomi de toate roditori;

o adiere-nmiresmată;
pâraie, răcorind grădini
cu flori de vis multicolore
pline de harnice albini…

52
Închină marea şi văzduhul,
Luminii-n limpezimea Sa,
un Imn etern de adorare:
Glorie! Slavă! Osana!

Sub Curcubeul Nemuririi,

se-nalţă Pomul Vieţii, Sfânt;
LUMINA, VIAŢA şi IUBIREA,
în El, Un Singur Suflet sunt!

S-au şters durerea şi suspinul

– un vis ciudat, de mult uitat –
IUBIREA, VIAŢA şi LUMINA,
de astăzi ne-au încununat!

Copii Păcii şi-ai Luminii

la Poala Muntelui cel Sfânt
primesc Împărăţia Slavei;
sub un Nou Cer, pe-un Nou Pământ!

În pragul Porţilor de aur,

zâmbind, Iubirea ne-aştepta;
ne-o învăţa ce-i Veşnicia
şi ce e de făcut cu Ea!

…Vom fi Seminţe de Lumină,

spre alte stele vom zbura;
în Universuri fără nume,
Haina Iubirii vom purta!

…Dar nu uita că, din orgoliu,

la Ceruri nicicum n-ai să sui…
Iubire doar, pentru Iubire;
altă măsură, sigur, nu-i!

Gureni
23 iunie 2009

53
Limpeziri

– Voi sta acum pe piatra asta,

în unda limpede privind
adâncul tainic ce-ntrupează
tăcute umbre de argint!

Îmi place pacea din adâncuri;

dar sigur, pace-acolo e?
O, Doamne, înc-o întrebare
din lanţul nesfârşit „De ce?”...

De ce atâta căutare,
atâtea întrebări mereu,
când orişice liman tangibil
e doar un alt „De ce?”din nou?

Nu vreau să ştiu ce-i Infinitul,

nici chiar ce este Dumnezeu;
dar pot da oare cu piciorul
„ţepuşei” din spatele meu?

De ce să merg pe drumul ăsta?

Jugul ce-l port e tot mai greu!
Când nu-s dator nicicui nimica,
de ce mă tem atunci mereu?

Sunt obosit de Infinituri

şi plictisit de veşnicii;
vreau Liniştea, dar iată-n toate,
Nimicul plânge prin a fi!

Vreau Pacea, Liniştea, Odihna;

dar cum să fii, fără a fi?
Ne recreează Infinitul-
cel negândit, spre a-l gândi;

54
un pod întins peste neanturi
în plus şi-n minus nesfârşit;
un şarpe-nfometat ce lacom,
pe sine însuşi s-a-nghiţit!

În Jocul fără sens şi nume

de entităţi şi energii,
de limite şi definiţii,
eşti condamnat veşnic să fi;

un glob lucind tăcut pe ramul

unui brăduţ împodobit,
în care Un Copil Şi-admiră
al Său ciudat Chip oglindit!

Sunt şi-nlăuntru şi-n afară;

în Sfeşnic două flăcări ard;
Hazardul este Raţiune
şi Raţiunea e Hazard!

Ce-a fost la început,

Lumina sau Întunericul adânc?
Nonacţiunea, Acţiunea;
Tăcerea sau Primul Cuvânt?

…Atâta-i doar, o nucă seacă

al Infinitului buric
iar Legea, a O Sută Noua:
„Nimic n-ajută la nimic!”…

A fi sau a nu fi !? E oare
o altă cale de urmat?
Când ştiu doar că nu ştiu nimica
şi nici atât, ce pot să fac?

Mai bună-i deci o cupă plină,

chiar dacă s-o goli cândva,
decât o cupă goală care
sperăm că s-ar putea umplea!

55
– Ştiu eu Khayyam? Să-ţi dau dreptate,
prieten bun şi-nvăţător?
Tu ai ales Prezenţa Clipei,
sfidând Trecut şi Viitor!

Tu azi vrei să-i săruţi iubitei,

sub triluri de privighetoare,
fierbinţi, catifelate buze,
albaştrii ochi de vrăjitoare…

Visezi doar mângâierea Clipei,

parfumul trandafirilor
şi cauţi adevărul dulce
ascuns în vinul din ulcior!

În vin, plăcere-i şi uitare…

Cunoaştere, nu-ţi mai doreşti?
Ce vânt ciudat acum te face,
de Adevăr să te fereşti?

Cândva credeai în Libertate!

Dar fără Adevăr, ce e?
Cunoaşterea este Credinţă,
Credinţa e Cunoaştere!

Plăcere numai şi uitare?

Cinstit e însă-aşa ceva,
când Clipa ne-a fost greu plătită
cu Viaţa Sa de-Altcineva?

Că de n-ar fi murit pe Cruce,

însingurat, acolo sus;
o lume-ntreagă răstignită
am fi văzut, nu pe Iisus!…

Khayyam, Khayyam, tu ştii prea bine,

prieten scump şi înţelept,
că Adevărul şi Lumina
pulsează chiar la tine-n piept;

56
că viaţa-i Un colier de clipe,
Un magic Dar nepreţuit,
Un Curcubeu de nestemate,
Un Vis prea tainic împlinit!

Albaştrii ochi ai dragei tale,

parfumul trandafirilor,
cântarea de privighetoare
şi vinul dulce din ulcior,

n-au cum să fie o-ntâmplare!

Nici tu nu crezi aşa ceva…
E-atâta frumuseţe-n toate;
aici, e clar,Mâna Cuiva!

Nu, „Clipa” nu-i o fundătură,

ci Cale spre Cunoaştere;
spre Stânca Izbăvirii noastre
de Care sigur ştiu că E!

Întreaga viaţă-i o cabală

şi toţi ne oglindim în ea…
Ştii vre-o poveste mai frumoasă,
un joc mai minunat, cumva?

Şi eu îmi spun „Trăieşte clipa!”,

deja oftez după „Acum”
când văd nisipul din clepsidră;
dar alţi „Acuma” vin pe drum!

Şi eu îmi spun: „Trăieşte clipa!”;

totuşi, eu cred că altcumva…
Clarifică, simplifică!
Vrei Viaţa sau Iluzia?

Plăcerea sau Desăvârşirea?

Asta-i Problema cea mai grea!
Când ştii că nu eşti o-ntâmplare,
de ce eziţi alegerea?

57
Atât de simplu-i Adevărul,
ca apa rece de izvor,
ca Soarele de primăvară,
ca zâmbetul copiilor!

Doar ce crezi tu că este, este!

Altfel nici îngeri şi nici draci…
Aici e „buba”, HOTĂRĂŞTE,
e tot ce trebuie să faci!

E sacrificiul opţiunii;
pe două căi nu poţi umbla,
să fii dihor dar şi hermină,
cu fundu-n două luntrii sta…

Nehotărârea sau curvia

pe „taler” greu vor atârna;
e condamnare sau salvare
în fiecare „Nu” sau „Da”!

N-ai cum să fii şi alb şi negru,

şi gras şi slab,şi sus şi jos...
Ori Întuneric, ori Lumină;
ori cu Satan, ori cu Hristos!

„Biserica nehotărârii”,
Satanei nu va rezista;
căci este scris: „Cel ce nu e cu
Mine e împotriva Mea!”.

Cu sacrificii, cu durere,
în Vârf nu poţi s-ajungi oricum;
Împărăţia Cerurilor
nu-i masă-ntinsă lângă drum!

E aspru drumul către stele;

fără efort, nimic, nicicum!
„Fă-ţi rost de o inimă nouă
şi de un duh nou de acum!”.

58
Deci, „Îndrăzniţi, învingeţi lumea!”,
prin noi, pe noi chiar învingând;
la bani, la carne şi la vorbe,
pe cât se poate renunţând!

…Că în acelaşi foc vom arde,

cândva Khayyam ai prorocit;
dar focul e-al purificării
şi vom fi aur lămurit!

Nu numai lucruri mari ni-s date;

eu fac ce cred că-i de folos
şi caut să aduc în lume
un strop de bine şi frumos!

Da, ştiu că am o Misiune

şi pentru ea mă voi lupta;
să pot privi în Ochi Iubirea,
când Faţa Sa O voi vedea!

Nu siluiri şi masochisme,
o tobă goală-n carnaval;
minciună-i tot ce faci de nu e
firesc, organic, natural!

Eu vreau să aflu Adevărul,

numai pe El să-L am Stăpân;
cuvântul magic e VOINŢĂ,
iar „cheia” e la mine-n sân!

Voi alerga după Iubire,

voi crede în „Povestea” Sa!
– Când ni s-a dăruit Iubirea,
mai pot să cred în altceva?

De-ar fi să spun ce-i Universul

sau Dumnezeu, într-Un Cuvânt,
eu cred că TOTUL E IUBIRE,
în cel mai pur sens şi mai sfânt!

59
Cu mintea mea,atât cât este;
cu sufletul, azi am ales,
urma-voi Stâlpul de Lumină
ce din pustie ne-a cules!

Da, voi „miza” pe „Cartea” Asta

şi pe Credinţă voi „risca”,
în scurta clipă ce ni-i dată;
apoi ce-o fi, om mai vedea!

…Khayyam, Khayyam, ce nebunie,

Mare-i Grădina, frate drag!
Fii fericit, dansează, cântă,
zdrobind al clipelor şirag!

E vreo speranţă-n lumea asta?

„Acesta-i omul!” …ce să zici…
– o umbră, visând nemurirea,
plină de-orgolii şi de frici!

Dar asta-i „nebunia” vieţii

şi măreţia-i totodat’;
o luptă crâncenă în toate,
cu ceea ce de mult e dat!

Vreau să iubesc şi să văd lumea,

dar nicicum bucuria mea
nu va ajunge vreodată
nefericirea altuia!

N-oi pune masca-nţelepciunii,

când n-o mai fi nimic de „ros”
şi nici, ajuns la neputinţă,
să-ncerc să par un virtuos…

Vom fi cândva cu toţi ulcioare;

dar trupul ce ni-i azi lăsat
poartă un „vin” cu mult mai tare
– e Duhul Cel din Cer turnat!

60
Tu nu te temi, nici nu te bucuri,
n-aştepţi, nu plângi, nu ceri, nu speri;
un sfinx răbdându-se pe sine,
privind senin spre nicăieri…

Aşa e,, Dacă este, este;

iar dacă nu e, iarăşi, nu-i!’’;
dar noi avem un Bun Părinte,
nu suntem fiii vântului!

„Şedea-vor iar bătrâni la poartă,

talanga iarăşi va suna;
pe înverzite plaiuri, iarăşi,
copii şi miei se vor juca!”.

Alege Calea care urcă

şi nu al morţii crud blestem,
Calea Iubirii şi-a Luminii:
„Alegeţi Viaţa, Eu vă chem!”.

…Voi sta acum pe Piatra Asta,

în limpede adânc privind;
eu sunt de-acum doar Cer şi Mare
– Albastrul veşnic unduind!

Gureni
4 februarie 2011

61
Nu!

De-atâtea ori am spus DA, lumii;

de-atâţia DA, mă simt murdar;
prea des ales-am DA, minciuna
– jumatea goală de pahar!

DA, este partea poleită

din mărul lumii otrăvit;
NU, este pumn în piept ispitei,
e Adevărul greu plătit!

NU, este Piatra de-ncercare;

DA, palid praf purtat de vânt;
zdrobeşte-ţi inima, fii tare,
fii diamant printr-un cuvânt!

DA, e un fulg de păpădie

– cel mai uşor cuvânt de spus;
NU, răsăritu-i; DA, apusul!
NU, e o Cruce grea, de dus!

DA, e iluzie, visare;

NU, punte a suspinelor;
DA, este cuib călduţ şi moale;
NU, e un „cui” al poftelor…

NU, e coşmarul neputinţei,

ecoul unui strigăt mut;
speranţa risipită-n ceaţă,
„Regina” visului pierdut…

NU, e amarul renunţării,

amurgul unei amăgiri;
dorita piersică de aur,
himera ultimei iubiri!

62
NU, e întoarcerea acasă;
DA, rătăcirea multora;
DA, este valul; NU, e stânca
în care stă salvarea ta!

…Cu tot ce e străin Iubirii,

Iubirea te va încerca;
spre tot ce e duşman Iubirii,
zi NU şi poartă-ţi Crucea ta!

Căci nu poţi fi şi alb şi negru,

şi DA şi NU, şi sus şi jos;
cale de mijloc nu există,
ori cu Satan, ori cu Hristos!

Dreptăţii, Milei şi Smeririi

să fie-ntreagă râvna ta;
Luminii, Vieţii şi Iubirii,
din toată inima, zii DA!

Gureni
16 ianuarie 2012

63
Taci!

La început a fost Cuvântul

ce din Tăcere se năştea;
Mama Tăcerii e Uitarea
– lumina dintr-o stinsă Stea!

Ca aurul cu mult mai scumpă,

ca plumbul încă şi mai grea,
Tăcerea este Prima Lege
şi la Sfârşit va fi tot Ea!

…De-un timp ascult mai des Tăcerea

şi mă scufund în pacea Sa;
ca-ntr-o pădure sub zăpadă,
se-ngână-n mine liniştea!

Tăcerea îmblânzind Cuvântul,

e un poem cioplit în vânt;
cu mintea ta, cea de pe urmă,
taci şi ascultă-ţi primul gând!

Rodul Tăcerii-i Raţiunea!

Cum n-ai aflat, încă nu ştii?…
Numai Tăcerea construieşte
şi doar tăcând putem gândi!

Ce-i mai de preţ ca energia

şi informaţia, acum?
De ce să-ţi irosești puterea?
Cu banii tăi arunci pe drum?

Nu vezi cum ţi se risipeşte

viaţa prin gura ta?… Păcat!
Nu te mai consuma aiurea,
să spui ce încă n-ai uitat…

În lumea asta fără noimă,

ce să mai spui, de ce și cui?
De ce în mintea altor semeni
mereu vrei să-ți ridici statui?
64
Când ştii că nu ştii mai nimica
– ce-i astăzi „Nu”, e mâine „Da” ;
când totul a fost spus de veacuri,
cui să-i mai vinzi şi ce-ai putea?

Ce dulce e mierea Tăcerii,

smerenia şi pacea sa!
…Dacă Tăcerea izbândeşte,
de ce m-ar bate gura mea?

O faptă rea, cu una bună,

cumva, se poate compensa;
dar vorba grea sau prost gândită,
nicicând nu ţi se va ierta...

Să nu promiţi nicicui nimica,

ci fă tăcând ce poţi, cum ştii;
angajamentele omoară
sau, sigur, te vor înrobi.

– Dar cât să tac?...Să tac într-una?

Degeaba limbă ni s-a dat?...
– Vorbeşte scurt, doar la nevoie
sau numai de eşti întrebat.

Tăcerea poate să acuze

dar nu ea ne va judeca;
vorba cea rea, strâmba măsură,
acestea ne vor condamna.

,,Nimic n-ajută la nimica”

e al neantului ecou;
deci în ,,Biserica Uitării”,
Tăcerea fie-ţi Dumnezeu!

Cum din preaplinul inimii

grăieşte-ntruna gura ta,
când va seca de tot „izvorul”
va fi târziu să taci, deja…

65
Puterea ta, Tăcerea este!
În cursa vieţii tale prins,
taci dar, cât n-ai pierdut partida,
cât încă nu eşti un învins!

De când te ştii tot strigi într-una,

doar-doar te-o crede cineva
cât eşti de bun; dar văd că-n toate,
vorbeşte numai burta ta…

Invoci mereu, din Cer, Dreptatea;

dar tot ce faci şi tot ce spui
– chiar dacă nu e o minciună –
e numai slava eului!

Te-aud ades’: „Eu sunt Cutare!

Eu am făcut! Eu m-am luptat!”.
– Taci! N-ai făcut nimic din toate;
nici chiar atât cât ţi s-a dat!

Cu temeneli şi complimente
în faţa lumii faci frumos;
dar ai uitat că pentru toate
îi eşti dator doar lui Hristos!

Când Adevărul şi Iubirea

bătute-n cuie au tăcut;
când suspina spre Cer Cuvântul;
ce-ai spus atuncea, chip de lut?

Când orice vorbă rău gândită

atât de scump se va plăti,
înghite-ţi limba otrăvită,
de Dumnezeu nu mai vorbi!

Cum El ne-a dat, murind, Iertarea,

fără s-aştepte vre-un profit;
ia-ţi Crucea, du-O şi urmează
Tăcerea Mielului jertfit!

66
Să taci când nu ştii adevărul;
mai mult, când nu eşti întrebat;
când vrei să mustri pe greşitul
dar nu-i de faţă cel mustrat!

Dacă-ai pierdut asumă-ţi vina,

alt vinovat nu căuta;
nu te mai văicări ca baba,
ci du-ţi tăcând înfrângerea!

Cât despre lacrima iubirii

pe care acum vrem s-o uităm,
tăcerea fie-ne cenuşa
în care păcatu-ngropăm...

Iar de-ai primit cumva o palmă

ridică-ţi fruntea, nu striga;
taci şi Tăcerea din înalturi,
cu Pacea Ei te-o mângâia!

Tăcerea Sfinxului te-ndeamnă,

nu mai vorbi când vrei să faci;
de vrei să se-mplinească gândul,
îndură, lucrează şi taci!

Blândeţea, Calmul, Înfrânarea,

Credinţa, Pacea, Liniştea,
Smerenia şi-Nţelepciunea;
Tăcerea, Ea ni le va da!

…Dar e şi-o altfel de tăcere,

cea care spune veşnic „Da!”;
tăcerea ce hrăneşte răul,
care ucide Liniştea;

„înţelepciunea” sa e numai
minciuna şi iluzia!
La nedreptăţi şi murdărie
nu-nchide ochii, nu tăcea!

67
Nu fă din laşitate casă;
nici haina vrajbei n-o purta;
lauda pat şi bârfa masă
– mireasă din minciuna ta;

cuvinte dulci, înşelătoare,

cu viclenie nu rosti;
nici vorbe grele sau murdare;
cu Cele sfinte nu glumi!

…În zarva lumii necurmată,

plângând Tăcerea se năştea
– comoară tainic ferecată;
ne-a spus cândva Pitagora!

Câte-s de spus despre Tăcere;

un veac şi tot n-am termina;
aşa că tac şi eu acuma,
sunt obosit şi m-aş culca!

…Dar tu de afli Adevărul

răstălmăcit, nu ezita
să muşti, să strigi; altfel tăcerea,
tăcerea ta te va-ngropa!

Gureni
31 ianuarie 2012

68
Unde-I?

Mă îndoiesc, aşadar cuget

şi cugetând, exist aşa!
Dar sunt eu singurul pe lume
iar lumea asta singura?…
N-om fi doar noi singura „baltă”,
puind – cu „mormoloci” în ea....
Cum nesfârşit e infinitul
şi şansele-s asemenea!
Sunt fără număr universuri,
create de vre-un Duh sau ba;
dar lumea asta sigur este,
Lumină dintr-O Sfântă Stea!…
– „Unde-I?”, mi-ai spus cu rece glas,
la ceas de tihnă şi taifas;
„Să vină-aici, să discutăm !”.
– Să mergem dar, să-L căutăm!

…Când le zâmbeşte florilor
mărgăritarul zorilor,
înalţă blând lumina sa
şi le alintă inima!
Acelaşi foc ce-n cer e pus,
întru Iubire Cel de Sus
l-a răsădit adânc în noi;
fierbinte lavă, calde ploi,
dau viaţă-ntreg Pământului!
Lut viu şi fiu al Cerului,
fi sigur dar că Focul Său
pulsează-acum şi-n pieptul tău!
A vrea să crezi, ori a nu vrea;
asta-i Problema, Singura!
Acesta-i Pragul de trecut
dintre neant şi Absolut!

…Să stăm acum aici, privind

albastrul veşnic unduind;
adâncul său netulburat
e Chipul Celui Preacurat!
69
O, limpezime tainică!
O, mângâiere veşnică!
Ocean etern, întâi creat,
eşti primul cer ce ni s-a dat!
Sfântă lacrimă curată,
Apă binecuvântată,
prin tine când ne-am întrupat,
cu Viaţa ne-am şi îmbrăcat!
De-un bob de rouă, magic dar,
vigoare pură, viu cleştar
vibrând în aburit ulcior,
atârnă-al lumii viitor!
În recea gheaţă, alba nea,
Lumină-i dintr-O Blândă Stea;
de la-nceput pân’ la sfârşit
Semnul Divin în infinit!

…În câmpul legănat de flori

cu mii de fluturi sclipitori;
în vise şi în taina lor;
în cartea veche-a astrelor;
în stinsul lebedei suspin
vestind al lumii trist destin;
în cărăbuşul cel zglobiu −
fin giuvaier de aur viu;
în fulgerul vuind prin nori;
în trilul de privighetori;
în roua dimineţilor
şi în nectarul crinilor;
în Everestul cel semeţ
sau în quarcul cel isteţ;
pe Cel mai sus de orice zeu
Îl văd zâmbind în curcubeu!
În gânguritul pruncilor
şi-n strălucirea ochilor;
în caldul − umed − bot de miel,

70
eu ştiu că Îl sărut pe El!
Când fiul tău surâde-uşor
în somn plutind ca şoimu-n zbor,
se joacă-n vis, nevinovat,
cu Cel Preabun şi Minunat!

…Pe o palmă de ţărână

de milenii-s împreună,
pălămidă şi urzică,
mătrăgună şi lăptucă,
rozmarin şi lămâiţă,
caprifoi şi-a viei viţă...
Soare, viscol, ger sau ploaie
le-alintă sau le-ncovoaie,
dar oricât lumea va dura
firesc nu s-or amesteca;
cum marea nu se face râu,
grâul în veci rămâne grâu
iar neghina tot neghină!
„Cine” oare-o fi de vină?
În forma sau culoarea lor,
nu e nimic întâmplător ;
ci oglindesc făpturilor
Alesul Har, mângâietor,
vindecător și hrănitor,
lăsat spre uzul tuturor ;
iar gustul și parfumul lor ,
sunt chiar sufletul plantelor!
În mentă, leuştean, mărar,
chimen, piper, eninbahar;
aromele, gusturile,
de UNDE-s oare, pentru ce?
Când vezi că TOTUL ESTE SEMN,
nu-i asta oare asta un îndemn?
Află-le taina şi vei şti
şi raţiunea lor de-a fi,
căci toate au un dublu har
după măsura la cântar;

71
alune, mure, morcovi, mac,
tei, sunătoare, nuci, spanac,
smochine, cimbru sau dovleac,
hrană gustoasă ni-s şi leac!

…Basm de ceară şi lumină

e un fagure de-albină!
Căpăcind − pe dos, pe faţă −
mii de cupe cu dulceaţă,
înaripate zâne mici
– ca nişte harnice furnici –
conservă cu mult sârg şi dor
sufletul pur al florilor!
Argintul florii de salcâm,
înmiresmat − dulce tărâm;
aurul florilor de tei;
ascunse-n miere-s cu temei.
Polen, propolis, lăptişor;
comori ce-aduc al vieţii spor;
păzite-s de-un întreg popor
de furtişagul hoţilor!
Cetatea lor cea înţeleaptă,
curată, harnică şi dreaptă;
condusă-i ferm de maica lor −
Crăiasa amazoanelor!
Există mai frumos hambar
decât un cuib de chihlimbar?
– Lucrare de-un adânc mister
a unui Tainic Inginer!

…Cochilii şi perle-n abis,

mărgeane, dantele de vis;
în stânci dorm cristale de foc
visând la al zilei soroc;
rubin, topaz sau ametist,
ascund un Minunat Artist
dar şi un Genial Savant,
în jad, smarald sau diamant!

72
În recea inimă de stea
mai pâlpâie un fulg de nea;
în safir sau în albină
totu-i Spirit şi Lumină!
În balenă sau furnică,
scorpion sau rândunică,
marmură sau levănţică,
scoică, fluture, urzică;
în piatră, plantă, animal
– că-i mai ciudat sau mai banal;
în toate, e „Ceva” sublim,
în care toţi ne regăsim;
în toate-i scrisă Legea Sa:
LUMINA, VIAŢA, DRAGOSTEA!
Puterea însă Una e,
COEZIUNE − DRAGOSTE!

…În divina simetrie;

în sublima armonie
a formelor, culorilor
şi-a tuturor mişcărilor;
acest „design” raţional
în toate fără de egal,
nu e decât CREAŢIA;
aici e clar, Mâna Cuiva!
Misterul întâmplărilor
din cursul existenţelor,
ne-ndeamnă spre a-L căuta!
Un ţel mai nobil,ştii cumva?
Cum într-un joc de pituluş,
Părintele Cel jucăuş
îi cheamă pe ai Săi copii
cu dragoste, spre a-L găsi;
în fluture de chrisolit
cu praf de soare poleit;
în verde brotăcel de jad,
în libelula de smarald;

73
în bob de fragă − dulce jar;
în floarea de mărgăritar;
parfum, lumină, viaţă, har,
pe toate ni Le-a dat în dar!

…Vezi oul, vis tăcut şi blând?

Ascunde-o inimă bătând!
Un ornic cerne în adânc
secunda lumilor ce plâng!
Ascultă-i muzica de Stea,
transfigurând senin în ea
o lume-aidoma cu-a ta
ce-şi caută menirea sa!
Cum al oglinzilor ecou
perpetuează-al al lor egou;
un ou pitit într-un alt ou
precum un prunc într-un landou,
pe sine însuşi se clocea
şi-n visu-i magic Se-ntrupa
prin Taina Tainelor Cea grea
pe Sine chiar în Palma Sa!
Omega, Oul Absolut,
Semn de sfârşit şi de-nceput;
opal şi aur şlefuit
din Care Alfa S-a ivit!

…Dar „Iată Omul!”, simbol sfânt,

în spirit, faptă şi cuvânt;
Icar spre stele ‚naripat,
un Hercule ne-ngenuncheat;
scormonitor, cercetător,
al tuturor genunilor;
nebun adesea-n fapta lui
dar şi martir al Crezului!
Moştenitor al Cerului,
Pământu-i „jucăria” lui;
liber în toate-i al său Eu,
asemeni doar Tatălui său!

74
În scurta-i clipă hărăzită,
între voinţă şi ispită;
între credinţă şi uitare,
blestem şi binecuvântare;
lovit ades’, plângându-şi firea
dar căutând desăvârşirea;
da, Omul animal ciudat,
de lanţul trofic nelegat;
miză, arbitru, jucător;
constructor şi demolator;
înger şi demon şi damnat,
un „zmeu” de-O Sfoară ancorat;
numai el ştie că ştie;
doar el crede-n veşnicie;
doar el poate să aleagă
între Cer şi lumea-ntreagă;
între Slavă şi genune,
pântece sau raţiune;
Semn Sfânt, căci i s-a dat doar lui
să poarte Chipul Tatălui!
Chiar în oglindă când priveşti,
pe El, acolo Îl zăreşti;
eşti Chipul Său în lumea ta,
lut şi lumină dintr-O Stea!

…În Măiastra ţesătură

numită banal natură,
nu e nimic făr-a purta
Amprenta şi Magia Sa!
E „mozaicu”-I nesfârşit;
un infinit în infinit,
încolăcit şi-ntrepătruns,
totul în tot, de necuprins!
Abscisă, Ordonată, plus
înc-o axă „Z” notată;
o lume răsucită-n ea
veche şi nouă-aşijderea;
O Inimă în Trei pulsând,
Trei Unde veşnic împletind,

75
Trei Axe prinse într-O Stea,
Trei Raze izvorând din Ea;
Spirit, Energie, Spaţiu
– zbor etern fără de saţiu;
Gândul înalt şi creator,
Cuvântul atotziditor,
remodelându-Şi Fiinţa Sa
un magic univers urzea!
Sorb de stele în spirală,
oarbă poartă abisală,
greu adânc de întuneric
plămădind pe dos – feeric –
lumini ce izvorăsc lumini,
nectar din cupele de crini;
un vals albastru şi senin
rotindu-se în Trei, blajin,
ondulatoriu şi sublim,
compus de-Un Mare Anonim;
e Jocul Său de nepătruns
şi doar într-un atom ascuns!
Lumina-i Universul Său,
iară Iubirea, Corifeu!

…Să fie totul doar hazard?

Degeaba stele-n hăuri ard?
Un drum ce duce nicăieri
tramvaie fără pasageri?
Răspunsuri fără întrebări?
Dar ce-s acelea, întâmplări?
Real înseamnă necesar
și implicit rațional !
Chiar în ce pare fapt banal,
văd Spiritul Universal;
e armonie, ordine,
e Raţiune Limpede!
Din visul unei veşnicii,
din ce eram fără a fi
– amorfă, ternă, pastă gri –
Un Paradis El făuri!

76
 Sunt Legile Desăvârşirii
ce guvernează mersul Firii,
de la-ntuneric spre Lumină,
din vârf de ram la rădăcină,
de la nimic la Năzuire
şi de la Moarte la Iubire;
râvnitul Măr De Aur copt
– Cele din veac, O Sută Opt;
Un Curcubeu peste neant,
COROANA SA DE DIAMANT!

…„Unde-I?” mi-ai spus în acel ceas;

dar rămăsesem fără glas!
N-ar fi absurd, ba chiar hilar,
să certe oala pe Olar?
Şi ce-am putea să-L întrebăm
când a vorbi abia-nvăţăm?
Stă Marea Carte-n faţa ta,
învaţă să citeşti din ea!
De când n-ai mai privit spre cer,
spre stelele care nu pier;
nici chiar spre glodul anonim
din care încă ne hrănim?
N-ai cum să-L vezi pe Cel Divin,
când eşti de eul tău prea plin
şi nici să-nchizi pe Cel Preasfânt
în vreun algoritm nătâng!…

…Dar vrem minuni? Minuni avem;

doar ochi s-avem să le vedem!
 Te-ai întrebat vreodată oare,
cum mai există căprioare?
O da, ciudată întrebare
şi totuşi nu e de mirare
că – de când sunt, fără-ncetare,
vânate fără de cruţare
de cei cu arme, colţi şi gheare –
n-au teamă de exterminare?
Pantere, tigri, lei, gheparzi,

77
 lupi, urşi, hiene, leoparzi,
reptile, vulturi, crocodili
şi oamenii mult mai subtili;
în ape-n cer sau pe uscat,
toţi le privesc doar ca vânat!
Lupoaica fată zece pui
iar căprioara unul-doi…
Nu fuga, nici prăsirea lor,
a fost salvarea ciutelor!
Da, e-o minune, n-au pierit;
ba chiar mai mult s-au înmulţit!
Cum de mai sunt? Din mila cui?
Îţi spun, din Mila Cerului!
 Dar iată Lumea, oare cum,
păşind mereu pe-acelaşi drum,
atât bărbaţi cât şi femei
ca număr poţi la fel să-i iei!
Războinici dar şi vânători,
bărbaţii mult mai grabnic mor;
totuşi n-ajuns-a niciodat’
două femei la un bărbat…
De ce, din veac după război,
– aiurea, ca şi pe la noi –
se nasc şi e verificat,
în locul celor ce-au „plecat”,
cu mult mai mulţi băieţi decât
fetiţe în acel ţinut?
CINE menţine-acest „cântar”,
în echilibru planetar?
 Ce „carusel”, Istoria!…
Ştii joc mai fascinant, cumva?
La nesfârşit rotindu-se,
în sine oglindindu-se;
e vechi din veac şi totuşi nou;
aceeaşi piesă, alt erou;
aceleaşi fapte, alt decor;
aceeaşi scenă, alt actor…
Detaliile-s altcumva,
întregul însă-i tot aşa!

78
 Ce ni se par că-s noi „minuni”,
o Temă-i cu variaţiuni!
Un straniu „circ” ameţitor
şi comedie şi ,,horror’’;
regi, cerşetori, soldaţi, plebei,
pe armăsari sau pe ponei;
cu fiecare din rotiri,
o nesfârşire de trăiri
– iubiri, orgolii, frici, trădări –
ce prăbuşiri, ce înălţări!
Marionete sau roboţi,
ghidaţi, de CINE suntem toţi
şi totuşi liberi a opta,
de-a vrea sau nu „piesa” juca?
Dar pentru CARE Spectator,
e Circul cel strălucitor?
CINE e oare Director
şi Dramaturg şi Regizor
şi UNDE-i Cel Ce ar putea
opri sau nu cu „cheia” Sa
„motorul” greu şi bine uns −
DEUS EX MACHINA, ascuns?
 CINE în palme ne-a săpat
scrisori ce nu s-au sigilat,
s-aflăm cine suntem şi-ai Cui?
– Fii după Chipul Tatălui!
 Priveşte cerul! Cum, de ce,
ne guvernează astrele?
Tipuri umane şi structuri,
prin ale faunei făpturi
se definesc de mii de ani;
ne fac prieteni sau duşmani!
De UNDE-i jocul constelat
– al Zodiei consemn ciudat;
forma şi semnul destinat
în spirit şi pe chip gravat,
ce ne-nsoţeşte ne-ncetat
pe drumul vieţii – complicat,

79
 marcându-ne zi după zi
distinctul nostru fel de-a fi?
 Banalele ,,coincidenţe”,
înşelătoare aparenţe,
ciudat cârmind al vieţii drum;
de UNDE vin, de ce şi cum?
De UNDE-aceste incidenţe,
,,întâmplătoare” influenţe
ce fac din ,,baligi” pietre tari;
din omenaşi destine mari;
din ,,ponei” falnici ,,armăsari”;
din anonimi destinatari?
 Talentele, harurile,
de UNDE-s oare, cum, de ce?
Că-s poligloţi, învăţători,
preoţi, profeţi, vindecători;
la unii nu, la alţii da,
de toate pentru toţi cumva,
dar toate într-unul singur ba!
Cine le-o fi-mpărţit aşa?
 De UNDE-acel tulburător
vis, tainic semn din viitor?
 Muzica, da, cu vraja sa,
de ce şi UNDE ne-o chema?
 Dar acel magic număr „Pi”
ce Roata lumii o-nvârti,
deşi mereu l-om folosi,
ştim oare UNDE s-o sfârşi?…
 Vezi rândunelele cum vin
din sudul Africii? Ce chin,
să bată cu aripa lor
atâtea mii de verste-n zbor,
peste pustiuri, peste mări,
pe nevăzutele cărări…
Cu oarbă sete-n mare zor
de rece – limpede izvor,
se-ntorc, deşi atâtea mor,
la cuibul dragostelor lor!

80
 De ce acest efort cumplit
perpetuat la nesfârşit,
firavul trup sacrificând
dar niciodată renunţând?
Îngeri iubiţi, ocrotitori,
albastru săgetând prin nori;
fără de ele cum ar fi?…
O iarnă, veşnic am trăi!
Adu-le Doamne iar, cu dor,
cu primăvara-n ciocul lor!
 La fel somonii mărilor
se-ntorc şi ei la „matca” lor;
în surdă goană, zeci de mii,
conduşi de glasul inimii,
din largul mării spre izvor
tocmai în vârful munţilor;
sărind cascade-nalte zeci;
prin ape-nvolburate reci;
un singur ţel având şi-un dor,
perpetuarea speţei lor
prin fecundarea icrelor!
Îndată după asta, mor…
Apoi „armada” puilor,
cu milioanele „în cor”
asemenea părinţilor
se-ntorc spre zarea mărilor,
deşi doar unul dintre mii
ajunge-n larg spre a trăi!
Efort sisific în zadar
de care ei nu au habar…
CE dor aprins, CE strigăt mare,
îi cheamă din albastra zare,
să-ndure-atâtea mile − mii
magicul drum al lor de-a fi?…
 Dar castravetele, de UNDE
în vreju-i ştie şi se-ascunde;
de UNDE, „proasta” frunză-a sa
copilul ştie-a-şi proteja?

81
 Al numerelor joc ciudat
de UNDE-I; noi l-am inventat?
 Dar peştii mărilor cum oare,
cât încă-s vii, n-au gust de sare?…
 Moaştele Sfinţilor? Un Dar!
Semnul doveditor şi clar
că Viaţa nu-i un Drum închis
ci Poartă către Paradis;
că cel ce-n viaţă s-a sfinţit
şi-n moarte e blagoslovit!
Un strop de veşnicii lăsat,
mireasma Raiului curat;
astfel că trupul plin de har
nestricăcios rămâne, dar
şi lucrător prin vremuri chiar;
din Mila fără de hotar
a Celui Ce ne-a plămădit
lumini şi umbre-n infinit!
O, câte mii a vindecat
şi câte suflete-a salvat
Mirul din ei izvorâtor,
tainic de haruri purtător,
de grele boli vindecător
– esenţa lacrimilor lor!
 Dar iată încă-o întrebare
ce pare că răspuns nu are!
Ce-i Rugăciunea? Ştii cumva,
spre CINE oare s-o-ndrepta?…
La CINE, UNDE gândul tău
aleargă, dacă-ai dat de rău?
E vre-unul ce n-a suspinat,
de viermele fricii mâncat,
„O Doamne, Doamne, ce mă fac?”,
aflând că boala-i n-are leac?
Când te loveşte vre-o belea
de care nu ştii cum scăpa,
adânc ascuns în sinea ta,
chiar făr-a-L conştientiza,

82
 dezvăluindu-şi Dragostea
se roagă încă CINEVA
şi fără semn, ciudat, aşa,
se luminează calea ta!…
Roagă-te dar, de-O Blândă Stea,
să-ţi dăruiască Pacea Sa!
Zii Rugăciunea Inimii,
Celui Ce e şi-n veci va fi
şi nu uita, căci este scris,
Cuvântul Său nu e un vis:
„Speră, c-aşa vei stărui;
caută dar şi vei găsi;
cere şi-atunci vei dobândi;
numai crezând, vei izbândi!”
…Ce-i Rugăciunea? Ştii cumva,
de UNDE e Puterea sa?
Da, e o lacrimă din Soare;
Credinţă şi Comunicare!
 Dar Apei, cea de Bobotează
ce veşnic nu se alterează;
de UNDE-i vin în Astă Zi,
beneficele-i energii?
 De UNDE, de la Ce Putere,
în Sfânta Zi de Înviere
se-aprinde tainic din senin,
Lumina la Ierusalim?
…Iată o „mână” de minuni!…
Iar astea-s fapte, nu minciuni!…
Un ,,bucheţel de flori” ţi-am dat
din Câmpul veşnic înflorat…
Vis de lumină, fulg de nea,
Minune-i toată viaţa ta;
clipă de clipă, ceas de ceas,
câte s-au dus, câte-au rămas,
orânduite-s cu temei
întru desăvârşirea ei!
– Natură-i totul, o să-mi spui;
e ştiinţă, dar magie nu-i!

83
 – Aşa e! Însă Cum şi-a Cui?
E Raţiunea Nimănui?
Să fie-atâta frumusete
şi raţiune-ntâmplător?...
Materie fără de spirit,
organizată superior?
De UNDE-această structurare
şi DE CE oare,domnilor?...
Aceasta-i MAREA INTREBARE
si CAUZA CAUZELOR!...
Am fi o formă fără formă,
de-ar fi Hazardul Creator;...
Nu-i oare, Viu, UN MARE SPIRIT,
la rădăcina tuturor ?
Din Dragostea Celui prea Sfânt,
Natură, sigur, toate sunt;
de la atom la quasar;
vibraţii diferite doar…
Dar ce nu-i oare minunat,
în tot şi-n toate strâns legat?
Ce să-ţi mai spun, sau cum s-o iei,
Totu-i Minune, vrei nu vrei!
„Dar fericiţi cei ce-au crezut,
mai mult, chiar dacă n-au văzut!”…
 Însă Minunea „cea mai cea”
dintre minuni e DRAGOSTEA;
când viaţa ta o dăruieşti
şi dăruind-o dobândeşti
Comoara visului pierdut
fără sfârşit − fără-nceput;
Iubirea Care ne veghează,
Puterea-Naltă veşnic trează,
ce-n tot şi-n toate cercetează,
conservă şi cristalizează!
LUMINA, VIAŢA şi IUBIREA
transfigurând nemărginirea,
spre-a fi mereu în veşnicii;
în ape, Ceruri, Focuri vii;
în adâncimi sau în tării;

84
O Cale-n toate va găsi!
Prin curăţia zorilor,
prin lacrimile florilor,
prin zâmbetul copiilor,
prin zbenguiala iezilor,
prin zborul rândunelelor,
prin şopotul izvoarelor,
prin trilul de privighetori,
prin plânsul blândelor viori,
prin valul mării de safir,
prin adierea de zefir;
prin toate suntem mângâiaţi,
îmbrăţişaţi şi sărutaţi;
prin toate ce-s, Tatăl Ceresc,
ne spune tainic: „Vă iubesc!”
…Iubeşte deci cât încă-i zi,
cât încă poţi să spui „A fi”,
cât flăcări joacă-n ochii vii,
cât jar în vene-o pâlpâi!
Iubeşte, dar fără păcat,
dacă iubire ţi s-a dat;
să nu cerşeşti ce-ai refuzat,
când prea târziu te-ai deşteptat
că-i cuibul gol şi s-a ’noptat
şi Porumbelul a zburat!…
…Mari înţelepţi şi-nvăţători,
magi, astrologi, clarvăzători,
scrutând al astrelor parcurs
şi-al vieţilor întors şi dus;
cunoscători ai tainelor
cristalelor şi plantelor,
stăpâni ai forţei gândului
şi-ai greului pământului;
ne-au spus ferm că nu-i poveste,
că-n Cer este Cel Ce Este!
Oameni aleşi, cu gând curat,
în piatră Crezul şi-au săpat,
pe arse table vechi de lut
au însemnat ce au văzut;

85
pe piei de vită sau pe lemn,
să ne rămână nouă semn!
În Cărţile Înţelepciunii,
lumini pe eşicherul lumii:
CORAN, AVESTA, KABALLA,
BARDO THODOL, THORA, VEDA,
ZOHARUL, POPOL VUH, EDDA,
ENUMA ELISH, BIBLIA
şi altele asemenea
desăvârşind Cunoaşterea;
există-Un Numitor comun,
e El, STĂPÂNUL CEL STRĂBUN!
BRAHMA, ALLAH, DROYN, AMMA,
OMETEOTL, RA, HILA,
JAINKO, MANITU, YAHWE,
sunt Unul Singur: CEL CE E!
În Europa, Africa,
America sau Asia;
în Peru, China, Israel,
oriunde-ai fi vei da de El!
E Demiurgul Creator,
Principiul Unic ţiitor,
Duhul Cel Bun – conservator,
Marele Spirit jucător,
în Teatrul lumii schimbător
şi Dramaturg şi Regizor!…
L-au ascultat când le-a vorbit,
adesea i-a călăuzit
prin Legea ce sfinţeşte firea
− Dreptatea, Mila şi Smerirea −
pe munţi, pe mare, prin pustiu;
conduşi mereu de Gândul Viu,
cu-ncrâncenare au luptat
să nu se piardă niciodat’
Credinţa Sfântă din străbuni!
Doar n-or fi fost cu toţi nebuni?!?

86
 „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi
sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
„Toate neamurile Pământului vor fi binecuvântate în sămânţa
ta pentru că ai ascultat de porunca Mea!”
„Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele
sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele.”
„Eu, Împărat sunt pus de El peste Sion – muntele cel sfânt al Lui – ca
să vestesc porunca Domnului. Zis-a Domnul către Mine: Fiul Meu eşti
Tu, Eu astăzi te-am născut.”
„Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup Mi-ai întocmit;… Atunci am
zis: ”Iată vin! În sulul cărţii este scris despre Mine. Ca să fac voia Ta,
Dumnezeul Meu, am voit şi Legea Ta înlăuntrul inimii Mele.”
„Juratu-sa Domnul şi nu-i va părea rău: „Tu eşti Preot în veac,
după rânduiala lui Melchisedec.”
„Pus-am în Sion o Piatră, o Piatră de încercare, Piatra din capul
unghiului, de mare preţ, bine pusă în temelie; cel care se va bizui pe
Ea, nu se va clătina! Şi voi face judecata dreptar şi dreptatea
cumpănă… Şi legământul vostru cu moartea va fi stricat şi înţelegerea
voastră cu iadul va fi desfăcută.”
„Piatra pe Care au nesocotit-o ziditorii, Aceasta a ajuns în capul
unghiului; De la Domnul S-a făcut aceasta şi minunată este în ochii
noştri. „Binecuvântat este Cel ce vine întru Numele Domnului!”
„Întăriţi-vă şi nu vă temeţi: Iată Dumnezeul nostru! Cu judecată
răsplăteşte şi va răsplăti; El va veni şi ne va mântui. Atunci se vor
deschide ochii celor orbi şi urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sări
şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor.”
„Pentru aceasta Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara
va purta în pântece şi va naşte fiu şi-L vor chema cu numele de
Emanuel (Dumnezeu este cu noi).”
„Iată un om care va fi chemat Odraslă; Acesta va odrăsli şi va
zidi Templul Domnului. Şi acesta va rezidi Templul Domnului. El va
purta semnele regale şi va stăpâni şi va domni pe tronul Lui şi Un Preot
va fi la Dreapta Lui. Între Ei doi va fi o pace desăvârşită.”
„O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi UN Lăstar din
rădăcinile lui va da. Şi se va odihni peste El Duhul Lui Dumnezeu,
duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul

87
cunoştinţei şi al bunei credinţe. Şi-L va umple pe El duhul temerii de
Dumnezeu. Dreptatea va fi ca o cingătoare pentru rărunchii Lui şi
credincioşia ca un brâu peste coapsele Lui.”
„Căci Prunc S-a născut Nouă, Un Fiu S-a dat nouă, a Cărui
stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă Numele Lui: Înger de mare
sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte
al veacului ce va să fie!”
„Iacob este servul Meu: Eu Îl voi sprijini; Israel este alesul Meu:
Sufletul Meu L-a primit. Duhul Meu L-am pus peste El, El va face
judecată neamurilor. Va străluci şi nu se va frânge până ce va pune
judecata pe Pământ şi întru Numele Său vor nădăjdui neamurile. Eu,
Domnul Dumnezeu, Eu Te-am chemat întru dreptate şi de mână Te
voi ţine şi Te voi întări; unui neam Te-am dat spre legământ şi
neamurilor spre luminare, ca să deschizi ochii orbilor, să-i scoţi din
legături pe cei legaţi şi din adâncul temniţei pe cei ce stau în întuneric.”
„Cine va crede ceea ce noi am auzit şi Braţul Domnului cui Se va
descoperi? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă şi ca o rădăcină în pământ
uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe ca să ne uităm la El şi nici o
înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni,
om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, Unul înaintea Căruia să-ţi acoperi
faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre
şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut
şi chinuit de Dumnezeu, dar el fusese străpuns pentru păcatele noastre şi
zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea
noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat… Chinuit a fost, dar S-a
supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a dus şi ca o
oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru
smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine Îl va spune? Că
s-a luat de pe Pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile Poporului Meu a fost
dus spre moarte. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fărădelege şi cu cei
făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate
şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui.”
„Căci nu va mai fi întuneric pentru ţara care era în nevoie. În
vremurile de demult El a supus pământul Zabulonului şi ţinutul lui
Neftali; în vremurile cele de pe urmă El va acoperi de slavă Calea
Mării, celălalt ţărm al Ierusalimului, Galileea Neamurilor. Poporul
care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi
în latura umbrei morţii, lumină va străluci peste voi.”

88
 „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine
va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din
zilele veşniciei!”
„Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară, Rahila îşi plânge
copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt.”
„Că îngerilor Săi le va porunci pentru Tine ca să Te păzească în
toate căile Tale; pe mâini Te vor înălţa, ca nu cumva piciorul Tău să
Ţi-l izbeşti de piatră;”
„Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.”
„Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului,
căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare
pe un asin, pe mânzul asinei.”
„Pâine Mi-au fost lacrimile, ziua şi noaptea, în timp ce zilnic Mi
se spunea: „UNDE ESTE DUMNEZEU TĂU?”
„Că gura păcătosului şi vicleanului s-au deschis împotrivă-Mi;
cu limbă vicleană au grăit împotrivă-Mi şi cu vorbe de ură M-au
împresurat şi fără pricină s-au războit cu Mine; în loc să Mă iubească
Mă cleveteau, iar Eu Mă rugam; în locul binelui M-au răsplătit cu rău
şi cu ură, în schimbul iubirii Mele.”
„Chiar omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a
mâncat pâinea Mea, a ridicat călcâiul împotriva Mea.”
„Şi le-am zis: Dacă socotiţi cu cale, daţi-Mi simbria, iar dacă nu,
să nu Mi-o plătiţi. Şi mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginţi.
Atunci a grăit Domnul către Mine: „Aruncă-l olarului preţul acela
scump cu care Eu am fost preţuit de ei.” Şi am luat cei trizeci de arginţi
şi i-am aruncat în visteria templului Domnului, pentru olar.”
„Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul.”
„Spatele Mi l-am dat spre bătăi şi obrajii Mei spre pălmuiri şi faţa
nu Mi-am întors-o dinspre ruşinea scuipărilor; dar Domnul, chiar
Domnul, Mi s-a făcut ajutor, fapt pentru care Eu nu M-am dat de ruşine;
ci faţa Mi-am făcut-o ca de cremene şi ştiu acum că niciodată nu voi fi
ruşinat…”
„Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua peste obraz.”
„Că mulţime de câini M-au înconjurat, adunarea celor vicleni
M-a împresurat, mâinile şi picioarele Mi le-au străpuns. Împărţit-au
hainele Mele loruşi, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi.”

89
 „Şi ca hrană Mi-au dat fiere şi întru setea Mea Mi-au dat să beau
oţet.”
„Toţi cei ce M-au văzut, M-au batjocorit, grăind cu buzele,
clătinându-şi capul: „Nădăjduit-a în Domnul; acum să-L izbăvească;
să-L mântuiască pentru că Îl vrea!”
„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, ia aminte la Mine; de ce
M-ai părăsit?”
„În mâinile Tale Îmi voi pune Duhul!”
„Că nu-Mi vei lăsa Sufletul în iad, nici nu vei da pe Sfântul Tău
să vadă stricăciunea. Cunoscute Mi-ai făcut Căile Vieţii!”
„Domnul îi păzeşte oasele toate, nici unul din ele nu va fi
zdrobit.”
„Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce
voi pune pe vrăşmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale.”
„Deschideţi, mai mari, porţile voastre, şi voi, porţi veşnice,
ridicaţi-vă, ca să intre Împăratul Slavei!
– Cine este Acesta Împăratul Slavei?
– Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război!
Deschideţi, mai mari, porţile voastre, şi voi, porţi veşnice,
ridicaţi-vă, ca să intre Împăratul Slavei!
– Cine este Acesta Împăratul Slavei?
– Domnul puterilor, Acesta este Împăratul Slavei!”
„Iată, Eu trimit pe Îngerul Meu şi va pregăti Calea înaintea Feţei
Mele şi va veni îndată în Templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi
Îngerul Legământului pe Care voi Îl doriţi. Iată vine!” zice Domnul
Savaot. „Şi cine va putea îndura Ziua venirii Lui şi cine se va putea
ţine bine, când El se va arăta? Căci El este ca focul topitorului şi ca
leşia nălbitorului… Şi Mă voi apropia de voi ca să vă judec şi voi fi
martor grabnic împotriva vrăjitorilor, a desfrânaţilor şi a celor ce jură
strâmb, împotriva celor care asupresc pe simbriaş, pe văduvă şi pe
orfan, apasă pe cel străin şi nu se tem de Mine.” Zice Domnul Savaot.”
„Căci iată vine Ziua care arde ca un cuptor. Şi toţi cei trufaşi şi
cei care făptuiesc fărădelegea vor fi ca paiele, iar Ziua care vine îi va
arde.” Zice Domnul Savaot. „Şi nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici
lăstar. Dar pentru voi cei ce vă temeţi de Numele Meu, va răsări

90
Soarele Dreptăţii şi vindecare fi-va-n aripile Lui; şi veţi ieşi şi veţi
zburda ca viţeii lăsaţi din legături. Şi veţi călca pe cei nelegiuiţi, fiindcă
ei cenuşă vor fi sub picioarele voastre, atunci, în Ziua pe care Eu o
rânduiesc, zice Domnul Savaot.”

…Da, Steaua Stelelor din Cer

a spulberat orice mister,
ca să-L simţim şi să-l vedem
în staulul din Betleem;
Prunc minunat, curat şi blând
– ce îngerii-L slăveau cântând –
zâmbind către Măicuţa Sa
Sfântă Fecioară pururea!
Clipă fulgerând deplină
rupând bezna de Lumină,
Spiritul Pur S-a întrupat
ca să ne spele de păcat!
Cel proorocit de mii de ani
a poposit între ciobani;
Lumina lumii între paie
şi veşnicia lâng-o oaie;
acolo-a fost, nu-ntr-un palat
strălucitor doar prin păcat;
Vis împlinit şi prea frumos
numit pe veci Iisus Hristos!
El, Sufletul Celui Preasfânt,
Icoana Dreptului Cuvânt,
Icoană Vie de Lumină,
Lumină Pură și Divină;
nebuna lume a răbdat,
pe Crucea ei S-a ridicat,
a pătimit şi S-a-ngropat,
a treia zi a înviat;
la Cer, uşor S-a înălţat
de Dreapta Tatălui purtat,
şi iar cu slavă va veni
spre Judecata, într-O Zi,
a celor morţi şi-a celor vii;
apoi în veci va-mpărăţi

91
peste al Drepţilor Popor
şi-om fi o turmă şi-Un Păstor,
aici, sub Dreptul Său Cuvânt,
sub un Nou Cer, pe-un Nou Pământ!
Dar ce ne-a spus şi ce-a făcut
în Cartea Sfântă e trecut;
Poruncă nouă-ntr-Un Cuvânt,
al Binelui Principiu Sfânt
– IUBIREA-I, MAREA LEGE-a SA,
ce nu se poate eluda!
Căci totul este cântărit,
nimic nu scapă neplătit;
„Cântarul” Său subtil şi dur,
lucrând etern, fără cusur,
când răsplăteşte fapt sau gând
în Ceruri dar şi pe Pământ;
cuvântu-ţi chiar te-o judeca,
măsura ta te-o măsura!
...Te-ai botezat şi-Mpărtăşit,
te-ai cununat şi miruit;
copilul ţi l-ai botezat
să-l ştii de rele apărat;
Icoana Sa ai sărutat,
în Casa Lui te-ai închinat;
doar n-o să cred, într-un cuvânt,
c-ai râs de ce-ai mai drag şi sfânt:
de bunii tăi şi de părinţi,
de cuvioşi, martiri şi sfinţi,
ce ţara asta de ciobani
o ocrotesc de mii de ani!…
S-ascult la lumea cea nebună,
la murdărie şi minciună;
sau să mă-ncred în mintea mea
ce astăzi e şi mâine ba?…
Un Punct de sprijin vreau şi-L cer;
să pot să stau pe El, să sper;
Un Punct de sprijin ferm şi clar;
vreau Adevărul, aşadar!
Vreau Adevărul, Liniştea,

92
Lumina, Libertatea Sa!
O, cât aş da să am şi eu,
Urimul şi Tummimul meu!
…Chiar dac-om fi cu toţii fraţi
în dulcea carne aşezaţi,
nu suntem spirite la fel;
unu-i dulău, altu-i pudel!
Putere, frumuseţe, har,
DE UNDE le-ai primit în dar?
Nu te făli cu slava ta;
ai mulţumit CUI trebuia?
Căci vom ajunge într-o zi,
inevitabil, orice-am fi
– aşa cum toată frunza pică –
la suferinţă şi la frică!
Iar când sosi-va clipa grea,
şi tu şi eu vom căuta,
Speranţa lumii ultima:
LUMINA − VIAŢA − DRAGOSTEA!…
Da, El este Cel Ce Este,
nu e vis şi nici poveste;
e Spirit Pur, dar şi concret,
deloc abstract şi nici secret;
e Duhul viu şi lucrător,
Izvorul energiilor!
E-n noi, Îl respirăm, Îl bem,
Îl pipăim şi Îl vedem;
Îl vei descoperi oricum,
e Capătul oricărui Drum;
prin tot ce faci, fără să ştii,
asemeni Lui încerci să fii!

…Eram toţi TREI în acel ceas

când tu mi-ai spus cu sigur glas:
„Să vină-aici, să discutăm!”…
El ne-aşteapta să-L căutăm!
În chipul şi în mintea ta,
în pecetea din palma mea,

93
în tot şi-n toate e mereu,
chiar TATĂL NOSTRU, DUMNEZEU!

E tot ce cred într-un cuvânt;

E cel mai simplu legământ;
E scris că E şi E că E;
LUMINĂ − VIAŢĂ − DRAGOSTE!

Gureni
4 iunie 2012

94
Dacă

Dacă există O Putere,

Un Duh deplin stăpânitor;
de suntem noi a Sa lucrare,
iar El Părinte iubitor;

dacă ne ştie-n orice clipă

adânc al inimii oftat
şi lacrima de bucurie
sau de durere ce-am vărsat;

dacă El e Atotputernic,
Prea Sfânt, a toate creator;
Tatăl Dreptăţii, pur, viu veşnic,
prea iubitor şi-ndurător;

dacă le-avea demult pe toate,

netulburat, fără nevoi;
„Olarule, Te-ntreabă lutul,
la ce-Ţi mai trebuiam şi noi?

Şi de eşti chiar Atotputernic,

cum ai putut aşa crea,
O Piatră-atât de grea şi mare
că singur n-o poţi ridica?”

Gureni
27 iulie 2013

95
Seara de ajun

În seara asta, ciută mică,

bunul ţi-aduce negreşit,
un pui de brad tăcut şi singur,
cu-argint din Lună poleit!

El a crescut într-o poiană

în care iele dănţuind
l-au retezat din rădăcină
cu o secure de argint…

L-om pune Domn în casa noastră,

veşmânt de Rege va primi;
beteală de argint şi stele
timid pe ram îi vor sclipi!

Prin cetina înmiresmată,

sub ochii plini de întrebări,
luci-vor nucile-aurite
şi licurici de lumânări;

şi globuri colorate multe,

un curcubeu sub albe zări;
O Stea în vârfu-i argintie,
să strălucească-n depărtări!

El aşezat lângă fereastra

cu mere, pere şi gutui,
ne va păzi în lunga noapte
cu pacea şi iubirea lui!

Un înger palid şi sihastru

privea străin c-un ochi stingher,
culcat pe-o aripă subţire,
visând la patul lui din cer…

96
Sub plapuma din fulgi de stele
bătrâna lume aţipea
şi-n liniştea de începuturi
un câine-ncovrigit scâncea;

departe, slab, ca o uitare,

aşa de dulce, clar, prelung,
un clopot de argint suspină,
spre stelele ce cad şi plâng ;

că vin colindătorii nopţii

cerşind, „Ne daţi, ori nu ne daţi?”,
să bage-n traista lor arginţii
din veac olarului lăsaţi!

Mă uit pe geam, nici o mişcare;

nici râsete, nici voci, nici cânt;
ciudate-s toate-n seara asta,
vibrează coarda unui gând…

Lumina tremură tăcută

ca roua-n vârful unui spin;
sunt mere şi colaci pe masă
şi un pahar cu roşu vin;

e linişte ca-ntr-o oglindă,

ca-ntr-o băşică de săpun;
dar pace nu-i, deşi nu-i nimeni;
doar visul unei seri de Ajun…

Gureni
31 iulie 2013

97
Fabulă?

O-ntâmplare despre care

am aflat din întâmplare,
s-a-ntâmplat – nu-i de mirare –
pe un fund uitat de mare…
Dând zadarnic din picioare
fiindcă n-avea aripioare,
nici prea-ncet dar nici prea tare,
un rac se căznea să zboare!
Iată însă-un peşte mic,
clătinând coada un pic
într-un stil atât de „chic”
înota ca un voinic
şi plutea aşa frumos,
ca un rege de fălos
– cu folos, fără folos –
când în sus şi când în jos!
– Bravo frate răcuşor
– îl luă peste picior,
unduindu-se uşor –
cum te-ai înălţat în zbor!...
Şi-n batjocură-i striga
– Fă şi tu ca mine-aşa!
…Din cleşti racul meu scrâşnea;
înc-un pas ’napoi făcea;
ca şi fiert se înroşea
şi de ciudă lăcrima
– dar în apă, nu-i aşa,
bine că nu se vedea...
Când deodată-un viermişor
– nu părea nici orb nici chior –
din senin, în mare zor,
pică lângă peştişor…
Peştele cât ai clipi
„dintr-un foc” îl înghiţi
şi în sus grăbit ţâşni
fără a mai zăbovi!

98
Zise racul cu-admirare
– Iată-l c-a ajuns la Soare!
nevăzând cârligul care-l
înălţa spre alba zare…
Văd aici cu-ngrijorare,
o ciudată – grea lucrare,
după care fiecare
– că-i mai mic sau că-i mai mare ̶
fără nici o aberare
îşi urmează-a sa cărare.
…Dar „Pescarul” nu apare!
Fabulă să fie oare?

Gureni
Octombrie 2014

99
Gri

Pe scara gri a vieții mele

pe-o treaptă gri m-am așezat
trudit și plictisit de toate
când tata mi s-a arătat.

El mi-a zâmbit cu ochi albaștri,

m-a mângâiat și mi-a vorbit:
– Ce faci aicea tu copile;
de ce, în drum chiar, te-ai oprit?

Eu l-am privit uimit, că nu știu

din ce neant a apărut,
i-am dat răspuns cam într-o doară
și cred că asta l-a durut…

– Pe nesfârșita scară gri

– cenușa verbului a fi ̶
unde nu-i noapte și nici zi,
inert, băltește-un soare gri.

A fi e visul neființei;
atât, a fi pentru a fi,
fără nimic afar’ de-atâta;
dă-mi un motiv de a trăi…

Scânteie-am fost, am ars o clipă,

curând cenușă-o să devin;
dă-mi mâna tată, mă ridică,
spre-un gri mai luminos puțin!

– Eu de pe front veni băiete

și calea mi-a fost tare grea;
am ,,tras de viață” ca un câine,
s-ajung la voi, la casa mea...

– La ce ți-a folosit părinte,

c-ai dus-o greu pân’ la sfârșit?
De ce-aș lupta dacă nimica,
știu că n-ajută la nimic?...
100
– N-am căutat averi, nici faimă;
ci o ulcea cu vin sub nuc;
un ceas de pace și iubire
e tot ce-am vrut să mai apuc...

– Da, dumneata ai fost mai tare;

dar ,,stofa” mea nu e așa;
am renunțat treptat la toate,
iar Dragostea n-o pot avea...

Cenușa visurilor noastre

– din ce n-a fost, ce-a mai rămas ̶
Steaua Iubirii pentru mine
acum e numai un bec ars...

– Mai fă un pas, mai urc-o treaptă,

nu te grăbi a renunța;
un pic mai sus în Casa Vieții
cu drag te așteaptă Cineva!

– Credința mea a fost Iubirea

și mai speram doar un popas;
sub Steaua Dragostei fierbinte,
să mă-ncălzesc încă un ceas.

Rămâi cu bine drag părinte;

mă-ntorc în anonimul gri;
ceață și fum voi fi de-acuma,
pe-ntinse ape voi pluti;

iar când m-oi pierde în Lumină

și trupu-mi se va mistui,
cu Marele Ocean-Iubirea,
pe veci eu mă voi contopi.

Gureni
15 noiembrie 2020

101
E!

,,La început a fost Cuvântul

și Cuvântul era Dumnezeu
și toate ce-s, au fost făcute
numai prin El și Harul Său.
Lumina oamenilor, Viața,
era în El și lumina;
Lumina străluci în beznă
și noaptea, astfel se sfârșea.”

Iisus Hristos a fost?...Desigur!

Sunt mii cei care L-au urmat;
și-au adorat Învățătorul
Ce i-a hrănit și vindecat.

Din cei ce-au cunoscut pe Domnul,

e vr-unul, dar, să fi uitat
Credința și Iubirea-I care
până și morții-au înviat?

Ni s-au păstrat în scris Cuvântu-I

și Faptele Ce-a împlinit;
iar astfel de Minuni de-atuncea,
sub Cer nu s-au mai săvârșit.

Cuvântul Său plin de Putere

o omenire-a cucerit,
prin ai Credinței Frați ce-n lume
Lumina Lui au răspândit.

Credința Sa e Adevărul,
Smerirea, Mila, Dragostea;
e Calea Unică prin Care
Viața pe veci vom câștiga.

102
El ne-a promis Cununa Vieții,
Poruncile-I de-om împlini;
Cuvântu-I Sfânt-Eternă Lege
și noaptea-n vis de-L vom păzi.

Când Adevărul, Calea, Viața,

Puterea Cea de mai presus,
știm Cine sunt și-o să revină,
de ce nu facem ce ne-a spus?

Esență de frumos și bine

e Rațiunea Cerului!...
Ce duh urât și rău ne cheamă
pe Calea Întunericului?

De ce plăcerea, banii, faima,

le căutăm ,,din scutece”?
Cum ne-am putut uita Menirea
̶ Comoara Vieții Veșnice?

Că vrem să fim și albi, și negri;

amorfă, ternă, pastă gri;
și cu Hristos și cu Mamona...
La doi stăpâni, cum vom sluji?

Vicleni, trufași, hoți, cruzi și lacomi,

oare ne e mai bine-așa?
Poți câștiga astfel o lume,
dar nu și Pacea, Liniștea...

De ce nu vrem în lume, Raiul?

Prietene, nu-i așa greu;
ne este deajuns voința
de-a respecta Legea mereu:

103
,,Ce nu-i al tău nu mai pofti;
nici strâmb tu nu mărturisi;
nu mai fura;nu preacurvi;
să nu ucizi, a te feri;
părinții caut-a-ți cinsti
ca zilele-a ți se lungi;
sfințește Ziua Domnului;
nu lua în râs Numele Lui;
icoane, idoli, nu-ți ciopli,
pe Dumnezeu doar a-l slăvi
și numai Lui să-I aparți.”
,,Așa cum tu la tine ții,
la fel iubește-ți semenii.”

,,Fericiți cei săraci cu duhul…”

nu-i bai, Iisus grăit-a drept;
că frica de Cuvântul Sacru,
din prost, mă face înțelept!

Da, Legea-i pentru proști, desigur,

că cei ,,deștepți” o ocolesc;
dar vom vedea la urmă care-s
cei ce zâmbesc... cei ce jelesc...

Așa e, dacă este, este;

iar dacă nu e, iarăși, nu-i;
dar noi avem un Bun Părinte,
nu suntem fii vântului.

Nădejdea Slavei Sale suntem;

Moștenitori El ne-a făcut;
Semințe din Lumina Vieții,
fără sfârșit, fără-nceput!

Lumina, Viața și Iubirea

sunt Numele Lui Dumnezeu;
Dreptatea, Mila și Smerirea,
esența Sufletului Său.

104
,,Iată, am pus în fața voastră,
binecuvântare și blestem;
viața și moartea în balanță;
alegeți Viața, Eu vă chem.”

Eu am ales, El îmi e Calea

și Stânca de salvare-a mea;
Speranța ultimă a lumii;
Lumina, Viața, Dragostea!

E tot ce cred într-un cuvânt;

E cel mai simplu legământ;
E scris că E și E că E;
LUMINĂ, VIAȚĂ, DRAGOSTE!

Gureni
31 octombrie 2020

105
Epilog

A fost un cioplitor odată,

cioplea într-una şi cânta,
iar cântecul să nu şi-l uite
în lemn sau piatră îl săpa!

Lumina, Pacea, Libertatea,

el printre umbre căuta;
dar visul său de aur, parcă
tot mai neclar i se părea…

Sfârşind într-un târziu lucrarea,

fruntea spre Cer îşi înălţa;
cu mâna-i aspră dar curată,
duios o Cruce mângâia!

…Şi-a adormit! Dar visătorul

senin în ochiu-nchis plutea,
purtat de aripi mari – albastre,
spre Curcubeul Ce-i zâmbea !

Gureni
19 octombrie 2010

106
 De același autor
au mai apărut volumele:

TREI ZECI DE ARGINȚI – TREPTE ÎNTUNECATE

CURCUBEUL – CÂNTURI ORTODOXE

 Pre-press & print:

S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L.

Târgu-Jiu, Gorj, str. Lt. Col. Dumitru Petrescu, nr.20
Tel. 0253-212.991, Fax 0253-218.343
E-mail: tipografia.prodcom@gmail.com

ISBN: 978-606-9064-09-2
© Editura eParadigme, RADU GORJ, CRAIOVA 2021
www.paradigme.euroeducation.ro
http://groups.google.ro