Sunteți pe pagina 1din 78

nr.

72(6), iulie 2020

MAGAZIN CRITIC
ADEVĂRUL MAI PRESUS DE TOATE!

mai, nr. 72
REVISTĂ ACREDITATĂ DE
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE,
I.S.J. GORJ, NR. 8522
Preşedinte de onoare
Ion Gavrilă OGORANU
Consilier editorial
Florin DOBRESCU
Director general Preşedinte fondator
Cătălin Pleșu Ionel Cioabă
Director marketing Redactor-şef
Alexandru Eusebiu Ciobanu Iva Lăcrimoara

Director tehnic Secretar general


Ioan Constantinescu Zenoveiov Ana-Marina

Redactori: Corespondenţi
Felix Godeanu Buciumul
Mihai-Andrei Aldea Glasul Moldovei
Mihai Tîrnoveanu Cutezător
Eugenia Bucur Active News (…)

Coperta/Design Concepţie grafică/Design


Mihail Teodora Daniel Murăriţa

________________________________________________________________________

© Editura eParadigme

iulie, nr. 72
Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321
ISSN–L 1842 – 8541

• EDITORIAL
03

• ARTICOLE ŞI STUDII
04-67

Anul XIV, Nr. 72(6), iulie 2020

Revistă acreditată de Inspectoratul Județean Gorj

________________________________________________________________________
© Editura eParadigme

iulie, nr. 72
TEORIA FURĂCIUNII

„În starea de urgență, poliția, poliția locală, jandarmeria și soldații din armată (în
uniforme de luptă și chiar pe tancuri și pe alte blindate de război) erau pe străzi. Agenții
constatatori nu mai pridideau cu amenzile (constatate, ulterior, neconstituționale). Cele
mai multe – peste 330 de mii – și cele mai mari din lume – 4000 euro/pers fiz, 15 mii
euro/pers jur. Organele erau disperate să aducă personal extern – s-a dat liber la angajări
pe 6 luni ale pensionarilor, speciali sau nu. Ba chiar au fost cooptați, pentru un umăr de
ajutor, și lucrători din serviciile secretoase.

Între timp, traficul de persoane a proliferat – ne-o spune “atentul” ambasador american în
România, cu titlu de sorry, guys, still no American visa waiver for you.
Intre timp, a proliferat corupția. Ne-o spun ziarele americane și britanice.

Ce nu spune nimeni, nici măcar în presa main-stream, dar mai scapă, din când în când,
cenzurii tot mai evidente și anti-democratice de pe paginile de socializare sau de pe
canalele de streaming, este că au atins cote inimaginabile infracțiunile din domeniul
silvic, din domeniul colectării și importului de deșeuri și reziduuri industriale, din
domeniul poluării și din domeniul evaziunii fiscale.

De exemplu, două bănci pentru locuințe trebuie să achite statului de mai mult de un an
cca 230 mil euro; președintele țării trebuie să achite statului cca 330 de mii de euro, chirie
încasată de la o bancă pentru un imobil despre care justiția a spus, negru pe alb, că a fost
dobândită prin fals; și unele, și altul, așteaptă legi de ștergere a datoriei sau ordonanțe, că
de aia sunt bune stările de urgență la casa omului.

În zilele noastre, în starea de alertă, aceeași liotă de organe* se ocupă cu verificarea,


odată la două ore, a carantinaților și a izolaților la domiciliu.

Acum, că arestul la domiciliu este “suspendat” de decizia recentă a CCR, organele se


ocupă și cu amenințarea în scris și prin vorbe a asimptomaticilor sau a reveniților din
străinătate că, dacă nu se auto-denunță ca infectați, imediat ce apar simptomele**,
înfundă pușcăria.

Organele se mai ocupă, în plus, cu controalele în crășme, pensiuni și baruri, în vederea


amendării și închiderii. Că tot aveau cele 500 de mii de IMM-uri nevoie de motive
suplimentare de faliment, iar Statul, de dispariția juridică efectiva a unor milioane de
contribuabili.
iulie, nr. 72
Între timp, ministrul justiției, ca să dea bine pe lângă ambasadorul american, se dă
îngrijorat de creșterea traficului de persoane în România.

Păi, dacă organele se ocupă cu asimptomaticii și cu sancționarea crâșmarilor, la ce te-ai


putea aștepta?

Între timp, noi plătim lunar CASS și la timp (sau chiar anticipat, ca în cazul meu)
impozitele pe venit și colectăm, cu greu, tva-ul aferent produselor sau serviciilor noastre,
deși sistemul sanitar încă este închis în proporție de 90%, pentru a “trata” asimptomatici
– caz unic în lume.

A, și să nu uit: autoritățile pandemice cheltuie miliarde de euro cu echipamente medicale,


din care se hiper-îmbogățesc corupții amici și sponsori ai puterii actuale, la adăpostul
unor legi și alte acte normative anti-constituționale și anti-concurențiale de evitare a
licitațiilor și de camuflare a suspecților. Plus cheltuieli de mii de euro pe “pacienți”
asimptomatici, carantinați inutil și spitale de carton, în care nu va fi tratat, la propriu,
nimeni, niciodată.

Când va veni Curtea de Conturi cu controale tematice, care să dea de urma acestor
miliarde de euro furate din munca noastră și sustrase generației viitoare, va fi prea târziu.
Oricum, observ că până și timida încercare de a verifica legalitatea și oportunutatea unor
rezerve de măști e, pur și simplu, torpilată în presă securistă și, din păcate, și în presa
căreia guvernul i-a plătit, din bani publici, publicitate. Statuile pandemice “trebuie”
apărate cu orice preț, nu?

Populația controlată prin frică acceptă, ca o masă de figuranți într-o imensă și proastă
piesă de pantomimă, tot acest teatru al absurdului, sub cuvânt că e pentru siguranța sa. Și
laudă modelul chinezesc, cu tot autoritarismul și ipocrizia sa.

Dar timpul falimentului generalizat e aproape. Cine o să vă mai apere atunci, oameni
buni? Cine o să vă mai garanteze siguranța?

*armata nu mai e pe străzi – dar să nu disperăm, că revine pe străzi la reinstaurarea stării


de urgență, odată cu mult-trâmbițatul “val doi” sau odată cu virusul chinezesc 2.0 anunțat
de arafatul american, Fauci

**care or fi simptomele alea, nimeni nu știe, ca grupul de cenzură strategică nu ni le-a


spus niciodată, simplu și ușor de înțeles; dimpotrivă, a creat și sporit mereu confuzia,
ocupându-se, din când în când, cu suspendarea/închiderea unor publucații”, scrie
Gheorghe Piperea.

iulie, nr. 72
AM CITIT PE INTERNET….

Știm că internetul este o sursă de informaţii ieftină şi rapidă la îndemâna oricui. Ştim
că mulţi români utilizează internetul zilnic pentru diferite nevoi. Însă, ştim că majoritatea
românilor sunt influenţaţi din punct de vedere al gândirii şi al opiniilor de ceea ce văd sau
citesc pe internet. Prea mulţi îşi fac educaţia cu ajutorul internetului! Şi n-ar fi rău dacă
ceea ce văd şi citesc le-ar fi într-adevăr folositor şi ar fi şi… real! De multe ori ne auzim
rudele, prietenii, vecinii sau colegii de muncă care spun fel şi fel de povestiri
fantasmagorice pe care le-au citit pe net. Spre exemplu, auzim oameni care spun: „Lumea
e condusă din umbră de masonii”, „masonii sunt bogaţii lumii care vor să distrugă
lumea”, „Iluminati sunt foarte periculoşi pentru omenire”, „Bill Gates, Soros şi alţi
miliardari americani vor să controleze lumea”, „există o mega conspiraţie mondială
împotriva românilor”, „oculta mondială condusă de Iluminati şi de masoni vor să distrugă
România”, „oculta mondială doreşte să ne implanteze microcipuri”, etc., etc. Şi îi
ascultăm pe cei care ne spun aceste poveşti până îşi termină pledoaria, iar când le
adresăm întrebarea „de unde ştii toate astea?”, primim mereu acelaşi răspuns: „am citit pe
internet”. Internetul, se pare că a devenit un mare învăţător al maselor şi mult timp de
acum încolo o să tot auzim ca argument cuvintele: „am citit pe internet”!

Departament media

iulie, nr. 72
Nicolae Nicoară-Horia
*
Cititul este liber… „Parcă-l citesc pe marele poet Vieru,
citesc și recitesc.”
Cititul este liber, nu poate să-mi impună
C. D.
Nicio voință-n lume ce să citesc și cât,
Nici gândurile mele sub lacăt să le pună, Cine știe poate el îmi spune
Pe sufletul acesta năvalnic, nici atât! Ce cuvinte să le pun pe-altar
Atunci când sufletul e-n rugăciune,
Cititul este liber! Era și-atunci la școală,
În rugăciunea fără de hotar!
„Lecturi obligatorii”, rămase în conspect,
Citesc doar ce îmi place și simt fără- Îl văd mereu pe Muntele Găina
ndoială, Și-mbrățișarea lui o simt aproape,
Lectura fiecărui în viață i-o respect! Frate Grigore, vrednică-i lumina,
Lumina ta pe care-o port sub pleoape!
Cititul este liber din cărți, dar și din stele
Și nu dau socoteală ce înțeleg din toate, Deasupra noastră Dumnezeu e viu,
Nici n-am avut pretenții ca versurile mele Mi-ai spus că El nu moare niciodată,
Să le citească omul ce nu vrea și nu Degeaba vor să-L ducă în pustiu,
poate! În fiecare clipă mi se-arată
Voi scrie-atâta vreme cât va răbda Din graiul tău moldovenesc, durut,
pământul Cu „Albinuța” care nu se vinde,
Să nu orbească pașii pe unde trec și treci, Frate Vieru, margine de Prut,
Cititul este liber, precum a fost cuvântul Limba Română nu te mai cuprinde!
De la-nceputul lunii și-așa va fi în veci!
*
* Mi-e dor de noi…
De vorbă cu Grigore Vieru…
Mi-e dor de noi, ca apei de izvor,
28 Aprilie 2020
Precum i-e dor luminii de o rază

iulie, nr. 72
Și brațele cuvintelor mă dor Visul este liber, niciodată-n viață
Strângându-te-n Poem, iubire trează! N-o să-l pună nimeni după gratii viu,
Cel ce mă trezește-n orice dimineață
Mi-e dor de noi și tu mi-ai înțeles
Nu i-a dat puterea nimănuia, știu!
Tot aerul înmiresmat ce vine
Când îl respiri din fiecare vers Visul este liber și așa rămâne,
Pe care-l scriu cu gândul lângă tine; Cel purtat de omul rătăcit prin rai,
De când dormi degeaba, nu uita, române,
Aș vrea să merg pe munte, împreună
Fără el în suflet astăzi nu erai!
Acolo sus, pe Muntele cel viu
Întotdeauna dragostea ne-adună, Visul este liber, chiar acum sub pleoape
Mi-e dor de noi și Dorul nu-i târziu… Ca un glas de înger n-auzi cum te
cheamă?
*
Din tot mai departe, vino mai aproape
Nu toate râurile au punți…
Și sărută-i ochii, să nu-ți fie teamă!
Nu pot să fiu prieten la toți
Din copilărie mi-a fost drag, fidel
Cu folos,
Și la bătrânețe să visez îmi place,
Celor de sus
Visul este liber și-ocrotit de el
Și celor de jos;
Eu îmi scriu Poemul plin de-o sfântă
Fiecare om e unic
pace…
După miros,
După gust
Și ucenicilor lui Hristos
Le-a fost spus:
„Sunt plini de must!”
Om și eu,
Asemenea vouă,
Nici drac
Și nici sfânt!
Nu am furat de la nimeni
Niciun cuvânt,
Toate vin de la Dumnezeu,
Precum o rouă
Dimineața
Peste iarba necosită din Munți,
De-aceea, prieteni,
Vă spun doar vouă,
celor mulți
Și adevărați:
Nu toate râurile
Au punți,
Unele e nevoie
prin valuri
Să le străbați…
*
Visul este liber…
Întâi Florar 2020
iulie, nr. 72
Scrisoare din mijlocul sălbatic al lumii

Scrisoare despre o privire uitată în gară


IUBITO, mi-am amintit că ţi-am amintit o poveste din gară mi-am amintit că ti-am
spus că trenul mă stie că mă cunoaste pe de rost locomotiva şi că de fiecare dată vrea
să mă îmbratişeze pe peron acolo ţi-am spus că-mi văd vremelnic povestea trecerii
prin lume ca un copil mă simt intrând pe furiş la cinematograful din centru mă uit la
mine şi văd că nu mai sunt de-o vreme erou principal că-ntr-o viaţă întreagă nu mi-a
făcut o lume întreagă atâtea reproşuri ca tine de parcă lumea ar începe cu tine-n lanul
de viaţă şi-ar muri cu mine-n cana cu ceai de la tine. (Voiam să merg pe jos până la
capătul lumii însă pantofii mă strângeau!) Astăzi am ascultat iarăşi cântecul pe care l-
ai ascultat prima dată la mine voiam să mă conving de faptul că am facut bine plecând
că e normală despărţirea de tine am vrut să ascult acordurile şi să nu-mi mai las
prietenii să cânte credeam că mă pot detaşa de iluzii şi vise că pot opri scurgerea lumii
în loc am bătut la porţile vieţii cu suflet de humă şi Dumnezeu mi-a trimis o lumină şi-
un gând. (Când am îndrăznit să sfredelesc norii Dumnezeu mi-a zis să mângâi lumina
ce m-atinge!) Am cumpărat lumânări de la magazinul din colţ şi tămâie uscată am stat
singur la rând până a venit primul cumpărător în faţa căruia să mă bag cu nesimţirea
celui ce vrea doar pentru el tăcerea am cumpărat smirnă să mă înnobilez de unul
singur aer cât să-mi încapă-n plămâni. (Ştii că oamenii nu ştiu că au o singură viaţă
avută?!) La birtul din colţ am jucat table pe viaţă şi pâine am câştigat viaţa, Iubito, şi
am pierdut pâinea prima dată am crezut că trebuia invers să fie însă azi mă bucur că
pot să-ţi scriu iarăşi ţie şi ţie şi ţie.
*
Scrisoare din mijlocul sălbatic al lumii
IUBITO, am stat amândoi pe trotuarele lumii şi lumina abia se strecura atunci până
la noi printre oamenii grăbiţi vântul răzbătea greu număra ore şi zile şi răvăşea frunze
căzute în parcul gol aleile ne ţineau minte trecerea şi pe băncile goale umbrele nostre
se ţineau în continuare în braţe nu era nimeni în jur să fie martor la trecerea vieţii prin
sângele nostru numai Dumnezeu stătea la pândă din înaltul crucii bisericii din colţ să
ne prindă cu viaţa în zâmbet. (Mai ştii ce bine ne-am simţit în fotografia cu franjuri
alb-negru şi cu atâta căldură în zâmbet?) Iubito, aşa a fost atunci când ne-am promis
mântuire-n iubire şi visarea-n simţiri atunci când am îndepărtat de pe cărţile groase
praful strecurat în sufletul eroilor noştri preferaţi când de pe tablourile vechi am

mai, nr. 72
îndepărtat negura vremii ca să crescă iar lumina-n privirile triste aşa a fost atunci la
marginea lumii şi-a noastră în mijlocul ei era mai linişte mai gol. (Mai ştii când la
intersecţie n-am păşit pe asfaltul crăpat până nu a trecut ca o salvare vântul?) Din
cuvinte ne-am tras sensul unicei vieţi tălmacite ca pânza trupul din culorile toate aşa a
fost atunci şi tot aşa va fi şi mâine când amintirile încartiruite-n trup ne vor trage de
mână pe stradă când la fiecare pas capul plecat va tălmăci trecerea noastră prin lume.
(Mai ştii că atunci când ţi-am văzut sufletul în colţul ochiului mi s-a limpezit
lacrima?) Aşa a fost atunci când ne-am aplecat de pe balcon să prindem o rafală de
şoaptă şi viaţă aşa a fost atunci când pe geamul deschis a intrat pofta flămândă de
viaţă şi când pentru prima dată curcubeul trăirii a înflorit noaptea.
*
Scrisoare despre tristeţe şi tristeţea ei
Iubito, când am ajuns acasă porumbeii mei făceau grevă, de planton stătea vântul în
viscolul greu era frig şi sete şi nimeni nu mai ştia unde începe lumea şi unde se
sfarşeşte cerul ca la ruleta rusească stăteau amintirile goale cu mâna pe trăgaci era
timpul mă apropiam de moarte cu pieptul gol prin viaţa sfâşiată de clipe poemul făcea
nudism pe pagina goală cuvintele defilau printre gânduri era ceas de tristeţe, Iubito şi
minutarul arăta aceeaşi oră pe ceasul meu ceas de sărac, Iubito dar la marginea lumii
bogaţii zilei mureau degeaba eu trăiam degeaba, Iubita mea ca să spun şi astăzi că eşti
de printre jaluzelele lăsate trupul tău îl văd ireal de gol eşti frumoasă, ştii asta dar
vântul te dă de gol când îţi ridică fusta pe asfaltul crăpat tocurile tale au lăsat urme
poliţişti inculţi mi-au luat amprentele să vadă dacă eu sunt cel ce te-a pupat pe sufletul
gol. (Mai ştii când ţi-am zis că mă doare că fericirea mea nu e viciu?) Iubito, câteodată
mi se termină de numărat stelele pe bolta vieţii şi dorul de moarte e mai contagios ca
şi râia desenez asfinţituri degeaba sunt pictor ratat în poemul amiezii în seara asta voi
arde la foc mic ultimele asfinţituri de printre tenebre cineva va ţine minte că eu
râdeam atunci în pustiul din inima ta atunci când am vrut să plec în America mi-am
adus aminte că ea e acolo oricând am amânat plecarea ca să te văd venind ca o umbră
printre umbrele înserării ireale păsări cu aripi uitate în zbor spintecau cerul acela cu
lacrimi de ploaie în el. (Mai ştii când ţi-am spus că visele ca să rămână vise trebuie să
nu fie împlinite niciodată?)
Aşa a fost, Iubito când ţi-am zis să-mi laşi visele în pace aşa a fost când te-am rugat să
nu mă mai bântui cu zâmbetul tău când ţi-am arătat în marginea marginii zării apusul
pustiu atunci am vrut să plec pe Lună ca să fac plajă la umbră şi suflet apoi mi-am dat
iulie, nr. 72
seama ca astăzi e ziua ce trece şi mâine e cea pe care n-o mai putem putea prinde am
ştiut că dacă apuc viitorul Luna va fi tot acolo şi că eu am timp să te mai admir de
departe
am ştiut că dacă astăzi sunt trist mâine voi campion mondial la tristeţe.
*

Odă părintelui meu când mama în odaie, c-un caier şi cu-n


fus
torcea lumina lunii şi o tăia în două.
Eram copil acasă şi tatăl meu puternic,
Eram copil prin curte şi sufletu-mi
şi mama îmi era precum în zi lumina,
plângea,
stătea în crucea zilei privind spre cerul
şi venea tata-n grabă şi mama mea
’nalt,
venea,
şi culegea luceferi cu sufletul şi mâna.
aveau cu ei balsamul ce viaţa-mi
Eram copil în urbe şi tata de ne-nfrânt,
vindeca,
şi mama-n mănăstire sfinţea icoana
şi tata cu-a sa palmă o lacrimă-mi
rece,
ştergea.
stătea la miezul lumii, tăia în două-un
Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost
vânt,
copil,
privind cum înspre moarte amiaza sa se
şi tata prin ogradă făptura-şi mântuia,
trece.
eram copilul care prin neguri şi prin
Eram copil în curte şi tatăl meu cel
frig
sfânt
priveam un tată care în viaţă se stingea.
tăia în două viaţa cu pieptul şi cuvântul,
Eram copilul care părintele-şi iubea,
avea în piept lumina ne-mprăştiată-n
eram copilul care adulmeca în vânt,
vânt,
aveam un tată-n lume şi lumea mi-l
şi-l aştepta în pulberi şi-n pulbere
rănea,
pământul.
aveam un tată-n viaţă şi-o umbră-n
Eram copil acasă şi tata-mi-era scut,
pământ.
avea în stânga luna şi soarele-n piept,
Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost
mă învăţa în codru nemoartea să-mi
copil,
ascult,
şi tatăl meu în trudă puterea-şi sfâşia,
să risipesc în ceţuri mărgăritare-n vânt.
şi s-a făcut de ziuă, şi mama mea s-a
Eram copil în casă şi tata era dus,
dus,
plecase să închine paharele cu rouă,
în vremea-n care-n tata şi lacrima
iulie, nr. 72
plângea. azimi,
Şi m-am trezit de-o dată matur cu barba îmi mai presară-n suflet veninul nebăut.
rasă, Şi tocmai de aceea, în ceasul ăsta rece,
şi tatălui în suflet îi tremura un gând, descântul meu de viaţă e veşted şi pătat,
aveam de toate-n viaţă, aveam de toate- şi amintirea caldă a tatălui nu trece,
n casă, el îmi rămâne-n vremuri şi tată şi-
dar nu aveam un sprijin în tatăl meu cel mpărat.
blând.
I se scursese-n pulberi şi în cenuşi
puterea,
la margine de lume el moartea şi-o
dorea,
iubise-n viaţa-ntreagă pe mama mea
lumită,
şi-o lacrimă de jale în lacrimi şi-o-
nflorea.
Aşa sfârşit cu zile, cu zilele în mâini,
s-a dus spre ceas de noapte un tată ce- Romeo Ioan Rosiianu
am avut,
mireasma de agheasmă, de ceară şi

iulie, nr. 72
Vis sfărâmat

Anotimpuri
În arșița verii, îmi erai
ceaiul de mentă c-un strop de lămâie
și-o felie de dragoste mare.
Toamna mi-o aduceai galbenă crizantemă
și brună rostogolire din castani
strivită de pasu-mi cu capul în nori,
să nu-mi fure cocorii un fir de tine.
Șchiopătai sclipirea zăpezii:
„Mi-a-nghețat apa din genunchi!”,
șoptea zâmbetu-ți tandru.
Dar primăvara…
Primăvara-mi venea pitită,
buchețel de plăpânzi ghiocei,
sub stânga hainei, lângă inimă,
și-n buzunar, aproape strivită
felie de Alba ca zăpada:
„A făcut mama… ți-am adus și tie, iubito!”
Anotimpuri… îndărătnice anotimpuri!
Nu-mi vin decât aduse de amintiri.
*
Între noi
Între mine și tine-s hectare de ape stinghere,
Iubirea- sirenă flămândă, așteaptă pe țărmul dinspre răsărit
Lovită de un talaz răzvrătit.
Între tine și mine își cerne tăcerea poala-nserării,
Marginea cerului, spuzită de stele, întinde hectare din vălul uitării
Croit din resturi de curcubeu ce-a unit două inimi.
Între mine și tine-i foșnet vag de miresme tari din hectare de dor
Din care urcă săgeată un țipăt de rănit pescăruș.
Iubirea, înghețată de moarte, pare că doarme.
Pune-i mâna caldă pe pleoapele-nchise
Și-o lacrimă roșie va lăsa dâre pe hectarele de zăpadă căzută-ntre noi,
Ca să găsești drumul înapoi, tăinuita cărare-nspre noi!
Între tine și mine fumegă hectare de chemări pustii
Purtate de vânt spre locuri misterioase de foarte departe.
Curcubeul, ce-a fost cândva între mine și tine,

iulie, nr. 72
S-a scurs în hectare de lacrimi- cascade smintite,
Prăvălite-ntr-o poveste depănată,
Ce-au tot căutat două inimi rătăcite-n așternute hectare-ntre noi.
Ce-ntins e pustiul… ce greu e departele dintre tine și mine…
Hectare, hectare, hectare… nesfârșite hectare-ntre noi.
*
Casa veche
În cămașă de păienjeniș
trasă pe umerii căzuți,
pe ochii încețoșați a pustiu,
adormită e acum casa veche.
Din stele sfioase prinse în plete,
jelește luna în întuneric,
suplă momeală ispititoare,
strecurată în grație pe veranda tocită.
O voce îndepărtată,
spirit singuratic al nopții ori boare de vânt,
tânguie adieri prin sunete de cântec trist.
În străluciri de mătase sălbatică,
un înger cu aripi de lavandă
împăturește tristețea într-un trandafir
să-l pună la urechea șubrezită a casei
în care am râs, am plâns, am iubit,
filotim am lăsat urme de suflet.
Trilurile-s demult amuțite în casa sleită…
Prețul vieții urcase înălțimi nepermise
și păsările-aripi împuținate, au plecat
așa cum visele, trezite din fantezie,
se duc să moară în neant.
*
Spectre
S-a spart balonul răutății infinite;
plutea pe-o mare de zgomote hialine,
în zbor deasupra a toate… și-a peste nimic!
Spectre, tentacule tainice, mii, de ventuze pline,
au intrat prin ungherele lumii; vieți aspirând inamic,
dislocă speranțe, mătură visuri smintite,
împrăștie miros de trandafiri
însângerați de-ale lumii amintiri zdrobite.
iulie, nr. 72
Liniște-mormânt s-a făcut; de jertfiri,
tăcerea miroase a lemn de cosciug și-a veșnicie,
gânduri dezbracă de cuvintele-fiere;
amorțite de-atâta fățărnicie,
inarticulabile-s vorbele ce-n sfâșiere
culorile curcubeului au rănit,
lăsându-le să se lovească buimace.
Săgeată aruncă așchii negre-granit
umbra morții… pândă rânjind pe la colțuri, vorace
rănește muchii de viață rămasă.
Ast-noapte-am visat că zăgazuri de cer s-au deschis
să spele păcatele lumii, să țeasă
bisericii vechi haină nouă din flori de cais,
spectre să răpună-n roz de zmeură zdrobită,
din cenușă votivă să-nalțe lumea de ele robită.
Stăm în casă, privim din fereastră… Visu-i tot pe orbită!
*
Vis sfărâmat
Aveam mai demult un vis de smarald
la piept îl țineam să-i aud suflul mării
dar nu mai știu cum
într-o zi l-am scăpat
pulberi verzui vopseau gustul sării
Am vrut amintirea-i să șterg din gând
în locul pustiu să pun ceva netrăit
zadarnic a fost
încercare în van
din cioburi de vis lăstar s-a ivit
I-am făcut mai apoi cercuri de griji
să îl ocrotesc ca să prindă vigoare
frumos a crescut
în roua iubirii
și-a plecat cu smaraldu-i în mare
Acum nu mai visez nu mai clădesc
acum nu mai lipesc niciun vis sfărâmat
așa cum vrea ea
las ziua să vină
val înspumat din smarald nechemat

iulie, nr. 72
*
Să nu-mi fie dor
O parte din mine ești tu, iubita mea fragilă!
Când mi se-ndoaie inima de nesfârșită milă,
Când mă revolt strigând apoi de-absurdă nedreptate,
Când mă trezesc cu noapte-n cap ca să le fac pe toate,
Când scot din greul așternut tălpile-nfierbântate,
Când toți acei ce te-au știut mă strigă-n pietate,
Meliodoră, alintând neîntâlnitu-ți nume,
Când râsu-ți mi-e splendoare din surâsul meu în lume,
Atunci neîndoios sunt tu, suflet de Filoftee,
Ce-n colț de Rai și-n mine stai, contur sfânt de femeie!
O parte din mine ești tu, iubitul meu, și-ți sunt spic!
Când îndârjită trag în ham, nu spun, docilă, nimic,
Când, pașnic, pe toate le iau așa precum au venit,
Când mă închid în mine, rănită de ce-am omenit,
Când ochii mi se umezesc și inima-i bulboane
De văd că omul este om, cum îți plăcea, Ioane,
Când mă aprind precum scânteia și tot ca ea mă sting,
Când în evlavie mă plec, tind Mâna Sfântă s-ating,
Atunci sunt poleită-n tu; sufletul smerit, de Iov,
E-acolo sus și-n mine este un așternut ostrov.
Sunt tu și tu, sunt eu cu voi, ne leagă strâns glicine,
Deși plecați, nu-mi este dor, căci v-ați mutat în mine
Îmbrățișați în vioriu, stați lângă scump odorul,
V-ați sfâșiat în două lumi ca să nu știu ce-i dorul!

Silvia Cuzum

iulie, nr. 72
Ridicarea la putere
Mai dă-ne şi azi simfonie,
Bunica Pe cerul iubirii, pe cerul înalt!
Cu basmaua trasă pe frunte, *
Pleacă privirea spre pământ, Comuniune
Cu ea ceața adunată a ochilor,
Descrețeşte omule fruntea
Ce vor doar lumina pe gând.
Priveste-o mereu cu bucurie
Nu-i mai trebuiesc. Ea citeşte.
Spune-i că pieptul te apasă
Omul e îmbrăcat în atingere…
Iar ea îți e veşnic comoară vie
A pământului, a aerului, a apei,
Mai spune-i ce azi ai făcut
Toate, toate viață în aprindere.
Ce mâine ai vrea să mai faci
Ea citeşte. Vorba îți dă sufletu’,
Că îți e dor de parfumul ei
Ca o grădină. Una plină de ea,
Şi al aluatului de cozonaci
Mireasma ochilor în lumină vie,
Mai spune-i că îți e dragă
Cântecul iubirii scris pe frunte…
Că ea trăieşte prin copii
Alta, câmp nesecat de buruiană,
Prin caracterele dăltuite
Ce îți arată splendoarea florilor,
Şi prin iubirea ce-o are în a fi
Apoi te atinge cu țepii otrăvitori.
În iubirea dăruită inocentă
Ea îi cunoaşte prin ceața ochilor.
În frumosul ce-n urmă l-a lăsat
Merge grăbită trăgând de coşare
Las-o să ajungă în lumină
Şi haina cernită peste sărbătoare,
Hai te rog arată-i fii bărbat
Unde speră să găsească neamul,
Ea mereu te va îndrăgi ştii bine
Odihnit sub țărâna, azi, umblătoare,
Şi în somnul nopții va veni
Un strai învechit, ce ținea lumina,
Să te întrebe de îți e bine
Ca o mână scorojită, pe lumânări,
Şi că te aşteaptă..
Pentru odihna veşnică a celor duşi,
Când tu o fi să-i vii
Luminarea întunecaților mergători.
*
*
Ceasul şase
Surâs
Terapia prin cuvânt
Chip răsărit pe taine de ape,
În atingere subtilă
Smarald, zâmbet cuminte,
Straiul e un balsam
Şoptească-ți vântul în plete,
Pe nescrisă dăruire
Să mergi surâzând în cuvinte!
Nu e daltă nu-i ciocan
Cu raza de soare în brațe,
Nicovală iar n-aş zice
Cu vânt, ce în bine clădeşte,
E un strop de cer curat
Mai lasă o dâră prin viață,
Lumină semn şi cruce!
Castelul în suflet clădeşte!
Tu mare de lumi şi lumină, *
Ce strai bucuriei i-ai dat, Ridicarea la putere
iulie, nr. 72
Iar matematică -ridicarea la putere… Lumini din greşeli din adânc de
Câtă ceață a coborât la puterea 1967 chemări.
Acolo puterea văzduhului era însoțită Cercul se răspândeşte din chipul vopsit
Uneori de puterea de neoprit a vântului De soarele verii dogoritor, de fumul
Alteori de puterea nestăvilită a apelor… frigului,
Şi ea puterea soarelui de viață dătător Ce avea povestea lui cunoscută din
De sta puterea în mâna dreaptei măsuri citire,
Dar puterea omului de a ridica pruncul De pe bolta cerului, unde aveau să
Cu o putere nevăzută şi al face pe el ajungă.
OM
Doar prin singura putere a cuvântului
Să-l ferească de primejdii îmbrăcându-l
Cu lumina celei mai înmiresmate puteri
Puterea mărinimiei a renunțării de sine
Să aibă loc puterea puterilor dragostea!
*
Icoana din poartă
Icoana din poartă avea chipul scorojit,
Iar mâinile… mâinile urme ale EUGENIA BUCUR
iconarului,
Ce le dăruise început cu dreaptă
măsură.
Acum… doar ochii şi vorbele cu duh
pline.
Ferestrele sufletului erau larg deschise,
Pentru trecătorii ce le atingeau în
căutări.
Vorbe ghem din viața mângâiată cu
anii,

iulie, nr. 72
DINCOLO DE ÎNTÂMPLARE

Sunt piedica propriei


mele întâmplări.
Sunt stânca așezată
înaintea poveștii
vieții mele.
Sunt firul de nisip
zămislit în vânt.
Sunt nimicul din…
mormânt!

Marian Vișescu

iulie, nr. 72
Declarațide de dragoste

De-aș fi luna
pentru o noapte,
m-aș furișa
în inima ta
să-ți șoptesc
galbene cuvinte.
De-aș fi soarele
pentru o zi,
m-aș închide
în sufletul tău,
luminându-te.
De-aș fi pasăre
pentru o clipă,
ți-aș mângâia
cu aripile
fiecare gând,
fiecare speranță.
Fiindu-mi teamă
să nu te strivească
atâta iubire,
te păstrez sub pleoape.
Ești lumina ochilor mei!

Lăcrimioara Iva

mai, nr. 72
Pace-n mănăstirea verde!

1.
CEARCĂNELE PLOII…
mi-e sufletul exilat în canionul gândurilor
secondate de neuronii fumigeni
adormiți în condurul cu stele al nopții
e liniște pe lama ascuțită a orizontului
nu dansează nici felia albotină a lunii
nici coconul rubiniu al răsăritului
numai visele sparg banchiza de gheață
în așchii de lumină hialină
curg țurțuri de fluturi pe pleoape
descălțându-mi irișii hăituți de tăcere…
mi-am urcat sentimentele
în turnul de fildeș al izbăvirii
pierzând nasturii cămășii timpului
între zdrențele lumânărilor topite…
mi-am cusut teama cu firul de mătase al ierbii
opintindu-mi lacrimile în cearcănele ploii…
2.
HERGHELIE DE FLUTURI…
mi-ai furat un ciob din suflet
și l-ai prins butonieră la sacoul de duminică
să-ți fiu aproape când departele doare
nu-ți fie teamă că ploile mor
atunci când sărută pământul
acoperă-ți trupul cu umbra-ți șireată
și-ascultă văpaia pietrelor încinse
dezleagă din hățuri iubirea
și-nhamă herghelia de fluturi
la trăsura bălaie din poiana narciselor
e nuntă-n seraiul cu flori
în diminețile ninse cu rouă
îmbie-mă-n pletele crude-ale ierbii
și n-o să-ți înșel așteptarea

mai, nr. 72
cu ochii-ți ca șaua murgilor sălbatici
cuprinde-mi privirea și fă-o să-ți fie mireasă…
3.
CLOCOTUL CERULUI
încrucișezi, poetule, cuvinte
născute din fotosinteza azurului
îți înmoi degetele în călimara sufletului
și-mparți cu noi clocotul cerului
cântând simfonia primăverii
la pianul crângului înverzit
îți ninge cu flori de tei peste umeri
amețindu-ți simțurile
te-arunci în vâltoarea scrisului
și nu te-oprești până ce
nu s-a scuturat și ultima petală
ce dulce ți-e versul
ce rotundă ți-e strofa
ce leac dumnezeiesc plămădești
pentru rănile dureros înmugurite…
îți legi ochii de felia de-argint a lunii
și-i deschizi când curcubeul ți-a tăiat respirația
plouă cu soare în inima ta…
condeiul ți-e șuvoi de lumină
ce pâlpâie în mucul undelemnului încins…
4.
MOARTEA MILENIULUI TREI
Ți-aș scrie planetă o doină, dar seva cernelii e sloi,
Păgâni îmbrăcați în paiațe își spală păcatu-n noroi,
E jale-n cadelnița lumii, miroase-a tămâie-n condei,
O altfel de moarte ne paște, e moartea mileniului trei.
Strănut când privirea mi-e scundă, fiori pe spinare roiesc,
Răscolesc printre file de carte, teorii alarmiste citesc,
Pornesc în derută pe mare să îi fiu călimării luntraș,
Să pot a doini o poemă planetei ce îi sunt chiriaș.
În ceruri, conflict de gherilă-n spitale, clipite de iad,
Biserici ticsite de racle duhnesc a rășină de brad,

iulie, nr. 72
În ciuda-nsoritelor zile un zâmbet n-aude pământul,
Doar bocetul cerului urlă și fluieră-a vaiete vântul.
Purtători ai făcliei luminii păcălim un sfârșit aparent
Nici banal, nici bizar, nici penibil, socotibil a fi inocent,
Vânători de alese capricii, potoliți de un virus mârșav
Cântărim libertatea de ieri în durerile celui bolnav.
I-a schimbat rânduielii socoata inversând mareșalii-ntre ei,
I-a făcut să rostească mătănii pe-nrăiții și falșii atei,
E actor, dirijor și profesor, în strănut s-a pitit pe ascuns,
Întrebându-l unde i-e muma, ne-a găsit vinovați de răspuns!
5.
CINE VA PLÂNGE PLANETA?
Cine va mai plânge pământul când pieri-vom bolnavi rând pe rând
Și-om lăsa coasa morții șomeră și biserici în flăcări arzând?
La un an de când turla ,,săgeată’’ prăbușindu-se n-am înțeles
Ce blestem încolțea omenirea aruncând viitoru-n regres.
E convoi de sicrie la morgă, trotuare cu dricuri jelind,
Vinovat e doar timpul în care și-au ales să trăiască sfârșind,
Lumânări se topesc pe morminte ceruind flori căzute din rai,
Dumnezeu le-a trimis ca ofrandă celor mulți adormiți fără-alai.
Ne hrănim disperați cu nădejde cât mai credem în darul divin
Îmbătându-ne palmele-n votcă și necazu-n paharul cu vin,
Când trezi-vom lumina la viață e târziu s-o putem s-o salvăm,
O lăsăm să cutreiere-n voie, oricum am uitat să visăm.
Am pierdut șirul zilelor triste, ne-amăgim că de mâine-i altfel,
Amețiți ne trezim din beție, conștienți că de fapt e măcel.
Printre pietre crescură cucuta, înghețată-i de lacrimi și ger,
Cine-o mai plânge pământul? Doar soborul de îngeri din cer!
6.
PACE-N MĂNĂSTIREA VERDE!
S-au călugărit copacii, luciul frunzei-i dau de gol,
În spendoarea primăverii strălucesc în coaja lor,
N-au simțit atâta viață de când omul a-nceput
Să strivească roua-n talpă și s-o ardă c-un strănut.
Cornul cerbului desfată, gustă fructul libertății
Căutând printre tufișuri puștile și cuiul morții,

iulie, nr. 72
Să le dea spre reciclare timpului ce îl alintă,
Spre uitare să îi fie de-o mai fi vreodată țintă.
Zburătoare aripoare pigmentate-n curcubeie
Tihna codrului-au surprins și-au găsit uitata cheie
Ruginită printre pietre sau sub pătura de iarbă,
E o altfel de-nviere, i-a crescut pădurii barbă.
Teama lamei și-au învins-o, brazii falnici nu mai plâng,
Slobozenia naturii între porți de rai o strâng,
Râul ce lovește-n stâncă pune vântul să-l dezmierde,
Ciripesc soprane-n ramuri: Pace-n mănăstirea verde!

Sibiana Mirela Antoche

iulie, nr. 72
Dragoste cu chip de primăvară

APRILIE Ești mireasa mea cu rochie de iasomie,


Voalul este din flori parfumate de liliac,
În primăvara asta mă-nvelești cu ochii,
Buchetul e plin de galbenul de păpădie,
Îmi curg florile prin sânge și prin oase,
Aprilie mă face bogat dintr-un om
Ți-am pus lalele, zambile și cais la
sărac.
rochii,
Din verdele pur îți fac un șal de mătase. *
DUBITATIV
De-atâția muguri ți-e goală visteria,
Pentru tine primăvară merg și la cerșit, Hoinăream de un an prin viață
În aprilie din zămbetul tău fac florăria Să mai pun o frunză-n ramă,
Și o nouă inundație florală am pornit. Dăltuind cu lacrimi de gheață,
Manuscrisul meu de dramă.
Sub raiul de petale albe închid ochii și
tac Primăvara mi-a bătut în geam
Așa cum fac în primăverile mele toate, Să-mi lase mie fericirea zălog,
Cum să fiu eu prin viață trist și sărac A lăsat doar un mugure pe ram,
Când florile îmi sunt filele de la o carte Așa, ca unui fraier…sau milog.
?
Uneori, îmi simt tălpile ostenite
Tu ai obrăjorii mai aprinși ca o narcisă, De-atâta colindat prin lume,
Îți înmuguresc sânii si ești mai femeie, Din toate cuvintele moștenite,
Buzele sunt pline de mireasmă de caisă, Am să scriu vreo cinci volume.
Ochii poartă din stele câte o scânteie.
Ai adus multe mirosuri nebune
Parcă aprilie ți-a lasat în ochi și tăciune Ș-un verde crud la fiecare pas,
Din rugul nestins doar al dragostei Parcă fiecare floare-mi spune
mele, Că doar o primăvara a rămas.
Cu vântul în amurg rostesc o rugăciune,
Atâtea tăceri în cale întâlnesc,
Ce vreau să fie ecoul inimii… spre
Iar șoapta nenăscută se oprește,
stele.
Pe fiecare dor ce nu-l gândesc…
Tu esti primăvara mea când ești Și nici măcar inima nu și-l dorește.
departe,
Atâția muguri nasc căte-o floare
Cu voal de poezie te duc zilnic la altar,
Și tu doar unul mie mi-ai oprit.
Aprilie dragoste și fericire în jur
Te-ai gândit că n-am raze de soare
împarte
Pentru un anotimp floral, fericit.
Și-ți pune verighetă de petale pe inelar.
M-am decis să nu mai sper atunci,
Și consolat, în hoinărit iar mă-ntorc.
iulie, nr. 72
În rănile sufletului atât de adânci, Un clopot din turla bisericii scâncește,
Înghesui toate anotimpurile la un loc. E cântec de dragoste, tristețe și dor,
Oricât de orb e sufletul, el tot iubește
*
Părinții, ce-au părăsit al lumii decor.
DRAGOSTE CU CHIP DE
PRIMĂVARĂ Este primăvară cu aromă de dor greu,
Tristeți nesfârșite pe suflet ne apasă,
Draga mea, te rog atent privește
Ne cheamă iubirea părinților mereu,
Cum castanii noștrii se-noiesc,
Acolo unde sunt, de noi, încă le pasă.
Pe aleia lor, izvor de flori tâșnește
Și toate-ți spun că te iubesc….! Ce fericit ești, omule, să ai părinte…!
Să simți cum inima lui pentru tine bate,
E dragostea cu chip de primăvară,
Chiar dacă porți și tu aceste veșminte,
Ce se plimbă fericită iar pe alei,
Iubește-l ca un copil, nu-l da deoparte!
Hai să ne sărutam ca-ntâia oară
Sub ninsoarea fină a florilor de tei! Iar dacă ai norocul să-i ai pe amândoi,
Sărută-le des mâinele ce te-au crescut,
Privește iubito cerul de cicoare
Ei lasă cea mai de preț moștenire în noi
Cum se prăvale cu dragoste pe noi,
Fericirea de a dărui și noi alt început.
Undeva se aude o privighetoare,
Concertul primăverii e în toi. *
PITITĂ-N LILIAC
E totul gingășie, o dulce alinare,
Amorul cu parfum seducător e scris, Azi te-am găsit pitită-n liliac
Tu ești azi, cea mai frumoasă floare, Şi afară ploua mărunt şi rece,
Ești zâna mea… ce-a coborât din vis. Îți vorbesc dar toate cuvintele tac,
Doar palma lin prin păr îți trece.
Iubita mea, te rog privește-n zare,
Cum soarele poartă chipul tău în zori, Cu haina mea vreau să te îmbrac
Ochii tăi căprui sunt o splendoare, Şi tu te uiți la mine tare speriată,
Dorințe-ncinse– și-nvăpăiați fiori . Ştiu, nu sunt îmbrăcat în frac,
………………………………………… Dar nu vreau să stai dezbrăcată.
…………….
Să stii că am rămas nițel buimac
Dragostea poartă chip de primăvară
Şi nu găsec deloc vreo explicație,
Și noi o trăim….pentru a câta oară?
Ştiu, uneori îți par foarte maniac,
* Doar de iubire e această senzație.
PRIMĂVARĂ PENTRU PĂRINȚI
Azi te-am găsit pitită-n liliac
Iar zboară petale albe ca niște sfinți, Şi am înțeles iubire ce-i cu tine,
Pomii ne trimit frumusețea lor în dar, Ți-a fost prezis mereu în zodiac
Sunt sufletele parfumate de părinți Doar aici te vei găsi azi cu mine.
Ce-au trecut al vieții și al morții hotar.
*
NINGE CU ALBE PETALE

iulie, nr. 72
Puhoi de petale în vânt sunt ridicate, Mă-nvelești cu inima ca un veșmânt,
Au sărăcit atâtea zeci de mii de flori, Romantic, petale pentru tine culeg,
În neant, pentru un an sunt aruncate, Îmi ești iubire, ești icoană, esti cuvânt
În lada anotimpurilor plină de comori. Și ninsoarea asta încep s-o-nteleg.
Ninge acum cu petale albe peste noi, Ninge cu petale de gutui, vișin și cireș,
Parcă se-ntorc toate spiritile din cer, E anotimp de iubire, nu mă îndoiesc,
Primavară este afară, este și în noi, Mă iartă destine, dar n-am să dau greș,
Poveste de viață cu timp alb, efemer. Vieții și ție iubire, vreau să-ți
mulțumesc!

Vasile Halici

iulie, nr. 72
Revelație

Îndurare *
Revelaţie
E frig în casa omului
în cer şi pe pământ e frig Aruncă în el cu vorbe
ne-apasă o durere fără nume cu zvonuri deşarte
şi nu mai am cuvinte, Doamne, să te îl ameninţă cu pierderea sufletului.
strig. Până la urmă omul se lămureşte
că e ceva la mijloc
Şi nici cuvinte nu mai sunt
şi pe el nu-l cuprinde.
învie frica pe pământ
şi nici durerea nu mai doare I se aminteşte istoria
şi nici o spaimă nu-i atât de mare. şi vede că istoria se repetă
fără să se clintească nimic
Viaţa românului e ca un cui într-o rană
din firea omului.
pentru fiecare suflet a înviat Iisus din
Până la urmă
icoană
Adevărul ajunge în cărţi
şi camere video, amăgiri şi minciună
o pură ficţiune.
fac din om un ghem de ranchiună
şi parcă ninge, dar ne facem că plouă Ca pe covoare îi scutură
viaţa ni s-a rupt parcă în două. codul genetic
îi anticipă până la o milionime de
E tot mai frig pe pământ şi-n cuvinte
secundă
nu se mai cumpără, ci totul se vinde
mişcarea pleoapelor
e tot mai târziu pentru om
când va vedea moartea.
şi fructele cad fără vreme din pom
Îi numără paşii
şi lumina e rece şi fără de viaţă
pentru o sută de ani de singurătate.
îngeri de lumină zboară prin ceaţă
şi parcă omul nu mai are faţă În laboratoare ultrasofisticate
nu mai e loc pe pământ, nu mai e loc genialoidul
şarpele casei se răceşte la foc. cu prea fine mănuşi protectoare
jubilează
Îndură-te, Doamne, şi iartă-i pe români
realizând
ei sunt ca roua pe spini.
cum se moare mai uşor şi mai repede
Îndură-te, Doamne, şi vezi-i pe români
încât l-au făcut pe om
ei doar cu lumină se spală pe mâini.
să creadă
Iartă-i, Doamne, pe români
că veşnicia e vorbă în vânt.
pentru că ei ştiu şi pentru că presimt
că ne vede Dumnezeu În schimb
cum suferim pe pământ. nu au reuşit să prevadă
nici în vreo cabală
surparea umană
mai, nr. 72
dacă omul se va întâlni vreodată Când frica pune stăpânire pe omul
cu el însuşi. aflat la răspântia clipei
cât durează clipirea unei stele
*
spre stingere.
Au înflorit spinii
Uneori, am vrea să fim
Au înflorit spinii
cât mai departe
de pe fruntea Mântuitorului
de ceea ce nici moartea
şi purtăm fiecare
nu mai poate a desparte a
moartea în floare.
cum aici
Rotunde şi în culori profunde mâine dincolo
până în adânc ne pătrunde traşi pe o roată cu osia goală
fără cuvinte scârţâind a neîndurare
un fel de strigăt mut fără de aer şi nici respirare
din mai multe părţi deodată suntem mai mult
de parcă ne-ar cuprinde decât putem să ne imaginăm
o teamă de ceva necunoscut. alunecăm repede repede
Numai cel ce ştie pe o netedă lespede
are parte de o împărăţie pustie cum moartea ne curăţă fără cruţare
numai pentru cel ce cunoaşte de rămăşiţe de viaţă
moartea e cu o clipă mai aproape. de o trăire fără măsură
pe măsură ce uităm că trăim.
Au înflorit spinii
de pe creştetul Mântuitorului Acum ne hrănim cu aer
mai aprinşi şi cuprinşi în loc de cuvinte
de o spaimă nevăzută. cum din senin, atât de curat
moartea citeşte
Au înflorit spinii uscaţi
ea singură
şi mlădiţe au înnoit numele nostru
lemnul uscat al crucii scris pe curat.
pe fiecare frunte
pe fiecare creştet Frica ne apără de noi înşine
e cununa de spini de-a nu cădea
a celui care moartea o surpă în preajma cuiva
şi noi vom fi cei dintâi şi de a ne înstrăina.
şi cei de pe urmă Frica e arma cea mai teribilă
văzând cum moartea ea nu ucide şi nici nu ţinteşte
prin moarte se curmă. decât asupra omului
când ceva pare a-l prigoni
*
şi a-l izgoni din casa naşterii sale
Omul aflat la răspântie
din prea largul unei întinderi

iulie, nr. 72
care ne cuprinde şi ne surprinde eşti doar fructul iubirii lor.
mai singuri decât am fi fost vreodată. Eşti lacrima mamei tale
suspinul ei de moarte
Teama de celălalt e teama
ştiutoare şi presimţitoare
de noi înşine. Nu ştim
că va fi vai de cel care vine în lume
nu ştim ce va urma
şi lumea nu-l va recunoaşte
de nu cumva voi fi chiar eu
nici ca fiu, nici ca frate.
următorul.
Chiar dacă şi tatăl îl recunoaşte
Urmez o cale
legământul acesta intim
fără nimeni înaintea mea.
durează şi ne îndurerează
E calea umană a suferinţei
până la moarte.
când nici părinţii nu-ţi sunt de ajutor.
Şi dincolo de moarte.
Nu au nici o vină că te-ai născut

Gheorghe Simon

iulie, nr. 72
Confesiune

ACROSTIHURI ACROAMATICE Iubire, prin tine trăiesc veșnic.


* Eh! sau măcar cât arzi în sfeșnic…
Identitate
*
I-am spus fericirii că nu o mai caut Confesiune
Deoarece ea se găsește azi în mine,
Cartea crește de la un poem la altul…
Entelehiacă, pură, cântând la flaut
O imensă scenă este lumea toată.
Neatârnarea sublimului nostru sine.
Numai ciocârlia caută înaltul,
Truditorii întru lumină și-adevăr
Făcându-și peste oameni privirea roată.
Incomensurabile simbrii ei dobândesc.
Este ora când Preasfântul Duh pogoară.
Tot aprinzând iasca vremii, făr-astâmpăr,
Sarea sufletului este o comoară,
Au devenit slujitorii tainelor ce cresc,
Irumpând cu o forță herculeană.
Tineri luceferi vărsând tainic în noapte
Unicul răspuns la întrebarea vieții
Edenica lumină-a sensurilor coapte…
Ne este solemnă, dorită coroană.
* Eli, Eli, călăuzești toți p(r)o(f)eții…
Creativism
*
Cerul este mai aproape de noi. Melancolie
Rădăcinile visului tainic
Mireasma toamnei iarăși mă îmbată…
Exultă ca un cântec din cimpoi.
Edenice cărări m-ademenesc.
Adevărul e-al binelui crainic.
La poarta inimii încep să bată
Tigri albi mușcă din tăcerile
Amintiri într-un ritm sărbătoresc.
Irizate ale sinelui meu.
Naiul visurilor este acordat
Veacu-i tânăr, iară trăirile
Cu mâinile zeului, aducând
Irump în inima marelui zeu.
O tristețe în sufletul devotat,
Singură, dragostea poate face
La ceas de taină, dulce ca un gând…
Minunea de-a fi în lume pace.
Intrând încet în turnul său de fildeș,
* Eul cântă pe-al vremii fatidic leș…
Caligrafie
*
Cunoașterea de sine începe Priveliște
Acum, la ceas târziu în noaptea mov.
Privește, Dumnezeule, spre noi, robii tăi,
Licorni nechează setea de-a pricepe
Rănește-ți privirea în ghimpii istoriei,
Inima fecioarei dintr-un alcov.
Inundând apoi cu lacrimi marile văi,
Genuni de vis se cască tainic iar…
Visul păstrându-l în adâncul memoriei…
Recazi lin, agonizant de dulce.
E toamna aceasta ca un templu păgân
Ah, toată noaptea este doar un jar!
Locuit de-un zeu neobișnuit de bătrân.
Fornăie misterele bisulce.
Irumpe-n profanul zilelor de toamnă

iulie, nr. 72
Și-nveșnicește-ne, Doamne, cu iubirea Ta, Indiferent că-i de-antilopă
Tăvălugul istoriei, ce condamnă Sau de hienă nictalopă…
„Este”-le nostru, purificându-l cu Arta!
*
* Greierele și furnica
Biblioteca
(varianta clasică)
Biblioteca este un templu în care
Cântând întreaga vară
Inițiații rost(ui)esc literele sacre.
La faimoasa lui vioară,
Bunăoară, cele scrise pe pergamente,
Sărutul rece-al toamnei
Libere și irefutabile argumente
Pe domnul Greier găsi
Ideii că universul e o idee
Fără grâu și fără mei —
Omnipotentă a sinelui, ca o cheie
Și-ncepu a lâncezi.
Tubulară; cât despre cele scrijelite
Eminent în codexuri, erau pentru elite. Nici măcar o bucățică
Cartea tipărită provoacă voluptatea?! De muscă sau vierme,
A celui ce-o citește găsind eternitatea… N-avea don Greierică
Să poată să se-ntreme,
FABULE CREATIVISTE
Și-alergă, cătând cina,
* La Furnica, vecina,
Leul și hienele
Rugând-o: „— Pe toți sfinții,
Într-o savană oarecare, Dă-mi și mie grăunțe,
Un leu alb, cu o coamă mare Că, de foame, ameții
Și foarte iscusit vânător, Și-i tărăboi în mațe.
Mai are, Doamne, un singur dor: Pe onoare de insectă!”
Ea, tare circumspectă,
Să scape-n veci de hienele
Care îi dau mereu târcoale Refuză cu stoicism:
Pentru a se-nfrupta din prada „— Astă-vară, ce făcuși? ”
Obținută în vânătoarea „— Am cântat zi și noapte”,
Zise el cu optimism.
Pe care, în fiecare zi,
„— Ai cântat? Acum, frate,
O începe cam pe la amiazi.
Dansează la alte uși!”
Până când amurgul sosește
Și strânge ziua într-un clește, *
Greierele și furnica
Leul, cu răbdare și trudă,
Își face rost de halca crudă (varianta romantică)
Pe care s-o mănânce la ceas
De când o văzuse la un bal,
De tihnă sau meritat popas.
Junele Greiere, luat de val,
Morala: Se-ndrăgosti de o Furnică,
Tare frumoasă și harnică.
Un leu, un tigru sau un pardos
Are-ntotdeauna un os de ros,

iulie, nr. 72
Câtă vreme fu primăvară, Pe lume nu-i! Ah, un’ te
O însoțea prin iarba rară, Grăbești, domnișorica?”
Șoptindu-i vorbe de amor,
„— Eu am treabă, nu ca tine
Iar ea îl respingea cu umor.
Ce-ți plângi singur de milă!
Acordându-și bine chitara, Du-te la muncă mai bine,
Îi cânta serenade sara, De vrei să mănânci jimblă!”
La ferestrele larg deschise,
Aste vorbe cu temei,
Căci vara, ah, nu se sfârșise…
I le susură-n auz
Toamna, deloc nesimțitoare, Și plecă în treaba ei,
Furnica se simțea datoare, Lăsând greierul mofluz.
Din când în când, să-i mai arunce,
*
Grâne, câte-o ocheadă dulce.
Greierele și furnica
Și când iarna, pe nesimțite,
(varianta suprarealistă)
Veni cu-al său crivăț năpraznic,
Ea, cedând divinei ispite, Astă-seară, în program:
Invită greierul la praznic. Greierele — recital,
Iar Furnica, nobil neam,
Cât fusese vremea-nsorită,
Este sponsor principal.
Furnica strânsese bucate,
De-acuma, doamna se desfată Invitați: Lumea bună
Cu greierul, pe săturate… Din metropola Abis;
De vă va plăcea cum sună,
*
Puteți cere-ndată bis!…
Greierele și furnica
Un bilet? Doar cinșpe lei!
(varianta realistă)
Iar în primul rând de vrei,
Într-o zi, furnicuța, Vei da mai mulți firfirei,
Cum se ducea la oraș, Căci artistul e de soi…
Cu treburi mii, drăguța,
Trei ore mai devreme,
Se-ntâlni cu-n greieraș
În sala de spectacol,
Amărât, ca vai de el, Venise multă lume,
Ce cânta într-un ungher: Ce-aștepta să-și intre-n rol.
„— Cri, cri, cri, timpu-i mișel,
La momentul anunțat,
Iar eu stau aici stingher…”
Cortina s-a ridicat
Furnica, ascultându-l, Și pe scenă a intrat
Se încruntă, zicându-i: Greierele, timorat…
„— Nu-i leneș ca greierul!
Dar, prinzând nițel curaj,
Fir-ar el, ah, iaca cui!”
Cu aplomb el a cântat,
Dar greierul răspunse: Fiind ovaționat
„— Zgârcită ca furnica De veselul anturaj.

iulie, nr. 72
* C-o cingătoare cafenie,
Greierele și furnica Chibzuind că-n câșlegi
Celebra-vor cezara cununie.
(varianta futuristă)
Cică ce crești, curând culegi!
Cântând serile cu amicii într-un bar,
Greierele nu avea deloc un impresar…
Carismatic, talentat nevoie mare,
Simbria lui era o cină și-un pahar
Cu vin rece de la gheață sau cu bere,
Pentru că așa era timpul… mai amar…
Într-o seară de Răpciune, pură-ntâmplare,
Intră în bar Furnica, un agent șmenar
Din lumea tare a muzicii ușoare.
Zarurile fuseser-aruncate iar!…
CRISTIAN GABRIEL MORARU
Auzindu-i mult bogatul repertoriu,
Furnica îi propuse un contract de star:
„— Domnule Greier, de vrei s-ajungi
notoriu,
Îngăduie să fac cunoscut al tău har,
Punându-ți semnătura pe acest contract!
Doar cu-ajutoru-mi, vei pune lumea pe
jar!”
„— Stimată Furnică, zise-acesta cu tact,
Sunt încântat de propunere, așadar,
Haidem să bem împreună adălmașul!”
De-atunci, Greierul cunoscu un succes, rar
Întâlnit la o vedetă din showbizul
Vremii; cucerea topurile temerar.Acum nu
mai cânta serile într-un bar,
Căci avea lângă el un mare impresar…
*
Cantafabulă
Cânta cobzaru-ntr-un cătun
Colinda cea creștină.
Cânta cum craiul Colmartun
Cândva cucerise-o copilă

iulie, nr. 72
Labirinturi

Anca Popescu

Și a venit cu ploi de mai târzii și dimineți senine,


în care curcubeul pictează pânze vii.
Și a venit timidă, pe-aleea de castani,
cu soarele în plete și rochie de narcise *
zâmbind printre-anotimpuri, eternă Pânza de vis
peste ani
Dorinţa se-aprinde
ea, primăvara verde, cu muguri albi și
pe raze de lună,
vise.
milioane de fluturi
Și a venit plutind, frumoasă ca o zână, în piept se adună.
ținând în palme rouă, și lăcrămioare-n Iubiri chinuite
păr iar ne-aduc împreună.
cu un buchet de fluturi, brățări de maci
Speranţe ascund
pe mână
în pânza de vis
dansând ca o mireasă, sub florile de
un strop de culoare,
măr.
într-un pumn de abis.
Și-o mai veni, ștrengara, cu zumzet de Etern efermer,
albine, infinit compromis.
cu ciocârlii și berze, roind peste câmpii

mai, nr. 72
* Te voi visa în noaptea asta
Noaptea ta dormind pe perna mea de stele,
şi-n zori voi mângâia fereastra
În timp ce rătăceai, înfrigurat în noapte
pe care-mi desenai castele.
chemându-mă stingher, în mii şi mii de
feluri, Iar mâine voi alege un fior
eu îmi primeam botezul, printre-ale în care te voi lua de mână,
Lunii şoapte cu tine-n ploaie voi visa că zbor,
purtând câte un un nume, cu fiecare sor ne vom opri lângă-o fântână,
şi sărutam copacii toţi, pe care i-ai iubit şi-acolo vom sorbi iubirea,
sperând să zboare păsări, să-mi dea în cuminte, albă, nerostită,
grabă aripi în noi va plânge nemurirea
s-ajung până la tine, măcar pentru o voi fi pe veci a ta sortită.
clipă
Te voi visa în altă noapte
să-ţi cad la piept plângând, să tac, să
pe-un dig, la margine de lume,
mă-ncălzești
unde sub ale lunii şoapte
mai leagănă-mi singurătatea pe ale tale vei da iubirii noastre-un nume.
braţe
Iar într-o seară voi alege
împărtăşeşte-mă cu lacrimile tale,
un vis adevărat, în care vii
să mă mai nasc din nou din fluturi
şi faci destinul să dezlege
şi-mi mângâie obrazul, cu mâna ta
durerea ce o port,dar tu nu ştii…
curată
să mă mărturisesc, să-mi pot spală eu te iubesc dintotdeauna
păcatul şi îmi aleg pe noapte un vis
de-a nu fi fost în stare vreodată să unde cu tine port într-una
iubesc un zâmbet într-un far închis
şi fă-mă a ta noapte, doar dacă-mi poţi Şi va veni apusul vieţii
fi zi când nopţile se vor sfârşi
pot fi a ta corabie, doar dacă far îmi îți va sopti doar roua dimineţii
eşti, că te-am iubit, dar tu nu ştii.
să luminăm pereche, un singur val pe
*
mare,
ce efemer atinge, doar firul de nisip. Labirinturi
Într-o dimineață te-am privit
*
Te voi visa în timp ce dormeai, zâmbind

iulie, nr. 72
pe perna mea *
şi-atunci m-am gândit Haiku
să-ți secționez sufletul
rouă pe lăstar- murgii nechezând
în mii de felii egale și transparente.
mielul se-mpărtășește scânteia
Am luat un gând ascuțit fulgerului
și-am tăiat cu ochii închiși prima felie, în zorii jerfei aprinde căpița
unde am găsit viu, un sâmbure
la capul mamei zi norocoasă-
de adevăr,
fitilul lumânării se-aude în zori
mic, dar atât de frumos, conturând
covaciul
marginile eului tău,
atinge o stea potcovind iapa
şi-am plâns de fericire.
Faldurile sufletului tău noapte de patimi- câmp de lavandă-
nu erau decât labirinturi mieii privesc din staul printre gâzele-
de amintiri multiplicate, adormite
printre care am alergat împreună, luna-nsângerată un future treaz
atâta timp prin Univers. pe-aracul din vie
Mai târziu, seara am tras perdeaua doar cioara mai culege
întregii lumi peste noi stropii lui Bachus
şi ne-am învelit iubirea cu secunde
de eternitate.

iulie, nr. 72
Bunicul sub chip de înger…!

Cristina Maria Bălțățeanu – elevă

Copile dragă Dar, copile, să-nțelegi,


Tu să-l iei ca pe un sfat
Copile dragă, vreau să știi
Iubirea… nu are legi.
Că viața mi-e pe terminate,
Când o să ai și tu copii *
Ai să vezi că-n zadar le faci pe toate. Bunicul sub chip de înger…!
Te-am crescut cu greu, copile,
L-am visat pe-al meu bunic,
N-am știut ce-i fericirea,
Stăteam cu el de vorbă,
Nu aveam bani nici de pâine,
Sub chip de înger s-a arătat,
Dar ți-am oferit iubirea.
Cu privirea-i blândă!
N-am vrut să știi ce-i supărarea,
De multe ori simțeam că pier, M-a privit, m-a mângâiat
Dar îmi găseam mereu puterea Și-ncet mi-a șoptit:
Doar ridicând ochii spre cer. „Chiar de-am plecat în altă lume,
Cu ce ți-am greșit eu oare? Rămân al tău bunic!”
De ce nu vii pe la mine? Mi-a mai spus cu vocea-i caldă:
Cu sufletul plin de ardoare „Știu că-ți este dor de mine,
Vreau doar să știu că ești bine. Și mă pomenești de bine,
Nu ți-am cerut bani, avere, Dar asta-i viața, scumpa mea nepoată!”
Acum sunt de dor cuprins,
Doar o simplă mângâiere, Mi-amintesc cu ochii-n lacrimi
O vorbă mi-era de-ajuns. De visul ce l-am avut
Copile dragă, nu te judec eu, Și mi-aș fi dorit din suflet
N-am dreptul, nu e firesc, Ca să fi ținut mai mult!
O să te judece Dumnezeu, Aștern acum câteva versuri,
Eu nu pot să te urăsc. Bunicule, n-ai să le citești,
Te iubesc și te-am iertat,
mai, nr. 72
Dar eu le voi purta în gânduri Sunt doar un simplu muritor
Fiindcă acum, la Domnul ești! Ce poartă-n el atâta dor.
M-ai învățat ce-i simplitatea Sunt doar un suflet pierdut
Și cum pe toți să-i respect, eu, Prin viață și anotimpuri,
Că om mă face bunătatea, Sunt doar un om care-a căzut
Mi-ai spus să cred în Dumnezeu! Și-a-ntâmpinat atâtea hopuri.
Am să-mi aduc mereu aminte, Sunt doar un suflet, nimic mai mult,
Că nimeni nu era ca tine, Oare cine sunt eu?
Și că-i certai pe-ai mei, țin minte, Sunt o adiere-n vânt,
Pentru că mă certau pe mine! Un om trimis de Dumnezeu.
Am un gol în inimă Sunt doar un suflet care luptă
Și sufletul se face mic, Și îndrăznește pân’ la moarte,
Dac-aș putea timpul să-ntorc, Sunt doar un suflet care cântă
Să mai vorbesc cu-al meu… BUNIC! Și-și are locul lui… aparte.
* *
Iubire neîmplinită Visele se împlinesc ușor
Mi-ai rămas adânc în suflet, Chiar dacă viața este atât de grea,
Doar în vis îți mai zăresc Încearcă să nu disperi!
Privirea-ți caldă și senină, Ce ți-e dat a se-ntâmpla,
Semn că n-am încetat să te iubesc. Se v-antâmpla, trebuie să speri.
Eu te-am iubit de la-nceput În viață nimic nu-i întâmplător,
Și nici acum nu spun că nu, Totul este cu un scop anume,
De- atunci de când te-am văzut, Învață să fii încrezător
Pe sfert să mă fi iubit și tu. Și răul se transformă-n bine!
Te-am pictat în diferite nuanțe Dacă ai un vis măreț
Pe cerul plin cu stele, Și un țel în viață,
Mi-am făcut o mie de speranțe O s-ajungi unde-ți dorești,
Că vei reveni în brațele mele. Să ai un gram de speranță!
Nu-mi pot lua gândul de la tine, Dacă te-a cuprins tristețea
Să te uit mi-e în zadar, Și sufletul ți-e necăjit,
Te simt aproape lângă mine, Omule, te rog, nu uita
Totul pare atât de banal. De Dumnezeu ești iubit!
Tu poate nu știi să iubești Viața este ca o carte, plină de mister,
Și nu vei ști niciodată, Este darul cel mai sfânt!
Te rog măcar să-ți amintești Soarta noastră-i scrisă-n Cer
Eu te-am iubit cu inima curată. Dumnezeu are ultimul cuvânt!
*
Sunt doar un suflet
Sunt doar un suflet trecător
Și călător pe-acest pământ,

iulie, nr. 72
Idei pianistice

Cuvântul “claviatura” vine de la latinescul clavis, care înseamnă cheie. La început


instrumentul era înzestrat cu un rând de cheice permiteau intrarea aerului în tuburi. Apoi
au apărut butoane, apoi baghete şi apoi clape. În 1711 Cristofori a inventat un clavicord
mare cu ciocanele numit piano-forte, pentru că oferea posibilitatea realizării nuanţelor.
Din 1750 apare pianul. Acesta este descendentul clavicordului.

Pedalele:
-pedala din dreapta-pedala forţe. Pianul sună şi după ridicarea degetelor de pe clape.

Sunetul devine mai bogat-se obţin variaţii de culoare,

-pedala din stanga-pedala piano-diminueaza intensitatea şi schimbă şi timbrul,


-pedala din mijloc-pedala surdina-diminueaza semnificativ intensitatea. Primele 2 tipuri
de pedala se pot folosi pe porţiuni de piesă, iar cea de-a treia pe tot parcursul piesei,
-pedala de prelungire-intalnita la pianele Steinway şi Ehrbar-prelungeste doar anumite
sunete, pe cele cantate anterior.

Pianul este singurul instrument polifonic orchestral, adică se poate interpreta o lucrare pe
mai multe voci şi se poate reduce, de exemplu, un concert sau o simfonie în întregime.
Astfel zece degete pot susţine o lucrare concertantă, simfonică sau vocal-simfonica.
Problemele puse în fata pianistului se compară cu cele în faţa unui dirijor de orchestră.
Instrumentistul este chemat să susţină în întregime interpretarea muzicală, iar celelalte
instrumente participa doar parţial la actul interpretării, pentru că la toate instrumentele, cu
excepţia pianului, se poate interpreta o singură linie melodică.

Problema formării şi desăvârşirii tehnicii a constituit o preocupare de bază în formarea


interpreţilor pianişti. Tehnica reprezintă inclusiv poziţia la pian, a corpului, a braţelor şi
degetelor. De asemenea sunt incluse şi stăpânirea elementelor de virtuozitate, folosirea
justă a pedalei şi digitaţia, logica frazării, etc. Un element foarte important îl reprezintă
calitatea sunetului. Profesorul Leimer vorbea despre o „muncă spirituală”, adică despre
concentrare, care este necesară şi în timpului studiului la pian. Elevul trebuie să fie
călăuzit de gândire. Este impetuos necesar spiritul critic.

iulie, nr. 72
Philipp Emanuel, unul din cei 4 fii a lui Johann Sebastian, spunea despre emoţie, că fiorul
aceasteia trebuie să-l cuprindă şi pe interpret pentru a transmite ascultătorilor exact stările
afective în care e situat.

Johann Sebastian Bach introduce folosirea degetului unu în întrebuinţarea corectă în


cântatul la clavecin şi trecerea acestora pe sub celelalte 4.

Couperin recomanda exerciţii de trill pentru toate degetele.

La pian, degetele trebuie să „meargă” pe clape asemenea mersului pe jos. Greutatea


braţului trebuie lăsată pe vârfurile degetelor, cu trasportul propriei greutăţi de pe un deget
pe celălalt. Poziţia degetelor trebuie să fie arcuită, iar degetul cinci va sta rotund, ca şi
cum ar desena un cerc. Degetul unu, singurul care poate fi adus în fata celolalte patru, va
fii ţinut uşor adus înspre celalate degete.

Degetele nu vor fi ridicate excesiv, clapa se va apăsa de la nivelul acesteia. Deşi în trecut
coatele trebuia să fie îndepărtate de corp, scoala Anatomo-Fiziologica presupune o
poziţie firească a coatelor, nici ridicate şi lăsate spre interiorul acestora. Antebraţul
trebuie să fie la nivelul claviaturii, iar materialul studiat va varia pentru a da posibilitatea
muşchilor de a-şi schimba poziţia sau de a se relaxa.

Arpegiile şi gamele vor fi studiate nu mai mult de 10 minute deodată şi aceste exerciţii
vor trebui studiate în aşa fel încât să nu solicite acelaşi muşchi, în acelaşi fel. Folosiţi un
ceas de bucătărie pentru a fixa sesiuni limitate de studiu. Acestea pot varia de la 10
minute la 20 de minute sau 30. Mai mult de 30 de minute sunt excepţionale. Este bine să
fie alocat timp pentru educarea muzicală, în loc de cântatul exclusiv, sunt incluse studiile
teoretice, cititul şi ascultatul. Analizează textul muzical, descoperind „scheletul textului
muzical”, adică „desenul” armonic pe care compozitorul a construit melodia. În studiul
piselor nu este recomandat să se înceapă doar de la începutul acestora, ci cu pasajele
dificile pentru că atunci, când începi să studiezi eşti concentrat. Deci studiază părţile
dificile în primele 20 de minute ale timpului de studiu. Obţine maximul de efect cu
minimul de efort. Oferă-ţi permisiunea de a nu fii perfect şi mai ales oferă-le şi altora
acest privilegiu, în acelaşi timp dă-le suportul tău. Pentru a ştii o lucrare pe dianafara pur
şi simplu interpreteaz-o într-una. Cânt-o din nou şi din nou. Pianiştii pot fi specialişti într-
un anume repertoriu, iar timpul de studiu poate varia de la un pianist la altul. Mai mult de
4 ore de studiu nu sunt necesare. Studiul prea îndelungat şi în special în tempo rapid nu
permite muşchilor să-şi revină. Totodată studiul pe „ultima sută de metri” nu da
iulie, nr. 72
randament, înainte de audiţii şi examene. După o pauză sau vacanţă trebuie studiat gradat.
Muşchii sunt influenţaţi de tensiunea mentală sau de depresie, este recomandat să studiezi
„cu chef de studiu”. Studiul fără chef, cu frică de scenă, de părinţi sau de profesor, de
teamă de a nu dezamaqgi poate dimminua randamentul. Înainte de de un spectacol,
audiţie, examen, concert trebuie să te „încălzeşti” neapărat. Şi fizic trebuie să fie încălzite
mâinile strângând pumnul şi deschizându-l de multe ori. Respiră în timp ce cânţi,
frazează fiziologic, firesc, corelat cu respiraţia ta. Este benefică abordarea unui sport:
înotul, ciclismul sau aerobicul. În dobândirea succesului emoţiile constructive sunt
importante. În fata pianului trebuie să gândeşti că „eşti tu în pianul”.

Interpretul de tip clasic se caracterizează în primul rând printr-o notă de intelectualitate.


El este mai puţin spontan şi mai interiorizat, are oroare de exagerări şi de efuziuni
sentimentale. În stilul clasic mâinile trebuie să fie aproape de claviatură, acţionarea
pedalei se va face foarte rar, iar rubato sau schimbările de tempo vor fii minime. Pentru a
interpreta muzica lui Wolfang Amadeus Mozart se cere seninătate, elegantă, puritate şi
simplicitate. Tehnica este una ridicată, de perlaj-ca şi cum sunetele ar fi aşezate pe o aţă,
că o perluta una lângă alta. Atacul degetelor va fii cu sunete clare şi curate.

Interpretul de tip romantic e plin de patos şi de fantezie. În manifestarea libertăţii îl


caracterizează elanul. Franz Liszt, de exemplu, cântă cu forţa şi avea capacitatea de a
hipnotiza publicul.

În abordarea studiilor se rezolvă problema agilităţii degetelor. Trecerea degetului mare nu


trebuie să producă nicio inegalitate. Vis-a-vis de digitaţie, Frederic Chopin vorbea despre
una firească, se poate spune că la un pasaj de gama degetele vor fi luate la rând, ca şi
clapele, iar la pasaje de terţe se vor folosi perechi de degete: 1-3, 2-4, 3-5. Practic dacă
sărim în pasajul piesei peste o clapă, vom sări şi peste un deget. Digitaţia trebuie să fie
logică.

Prin studiul foarte rar şi atent, gândirea va putea dirija şi controla mişcarea fiecărui deget
pentru că în urma exerciţiilor repetate mişcările să se automatizeze obţinându-se claritate
şi egalitate în intensitatea şi durata sunetelor ca şi independentă degetelor. Margueritte
Long spunea: „degetele trebuie să pronunţe sunetele precum buzele silabele”. Dobândirea
acestor calităţi se va urmări în toate felurile de tuşeu: non-legato, legato, staccato şi
portato.

Metode de studiu:
iulie, nr. 72
-studiul cu mâinile separate în tempo rar, apoi accelerat în intensităţi diferite- de la
pianissimo la fortissimo,

-staccato din degete în nuanţe de piano şi mezzoforte,

-legato în nuanţa mezzoforte,

-studiul cu ambele mâini în intensităţi diferite- de exemplu mâna dreaptă în forţe, mâna
stângă în piano şi invers,

-modalitati diferite de tuseu- mâna dreaptă staccato, mâna stângă legato, respectiv invers,
-formule ritmice de triolet, optime cu punct şaisprezecime, şi invers-saisprezecime
optime cu punct,

-acordurile şi octavele vor fi lucrate lăsând braţul să cadă direct pe pian

-studiul pe grupuri de 4 note cantate deodată,

-urmarirea liniei melodice până la punctul culminant. Se recomandă ascultarea coontinua.


Vis-a-vis de starea emoţională, cu cât interpretezi o lucrare într-un tempo mai rapid, cu
atât mai mult trebuie să rămâi calm.

Este esenţial controlul auditiv, autocontrolul, gândirea înainte, anticipată în în formarea


unui sunet pentru a-i stabili intensitatea, genul de atac staccato sau dimpotrivă legato din
sunet în sunet nu sunet lângă sunet. Vârfurile degetelor trebuie să răspundă rapid
comenzii creierului, celelalte elemente fiind total relaxate, cele fizice cât şi cele psihice.
Pianistul parcurge 3 etape: gândirea, pregătirea şi acţiunea asupra lucrării, cu respect faţă
de textul scris. . Concentrarea trebuie să fie maximă, iar efortul minim. Când interpretezi
o lucrare trebuie să o recreezi. Totuşi, conform lui Frederic Chopin muzica trebuie
cantata cum este scrisă, altfel să nu se mai cânte deloc. Este important a aminti că acesta
recomanda studiul cu metronom, ritmul fiind impus de mâna stângă.

În muzică, ornamentele nu servesc numai la susţinerea sunetului, ci uneori şi la


accentuarea şi la îmbogăţirea expresiei. Pedalizarea este esenţială: cu zgârcenie la clasici-
pedala din dreapta, generoasă pe arpegiato-urile ce aparţin aceleaşi tonalităţi la romantici,
iar în Curentul Impresionist se va folosi pedala piano, pentru a obţine un timbru catifelat.

iulie, nr. 72
prof. Ramona Niculete

Bibliografie

 Stancovici Felicia Maria, Urme în memoria timpului… Confesiuni, Editura Datagroup,


 Interviu cu Felicia Maria Stancovici-M-a lăsat să fiu și o mică personalitate
 Rapin Jean-Jaques, Să descoperim muzica, editura Muzicală, București, 1975
 Beauchamp Richard, Stress în piano Playing, 1999
 Bodo Maria, Metodica predării-învățării pianului,

iulie, nr. 72
astăzi este despre tăcut

Simona Șerban

am vorbit aseară cu o prietenă așa mi-a spus


și mi-a spus că suferința iar eu mai aștept încă duminica
face bine poeziei
*
că atunci când suferi
astăzi este despre tăcut
nu ai nevoie de inflorescențe
și metafore elaborate am primit o carte
în formă de tată
poezia este acolo unde
îți tai sufletul al meu a ieșit din rând
și mori încet pe brațele tale a plecat
pline cu chei spre nicăieri cu soarele în piept
în loc de inimă
doar atunci cerneala
este mai albastră îi țin sufletul
iar cuvântul se izbește de pereți ca pe un pahar
ca o pasăre beată cu apă limpede
în drame reale ca să mă vindec

iulie, nr. 72
* *
perioada de negare umbra
refuzul de a accepta mi se pare că pereții camerei
ceea ce mi se întâmplă se apropie tot mai mult de mine
îmi deformează gândirea iar doza de tăcere
starea îmi tulbură motivația de a fi îmi dă halucinații
mă simt ca un ciung urmăresc un vis ca pe un zmeu
și mă ascund și alerg până la epuizare
mă tac să nu-l pierd
până nu mă mai doare
înfrunt vântul rece
nu trebuie să mă înțelegi de la tâmplă
nici eu nu o pot face pentru că vreau să țin pasul
îți cer să-mi accepți decizia cu lumea asta computerizată
de a mă retrage în care tastele stau
lipite de degete
e prea dimineață
și mă agăț cu unghiile
ca să-mi înceapă sfârșitul
de ecranul ochilor
sunt doar obosită
unde ți-am oprit umbra
și trebuie
la plecare
să dorm un pic

iulie, nr. 72
Călătorie în timp, prin vers

Ploaie în amintiri

Picături de ploaie, picături din viața mea,


Nostalgie şi tristețe, au venit spre casa mea...
Picături din cer, grațios căzând,
Este dansul lor firesc,
Şi se duc, se duc încet, picurând în ritm năuc..
Luând cu ele amintiri, vise, gânduri, împliniri..
Este ploaia ce vesteşte,
Curcubeul minunat,
Picătura ce sfințeşte,
Lumea veche ce-am visat...

*
Fără iubire

Acolo unde nu ajunge lumina,


E rece, trist și fără sens,
Acolo unde nu există empatie, e un vid imens,
Acolo unde nu este pace și iubire,
E un gol intens în suflet şi-n trăire..
Acolo unde nu este compasiune,
Nu este milă, nu este nici misiune,
Acolo unde nu este credință,
Nu-i har, nici bună cuviință.
Nu-i viață, nu-i nimic împrejur,
E doar o formă fără fond și fără de contur!

*
Călătorie în timp, prin vers

iulie, nr. 72
Mi-aş dori curaj pentru călătorit în spațiu-timp, în propriul univers,
Cu viteza imaginației şi bucuria călătoriei temerare prin vers,
Să văd norii alburii, plini de rouă şi de soare,
Să admir cu nesaţ curcubeul gingaş, din zare..
Să opresc Timpul pentru o clipă..
Sã-i dedic o poezie..poate uită de noi, cei muritori,
cine ştie..
Timpule, timpule,
Hoț de vise şi de flori,
Furi din ani..ne dai fiori!
O, Timp, cât ai mers prin al tău univers?!
De câți ani lumea o străbați?
Cât colb risipeşti
Ca lumina să-întâlneşti?!
Tu duci poveri de fapte şi de gânduri,
Şi multe vise, ascunse-n crânguri..
Mijeşte-n gându-mi o speranță..
Ce rupe tacerea din mine..
E ruga ce din suflet îmi vine..
De cât timp te-am aşteptat
Sa îți spun cu dor al meu oftat..
Lasa-ne să existăm fără ore şi minute...
Să creem un Univers
Unde Luna să ne-sărute,
Să iubim, bucurie răspândim,
Voia Sorții împlinim!
Viața-i mai frumoasă aşa,
Fără timp şi limitări,
Într-o eră de căutări..
Şi iubirea de-o nutreşti,
Visul ți-l înfăptuieşti,

iulie, nr. 72
Timpul Tu în loc opreşti!
Etern în viața noastră..pentru o clipă,
Bolți de lumi se miră,
Unind inimi prin emoție şi lumină...
Vezi Timpule..şi la Om există o vibrație divină!

Nicole Livia Petculescu

iulie, nr. 72
Cap în apus

Ion Iancu Lefter (n.28 septembrie 1940 Gura Albești, județul Vaslui, d. 1 martie 1990, Vaslui).

Poezii și fotografii publicate cu acordul doamnei Elvira Lefter, soția regretatului și marelui poet.

*
Pui de zbor

Iubito, când va fi să mor


în cuibul unui pui de zbor
catapeteasma clipei pure
va fi un freamăt de pădure...
S-or stinge-n ea culori spectrale
țâșnind din lacrimile tale
ca-n visele unor drogați
care trăiesc înaripați ...
Stins, cuibul meu de pui de zbor
va fi un curcubeu sonor

iulie, nr. 72
cu capetele-nfipte-n mare
pe-acolo, unde nu se moare ...
Undirea valurilor, lină,
și țărmurile ce se-nchină
vor fi, desigur, veșnicia
ce-ncoronează Poezia !

*
Cap în apus

Acum, când nu mai am nimic de spus


mi se îngroapă capul în apus
precum un astru explodând în mare
cutremurând pământu-n depărtare.
În preajma lui doar tu să mai rămâi
și-această moarte să n-o mai amâi,
va fi ușoară trecerea-ntr-un vis
pe care, încă, nu ți l-am descris.
Vor răsări, din valuri, curcubeie
și-n spectrul lor o singură femeie
cu nume sfânt de Ciocârlie-Lie
împărățind a mea împărăție ...
Apusul meu - un clopot în genune
prin fruntea ta va mai putea să tune
catapeteasma lumii să se spargă
spre-a ști ce mult mi-ai fost tu, mie, dragă ...

*
Răsărit de soare

Unde-ți zâmbește soarele, acum,


în zori regali de purpură și rouă ?

iulie, nr. 72
Sunt, azi, o depărtare-n nori de fum
ori, poate-un început de eră nouă ...
Copaci imenși îmi cresc din subțiori
de parcă-s codru vălurind în ploaie,
nu pot uita că-n sunet de viori
ființa ta pe trunchi mi se îndoaie ...
Aceleași raze crude îmi lovesc
lumina verde-a ochilor de vară,
sunt epicentrul iadului dantesc
când clipele, pe ceasuri, vor să moară ...
Și lungi sunt clipele că nu te-ajung
în munții tăi amirosind a zadă,
prin depărtări cu fruntea vin să plâng
și las din trup o lacrimă să-mi cadă ...

iulie, nr. 72
Călătorie în timp, prin vers

Nu-i viață, nu-i nimic împrejur,


Ploaie în amintiri E doar o formă fără fond și fără de
contur!
Picături de ploaie, picături din viața mea,
Nostalgie şi tristețe, au venit spre casa *
mea… Călătorie în timp, prin vers
Picături din cer, grațios căzând,
Mi-aş dori curaj pentru călătorit în
Este dansul lor firesc,
spațiu-timp, în propriul univers,
Şi se duc, se duc încet, picurând în ritm
Cu viteza imaginației şi bucuria călătoriei
năuc..
temerare prin vers,
Luând cu ele amintiri, vise, gânduri,
Să văd norii alburii, plini de rouă şi de
împliniri..
soare,
Este ploaia ce vesteşte,
Să admir cu nesaţ curcubeul gingaş, din
Curcubeul minunat,
zare..
Picătura ce sfințeşte,
Să opresc Timpul pentru o clipă..
Lumea veche ce-am visat…
Sã-i dedic o poezie..poate uită de noi, cei
* muritori,
Fără iubire cine ştie..
Timpule, timpule,
Acolo unde nu ajunge lumina,
Hoț de vise şi de flori,
E rece, trist și fără sens,
Furi din ani..ne dai fiori!
Acolo unde nu există empatie, e un vid
O, Timp, cât ai mers prin al tău univers?!
imens,
De câți ani lumea o străbați?
Acolo unde nu este pace și iubire,
Cât colb risipeşti
E un gol intens în suflet şi-n trăire..
Ca lumina să-întâlneşti?!
Acolo unde nu este compasiune,
Tu duci poveri de fapte şi de gânduri,
Nu este milă, nu este nici misiune,
Şi multe vise, ascunse-n crânguri..
Acolo unde nu este credință,
Mijeşte-n gându-mi o speranță..
Nu-i har, nici bună cuviință.

iulie, nr. 72
Ce rupe tacerea din mine.. Fără timp şi limitări,
E ruga ce din suflet îmi vine.. Într-o eră de căutări..
De cât timp te-am aşteptat Şi iubirea de-o nutreşti,
Sa îți spun cu dor al meu oftat.. Visul ți-l înfăptuieşti,
Lasă-ne să existăm fără ore şi minute… Timpul Tu în loc opreşti!
Să creem un Univers Etern în viața noastră..pentru o clipă,
Unde Luna să ne-sărute, Bolți de lumi se miră,
Să iubim, bucurie răspândim, Unind inimi prin emoție şi lumină…
Voia Sorții împlinim! Vezi Timpule..şi la Om există o vibrație
Viața-i mai frumoasă aşa, divină!

Nicole Livia Petculescu

iulie, nr. 72
Mihaela CD, despre cartea “Focul din Noi”

Mihaela CD

Dragi prieteni,
Iată că a sosit și momentul mult așteptat! Momentul întâlnirii cu cartea: “FOCUL DIN
NOI”!
Cu mâinile tremurânde, cu ochii umeziți de emoție și cu glasul gâtuit am întâmpinat
sosirea lor! Emoțiile au fost la cote maxime, intense, chiar dacă ”Focul din Noi” este cel
de-al doilea volum al meu de ”poezii din sufletul meu pentru sufletele voastre” [motto-ul
de pe copertă] după primul meu volum”Binecuvântare și chin” care a fost publicat în
iunie 2019 și s-ar presupune că nu ar mai trebui să existe emoții, ei bine ele există și la al
doilea volum și cred că vor exista mereu!
Fiecare carte este ca un copil al nostru iar cei care scriu, înteleg și cunosc acest sentiment.
O carte este copilul tău pe care l-ai zămislit cu dragoste, l-ai visat, l-ai gândit, ai muncit
pentru el, ai sacrificat nopți, ai simțit, ai trăit fiecare secundă a creației adăugând toată
priceperea ta în mânuirea cuvintelor.
Cărtile lucioase cu parfum proaspăt de cerneală, poartă în ele o ”încărcătură” artistică și
sufletească deosebită și inedită: Un volum cu versuri de suflet în culori! Cartea ”Focul
din Noi” este rodul unei extraordinare colaborări cu bunul meu prieten artistul Mircea
Rustiuc care semnează picturile din această carte. Ideea proiectului s-a născut în vara
anului trecut și la realizarea acestei cărți s-a muncit asiduu timp de 7 luni. Între coperțile
acestei cărți veți descoperi o lume minunată a artelor care se întrepătrund în focul
creației.

iulie, nr. 72
Sunt sigură că vă doriți să aflați mai multe despre acest volum care ascunde ”focuri” în
interiorul său. Vă invit, dragi cititori, să vă încălziţi sufletele cu acest foc creator
extraordinar prezent în volumul „Focul din Noi“
Focul din noi
Văpăi de simţiri legate în soartă
Dragoste, dor, regrete şi împliniri
Deschisă-i azi a sufletului poartă
Să-i dăm cinste fiecărei amintiri
Cărbuni de jăratic aprins-au în noi
Credinţe, rugi, dorinte şi speranţe
Le-am degustat sau am păşit greoi
Ale lor flăcări vrut-au să ne-nalţe
Candela arde până-n ultimul ceas
Nu-i încă târziu şi nici prea devreme
Ne-nfruptăm în vâlvătăi fără popas
Trăiri flambante vin să ne recheme
Şi înfulecăm flămânzi de dorinţă
Poamele coapte a fericirii-n doi
Ne-ndestulăm cu multă iscusinţă
Că e viu şi arzător focul din noi
Îmi face o mare plăcere și o mare bucurie să răspund întrebărilor și mesajelor voastre
sosite pe diverse canale iar răspunsurile vor cuprinde lucruri interesante și dezvăluiri din
culisele acestei cărți.
1. Cum s-a născut ”Focul din Noi”? Care este povestea ei?
Mă bucur că mi-ați pus această întrebare și imi face o deosebită plăcere să îmi amintesc
despre povestea acestei cărți. Povestea ei a început printr-o colaborare artistică poezie-
pictură cu bunul meu prieten, artistul Mircea Rustiuc. Eu am fost impresionată de
frumusețea și profunzimea picturilor sale iar Mircea a fost plăcut surprins de poeziile
mele. Primele noastre colaborări poezie-pictură au fost la poeziile : ”Te chem din nou
iubire”, ”Amprenta iubirii” , ”Veghează Doamne ” , ”Romanța de la miezul nopții ” care
au fost foarte apreciate de cititori. Picturile artistului Mircea Rustiuc fiind sursa mea de
inspirație au oferit cititorului o imagistică completă a versului îmbogățit de culoarea și
finețea picturilor. Apoi au urmat ”Întâlnire cu fericirea”, ”Vis de iubire”, ”Iubire
renăscută” și multe alte colaborări. Așa s-a născut în vara anului 2019 ideea acestui
volum.
2. Cum s-ar putea descrie cartea ”Focul din Noi”?

iulie, nr. 72
Între coperțile sale, acest volum ascunde arderi ale procesului de creație vizual-liric,
văpăi de sentimente, trăiri înflăcărate exprimate printr-o dublă viziune artistică autor-
pictor. Cele 240 de pagini, sunt împărțite în 17 capitole care încântă ochiul și sufletul
cititorului cu poezii și minunate picturi.
3. ”Focul din Noi” este un volum de poezii de dragoste?
Nu, “Focul din Noi” nu se referă la un foc al dragostei cum s-ar putea crede, ci la focul
interior al creației care stă la baza procesului artistic. Volumul însumează poezii cu
tematică diversă printre care iubirea, dorul, tristețea, speranța, prietenia, durerea și
dragostea.Volumul “Focul din Noi” nu este un volum de poezii de dragoste în ansamblul
său dar conține și poezii de dragoste.
4.De ce a fost ales titlul ”Focul din Noi”?
Fiecare autor are propriul stil în alegerea titlurilor cărților sale. Pentru mine titlul aflat pe
coperta unei cărți reprezintă într-un fel oglinda conținutului. Dar un titlu este și un
simbol, o invitație adresată cititorului de a descoperi mesajul artistic care se află dincolo
de copertă. “Focul din Noi” reprezintă prin simbolistica sa un amalgam de trăiri,
sentimente, arderi, văpăi, licăriri și vibrații ale flăcărilor creatoare.
Vă invit dragi prieteni să descoperiți cartea ”Focul din Noi”, să vă încălzească sufletele
prin poezie și pictură! Aștept cu mare drag impresiile voastre!
Vă îmbrățișez cu drag,
Mihaela CD

iulie, nr. 72
Discernământ

Lasă-mă sa mușc cu discernământ mărul mor atingând în cădere solul


ce seacă departe de ”Tine„ si piere clădirile tremură albindu-se
uită cum îmi pierd noaptea copacii se aplecă la pământ plângând
număr încet să nu mă auzi în cimitir crucile se îmbrățișează
cum vând rugăciunile nimănui o ploaie de sânge dogorește sistemul
dispari ești o molimă nervos al solului
urât , urât din partea mea după cele 35 de secunde
nu știi ca urechea mă doare când dorm revine o liniște ca de mormânt
încep să nu mai văd Andrei începe sa se spele pe dinți
pleacă Doamne și lasă-mă singur în
*
întuneric
Pisica neagră
îmi tratez singur dracii cu vitamina C
o poți privi după geam
* cum roade ploaia din ochi
EREZIE cum roade din ochi aburii cafelei /perlele
De ce Doamne îmi bați în geam cu negre
pumnii cum umblă în jurul zidurilor turbate
când „Tu,, nu mă cunoști zgârie cu dinții cărămida
sunt și alte geamuri sparte pe care se labele ei negre umblă în diavolul de
târăsc omizi chihlimbar
gata să fie jertfite uite nici el nu mai rabdă nebunia
pentru încolțirea grânelor pleacă din drumul pisicii negre
cât încă nu au prins aripi afară e tot mai rece
ce te uiți numai la mine beat
***
îmi batjocorești cu fiecare privire
Copii aceia urlă
fiecare unghie cu mizerie
trezind morții
pregătită să devină gheară de pradă
din buze, duhnesc
pentru îngerii care vor veni la mine în
plângând a zombi
casă
mâinile verzui tremură
* atingând obrajii de plastic
Cutremur dinții plâng încercând sa contempleze
suferința
vibrează pământul
dintr-un trup de țărână
o femeie se mișcă voluptos
ce vomită oasele plângerii-morților
pe plăcile tectonice
doar brațele dor…
excitând scara Richter
„totul din jur e o criză de epilepsie”
copiii din cerneală

iulie, nr. 72
sânii de piatră devin o povara doresc toată fericirea de după dulapuri
pentru pruncii ce se alăptează în spatele peretelui
cu seva din siliconele mamei umbrele se învelesc, excitate
Copiii din mine plâng în continuare după perdea nicotina din oase
eu tot nu-mi găsesc liniștea atinge pervers urechea lipită de geam
lumina s-a stins e atâta durere, atâta curgere, atâta secetă
– mai încet în acest Nil ce șiruie dureri de coaste
mă chinui să îi mai nasc plăceri țesute cu acul în sânge
dar unde e femeia năravuri iscodite de acasă
nu mai înțelegi cum soarele luminează
***
în magazinul de piatră
Ei umblă pitiți prin magazin

Alexandru-Eusebiu Ciobanu

iulie, nr. 72
Romanul „Șapte”, de Adrian Melicovici- fragment, capitolul 1

Nici măcar nu a început să îmi crească mustața și deja vreau să fiu bunic. Chiar așa.
Apropo, nu ar trebui să râdeți că spun asta doar pentru că sunt încă un copil. Abia am
trecut de 12 ani. Știți ce cadou am primit săptămâna trecută când a fost ziua mea de
naștere? O dronă. A fost momentul fericirii mele maxime. Ar fi fost bine să fie și tata de
față. Știu că mi-a privit dintre îngeri surâsul pe chip. Și bătrânul a fost la fel de fericit.
Sau poate se prefăcea, ca să nu strice bucuria nepotului. Pentru că el e un mare prefăcut.
Deseori, mincinos. Și el a primit un cadou astă-seară, deși nu aniversa nimic. L-a lăsat
bunica să se ducă la „Întrunirea bunicilor.”
În fiecare lună, cel puțin o dată, se întâlnesc toți moșii cartierului să povestească între ei.
Să inventeze fiecare ceva interesant ori să spună câte o istorie adevărată. La partea cu
imaginația și înfloritul subiectelor ori numărul mare de povești spuse, bunică-meu
excelează. De aceea ceilalți l-au poreclit ca pe un sfârșit de episod. Când nu e încă
prezent între ei sau întârzie, aproape fiecare întreabă: „Va Urma” n-a venit încă? Sau
altul: „Hei, ce se întâmplă de nu e „Va Urma” aici?”. Așa i-a rămas numele, după ce a
trecut bine de 80 de ani. Eu l-am întrebat odată câți ani are. Și el mi-a răspuns că are un
răspuns de la Petre Țuțea, cine o mai fi și ăla. Sunt doar un copil, nu am auzit de toți.
Zicea: „M-am născut într-unul din anii trecuți.” Dacă te uitai în gura lui, ai fi zis că
nimeni n-a mai fost ca el și nu a mai trecut prin atâtea grozăvii. Îmi amintesc că atunci
când aveam vreo 5 ani, îl uita Dumnezeu vorbind, aproape ascultându-se singur. Pentru
că eu adormeam așa, cu noile sale povești, cine a fost el și ce grozav s-a descurcat în
viață. Un lăudăros. Dar avea un har, așeza cuvintele de credeai că vezi un film cu de toate
unde, bineînțeles, eroul principal era el și numai el.
După seara aceasta, ceva s-a schimbat în mintea mea. Am început să îmi privesc altfel
bunicul. El n-a avut în copilărie tot ce am avut eu, mai nimic de-a gata. A muncit pentru
fiecare minut de mulțumire și împlinire. Și pentru că Profa’ ne-a spus să venim din
vacanță cu câte o poveste scrisă, de cel puțin 10 pagini, m-am gândit să scriu și aici.
Bunicul meu nu s-a jucat niciodată ca mine pe televizor. Spunea că tatăl meu, „Copilul
pierdut”, s-a născut de sub Marele Val. Acela care a venit dinspre mare și l-a târât cu
bunica de mână în abis. Tata se născuse prin lumina ieșită din întuneric. Așa a fost posibil
să apar eu, vreo 20 de ani mai târziu. Și iată-mă aici. Credeți că am scris doar 10 pagini
pentru școală? Ei bine, am scris peste 200. De fapt, 300. În toate e bunică-meu. Tot erou,
tot personaj principal, tot în centrul atenției dar niciodată doar el. Totuși, de multă vreme
doream să îi fur măcar puțin un caiet în care el scria mereu cu ochelarii pe nas. Eram
sigur că își așternea memoriile. Uite că am reușit. Încă țin în mână caietul buclucaș. Are
foile galbene și un scris nu tocmai caligrafic. Mă gândeam că voi citi povești inventate cu
dragoni, zâne, balauri și tot felul de extratereștri cu care el, bunicul, s-a luptat de-a lungul
iulie, nr. 72
vieții. Dacă eu am avut totul și am totul, în schimb nu voi avea niciodată poveștile din
caietul lui. Și nici ce am descoperit în ele. Nu era doar el erou. Era toată lumea. Și mai
ales, m-am convins încă o dată cum știe să transforme din cuvinte iarba din verde în și
mai verde, stelele să ți se pară nu chestii îndepărtate ci lumini care aproape te
îmbrățișează, apa de la chiuvetă să pară izvor de munte. Că el bea cu așa poftă și sete, de
îți venea să încerci și tu.
Să vă mai spun ceva: Nu sunt un copil care a ținut cu tot dinadinsul să se nască între două
lumi. Mulți dintre colegii mei de școală sunt ca mine. Alfonso, venit din Spania, are tată
spaniol și mamă din România. Francois, Tocilarul, e născut în Elveția și are părinți
francezi, naturalizați drept americani până de curând. Isabelle, e din Basarabia, adică
moldoveancă. De fapt, tot româncă. Nici nu știe altă limbă, în afară de cea engleză. Unde
m-am născut eu? În New York! Și ca să fie lista completă, uite că am și un coleg născut
din mamă româncă, de la Botoșani, cu tată italian, sosit din Palermo. Aproape oricare
dintre colegii mei, are părinți emigranți și deseori de naționalități diferite. Suntem copiii
timpului, născuți între două lumi, trăind între două lumi. Avem totuși ceva în comun, eu
și bătrânul: Dorul nestins de tata. În fine, nu din vina vreunuia dintre noi suntem aici, ori
cu rădăcini de prin toate țările.
Mie îmi place Kali. E preferata mea. O fată de culoare, sosită din Senegal. Știu sigur că
într-o zi o să mă îndrăgostesc de ea. Și atunci furia oamenilor mari, adevărații vinovați,
crescuți cu mentalitatea rasistă sau ultranaționalistă, va strica o altă posibilă poveste de
dragoste. Era să uit de Alice, noi o poreclim „Principesa”. Dansează mereu, chiar și
atunci când vine sau pleacă de la școală. Locuiește aproape așa că patinele cu rotile îi
sunt nelipsite. Ea e cu aerobicul. Știe țările planetei foarte bine, le cunoaște capitalele. Ei
bine, nu are rost să fiu modest: Aproape toți suntem copii precoci, deștepți, capabili și
ambițioși. Poate că noi suntem adevărata generație Star Trek.
Of, m-am luat cu vorba și am uitat de bunicul. Știți ce face acum? Mai bine nu. Bine, vă
spun: Sforăie. Se petrece însă ceva funny când sforăie: De câte ori face zgomot, începe
pisica să miorlăie. Că noi avem o pisică. O cheamă Șeherezada. E mare, albă și cu o
privire de zici că îți spune povești. Tot bunicul i-a dat numele ăsta. V-am zis, e tare
moșu’. Și din seara asta îl iubesc și mai mult.
Când ești sigur că un om minte intens doar ca să pară interesant, e una. Dar când
descoperi că ți-a spus multe lucruri adevărate, ori ești dezamăgit, ori uimit. Abia de
puține zile l-am cunoscut mai bine pe bătrân și după seara aceasta, mai mult ca niciodată.
Lăsăm la o parte ce se întâmplă în momentele astea: Sforăie cu ușa deschisă și trage
vânturi. Sunt disperat. Bunica Rosa lipsește de acasă vreo 3 zile. Citește într-una și de
când mă știu o carte mare și groasă care se numește Ana Karenina. Încă nu am fost curios
să o deschid ca să văd despre ce e vorba.

iulie, nr. 72
Așteptați puțin, să închid ușa de la odaia bunicului. Eu îi zic odaie, ca să semene cu
copilăriile de la țară, deși e o cameră modernă. Uffa, m-a luat rău de nas. Unde
rămăsesem? La pisica Șeherezada? La Kali africanca? La Francois, „Tocilarul”? Nu mai
contează. Când ai 12 ani, ești copil și descoperi câte ceva mereu, tot ce ai de făcut e să te
bucuri. Însă cum spuneam la început, vreau să fiu mai repede bunic. Pentru asta trebuie să
mai cresc. Apoi să găsesc o fată bună și deșteaptă, să o invit la dans direct, nu la hotel pe
whatssap, apoi trebuie să ne căsătorim și să facem un copil care la rândul său să facă un
nepot pentru mine. Vă dați seama cât mai am de așteptat? Ani, zeci de ani! O veșnicie!
Chiar nu am atâta răbdare! Deci serios, vreau să fiu bunic, să povestesc și să înfloresc
precum bunicul. Însă fără vânturi, da? Trebuie să fiu un bunic decent. Știți, după ce am
citit niște foi din caietul ăla furat, mi-am dat seama că bunicii și bunicuțele sunt
nemuritori. Prin viața și poveștile trăite de ei sunt nemuritori. Iar fără nemuritori ca ei,
lumea aceasta s-ar sfârși. Fiecare mamaie sau tataie e câte o poveste de viață. Toți
exagerează cu ce au făcut ei când erau la vremea lor dar niciunul nu minte când vine
vorba de iubire. Eu, Tony, m-am născut abia după ce s-au întâmplat povești incredibile de
iubire și de suferință. Sunt urmașul unor drame care și astăzi au loc în jurul nostru. Nu, nu
suntem doar copiii timpului ci și ai dramelor. Deocamdată, ne jucăm. Peste nu mult timp,
vom lupta! La Întrunirea Bunicilor, domnul Jason, le-a spus celorlalți că nepoții lor trebui
să câștige Războiul Viitorului. Am fost și eu la întâlnirea aceea, eram curios. Toți au
aplaudat după ce a vorbit demn și răgușit acel domn Jason. Inclusiv în lunile de vară,
Jason Hopkins nu renunță la fularul subțire de la gât. Oamenii mari sunt ciudați. Vecina
noastră, doamna Edith, scoate în fiecare dimineață capul pe fereastră, aruncă niște
grăunțe și zice că își cheamă copiii la masă. Adică niște porumbei care apar de nicăieri și
mai apoi încep să ciugulească prima lor masă pe cinste. Iar când trece câte un șofer cu
ditamai Jeep-ul prin preajmă, dă amenințătoare din mâini, iar acela vede niște mâini
groase și suflecate agitându-se.
Noi, copiii de aici, nu prea știm cum sunt potecile din copilăriile bunicilor. Totul e
asfaltat sau pietrificat. Pe cât de avansată pare lumea aceasta, unde suntem noi, copiii
tuturor lumilor, pe atât e de înapoiată. Așa e reieșit în mintea mea după ultimele povești
ale bunicului.
Prima pagină din caietul bătrânului are prima frază așa: „Când urgia s-a abătut asupra
sărăciei și vieții mele de tânăr nefericit, m-am trezit puternic și învingător. După ce m-am
realizat, a venit chiar înainte de Crăciun ziua unui alt sfârșit de lume, când am făcut
dragoste cu speranța și ea m-a iubit pentru a nu știu câta oară.” Mai pe la jumătatea
caietului, bunicul scria despre altcineva, nu mai era el în toate, cum fusesem obișnuit.
Între filele acelea, sute de oameni se învârteau într-o poveste încâlcită și totuși cursivă,
lesne de înțeles. Am dat la final și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut în loc de
sfârșit o propoziție simplă: „Acesta este romanul ȘAPTE, moștenire pentru nepotul meu.”
De ce Șapte? Nu înțelegeam.

iulie, nr. 72
– Câte zile are săptămâna?
M-am întors speriat și surprins totodată. Bunicul se trezise în toiul nopții și prin urmare
m-a prins asupra faptului. Caietul secret era în mâinile mele. A repetat calm întrebarea:
– Câte zile are săptămâna?
– Șapte, bunicule.
– Câte continente are Pământul?
– Șapte, bunicule.
– La ce oră servim cina?
– La ora 19, bunicule.
– Poți să-i spui șapte seara. Și mai poți să afli că și curcubeul e format din șapte culori,
cerul din șapte straturi, pisica are șapte vieți, chiar și Șeherezada noastră iar gărgărițele au
șapte puncte negre.
Dintr-o dată mintea mi s-a luminat și mi-am adus aminte că la ora de religie, învățasem
cum a făcut Dumnezeu lumea în șapte zile, cum a intrat Isus în Ierusalim în a șaptea zi și
peste alte șapte zile, tot duminica, El a Înviat.
Bunicul a murmurat privindu-mă:
– Zice lumea că dacă visezi cifra șapte vreodată, a doua zi îți întâlnești sufletul-pereche.
Mie mi s-a întâmplat. Am cunoscut-o pe bunică-ta. Am fost cam…nepregătit să o
întâlnesc, nu arătam prea bine. În iunie 90, mulți tineri arătau rău, bătuți de „Armatele
secunde”.
– „Armatele secunde”? Ce sunt acelea, bunicule?
M-a privit insistent și după câteva momente și-a tras un scaun ca să se așeze, fix în fața
mea.
– Ești încă prea mic. Să zicem că o să înțelegi mai bine cam peste…7 ani!
– Dar vreau să știu acum, nu pot să aștept așa mult!
Eram mirat că nu s-a supărat pe mine pentru că-i furasem caietul. Adică romanul vieții
sale. El mi-a spus încet, chemându-mă la fereastră:
– Uite, vezi colo? Întrebă el întinzând mâna spre un punct al cerului.
Nu vedeam nimic, era înnorat afară. Ba chiar tuna și fulgera. Dar el a deschis fereastra
larg, rostind:
– Acolo sunt Pleiadele, stele-surori cu mama lor. Și sunt 7.
Se întoarse spre mine, punându-mi palma imensă peste creștetul capului:

iulie, nr. 72
– Vrei să afli? 7 ani trec repede, ai să vezi.
Dispăru vreo 2 minute și când a intrat în camera mea, avea la subraț un teanc de cărți. 7 la
număr. Începu să le arunce direct pe pat, prezentând-o pe fiecare în parte:
– Asta e Biblia, Vechiul și Noul Testament. Asta e scrisă de Emil Cioran și astalaltă de
Mircea Eliade. Aici ai „Moromeții”, al lui Marin Preda. Uite-l și pe Martin Eden. Jack
London nu s-a lăsat.
– Colț Alb, Colț Alb, am strigat atunci bucuros. El a scris.
– Pe ăsta o să îl înțelegi mai greu, a murit nefericit în Franța. Emil Cioran. Sau poate a
murit fericit, Dumnezeu mai știe…și uite și pe cel care ne-a făcut idioți: Petre Țuțea. Eu
zic să începi cu Martin Eden, mai ușor pentru tine. O poveste a voinței și ambiției dintr-
un alt timp. Nu o să pricepi mare lucru, am zis că ești mic dar nu prost. Până termini
colegiul, vei fi pregătit. Acum, degeaba mi-ai șterpelit însemnările, hoțoman mic ce ești.
Începi să te desparți de propria ta nevinovăție. Adică furi! Deja nu ceri voie! Degeaba
crezi că ai dreptul să știi dacă nu înveți cum să afli. Și când o să te întâlnești tu cu tine
însuți, vei fi deja bunic, așa ca mine. Fără școală, muncă și multă răbdare, nu vei înțelege
nimic.
Nu mai știu ce a spus bunicul, pentru că m-a luat somnul acolo, între cărțuliile alea. Și nu
mai știu nici cum au trecut alți 7 ani. Însă acum, mă simt pregătit să vă spun și vouă
povestea din caietul acela mare plin de povești adevărate și mai ales de mâzgălituri.
Bunicul trăiește și astăzi, la fel de vorbăreț. Atâta doar că la „Întrunirea bunicilor” au
rămas mai puțini. Domnul Jason cu fularul, a murit în parc, în timp ce privea sprijinit de
baston, lacul. Doamna Edith e mai bătrână și porumbeii sunt acolo, ciugulind voioși
deodată cu sosirea fiecărei noi dimineți. Iar eu îl ascult pe bunicul, în aproape fiecare
weekend. Ultima oară a spus o poveste inventată. Adică episodul acela în care el alerga
cu barca după „Lebăda Albastră” și izbutea să o atingă iar când se întâmpla asta,
dispărea. Și el se trezea la mal, cu barca lui cu tot, fără să dea din vâsle. Eu am văzut până
acum doar lebede albe. Dar albastre? Hm, bunicule, hai să lăsăm închipuirile și magia.
Mai bine să povestim lumii despre caietul tău. Despre povestea ta și a celorlalți. Despre
cum s-a luptat fiecare cu lumile unde s-a dus. Ah, era să uit! Știți ale cui povești mi le-a
citit bunicul încă de când mă duceam la grădiniță? Ale unui alt moșuleț, care și astăzi
încântă lumea cu „Zgribulitele” lui: Lică Barbu. Și adevărat vă spun că și astăzi trăiește,
mereu izbutind să descrețească frunți. Să lăsăm, pe moment. Prima pagină din „Șapte” al
bunicului începe în forță, cu o istorie adevărată: Istoria Marelui Val și a Supraviețuirii.
Deasupra, câteva gânduri de început, probabil așternute ca un fel de introducere în ceea
ce urma să aflu eu și ceea ce și-a amintit el: „Nimeni nu a reușit să îmi fure vreodată
amintirile frumoase. Nici măcar ființele care le-au trăit împreună cu mine. Uneori
renaștem din lacrimi, durere, suferință. Alteori, surâdem deodată cu sosirea fiecărui

iulie, nr. 72
răsărit. Fiecare dintre noi avem precum curcubeul vieții, splendoarea noastră interioară.
Aceea ne va ajuta să trăim, întotdeauna.”
Era în vacanță atunci, cu bunica. Amândoi, tineri. Se căsătoriseră sub jurămând sacru
chiar între flăcările unui septembrie de pomină. Pe bunicul meu îl cheamă tot Antonio. La
31 de ani, își ținea soția la piept, pe o plajă aflată aproape la capătul pământului. De
nicăieri, apăruse un val imens, care se vedea sosind cu repeziciune dinspre larg. Nimeni
nu a mai avut timp să reacționeze. Antonio și Rosa au fost acoperiți de apele învolburate,
împreună și se părea că pentru totdeauna. Însă ei au crezut în Marea Salvare. Nu erau
mari amatori de biserici, nu mergeau duminica la slujbă dar erau conștienți de ce spusese
Țuțea, din care abia citisem și eu: Omul devine irațional fără credință, se îndreaptă spre
nicăieri!”
(Roman în lucru. Drepturile de autor sunt rezervate)

Adrian Melicovici

iulie, nr. 72
În oglindă Fă-ți timp pentru durere și nu fugi de ea,
Fă-ți timp de rugăciune căci ea te va
salva.
1
FĂ-ȚI TIMP Fă-ți timp pentru iertare și nu te judeca
Când simți o slăbiciune…ea e puterea ta.
Fă-ți timp acum și astăzi să afli cine ești Fă-ți timp acum, și astăzi, în suflet să-ți
Și orice ar fi în tine…la fel să te iubești privești…
Fă-ți timp să-ți dai iubire, apoi s-o Acolo întotdeauna va fi tot ce iubești!
dăruiești
Căci mare-i bucuria când, dăruind, 2
primești. DESPRE DOR

Fă-ți timp pentru blândețe și pentru De dor de tine astăzi văd iarba răsărind
duioșie, Și lumea toată-n brațe aș vrea să o
O mare de lumină tot sufletul să-ți fie. cuprind.
Fă-ți timp să ții în brațe, să râzi la Că poate așa m-ai strânge în caldă-
sărutări, mbrățișare
Să mângâi cu tandrețe, să plângi la- Și mugurii din mine s-ar transforma în
mbrățișări. floare.

Fă-ți timp pentru un prieten și pentru Mi-e dor de tine astăzi ca ploii de izvor,
oameni dragi Ca vântului ce adie s-ajungă sus, la nori
Fă-ți timp să-ți vezi părinții, să le mai Și atinge dulce cerul și poate că așa
spui ce faci. Un strop de ploaie caldă pe gene-mi va
Fă-ți timp s-auzi în tine doar glasuri de cădea.
copii, Mi-e dor de tine astăzi, cu dor să te
Să nu gândești la mâine… ci doar acum respir,
să fii. Și să-ți trimit din mine miros de
Fă-ți timp să fugi de lume, desculț, în trandafiri
câmp de flori, Și tu să vii spre mine cu flori de liliac,
Să stai sub cerul liber, cu ochii sus… la Să ne-mbătăm pe viață de atâta dor și
nori. drag.
Fă-ți timp să scrii în stele, apoi să De dor de tine astăzi văd stele strălucind
recitești, Și țin în palme luna, ca să te văd venind.
Să cauți printre ele ceva ce mai iubești. Cu mâna-ntinsă astăzi din cer îți dau o
Fă-ți timp s-asculți un cântec cu sufletul stea
deschis, Și cu cealaltă, luna, o pun în palma ta.
Să retrăiești povestea, să-ți împlinești un De dor de tine astăzi beau aerul, visând
vis. Și fluturi zboară liberi în cer și pe

iulie, nr. 72
pământ. Să pun strop de suflet în minte, aș vrea,
Te-aș prinde într-o suflare și nu te-aș mai S-am tălpile arse, dar lumină de stea.
lăsa, Asemenea salciei să mă plec la pământ
Căci tot ce-nseamnă viață e chiar suflarea Și-apoi să mă-ndrept și să aflu ce sunt.
ta.
Și-ncet, cu iubire, să pot scrie povești
3 Cu oameni, și locuri, și clipe cerești
ÎN OGLINDĂ Și-apoi, în oglindă, când iar voi privi
Viața mea toată ce dragă-mi va fi!
Mă uit în oglindă și-mi trece prin gând
Cum anii s-au dus ca un foșnet de vânt.
Se vede apusul, dar mai ieri am pornit
Cu soarele-n față, din cald răsărit.
Și dacă i-aș cere vieții ceva…
Aș vrea să mai fiu mică și timpul să stea,
Să văd frumusețea prin ochi de copil,
Să râd cu uimire, să uit să respir.
Să scriu, să mă joc, să cer, să primesc,
Să plâng, să aștept, să-nțeleg, să greșesc,
Să zburd, să mă bucur, să visez și să cânt, Cristina Pop
Să-mi fac rai din toate, aici, pe pământ.

iulie, nr. 72
România, trezește-te!

Este inadmisibil ca un absolvent de facultate integralist, care și-a susținut licența și a


luat 10, ca un masterand, care a fost bursier pe tot parcursul programului masteral în
limba engleză, care probabil va lua tot 10 la susținerea disertației, care a avut și are
nenumărate activități (voluntariat/cu contract de muncă) de ceva ani să NU POATĂ să-și
găsească un loc de muncă.
Este vorba despre mine, da. Să mai menționez că sunt scriitor, am făcut și teatru, am
fondat și o revistă de artă, literatură și știință, am colaborat cu altă revistă online, cu
Primăria Sectorului 1 pentru un proiect uriaș, am lucrat în „sales”? Deci n-am stat
degeaba și aștept serviciul visurilor mele.
Îmi propun să fac și doctoratul. Și dacă și după anii de doctorat nu voi putea lucra decât
într-un call center, în vreun hypermarket, vânzător de plușuri sau alte joburi de acest tip?
Te lovești, ca student, indiferent de ciclul în care te afli, că nu ai suficientă experiență,
poate. Păi cum să ai ani de experiență pentru un job satisfăcător, meritoriu și conform cu
capabilitățile tale și anii de studiu când nu te bagă nimeni în seamă decât la joburile
menționate mai sus?
Mi se pare inadmisibil ca un simplu angajat într-un centru comercial care nu are nici
măcar bac să aibă salariu mai mare decât un student, indiferent ce ar studia. Nu există
scuze, nu există motive. România nu știe să aibă grijă de tinerii ei, dar toate partidele vor
voturi și se bazează pe tineri în strategiile lor. Sigur, unii sunt privilegiați, dar restul? Ar
fi așa simplu să mă mut în altă țară, când nimeni nu îți acordă o șansă reală.
Ce faceți, guvernanților? Că oricine a fost la guvernare, indiferent de culoare și ideologie
nu a făcut NIMIC pentru tineri. Muncești 12-20 de ani în săli de curs și înveți ca să fii
pregătit pentru o carieră de succes, dar ce să vezi? Dacă nu ai pile/rude/recomandări nu
poți avea nimic din ceea ce-ți dorești.
Niciun partid și absolut nimeni nu a fost și nu este în stare să ofere studenților la capătul
ciclului de învățământ un job din oficiu în domeniul în care au studiat. De ce ne mai
mirăm că pleacă tinerii din România? Ar trebui să ne mirăm de cei care refuză să plece,
pare ceva mai halucinant, o himeră.
Da, vreau să mai petrec încă trei ani și la doctorat. Să învăț. Aș vrea să devin profesor
universitar, chiar dacă ar fi mult de muncă, dar ar fi incomparabil mai puțin față de
munca pe care o depun scriind aceste rânduri. Fiindcă sunt șomer de mai bine de jumătate
de an. Iar în tot acest timp, nimic bun la orizont.
Măcar dacă studenții ar fi primit bursele și pe perioada vacanței de vară, având în vedere
că părinții acestora au, în cea mai mare parte, salariile diminuate. Și culmea, ratele să știți
iulie, nr. 72
că nu scad și ele. Sunt tot atâtea. Trebuie să facem ceva și pentru studenți, mai lăsați
naibii pensiile parlamentarilor. Nu vă mai ajunge? Ho!
Vreau să învăț și să dau ce-i mai bun și poate de azi în douăzeci de ani voi ajunge și prim-
ministru sau măcar ministru și o să facem atunci să fie lucrurile așa cum ar trebui. Ne-am
săturat cu toții de corupție, indolență, incompetență instituțională, lipsă de expertiză în
funcțiile de conducere ale țării, dar suntem pasivi.
Acum că mi-am încheiat manifestul, mă pot angaja și eu undeva? Mulțumesc.

Robert Udrea

iulie, nr. 72
Timpul regăsirii

1 În fața frumuseții mă înclin


Cântecul iei Și port, legendă în borangic legată,
Ia de la bunica mea lăsată!
Ie străveche, leagăn de iubire,
_________________________
În șiruri de mărgele duci spre mâine
Șiraguri de istorie pe pânză,
Legendele eroilor ce-au fost
Miracole ce țin în noi aprinsă
Apărători de țară și de port.
În candele cu mir și cu tămâie
Ți-au prins străbunele în fir brodat
Credință, dor și vis -aceasta-i ie!
Râuri de demnitate și curaj.
Iubirea au cusut-o în mărgele 2
S-o moștenească fiicele prin vreme. Timpul regăsirii
Ți-au strecurat credința printre fluturi
Ard în noi tăcerile adunate în timp
Și-n hărnicie te-au croit. Din bucium
Rămân în scrum amintirile cuvintelor
Sunau bunicii mândri că te poartă,
nerostite
Stăpâni peste ogoare și pe soartă.
Nu se sting
Te-au scris poem cu albastrul plâns din
Fumegă încă într-un ecou al
cer
dezamăgirilor
Strămoșii și cu galben de spic greu,
Azi e târziu să le mai scriem pe
Cu roșul sângelui ce a scăldat
portativul timpului
Câmpiile ce borangic ți-au dat.
Sau poate
În râu de munte mândră te-au spălat
Glasul tău sau gândul meu încă le mai
ȘI-n adieri de cetini te-au uscat
pot readuce la viață
Și te-au cusut cu mâini bătătorite,
Pierduți pe drumul cenușii, în noi
Cu fluturi te-au brodat și flori de munte
Iubirea fumegă
ȘI te-au lăsat prin veacuri moștenire
E timpul pentru regăsiri, pentru iertări și
Să le amintești urmașilor că-n tine,
pentru începuturi
Sunt pagini de istorie, curaj,
S-a întunecat cerul de cât fum s-a ridicat
Tradiții, ca în ele să ne îmbraci!
din regretele aprinse
Iar eu, urmașa dacilor străbuni,
Și din remușcări
iulie, nr. 72
Să nu lăsăm totuși timpul să decidă mâine?
soarta Făptură încondeiată în palide veșminte,
Cuvintelor ce încă nu s-au născut Tu clipă adormită pe ramurile aprinse,
În noi Fragilă nestemată pe pieptul acestui
timp!
3
Din mâine, deșirat cad clipele în plâns…
Fragil
Se pierd apoi în lacrimi și-n urmă numai
Dimineața a devenit tot mai fragilă,
dor
Coboară încet treapta visului către ziuă.
Și o rană, ascunde timpul de ochiul
Îi sângerează timpul care îi bate în piept
muritor
Când repede spre amurg, când către zori
Și amăgitor în vise atrage alte zile
prea încet.
în timp ce-n pumnii strânși, se ascund și
Se rătăcește viața prin trupul despuiat de
pier, fragile…
frunze,
Prin mâinile lui mâine cad stropii acestei
zile.
Ce dimineață vie se cațără spre noapte
Neînțelegând că drumul duce direct spre
moarte!
O prea fragilă ață, din ghemul tors de
viața,
Se despletește amurguri și se împletește
în creangă. Ileana Vlădușel
Contur înmugurit de clipe, prea fragilă
stă floarea acestei zile! Va înflori și

iulie, nr. 72
Claudiu Dumitrache este un “simbol pentru viitorul creației intelectuale”, afirmă
Președintele Academiei Române

După ce a fost omologat de Cartea Recordurilor din România pentru stabilirea


recordului de “cel mai tânăr autor de autobiografie” în urma publicării cărții “20” din
anul 2019, Președintele Academiei Române Ioan Aurel Pop, a trimis un laudațio pentru
Claudiu:
“Să-ți publici cartea biografică la doua decenii de viață este pentru mine un semn de mare
speranță.
Claudiu Dumitrache este un simbol pentru viitorul creației intelectuale care nu trebuie sa
moară niciodată, oricât de digitalizați am deveni. Iar faptul că îmbină literatura cu
muzica, e un semn foarte bun pentru muze, care ne vin de la vechii greci. Omul este o
ființă capabilă de creație intelectuală, singura, de altminteri, iar Claudiu ilustrează acest
lucru.
“ De asemenea, și cercetătorul științific, doctor în știinte medicale și director al
companiei Romvac –Viorica Chiurciu, i-a transmis debutantului în literatură un mesaj
printr-un comentariu pe rețelele desocializare:
“Eşti un om deosebit! Ai în jurul tau prieteni care te sustin; pentru
că au identificat în tine valoarea de om și asta este cel mai
important!”
După bifarea unui punct important din viața sa (stabilirea unui
record), Claudiu pregătește acum surprize muzicale fiind susținut
de Raoul (Rareș Borlea), și evenimente în toată țara alături de
impresarul și cântărețul Florin Apostol, precum și a doua ediție a
Retro Music Festival ce va avea loc la București.
„Sper să motivez și să inspir tinerilor din generația mea – pasiunea pentru literatură și
muzică, astfel reconsiderând valorile și curățând ceea ce am acumulat voluntar sau
involuntar în cultura românească nefiind benefic pentru viitorul nostru ca popor cu
identitate, istorie, potențial și valori înstărite lăsate de părinții noștri ca dar și ca triumf .”,
a declarat Claudiu Dumitrache

iulie, nr. 72
Aforisme

Autor: Ion Cuzuioc


Aforisme 1
de Ion Cuzuioc
1. Căsătoria e ca un roman pe care-l citeşti toată viaţa şi doar când ajungi la adânci
bătrâneţe îi răsfoieşti cuprinsul.
2. Dragostea-i ca ploaia, ori îţi aduce foloase, ori te îneacă.
3. Şi dragostea a trecut la economia de piaţă?
4. Un cal împiedicat e ca şi izolat.
5. Şi orbul poate vedea departe.
6. Merită laude şi măgarul: tace şi trage.
7. Uneori te poţi mişca-nainte şi stând pe loc.
8. Uşor te poţi rătăci şi la lumina zilei.
9. Şi râia are demnitatea sa, nu de toţi se lipeşte
10. Uneori, şi cu gura închisă poţi spune multe.
11. Coroana unui scriitor este cititorul lui fidel.
12. Omul căzut în depresie e ca o pasăre-mpăiată.
13. Chiar şi atunci când ceasul oboseşte, timpul merge-nainte.
14. Plânsul ca şi râsul unge inima.
15. Când ard cărţile bune plânge şi focul.
16. Omul e ca o uşă, odată cu trecerea anilor scârţâie.
17. Floarea rămâne floare indiferent de mirosul ei.
18. Nu totdeauna capul plecat n-are dreptate.
19. Şi omul de alături poate fi departe de tine.
20. Omul fără voinţă e ca nuca seacă.
21. Omenie în exces nu există, doar obrăznicia-i fără măsură.
22. Uneori omului îi poate aduce folos şi pierderea.
23. Cine se aruncă-n vânt după faimă pierde lucruri mai esenţiale.
24. Cine zboară prin nouri nu vede pământul.
25. Femeia care mai mult gândeşte decât vorbeşte poate să se laude că are gură de aur.
26. Femeia credincioasă e salbă de aur la gâtul bărbatului.
27. Cine se justifică cu vorbe goale până la urmă tot se dă de gol.
28. Talentul trebuie să pornească la drum de mână cu munca.
29.Tăcerea la timp poate fi cel mai bun avocat al omului.
30. Lumina şi întunericul mereu se intersectează în timp şi spaţiu.
31. A fi econom nu-nseamnă a fi zgârcit.
32. Drumul cu mai multe cărări e mai bătătorit.
33. Omul fără cuget e pustiu.
iulie, nr. 72
34. Uneori, singurătatea omului e ca o peşteră fără lumină.
35. Frigul în casa omului intră nu numai prin uşi şi ferestre, dar şi prin
sufletul lui.
36. Omul care-şi uită limba mamei e mai mut decât mutul din născare.
37. Şi cel necăjit îşi are bucuriile sale.
38. Omul fără de limbă e ca havuzul fără apă.
39. Cea mai cruntă condamnare este autocondamnarea .
40. Pe omul violent ocoleşte-l. Fiind în anturajul lui poţi fi infectat de virusul
agresivităţii.
41. Limba omului este şi o armă bună, dar şi o capcană vie pentru el.
42. Nu te lăuda că ai mulţi prieteni până n-ai avut vreo cumpănă ca să-i
verifici.
43. Nu te răzbuna pe omul care ţi-a făcut rău: de câştigat n-ai să câştigi
nimic, însă poți pierde mult.
44. Muza nu trebuie numai aşteptată ci şi invitată, cochetată şi ocrotită.
45. Cine se porneşte la drum cu cartea-n mână îşi ia cu el un condrumeţ
fidel și înțelept.
46. Nici chiar soarele nu te poate-ncălzi întotdeauna.
47. Omul seamănă c-un safeu încuiat despre care nu ştii ce ascunde în el.
48. Dacă vrei să-i faci un rău mediocrului avansează-l în post.
49. Operele clasicilor sunt ca şi Piramidele Egiptene: cât nu le-ai studia tot mai ai de
studiat.
50.Talentul este ca un pom care dacă-i porţi de grijă dă roade mari, dacă nu – putrezeşte
sau îngheaţă.
*
Aforisme 2
de Ion Cuzuioc
1. Pomelnic: Arbore genealogic.
2.Visul României Mari: „Compatrioţi din lumea întreagă, uniţi-vă!”
3.Venetic: Un individ care nu ne cunoaşte limba şi istoria şi care părăsindu-şi patria de
origine are la noi în casă pretenţii de stăpân
4. Oare când Patriotismul, Profesionismul şi Omenia vor sta la cârma Ţării?
5. Chiar şi-atunci când eşti criticat, eşti apreciat.
6. Prietenia nu poate fi obţinută doar prin îmbrăţişări şi pupături protocolare.
7.Tristeţea ca şi bucuria nu va dura prea mult.
8. Decât o vacă stearpă mai bine una nemulsă.
9. În bucate are dulceaţa ei şi sarea.
10. Orice om are dreptul la filosofeze, dar nu fiecare polemizator e filosof.
11. Tăcerea pentru unii e un dar, pentru alţii un viciu.
iulie, nr. 72
12. Chiar şi un pitic, dacă-i înţelept, îl poate vedea de sus pe un gigant.
13. În orice ţară oaspeţii sunt aşteptaţi şi bine primiţi; sunt respectaţi dacă nu prea stau
mult, iar când uită să plece şi-şi impune legile lor sunt insuportabili.
14. Pentru omul cinic minciuna îi este ca uşa de la casa sa.
15. Şi membrii Guvernului ar trebui să citească ordonanţele şi hotărârile cabinetului de
miniştri.
16. Fii precaut şi faţă de cel care te laudă la tot pasul.
17. Vreai să te ai cu şeful de bine, fă-te mai prost decât eşti.
18. Domnişoara, care este invitată la pădure, să nu creadă că acolo vor culege numai flori.
19. Dacă politica este o prostituată, atunci cine ne sunt deputaţii?
20. Un om cinic când te laudă, să aştepţi şi palme de la el.
21. Frigul în casa omului intră nu numai prin uşi şi ferestre, dar şi prin sufletul lui.
22. Şi cu urechile astupate poţi auzi ceea ce-ţi trebuie.
23. În bibliotecă e ca şi în biserică, se vorbeşte în şoaptă: enoriaşii se roagă la Dumnezeu,
cititorii se închină clasicilor.
24. Pentru începători operele clasicilor sunt ca o transfuzie de sânge.
25. Literatura clasică, ca şi razele solare, ne încălzeşte în orice anotimp şi timp.
26. Cine neagă clasicii neagă şi strămoşii.
27. La intrarea într-un bufet era scris: „Aici şi-au făcut datoria sacră … Să nu-i uităm nici
odată!”
28. Un ginecolog ieşit la pensie: „Ei şi ce-am văzut eu în viaţa mea?”
29. O găină isteaţă în faţa Parlamentului: „clocesc şi eu, dar aduc foloase”.
30. Un cioban vrednic: „Şi eu conduc cu oile, dar ele mă ascultă”.
31. Carnetul de muncă: Minidosar pentru securitate.
32. Când apleci capul faci şi gheb.
33. Un topor în numele semenilor: „Atâtea cozi de topor ne fac de ruşine?!”
34. Soţiei îi aducea flori zilnic: lucra la cimitir.
35. Un ex-deputat la pensie: „Nici o deosebire. Doar atât, că în parlament dormeam în
fotoliu, iar acasă-n pat.
36. La sfârşitul unei lecţii într-o clasă gălăgioasă profesorul rosti: „Să nu vă fie cu
supărare, mi-am făcut şi eu datoria cum am putut”.
37. Hoţul de biserici e frate cu necuratul.
38. Un leu la menajerie: „Ce fel de rege mai sunt eu, dacă stau închis în cuşcă?”
39. Un cocoş: „Degeaba le mai cânt, că nu se mai deşteaptă nimeni!”
40. Secera şi ciocanul hotărâse categoric: „Divorţăm şi basta!”
41. Unii comuniști au primit distincţii de stat şi atunci când au închis bisericile, şi atunci
când le-au deschis. O tempora, o mores!
42. De când a devenit membru de partid una gândeşte, alta vorbeşte şi cu totul altceva
face.
43. Revenită acasă de la amant soţia îşi bucurase soţul candidat în deputaţi: „Felicitări!

iulie, nr. 72
Am mai obţinut un vot pentru tine”.
44. O rugăminte la o recepţie diplomatică: „Rugăm invitaţii să nu uite să lese vesela şi
tacâmurile pe mese”.
45. Import occidental: El cu el s-au însurat, ea cu ea s-au măritat.
46. Birocratul: Lipici pentru fotoliu.
47. Un elev către profesoara sa: „De ce mă numiţi măgar? Tata a dezlegat problema …”.
48. Politicianul n-ar trebui să-şi spele mâinile cu poporul.
49. Se zice că de iure deputaţii sunt slugile poporului, dar … de facto, în multe situaţii
concrete, e tocmai invers.
50. Un câine lângă o cuşcă: „Mă ţin numai legat şi asta la ei se cheamă prietenie”.
de Ion Cuzuioc

Ion Cuzuioc și Grigore Vieru

iulie, nr. 72
Anul XIV, Nr. 72(6), iulie 2020

APARIŢIA
Revista (ziarul online de atitudine civică) MAGAZIN CRITIC este
editată periodic la cererea cadrelor didactice şi se găseşte de vânzare la
sediul redacţiilor EURO EDUCATION FEDERATION.
CONTACT
Motru: Str. Primăverii, Nr.3, Bl M4, Sc.1, Ap 16
Târgu Jiu: Ecaterina Teodoroiu, Nr. 4, Bl. 4, Sc. 2, Ap 16
Telefon: 0770529500 sau 0728353441.
http://www.magazincritic.ro/ .
E-mail: magazincritic2007@gmail.com sau cdi7910@yahoo.com
COLABORARE

Aşteptăm colaboratori serioşi. Textele tehnoredactate*, în Microsoft Word,


Office XP, şi semnate pot fi trimise pe adresa de e-mail a revistei:
magazincritic@yahoo.com, până la data de 20 a fiecărei luni.

Tehnoredactarea se va face cu font Times New Roman, corp 12-14, pagină


format A5, folosindu-se diacritice. Responsabilitatea textelor publicate aparţine în
exclusivitate autorilor. O echipă redacţională va selecta articolele în vederea
publicării acestora. Atenţie la plagiat! (*Reguli minime de tehnoredactare: Înainte
de punct, virgulă, punct şi virgulă, două puncte, trei puncte, semnul exclamării,
semnul întrebării, nu se pune spaţiu. Spaţiul se va pune după aceste semne de
punctuaţie, precum şi înainte de deschiderea unei paranteze.)
CONCEPŢIE GRAFICĂ / MACHETARE / DESIGN
Asociaţia culturală Semn – Târgu Jiu
EDITURA
eParadigme
Powered By
EURO EDUCATION FEDERATION
Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321
ISSN–L 1842 – 8541

iulie, nr. 72
Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321
ISSN–L 1842 – 8541

iulie, nr. 72