Suport de Curs Nursing 1 Partea 3 Ms

MODULUL 14: NURSING GENERAL 1
SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL

GENERALIST
AN I
------SUPORT DE CURS------
Partea III
2022
CUPRINS
1 ALIMENTAȚIA ȘI HIDRATAREA ................................................................................................................5
1.1 Digestia............................................................................................................................................5
1.2 Principiile de bază ale alimentației echilibrate ...............................................................................8
1.3 Necesarul caloric și calitativ al alimentației ....................................................................................8
1.4 Independența în satisfacerea nevoii ...............................................................................................8
1.4.1 Factorii care influențează satisfacerea nevoii.........................................................................8
1.4.2 Manifestări de independență .................................................................................................9
1.4.3 Intervențiile asistentei medicale pentru menținerea independenței în satisfacerea nevoii10
2 DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII ...............................................................................................11
2.1 Surse de dificultate .......................................................................................................................11
2.2 Alimentația și hidratarea inadecvată prin deficit..........................................................................11
2.2.1 Manifestări de dependență ..................................................................................................12
2.2.2 Intervențiile asistentei medicale - pacientul cu alimentație inadecvată prin deficit............13
2.3 Alimentația și hidratarea inadecvată prin surplus ........................................................................14
2.3.1 Manifestări de dependență ..................................................................................................14
2.3.2 Intervențiile asistentei medicale la pacientul cu alimentație inadecvată prin surplus ........15
2.4 Intoleranța digestivă .....................................................................................................................15
2.4.1 Vărsăturile .............................................................................................................................15
2.5 Dificultatea sau incapacitatea de a se alimenta si hidrata ...........................................................18
2.6 Dificultatea sau incapacitatea de a respecta un regim alimentar ................................................19
2.7 Refuzul de a se alimenta/ hidrata .................................................................................................19
2.8 Tulburări ale fluidelor....................................................................................................................20
2.8.1 Volumul deficitar de fluid (deficit de volum lichidian) ..........................................................20
2.8.2 Excesul volumului de lichid ...................................................................................................20
2.9 Tulburări electrolitice ....................................................................................................................21
3 Plan de îngrijiri asociat diagnosticelor nursing NANDA-I ......................................................................22
4 ELIMINAREA ..........................................................................................................................................24
4.1 Factorii care influențează satisfacerea nevoii...............................................................................24
4.2 Independența în satisfacerea nevoii .............................................................................................25
4.2.1 Urina ......................................................................................................................................25
4.2.2 Scaunul ..................................................................................................................................27
4.2.3 Transpirația ...........................................................................................................................28
4.2.4 Menstra .................................................................................................................................28
4.2.5 Aerul expirat..........................................................................................................................29
4.3 DEPENDENȚA ÎN SATISFACEREA NEVOII .......................................................................................29
4.3.1 Surse de dificultate ...............................................................................................................29
4.3.2 Eliminare urinară inadecvată prin deficit sau prin surplus ...................................................30
4.3.3 Retenția urinară – ischiurie ...................................................................................................37
4.3.4 Incontinența de urină............................................................................................................39
4.3.5 Incontinența de materii fecale ..............................................................................................41
4.3.6 Eliminare de materii fecale inadecvată.................................................................................42
4.3.7 Obiective ...............................................................................................................................45
4.3.8 Atitudini si intervenții ale asistentei medicale ......................................................................45
4.3.9 Diareea ..................................................................................................................................47
4.3.10 Constipația ............................................................................................................................49
4.3.11 Eliminare menstruală și vaginală inadecvată ........................................................................52
4.3.12 Diaforeza- hiperhidroza ........................................................................................................53
4.3.13 Vărsăturile .............................................................................................................................54
4.3.14 Expectorația ..........................................................................................................................54
4.3.15 Hemoptizia ............................................................................................................................56
5 NEVOIA DE A SE MIȘCA .........................................................................................................................57
5.1.1 Factorii care influențează satisfacerea nevoii.......................................................................57
5.1.2 Manifestări de independență ...............................................................................................58
5.1.3 Intervențiile asistentei medicale pentru menținerea independenței mișcării .....................59
5.2 Dependența în satisfacerea nevoii................................................................................................60
5.2.1 Probleme de dependență: ....................................................................................................60
5.3 Interdependența cu celelalte nevoi ..............................................................................................66
5.4 Proces de îngrijire/nursing ............................................................................................................67
5.4.1 Culegere de date ...................................................................................................................67
5.4.2 Analiza si interpretarea datelor ............................................................................................67
5.4.3 Planificarea îngrijirilor ...........................................................................................................68
5.4.4 Aplicarea îngrijirilor ...............................................................................................................68
5.4.5 Evaluarea îngrijirilor ..............................................................................................................68
6 ODIHNA ȘI SOMNUL ..............................................................................................................................69
6.1 Condiții pentru odihna eficientă ...................................................................................................69
6.1.1 Rolul somnului ......................................................................................................................70
6.1.2 Fiziologia somnului................................................................................................................70
6.1.3 Reglarea somnului.................................................................................................................72
6.1.4 Ritmul circadian și reglarea ciclului veghe-somn ..................................................................72
6.1.5 Necesarul de somn................................................................................................................73
6.1.6 Visele .....................................................................................................................................73
6.2.1 Factorii care influențează satisfacerea nevoii de somn ........................................................76
6.2.2 Manifestări de independență ...............................................................................................77
6.2.3 Intervențiile asistentei medicale pentru menținerea nevoii de a dormi, a se odihni ...........78
6.3 Dependența în satisfacerea nevoii................................................................................................79
6.3.1 Insomnia................................................................................................................................79
6.3.2 Hipersomnie ..........................................................................................................................82
6.3.3 Disconfort/ Incomoditate .....................................................................................................84
6.3.4 Fatigabilitate .........................................................................................................................85
6.4 Interdependența cu celelalte nevoi ..............................................................................................86
6.5 Proces de îngrijire/nursing ............................................................................................................87
6.5.1 Culegere de date ...................................................................................................................87
6.5.2 Analiza si interpretarea datelor ............................................................................................87
6.5.3 Planificarea îngrijirilor ...........................................................................................................87
6.5.4 Intervenții:.............................................................................................................................87
6.5.5 Evaluarea îngrijirilor: .............................................................................................................89
NEVOIA DE A BEA Șl A MÂNCA
( a se alimenta și a se hidrata)
1 ALIMENTAȚIA ȘI HIDRATAREA
Definiție
Oricărui organism îi este necesar să ingereze și să absoarbă alimente de bună calitate și în
cantitate suficientă, pentru a-și asigura dezvoltarea, întreținerea țesuturilor și pentru a-și menține
energia indispensabilă unei bune funcționări.
Alimentele sunt substanțe complexe pe care omul le introduce in tubul digestiv, le digera, le
absoarbe pentru energie, biosinteza componentelor celulare, cataliza biologica si întreținerea
celorlalte funcții.
Scop
- să asigure aportul de vitamine și săruri minerale;
- să asigure necesarul energetic de bază al organismului pentru dezvoltare și refacere;
- să asigure și să favorizeze procesul de vindecare prin menajarea organelor bolnave și aport nutritiv
necesar organismului (terapeutic);
- prevenirea evoluției nefavorabile ale unor boli.
1.1 Digestia
Alături de aparatul circulator și respirator, aparatul digestiv asigură organismului materialul necesar
funcțiilor vitale, acoperă pierderile energetice, înlocuiește materialul uzat și produce elementele necesare
dezvoltării organismului.
Prin digestie înțelegem totalitatea transformărilor mecanice, fizice și chimice pe care le suferă
alimentele în diferite segmente ale tubului digestiv.
Digestia are loc la nivelul tubului digestiv. În cavitatea bucală se produce fărâmițarea și îmbibarea
hranei cu salivă în cursul actului de masticație. Apoi bolul alimentar este propulsat prin esofag prin actul
numit deglutiție, către stomac și intestinul subțire, unde are loc desăvârșirea digestiei și absorbția
principalilor factori nutritivi. Resturile nedigerate trec mai departe în intestinul gros și sunt eliminate din
organism.
Ca urmare a acestor transformări, moleculele complexe, insolubile ale alimentelor (glucide, lipide,
proteine) sunt descompuse în molecule simple, solubile, care pot trece din tubul digestiv (mediul extern) în
sânge sau limfă (mediul intern). În procesul de digestie intervin enzimele secretate de glandele din mucoasa
tubului digestiv și de glandele anexe ale acestuia. Prin absorbție se înțelege trecerea substanțelor nutritive
din lumenul intestinal în sânge și limfă. Procesul de absorbție are loc pe toată întinderea tubului digestiv, dar
organul principal specializat pentru această funcție este intestinul subțire.
Fig. Anatomia aparatului digestiv
Metabolismul reprezintă schimbul permanent de substanțe și energie dintre organism și mediu.
Încetarea metabolismului determină moartea organismului. Pentru a elibera energia ce se găsește acumulată
în substanțele alimentare au loc în organism reacții chimice, enzimatice în urma cărora rezultă și substanțe
care vor fi eliminate în mediul extern. Energia intrată în organism nu se pierde, ci se transformă și se întoarce
în mediu sub alte forme.
Metabolismul are două laturi distincte:
- de sinteză, de refacere a țesuturilor proprii din substanțe simple, numită anabolism;
- de descompunere a substanțelor compuse, de degradare în scop energetic, numită catabolism.
În procesele metabolice sunt implicați așa- zișii factori nutritivi sau principii alimentare cu ajutorul
cărora organismul funcționează în condiții normale.
Nutriția reprezintă, deci totalitatea proceselor organismului implicate în aportul și utilizarea
produselor alimentare. Nutrienţii (substanțele nutritive) sunt folosiți în trei mari direcții:
- pentru creștere și dezvoltare;
- pentru întreținerea și repararea țesuturilor;
- pentru obținerea energiei necesară activității.
Substanțele nutritive esențiale (principiile alimentare) ce sunt implicate în fiziologia organismului
sunt: glucide (hidrocarbonați, zaharide), proteine (protide), lipide (grăsimi), vitamine, săruri minerale. Toate
procesele din organism se petrec în prezența apei, aceasta fiind solventul în care au loc toate reacțiile
biochimice care întrețin organismul viu și sănătos.
A. Hidrații de carbon (glucide) reprezintă sursa principală energetică a organismului.
Digerarea și asimilarea lor nu solicită organismului prea mult, de aceea este bine ca 50% din
necesitățile calorice ale organismului să se asigure prin hidrați de carbon, dacă nu există o
contraindicație în ceea ce privește aportul lor (diabet zaharat, colită de fermentație, obezitate).
La copii, aportul de glucide trebuie mărit în boli febrile, cașexie, denutriție, afecțiuni hepatice
și renale.
Necesarul: 4-6 g/kg corp/24h.
B. Proteinele reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind substanțele distruse
prin uzura fiziologică sau patologică. Ele reprezintă, în același timp, o sursă importantă de
energie și constituie materie primă a fermenților și a hormonilor.
Necesarul: 1-1,5 g/Kg corp/24h.
Aportul insuficient de lungă durată al substanțelor proteice determină scăderea proteinelor
plasmatice, distrugerea parenchimului hepatic, apariția unei anemii și, prin reducerea presiunii
coloid-osmotice a sângelui, retenția apei în organism, cu formare de edeme.
Creșterea cantității de proteine este indicată în sarcini și alăptare, arsuri, anemii, evacuări
pleurale și abdominale, postoperator.
Scăderea cantității este indicată în boli renale, afecțiuni febrile.
C. Lipidele au valoare calorică mare, alimentele pe această bază având calități energetice mari,
într-un volum mic. Pe lângă rolul lor energetic, lipidele intră și în compoziția țesutului nervos
și a stromei eritrocitare, iar sub formă depozitară reprezintă rezervele de energie ale
organismului și țesutului de susținere pentru organele interne.
Necesarul este de 1 - 2 g/Kg corp/24 h.
Rația de grăsimi se va reduce în cazul tulburărilor în metabolismul lor, în insuficiența glandelor
care intervin în digestia și metabolizarea lor (insuficiență pancreatică, hepatică, nefroză lipoidică,
diabet zaharat, obezitate), boli febrile.
Rația de grăsimi se mărește în stări de subnutriție, hipertiroidism (datorită arderilor exagerate).
D. Vitaminele sunt necesare menținerii metabolismului normal al organismului. Nevoia de
vitamine crește în timpul activității celulare exagerate (majoritatea îmbolnăvirilor).
Vitaminele pot fi clasificate in :
- vitamine hidrosolubile,
- vitamine liposolubile.
Necesitățile normale de vitamine pot ajunge pană la 150 mg vitamina C; 25 mg vitamina B1,
6 mg vitamina B6, 8 mg vitamina PP și 20 mg vitamina K, ceea ce se asigură prin consumarea
fructelor, legumelor, salatelor, sucurilor de fructe.
E. Apa și sărurile minerale - în apă se petrec toate reacțiile biochimice din organism, sărurile
minerale fiind necesare ca substanțe structurale și catalizatoare.
Apa constituie cam 70% din greutatea corpului unui adult. Necesitățile zilnice de apă ale
organismului sănătos variază între 2500 - 3000 ml, ele se acoperă prin lichidele ingerate și arderea
hidraților de carbon și a grăsimilor.
O dată cu nevoile de apă, se satisfac și nevoile de săruri minerale. Sărurile minerale însoțesc
apa din organism, fiind prezente în toate lichidele și celulele din organism, ele formând aproximativ
5% din greutatea corpului. Se elimină zilnic prin urină, transpirație și fecale și sunt înlocuite odată
cu hrana, deoarece se găsesc aproape în toate alimentele, în proporții variabile. Sărurile minerale
intră în organism sub formă de cloruri, fosfați, sulfați, etc. Organismul sănătos necesită în 24 ore:
4 g Na; 3-4 g K; 2 g Ca; 0,15 g Mg; 18 mg Fe; 6 g Cl.
Satisfacerea nevoilor de apă și săruri minerale trebuie să se facă în mod proporționat; altfel,
organismul rămâne în dezechilibru hidromineral.
1.2 Principiile de bază ale alimentației echilibrate
- cantitatea alimentelor pentru asigurarea necesarului caloric în raport cu vârsta, sexul,
activitatea și masa corporală ale fiecărui individ;
- corelațiile corecte si întemeiate ale substanțelor de bază (atât ale celor nutritive, cât și ale
celor biologic active);
- calitatea alimentelor ingerate.
1.3 Necesarul caloric și calitativ al alimentației

Asigurarea energiei organismului uman este o funcție vitală, fără de care respirația,
activitatea inimii, a creierului, ficatului, excreția, activitatea musculară, creșterea și reproducerea
nu ar fi posibile. Energia organismului uman este asigurată prin metabolizarea (arderea)
substanțelor calorigene (monozaharide, acizi grași și aminoacizi). Producerea de energie se
realizează în special pe seama glucidelor și lipidelor, proteinele având rol deosebit în creștere și în
repararea țesuturilor. Neutilizarea totală a energiei furnizate duce la depozitarea glucidelor și
lipidelor în țesutul adipos, ficat și mușchi. Excesul alimentar și sedentarismul creează premisele
obezității. Când nevoile energetice nu sunt acoperite prin aport alimentar, timp îndelungat, apare
denutriția. Pentru menținerea funcțiilor sale vitale, organismul are nevoie de o cantitate de energie
calorică minimă.
Unii autori calculează surplusul de calorii peste necesarul metabolismului bazal, în funcție
de diferitele activități astfel:
- pentru viața sedentară 800-900 calorii;
- pentru activitate fizică ușoară 900-1400 calorii;
- pentru activitate moderată 1400-1800 calorii;
- pentru muncă grea 1800-4500 calorii.
Cele patru grupe de alimente de bază care trebuie să se regăsească în alimentația rațională:
1. grupa I: lapte și produse lactate;
2. grupa a II-a: carne și produse din carne;
3. grupa a III-a: pâine și produse cerealiere;
4. grupa a IV-a: vegetale (legume și fructe).
1.4 Independența în satisfacerea nevoii

Pentru a se menține sănătoasă, ființa umană are nevoie de o cantitate adecvată de alimente,
conținând elementele nutritive indispensabile vieții. Cantitatea și natura alimentelor nutritive sunt
în funcție de: sex, vârstă, greutate, înălțime, activitatea depusă, starea de sănătate sau de boală.
O alimentație adecvată trebuie să conțină toți factorii necesari menținerii vieții și asigurării
tuturor funcțiilor organismului în condiții normale: glucide, proteine, lipide, vitamine, apă, săruri
minerale.
1.4.1 Factorii care influențează satisfacerea nevoii

Factori - vârsta și dezvoltarea - nevoile alimentare sunt variabile în funcție de perioada
biologici de creștere și dezvoltare: copil, adolescent, adult, vârstnic;
- sugarul are nevoie de 117 kcal/kg corp in prima jumătate de an si 108
kcal/kg corp in a doua jumătate;
- necesitățile calorice cresc direct proporțional cu vârsta;
- adolescenții: fetele au nevoie de 2000-2500 kcal/zi iar băieții de 2500-3000
kcal/zi;
- adultul are nevoi nutriționale relativ stabile ca valoare calorica si factori
nutritivi. Creșterea încetează iar hrana trebuie adaptata celorlalte variabile
care marchează existența unui adult; la femei se recomanda suplimentarea de
calciu;
- la vârstnic (peste 65 ani) procesele de involuție limitează necesarul proteic
si caloric; de asemenea este redus necesarul de vitamine din grupul B;
datorită proceselor degenerative alimentația trebuie sa conțină suplimente
alimentare.
- starea de sănătate – foame, apetit, convalescența, dentiție, deglutiție, digestie,
absorbție
- activități fizice - cu cât activitatea musculara este mai mare, cu atât crește
metabolismul și implicit aportul alimentar;
- activitate profesionala;
- masa corporala; Indicele de masă corporală (IMC)
- orarul și repartizarea meselor - un program regulat al meselor este recomandat
tuturor indivizilor; intervalul între mese este în funcție de vârstă;
- stări fiziologice particulare:
- sarcina : in funcție de fiecare trimestru de sarcina; cantitatea de proteine se
creste cu 30g, aportul de calciu creste cu 50%, iodul cu 25 mg, vit A cu 20-25 %,
vit C cu 30%, vitaminele di grupul B si vit D trebuie asigurate in exces.
Factori - starea afectiva;
psihologici - emoții - (griji sau bucurie) influențează consumul de hrană, astfel că unii indivizi
își pierd apetitul, iar alții reacționează consumând mai multe alimente;
- anxietatea - hrănirea este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de securitate, de
dragoste și de bunăstare.
Factori - climatul - iarna, indivizii au nevoie de mai multe calorii (mese calde și nutritive),
sociologici iar vara, sunt preferabile mesele ușoare și o cantitate crescută de lichide;
- obiceiurile alimentare;
- statutul socio-economic - deprinderile alimentare bune se formează din fragedă
copilărie și, uneori, pot fi influențate de apartenența la un grup social, sărăcia
influențează negativ satisfacerea nevoii;
- religia si tradițiile - în funcție de apartenența lor religioasă, indivizii au anumite
ritualuri alimentare: post urmat de sărbători mari, interzicerea consumului unor
alimente (carne de porc, cafea, alcool)
- starea materiala;
- obiceiurile alimentare si preferințele personale;
- cultura si educația - alimentația este strâns legată de tradițiile și superstițiile
fiecărei culturi.
1.4.2 Manifestări de independență

Cavitatea - dentiție bună;
Bucată - proteză dentară adaptată și în stare bună;
- mucoasa bucală roz și umedă;
- limba roz;
- gingii roz si aderente dinților;
Masticația - ușoară, eficace, lenta;
- gura închisă;
Reflex de deglutiție - prezent;
Digestie - lentă;
- nestingherită;
Deprinderi alimentare - programul meselor (3 mese și 2 gustări);
- 10 ore repaus nocturn;
Apetit - poftă de mâncare - senzație agreabilă, tradusă prin dorința de hrană;
Foame - senzație dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca;
Sațietate - senzație de plenitudine, resimțită de individ atunci când nevoia de
hrană este satisfăcută;
Hidratare - consum de lichide în funcție de nevoie;
Gust și valoare - alegerea alimentelor;
acordate mâncării - servirea mesei singur sau în grup;
- tradiții;
- obiceiuri alimentare;
- educație.
Simțul gustativ - trebuie sa fie prezent;
Ingestie de alimente si - in cantitate si calitate corespunzătoare vârstei, activității;
de lichide
Obiceiuri alimentare - sănătoase;
1.4.3 Intervențiile asistentei medicale pentru menținerea independenței în

satisfacerea nevoii
Asistenta calculează necesarul de calorii pe 24 ore, în funcție de:
- activitate:
- în repaus, 25 cal./kg corp/ 24 h;
- activitate ușoară: 35-40 cal./kg corp/24h;
- activitate medie: 40-45 cal./kg corp/24 h;
- activitate intensă: 46-60 cal./kg corp/24 h.
- calculează necesarul de calorii pe 24 h. în funcție de vârstă:
- se creste necesarul caloric cu 20-30% pentru copii;
- se scade cu 10-15% pentru vârstnici;
- la femei este cu 10% mai mic decât la bărbat;
- in stările febrile necesarul caloric este mărit cu 10%;
- la sportive , in sarcina , alăptare se creste necesarul caloric cu 30%.
- calculează rația alimentară echilibrată;
- asigură echilibrul între elementele energetice și cele neenergetice (apă, vitamine, săruri minerale);
- asigură echilibrul între principiile nutritive fundamentale astfel: 50-55% hidrați de carbon, 10 -
15% proteine, 30 - 40% lipide;
- asigură schimbul între produsele de origine animală și vegetală:
- 60% proteine de origine animală;
- 40% proteine de origine vegetală;
- 65% lipide de origine animală;
- 35% lipide de origine vegetală.
- asigură echilibrul între aciditate și alcalinitate ;
- calculează numărul de calorii/kg corp/24h în stări fiziologice: sportivi, sarcină și alăptare: + 30%
- rația alimentară să cuprindă alimente din toate grupele ghidului alimentar, cunoscând valoarea
energetică a principiilor alimentare:
- glucide: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram;
- lipide: 9,3 cal. prin metabolizarea unui gram;
- proteine: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram.
- cercetează gusturile și deprinderile alimentare ale individului;
- alege alimentele ținând seama de preferințele, deprinderile și nevoile pacientului;
- înlocuiește, la nevoie, un aliment cu altul, conform echivalențelor cantitative si calitative ale
diferitelor principii alimentare.
2 DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Când această nevoie nu este satisfăcută, survin următoarele probleme de dependență:
1. Alimentația și hidratarea inadecvată prin deficit (mai puțin decât necesarul organismului)
2. Alimentația și hidratarea inadecvată prin surplus (mai mult decât necesarul organismului)
3. Intoleranța digestivă.
2.1 Surse de dificultate

Surse de ordin fizic - alterarea mucoaselor căilor digestive și a peristaltismului intestinal;
- alterarea parenchimului hepatic sau a căilor biliare;
- obstrucții, tumori, strangulări;
- tubaj nazo-gastric;
- supraîncărcare: intoxicații alcoolice, abuz de medicamente;
- durere;
- dezechilibre metabolice, electrolitice, endocrine neurologice.
Surse de ordin - afecțiuni psihice,
psihologic - tulburări de gândire,
- anxietate,
- stres,
- situații de criză,
- anorexia- lipsa poftei de mâncare,
- polifagia- nevoia excesiva de a manca,
- disfagia - dificultate de a înghiți.
Surse de ordin - foame ,
sociologic - insalubritate,
- malnutriție - stare de nutriție nesatisfăcătoare,
- veniturile,
- tabieturile si interacțiunile sociale,
- obiceiuri alimentare, tradiții, religie.
Lipsa cunoașterii - lipsa de cunoștințe, insuficientă cunoaștere de sine, a celorlalți, a
mediului înconjurător.
2.2 Alimentația și hidratarea inadecvată prin deficit

Alimentație inadecvata: mai puțin decât necesarul organismului
Deficitul este un aport insuficient de elemente nutritive, o insuficiență în cantitate și calitate,
care afectează starea nutrițională a individului. Sunt implicați o serie de factori, printre care:
proaste obiceiuri în legătură cu alimentația, boli organice și psihice, intoxicații alcoolice,
medicamentoase etc.
Insuficienta aportului alimentar și lichidian determină tulburări la nivelul funcționării
tuturor aparatelor și sistemelor organismului (denutriție, deshidratare).
2.2.1 Manifestări de dependență

Anorexie - lipsa poftei de mâncare;
Disfagie - greutate la înghițire; dificultate la înghițire;
Condiția - absența dinților, carii dentare, gingivite;
cavității - ulcerații ale buzelor, ale mucoasei bucale;
bucale - limbă încărcată, depunere saburală, glosite;
- dificultate în masticație;
Starea - tegumente uscate, pierderea elasticității;
tegumentelor - acnee, dermatită;
Digestie - dificultate în digestia și absorbția alimentelor;
- greață, vărsătură;
- regurgitații;
- aerofagie-eliminarea aerului pe gura;
- pirozis -arsuri;
Deprinderi - greșeli în prepararea alimentelor;
alimentare - greșeli în alegerea alimentelor;
- orar nesatisfăcător al meselor;
- pierderea obișnuinței prin schimbarea condițiilor de mediu;
Hidratare - consum redus de lichide și săruri minerale;

insuficienta
Cantitate - cantitatea de alimente nu satisface necesitățile calorice ale pacientului;
redusa de
alimente
Dezechilibru - slăbiciune;
hidro- - tegumente și mucoase uscate;
electrolitic - urini concentrate;
Gust și - dezordonat;
valoare - mănâncă în picioare sau în pat;
acordate - obiceiuri greșite (consumă numai un fel, numai rece etc.);
mâncării
Deshidratare - turgor-prezent ,tegumente si mucoase uscate, hipo TA, tahicardie;
Malnutriția - nutriție deficitara, alimentare necorespunzătoare.
Cașexia - slăbire extrema in faza terminala a unor boli;
Pierdere în - slăbire;
greutate
Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de lumea
înconjurătoare.
Diminuarea - intoleranță la efort;
energiei
Edeme - acumulare de lichid seros in țesuturi.
2.2.2 Intervențiile asistentei medicale - pacientul cu alimentație inadecvată

prin deficit
Obiective Intervențiile autonome si delegate
Pacientul să - așază pacientul în poziția semișezând, șezând sau în decubit dorsal, cu capul
aibă o stare in lateral;
de bine, fără - protejează lenjeria cu mușama și aleză, în funcție de poziția pacientului,
grețuri și - ajută pacientul în timpul vărsăturilor, sprijinindu-l , învățându-l să inspire
vărsături profund; îl servește cu un pahar cu apa sa-si clătească gura;
- aplică tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine, săruri minerale;
- încurajează pacientul;
- reduce sau oprește aportul de lichide și alimente.
Pacientul să - alimentează pacientul parenteral, instituind perfuzii cu glucoza ) 5%, 10%,
fie echilibrat 20%, 33%, 40%; hidrolizate de proteine și amestecuri de aminoacizi (Marisang,
hidro- Aminomel), vitamine și electroliți, după indicația medicului;
electrolitic - calculează numărul de calorii în funcție de diferite stări patologice; adaugă
13% pentru fiecare grad de temperatură peste 37°C; 20-30% pentru agitație,
convulsii;
- după încetarea vărsăturilor, rehidratează pacientul treptat, cu cantități mici de
lichide reci, oferite cu lingurița;
- explorează gusturile și obiceiurile alimentare ale pacientului;
- conștientizează pacientul asupra importantei regimului alimentar în
menținerea sănătății;
- face bilanțul lichidelor ingerate și eliminate.
Pacientul să - explorează preferințele pacientului asupra alimentelor permise și interzise;
fie echilibrat - servește pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate și
nutrițional prezentate atrăgător;
- învață pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar și echivalențele
cantitative și calitative ale principiilor alimentare, în vederea înlocuirii unui
aliment cu altul:
- 100 g de glucide sunt cuprinse în: 100 g zahăr; 120 g orez; 135 g tăieței;
200 g pâine; 450 g fructe uscate; 200 g legume uscate; 500 g cartofi; 650 g
fructe proaspete;
-100 g proteine sunt cuprinse în: 3000 ml lapte, 450 g carne albă (pasăre,
vițel), 650 g peste, 400 g brânză;
-100 g lipide sunt cuprinse în aceeași cantitate de ulei vegetal, unt, untură de
porc;
- lasă pacientul să aleagă alimentele după gusturile sale, respectând
contraindicațiile regimului.
Pacientul să - asigură un climat cald, confortabil ;
fie echilibrat - încurajează pacientul ;
psihic - îi explică scopul intervențiilor.
2.2.2.1 Indicele de masă corporală
Se calculează folosind înălțimea și greutatea unei persoane (greutatea/înălțimea²) exprimată în
kg/m², reprezintă o variantă de cuantificare a cantității de țesut (mușchi, grăsime, os) care revine
unui metru pătrat din suprafața corpului.
IMC = Kg/m²
Status nutrițional IMC

Subnutriție Gr. II <16
Subnutriție. Gr I 16-17.9
Subponderal <18.5
Slab 18.5-19.9
Normal 20 – 24.9
Supraponderal 25.0-29.9
Obezitate >30.0
Clasa I 30.0-34.9 Moderată
Clasa II 35.0-39.9 Severă
Clasa III >40.0 Foarte severă
2.3 Alimentația și hidratarea inadecvată prin surplus

Alimentație inadecvata: mai mult decât necesarul organismului
Surplusul este un aport alimentar exagerat cantitativ si calitativ. Toți indivizii care consumă
elemente nutritive în exces, peste necesitățile energetice ale organismului, se îngrașă și devin obezi.
Surplusul de greutate are repercusiuni asupra funcționării organelor și sistemelor organismului. Un
individ poate ingera o cantitate mare de alimente din mai multe motive: stres, anxietate, singurătate,
tulburări psihice, dezechilibru endocrin sau alte dezordini organice.
2.3.1 Manifestări de dependență

Indice ponderal: - greutate corporală cu 15-20% mai mare decât greutatea ideală;
+15-20% greutatea ideală se calculează cu formula:
Gkg= 50+ 0,75 (Tcm-150) +(V-20 ):2 X 0,9 unde:
Gkg = greutate corporală exprimată în kg;
Tcm - talia, exprimată în cm;
V = vârsta exprimată în ani;
0,9 = factor de corecție care se aplică numai la femei
- îngrășare.
Bulimie - senzație exagerată de foame: mănâncă fără control.
Polifagie - nevoie exagerată de a mânca și absența sentimentului de sațietate.
Grețuri și vărsături - eliminare pe gură, parțial sau în totalitate, a conținutului gastric.
Obezitate - indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin
împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme la
pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai mare
de 30 kg/m2.
2.3.2 Intervențiile asistentei medicale la pacientul cu alimentație inadecvată

prin surplus
Pacientul să aibă - asistenta explorează gusturile bolnavului la diferite categorii de
greutate corporală în alimente;
funcție de înălțime, - învață bolnavul valoarea energetică a alimentelor și necesarul în
vârstă, sex funcție de activitățile fizice și vârstă;
- alcătuiește un regim alimentar hipocaloric;
- urmărește bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în
regim;
- urmărește orarul și distribuția meselor;
- urmărește, periodic, greutatea corporală.
Pacientul să desfășoare - conștientizează bolnavul de importanta activităților fizice
activitate fizică moderate;
crescută - stabilește un program de activități fizice, în funcție de gusturi și
capacitate, împreună cu bolnavul.
Pacientul să fie - asistenta permite exprimarea emoțiilor, a sentimentelor
echilibrat psihic bolnavului;
- îl învață metode de relaxare;
- la nevoie, administrează medicație sedativă.
2.4 Intoleranța digestivă

Manifestări de dependență
- greață- senzație de a vomita, urmata sau nu de vărsătură.
- vărsătură,
- astenie (oboseala) fizica,
- paloarea tegumentelor,
- inapetență,
- balonări,
- regurgitații - reflux in cavitatea bucala a unor cantități mici de lichide din cavitatea gastrica.
2.4.1 Vărsăturile
A. Definiție
Vărsăturile reprezintă expulzie forțată, bruscă a conținutului stomacal pe gură.
B. Generalități
Voma este un act reflex reprezentând o reacție naturală a organismului de apărare, cel mai
adesea față de anumite substanțe toxice sau greu digerabile față de stomac .
Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă fiind declanșat de excitațiile
care pornesc din aproape toate organele abdominale și labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracția diafragmului și a mușchilor abdominali.
Este precedată adesea de greață și hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se realizează o contracție a
pilorului care împiedică trecerea conținutului gastric spre duoden și în același timp o relaxare a
zonei fundice și a cardiei care permite eliminarea lui forțată spre esofag, faringe și cavitatea bucală.
Vălul palatin este ridicat, iar glota închisă împiedică trecerea conținutului vărsăturii către căile
respiratorii. Mișcările antiperistaltice ale esofagului și jocul funcțional al joncțiunii esofago-gastrice
sunt suspectate a avea un rol în exteriorizarea vărsăturii, dar forța operativă principală rămâne
creșterea presiunii intraabdominale ca urmare a contracției simultane și deosebit de puternice a
diafragmului și mușchilor peretelui abdominal.
Orice excitație a tractului digestiv poate determina o incitație vomitivă transmisă centrilor
nervoși bulbari, unde se află centrul vomei, prin intermediul nervilor glosofaringian și
pneumogastric.
C. Surse de dificultate
Nevoia de a vărsa este declanșată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicații alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecții virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
-deplasarea cu mașina, prin excitația centrului echilibrului;
- creșterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,
abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanțe ca cloroform, morfină, uree sau toxine microbiene
în scarlatina, difterie, pneumonie; -in aceste cazuri voma reprezintă un fenomen patologic.
D. Manifestări, semne de dependență
Manifestările cantitative/calitative sunt determinate de frecvență, orar, cantitate, conținut, culoare,
caracter.
Frecvența
•vărsături ocazionale in intoxicații alimentare sau boli infecțioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturile pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentație:
•vărsături matinale, dimineața pe stomacul gol (la alcoolici și gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice, depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu stenoză
pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumate;
în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă și secreția exagerată a glandelor
stomacale, precum și resturi de la alimentațiile anterioare (vărsătură abundentă);
uneori cantitatea conținutului stomacal evacuat este de câteva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conținutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentație stomacală.
Conținut
Conținutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric și duodenal, conținutul duodenului;
-conținutul intestinal regurgitat, uneori din exsudatul pereților stomacali, sânge, etc.
In funcție de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conțin alimente mai mult sau mai puțin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conțin produsele hipersecreției gastrice din gastrite,
cancer gastric și apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se deschide
în stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor învecinate
sau în cadrul unor boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roșie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaț de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea de sânge
din stomac este redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greață,
• vărsătură fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
• vărsătură incoercibile- vărsătura în hipertensiune intracraniană (HIC).
E. Atitudini si intervenții
Delimitam simptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare vărsăturilor: greață, vertij,
salivație abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpirații reci, disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgență tăviță renală, vas colector, mușama, aleza, prosop, pahar cu
apă;
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
(delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea
convulsivă.
Asiguram măsuri de control și toaleta pacientului:
•poziționăm pacientul șezând, semișezând sau decubit lateral cu capul ușor ridicat pentru a
împiedica aspirarea vărsăturilor;
•susținem capul pacientului cu o mână pe frunte și vasul de colectare;
•educăm pacientul pentru a nu căuta să-și oprească vărsăturile;
•efectuăm toaleta pacientului: bucală, parțială sau totală după necesități;
•oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
•in cazul unei intoxicații alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsătura pentru a curăța
astfel stomacul;
•asigurăm pacientului regim alimentar de cruțare a stomacului (ceaiuri de mușețel fără zahăr);
•reluăm alimentația pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
•educăm pacientul și aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea - abdominală;
•nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conținutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz aspirăm
conținutul stomacal; resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt invadate de floră
patogenă apărând bronhopneumonia;
• observăm frecvența vărsăturilor și periodicitatea acestora, notându-le în foaia de temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h și orarul acestora;
• apreciem conținutul, culoarea, mirosul și forța de proiecție a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenții post-vărsătură:
•observăm și calmăm simptomele ce pot însoți vărsătura: durerea abdominală, pierderea
echilibrului, deshidratarea;
•comunicăm de urgență medicului apariția vărsăturilor sanguinolente;
•liniștim din punct de vedere psihic pacientul care acuză amețeli, vertij, sete accentuată și il educăm
pentru conduită post-vărsătură;
•administrăm medicația antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecții, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigații vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data și ora când s-a produs:
-cu culoare albastră vărsăturile alimentare;
-cu culoare verde vărsăturile bilioase;
-cu culoare roșie vărsăturile sanguinolente.
•la indicația medicului efectuăm bilanțul hidric și administrăm pentru corecția tulburărilor
electrolitice, rezervei alcaline și anemiei, parenteral, soluțiile perfuzabile, electroliții, cantitatea de
sânge prescrisă;
•monitorizăm funcțiile vitale, vegetative ale pacientului și comunicăm de urgență medicului
eventualele modificări.
2.5 Dificultatea sau incapacitatea de a se alimenta si hidrata

A. Manifestări de dependență :
- dificultate de deglutiție (disfagie), digestie, masticație,
- oboseala,
- slăbiciune,
- diminuarea mobilității mandibulei,
- tegumente uscate, palide,
- nu poate folosi ustensilele pentru a se alimenta.
B. Surse de dificultate :
- afecțiuni ale membrelor superioare, răni ale membrelor superioare;
- stres , anxietate, confuzie, tulburări psihice;
- deficit vizual,
- deformarea articulațiilor mâinii, paralizie;
- proteze dentare prost ajustate;
- singurătate;
- dezechilibre endocrine sau organice.
C. Intervențiile asistentei medicale
Obiective Intervenții autonome si delegate

1) Pacientul sa se alimenteze singur utilizând - ajuta pacientul sa se alimenteze;
ustensile adecvate in termen de……….. - îl încurajează apreciindu-i efortul;
2) Pacientul sa consume alimente care se mănâncă - administrează medicația prescrisa de
cu mâna (fructe, pâine) , singur la fiecare masa in medic.
termen de….
3) Pacientul sa se alimenteze singur fără nici o jena
in termen de………………..
2.6 Dificultatea sau incapacitatea de a respecta un regim alimentar

- nu bea sau bea lichide interzise;
- omite mesele sau mănâncă alimente interzise;
- amețeli,
- paloare,
- indispoziție,
- constipație.
B. Surse de dificultate :
- obișnuințe alimentare diferite , legate de cultura si religie;
- stres , anxietate, confuzie;
- lipsa cunoașterii alimentelor premise sau interzise in afecțiunea pe care o are pacientul;
- dezgust alimentar;
- obișnuințe alimentare deficitare în familie;
- nu poate să-și procure sau să-și prepare alimentele;
- intoleranță alimentară;
- neacceptarea bolii.
Pacientul să urmeze regimul - ajută pacientul să se alimenteze;
alimentar singur în termen - îi explică necesitatea dietei alimentare;
de……………………….. - administrează medicația prescrisă de medic.
2.7 Refuzul de a se alimenta/ hidrata

- refuzul de a manca
- refuzul de a bea
B. Surse de dificultate:
- depresii majore;
- anxietate, stres,
- atitudine defavorabila,
- anturaj,
- insalubritate,
- slăbiciune,
- pierderea stimei de sine,
- tulburări de gândire,
- singurătatea (divorț , deces);
- pierderi sociale ( șomaj , de avere etc.)
1) Pacientul sa-si exprime - asistenta stimulează pacientul sa-si exprime anxietatea,
dorința de a manca si a bea emoțiile care au provocat decizia de negativism;
singur in termen de……….. - colaborează cu aparținătorii în situații de singurătate
pentru a nu lăsa singur pacientul;
2) Pacientul sa aibă confort - explica pacientului necesitatea de a bea si a manca , ridica
psihic si fizic cu ajutorul moralul pacientului, reda pofta de viață pacientului;
nursei permanent - administrează medicația prescrisă de medic
(antidepresive).
2.8 Tulburări ale fluidelor

2.8.1 Volumul deficitar de fluid (deficit de volum lichidian)
- hipovolemie,
- deshidratare.
Se datorează pierderilor excesive (vărsături, aspirație, diaforeză, arsuri, diuretice) sau
mișcării fluidului: acumulare anormală de fluid în diferite zone ale organismului (ascită, edem
periferic hematom).
Manifestări - piele uscată cu turgor redus;
de - membrane, mucoase uscate, buze uscate, limba arsă;
dependență - ochii adânciți, moi;
- letargie ;
- sete;
- scăderea eliminării urinare;
- tahicardie;
- hipotensiune arterială;
- scăderea presiunii venoase centrale;
- creșterea hemoglobinei și a hematocritului prin hemoconcentraţie;
- creșterea ureei sanguine;
- urină concentrată cu densitate mare.
Intervențiile - măsoară și notează zilnic ingestia și eliminarea;
asistentei - cântărește zilnic pacientul;
medicale - monitorizează semnele vitale, nivelul de conştiență, parametrii clinici,
rezultatele de laborator, slăbiciune, neliniște, agitație riguroasă;
- menține integritatea membranelor mucoase prin igienă riguroasă;
- îngrijește tegumentele cu atenție pentru evitarea atingerii integrității lor;
- inspectează zilnic zonele de presiune de poziție și le masează la fiecare două
ore;
- asigură aportul lichidian 2500 ml/zi din care 1500 ml per os.
2.8.2 Excesul volumului de lichid

- merge în sectorul extracelular, dând naștere la edeme;
- se datorează creșterii Na și a cantității de apă prin retenție și/sau ingestie excesivă, scăderii
excreției renale de Na si apă, scăderii mobilizării de lichide în interiorul spațiului intravascular.
Manifestări - creșterea acută în greutate;

de - edem periferic;
dependență - pleoape edemațiate;
- creșterea presiunii venoase centrale;
- hipertensiune arterială, puls puternic;
- dispnee;
- raluri crepitante;
- turgescența jugularelor;
- scăderea hemoglobinei și a hematocritului;
- scăderea densității urinare.
Intervențiile - educă pacienții cronici, privind apariția acestor semne;
asistentei - educă pacientul și familia privind importanța aportului scăzut de lichide și Na;
medicale - măsoară zilnic ingestia și eliminarea;
- cântărește zilnic pacientul;
- observă edemul periferic;
- ascultă frecvent respirația;
- evaluează semnele și simptomele de edem pulmonar;
- stabilește cantitatea de lichide pentru fiecare tură;
- educă pacientul privind efectul diureticelor asupra echilibrului
hidroelectrolitic ;
- învață pacientul care sunt lichidele și alimentele cu conținut crescut în Na;
- schimbă concepția de preparare a alimentelor.
2.9 Tulburări electrolitice

Hipo- Manifestări:
natremia - deficit de Na sub 130 mEq/l;
- cefalee, confuzie;
- anxietate, piele umedă.
Intervențiile asistentei medicale:
- creează un mediu de siguranță, pacientul fiind agitat și confuz;
- recunoaște modificările de comportament;
- acordă suport psihologic;
- acordă suport moral familiei;
- monitorizează soluțiile intravenoase și rata de flux a acestora.
Hiper- Manifestări:
natremia - excesul de Na: peste 150 mEq/l;
- agitație ce poate progresa spre convulsii;
- membrane, mucoase uscate;
- sete, hiperemia feței;
- tahicardie, hipertensiune arterială ;
- reduce ingestia de Na;
- administrează soluții cu conținut scăzut de Na;
- administrează diuretice;
- creează un mediu de siguranță.
Hipo- Manifestări;
potasemia - nivelul redus de K sub 3 mEq/l;
- slăbiciune, scăderea peristaltismului până la ileus;
- scăderea poftei de mâncare;
- crampe musculare la extremități;
- grețuri, fatigabilitate.
- administrează intravenos K cu mare prudenţă;
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de siguranță;
- monitorizează sunetele intestinale;
- măsoară cu atenție ingestia și excreția;
- educă pacientul să evite alimentele bogate în K (banane, spanac, varză de Bruxelles,
citrice, piersici, caise).
Hiper Manifestări:
potasemia - exces de potasiu peste 5,5 mEq/l;
- greață, crampe abdominale;
- diaree (hiperactivitate intestinală);
- parestezii, slăbiciune, iritabilitate;
- aritmii cardiace severe;
- schimbarea personalității.
Intervențiile asistentei:
- administrează perfuzii de glucoza și insulina sau bicarbonat (scad nivelul de K prin
ușurarea pătrunderii lui în celulă);
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de securitate.
3 Plan de îngrijiri asociat diagnosticelor nursing NANDA-I

A. Culegerea datelor
B. Diagnosticul de nursing
(P) Diagnosticul de (E) Cauzată de.../în legătură cu ... (S) Manifestată prin.....
nursing NANDA-I/
Problema de îngrijire
1. Dezechilibru al Eliminări urinare în exces Eliminări mai mari decât aportul
volumului fluidelor Aport insuficient de lichide Piele și mucoase uscate
prin deficit Drenaj în cantități mari Aport crescut de sodiu
Vărsături frecvente Creșterea pulsului
Dificultăți de înghițire Eliminare urinară scăzută sau în exces
Medicație care influențează Urină concentrată
echilibrul hidric: diuretice Urinări frecvente
Diaree Aport de lichide scăzut
Șoc Turgor prezent
Hemoragie Sete/greață/anorexie
Febră
Arsuri
Altele.....
2. Dezechilibru al Scăderea funcției sistolice a inimii Edeme
volumului fluidelor Ingestie scăzută de proteine Piele întinsă, strălucitoare
prin exces Boli hepatice
Boli renale
Procese inflamatorii
Tratament cu steroizi
Medicație
Ingestie de lichide în exces
Aport de sodiu peste necesitățile
organismului
Altele.....
C. Obiective
- Pacientul va avea edemele diminuate la nivelul extremităților
- Pacientul va obține o echilibrare a balanței hidrice a organismului, evidențiată prin: aspect
normal al mucoaselor, echilibru între aport și eliminări, valori ale analizelor de laborator
normale, îmbunătățirea turgorului/hidratării pielii
D. Intervenții
1. - Umezirea mucoaselor
- Măsurarea hipotensiunii ortostatice o data pe zi
- Măsurarea greutății
- Încurajarea aportului de lichide
2. - Reducerea sau eliminarea factorilor favorizanți
- Evaluarea nivelului edemelor
- Măsurarea bilanțului hidric
- Ridicarea periodică a membrelor inferioare puțin mai sus de nivelul corpului
- Evitarea îmbrăcămintei strânse pe corp
E. Evaluare
NEVOIA DE A ELIMINA
4 ELIMINAREA
Definiție:
Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanțele
nefolositoare, vătămătoare, rezultate din metabolism, astfel încât sa fie păstrată homeostazia si
menținută starea de bine specifica sănătății.
Căi de excreție
Organismul recurge la modalități diferite si la cai diferite pentru a ‘scăpa’ de produșii
nefolositori sau un surplus :
- aparat renal – urină;
- piele - transpirație – perspiraţie;
- aparat respirator - aerul expirat;
- aparat digestiv - scaun ;
- aparat genital feminin – menstruație, secreții eliminate prin tractul genital;
- prin tegumente si mucoase : transpirație, secreții diverse.
In stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă, sub formă de vărsături și pe cale
respiratorie prin expectorație.
Generalități
Menținerea constantă a compoziției mediului intern se realizează prin procesul de
homeostazie (adaptarea mecanismelor interne ale organismului pentru menținerea echilibrului
hidroelectrolitic și acido-bazic). Toate schimbările volumului extracelular antrenează modificări în
compoziția lichidelor celulare de unde rezultă importanța menținerii constante a compoziției
mediului intern.
Rinichii fiind organe principale ale homeostaziei mențin compoziția chimică a lichidelor din
organism la un nivel normal, mențin echilibrul hidric, hidroelectrolitic și acido-bazic al mediului
intern și debarasează organismul de produsele toxice rezultate din metabolism.
Substanțele folositoare organismului (sodiul și apa) sunt absorbite prin osmoză.
Prin rolul său de excepție, pielea completează eliminarea renală.
Un rol important îl au plămânii, care controlează CO2 și O2.
Organismul trebuie deasemenea să se debaraseze de deșeurile rezultate în urma digestiei
(fibre celulozice, pigmenți biliari, celule descuamate de la nivelul tubului digestiv etc).
Și alte substanțe nefolositoare trebuie eliminate; spre exemplu, la femei, de la pubertate la
menopauză, se elimină o secreție sanguină menstruală, ce se produce la sfârșitul fiecărui ciclu
menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat.
4.1 Factorii care influențează satisfacerea nevoii

Factori - alimentația:
biologici - cantitatea și calitatea alimentelor ingerate de individ influențează
satisfacerea nevoii de eliminare;
- o bună hidratare și o alimentație bogată în reziduuri (legume, fructe,
cereale) facilitează eliminarea intestinală și vezicală;
- mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminărilor;
- exercițiile - activitatea fizică ameliorează randamentul muscular fortifică
musculatura abdominală și cea pelviană, care au un rol important în eliminarea
intestinală;
- vârsta: are rol important în satisfacerea nevoii dacă ținem seama de controlul
sfincterelor;
- la copii, controlul se obține în 2-3 ani;
- la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii abdominale
poate provoca lipsa de control a eliminării;
- programul de eliminare intestinala - regularitatea programului de eliminare
este un factor ce influențează satisfacerea acestei nevoi; flora intestinală joacă
un rol extrem de important în fiziologia si patologia aparatului digestiv;
momentul ales pentru defecare poate varia de la un individ la altul.
- consumul de alcool;
- starea de sănătate;
- obiceiurile si cutumele personale: cafeaua, ceaiurile sau alte alimente au efect
diuretic;
- tonusul muscular: condiție necesară în menținerea funcției urinare normale;
- lichidele ingerate:
- creșterea aportului lichidian produce o creștere a eliminării urinare;
- scăderea aportului lichidian produce o scădere a eliminării urinare;
- medicamentele;
- poziția in timpul eliminărilor; poziția confortabila facilitează o eliminare
corectă.
Factori - stresul si anxietatea nu alterează caracteristicile urinei, dar pot influenta
psihologici frecventa micțiunilor;
- emoțiile puternice - pot modifica frecvența, cantitatea și calitatea eliminării
urinare și intestinale (senzație de vezica plina, golire incompleta a vezicii
urinare, etc).
Factori -normele sociale - fiecare societate își stabilește măsuri de igienă, astfel încât
sociologici indivizii să respecte salubritatea locurilor publice;
- cultura și educația;
- igiena și controlul eliminărilor, orarul eliminărilor;
- controlul și profilaxia stării de sănătate, normele de igienă elementară;
- menținerea salubrității;
- motivație pentru eliminare, obiceiuri de igienă personală și de eliminare;
- respectarea normelor sociale privind organizarea și salubritatea locurilor
publice.

4.2.1 Urina
Este soluție apoasă, prin care sunt eliminate substanțele rezultate din metabolismul
intermediar protidic, inutile și toxice pentru organism.
4.2.1.1 Generalități
Prin urină se elimină din organism substanțele toxice. Eliminarea acestor substanțe se face
în soluție apoasă împreună cu săruri minerale și alte substanțe de dezasimilație care nu sunt necesare
organismului.
In mecanismul de eliminare intervin, alături de rinichi și tubul digestiv, ficatul, glandele cu
secreție internă, starea funcțională a aparatului circulator - toate fiind influențate de activitatea
sistemului nervos.
De aici se vede interacțiunea între nevoia de a elimina și celelalte nevoi fundamentale.
Terminologie:
Micțiune - emisiune de urină, act fiziologic conștient de eliminare;
Diureză - cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore ( volumul de urina secretat de
rinichi într-o perioada de timp data - PROF. CRIN MARCEAN).
Diureza reprezintă eliminarea din organism a substanțelor inutile provenite din metabolismul
intermediar protidic care, acumulate în sânge devin toxice pentru organism.
4.2.1.2 Manifestări de independență
Cantitatea - variază în funcție de vârstă:
- nou-născut 30-300 ml/24 h
- copii 500-1200 ml/24 h
- adult 1200-1400 ml/24 h... 1800 ml/24 h( Titirca Lucretia,Ghid de
nursing);1500- 1600 ml ( Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura amedicala
2010).
Frecvența - nou-născut - micțiuni frecvente
micțiunilor - copil 4-5/zi
- adult 5-6/zi
- vârstnic 6-8/zi
Ritmul - 2/3 din numărul micțiunilor în timpul zilei, 1/3 noaptea
micțiunilor
Culoarea -galben deschis până la galben închis datorită pigmentului numit urocrom;
urinei Cu cât urina va fi mai diluată cu atât va fi mai deschisă și invers; până la
galben-închis spre brun).
-modificare în funcție de alimente;
- culoarea închisă - în regim bogat în carne;
- culoare deschisă - în regim vegetarian;
Mirosul -de bulion - urină proaspătă;
urinei -amoniacal - după un timp din cauza fermentației alcaline,
Reacția -normal - reacție acidă - pH-ul între 5,5-6,5( Marcean Crin , Tratat de nursing,
urinei Editura medicala 2010) in cursul dimineții si intre 4,8-7,4 in cursul zilei.
Reacția urinei în funcție de alimentație;
-regimul bogat în carne - acidifică urina;
-regimul vegetarian - scade aciditatea urinei;
Notă
Reacția hiperacidă sau alcalină, favorizează precipitarea substanțelor dizolvate
în urină și formarea calculilor în căile urinare.
Aspectul - normal - clar, transparentă la început. Fiziologic după un timp de la emisie,
urinei urina devine tulbure și formează nubecula care se așază pe fundul vasului.
Nubecula rezultă din coagularea mucinei spălate de urină, a celulelor epiteliale
din căile urinare ca și mucusul organelor genitale (mai întâi se formează un
nor asemănător fumului de țigară). La rece urina devine tulbure prin
precipitarea sărurilor minerale.
Densitatea - se determină imediat după emisie, pentru că prin răcire se schimbă densitatea;
urinei - normal 1015-1030- la regim mixt; la temperatura de 15°C (temperatura mai
mică sau mai mare modifică densitatea);
- este influențată de cantitatea lichidelor ingerate.
Compoziția - urina este constituită din apă, în care sunt
urinei dizolvate substanțe (sodiu, potasiu, calciu, magneziu sub forma de cloruri,
(analiza sulfați, fosfați) si organice (uree, creatinina, acid uric, acizi aminati, enzime,
chimica) hormoni, vitamine), celulele epiteliale sunt rare, leucocite -2500 pe ml/minut ,
eritrocite -3000 pe ml/minut, urobilinogen in cantitate mica.
4.2.2 Scaunul
Resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul defecației
reprezintă scaun sau materii fecale.
4.2.2.1 Generalități
Scaunul este alcătuit din:
-reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor;
-celulele descuamate de pe suprafața tubului digestiv și a glandelor digestive;
-produsele de excreție a tubului digestiv și a glandelor anexe;
-număr mare de microbi.
Terminologie:
- defecație - eliminarea materiilor fecale prin anus.
Frecvența - normal - 1-2 pe zi sau unul la două zile;
-1-2 scaune pe zi la nou-născut;
Orarul - ritmic, la aceeași oră a zilei, dimineața după trezire;
Cantitatea - zilnic 150-200 g materii fecale;
- cantitatea materiilor fecale este determinată de cantitatea și calitatea
alimentelor consumate, gradul lor de digerabilitate și digestie, intensitatea
proceselor de absorbție, viteza tranzitului intestinal.
Consistența - păstoasă, omogenă;
Forma - cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă;
Culoarea - brună, la adult, dată de stercobilină;
- modificări în funcție de alimentație :
- deschis-galben - regim lactat;
- brun închis - regim carnat;
- negru - alimente preparate care conțin sânge;
- verde - legume verzi;
- culoare caracteristică alimentului - mure, ciocolată, afine;
- modificări în funcție de medicamente:
-brun-negru – bismut;
-negru-verzui – fier;
-alb – bariu;
-negru mat – cărbune.
Mirosul - caracteristic influențat de alimentație.
La copilul mic
Culoarea - în primele 2-3 zile după naștere = verde-brun închis (meconiu);
- la sugari:
• aspectul și culoarea se modifică în funcție de felul alimentației.
Astfel:
-galben-auriu - sugar alimentat la sân, în contact cu aerul, prin oxidarea
bilirubinei devine verzui sau verde;
-galben-deschis - sugar alimentat artificial-
-brun -după introducerea făinii în alimentație;
Numărul - 3-4 pe zi până în luna a Vl-a când se reduce la 2-3 pe zi; dacă sugarul este alimentat
pe cale artificială, numărul scaunelor este de 1-2 pe zi;
Mirosul - ușor acru, reacție acidă - sugar alimentat la sân;
- fad, reacție alcalină sau neutră - alimentație artificială;
4.2.3 Transpirația
Este un fenomen fiziologic prin care organismul își intensifică pierderea de căldură și funcția sa
excretorie, prin intermediul glandelor sudoripare.
Terminologie:
- sudoare - soluție apoasă, constituită din apă 99 g%< și 1 % reziduu uscat (uree, urați, acizi grași,
acizi organici volatili, săruri minerale,0,20g azot neproteic).
Reacția - acidă pH =3,9- 5,6 sau ușor alcalină;
Cantitatea - minimă, pentru a menține umiditatea pliurilor-200ml/24h;
Mirosul - variază în funcție de alimentație, climat și de deprinderile igienice ale
individului;
Perspiraţia - pierderi insensibile de apă prin evaporare la nivelul pielii și prin expirație;
4.2.4 Menstra
Este pierderea temporară sau periodică de sânge, prin organele genitale.
- apare la pubertate și dispare la menopauză și în timpul sarcinii;
Menarha - prima menstruație.
Leucoree fiziologica-cantitate redusa de lichid secretată de glandele mucoasei genitale cu
rol în autoapărare.
Ritmul - la 28-35 zile
Durata - 3-5 zile
Aspectul - mucus amestecat cu sânge și detritusuri celulare; nu coagulează;
Culoarea - roșu negricios, la început, apoi roșu deschis;
Cantitatea - 50-200 g;
Mirosul - dezagreabil;
Evoluția - fără dureri, ușoară jenă fiziologică;
4.2.5 Aerul expirat
Compoziția aerului expirat:
- CO2- 16%
- O2 - 3%
- N - 74%
- H20 - 7%.
4.2.5.1 Intervențiile asistentei medicale pentru menținerea independenței în satisfacerea nevoii:
- cercetează deprinderile de eliminare ale pacientului;
- planifică programul de eliminare, ținând cont de activitățile sale;
- planifică exerciții fizice;
- îl învață tehnici de relaxare;
- cercetează deprinderile alimentare ale pacientului;
- recomandă consumarea alimentelor și a lichidelor ce favorizează eliminarea.
4.3 DEPENDENȚA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Atunci când nevoia de eliminare nu este satisfăcută, survin mai multe probleme de
dependență:
1. Eliminare urinară inadecvată/anormala prin deficit sau prin surplus.
2. Retenție urinară.
3. Incontinență de urină.
4. Incontinență de materii fecale.
5. Eliminarea intestinala inadecvata/anormala.
6. Diaree.
7. Constipație.
8 Eliminare menstruală inadecvată.
9. Diaforeza.
4.3.1 Surse de dificultate

Surse de - alterarea mucoasei intestinale (diaree, constipație);
ordin fizic - diminuarea peristaltismului intestinal (constipație);
- slăbirea sau relaxarea sfincterelor (incontinență);
- lipsa de control a sfincterelor (incontinență);
- alterarea centrilor nervoși (incontinență);
- accidente cerebro-vasculare (incontinență);
- spasme vezicale (retenție urinară);
- anomalii ale căilor urinare (retenție urinară, eliminare urinară inadecvată);
- alterarea căilor urinare (eliminare inadecvată);
- alterarea parenchimului renal (eliminare inadecvată);
- tumori (constipație);
- intoxicații alimentare și medicamentoase (drog) (diaree, retenție urinară);
- dezechilibru metabolic, electrolitic, endocrin, neurologic (eliminare
urinară inadecvată, diaforeză);
- durere (eliminare urinară inadecvată);
Surse de - anxietate (diaree, constipație);
ordin - stres (diaree, constipație);
psihologic - situație de criză (eliminare urinară inadecvată, diaforeză, constipație);
- tulburări de gândire (incontinență urinară și fecale);
Sursa de - poluarea apei (diaree);
ordin - alimente alterate (diaree);
sociologic - schimbarea modului de viață (constipație);
- program de lumi Insdeovst pentru satisfacerea nevoii (constipație);
- insalubritatea mediului (eliminare urinară inadecvată);
- temperatura ambiantă prea ridicată (diaforeză);
Lipsa - lipsa de cunoștințe;
cunoașterii - insuficienta cunoaștere a sinelui, a celorlalți, a mediului înconjurător;
4.3.2 Eliminare urinară inadecvată prin deficit sau prin surplus

Definiție
- dezechilibrul constituenților normali din urina, sau prezenta in urina a unor substanțe care
in mod normal nu sunt eliminate prin aceasta.
4.3.2.1 Surse de dificultate
Surse de ordin fizic - alterarea mucoasei vezicale;
- intoxicații alimentare;
- medicamentoase;
- obstrucția;
- infecția;
- dezechilibre metabolice, electrolitice;
- alterarea centrilor nervoși.
Surse de ordin - tulburări de gândire;
psihologic - situația de criza;
- stresul;
- anxietatea.
Sursa de ordin - schimbarea modului de viață;
sociologic - insalubritatea mediului ambiental.
Lipsa cunoașterii - insuficienta cunoaștere a sinelui, a celorlalți, a mediului înconjurător.
4.3.2.2 Manifestări de dependență relevante pentru afectarea aparatului renal sunt:

• tulburările diurezei;
• tulburări în emisiune a urinei;
• modificările caracteristicilor urinei;
• durerea.
A. Tulburări ale diurezei
Poliurie • eliminarea unei cantități de urină mai mare de 2500 ml/24 h;
• poate fi:
- fiziologica, după ingestia unei cantități mari de lichide, a unor alimente cu
acțiune diuretica sau sub influenta frigului;
- patologică, care apare in stările febrile, diabet, hipertiroidism, crize dureroase,
etc.
- trecătoare, este întâlnită în faza de defervescenta a unor boli infecțioase acute
(pneumonie, febra tifoida, la sfârșitul crizelor de angina pectorala, tahicardie
paroxistica, după colicile renale, accesele epileptice sau isterice), in urma
tratamentului din insuficienta cardiaca cu cardiotonice si diuretice, în perioada
de resorbție a edemelor, transsudatelor și exsudatelor seroase;
- de durată, se întâlnește în:
- nefropatiile care evoluează cu insuficiența renală cronică
(glomerulonefrita cronica, pielonefrita cronica, scleroza renala- când
rinichiul și-a pierdut capacitatea de concentrare si cantitatea poate să
crească până la 5-6 litri în 24 ore, TBC renala);
- afecțiunile endocrine cum ar fi diabetul zaharat decompensat(eliminarea
cantității mari de glucoza prin urină necesită o mare cantitate de apă,
conform legilor osmotice); diabetul insipid (lipsa de secreție a
hormonului antidiuretic hipofizar împiedică reabsorbţia tubulară a apei,
cantitatea de urină putând ajunge până la 10-30 litri pe zi) hipertiroidism,
hiperparatiroidism.
Oligurie - excreția urinei sub 500 ml/24 ore (după Dictionar Medical- ROmedic); 800
ml/24 h (după Marcean Crin, Tratat de nursing, Editura Medicala, 2012);
Oliguria poate fi determinată de cauze renale și extrarenale.
Apare în:
- afecțiuni însoțite de deshidratarea organismului prin:
- transpirații abundente,
- vărsături incoercibile,
- diaree accentuată,
- hemoragii abundente;
- perioada de formare a colecțiilor seroase;
- insuficiență circulatorie cu formare de edeme;
- perioada acută a bolilor infecțioase (pneumonie, hepatită etc.)
- glomerulonefrite acute însoțite de edeme;
- ciroza hepatica;
- tulburări de tranzit.
Anuria - absența urinei în vezica urinară;
- poate fi:
- secretorie (adevărată)- apare atunci când se produce încetarea formării
urinei;
- excretorie (falsă) - are drept cauză imposibilitatea drenării urinei
formate.
In ambele cazuri avem o vezică urinară goală!
Cauze:
a) Cauzele prerenale sunt acelea care determina scăderea fluxului plasmatic
renal:
- scăderea volumului de sânge (hipovolemie): hemoragii, arsuri;
- scăderea debitului cardiac: valvulopatii;
- vasoconstricție renala in condițiile in care exista vasodilatație sistemica:
hepatorenal;
- medicamente care împiedică autoreglarea circulației renale: inhibitori de
ciclooxigenaza (ex: aspirina).
Scăderea perfuziei renale determina reducerea presiunii hidrostatice .
b) Cauze renale intrinseci sunt determinate de :
- cauze glomerulare: infiltratul inflamator glomerular scade suprafața de filtrare;
- cauze tubulare: necroza tubulara acuta determinata de substanțe nefrotoxice sau
de ischemie (daca hipovolemia este prelungita apare necroza ischemica a tubilor
renali - deci o cauza inițial prerenala - care poate determina necroza tubilor si
astfel devine o cauza renala intrinseca);
c) Cauze postrenale sunt determinate de obstrucția cailor renale la orice nivel
(tubi, ureter, uretra). Creșterea presiunii la nivelul capsulei Bowmann scade
presiunea de filtrare.
B. Tulburări de emisiune urinară

Polakiuria - reprezintă o creștere a numărului de micțiuni cu reducerea proporțională a
cantității de urina care este eliminata in timpul unui act micţional. Polakiuria
este descrisă de către pacient ca urinat puțin si des (nevoia frecventă de a
urina).
Cauzele pot fi:
- acțiuni iritative asupra mucoasei vezicale;
- procese intravezicale și de vecinătate: cistită, tuberculoză și neoplasm
vezical, calculoză vezicală, inflamații pelviene, afecțiuni uterine, uretrite,
prostatite;
- hiperexcitabilitatea mucoasei vezicale la nevropați.
Nicturia - inversarea raportului dintre numărul micțiunilor și cantitatea de urină emisă
în timpul zilei față de cea emisă în cursul nopții. Apare în insuficiență
ventriculară stângă - se datorează faptului că în cursul zilei inima nu a asigurat
trecerea prin rinichi a unei cantități necesare de sânge;
Disuria - dificultate de a urina; se manifesta prin micțiuni lente, penibile, in mai mulți
timpi, cu necesitatea de a forța pentru evacuarea vezicii.
Apare în:
- inflamații acute ale uretrei,
- stricturi uretrale,
- edeme ale mucoasei uretrale,
- hipertrofie de prostată etc.
Ischiuria - reprezintă imposibilitatea de golire a vezicii urinare, producerea ei la nivel
(retenția renal fiind normala.
urinară) - tipuri de retenție de urină:
- retenția completă (evacuarea este imposibilă) de urină este provocată de
cele mai multe ori, la bărbat, de un adenom al prostatei și, la femeie, de
o tulburare neurologică sau sfincteriană. Ea se dezvăluie brutal: nevoia de
a urina este imperioasa, vezica este tensionată, dureroasă și palpabilă (glob
vezical). Această retenție impune un sondaj vezical evacuator pe cale uretrală
sau prin aplicarea unui cateter vezical suprapubian, apoi căutarea cauzei prin
diferite examene.
- retenția incompletă de urină (evacuare parțială a vezicii) are uneori o
origine neurologica (legată de un diabet sau consecutivă unei rahianestezii),
de cele mai multe ori obstructiva (îngustare a colului vezical, un calcul sau
un cancer al prostatei, un fibrom uterin). Ea se dezvăluie în mod treptat prin
tulburări de micțiune: micțiuni apropiate in timp unele de altele, jet slab al
urinei, senzație de golire vezicala incompleta, uneori incontinenta
sau infecție. Vezica este de cele mai multe ori relaxata, domul ei fiind
palpabil deasupra pubisului.
Micțiunea - este reprezentata de imposibilitatea de a elimina întreaga cantitate de urina
incompletă in timpul unei micțiuni așa zis fiziologice. Cu timpul cantitatea de urina care
rămâne in vezica (reziduu vezical) creste foarte mult, ducând la retenția acuta
completa de urina sau lent (retenție cronica completa de urina cu distensie
vezicala si urinare prin” prea plin” sau falsa incontinenta urinara); apare
frecvent in boli ale prostatei si afecțiuni neurologice.
Micțiune - poate fi premictionala (înainte de urinare când vezica e “prea plina”), inițială
dureroasă (la începutul micțiuni) sau totala (in tot timpul micțiunii); poate fi însoțită de
tenesme vezicale (senzația continua, permanenta, dureroasa de micțiune).
Micțiuni - scurtarea timpului de la apariția senzației de urinare până la nevoia de a urina
imperioase propriu-zis.
- senzația imperioasă de a urina-tenesme. Apare în:
- perturbări ale activității motorii sfincteriene ale vezicii urinare;
- tulburări de sensibilitate ale colului vezical – afecțiuni neurologice;
- afecțiuni uretrale, prostatice.
Incontinența - reprezintă emisia involuntara/accidentala de urina (vezi problema de
urinară dependenta nr.2 -retenția urinara).
Enurezis - emisie de urina, involuntara si inconștientă, în general nocturnă, la un copil
care a depășit vârsta deprinderii de a fi curat si care nu suferă de vreo leziune
organica a cailor urinare. Enurezia se deosebește de incontinenta, in care
copilul nu este curat nici ziua, nici noaptea. Enurezia este numita primara
atunci când copilul nu este in măsură sa-si controleze vezica la vârsta
normala a curățeniei, adică intre 2 si 4 ani; ea este numită secundară atunci
când survine după o perioadă în care curățenia fusese deprinsă.
Tipuri de enurezie:
- enurezia nocturnă izolată sau enurezia adevărată se observă mai ales la
băieți și prezintă adesea un caracter familial (părinți, frați și surori). Ea nu
survine decât noaptea.
- enurezia prin imaturitate vezicala, cauzata de persistenta unei vezici de tip
infantil, foarte contractila, ea este cea mai răspândită la fete. Ea se
caracterizează mai ales prin nevoia frecventă și imperioasă de a urina (mai
mult de 6 micțiuni pe zi) sau prin pierderi de urină în timpul râsului, tusei,
jocului.
C. Modificările caracteristicilor urinei

Modificările - absenta in oligurie;
cantității - scăzută in oligurie, polakiurie;
- crescută în poliurie.
Modificările - scăzută in oligurie;
frecvenței - crescuta in polakiurie, poliurie.
micțiunilor
Modificările - - Nicturia- inversarea ritmului zi/noapte;
ritmului - opsiuria = întârzierea în eliminarea cantității de lichide ingerate; poate fi
micțiunilor determinată și de boli extrarenale (boli endocrine, cardiace, hepatice).
Modificările - se modifică atunci când se elimină prin ea substanțe colorante, parte
culorii urinei componentă a urinei în cantitate mare și în cazuri patologice:
- urină foarte deschisă – poliurie;
- urină incoloră - diabet zaharat/insipid, scleroză renală;
- urină închisă, galben brună sau roșie brună - oligurie, eforturi
musculare accentuate, care provoacă pierdere mare de apă pe cale
extrarenală (transpirație);
- urină brun închis – ictere;
- urină sangvinolentă colorată mai intens după cantitatea de sânge pe
care o conține (a se delimita proveniența de altă natură, ex. uterină) -
(menstruație);
- numeroase medicamente pot schimba culoarea urinei:
- roz, roșu-cărămiziu - tratament cu aminofenazona -piramidon;
- albastru-verde - tratament cu albastru de metilen, amitripilina,
vitamine B Complex;
- cafeniu-roșu sau brun negru - tratament cu chinină, sau acid
salicilic;
- portocaliu-tratament cu sulfamide;
- prezența sângelui în urină - roșu deschis, roșu-închis sau roșu-
brun. Uneori, în caz de hematurie, urina este tulbure asemănătoare
cu spălătura de carne;
- hematuria reprezintă prezența sângelui în urină:
- hematuria macroscopică in cazul prezentei > 0,5 ml sânge/litru de
urina; determina apariția urinei de culoare rosie sau bruna;
- hematuria microscopică este decelabilă numai prin metode de
laborator.
Proveniența hematuriei o stabilim prin proba celor trei pahare. Pacientul
urinează succesiv în trei pahare conice:
- în primul pahar câteva picături;
- în al doilea pahar partea consistentă a micțiunii;
- în al treilea pahar ultimele picături de urină;
Când hematuria apare în primul pahar înseamnă că este de origine uretrală
hematuria inițială.
Dacă hematuria apare în ultimul pahar este de origine vezicală = hematurie
terminală; dacă hematuria apare în cele trei pahare este de origine renală =
hematurie totală;
Orice hematurie abundentă este totală, putând fi cauzată de afecțiuni renale
(litiaza, cancer, etc.), vezicală (litiază, tumori, etc.), prostatică (adenom,
cancer, etc.), ureterala (uretrite), traumatisme sau cauze extrarenale
(sindroame hemoragice, etc.).
Modificările - miros aromatic de fructe coapte sau de cloroform, datorită acetonei în
mirosului urinei stările însoțite de acidoză ca in diabet zaharat ;
- miros putred în infecții cu germeni microbieni anaerobi;
- miros amoniacal imediat după evacuare în fermentarea alcalină
intravezicală a urinei;
- miros caracteristic alimentelor și medicamentelor ingerate.
Modificările - urina în contact prelungit cu aerul și datorită fermentației amoniacale
reacției urinei devine alcalină reacția alcalină și hiperacidă favorizează precipitarea
substanțelor dizolvate în urină și formarea de calculi în căile urinare.
Modificările - patologic aspectul tulbure al urinei la emisie sau după un timp de la emisie
aspectului urinei este cauzat de:
- puroi sau microbi;
- mucozități și săruri minerale;
- eliminarea de calculi.
Piuria- reprezintă prezența puroiului în urină.
-examenul microscopic pune în evidență prezența unor leucocite
polinucleare alterate sau nu, iar macroscopic urina prezintă aspect tulbure;
-piuria este determinată de leziuni ale aparatului urinar, și pentru a preciza
originea se poate recurge la proba celor trei pahare;
Modificările - urina prezintă densitate mică în poliurie și densitate mare în oligurie;
densității urinei - densitatea urinei crește în stările febrile, diabet zaharat;
- densitatea urinei scade când rinichiul pierde capacitatea de concentrare =
hipostenurie ca în cazul bolilor renale cronice;
- fixarea densității scăzute la 1010 se numește izostenurie.
Modificările - albuminuria- prezența proteinelor în urină;
compoziției - glicozuria- prezența glucozei în urină.
- Corpi cetonici
- Pigmenți biliari
- Urobilinogen
D. Alte manifestări ce însoțesc tulburările eliminării urinare

Edeme - acumularea de lichid seros în țesuturi, manifestat prin creșterea în volum a regiunii
edemațiate, ștergerea cutelor naturale, pierderea elasticității țesutului edemaţiat, cu
păstrarea urmelor presiunii digitale (semul „godeului"); pielea este palidă, lucioasă
și străvezie;
- edem generalizat, mai accentuat matinal la nivelul feței, care înspre seară coboară
la nivelul membrelor inferioare: retromaleolar. Este moale, alb, pufos, nedureros,
bilateral.
Durerea 1.Durerea lombară
Nu este caracteristică bolilor renale putând apărea și în suferințe ale coloanei
vertebrale, biliopatii, pancreatopatii, afecțiuni ginecologice (uter retrovers).
a) Difuză permanentă
- percepută sub formă de jenă, disconfort;
- are tendința de iradiere spre flancurile abdomenului;
- se accentuează în ortostatism și trepidații;
- diminuă în clinostatism.
Poate fi:
- bilaterală- caracterizează bolile ce afectează simultan ambii rinichi = nefropatii
medicale (glomerule acute, cronice, rinichi polichistic).
- unilaterală – caracterizează nefropatii chirurgicale (litiază, hidronefroză,
pionefroză, tuberculoză, calcul renal, ptoză renală, abces perirenal).
b) Colicativă
Este în majoritatea cazurilor unilaterală.
Cauze - apare prin migrarea pe ureter :
- calculilor (litiază reno-ureterală);
- cheagurilor de sânge (hematurii);
- fragmente de cazeum (tuberculoză);
- fragmente tumorale (cancer renal).
2.Durerea hipogastrică
- simptom al sindromului cistitic alături de tulburările de micțiune (disurie,
polakiurie, tenesme vezicale);
- localizare: suprapubiană; nu iradiază;
- intensitate: medie;
- caracter: jenă dureroasă, arsuri, cistalgia- durerea vezicii urinare, permanentă, cu
exacerbare micţională;
- cauze: patologia vezicii urinare- cistite acute, cronice, litiază vezicală, tumori ale
vezicii urinare, retenție acută de urină( când durerea are caracter de presiune,
distensie, se accentuează la mers sau presiune locală, cedează după sondaj vezical).
3.Durerea pelviperineală
- sub forma de tensiune, înțepătură;
- iradiază spre organele genitale externe;
- însoțită de tulburări micţionale.
Cauze:
-tuberculoză genitală,
-afecțiuni prostatice (prostatite, adenom periuretral, litiaze, calculi),
-litiază uretrală.
4. Durerea la micțiune = alguria
Pe parcursul actului micţional durerea poate surveni:
- inițial – sugerează afecțiunile uretrei posterioare sau prostatei;
- pe tot parcursul micțiunii – micțiuni dureroase total– uretrita gonococică, polipi
uretrali;
- terminal – tensiune dureroasă la sfârșitul micțiunii (boli vezicale) – tenesme
vezicale, deoarece se acompaniază de micțiune imperioasă, polakiurie și senzația
de golire incompletă a vezicii urinare.
Sete - nevoia imperioasa de a bea apă din pricina deshidratării țesuturilor organismului.
intensă
Grețuri și - greață- senzație de a vomita, urmata sau nu de vărsătură.
vărsături - vărsătura- reprezintă expulzie forțată, brusca a conținutului stomacal pe gură.
4.3.2.3 Intervențiile asistentei medicale- pacient cu eliminare urinară inadecvată/anormala prin deficit
sau prin surplus
Obiective Intervențiile autonome și delegate
Pacientul să - observă și notează:
beneficieze de - cantitatea si calitatea urinei emise,
confort fizic - starea de conştiență a pacientului,
- funcțiile vitale,
- apariția, creșterea sau diminuarea edemului;
- recoltează si colectează urina;
- administrează medicația recomandată de medic si urmărește efectul
acesteia;
- pregătește pacientul pentru investigații specifice;
Pacientul să fie - urmărește bilanțul ingesta- excreta;
echilibrat - observa evoluția curbei ponderale a pacientului;
hidroelectrolitic și - corectează dezechilibrul hidric, prin hidratarea sau reducerea
acido-bazic aportului de lichide și electroliți, în funcție de ionograma serică și
urinară si dezechilibrul acido-bazic, în funcție de rezerva alcalină, la
indicația medicului;
Pacientul să nu - recoltează urina pentru examene chimice și bacteriologice;
prezinte complicații - administrează antiseptice urinare, sulfamide, antibiotice, conform
cutanate, antibiogramei, la indicația medicului;
respiratorii, urinare - asigură igiena corporală riguroasă;
- servește pacientul la pat (când este cazul) cu urinar și bazinet;
- schimbă lenjeria de pat și de corp ori de câte ori este nevoie;
Pacientul să fie - asigură o atmosferă caldă, răspunde prompt și plină de solicitudine la
echilibrat psihic chemare;
- încurajează pacientul să-și exprime gândurile și sentimentele în
legătură cu problema de dependență (comunicarea joacă un rol foarte
important);
- explica pacientului necesitatea si scopul îngrijirilor.
4.3.3 Retenția urinară – ischiurie

Ischiuria sau retenția de urină reprezintă incapacitatea vezicii urinare de a-și evacua
conținutul. Ea nu trebuie confundată cu anuria, care înseamnă lipsa secreției renale. Poate fi datorată
unui obstacol în calea de eliminare a urinei, ca: stricturi cicatriceale, calculi inclavaţi în uretră,
hipertrofia prostatei sau alte procese de vecinătate, care comprimă calea de evacuare a urinei, sau
unei paralizii a vezicii urinare sau sfincterelor, precum în mielită, tabes, poliomielită, traumatisme
medulare sau unei pareze trecătoare în cursul infecțiilor grave (de exemplu febră tifoidă, meningită,
encefalită, septicemie, după intervenții chirurgicale intraabdominale) și în comă.
4.3.3.1 Tipuri de retenție:
- retenție completă producându-se distensia vezicii care poate ajunge până la ombilic, bombând în
hipogastru = glob vezical (prin palpare deasupra simfizei pubiene delimităm globul vezical în timp
ce în anurie vezica rămâne goală. Datorită presiunii crescute din vezică și lipsa unui obstacol
mecanic sfincterul uretral cedează și urina se evacuează picătură cu picătură prin prea plin,
reprezentând ischiuria paradoxală sau incontinența prin regurgitare.
- retenție incompletă, când pacientul deși urinează nu-și poate goli complet conținutul vezical care
se poate infecta rapid.
Retenția de urină apare în leziuni ale sistemului nervos, hemoragie cerebrală, tetraplegie, stări
comatoase, tabes, tumori ale prostatei, calculi sau stricturi uretrale, traumatisme medulare, etc.
4.3.3.2 Surse de dificultate :
- spasme vezicale;
- anomalii ale cailor urinare;
- anxietate;
- afecțiuni ale mucoasei uretrale;
- calculi inclavaţi in uretra;
- hipertrofia prostatei, la bărbat;
- stres;
- intoxicații alimentare si medicamentoase;
- lipsa cunoașterii de sine, a celorlalți.
4.3.3.3 Manifestări de dependență
Glob vezical - distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de
retenția urinară; vezica dureroasa, tensionata si palpabila;
Cauze:
- retenția acută de urină – cauze obstructive (intrinseci, extrinseci);
- obstrucție uretrală (adenom de prostată, stricturi și calculi
uretrali, tumori de vecinătate, cistorectocel);
- tulburările reflexului sau actului micţional;
- vezica neurogenă (disectazia colului vezical, areflexia
detrusorului, leziuni medulare).
micțiuni - absente sau mici si frecvente (prin prea plin)
polakiurie - micțiuni frecvente, în cantități mici (eliminare prin prea plin).
4.3.3.4 Intervențiile asistentei medicale- pacient cu ischiurie - retenție urinară

Pacientul să - verifică prezenta globului vezical;
aibă micțiuni - încearcă stimularea evacuării, astfel:
spontane - introduce bazinetul cald sub bolnav;
- pune comprese calde (buiotă) pe regiunea pubiană;
- lasă robinetul deschis să curgă apă (să fie auzită de bolnav);
- introduce mâinile pacientului în apă caldă;
-efectuează sondaj vezical pentru eliminarea urinei la indicația medicului.
Pacientul să - învață pacientul că trebuie să existe o relație între nevoile de a bea, a mânca,
aibă a face exerciții fizice și a elimina, pentru a-și stabili propriul orar de ingestie
echilibrul și eliminare;
psihic - învață pacientul poziția corectă pentru ușurarea micțiunii și golirea
completă a vezicii;
- liniștește pacientul și îl încurajează să-și exprime sentimentele în legătură
cu problema sa;
- asigură un climat cald, confortabil.
4.3.4 Incontinența de urină
Incontinența urinară este definită ca o eliminare involuntară, inconștientă, accidentală, de
urină (prof.dr. Crin Marcean, Tratat de nursing).
O formă particulară de incontinență urinară la copii este reprezentată de enurezisul
nocturn, cu cauze multiple ce necesită îngrijiri complexe.
4.3.4.1 Surse de dificultate:
- infecții urinare;
- traumatisme ale măduvei;
- pierderea stării de conştiență;
- deteriorare a activității sfincterelor;
- creșterea presiunii abdominale;
- leziuni obstetricale;
- leziuni ale sistemului nervos central.
Copiii și persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinență fie prin lipsa de control a
sfincterelor, fie prin procesul de îmbolnăvire.
Tipuri de incontinență:
• acuta: apare pentru o perioada scurta de timp, corelata cu diferite boli sau tratamente; poate
dispare odată cu îndepărtarea cauzei( infecții urinare, adenom de prostata);
• cronica:
-incontinenta urinara de efort apare in cadrul diverselor activități care implica creșterea presiunii
in vezica urinara, cum ar fi strănutul, tusea, rasul, ridicarea obiectelor, etc.
-incontinenta urinara datorata necesității imperioase de a urina, care este apariția unei senzații de
micțiune imperioasa, care este atât de puternică încât pacientul nu mai are timp să ajungă la toaleta.
numita si "vezica iritabila", acest tip de incontinenta apare la contracția brusca si nepotrivita a
vezicii urinare. Aceasta se poate întâmpla si la o cantitate mica de urina in vezica;
-incontinenta urinara prin prea-plin este un tip de incontinenta ce apare atunci când golirea vezicii
urinare e insuficienta, fie datorita unui blocaj (obstrucții), fie datorita unor contracții ineficiente ale
musculaturii vezicii urinare. Obstrucția este corelată, de obicei, fie cu mărirea de volum a prostatei,
fie cu îngustarea lumenului (diametrului) uretrei datorita unor stricturi uretrale;
-incontinenta totala e reprezentata de scurgerea continua a urinei in mediul exterior, datorata
pierderii funcționalității sfincterului urinar;
-incontinenta funcțională este o forma rara de incontinenta urinara, ce e corelata cu limitările fizice
sau psihice ale pacientului, care nu are capacitatea de a ajunge la toaleta;
- incontinență prin vezică neurogenă = cauzate de accidente vascularei cerebrale sau alte afecțiuni
cerebrale. Apare în:
- leziuni medulare;
- sfârșitul accesului de epilepsie;
- afecțiuni neurologice;
- slăbirea funcțiunii sfincterului;
- traumatisme.
Scurgerea urinei fără control Pierderea involuntara, inconștientă, accidentala a urinei.
Enurezis - emisie de urină, noaptea, involuntară și inconștientă, care

se manifestă mai frecvent la copiii cu tulburări nevrotice,
după vârsta de 3 ani.
Iritația regiunii genitale - congestia, inflamația regiunii genitale.
Senzația de arsură la
micțiune
Dureri în pelvis
4.3.4.3 Intervențiile asistentei medicale– pacient cu incontinență de urină
Obiective:
- Pacientul să prezinte tegumente și mucoase integre și curate.
- Pacientul să-și recapete controlul sfincterelor.
- Pacientul să fie echilibrat psihic.
Intervenții:
• asigurăm o ambianță în care să fie respectată intimitatea pacientului;
• încurajăm bolnavul să-și exprime ceea ce simte în legătură cu această problemă;
• arătăm simpatie, toleranță, răbdare, răspundem plină de solicitudine;
• administrăm medicație simptomatică la indicația medicului;
• inițiem măsuri de control și toaletă:
- supraveghem permanent pacientul pentru funcțiile vitale: puls, tensiune arteriala, diureză și le
notăm grafic în foaia de temperatură;
- asigurăm toaleta parțială și generală a pacientului;
- schimbăm lenjeria de corp și de pat după fiecare eliminare dacă este cazul;
- combatem apariția tulburărilor trofice cutanate la pacienții cu uremie;
- recomandăm purtarea de pampers pentru absorbția urinei;
- recomandăm prezervativ urinar pacienților de sex masculin (acestora li se poate atașa si punga de
colectare a urinei, eliminând astfel sondajul);
- supraveghem apariția semnelor generale ca: paloare, scădere în greutate, diverse hemoragii;
- combatem atitudinea pacientului și a familiei pentru a nu se hidrata, în ideea că acesta nu va mai
urina;
- pentru scurgerea necontrolată a urinei mai ales la femei după naștere, dar și în timpul tusei,
strănutului, visului sau al eforturilor fizice inițiem pacientul pentru antrenament regulat al
mușchilor abdominali si bazinului. Antrenamentul sfincterului vezicii, a musculaturii bazinului va
fi efectuat de mai multe ori pe zi prin contractarea mușchilor și menținerea contracției cât mai mult
timp . Alt exercițiu constă în întreruperea jetului de urină.
• recomandăm măsuri de autoprotectie:
- recomandăm tehnici de relaxare și autosugestie în cazul stresului psiho-social;
- recomandăm să se evite cât mai mult carnea și mâncărurile condimentate deoarece urina deosebit
de acidă, irită și mai mult vezica;
- recomandăm renunțarea la alcool, ceai, cafea, etc.
- pentru inflamația vezicii urinare (cistită) recomandăm împachetări și comprese cu aburi pe partea
inferioară a abdomenului, băi calde de șezut cu o durată de 30 minute și temperatura apei să nu
depășească 38°C și ceaiuri cu proprietăți diuretice;
- recomandăm descărcarea rinichilor cu ajutorul alimentației, prin regim sărac în proteine, compus
mai ales din legume proaspete consumate de preferință crude: dovleac crud sau fiert, praz, pătrunjel,
sucuri de zmeură, coacăze);
- formăm deprinderi de eliminare la ore fixe pentru pacient;
- învățăm pacientul să adopte poziția adecvată, favorabilă golirii complete a vezicii;
- asigurăm cadrul de intimitate al pacientului și răspundem cu solicitudine, toleranță, înțelegere la
nevoile pacientului;
•aplicăm intervenții pentru declanșarea micțiunii:
- introducem plosca sub pacient;
- pe regiunea pubiană punem un termofor;
- lăsăm robinetul deschis să curgă apa nu în jet și condiție obligatorie- să fie auzită de pacient;
- controlăm gradul de distensie al vezicii urinare pentru a prevenii ruperea acesteia;
- în caz de nereușită se evacuează urina prin cateterism vezical efectuat în condiții riguros sterile
(la indicația medicului);
- evacuarea urinei postsondaj se va efectua lent;
- evacuarea rapidă a urinei poate provoca hemoragii și/sau reacții vegetative (colaps);
- deoarece defecația este însoțită de micțiune se poate încerca printr-o clismă, excitarea și
evacuarea vezicii urinare;
- reeducarea micțiunii prin reeducarea vezicii paralizate cu redarea capacității de cumulare și de
evacuare;
- controlăm dacă există scurgere de urină;
- controlăm dacă pacientul are micțiune spontană sau declanșată;
- monitorizăm cantitatea, calitatea, orarul micțiunilor;
- evaluăm perceperea de sensibilitate a pacientului, evaluăm efortul micţional;
- recomandăm pacienților de sex masculin un urinar portativ când nu se realizează o continență
perfectă;
- evităm distensia vezicală prin asigurarea unei diureze corespunzătoare;
- eliminăm posibilitatea infecțiilor urinare prin evacuarea completă și dezinfecția vezicii urinare
(se poate efectua antibiogramă); evacuarea completă este foarte importantă deoarece rezidul
întreține infecția și favorizează rezistența la antibiotice.
Metode utilizate:
Sondajul repetat:
• folosim sonde Foley număr 14-16-18;
•sonda se schimbă în primele două săptămâni de 2 ori pe săptămână apoi o dată pe săptămână;
•sondajul repetat împiedică apariția afecțiunilor ca: uretrite, litiază vezicală;
•sondajul repetat oferă posibilitatea reeducării micţionale timpurii;
• sondajele repetate sunt recomandate numai timp de 3-4 săptămâni.
Sondajul A'demeure:
• este recomandat a fi utilizat de la bun început;
• poate provoca stază și hipercalciuria de imobilizare;
• metoda în sine este infectantă;
• sondajul se efectuează o dată la 4-5 zile;
• la apariția scurgerii urinei în jurul sondei trecem la sondaj repetat;
• prevenim complicațiile urinare prin menținerea unei urini sterile cu un pH acid;
• menținem diureză abundentă și imobilizarea pacientului;
• prin stimulare electrică sau medicamentoasă se facilitează drenajul urinar.
4.3.5 Incontinența de materii fecale

Definiție - pierdere involuntară/ inconștientă de materii fecale.
- infecții intestinale;
- traumatisme ale măduvei;
- pierderea stării de conştiență;
- deteriorare a activității sfincterelor;
- creșterea presiunii abdominale;
- leziuni obstetricale;
- leziuni ale SNC.
Scurgerea scaunului fără - pierderi de materii fecale involuntar și inconștient.
control
Iritarea, descuamarea - inflamația, congestia tegumentelor regiunii anale.
tegumentelor regiunii anale
4.3.5.3 Intervențiile asistentei medicale la pacientul cu incontinenta de materiile fecale
Pacientul să - asistenta schimba lenjeria de pat si de corp după fiecare
prezinte tegumente eliminare a pacientului;
și mucoase curate și - asigura igiena riguroasa a tegumentelor si mucoaselor după
intacte permanent fiecare micțiune si defecație;
- aplica o crema protectoare la nivelul tegumentului si mucoasei;
- schimba poziția pacientului în pat la interval de 2 h;
- aplica colaci de cauciuc si de vata in zonele predispuse apariției
escarelor;
- efectuează masaj blând zonelor de risc;
- aplica pampers corespunzător vârstei.
Pacientul să-și - asistenta asigura aport hidric în funcție de bilanțul hidric;
recapete controlul - stabilește un orar al eliminărilor;
sfincterelor în - îi formează pacientului deprinderi de eliminare la ore fixe, la
termen început la un interval mai scurt , iar pe măsură ce se obține
de………………… controlul sfincterelor , intervalul se va mari;
- învață pacientul exerciții de întărire a musculaturii perianale
prin contractarea acesteia.
Pacientul să fie - asigură intimitatea pacientului;
echilibrat psihic - încurajează pacientul sa se exprime în legătură cu problema sa;
permanent - arată simpatie, toleranță, răbdare pacientului;
- administrează medicația prescrisă de medic.
4.3.6 Eliminare de materii fecale inadecvată

A. Fizice
- procedurile chirurgicale: anestezicele au efect secundar încetinirea tranzitului intestinal;
- durerea: defecația dureroasa este o experiență care generează feed-back si condiționare.
Expectația in sine este o experiență stresantă care devine premiza unei experiențe dureroase;
- medicația: - analgezicele narcotice, opiaceele și alte substanțe depresoare ale SNC, au efect
depresor și asupra motilității gastro-intestinale, favorizând apariția constipației;
- unele modifica culoarea( fierul);
- anticolinergicele inhibă secreția acidului clorhidric la nivelul stomacului și
suprimă activitatea peristaltică intestinală;
- unele antibiotice irită mucoasa gastro-intestinală producând diaree, în timp ce
altele distrug flora intestinală, favorizând constipația.
- poziția in timpul defecației; poziția neconfortabila influențează negativ eliminarea intestinala
(ex: pacienții imobilizați la pat);
- activitatea fizica redusa sau absenta; sedentarismul;
- alimentația si hidratarea inadecvata;
- sarcina, datorita presiunii exercitate asupra intestinelor;
- patologia tubului digestiv; boala ulceroasa, pancreatita etc.
B. Psihologice:
- stresul, anxietatea, tulburările de gândire.
C. Sociologice:
- condițiile de mediu nefavorabile;
D. Lipsa de cunoștințe.
Tulburările •patologic evacuările variază în funcție de viteza tranzitului intestinal;
frecvenței •tranzitul crescut provoacă scaune frecvente = diaree;
scaunelor •tranzitul întârziat determină evacuare de scaun la 3,4 zile = constipație;
•oprirea tranzitului intestinal fără scaun = ileus.
Tulburările - orarul scaunelor se modifică din cauze pur funcționale atunci când nu există
orarului intervenții chirurgicale, neurochirurgicale, traumatisme, stări comatoase,
scaunelor afecțiuni ce impun imobilizarea la pat și un anume regim alimentar.
- sunt cauzate și de :
- lipsa de educație a senzației de defecare;
- regim alimentar necorespunzător menținut timp îndelungat;
- dezechilibru endocrin;
- lipsa activităților recreative sau a exercițiilor fizice;
- profesiuni sedentare.
Aceste modificări de orar pot constitui factori premergători pentru
constipația habituala.
Modificări • in constipație, cantitatea materiilor fecale este redusă;
cantitative • in dizenterie scaunele reduse caracteristic (chiar 10-15 g) sunt însoțite de
tenesme și durere;
• cantitatea scaunului crește în: afecțiunile pancreasului, afecțiunile
colonului - diaree gastrogene de natură aclorhidrică;
- cantitatea scaunului până la câteva Kg este întâlnită în anomalii de
dezvoltare ale colonului.
Modificări de - scăzută în caz de diaree;
consistență - lichidă apoasă după administrarea de purgative saline;
- dură în constipație, având aspect de coproliţi;
- consistență neomogenă reprezentată prin evacuare de scaun
solid urmată de scaun semilichid sau lichid (falsă diaree);
- lichida, semilichida , grunjoasa- se întâlnesc in patologie;
Modificări de - filiformă având caracter pasager în spasme ale regiunii ano-rectale;
formă - de panglică sau de creion în malformație anatomică sau cancer a porțiunii
anorectale a tubului digestiv având caracter permanent;
- aspect asemănător excrementelor de capră sau măslinelor în constipația
spastică;
- masă fecaloidă abundentă în caz de constipație atonă;
- aspect de balegă de vacă în colite.
Modificări ale Viteza tranzitului intestinal este cauza principală a determinării culorii
culorii scaunelor în condiții patologice:
- culoarea galben-aurie în diaree;
- culoarea verde mai ales la copii, când bilirubina se oxidează la nivelul
intestinului gros;
- culoare mai închisă decât brună în constipație;
- culoare albicioasă ca argila în icterul mecanic, prin lipsa pigmenților biliari
sau prezenta unei cantități mari de grăsimi nedigerate în scaune;
- culoare neagră ca păcura, moale și lucios, în hemoragiile digestive
superioare = melena;
- culoare roșie în hemoragiile digestive inferioare
- anumite medicamente colorează caracteristic materiile fecale (bariul în alb,
fierul in negru-verzui).
Modificări ale - miros acid în caz de fermentație intestinală;
mirosului - miros rânced pătrunzător datorat grăsimilor nedigerate;
- miros fetid în caz de putrefacție la nivelul colonului;
- miros foarte fetid în cancer al colonului și al rectului;
- consistența scaunului determină și penetrabilitatea mirosului (în diaree
aproape nu are miros, iar scaunele dure au miros mai pronunțat).
Modificări ale - aspect de zeamă de pepene în febră tifoidă;
aspectului - aspect de zeamă de orez în unele intoxicații, lambliază, holeră.
• elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge în colite ulceroase, pseudo-membranoase, cancer
rectal/intestinal, dizenterie;
- resturi de alimente nedigerate în pancreatite cronice = creatoree (țesutul
muscular nu poate fi digerat prin lipsa sucurilor respective);
- grăsimi nedigerate -„steatoree" prin insuficientă digestie sau absorbție;
- paraziți intestinali amestecați în scaun sau eliminați independent;
- scaune mucoase caracterizate prin conținut bazat în mucus;
- scaun muco-purulent caracterizat prin eliminarea de puroi în diferite
cantități;
- scaun muco-sanguinolent conținând sânge în cantități variabile;
- scaune lichide și semilichide rezultate în urma proceselor fermentative din
intestin emisie în jet, caracter spumos uneori aproape transparent (10—
30/24 h);
- scaune muco-grunjoase având consistență neomogenă semilichidă cu
particule solide (mucusul este format dintr-o substanță gelatinoasă incoloră,
galbenă sau verde, iar grunjii au formă neregulată, volum mai mare, albi sau
galben-verzui) - (5-10/24 h).
Tulburările - emisia de gaze poate avea loc prin cavitatea bucală sau intestinală;
emisiei de gaze
- eructația - eliminarea de gaze prin cavitatea bucală (afecțiuni esofagiene,
gastrice sau intestinale);
- flatulență: evacuarea frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor din
intestine (prin anus);
- meteorismul sau balonarea este acumularea de gaze întâlnită in afecțiuni
gastrice, hepatice;
- ileus - oprirea tranzitului pentru materii fecale si gaze.
Cauze:
- cauze de natură funcțională = paralizia musculaturii pereților intestinali
(peristaltismul este abolit) sau spasmul pereților intestinali (puternice
contracții intestinale); în aceste cazuri avem de-a face cu „ileusul
dinamic";
- cauze mecanice = ocluzii, strangulații, obstrucții intestinale, etc.-
„ileus mecanic";
Manifestări de Durerea intestinală- intensitatea durerilor este variabilă mergând de la
acompaniament simplă jenă la colică:
- colici intestinale : durerile determinate de mișcările peristaltice exagerate
intestinale cu caracter violent spasmodic, de crampe, sfâșieri sau torsiuni;
apar spontan și nu se exacerbează la presiune precum durerile peritoneale;
originea lor este indicată de fenomenele care le însoțesc: diaree, constipație,
meteorism, ghiorăituri;
- crampe abdominale: contracție involuntara si pasagera a
musculaturii(involuntara); apar printr-o tulburare a mușchiului peretelui din
tubul digestiv. Fiind un mușchi cu fibre musculare de tip neted, el nu poate
fi controlat voluntar si nu are specificitate. Ritmicitatea contracțiilor este
data de alimentele introduse in tubul digestiv.
Tenesmele :reprezintă senzația imperioasă de defecare însoțită de arsură și
tensiune dureroasă la nivelul rectului; apar în afecțiunile recto-sigmoidiene
sau procesele inflamatoare ale regiunii perirectale.
Anorexie - lipsă a poftei de mâncare.
Cefalee - durere ce cap.
Iritația tegumentelor regiunii anale.
4.3.7 Obiective
- pacientul să exprime stare de confort fizic și psihic;
- pacientul să prezinte tegumente și mucoase integre ;
- pacientul să prezinte eliminări adecvate.
4.3.8 Atitudini si intervenții ale asistentei medicale

Evaluăm tulburările în eliminarea de fecale:
•observăm, notăm cu mare atenție și anunțăm medicul pentru dejecțiile anormale si delimităm
caracterul durerilor intestinale, tenesmelor;
•supraveghem apariția durerilor înainte, în timpul sau după evacuarea scaunelor;
•observăm dacă aceste dureri au încetat după evacuare.
Aplicam intervenții specifice:
•administrăm medicația prescrisă pentru calmarea durerilor intestinale și tenesmelor;
•păstrăm pentru vizită scaunele suspecte sau care prezintă modificări patologice;
•captăm materiile fecale pentru examenele de laborator solicitate de medic;
•scaunele copilului mic sunt păstrate împreună cu scutecele/ pampersul;
•recoltăm timp de 3-4 zile probe de scaun ale pacientului pentru suspiciune parazitară;
•evaluăm cantitativ forma, culoarea, mirosul, aspectul, consistența materiilor fecale; si înregistrăm
cu fidelitate frecvența scaunelor;
•educăm pacientul pentru evacuare ritmică la aceeași oră a zilei;
•efectuăm masaj abdominal pacientului;
•educăm și asigurăm pacientului poziția pe closet cât mai fiziologică;
•respectăm obișnuințele individuale ale pacientului;
•urmărim apariția zilnică sau la două zile, la aceeași oră, a scaunelor;
• administrăm frecvent apă în cantități mici;
• când pacientul se poate mobiliza îi asigurăm poziția pe WC cât mai fiziologică;
•avem în vedere obișnuințele individuale;
• urmărim cantitatea, aspectul, calitatea bolului fecal;
• urmărim apariția zilnică sau la două zile la aceeași oră a scaunelor;
• declanșăm eliminarea bolului fecal după dejun;
• efectuam masaj abdominal;
• pentru constipație regimul alimentar va fi constituit din celuloză și lichide;
• în constipație, la indicația medicului vom administra laxative sau efectuăm clisma evacuatoare;
• în diaree constituim un regimul alimentar specific de cruțare a intestinelor fără celuloză;
• la indicația medicului vom administra antimicrobiene, fermenți digestivi;
• efectuăm exerciții pentru reeducarea rectului în realizarea unei continue evacuări ritmice, în mod
obligatoriu toaleta pacientului va fi efectuată ori de câte ori este nevoie pentru ca acesta să aibe
tegumentele și mucoasele integre și curate.
Educăm pacientul pentru auto-asistenţă în cazul balonărilor:

• educăm pacientul pentru a mânca încet și a mesteca foarte bine alimentele indiferent de
consistența;
• educăm pacientul pentru a evita conversațiile în timpul mesei și a înghiți mai puțin aer;
• educăm pacientul să renunțe la băuturi gazoase sau la bere în timpul mesei;
• educăm pacientul să evite consumul alimentelor care balonează (ceapa, leguminoasele);
• educăm pacientul să evite consumul de legume împreună cu fructe respectând regimul disociat;
• educăm pacientul să evite alimentele și consumul de alcool care întârzie sau frâneaza digestia
(zahăr, dulceață, alcool);
• recomandăm alternarea regimurilor alimentare în cazul unei alergii alimentare;
• supraveghem și delimitam alimentul care a generat intoleranța alimentară;
• încurajăm consumul de ceaiuri de plante cu efect inhibitor asupra balonărilor (anason, coada
șoricelului);
• recomandăm și efectuam cu pacientul pentru stimularea mișcărilor peristaltice:
- mișcare și activitate fizică, gimnastică abdominală, băi de șezut;
- masajul regiunii abdominale.
• efectuăm cu pacientul exerciții de respirație pentru balonările cauzate de absorbția excesivă de
aer.
4.3.9 Diareea
Diareea se caracterizează prin creșterea frecventei scaunelor si/sau diminuarea consistentei
lor, ca si prin creșterea cantității totale a scaunelor (Prof.dr. Crin Marcean).
Tranzitul intestinal accelerat provoacă diaree. Când numărul scaunelor este prea mare au
loc pierderi importante de apă și electroliți, ceea ce determină un dezechilibru hidroelectrolitic și
starea de diaree se prelungește.
Fizice:
- exacerbarea peristaltismului intestinal;
- creșterea secreției intestinale;
- scăderea resorbției;
- greșeli alimentare;
- modificarea/ alterarea mucoasei intestinale;
- afecțiuni nervoase;
- conținut intestinal cu efect excitant (chimic sau mecanic);
- infecții bacteriene ale tractului digestiv datorită contaminării alimentelor sau a apei potabile cu
tulpini cum ar fi: Campylobacter, Salmonella, Shigella si Escherichia coli;
- infecții virale: multe virusuri sunt cauzatoare de diaree: cytomegalovirus, herpes simplex virus și
virusul hepatitei. Virusul cel mai frecvent implicat în producerea diareii este rotavirusul (virus cu
ARN din familia Rellviridae, responsabil de gastroenterite infecţioase benigne la copii);
- intoleranța alimentară; un exemplu frecvent de intoleranță alimentară este cea la lactoză, un
element glucidic din lapte;
- infestarea cu paraziți – microorganisme ce pot contamina apa și alimentele, infestând astfel și
tractul digestiv (exemplu: Giardia lamblia, Entamoeba histolytica si Cryptosporidium);
- reacții adverse apărute la diferite medicamente, cum ar fi: antibioticele, antihipertensivele,
medicamentele antiacide ce conțin magneziu;
- afecțiuni intestinale inflamatorii, ca de exemplu colonul iritabil și alte afecțiuni ce perturbă
funcționalitatea normală a intestinului etc.;
- intervențiile chirurgicale la nivelul stomacului, colecistului, colonului – intervenții ce pot induce
tulburări în digestia alimentară;
- cauze necunoscute provocatoare de diaree (investigațiile prea elaborate de multe ori nu își au
rostul atâta timp cât afecțiunea este autolimitantă).
Psihologice:
- stres, anxietate, situația de criza.
Sociologice:
- apa poluata; alimente depreciate;
Lipsa de cunoștințe: insuficienta cunoaștere de sine si a mediului înconjurător.
Frecvența - număr mare în 24 h:
- 3-6 scaune/zi, în enterite și enterocolite;
- 20-30 scaune/zi, în sindrom dizenterie;
- 80-100 scaune/zi, în holeră;
Consistența - scăzuta, scaune moi, păstoase,
- semilichide,
- apoasă, după purgative saline;
Cantitatea - mărită în diareile gastrogene de natură aclorhidrică;
- scăzută, foarte redusă în dizenterie, 10-15 g;
Culoarea - galben aurie, în diaree (în funcție de viteza tranzitului intestinal, bilirubina nu
are timp să se reducă, din cauza tranzitului intestinal accelerat);
- verde când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
- albicios ca argila - icter mecanic, din cauza lipsei pigmenților biliari;
pancreatite cronice din cauza unor cantități mari de grăsimi nedigerate;
- hipercolorat - brun-închis = icter hemolitic;
- negru ca păcura, moale și lucios = hemoragii în porțiunea superioară a tubului
digestive sau ca “zațul de cafea”=melena;
- scaun amestecat cu sânge proaspăt = hemoragii în porțiunea inferioară a
tubului digestiv;
Mirosul In funcție de procesele de fermentație și putrefacție de la nivelul intestinului
gros:
- acid = fermentație exagerată;
- putred = putrefacție exagerată;
- rânced = grăsimi nedigerate (steatoree);
- foarte fetid = cancer al colonului și rectului;
- de varză stricată = infecții cu colibacil;
Aspect Aspect asemănător cu:
deosebit și - zeamă de pepene sau supă de linte = febră tifoidă;
cu elemente - zeamă de orez = intoxicații, lambliază, holeră;
anormale - balegă de vacă = în colite;
Cu conținut de elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge = colite ulceroase, cancer rectal sau intestinal, dizenterie;
- țesut muscular nedigerat = creatoree - în achilie gastrică, pancreatită cronică;
- scaune cu paraziți intestinali sau ouă de paraziți;
Crampe - contracții dureroase, involuntare și pasagere ale mușchilor abdominali;
Colică - durere cauzată de mișcări peristaltice exagerate;
Durere - durere la nivelul anusului și iritata tegumentelor perianale;
locală
Semne de -tegumente și mucoase uscate;
deshidratare -oboseală, slăbiciune;
-greață și vărsături.
4.3.9.3 Intervențiile asistentei medicale- pacient cu diaree

Obiective Intervenții autonome și delegate
Pacientul să - recunoaște diferența între diaree benignă trecătoare și diaree cronică;
aibă tranzit - pregătește bolnavul pentru examinări endoscopice;
intestinal în - alimentația este hidrică, în primele 24-48 ore;
limite - asistenta servește pacientul cu ceai neîndulcit (mentă, coarne, muşeţel) supă
fiziologice de morcov, zeamă de orez;
- treptat, introduce mici cantități de carne slabă, fiartă, brânză de vaci, pâine
albă prăjită, supe strecurate, din legume;
- după 4-5 zile, trece la o alimentație mai completă;
- recomandă pacientului și îi reduce provizoriu alimentele bogate în proteine,
legumele și fructele crude;
- educă pacientul pentru a nu consuma legume și fructe la aceeași masă;
- merele rase reglează funcția intestinală și absorb toxinele din peretele
intestinal;
- recomandă consumul de banane, morcovi, gutui, pentru vindecarea diareii;
- administrăm medicația prescrisă pentru regenerarea florei intestinale ,
simptomatice, spasmolitice, antimicrobiene, fermenți digestivi, sedative.
Pacientul să - curăță și usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
aibă - aplică creme protectoare;
tegumente și - efectuează toaleta anusului de mai multe ori pe zi și dezinfectează cu acid
mucoase boric 2-3%.
perianale - asigură lenjerie curată și uscată.
curate și
integre
Pacientul să- - asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
și satisfacă - menține constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
celelalte - încălzește pacientul cu termofoare, pături, perne electrice in caz de frison;
nevoi - protejează patul cu aleza și mușama;
fundamentale - servește pacientul cu bazinet.
Pacientul să - hidratează pacientul pe cale orală și prin perfuzii, urmărind înlocuirea
fie echilibrat pierderilor de apă și electroliți;
hidro- - recoltează sânge pentru hemocultură și scaun, pentru coprocultură;
electrolitic - monitorizează funcțiile vitale și vegetative și le notează în foaia de
observație;
- calculează cantitatea de lichide ingerate și perfuzate și pe cea eliminată;
Pacientul să - dă dovadă de înțelegere și răbdare, menajând pudoarea pacientului;
fie echilibrat - îl liniștește și îl încurajează să-și exprime emoțiile și sentimentele în legătură
psihic cu starea sa;
- pregătește psihic pacientul înaintea oricărei tehnici de nursing sau
investigații.
4.3.10 Constipația
Constipația este defecația cu dificultate; se caracterizează prin scaune rare, dure , uscate la
2-4 zile, sau mai rar, uneori, chiar cu un ritm regulat, dar la intervale mai mari decât cele fiziologice;
eliminare mult prea lentă a scaunului.
Fecalele sunt de consistență dură sau obișnuită, de volum redus, fără resturi alimentare
digerabile.
Fizice:
- carență de lichide;
- reținerea frecventă a nevoii naturale de defecare; „amânarea" defecației voluntar creează o
adaptare în sensul unei presiuni tot mai mari necesare pentru declanșarea defecației;
- obișnuința cu laxativele care nu mai au efect;
- igiena alimentara defectuoasa: dieta săracă în fibre; mesele "pe fugă" sau suprimarea micului dejun
pot avea efecte nefavorabile asupra reflexului gastro-colic;
- imobilizare;
- deficiența funcțională a intestinului, a vezicii biliare;
- tonus insuficient al mușchilor abdominali;
- medicație: opiacee, analgezice în special, dar și antiacide, antispastice, antidepresive,
antiparkinsoniene, antiepileptice, antihipertensive (atenolol, nifedipină, losartan), tuberculostatice
(izoniazidă), unele antibiotice, diuretice, substanțe de contrast (sulfatul de bariu), laxative în exces;
- boli organice care induc constipația pe cale hormonală, nervoasă, psihică (hipotiroidism, diabet,
hiperparatiroidism, boală parkinson, depresie), dar și elemente compresive (tumori); boli
gastrointestinale: intestin iritabil, diverticuloza; boli anale: hemoroizi, fisuri anale.
- vârsta: la vârstnici este relativ frecventă constipația idiopatică, posibil explicată prin modificările
de motilitate, de secreție, imune și de floră intestinală, ce apar odată cu înaintarea în vârstă, precum
și prin scăderea reflexului defecației.
Psihologice:
- stres, Parkinson, depresie.
Sociologice:
- schimbarea modului de viață;
- orar inadecvat de lucru;
- eșec sau conflict de rol.
4.3.10.2 Tipuri de constipație:
• constipație habituală - de natură funcțională;
• constipație sigmoidă - tulburări în evacuarea sigmoidiană;
• constipație spastică - prin hipersensibilitatea nervilor intestinali ;
• constipație atonă –determinată de scăderea tonicității musculaturii intestinului.
Frecvența - scaun la 2-4 zile din cauza unui tranzit întârziat
Orarul - pierderea orarului obișnuit a evacuării
Cantitatea - redusă, în constipație;
- mare (câteva kg), în anomalii de dezvoltare a colonului (megadolicocolon).
Consistența - uscată, dura (scibale, coproliţi)
Forma - bile dure, de mărimea măslinelor, în constipația spastică;
- masă fecaloidă abundentă, în constipația atonă;
- bile conglomerate, multiglobale, când materiile fecale au stagnat mult în rect.
Culoare - închisă.
Crampe - contracții dureroase, involuntare, pasagere, ale musculaturii abdominale.
Meteorism - acumulare de gaze în intestin, datorită absorbției lor insuficiente, producerii în
cantități exagerate, în urma unei alimentații bogate în celuloză sau în urma
aerofagiei.
Flatulență - eliminarea frecventă a gazelor din intestine ( prin anus).
Tenesme - senzația dureroasă de defecare, fără eliminare de materii fecale.
Fecalom - acumulare de materii fecale în rect.
Anorexie - lipsa de poftă de mâncare.
Cefalee - durere de cap
Iritabilitate - nervozitate
Notă: Modificările patologice ale scaunului la copilul mic pot fi:
- lichide-semilichide - au caracter spumos - din cauza unor procese fermentative în intestin;
- muco-purulente - se elimină puroi, scaunul este foarte fetid;
- muco-sanguinolent - conține sânge.
4.3.10.4 Intervențiile asistentei medicale- pacient cu constipație
Pacientul să aibă - determină pacientul să ingere o cantitate suficientă de lichide;
tranzit intestinal în - recomandă alimente bogate în reziduuri;
limite fiziologice - stabilește, împreună cu pacientul, un orar regulat de eliminare, în
funcție de activitățile sale;
- determină pacientul să facă exerciții fizice cu regularitate;
- urmărește și notează în foaia de observație consistența și frecvența
scaunelor;
- efectuează, la nevoie, clismă evacuatoare simplă sau uleioasă;
- administrează, la indicație, laxative;
Pacientul să aibă - curăță și usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
tegumente și - aplică creme protectoare;
mucoase perianale - educa pacientul pentru toaleta anusului după defecație.
curate și integre
Pacientul să-și - asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
satisfacă celelalte - menține constantă temperatura corporală (au loc pierderi de
nevoi fundamentale energie);
- încălzește pacientul cu termofoare, pături, perne electrice;
- protejează patul cu aleza și mușama;
- servește pacientul cu bazinet;
Pacientul să fie - determina pacientul sa se hidrateze corespunzător;
echilibrat hidro- - urmărește înlocuirea pierderilor de apă și electroliți;
electrolitic - recoltează probe biologice pentru laborator;
- monitorizează funcțiile vitale și vegetative și le notează în foaia de
observație;
- calculează bilanțul ingesta-excreta.
Pacientul să fie - dă dovadă de înțelegere și răbdare, menajând pudoarea pacientului;
echilibrat psihic - îl liniștește și îl încurajează să-și exprime emoțiile și sentimentele în
legătură cu starea sa;
Pacientul să - solicitam și educăm pacientul pentru a mânca încet, mesteca bine,
dobândească favorizând astfel formarea bolului alimentar;
atitudini, obiceiuri și - educăm pacientul pentru consumul alimentației bogată în fibre și
deprinderi noi predominant alcalina;
- educăm pacientul să consume dimineața și între mese legume crude,
fructe proaspete sau sucuri de morcovi, portocale, piersici, struguri;
- educăm pacientul ca la apariția nevoii de defecație să nu amâne
mersul la toaletă;
- recomandăm pacienților sedentari în scopul stimulării organelor
interne să efectueze exerciții fizice complete;
- recomandăm și efectuăm cu pacientul în caz de constipație spastică
exerciții de relaxare;
- efectuăm pacientului pe zona inferioară a abdomenului masaje prin
frământare sau malaxare;
- încurajăm sau educăm pacientul pentru consumul de ceaiuri laxative
(cruşin);
- sfătuim pacientul să meargă în fiecare zi la aceeași oră la toaletă
pentru reeducarea reflexului de defecație; educăm pacientul pentru a
înceta administrarea de laxative după ce a fost rezolvată constipația.
4.3.11 Eliminare menstruală și vaginală inadecvată

Menstra este o pierdere de sânge prin organele genitale, care apare la sfârșitul fiecărui ciclu
menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat (de la pubertate până la menopauză).
Menarha, prima menstră, apare între 11 și 14 ani și este influențată de mediu, climă, viața
în aer liber.
Glandele mucoasei genitale secretă o cantitate redusă de lichid, care contribuie la procesul
de autoapărare a aparatului genital față de infecție — leucoree fiziologică.
Când această secreție devine abundentă, se exteriorizează sub forma unei scurgeri iritante,
în cantitate variabilă - leucoree patologică.
Fizice:
- afecțiuni ale mucoasei uterine si/sau vaginale;
- tumori;
- dezechilibru hormonal.
Psihologice:
- tulburări de gândire;
- anxietate, stres;
- situația de criza.
Sociologice:
- schimbarea modului de viață, a climatului.
Amenoree - absența menstruației ; lipsa completă a menstrelor.
Dismenoree - menstruație dureroasă ; apariția durerilor în timpul menstrei.
Metroragii - hemoragii neregulate, aciclice, survenite între două menstre succesive.
Menoragii - hemoragii menstruale prelungite.
Oligomenoree - intervale lungi între menstre.
Polimenoree - intervale scurte între menstre.
Hipomenoree - tulburare ce consta in reducerea cantității de sânge
Hipermenoree - menstruație cu flux foarte abundent.
Leucoree patologică - de la câțiva ml, când pătează lenjeria, până la 200-400 ml.
Hidroree - scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată ;
secreție vaginală abundentă: 200-400 ml.
Culoarea și aspectul - albă lăptoasă, în leucoreea femeilor tinere;
scurgerilor vaginale - galben verzuie, în infecții gonococice;
- roșie apoasă sau cafenie, în tumori;
- seroasă, mucoasă, muco-purulentă, purulentă.
Ritmul scurgerilor - continue sau sporadice, mai ales la oboseală.
4.3.11.3 Intervențiile asistentei medicale - pacienta cu eliminare menstruală și vaginală inadecvată
Pacienta să aibă o - asigură repausul la pat;
stare de bine, de - efectuează spălaturi vaginale cu soluții antiseptice (după ce s-a recoltat
confort șisecreție vaginală pentru examen bacteriologic și citologic);
securitate - aplică pansament absorbant și îl fixează în „T";
- schimbă pansamentul des;
- învață pacienta tehnici de relaxare;
- protejează patul cu mușama și aleza, la nevoie;
- calmează durerea cu antialgice.
Pacienta să aibă o - liniștește pacienta în legătură cu problema sa;
stare de bine - îi explică scopul intervențiilor (examen genital, examenul secreției
psihic vaginale, examinări radiologice si ecografice);
- îi administrează medicație sedativă la indicația medicului.
4.3.12 Diaforeza- hiperhidroza

( transpirația în cantitate abundentă)
Sudoarea contribuie la eliminarea apei și a unor deșeuri ca: uree, amoniac, acid uric și altele,
completând astfel eliminarea renală. într-o cantitate excesivă, are semnificație patologică, putând
duce, uneori, la deshidratare.
Producerea transpirației are loc în funcție de o serie de factori: temperatura mediului
ambiant, efort fizic și intelectual, ingestie de lichide, activitatea rinichilor, starea fiziologică a
organismului.
Glandele sudoripare se află sub controlul sistemului nervos vegetativ simpatic în susținerea
termoreglării, intervine evaporarea lichidelor de la suprafața pielii (în transpirație), ceea ce ajută la
pierderea de căldură; prin evaporarea fiecărui ml de sudoare, se pierd 0,58 cal.
Orar - mai mult sau mai puțin regulat;
Cantitate - 600-1000 ml/24 h, ajungând, în cazuri extreme, la 10 litri/ 24 ore;
Localizare - generalizată, când temperatura mediului este crescută -semnificație critică
atmosferică;
- localizată la palme și plante (boala Basedow, alcoolism cronic, rahitism,
SIDA, tulburări preclimax);
- hiperhidroză - cantitate plantară crescută, ce stagnează interdigital și
determină apariția de micoze și infecții.
Miros - puternic - variază în funcție de alimentație, temperaturii ambiantă,
deprinderile igienice ale bolnavului.
4.3.12.2 Intervențiile asistentei medicale– pacientul cu diaforeză
Pacientul să aibă o - ajută sau menține tegumentele pacientului curate și uscate;
stare de bine, de - spală tegumentele ori de câte ori este necesar;
confort fizic - schimbă lenjeria de pat și de corp;
- învață pacientul să poarte șosete din bumbac (absorbante) și să le
schimbe frecvent;
- menține igiena riguroasă a plicilor și a spațiilor interdigitale;
- asigură îmbrăcăminte ușoară și comodă.
- frecționarea tegumentelor cu o loțiune reconfortantă;
- observarea și notarea aspectului pielii, a cantității de transpirație (1
pijama udă = 500 ml) și a mirosului transpirației.
Pacientul să prezinte - cu tact și cu blândețe, va solicita pacientului să se spele;
echilibru psihic - îl încurajează să-și exprime sentimentele în legătură cu problema
de dependență.
4.3.13 Vărsăturile
- Vezi nevoia de a bea și a mânca - punctul 2.4.1.
4.3.14 Expectorația
Expectorația constituie actul reflex și voluntar de eliminare a secrețiilor și sputei formate
în căile respiratorii prin actul tusei.
Sputa reprezintă totalitatea substanțelor ce se expulzează din căile respiratorii prin tuse. În
condiții fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de mucus, necesară,
protejării suprafeței interioare a organelor respiratorii față de uscăciune și de efectul nociv al aerului
și prafului. Acest mucus nu se elimină și nu declanșează actul tusei.
În condiții patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută, care
acționează ca un corp străin și provoacă actul tusei. Sputa este formată din secreția, transsudația și
exsudația patologică a mucoaselor bronho-pulmonare, din descuamația epiteliilor pulmonare și a
căilor aeriene, din produsele rezultate din descompunerea țesutului pulmonar și din substanțe
străine inhalate, în timpul evacuării prin faringe și gură se mai adaugă salivă, secreție nazală și
faringiană.
Culoarea - roșie, sanguinolentă, aerată și spumoasă – hemoptizie;
- hemoptoică - striată, cu sânge, în tuberculoza pulmonară;
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococica;
- roșie-brună, când sângele stagnează în plămâni;
- roșie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;
- roz, spumoasa rozată în edemul pulmonar acut;
- galben verzuie, în supurații pulmonare;
- albă sau alb perlat, în inflamația bronșică și în astmul bronșic;
- neagră, în infarctul pulmonar.
Mirosul - fetid în dilatația bronșică, caverne tuberculoase;
- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supurații pulmonare.
Consistența - sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată și aderentă, este întâlnită în bronșita
acută și astm bronșic;
- sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supurația bronho-
pulmonara și este întâlnită în abces pulmonar;
- sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecții ale
căilor aeriene ca de exemplu, bronșita;
- sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de serozitate și
apare în abcese pulmonare.
Formă - perlată, în astmul bronșic;
- numulară, în caverne pulmonare;
- mase grunjoase izolate, în salivă;
- mulaje bronșice.
Aspectul - mucus, în astmul bronșic, inflamația bronhiilor;
- purulent, în supurațiile pulmonare;
- muco-purulent;
- seros, în edemul pulmonar;
- pseudomembranos, în difteria laringiană;
- sanguinolent, în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar.
Cantitatea - cantitatea maxima de secreție și spută, fiziologic, este de 40-50 ml;
- în afecțiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară, produsele
eliminate ajung la 200-400 ml/ 24 ore;
- în afecțiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente, colecția
purulentă este expulzată brutal iar expectorația devine vomică;
- în bronșita catarala, tuberculoza incipienta sau in pneumonie intre 50-100 ml/24
ore;
- în bronșectazie, gangrena pulmonara, edem pulmonar acut intre 1000ml/24 ore.
4.3.14.2 Intervențiile asistentei medicale - pacient cu expectorație

Obiective:
Pacientul să nu devină sursă de infecții nosocomiale.
Atitudini și intervenții
Menținem măsuri de ordin general:
•urmărim, supraveghem și delimităm caracterul expectorației;
•calmăm pacientul și îl poziționăm în postura care permite expectorația cu mai multă facilitate;
•luăm măsuri pentru respectarea unei asepsii riguroase deoarece expectorația reprezintă un pericol
de contaminare prin componentele sale patologice;
•interzicem pacientului:
- să fumeze, să servească masa fără igiena mâinilor în prealabil;
- să împrumute vesela celorlalți pacienți, să expectoreze oriunde și oricum etc.
Educăm pacientul:
• pentru expulzarea colecției prin tuse;
• pentru a evita expulzarea brutală și necontrolata a secrețiilor;
• în special copii sau femeile, pentru expectorație deoarece de obicei, ei nu știu să expectoreze și
își înghit secrețiile eliminate prin tuse;
• educăm pacientul ca după fiecare expectorație să-și efectueze toaleta;
•la nevoie menținem igiena bucală a pacientului prin ștergere cu comprese sau tampoane de vată;
•utilizăm soluții dezinfectante și mănuși;
•evaluăm volumetric expectorația în pahare gradate;
•comunicăm medicului: cantitatea, consistența, culoarea, mirosul sputei;
•colectăm sputa pentru analize de laborator;
•provocăm tusea artificială a pacientului pentru dezobstruarea căilor aeriene prin următoarea
manevră:
• așezăm pacientul în poziție semișezândă;
• comprimăm brusc și repetativ ventral baza toracelui pacientului după inspirație forțată;
• în paralel rugăm pacientul să efectueze un efort de tuse;
• această manevră poate fi efectuată în anumite cazuri, cu pacientul aflat în poziție șezândă;
• atenție la afecțiune și traumatisme toracice, craniene sau fracturi de coloană vertebrală.
4.3.15 Hemoptizia
- vezi nevoia de a respira-
NEVOIA DE A SE MIŞCA
ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
5 NEVOIA DE A SE MIȘCA
Definiție
A se mișca și a avea o bună postură sunt o necesitate a ființei vii de a fi în mișcare, de a-și
mobiliza toate părțile corpului prin mișcări coordonate, de a păstra diferitele părți ale corpului într-
o poziție care să permită eficacitatea funcțiilor organismului.

Menținerea independenței mișcării corpului și a bunei posturi este determinată de
integritatea aparatului locomotor (mușchi, sistem osos, articulații), a sistemului nervos central,
aparatului vestibular și componentele de ordin psihic - atenția, voința, capacitatea de înțelegere,
stare de conştienţă etc. Oasele acționează ca pârghii, având rol fundamental în realizarea mișcărilor.
Mușchii acționează prin proprietățile lor: excitabilitate, contractibilitate, elasticitate. Aparatul
vestibular menține echilibrul static și dinamic al corpului. Sistemul nervos - cerebelul - alături de
aparatul vestibular, contribuie la reglarea echilibrului, dar reglează totodată și tonusul muscular și
mișcările fine.
Datorită componentelor descrise mai sus individul își poate menține:
- stabilitatea, indiferent de poziție;
- echilibrul, fie în repaus sau mișcare;
- raporturi constante între organism și mediul extern;
- raporturi constante între masa musculară și mobilitatea articulațiilor;
- raporturi constante între membrele superioare;
- raporturi constante între membrele inferioare;
- raporturi constante între membrele superioare și cele inferioare.
Menținerea poziției bipede, schimbările de poziție, executarea mișcărilor voluntare can-
titative și calitative, capacitatea de autoservire și autonomia de deplasare constituie componentele
unei bune posturi și mișcări.
5.1.1 Factorii care influențează satisfacerea nevoii

Factori •Vârsta și dezvoltarea:
biologici - copilul mic are mișcările mai puțin coordonate, dobândindu-și controlul pe
măsură ce înaintează în vârstă; copilul este foarte activ, se mobilizează și adopta
tot felul de poziții;
- adultul este activ, în deplinătatea puterii, dă suplețe mișcărilor, le
coordonează;
- vârstnicul are forța fizică redusă, la fel agilitatea, rămâne totuși activ în exerciții
moderate;
- constituția și capacitățile fizice: influențează intensitatea efortului fizic pe care îl
depune individual.
•Exerciții fizice – au rol menținerea unei cât mai bune stări de sănătate.
Factori - emoțiile: pot fi exprimate prin mișcări ale corpului; pulsul și tensiunea arterială se
psihologici modifică în raport cu emoțiile, stresul, teama;
- personalitatea: temperamentul determină ca individul să fie mai activ, înflăcărat,
sau calm, grav.
Factori - cultura:
sociologici - individul practică activități fizice, adoptă diferite posturi în viața cotidiană,
în funcție de societatea în care trăiește;
- rolurile sociale: în societate, individul poate îndeplini activități ce impun un
efort fizic mai mare sau mai mic, pe care să-l compenseze prin rezistență
fizică și ore suficiente de repaus;
- organizarea socială: fiecare societate are legi și regulamente pentru ca individul
să-și mențină sănătatea, chiar dacă depune un efort deosebit;
Societatea organizează activități pentru petrecerea timpului liber, în mișcare și
agrement.
- temperatura mediului ambiant;
- ritmul circadian: activitatea fizica este mai redusa dimineața;
- tradițiile, religia: individul poate lua posturi acceptate, legate de obiceiuri, tradiții
sau obiceiuri religioase.

Postura - funcția corpului omenesc, bazată pe acțiunea sinergică și coordonată a
adecvată (sau elementelor aparatului locomotor și a sistemului nervos, cu ajutorul cărora se
atitudinea) menține stabilitatea, echilibrul și raporturi constante între corp și mediu și între
diferite segmente ale corpului;
- în picioare (ortostatism):
- capul drept înainte;
- spatele drept;
- brațele, pe lângă corp;
- șoldurile, gambele drepte;
- piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba;
- șezând:
- capul drept;
- spatele drept, rezemat;
- brațele sprijinite;
- coapsele orizontale;
- gambele verticale;
- piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba, sprijinit pe podea;
- culcat (clinostatism):
- decubit dorsal (pe spate);
- decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte);
- decubit ventral (pe abdomen).
Mișcări Tipuri de mișcări:
adecvate - abducție - mișcări de îndepărtare față de axul median al corpului;
- adducţie- mișcări de apropiere față de axul median al corpului;
- flexie/extensie - mișcări de apropiere sau îndepărtare a două segmente apropiate
(braț, antebraț, gambă-coapsă);
- rotație - mișcare realizată în jurul axului care trece prin lungul segmentului care
se deplasează;
- pronație/supinație - pronația este mișcarea de rotație a mâinii, prin care palma
privește în jos, iar supinația este mișcarea inversă; la picior, palma privește lateral,
cu marginea externă ridicată - pronație, invers fiind supinația;
- circumducție - mișcare complexă, care totalizează flexia, extensia, abducția și le
asociază cu rotația.
Exerciții fizice: sunt activități fizice efectuate cu scopul de a îmbunătăți
randamentul muscular și circulația:
- active - executate de către individ;
- pasive - mișcări ale articulațiilor, executate de către o altă persoană;
- izometrice - contracții musculare în care lungimea mușchiului rămâne
neschimbată, crescând numai tensiunea sa (exemplu: contracția mușchilor
pentru menținerea poziției corpului);
- de rezistență: exerciții fizice în care crește tonusul muscular.
A. caracteristicile exercițiilor: coordonate, armonioase, complete
B. execuție: - a se scula, a merge, a alerga, a se apleca, a se așeza pe vine, a
îngenunchea, a ridica greutăți, a apuca obiecte.
Tensiune - se modifică în raport cu intensitatea efortului depus.
arterială
Puls - crește frecvența și amplitudinea lui, în funcție de intensitatea efortului.
5.1.3 Intervențiile asistentei medicale pentru menținerea independenței

mișcării
- stabilește împreună cu pacientul nevoile de exercițiu fizic
- planifică un program de exerciții moderate, adaptat capacității fizice ale pacientului
- învață pacientul să folosească tehnici de destindere și relaxare
- educă pacientul să evite tabagismul, mesele copioase, surplusul de greutate
Tipuri de mișcări
5.2 Dependența în satisfacerea nevoii
5.2.1 Probleme de dependență:
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mișcărilor
4. Postură inadecvată
5. Circulație inadecvată
5.2.1.1 Imobilitatea
Aceasta reprezintă o diminuare sau o restricție a mișcării, fiind recomandată, adesea, ca
metodă terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme și boli organice sau funcționale.
A. Surse de dificultate care determină imobilizarea
Surse de ordin - alterarea centrilor nervoși (accident vascular cerebral);
fizic - alterarea integrității aparatului locomotor (fracturi, entorse, luxații);
- piedici ale mișcării (pansamente, aparat gipsat, extensie continuă);
- dezechilibre – durerea ;
- complicații digestive
Surse de ordin - tulburările de gândire, anxietate, stres, pierderea, separarea sentimente de
psihologic culpabilitate, depresii
Surse de ordin - eșecul;
sociologic - izolarea, agresivitatea, comunicare ineficienta.
Lipsa - cunoașterea de sine, despre alții și despre mediul înconjurător.
cunoașterii
B. Manifestări de dependență
- a se ridica;
Dificultate de
- a se așeza;
deplasare
- a merge;
Diminuarea - prezența parezelor; (mono, para, tetra pareze sau paralizii);
sau absența - prezența paraliziilor.
mișcării
Atonie - scăderea tonusului muscular.
musculară
Atrofie - diminuarea volumului mușchiului, a contractibilității sale.
musculară
Hipertrofie - mărirea volumului unui mușchi.
musculară
Contractura - contracție involuntară și permanentă a unuia sau mai multor mușchi care
musculară determină o poziție inadecvată
- contracția mușchilor masticatori determină trismus și
"râsul sardonic".
Râs sardonic
(tetanos)
Anchiloză - diminuarea sau imposibilitatea mișcării unei articulații.

- contracție spasmodică involuntară și dureroasă a unuia sau a mai multor mușchi
Crampă (molet, picior) cauzată de o poziție incomodă, de compresiunea unui nerv sau de
deficitul de calciu.
Escară de - ulcerații ale pielii (vezi nevoia de a păstra tegumentele curate și integre).
decubit
Diminuarea - tulburările psihice pot determina lipsa interesului pentru mișcare, menținerea
interesului timp îndelungat a unei stări de imobilitate.
Poate fi:
Impotenta
- parțială sau totala interesând un segment de membru, in totalitate sau mai multe
funcțională
membre- trecătoare sau definitive, regresiva , staționară sau progresiva.
C. Intervenții la asistentei medicale -pacient cu imobilitate

Pacientul să aibă tonusul - planifică un program de exerciții, în funcție de cauza imobilizării și
muscular și forță de capacitatea pacientului.
musculară păstrată
Pacientul să-și mențină - schimbă poziția pacientului la fiecare 2 ore;
integritatea tegumentelor - masează regiunile predispuse la escare, pudrează cu talc;
și a activității articulare - efectuează exerciții pasive, la fiecare 2 ore;
- învață pacientul care este postura adecvată și cum să efectueze
exerciții musculare active.
Pacientul să-și mențină - învață pacientul:
funcția respiratorie - să facă exerciții de respirație profunde;
- să tușească și să îndepărteze secrețiile;
- administrează medicația prescrisă de medic.
Pacientul să fie echilibrat - pregătește psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire ;
psihic - redă încrederea pacientului că imobilitatea sa este o stare trecătoare
și că își va putea relua mersul.
Pacientul să-și mențină - suplinește pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl servește la pat
satisfăcute celelalte cu cele necesare.
nevoi fundamentale
5.2.1.2 Hiperactivitatea
Această problemă de dependență constă în creșterea ritmului mișcărilor și a activităților
individului, determinată de instabilitatea emoțională și de pierderea ideilor.
A. Sursele de dificultate
Surse de ordin fizic - dezechilibre endocrine;
- reacții medicamentoase,
- alcoolism.
Surse de ordin - senilitate;
psihologic - tulburări de gândire;
- separație, criză, pierdere.
Lipsa cunoașterii - lipsa cunoașterii de sine.
Vorbire - vorbește mult, precipitat;
caracteristică
Pacientul - stimuli luminoși, auditivi, din mediul extern, cât și stimuli interni; ei
reacționează la toți determină reacții din partea bolnavului;
stimulii
Mișcări - mișcări rapide, frecvente;
caracteristice
Spasme - contracție involuntară a unuia sau mai multor mușchi;
Ticuri - mișcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braț sau ale
unui picior;
Manie - psihoză caracterizată printr-o stare de excitație, în special, în sfera
afectivității cunoașterii și activității; bolnavul este neliniștit, tulburent;
datorită ritmului rapid de desfășurare a activității sale, nu duce nimic la
îndeplinire din ceea ce plănuiește;
Euforie - bună dispoziție, de obicei, nemotivată.
C. Intervențiile asistentei medicale- pacient cu hiperactivitate

Pacientul să - înlătură stimulii din mediul înconjurător (asigură semiobscuritatea încăperii,
prezinte mobilitate izolarea fonică, reducerea numărului de vizitatori);
normală - asigură condiții ca bolnavul să facă băi călduțe, să consume lichide la
temperatură moderată.
Pacientul să-și - supraveghează permanent pacientul, pentru a nu se răni;
mențină - înlătură obiectele contondente;
integritatea fizică - aplică constrângeri fizice, dacă este cazul (chingi, cămașă de protecție);
- administrează tratamentul tranchilizant prescris de medic.
5.2.1.3 Necoordonarea mișcărilor

Această problemă de dependență reprezintă dificultatea sau incapacitatea individului de a-
și coordona mișcările diferitelor grupe musculare.
A. Sursele de dificultate
Surse de - deficit senzorial, leziuni ale sistemului nervos central, boala Parkinson;
ordin fizic - dezechilibru hidroelectrolitic;
- efect secundar al unor medicamente, droguri.
Surse de ordin - tulburările de gândire ;
psihologic - anxietate, stres.
Surse de ordin - mediu necunoscut.
sociologic
Lipsa cunoașterii - insuficiența cunoașterii de sine și a mediului înconjurător.
Akinezie - incapacitatea de a efectua anumite mișcări;
Ataxie - tulburare de coordonare a mișcărilor active voluntare;
Miscari - se caracterizează prin mișcări rapide ("mișcări coreice"), de amplitudine
coreice variabila, pe orice grup muscular, in repaus sau acțiune, dezordonate, bruște. La
nivelul fetei dau naștere la grimase. Produc mersul dansant.
Convulsii - contracții repetate, involuntare, ale unui mușchi sau grupe de mușchi, urmate
de relaxare; contracția este instantanee ;
Tremurături - secuse repetate, involuntare, ale unei părți a corpului (mâini, cap sau ale
întregului corp);
Contractura - punere in tensiune si scurtarea fibrei musculare in tetanos, turbare, tetanie,
permanenta afecțiuni cerebrale;
Fasciculatiile - contracții rapide, limitate la suprafața mușchilor, fiind determinate de
si fibrilatiile intoxicații endo- sau exogene;
musculare
Tulburări ale - mersul încet, obosit, cu opriri dese însoţeşte astenia, boala Addison,
mersului miastenia, convalescența;
- claudicația intermitentă - durerii musculare (crampe, tăieturi, furnicături sau
senzația de oboseala) mușchilor gambei care apare in timpul efortului fizic si
este ameliorat după o perioada de repaus; apare în arteriopatiile obliterante;
- mersul ebrios (titubant): nesigur, mișcări neconcordante, deplasări ale capului
înainte, înapoi; apare în intoxicația alcoolică sau cu barbiturice;
- mersul cerebelos: nesigur, cu bază largă de susținere;
- mers precipitant, pași mărunți, corp aplecat înainte (fuge după centrul de
greutate);survine în boala Parkinson;
- mersul senil cu paşi mici, târâţi, nesiguri; se înregistrează la vârstnici,
aterosclerotici, sindromul pseudobulbar;
- mersul stepat, equin: pacientul atinge solul cu vârful piciorului și apoi cu
călcâiul, ca un cal de circ; se constată în paralizia mușchilor pretibiali și
peronieri (datorată paraliziei nervului sciatic popliteu extern) în poliomelită,
sciatica paralizantă;
-mersul cosit (spastic) datorat hemiplegiei spastice: constă în aducerea
piciorului înainte printr-o mișcare de circumducţie (în arc) datorită
imposibilităţii flectării membrului inferior;
- mersul dezordonat- apare in coree;
- mersul antalgic- apare din cauza apariției durerii(boli reumatice, sciatica);
- mersul leganat, de rata- apare in miopatiile grave.
Dificultatea de - greutate in schimbarea poziției;
a trece din
ortostatism în
poziție șezând
Expresie - față rigidă
facială
caracteristică
C. Intervențiile asistentei medicale - pacient cu necoordonarea mișcărilor

Pacientul să fie - pregătește psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire
echilibrat psihic (Exemplul: E.E.G.)
Pacientul să aibă - planifică un program de exerciții și de mers, în funcție de capacitatea
tonusul muscular pacientului ;
adecvat activității - învață pacientul să utilizeze diferite aparate de susținere pentru
depuse activitățile cotidiene ;
- ajută pacientul să facă băi calde, exerciții fizice, îi face masaje la
nivelul extremităților ;
- administrează medicație antiparkinsoniană.
Pacientul să-și - pacientul va fi ajutat să-și satisfacă nevoile organismului.
satisfacă toate nevoile
organismului
5.2.1.4 Postura inadecvată

Este o problemă de dependență, reprezentată de orice poziție care nu respectă principiile
poziției anatomice a corpului și care predispune individul la diferite deformări.
A. Surse de dificultate
Surse de Pozițiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:
ordin fizic - oboselii, slăbiciunii musculare, anxietății, stresului sau durerii în cursul unor
boli; pacientul imobilizat la pat nu-și poate schimba poziția și este predispus la
alterări ale integrității pielii, la nivelul punctelor de presiune, la deformări, la
complicații pulmonare;
- modificărilor produse de boală în organism, cum ar fi contractura musculară
(tetanos);
- reacției, conștiente sau inconștiente, a individului (de exemplu, poziția cocoș
de puşcă, în meningită);
- măsurilor profilactice în prevenirea unor complicații (de exemplu, cu
membrul inferior, ridicat pe o pernă în tromboflebită);
- terapiei necesare vindecării (de exemplu, în cursul tratamentului fracturilor
prin extensie continuă);
- măsurilor de prim ajutor (de exemplu, în anemiile acute posthemoragice);
- examinării endoscopice sau clinice a unor organe.
Surse de - anxietate, stres ;
ordin - situație de criză, tulburări de gândire.
psihologic
Surse de - condiții de muncă inadecvate.
ordin
sociologic
Lipsa de - insuficienta cunoaștere de sine și a celorlalţi.
cunoaștere
oboseală musculară - reducerea temporară a capacității funcționale a mușchiului,
consecință a activității excesive, prelungite.
deformări ale coloanei vertebrale - cifoză (deviația coloanei vertebrale, cu o convexitate posteri
oară);
- lordoză (accentuarea curburii lombare a coloanei
vertebrale);
- scolioză (deviația laterală a coloanei vertebrale).
deformări ale membrelor - genu valgum - deformări în care genunchii sunt apropiați,
inferioare iar picioarele depărtate;
- genu varum - deformări în care genunchii sunt depărtați, în
schimb picioarele apropiate;
- picior strâmb
- sprijinit pe antepicior (equin) ;
- sprijinit pe călcâi (talus);
- sprijinit pe partea externă (varus);
- sprijinit pe partea internă (valgus);
- picior plat - bolta plantară prăbușită;
deformări ale șoldurilor - luxație - ieșirea capului femural din articulația

coxofemurală.
poziții inadecvate impuse - pentru examinare:
(forțate) - ginecologică - pacienta stă culcata
pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtați, iar coapsele flectate
pe abdomen;
-genu-pectorală - pieptul pe plan orizontal, pacientul
sprijinindu-se pe genunchi, poziție utilizată pentru examenul
rectoscopic;
- terapeutice- pentru intervenții, pentru a ameliora starea
pacientului, pentru vindecare:
- poziția Trendelenburg - trunchiul, membrele
inferioare mai sus decât capul (poziția asigură circulația
sângelui la creier);
- poziția Fowler- poziție semișezândă. Se obține prin
elevarea spatelui si capului pacientului la un unghi de 45-60
grade. Genunchii pot fi sau nu îndoiți. Aceasta poziție este
folosita pentru a facilita respirația, drenajul si alimentarea
pacientului .
- poziția din drenajul postural;
- poziția pacienților imobilizați in aparat gipsat;
- poziția “spate de pisica”- in decubit dorsal in pat,
cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen,
bărbia atingând pieptul; este indicata in puncția lombara.
poziții patognomonice - sunt specifice unei boli; de exemplu, în tetanos
- opistotonus- poziția de arc de cerc a pacientului sprijinit in
occiput si călcâie datorata spasmului prelungit al mușchilor
spatelui;
- pleurostotonus: atitudine de încovoiere a corpului lateral, in
arc de cerc, determinata de contractura mușchilor unei
jumatati a corpului.
- poziția „cocoș de puşcă", în meningită (capul în
hiperextensie iar membrele inferioare flectate atât din
articulația coxofemurală cât și din aceea a genunchiului).
dificultate de schimbare a - semișezând în pat (pacienții cu dispnee)
poziției - decubit ventral (poziție inadecvată, când pacientul nu-și
poate schimba singur poziția)
dificultate de a rămâne in poziție - greutate in a-si menține poziția;
adecvata
Torticolis - contractura mai mult sau mai puțin dureroasa a mușchilor
gatului, care limitează mișcările de rotație a capului;
bătătură (clavus) - hiperkeratoză ușor reliefată, netedă.
C. Intervențiile asistentei medicale- pacient cu postură inadecvată

Pacientul să aibă postura - instalează pacientul în pat, respectând pozițiile anatomice ale
adecvată. diferitelor segmente ale corpului;
- folosește utilajele auxiliare și de confort, pentru menținerea
poziției anatomice.
Pacientul să aibă o poziție - instalează, de urgență, pacientul cu tulburări respiratorii (dispnee)
care să favorizeze în poziție semișezând;
respirația, circulația - instalează, de urgență, pacientul cu anemie acută posthemoragică
sângelui, drenajul în poziție Trendelenburg;
secrețiilor bronșice. - instalează pacientul cu secreție bronșică în poziție de drenaj
postural;
- folosește utilaje pentru confortul pacientului, în aceste poziții.
Pacientul să nu prezinte - schimbă poziția pacientului la interval de 2 ore;
complicații ca: escare de - verifică pielea în regiunile cu proeminenţe osoase, o dată cu
decubit, anchiloze, schimbarea poziției;
contracturi. - masează punctele de presiune la fiecare schimbare a poziției;
- asigură igiena tegumentelor și a lenjeriei de pat și de corp;
- efectuează exerciții pasive și active (după caz);
- învață pacientul care este poziția adecvată.
5.2.1.5 Circulația inadecvată

Circulația inadecvată a fost tratată în cadrul problemelor de dependență ale nevoii de a respira și
de a avea o bună respirație.
5.3 Interdependența cu celelalte nevoi

Nesatisfacerea nevoii de a se mișca și a avea o buna postură afectează celelalte nevoi
fundamentale.
A comunica
•comunicare ineficientă și izolare prin limitarea posibilităților de mișcare sau invaliditate.
A-și menține temperatura în limite normale
•diminuarea/ incapacitatea de deplasare și mobilizare, determină vulnerabilitatea la factorii
meteorologici și hipo-/hipertermie prin imobilizare.
A respira
•restrângerea activităților fizice recreative, deficitul motor, postura inadecvată, determină, apariția
tulburărilor funcționale și a afecțiunilor respiratorii.
A mânca și a bea
•lezarea integrității sistemului locomotor (fractură, amputație), sau afecțiunea neurologică cu deficit
motor (durere exacerbată la mobilizare) determină dezechilibrul alimentar și hidroelectrolitic.
A elimina
•mobilizarea deficitară determină deplasare dificilă la toaletă, iar imobilizarea prelungită la pat este
cauza apariției tulburărilor reno-vezicale (incontinența de urină - materii fecale, litiază urinară,
infecție urinară cronică).
A dormi și a se odihni
•diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna și somnul prin lipsa de activitate, efort
fizic.
A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele
• problemele de dependenta determină tulburări trofice cutanate.
A se îmbrăca și dezbrăca
•disconfortul cauzat de durere la mobilizare, precum și afecțiunile articulare, limitează capacitatea
de autoservire, pentru îmbrăcat și dezbrăcat, iar imobilitatea determină imposibilitatea de a se
îmbrăca și dezbrăca.
A evita pericolele
•risc potențial major de rănire prin cădere, cauzat de imposibilitatea menținerii echilibrului,
ortostatismului și a tulburărilor de mers.
A trăi conform propriilor concepții spirituale
•afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale, prin diminuarea / incapacitatea de
deplasare (pacient incapabil să comunice la nivel senzorial, motor, afectiv).
A se realiza
•restrângerea preocupărilor sociale și imposibilitatea participării active pe plan profesional datorită
afecțiunilor locomotorii și invalidității.
A se recrea
•afectarea mobilității diminuează capacitatea de participare la activități recreative.
A învăța
•diminuarea/ incapacitatea de mobilizare determină restrângerea sau renunțarea la activități şcolare
și a preocupărilor intelectuale, precum și neacceptarea handicapului.
5.4 Proces de îngrijire/nursing

5.4.1 Culegere de date
vezi date/informații referitoare la pacientul îngrijit.
5.4.2 Analiza si interpretarea datelor

Identificarea problemelor
Probleme de dependență posibile: imobilitate, hiperactivitate, necoordonarea mișcărilor, postură
inadecvată, circulație inadecvată.
Manifestări de dependență: dificultatea de a se mobiliza, diminuarea sau absența mișcărilor,
anchiloze, atrofie musculară, spasme, ticuri, mânie, euforie, mișcări rapide si frecvente (mers si
gestica), ataxie, convulsii, rigiditate musculară, deformări, dificultatea de a rămâne in poziție
adecvată, cifoză, lordoză, scolioză etc.
Surse de dificultate: traumatisme alterarea centrilor nervoși si a sistemului locomotor, tulburări de
gândire, anxietate, deficit senzorial, drogurile, durerea, excesul de stimuli din mediu sau privare de
stimuli, alcoolismul, condiții de munca inadecvate, lipsa de cunoștințe etc.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
5.4.3 Planificarea îngrijirilor

Obiective potențiale pentru pacient:
• să-și mențină o bună poziție, să se deplaseze fără dificultate;
• să-și prevină tulburările prin imobilizare;
• să respecte planul de mobilizare activă și pasivă;
• să-și amelioreze poziția prin exerciții fizice;
• să învețe să se mobilizeze/deplaseze cu cârje, cadru, baston;
• să-și cunoască toleranța la efort, va şti să-și dozeze efortul;
• să știe cum să prevină anchiloza, atrofia musculară;
• să se deplaseze cu sau fără ajutor;
• să știe cum să combată staza venoasă, să favorizeze circulația venoasă.
5.4.4 Aplicarea îngrijirilor

Intervenții generale:
•îngrijirea pacientului imobilizat parțial sau total la pat;
•schimbarea lenjeriei de pat cu pacient imobilizat;
•schimbarea pozițiilor în pat, mobilizarea pacientului, metode;
•prevenirea escarelor de decubit, a tulburărilor circulatorii periferice, a anchilozelor, contracturilor,
metode de recuperare a mobilității;
•efectuarea de mișcări active, pasive, efectuarea de exerciții fizice permise;
•îngrijirea pacientului cu atele, aparat gipsat, aparate ortopedice;
•utilizarea metodelor de recuperare = utilizarea de cârje, cadru sau baston;
•asigurarea transportului pacientului,
•depistarea tulburărilor de statică;
•efectuarea exercițiilor de corectare pozițiilor vicioase;
•determinarea și înregistrarea valorilor de pulsului , respirației, tensiunii arteriale în repaus și efort.
5.4.5 Evaluarea îngrijirilor

Se va referi la:
• postură corectă, reluarea activității fizice, menținerea activității fizice;
• postură corectă, reluarea activității fizice, menținerea activității fizice limitele mișcării,
mobilității, valorile funcțiilor vitale, înregistrarea lor;
• durere, prezența tulburărilor circulatorii periferice, prevenirea tulburărilor de decubit;
• gradul de mobilizare, toleranța la efort, starea psihică, nivelul de cunoștințe, alte semne asociate.
NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI
6 ODIHNA ȘI SOMNUL
Într-o singură zi, inima unui om bate de 100 000 ori, iar sângele parcurge aproape 30
milioane de artere, vene și capilare. Respiră de aproape 20 000 de ori, rostește aproximativ 4000
de cuvinte, mobilizează grupe musculare majore de circa 750 de ori și activează, punând la lucru,
aproape 14 milioane de neuroni. Tot acest uriaș travaliu necesită perioade de odihnă și condiții
necesare regenerării celulare. Odihna și somnul devin astfel indispensabile vieții.
Se apreciază că adevărata odihnă regenerează, oferă condiții pentru reacumularea a aceea
ce s-a consumat. Somnul reprezintă un aspect important al odihnei, întrucât multe funcții ale
organismului se regenerează în timpul somnului. Dar odihna înseamnă mai mult decât somn;
înseamnă relaxare, schimbarea tipului de activitate, ieșirea de sub presiunea problemelor curente.
Odihna nu înseamnă neapărat repaus, ci poate fi și o altă activitate, o plimbare în aer liber sau orice
altceva care menține capacitatea intelectuală și poate relaxa mușchii.
În zilele noastre, viața se desfășoară într-un ritm trepidant, căruia o mulțime de oameni
obișnuiți, se luptă să-i facă față. Ei au nevoie de timp pentru odihnă pentru a evita oboseala cronică.
Studiile au arătat că sistemul nervos funcționează cu randament maxim după o noapte de
somn bun. Aceasta explică de ce capacitatea de înțelegere și de pătrundere a lucrurilor mai
profunde, complexe și abstracte, este mai mare dimineața decât seara.
În timpul somnului sunt secretați anumiți hormoni ceea ce demonstrează că procesele
biochimice sunt uneori mai active în somn. De aici și importanța lui. Hormonul de creștere, de
pildă, este produs în mare parte în timpul somnului liniștit dinaintea miezului nopții. Acest hormon
este renumit pentru rolul lui foarte important în creștere (nu întâmplător copiii dorm mai mult decât
adulții), dar acest efect se exercită și asupra creierului, crescându-i dimensiunile și eficiența. De
asemenea, hormonul de creștere stimulează transportul aminoacizilor din sânge în țesutul nervos,
îngăduind astfel celulelor nervoase să facă din învățare un proces permanent.
Un alt hormon important, cortizolul are producția maximă în intervalul dintre miezul nopții
și dimineața devreme. Cortizolul joacă un rol esențial în lupta continuă a organismului de a face
față factorilor stresanți, reducând inflamația și oboseala. Cei care se culcă seara târziu nu dau
organismului lor posibilitatea să se refacă după uzura din timpul zilei și își reduc astfel disponibilul
de energie și vitalitate pentru a doua zi.
În timpul somnului se refac celulele țesutului epitelial, dar și întreținerea neuronilor de la
nivel cerebral printr-o mai bună irigare, mai ales pe perioada viselor.
Lipsa odihnei și neasigurarea unui somn corespunzător reduce performanța și eficiența
activităților conducând la apariția surmenajului. Este binecunoscut faptul că scurtarea perioadelor
de odihnă și somn înseamnă, în final, scurtarea vieții.
Definiție:
Nevoia de a dormi si a se odihni este o necesitate a fiecărei ființe umane de a dormi și a
se odihni în bune condiții, timp suficient, astfel încât să-i permită organismului să obțină
randamentul maxim.
6.1 Condiții pentru odihna eficientă

Confortul fizic
- eliminarea surselor perturbatoare ce produc stări de iritare și nervozitate ;
- controlul durerii;
- asigurarea unei temperaturi optime a mediului;
- asigurarea igienei;
- poziții corporale adecvate;
- eliminarea surselor de distragere a atenției.
Implicare personală responsabilă
- capacitate decizională (fiecare persoană trebuie să-și cunoască condițiile corespunzătoare);
- participare activă în menținerea sănătății;
- informații corecte cu privire la satisfacerea trebuinței de somn;
- practicarea regulată a comportamentelor corecte pentru formarea paternului de somn.
Somn suficient
- obținerea unor ore suficiente de somn;
- calitate corespunzătoare a somnului.
6.1.1 Rolul somnului

Somnul este esențial pentru viață. Animalele deprivate de somn mor. Lipsa somnului poate
afecta sănătatea și chiar viața oamenilor. Un studiu efectuat de Societatea Americană de Cancer a
indicat o creștere a riscului de deces de 1,8 ori mai mare la persoanele sănătoase care au dormit
doar 6 ore pe noapte, față de persoanele care au dormit 7-8 ore pe noapte.
Organismul omenesc este alcătuit în aşa fel încât fiecare organ are un timp al său pentru
odihnă și recuperare. Procesele reparatorii și regenerative sunt însă maxime în timpul somnului.
6.1.2 Fiziologia somnului

Cercetările în domeniu au arătat că somnul nu este o simplă stare de abolire a stării de
conştienţă, ci reprezintă o formă de conştienţă modificată, dar cu păstrarea unor relații cu mediul
înconjurător. Somnul este un proces fiziologic foarte complex prin care creierul și corpul uman
alternează între perioade foarte active și perioade liniștite, dar în care activitatea nu încetează
niciodată.
Există două tipuri distincte de somn:
a. Somnul lent supranumit somn fără mișcări oculare rapide (NREM – nonrapid eye movements),
considerat și somn fără vise.
b. Somn rapid, cunoscut și sub numele de somn cu mișcări oculare rapide (REM – rapid eye
movements) sau de somn paradoxal. Este somnul cu vise.
Somnul lent, adică somnul clasic împărțit de Loomis în patru faze și caracterizat de unde
lente, este întrerupt periodic de somnul rapid (paradoxal), care are la bază o activitate corticală
dinamică ce se dovedește a fi, în cea mai mare măsură, expresia activității onirice. Subiecții treziți
în cursul somnului rapid relatează cu toţii că visau. Somnul lent constituie 60-70 % din somnul
total, iar somnul rapid se desfășoară în procent de 30-40 %. În timp ce la primul tip de somn undele
EEG sunt reprezentate de fusuri de mare amplitudine, somnul rapid se caracterizează printr-o
activitate electrică desincronizată, rapidă. Astăzi, datorită cercetărilor făcute se pot delimita exact
cele două perioade de somn.
Aceste două tipuri de somn se succed de mai multe ori în cursul unei nopţi, după un model
ciclic, caracterizat prin variații ale profunzimii somnului, precum și ale activității electrice a
creierului, mișcărilor oculare și tonusului muscular.
Somnul NREM relaxează și odihnește mușchii și corpul în general. În cursul lui, se produce
o scădere a temperaturii corporale și a tensiunii arteriale. Respirația se rărește și devine foarte
regulată. Acum se știe că acest tip de somn este împărțit în patru stadii. Primul dintre acestea (stadiul
I) este o perioadă de somnolență, în care activitatea electrică a creierului este similară cu cea din
timpul perioadei de veghe. Este un stadiu în care persoana se simte foarte relaxată și poate avea
senzația că visează, deși este conștientă încă de tot ceea ce se întâmplă în jur. Pe măsură ce mușchii
se relaxează, pot apărea tresăriri și spasme musculare, care uneori sunt suficient de intense pentru
a alunga temporar somnul. Aceste tresăriri mai violente se numesc „spasme mioclonice” și sunt
total inofensive.
Pe măsură ce somnul se adâncește, se trece la stadiul II, în care apar și modificări ale
electroencefalogramei, sub forma reducerii frecvenței undelor acesteia. Stadiile I și II de somn
NREM nu sunt decât niveluri tot mai profunde de somn, în care subiectul pierde contactul conștient
cu ceea ce se petrece în jurul său, dar poate fi trezit cu ușurință.
După aproximativ patruzeci de minute de la intrarea în stadiul I, subiectul trece la stadiul
IV, din care trezirea este mai dificilă. Acesta este stadiul care se relaxează, se odihnește și se reface
organismul din punct de vedere fizic. Acest stadiu este, de asemenea, răspunzător de anumite
fenomene nedorite ca sforăitul, somnambulismul, urinatul nocturn la copii (enurezis) etc. Dacă o
persoană este trezită pe timpul somnului profund îi trebuie mai mult timp pentru a se trezi și apoi
continuă se se simtă mahmură, somnoroasă și dezorientată pentru o perioadă de 10 - 15 m minute
numită și inerţia somnului.
După aproximativ nouăzeci de minute de somn de tip NREM, se produce o ușoară revenire
către stadiul I, superficial, trecându-se prin celelalte stadii în ordine inversă. Însă, în loc să se ajungă
la stadiul I și subiectul să se trezească, se trece în timpul de somn paradoxal (REM).
Acesta se caracterizează prin tresăriri și contracții musculare rapide, inclusiv ale mușchilor
globilor oculari, care alternează cu perioade de relaxare. Pulsul și tensiunea arterială prezintă
variații importante în timpul somnului de tip REM. La electroencefalogramă se înregistrează unde
caracteristice care evidențiază activitatea bioelectrică crescută a creierului. Perioada REM (cu
mișcări rapide oculare) este asociată cu activități extreme ale creierului (care visează) pe când
majoritatea mușchilor aparatului locomotor sunt paralizați. Dacă persoana este trezită în această
perioadă ea poate povesti cu multe detalii visul avut. Toți oamenii visează în timpul somnului REM,
deși nu toţi își amintesc visele. Dacă stadiul IV al somnului NREM reface organismul din punct de
vedere fizic, somnul de tip REM reface și odihnește din punct de vedere mental, fiind foarte
important pentru memorie și învățare. Iată de ce este foarte înțelept ca, înainte de a se lua o decizie
importantă sau de a se rezolva o problemă dificilă, să se asigure un somn eficient.
Privarea de somn de tip REM este mai neplăcută decât lipsa somnului lent. Doi cercetători
americani (N. R. Culler și H.B. Cohen) au arătat că lipsa somnului timp de o noapte are efecte
asupra dispoziției și memoriei la persoanele normale, iar lipsa somnului REM duce la scăderea
eficienței și capacității de integrare. Persoanele respective deveneau confuze, nesigure, temătoare
și prezentau o creștere marcată a apetitului, cu un câștig corespunzător în greutate.
Cei privați de somnul profund NREM (stadiul IV) de acest tip de somn se simt neodihniți
fizic, au tendința de a se retrage din societate, sunt mai puțin îndrăzneți și prietenoși, adesea
preocupați de apariția unor simptome fizice. Cercetările au indicat că organismul acordă prioritate
somnului profund atunci când are de ales între acesta și somnul cu vise. Deci, mai întâi este
satisfăcută nevoia de somn profund și abia după aceea nevoia de somn cu vise.
De-a lungul unui somn de noapte, fazele NREM și REM apar în cicluri de circa 90-120
minute (60-90 minute somn NREM urmat de 30-45 minute somn REM). Tot acest ciclu se repetă
de cca 4-6 ori în cursul unei nopți.
Somnul din timpul zilei nu se desfășoară după același tipar ca cel de noapte. Somnul de tip
REM predomină în timpul somnului de dimineață, iar somnul profund (stadiul IV) predomină în
timpul somnului de după-amiază și seară.
Fiecare persoană prezintă variații individuale față de cele descrise mai sus, însă acestea nu
sunt, în mod normal, prea mari.
6.1.3 Reglarea somnului

S-a evidențiat o interrelație între două mecanisme cerebrale antagoniste care activează sau
suprimă intermitent centrii nervoși superiori controlând starea de veghe/somn. Sistemul reticulat
conține celule speciale care au rol activator. Ele sunt informate prin impulsuri nervoase provenite
de la receptorii vizuali, auditivi și tactili. Activitatea corticală (din stările emoționale sau din
procesul gândirii) stimulează de asemenea celulele din zona reticulată. Catecolaminele, precum
noradrenalina sunt și ele implicate în menținerea stării de vigilență.
Somnul este indus de serotonină, un neurotransmiţător secretat de neuronii specializați din
bulb, punte și mezencefal. Această zonă poate fi controlată de impulsuri provenite de la niveluri
inferioare (exemplu: sunete, stimuli luminoși, durere) sau superioare (gânduri). De asemenea,
emoțiile, prin sistemul limbic, pot influența zona responsabilă cu inducerea somnului.
Atunci când o persoană dorește să adoarmă adoptă o poziție de relaxare într-un mediu
liniștit, fără lumină puternică, închide ochii, suprimându-şi astfel activitatea sistemului reticulat.
6.1.4 Ritmul circadian și reglarea ciclului veghe-somn

În reglarea ciclului veghe-somn este implicată și glanda pineală (epifiza). Se știe faptul că
glanda pineală, în afară de faptul că este cea care impune ritmul și cea care înregistrează trecerea
timpului, este un organ fotosensibil, care interpretează mesajele senzoriale transmise de retină. Ea
descifrează mesajele lumii înconjurătoare, cum ar fi ciclul lumină-întuneric al zilelor și nopților,
dar și schimbările care au loc în fiecare anotimp, traducându-le în mesaje hormonale pe care le
trimite întregului organism. De aici rezultă un bioritm intern zilnic numit ritm circadian. Perioada
necesară traversării unui singur ciclu complet al ritmului circadian se numește perioadă de ritm și
reprezintă, de obicei, o zi. Secreția de melatonină a glandei pineale atinge punctul maxim în timpul
nopții. Acesta este unul din modurile în care epifiza stabilește comunicarea cu alte organe având
rol de măsurător al timpului zilnic pentru întregul organism. Ea are un mare potențial antioxidant
distrugând radicalii liberi din corp care sunt răspunzători de afecțiunile degenerative (cancer,
maladia Alzheimer, boala Parkinson). Cea mai importantă calitate a melatoninei este cea de
revitalizare a întregului sistem endocrin aşa cum a demonstrat experimental cercetătorul elveţian
Walter Pierpaoli (transplantând glanda pineală a unui șoarece tânăr la altul bătrân, acesta și-a
recâștigat vitalitatea, prelungindu-i-se viața cu 25 procente din durata medie de viață, iar când a
transplantat glanda pineală a unui șoarece bătrân la altul tânăr, acesta a îmbătrânit rapid). De
asemenea a fost demonstrată experimental oprirea în evoluție și chiar remiterea cancerului,
adaptarea mai rapidă la modificarea fusului orar, scăderea colesterolului în sânge, sub influența
melatoninei. Ea stimulează timusul care joacă un rol esențial în funcționarea sistemului imunologic,
având rol opus cortizonului (generat de suprarenale pe timpul acțiunii agenților stresori) și
explicându-se astfel rezistența la situațiile stresante la tineri (la care acest hormon este la nivelul
optim).
Scăderea producției de melatonină (datorită stresului acumulat odată cu vârsta)
semnalizează sistemului endocrin să producă mai puțini hormoni sexuali, care conduce în timp la
atrofia organelor sexuale însoțită de scăderea interesului pentru actul sexual și a performanțelor pe
timpul acestuia (atât la bărbați cât și la femei).
Melatonina este probabil singurul antioxidant capabil să pătrundă în fiecare din celulele
organismului uman, prevenind și reducând distrugerile provocate de radicalii liberi aduși prin
alimentele cancerigene sau produși prin acțiunea agenților stresori. Când este produsă în cantități
suficiente (pe timpul nopții) asigură un somn profund și eficient, iar o producție slabă provoacă
adormirea greoaie, un somn superficial, agitat sau chiar insomnie.
Schimbarea fusului orar sau lucrul în ture, provoacă modificări ale tensiunii arteriale,
glicemiei, vitalității, stării psihice, sistemului endocrin, însoțite de insomnie. Prin folosirea
somniferelor se poate induce somnul, dar celelalte simptome rămân neschimbate. Revenirea
capacității de secreție a melatoninei de către glanda pineală, va reseta ceasul biologic și va restaura
întreg echilibrul fiziologic al organismului celor ce schimbă fusul orar sau lucrează în ture.
Starea de atenție și de performanță este afectată de ritmul cicardian, controlat de hipotalamus
și poate fi observat prin analiza evoluției temperaturii corpului. Astfel nivelul cel mai jos al
funcţionării corpului este între orele 3-5 dimineața (când alături de temperatura corpului, sunt pe
nivel minim, atenția și performanța), iar la persoanele care lucrează noaptea somnolența este
maximă. Atunci există riscul accidentelor de muncă. Maximum de atenție și performanță este între
orele 9-11 dimineața, urmat de un al doilea minim între orele 3-5 după amiază și un nou maxim
între orele 9-11 seara.
Somnolența din timpul zilei (între 3-5 după amiază) apare chiar dacă nu s-a servit masa de
prânz, dar dacă s-a servit prânzul, între aceste ore somnolența se exacerbează.
6.1.5 Necesarul de somn

Din rațiuni încă necunoscute, necesarul de somn este o chestiune extrem de personală. Nu
are legătură cu sexul (chiar dacă se crede că femeile ar dormi mai puțin), gradul de inteligență sau
cantitatea de exercițiu fizic efectuată. Thomas Edison, marele inventator american, se descurca cu
numai 4-5 ore de somn pe noapte, în vreme ce Albert Einstein, genialul om de știință, avea nevoie
de cel puțin 9 ore ca să fie în formă.
Nevoia de somn variază însă în funcție de vârstă. Un nou-născut doarme în medie 20 de ore
pe zi, un copil de 6 ani, 10 ore, unul de 12 ani, 9 ore. Un adult are nevoie în medie de 7-8 ore de
somn pe zi (cu variații destul de mari față de aceste medii), iar când durata somnului este prelungită
cresc semnificativ atât atenția cât și performanțele intelectuale, emoționale și fizice pe timpul
întregii zile. Somnul insuficient pe termen scurt duce la degradarea treptată și cumulativă a
performanțelor intelectuale, atenției și comportamentului. În același timp crește timpul de reacţie la
evenimente, se reduce vigilența, gândirea devine înceată și confuză și crește durata rezolvării
problemelor. Somnul insuficient pe termen lung generează sau agravează problemele de sănătate,
scurtând astfel speranța de viață.
Experții din domeniul somnului au pus la punct o regulă simplă de evaluare pentru a putea
evidenţia dacă o persoană a dormit suficient: dacă în cursul zilei următoare persoana respectivă nu
este somnoroasă, ci vigilentă și odihnită, atunci a fost asigurat necesarul de somn în noaptea
anterioară.
6.1.6 Visele
În plin somn, inconștientul se întrerupe și conștiința ia act, pe neașteptate, în mod pasiv și
imprevizibil, de o serie de viziuni, de trăiri asemănătoare, dar și deosebite de ceea ce se întâmplă în
stare de veghe. În desfășurarea acestei trăiri frapează întotdeauna marea ei diversitate. Uneori,
putem visa mult, alteori puțin sau chiar deloc. Mai mult, visul poate fi “lung” sau “scurt”, putem
visa în fiecare noapte, sau numai din când în când, putem avea un singur vis, două vise sau mai
multe. Acesta este aspectul cantitativ al visului. Cât privește latura lui calitativă, se are în vedere
că visul poate fi “vag” sau “viu”, coerent sau incoerent, omogen sau neomogen, logic sau absurd,
plăcut sau neplăcut. Când e neplăcut vorbim despre coșmar. Bipolaritatea visului are însă numai un
caracter abstract și didactic, deoarece de cele mai multe ori visul cuprinde simultan și succesiv
caracteristici contrarii, adică el poate fi coerent și incoerent, logic și absurd, clar și confuz.
Cercetările neurofiziologice moderne au adus multe clarificări, arătând că procesele
bioelectrice din creier au altă evoluție în stare de somn decât în stare de veghe și că visele apar mai
mult în condițiile somnului paradoxal atunci când anumite porțiuni ale scoarței cerebrale sunt
excitate și când unele engrame (urme, depozite ale memoriei) sunt reactivate. Materialul
informaţional din care este alcătuit visul are ca sursă experiența proprie. În consecință, orbii nu pot
visa cu imagini vizuale. Există cazuri când oamenii declară că au visat locuri pe care nu le-au văzut
niciodată. Realitatea este că anumitor fapte, în stare de veghe, nu li se acordă importanță, ele nu
sunt conştientizate, dar în stare de somn devin dominante pentru că, ceea ce în timpul stării de veghe
a fost un reflex extrem de slab și izolat, în timpul somnului poate deveni un stimul puternic. Se
ajunge astfel la ideea că mecanismul visului este condiționat atât de influența stimulilor externi care
transmit atenuat senzaţii “obiective” din mediul înconjurător cât și de stimulii interni care transmit
impulsuri spre creier.
De fapt, cauzele viselor sunt extrem de variate, între ele numărându-se preocupările, grijile,
sentimentele, care pot să se reactiveze în somn și să se propage în vis. De exemplu, în preajma unui
eveniment aşteptat, vom visa cu siguranță ceva în legătură cu el. Iată de ce psihanaliza susține nu
fără temei, că dorințele noastre ascunse și trebuințele reprimate de conștiință răbufnesc în vis.
I. P. Pavlov consideră că visul este o expresie a manifestărilor anumitor “puncte de veghe
speciale, existente pe aria corticală cufundată într-o stare de inhibiţie” specifică stării de somn.
Pe baza tuturor experimentelor întreprinse s-a conturat pînă la urmă disciplina ştiintifică
obiectivă despre vise. Cercetătorii, urmărind cronologia, ritmicitatea si durata celor două tipuri de
somn pe parcursul unei nopţi ajung la explicaţii senzaţionale. Mai întâi se constată că de fapt toţi
oamenii visează, fără excepţie, chiar și cei care neagă că ar visa. La aceştia însă negarea este efectul
unei amnezii de trezire. În al doilea rând s-a ajuns la părerea că faza de somn rapid, paradoxal, deci
somnul cu vise, este esențială, vitală, strict necesară. Cu alte cuvinte, nici nu se poate trăi fără vise.
Nici oamenii, dar nici animalele nu pot să renunțe la ele. Aceasta, pentru că visele sunt atât biologic,
cât și psihologic, utile. Subiecții care nu au fost lăsați să viseze, fiind treziți ori de câte ori aveau
mișcările oculare simptomatice pentru activitate onirică, deși dormeau cantitativ suficient au suferit
unele tulburări de tip nevrotic.
Necesitatea absolută de a visa a fost demonstrată de profesorul Michel Jouvet, de la
facultatea de medicină din Lyon. În acest scop el a supus unor experiențe radicale de “lipsire de
vise” nu oameni, ci, pisici. După doar o săptămână nevoia de a visa a fost totală, subiecții
nemaiputând să se autocontroleze. În continuare el extirpează la 65 de pisici partea tânără a
creierului (neocortexul), lăsând neatinse părţile străvechi (paleocortexul) adică centrul viselor.
Rezultatul a fost că animalele visau continuu, ceea ce dovedește că visele au apărut pe o anumită
treaptă a evoluției și că ele constituie forme atavice, legate de structuri vechi ale creierului, dar
foarte necesare vieții.
Iată cum și misterele viselor se destramă tot mai mult. Cu alte cuvinte în vise nu există nimic
supranatural.
Coșmarul este un vis cu imagini terifiante și halucinații hipnagogice. Provoacă spaimă
subiectului, mai ales prin imposibilitatea acestuia de a fugi de pericole, ca urmare a inhibiţiei
reflexelor monosinaptice spinale. Coșmarurile apar mai ales în situații stresante, după ingestia de
alcool, barbiturice și tranchilizante.
Hipnoza reprezintă o stare de conştienţă modificată asemănătoare somnului. Este un
fenomen încă neelucidat, dar se știe că se bazează pe sugestibilitate. Cercetările moderne de
psihofiziologie atestă ideea că hipnoza se aseamăna mai mult cu starea de veghe decât cu cea de
somn. Tehnica hipnozei se bazează, în toate cazurile, pe diferite procedee sugestive. Într-un fel sau
altul, majoritatea oamenilor sunt sugestionabili. Dar sugestibilitatea diferă de la un individ la altul
în funcție de particularitățile psihice ale persoanei, vârstă, sex, experiență de viață, grad de cultură,
capacitate de discernământ etc. Deşi știința nu poate încă explica în întregime mecanismele
hipnozei, efectul hipnotic se atribuie funcției reglatoare a limbajului, capacității de sugestibilitate a
subiectului și, după unii autori, chiar particularităților deosebite pe care le-ar poseda hipnotizatorul.
În hipnoză, activitatea psihică nu dispare, dar au loc fenomene de concentrare maximă asupra celor
sugerate. În aceste condiții subiectul poate executa o serie de acțiuni automatizate și chiar adoptă
poziții mai puțin confortabile asemănătoare cu starea de catalepsie. Acest fapt se datorează inhibiției
realizată la nivelul creierului, consecutiv cu menținerea unei singure zone de excitabilitate prin
intermediul căreia se exercită influențe asupra subiectului.
Atunci când se provoacă un somn hipnotic, el se poate transforma în somn natural dacă se
întrerupe sau slăbește legătura dintre hipnotizator și hipnotizat. Trecerea se poate face și invers: de
la somnul natural la somnul hipnotic. Un astfel de caz se poate manifesta și atunci când omul
vorbește în somn și îi sunt adresate întrebări pe un ton potrivit, legate de conținutul visului. Dacă
cel care doarme răspunde, somnul natural se transformă în somn hipnotic și se acționează prin
sugestie. În felul acesta se poate recurge la sugestia hipnotică în scopul înlăturării unor deprinderi
și înclinații negative din comportamentul copiilor. Unii oameni bolnavi pot fi învățați să se
autohipnotizeze, în așa fel încât atunci când se apropie criza, să-și provoace o stare de hipnoză. Spre
exemplu, bolnavii de astm, când simt că se apropie criza își provoacă un somn hipnotic, iar criza
dispneică nu mai are loc, iar bolnavul se trezește automat (după circa un sfert de oră).
Tot prin metode de autosugestie, bolnavii pot obține starea de relaxare, atât de necesară
pentru controlul durerii.
Apreciind utilitatea practică a hipnozei, o serie de specialiști o aplică cu succes în
stomatologie, psihiatrie, chirurgie, logopedie. S-a creat chiar o disciplină aplicativă numită
hipnologie. Astfel, hipnoza este folosită ca adjuvant în tratamentul nevrozei astenice, a obsesiilor,
a ticurilor, a insomniei, a bâlbismului (bâlbâiala), a alcoolismului. Dar cel mai mult, cu rezultate
excelente, este folosită în terapia durerii.

Ființa umană consacră o parte importantă a vieții somnului și odihnei.
ODIHNA este perioada în care se refac structurile alterate ale organismului, se completează
resursele energetice folosite, se transportă produșii formați în timpul efortului, fie în ficat - acidul
lactic, fie în rinichi, organ excretor.
SOMNUL este forma particulară de odihnă prin absența stării de veghe.
Somnul eliberează individul de tensiuni psihologice și fizice și îi permite să găsească energia
necesară activității cotidiene.
In timpul somnului, activitățile fiziologice descresc, are loc diminuarea metabolismului
bazal, a tonusului muscular, a respirației, a pulsului, a tensiunii arteriale. Sporește secreția
hormonilor de creștere, mai ales la pubertate.
Acestea sunt mai evidente în timpul somnului nocturn și mai reduse în cel diurn.
Se cunosc două tipuri de somn: somnul lent, clasic sau ortodox, și somnul paradoxal cu activitate
rapidă corticală.
Somnul lent reprezintă o veritabilă perioadă de odihnă pentru organism (numai parțial
pentru creier), are un rol reparator, restaurator, fortifiant, cu funcție în creșterea și reînnoirea
țesuturilor corporale.
Somnul rapid, paradoxal, este important pentru refacerea creierului (crește fluxul sanguin în creier).
Visele se produc în somnul paradoxal. Cei treziți din somnul paradoxal își amintesc precis
conţinutul visului cu detalii.
In alte faze, își amintesc greu sau deloc.
Ciclul de somn este constituit din perioade de somn lent, care pe măsura înaintării în noapte
își pierde din calitatea de somn profund și din perioada de somn rapid.
Variațiile în producerea ciclurilor de somn sunt mari de la individ la individ.
Pentru a se menține starea de independență este necesară respectarea ritmului somn-veghe.
6.2.1 Factorii care influențează satisfacerea nevoii de somn

Biologici - vârsta.
Nevoia de odihnă și somn variază în funcție de vârstă:
- copilul, în timpul creșterii, are nevoie de mai multe ore de somn, care se
diminuează progresiv până la vârsta adultă, când se stabilizează
- la persoanele vârstnice, nevoia orelor de somn rămâne nemodificată, se
modifică calitatea somnului (superficial, dificultăți de adormire, frecvența trezirilor
nocturne, facilitatea ațipirilor diurne);
- necesități proprii organismului.
Există persoane care dorm mai puțin, păstrându-și vioiciunea și puterea de muncă, în
timp ce altele necesită un număr mare de ore de odihnă și somn.
- activitatea.
O activitatea fizică adecvată predispune individul la un somn regenerator.
- alimentația.
Fluctuațiile si regimurile hipo si/sau hipercalorice afectează paternul de somn.
- deprinderi legate de somn.
Somnul își are regulile sale, ritualul său, de care este necesar să se țină seama;
culcarea la aceeași oră, somnul nocturn, confortul, unele deprinderi înainte sau la
culcare cum sunt: lectură plăcută, baie caldă, băutură caldă sau rece; la copii,
poveștile sau jocul cu jucăria preferată favorizează somnul.
- ritmul veghe-somn.
Funcția veghe-somn reprezintă un proces biologic a cărei periodicitate este legată de
alternanța zi-noapte. Schimbarea acestei alternanțe poate explica perturbările
funcției veghe-somn apărute la speologi, cosmonauți, muncitori care lucrează în
ture. Această perturbare veghe-somn atrage după sine perturbarea numeroaselor
sisteme biologice. Somnul nocturn este mult mai odihnitor decât cel diurn.
- capacitatea de a te destinde.
Eliberarea de tensiunile nervoase, preocupările zilnice; relaxarea fizică și psihică
favorizează instalarea somnului; dacă nu se eliberează de acestea, este posibil să
adoarmă cu mare greutate.
- stilul de viață
Modul de viață al oamenilor este diferit și prezintă în componența lui
comportamente dezirabile sau indezirabile, unele dintre acestea influențând
cantitatea și chiar calitatea somnului.
Psihologic - anxietatea, teama, neliniștea, stresul emoțional.
Starea de neliniște mai mult sau mai puțin conștientă, care produce o puternică
tensiune interioară, manifestată prin nesiguranță și tulburări neurovegetative,
modifică, calitatea și cantitatea somnului.
- substanțele psihoactive (alcoolul, drogurile, cafeaua, ceaiul, unele medicamente
influențează cantitatea si calitatea somnului;
- somniferele alterează calitatea somnului.
Sociologic - programul de activitate:
Persoanele care au un program de muncă, variabil au ritmul veghe-somn modificat;
aceasta influențează satisfacerea nevoii de a dormi, a se odihni.
Culcarea la ore fixe, somnul de noapte asigură odihna necesară organismului.
- locul de odihnă:
Confortul, numărul de persoane cu care împarte camera, intimitatea și liniștea
locului de odihnă pot modifica repausul și somnul.

(număr de ore de somn corespunzător vârstei si activității depuse, somn liniștit, fără întreruperi si
fără coșmaruri, stare de relaxare).
Somnul - durata- in funcție de vârstă:
- sugarul are deja create paternuri de somn care încep să se contureze încă de la o
lună și se desăvârșesc la vârsta de trei luni: între 10 și 12 ore noaptea, 2 ore ziua.
- copilul mic doarme pe tot timpul nopții și are unul sau două episoade de somn,
ziua. La trei ani, al doilea episod de somn diurn este eliminat.
- preșcolarul :totalul de somn la această vârstă se încadrează între 10 și 11 ore,
zilnic.
- școlarul are nevoie de aproximativ 10-12 ore de somn, cu mari variații
individuale.
- adolescentul doarme în medie, între 8 și 9 ore zilnic, dar petrece o perioadă mai
lungă culcat în pat.
- adultul prezintă cea mai mare individualizare a necesarului de somn. Dacă
unele persoane au nevoie de 9 ore de somn pentru a se recupera, altora le sunt
suficiente numai 6 ore, zilnic.
- calitatea: regenerator, calm, fără coșmaruri, fără întreruperi, adoarme cu ușurință și
se trezește odihnit; la copil somnul nocturn, continuu este instalat după luna a 3-a, iar
la sfârșitul lunii a 10-a, organizarea este ca la adult.
- vise agreabile, plăcute.
Perioade - pentru evitarea suprasolicitării fizice și psihice, perioadele de activitate trebuie
de repaus intercalate cu perioade de repaus;
- durata acestor perioade, intervalul la care se succed, programarea judicioasă în raport
cu activitatea depusă și necesitățile organismului au un efect binefăcător, recreativ
asupra organismului. Exemplu: pauza după ora de curs.
Perioade - este necesară activitatea bine organizată și judicios alternată cu perioade de relaxare
de și timp liber, care să permită refacerea forței fizice și a capacității intelectuale.
relaxare și Exemplu: vacanta elevilor.
timp liber
Modalități - din mijloacele de destindere și odihnă, de mare varietate și complexitate vor fi adesea
folosite cele mai adecvate firii și posibilității pacientului. Sunt evitate modalitățile care nu
pentru oferă posibilitatea destinderii și nu contribuie la menținerea sănătății.
odihnă și - cea mai eficientă odihnă este cea activă: după activități fizice - activități intelectuale;
relaxare după activități intelectuale, activități fizice ușoare, plăcute.
6.2.3 Intervențiile asistentei medicale pentru menținerea nevoii de a dormi,

a se odihni
- menține condițiile necesare somnului, respectând dorințele și deprinderile persoanei;
- observă dacă perioadele de relaxare, de odihnă sunt în raport cu necesitățile organismului și
munca depusă;
- îi explică necesitatea menținerii unei vieți ordonate, cu un program stabilit;
- îl învață tehnici de relaxare și modalități care să-i favorizeze somnul prin discuții, demonstrații,
material documentar.
6.2.3.1 Reguli pentru păstrarea capacității de odihnă și somn
Asistenta medicală trebuie să cunoască regulile pentru obținerea unui somn odihnitor și să
informeze clienții despre rolul comportamentelor sanogene în păstrarea ritmului veghe-somn.
Problemele de somn sunt adesea rezultatul unor proaste deprinderi de somn, care cu timpul devin
o parte importantă a vieții cotidiene.
Iată câteva reguli pentru obținerea unui somn de calitate:
- activitate moderată: exercițiul fizic în cursul zilei (atleții beneficiază de mai mult somn decât
ceilalți oameni);
- respectarea cu strictețe a orelor de culcare și de trezire, chiar și în week-end sau în vacanță;
oamenii sunt programați să funcționeze după principiul obișnuinței;
- respectarea, pe cât posibil, a principiului regularității în toate activitățile desfășurate, inclusiv în
domeniul alimentației;
- evitarea meselor târzii; nu ne putem odihni dacă aparatul digestiv nu este în repaus; o masă de
seară ușoară, cu 3-4 ore înainte de a merge la culcare este ideală;
- evitarea alcoolului, cafelei, ceaiului chinezesc sau rusesc și oricărui alt drog; acestea suprimă
somnul de tip REM.
- evitarea programelor TV cu tentă emoțională puternică, a lecturilor tensionate și a discuțiilor în
contradictoriu;
- plimbări liniștite în aer curat însoțite de exerciții de respirație;
- băi calde (nu fierbinți);
- dormitor aerisit, cât mai liniștit și mai puțin luminos cu putință (dacă zgomotul e o problemă,
dopurile pentru urechi sunt foarte utile; se pot folosi, de asemenea, benzi textile aplicate pe ochi,
pentru a împiedica lumina nedorită să producă disconfort); temperatura din cameră trebuie să
fie plăcută;
- practicarea unor exerciții de relaxare: relaxarea minții înlătură gândurile și grijile acumulate pe
parcursul unei zile care pot ține pe cineva treaz mai mult decât orice altceva. De aceea, este
foarte utilă concentrarea minții asupra unei teme unice. Meditația pe teme spirituale cu
deconectarea de la lumea reală oferă apoi, cel mai bun somn.
În completarea regulilor de mai sus:
- nu este bine să luptăm cu oboseala; persoana obosită trebuie să meargă imediat la culcare;
- nu este bine să ne culcăm dacă nu suntem obosiți; acest lucru nu va face decât să ducă la deprinderi
proaste, ca de exemplu statul întins în pat și privitul tavanului în gol. Patul trebuie asociat cu
somnul; conversațiile telefonice, uitatul la televizor, cititul etc., vor asocia patul cu alte activități
și vor programa creierul în direcții greșite;
- unele persoane consideră că țigările îi ajută să se relaxeze, dar de fapt nicotina este un stimulent
care va accentua starea de veghe;
- alcoolul încetinește funcționarea sistemului nervos. El poate ajuta la adormire, dar mai târziu
somnul va fi întrerupt. Alcoolul distruge paternul de somn, iar în dimineața următoare va
determina stare de oboseală și dureri de cap;
- învățarea tehnicilor de relaxare poate fi o soluție salvatoare.
Somnul este, fără îndoială, marele restaurator. În timpul somnului, celulele se divid și dau
naștere altor celule, cu o viteză dublă față de cea din timpul perioadei de veghe; de aceea, cei care
își păstrează capacitatea de a performa un somn de calitate se mențin tineri mai mult timp. Se spune
că dacă dormi mult trăiești mult, dacă dormi puțin trăiești puțin. Adevărul este că fiecare individ
are necesarul lui de somn pe care trebuie să-l obţină, dar importantă este mai ales calitatea somnului.
6.3 Dependența în satisfacerea nevoii

Probleme de dependență:
- insomnie/ hiposomnie,
- hipersomnie,
- disconfort/ incomoditate,
- fatigabilitate.
6.3.1 Insomnia
= dificultatea de a dormi sau de a te odihni dormind.
Fără somn organismul uman nu poate supraviețui mult timp. De aceea, termenul de insomnie
se referă la hiposomnie, ca și cantitate insuficientă de somn sau la fragmentarea somnului și/sau
alterarea paternului de somn, ca și alterare a calității somnului. Există multe forme de insomnie
diferite prin manifestări, dar și prin cauzalitate.
Insomnia a fost definită ca o tulburare a echilibrului somn-veghe, care se manifestă prin
lipsa de somn sau prin reducerea duratei și a profunzimii somnului, având drept consecințe
dereglarea proceselor metabolice de refacere desfășurate în timpul somnului. Când în organism apar
dezechilibre metabolice se declanșează diverse afecțiuni cronice. Organele afectate transmit
permanent creierului informații despre starea lor, dar la o frecvență mai mică decât în mod normal,
ceea ce duce la crearea unei stări de alertă și hiperexcitaţie cerebrală. Datorită acestor informații,
creierul se comportă în permanență ca și cum individul ar fi treaz, chiar și în momentele în care se
instalează starea de somn. Fiind dereglate circuitul energetic și impulsurile nervoase cerebrale,
metabolismul de bază nu mai asigură refacerea și regenerarea organismului. Acumularea
permanentă a oboselii și lipsa de odihnă întrețin cercul vicios al insomniilor.
Fizice:
- surmenajul fizic și intelectual;
- sedentarismul și lipsa de activitate;
- regim alimentar neechilibrat, cu mese copioase seara;
- stil de viață dezordonat, cu program de somn aleator și fără o oră de trezire stabilită;
- prezența unor afecțiuni cronice care provoacă durere sau disconfort;
- consum excesiv de alcool sau droguri;
- consum excesiv de băuturi sau substanțe cu efect excitabil asupra sistemului nervos: cafea, ceaiuri,
energizante, sucuri etc.;
- administrarea pe perioade îndelungate a somniferelor sau a altor substanțe cu efect asemănător;
- administrarea anumitor medicamente cu efect excitabil asupra sistemului nervos (codeina);
- dereglări funcționale ale glandelor endocrine (epifiză, hipofiză, tiroidă, suprarenale).
Psihologice:
- stări psiho-emoţionale deosebite (anxietate, depresie);
Sociologice:
- schimbări bruște și radicale în mediul înconjurător sau în stilul de viață (schimbarea continentului
și fusului orar etc.);
Somn - numărul de ore de somn: ore insuficiente de somn - durata totală de 6 ore;
perturbat - insomnii inițiale - pacientul adoarme foarte greu după care doarme până
dimineața
- insomnii terminale - după o adormire normală, se trezește și nu mai poate
adormi
- calitatea somnului.
Pacienții nu sunt satisfăcuți de somnul lor întrerupt, agitat, superficial.
Insomnia este clasificată în funcție de frecvența nopților nedormite :
- insomnie tranzitorie – de scurta durata, durează de la o noapte pana la câteva
săptămâni ;
- insomnie intermitenta – episoade de insomnie tranzitorie repetate la intervale
de timp neregulate ;
- insomnie cronica – pe o perioada de câteva luni pacientul nu a putut dormi cel
puțin câteva nopți pe săptămână.
Insomnia este clasificată în funcție de modul de apariție :
- insomnii dormiţionale - apariția multiplelor perioade de veghe, care survin în
timpul nopții, fărâmiţând somnul nocturn; trezirile durează vreme îndelungată, sunt
chinuitoare; aceste treziri pot fi după vise cu conținut neplăcut sau coșmaruri;
- insomnii predormiţionale - stare de veghe prelungită până la instaurarea
somnului;
- insomnii post-dormiţionale - survin la vârstnici și mai ales la cei care se culcă la
ore timpurii.
Ațipiri în - pacientul ațipește pentru durate scurte de timp; în funcție de durata și numărul lor,
timpul zilei ele pot completa sau nu lipsa orelor de somn nocturn; unii pacienți dorm în timpul
zilei și somnul de noapte este de scurtă durată, dar totalizează numărul necesar de
ore de somn (falsa insomnie).
Coșmaruri - vis penibil, dominant; pacientul se trezește brusc din somn, neliniștit, agitat,
adoarme din nou cu greutate.
Somnambuli - tulburare paroxistică de somn; pacientul se dă jos din pat și începe să umble prin
sm cameră, străzi, locuri periculoase; are privirea rătăcită, mișcări dezordonate, nu
vorbește, nu răspunde la întrebări; după un timp se întoarce, se culcă, adoarme.
Apatie - lipsa de interes față de ambianță și propria persoană. Rămâne în pat timp
îndelungat în căutarea somnului.
Pavor - stare de spaimă intensă , care apare în timpul somnului, mai frecvent la copii;
nocturn pacientul se trezește brusc din somn, se ridică în șezut, țipă, gesticulează, are
privirea rătăcită, încearcă să fugă; după câteva minute, această stare dispare,
pacientul adoarme.
Neliniște - teama nejustificată care apare pe fondul de instabilitate emoțională, tulburând

odihna pacientului; tulburări de gândire, manifestate prin apariția în conștiința
pacientului contrar voinței, unor reprezentări, idei, sentimente pe care se străduiește
să le îndepărteze.
Confuzie Pacientul prezintă percepții false (percepe un obiect sau un fenomen), fiind convins
de realitatea lor; aceste stări îl împiedică să se odihnească.
Iritabilitate Pacientul prezintă o stare de tensiune psihică continuă, manifestată prin neliniște,
frământare; adoarme greu, somn întrerupt, superficial.
Sentiment Pacienții nesatisfăcuți uneori de repausul lor, sunt convinși că nu au dormit toată
de depresie - noaptea.
tristețe
Diminuare a Pacientul nu se poate concentra asupra unei activități, atenția este diminuată, are
puterii de gesturi nesigure.
concentrare
Oboseală Pacientul se simte obosit, mai obosit ca la culcare, facies sumbru, ochi încercănați,
vorbire tremurată, tremurătura extremităților.
C. Intervențiile asistentei medicale -pacient cu insomnie

Obiectiv Intervențiile autonome și delegate
- învață pacientul să practice tehnici de relaxare, exerciții respiratorii câteva
minute înainte de culcare;
- oferă pacientului o cană cu lapte cald înainte de culcare, o baie caldă;
Pacientul să
- învață pacientul care se trezește devreme, să se ridice din pat câteva minute, să
beneficieze de
citească, să asculte muzică, apoi să se culce din nou;
somn
- identifică nivelul și cauza anxietății la pacienții cu insomnie;
corespunzător
- observă și notează calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere a celorlalte
cantitativ și
nevoi;
calitativ
- întocmește un program de odihnă corespunzător organismului;
- administrează tratamentul medicamentos;
- observă efectul acestuia asupra organismului.
În “Dimensiunea Psihosocială a Practicii Medicale” dr. I.B. Iamandescu recomandă trei

etape terapeutice în lupta împotriva insomniei:
1. Respectarea igienei somnului - menținerea orarului de somn, evitarea somnului diurn,
desfășurarea unor activități fizice în timpul zilei, evitarea meselor abundente seara și activităților
excitante de tipul vizionării TV sau folosirii Internetului, aerisirea camerei etc.
2. În cazul tulburărilor de somn secundare unor boli se recomandă tratamentul respectivelor
disfuncții somatice. De exemplu, nu ne putem aștepta să doarmă eficient o persoană cu obstrucție
nazală care nu poate respira.
3. Tulburările de somn primare sunt cele mai importante și necesită diagnostic și tratament de
specialitate. Vor fi folosite tehnici de meditație, placebo-terapie, ceaiuri sedative, medicație de
specialitate, dar numai sub îndrumarea medicului.
6.3.2 Hipersomnie
= ore excesive de somn, prelungirea duratei și intensificarea profunzimii somnului.
Unele persoane dorm mult din cauza cerințelor proprii ale organismului, dar și a obișnuinței
și a lipsei de griji. Sunt descrise hipersomnii primitive sau idiopatice care nu au nici o explicație
morfologică, neexistând modificări organice cunoscute. S-au descris forme “esențiale”, diurne sau
nocturne, în care somnul, deși durează mult (de la ore la zile) nu se însoțește de alte tulburări clinice
sau bioelectrice.
De cele mai multe ori, însă hipersomnia se întâlnește în patologie. Este binecunoscut faptul
că hipotiroidienii dorm mai mult. În hipersomnie apar tulburări atât în durata cât și în calitatea
somnului. Una dintre formele hipersomniei este narcolepsia.
A. Surse de dificultate:
- tulburări primare de somn, cum ar fi narcolepsia sau apneea de somn;
- disfuncții ale sistemului nervos autonom;
- abuzul de alcool sau de droguri;
- tumori ale creierului;
- traumatisme la nivelul capului sau alte prejudicii ale sistemului nervos central;
- anumite medicamente sau întreruperea brusca a administrării unor medicamente;
- diverse condiții medicale inclusiv: scleroza multipla, depresie, encefalita, epilepsie
sau obezitatea;
- predispozitia genetica la hipersomnie;
- hipersomnie idiopatica sau somnolenta excesiva pentru care nu exista nici o cauza cunoscuta
(afectează de obicei adolescenții si adulții tineri);
- sindromul Kleine-Levin - tulburare neurologica rara care cauzează hipersomnie recurenta.
Somn - numărul de ore de somn noaptea: peste 10 ore, la adult, și 12 ore, la copil (se
modificat exclud condițiile particulare de oboseală după eforturi excesive, convalescență sau
insomnii, care necesită o recuperare de somn);
- calitatea somnului;
- se diferențiază de somnul normal prin profunzime, durată, bruschețea apariției.
Durata, modul de instalare, evoluția depind de natura și localizarea afecțiunii
cauzale.
Somnolența - ațipiri; pacientul aude cuvintele rostite tare, poate răspunde cu oarecare brutalitate,
(accese de laconic. Fără un stimul, adoarme. Poate dura zile, săptămâni, poate fi urmată de
somn diurn) inversări ale ritmului nictemeral.
Letargia - hipersomnie continuă, mai profundă; poate fi trezit pentru scurtă vreme prin
excitații violente, păstrând un grad de obnubilare și torpoare intelectuală. Poate dura
ore, zile, luni ani. Funcțiile vitale sunt diminuate.
Narcolepsia - supranumită și sindrom narcoleptic se consideră că ar fi o tulburare nevrotică și se
manifestă prin perioade scurte de adormire, de câteva ori pe zi, imposibil de învins.
Aceste „accese de somn” apar brusc, în plină activitate și sunt cauzate se pare, de
alterarea somnului de tip REM. Persoana care suferă de narcolepsie este somnoroasă
în timpul zilei și se „prăbuşeşte” în stare de catalepsie. Catalepsia este o stare de
prăbușire a tonusului muscular, de obicei în timpul emoțiilor, fără pierderea stării de
conştienţă. Bolnavul este spectator conștient la atacul paralitic. Se presupune că
“adoarme măduva”, nu creierul. Pentru că atacul este declanșat de prezența
emoțiilor, pozitive sau negative (uneori criza survine în timpul râsului), s-a apreciat
de către oamenii de știință că în mecanismul narcolepsiei ar fi implicat sistemul
limbic, ştiindu-se deja faptul că, rinencefalul este angrenat în stările afective, mai
ales în emoțiile puternice. Pacientul este confuz și nu poate face diferența între vis și
realitate.
Narcolepsia poate fi însoțită de “paralizii de somn”, de trezire sau de adormire,
asociate cu halucinații și activități onirice intense. Se consideră că halucinațiile
reprezintă forme patologice ale activității onirice din somnul paradoxal.
Cei care suferă de narcolepsie prezintă și alte tulburări: obezitate, poliurie, chiar
diabet etc.
Apneea de = fenomen de oprire a respirației in timpul somnului.
somn Apneea centrală are originea în centrii respiratori de la nivelul trunchiului cerebral.
Somnul paradoxal este asociat cu hiperpolarizarea neuronilor motori de la acest
nivel, neuroni care ratează transmiterea influxului nervos către mușchii respiratori.
În consecință mușchiul diafragm devine imobil, iar persoana încetează pur și simplu
să respire.
Apneea obstructivă apare atât pe perioada somnului paradoxal, cât și a somnului cu
unde lente, în condiții de tonus muscular respirator normal. Respirația se prăbușește
trecând printr-o stare de hipotonie mai marcată în somnul REM. Apneea obstructivă
se produce ca efect al colapsului căilor respiratorii din cauza presiunii negative
instalate. Presiunea negativă survine în timpul hipotoniei exagerate și conduce atât
la alungirea căilor respiratorii, cât și la mărirea lumenului acestora. Atunci când
oxigenarea sângelui devine ineficientă apar fenomene de hipoxie cerebrală, moment
în care persoana se trezește. De asemenea, se produce hipertensiune sistemică, dar și
în circulația pulmonară.
Persoanele hipertensive, cu afecțiuni cardiace sau respiratorii și persoanele cu
obezitate sunt mai expuse riscului de a intra în apnee de somn.
Ticurile din Unele persoane manifestă o serie de reacții episodice nocturne sub forma unor
somn automatisme gestuale, motorii, masticatorii, mimice, verbale etc, ce apar în faza de
adormire. Unele sunt manifestări motorii precum mioclonii fiziologice, tresăriri,
spasme tonice, altele sunt manifestări psihomotorii (somnambulismul), iar altele
sunt manifestări psihosenzoriale (iluziile și halucinațiile hipnagogice).
Enurezisul nocturn poate fi considerat un tic neurovegetativ.
Atunci când pacientul se află sub tratament cu diverse droguri care induc starea de
somn, se modifică organizarea somnului, dar și ritmul circadian veghe-somn.
Privarea de - somnul insuficient, cantitativ si calitativ, pe perioade mari conduce la apariția unor
somn simptome specifice, afectând mentalul individului, dar si capacitățile sale fizice.
Comporta- - lent, greoi, pacientul răspunde cu greutate la întrebări.
ment verbal
și nonverbal
Oboseala - stare de epuizare musculară și nervoasă, pe care bolnavul o acuză.
Inactivitate - starea permanentă de somn, pe care o resimte pacientul, diminuează posibilitatea
efectuării unor activități fizice.
C. Intervențiile asistentei medicale – pacient cu hipersomnie

Pacientul să Asistenta medicală:
beneficieze de un - identifică, prin discuțiile cu pacientul sau familia, cauza hipersomniei;
număr de ore de somn - identifică cu pacientul metodele de diminuare a factorilor cauzatori;
corespunzător vârstei - creează un climat de încredere, încurajează și liniștește pacientul pentru
a-și recăpăta echilibrul psihic;
- observă și notează toate schimbările care survin în starea pacientului;
- administrează tratamentul medicamentos.
Pacientul să fie activ, - identifică care sunt activitățile agreate de pacient;
cooperant - elaborează împreună cu pacientul un program de activitate, care să
corespundă stării pacientului și posibilităților organismului;
- observă somnul, calitatea acestuia, raportul între starea de veghe și
somn.
6.3.3 Disconfort/ Incomoditate

= senzația de jena, neplăcere fizica si psihica.
Surse de ordin - afecțiuni organice - cerebrale, endocrine, constrângeri fizice, dezechilibre,
fizic durerea, surmenajul;
- constrângeri fizice,
- surmenajul.
Surse de ordin - afectarea gândirii, anxietate, frustrare, stres, situație de criză, pierdere, separare
psihic
Surse de ordin - eșecul funcției,
social - anturaj inadecvat,
- temperatura, ambianță inadecvată,
- creșterea stimulilor senzoriali în locuință și nu numai.
Lipsa - cunoștințe insuficiente despre sine si mediu
cunoașterii
Iritabilitatea - imposibilitatea pacientului de a se menține calm și a se comporta liniștit
și adecvat situaţiei;
Indispoziție, jenă - stare neplacuta fizic si psihic;
Stare de disconfort - Stare neplăcută de incomoditate;
Diaforeză - transpirație abundentă care determină starea de disconfort;
Dureri - suferință fizică;
Contracturi - contracție musculară involuntară și persistentă determinată de poziția
musculare incomodă.
C. Intervențiile asistentei medicale –pacient cu disconfort

Obiectiv Intervențiile autonome și delegate
Pacientul să - discută cu pacientul pentru a identifica cauzele disconfortului (teamă etc);
beneficieze de confort - favorizează odihna pacientului, prin suprimarea surselor care-i pot
fizic și psihic determina disconfortul și iritabilitatea;
- creează senzație de bine pacientului, prin discuțiile purtate;
- facilitează contactul cu alți pacienți, cu membrii familiei;
- aplică tehnici de îngrijire curentă, necesare obținerii stării de satisfacție;
- observă și notează schimbările.
6.3.4 Fatigabilitate
= senzație penibilă, însoțită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă și musculară.
A. Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul,
tulburările de gândire, situațiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a
mediului, zgomotul, eșecul profesional, conflicte sociale lipsa de cunoștințe, etc. .
Facies - palidă, exprimă tristețea, încercănat.
Ochii -încercănați, privirea încețoșată;
Pulsul - rar, lent, slab bătut;
Tensiunea - tendința de scădere a valorii normale arterială;
Somnul - somnolență diurnă;
Aspectul tegumentelor - palide, transpirații reci;
Starea psihică - plictiseală, apatie;
Vorbire - lenta, greoaie;
Greutatea corpului - scăderea acesteia;
Astenie - scăderea forței;
Oboseala - senzație penibilă, însoțită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă și
musculară;
Tremor al membrelor - mișcare ușoară, involuntară, rapidă, repetată a membrelor.
C. Intervențiile asistentei medicale-pacient cu oboseală

Pacientul să fie - identifică cauza oboselii;
odihnit cu tonusul - ajută pacientul să-și planifice activitățile cotidiene;
fizic și psihic bun în - observă dacă perioadele de odihnă corespund necesităților organismului;
decurs de … zile - stimulează încrederea pacientului în forțele proprii și în cei care îl
îngrijesc;
- învață pacientul cum să execute tehnici de relaxare;
- ajută la aplicarea corectă a acestora;
- observă și notează funcțiile vitale și vegetative, perioada somn-odihnă,
comportamentul pacientului;
- administrează medicația indicată de medic, observă efectul acesteia.
6.4 Interdependența cu celelalte nevoi

Nesatisfacerea nevoii de a dormi si a se odihni afectează celelalte nevoi fundamentale.
A comunica
• comunicare ineficientă cauzata de oboseala, insomnie, dificultăți de concentrare.
A-și menține temperatura în limite normale
• diminuarea/ incapacitatea cauzata de dezinteres pentru odihna si somn , hipotermie cauzata de
somnolenta accentuata.
A respira
• oboseala, insomnia determină apariția tulburărilor funcționale și a afecțiunilor respiratorii.
A mânca și a bea
• insomniile prelungite si odihna nesatisfăcătoare determină dezechilibrul alimentar și
hidroelectrolitic.
A elimina
• perturbarea eliminărilor prin inversarea ciclului veghe-somn si tratamente cu somnifere.
A se mișca si a avea o buna postura
• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna și somnul prin lipsa de activitate,
efort fizic.
A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele
• diminuarea/ incapacitatea de autoservire generala si locala determinate de somnolenta patologica si
insomnie cronica.
A se îmbrăca și dezbrăca
• diminuarea de autoservire generala si locala determinate de hipersomnie si insomnie .
A evita pericolele
•risc de expunere si vulnerabilitate crescuta prin oboseala, somnolenta, tratamente specifice.
A acționa conform credințelor si valorilor sale
• afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale cauzata de oboseala si degradare
spirituala prin somn agitat ,vise urate.
A se realiza
• restrângerea preocupărilor sociale și imposibilitatea participării active pe plan profesional
datorită lipsei de somn si odihnei.
A se recrea
• oboseala, somnolenta diminuează capacitatea de participare la activități recreative.
A învăța
• somnolenta, letargia, lipsa puterii de concentrare determină restrângerea sau renunțarea la
activități școlare și a preocupărilor intelectuale.
6.5 Proces de îngrijire/nursing
6.5.1 Culegere de date
- vezi date/informații referitoare la pacientul îngrijit.
6.5.2 Analiza si interpretarea datelor

Identificarea problemelor
Probleme de dependență: insomnie, hipersomnie, disconfort/ incomoditate, fatigabilitate.
Manifestări de dependență: dificultatea de a dormi, oboseala, iritabilitate, lentoare in
comportamentele verbale si nonverbale, scăderea randamentului, diaforeza, dureri musculare,
facies palid, încercănat, astenie, scăderea T.A. si a pulsului, somnolență diurnă, etc.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul, tulburările de
gândire, situațiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a mediului, zgomotul,
eșecul profesional, conflicte sociale lipsa de cunoștințe, etc.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
6.5.3 Planificarea îngrijirilor

Obiective:
Pacientul:
- sa-si reducă disconfortul;
- sa-si amelioreze starea generala;
- sa-si recupereze orele de somn;
- sa efectueze exerciții de relaxare;
- sa exprime stare de confort;
- sa îndeplinească activități zilnice după ritm, dorință, intensitate.
6.5.4 Intervenții:
• Aprecierea gradului de adaptare a pacientului la mediul spitalicesc:
-activitatea din mediul spitalicesc poate avea ca efect modificarea obiceiurilor de somn și odihnă
ale pacienților spitalizați
-importanța modificărilor depinde de starea fiziologică și psihică a pacientului și de locul unde este
plasat.
Asistenta medicala trebuie să cunoască nevoile fiziologice de somn ale pacienților, să le
supravegheze somnul din punct de vedere cantitativ și calitativ, să recunoască semnele care indică
nesatisfacerea nevoii de odihnă, să depisteze cauzele și să le îndepărteze.
• Reducerea zgomotului în mediul spitalicesc:
- închiderea ușilor la saloane;
- reducerea volumului unor aparate din apropierea saloanelor (telefon, radio, T.V., compresoare etc.
- purtarea pantofilor cu talpă de cauciuc, nu tocuri de metal;
- evitarea discuțiilor cu voce tare, a trântitului ușilor -manipularea cu grijă a cărucioarelor, a truselor
cu instrumente și a materialelor de curățenie (găleţi) .
• Asigurarea confortului:
- diminuarea surselor de iritație fizică;
- atenuarea durerii;
- asigurarea unei bune igiene corporale;
- asigurarea lenjeriei de pat curată și uscată;
- asigurarea unei temperaturi adecvate în salon;
- adoptarea unei poziții comode, pe saltele confortabile;
- diminuarea intervențiilor de îngrijire în perioadele de somn;
- promovarea unei activități zilnice (ex. participarea la îngrijiri);
- crearea unui mediu de siguranță fizică și psihică (bare laterale la pat, lumină de veghe);
- sfătuirea pacientului să-și golească vezica urinară înainte de culcare.
• Favorizarea ritualurilor adormirii:
- aerisirea salonului;
- exerciții de relaxare;
- citit;
- privit la televizor.
• Educația pacientului:
- stabilirea unui orar de somn și odihnă;
- explicarea rolului somnului și odihnei pentru refacerea organismului -necesitatea evitării factorilor
care influențează somnul și odihna (oboseala, stresul, cafeaua, alcoolul, mediul cu supraîncărcare
de stimuli senzoriali).
6.5.4.1 Exerciții de relaxare
Exercițiile de relaxare pornesc de la un model holistic al stării de boală și sănătate, model
bazat pe prezumția că individul este o entitate psiho-biologică unitară.
Se pot utiliza diferite tipuri și tehnici de relaxare. Pacientul va fi întrebat mai întâi dacă vrea
să învețe o anumită tehnică de relaxare, pe care apoi o va putea aplica singur. Dacă pacientul își
manifestă dorința de a învăța, asistenta îi va prezenta o vedere generală asupra a ceea ce i se va cere
sa facă. I se va arăta cât de important este ca grupele mari de mușchi și articulațiile să nu fie
încordate și în tensiune; în timpul aplicării tehnicii de relaxare, asistenta va folosi o voce calmă,
liniștită.
• Pacientul va fi rugat:
- să se întindă foarte liniștit, astfel încât brațele, picioarele, spatele și gâtul să fie într-o poziție
confortabilă
- să-și amintească un moment sau o ocazie din viața lui când s-a simțit foarte liniștit și fericit
- să închidă ochii și să-și concentreze gândurile asupra acestei amintiri
- să inspire încet și profund, de cinci ori, expirând lent aerul printre buzele strânse
- să-și relaxeze pieptul și stomacul
• în continuare, pacientului i se recomandă:
- să-și încordeze mușchii (numărând în gând până la 8-10), apoi, să și-i relaxeze (pe aceeași durată);
se începe de la labele picioarelor și se continuă cu tot corpul până la cap, în felul următor:
- se încordează puternic degetele de la picioare, apoi, se relaxează;
- se încordează și se relaxează gleznele;
- se continuă cu gambele-încordate-relaxate, imaginându-și că membrele au devenit foarte grele,
iar salteaua le presează în sus;
- se încordează și, apoi, se relaxează genunchiul.
Se continuă în acest fel, contractând fiecare mușchi și numărând până la zece, iar apoi se relaxează.
Tehnica include şl umerii: se ridică, apoi, se relaxează. De asemenea, se efectuează mișcări de flexie
și extensie ale degetelor de la mâini. Din când în când, i se sugerează pacientului că salteaua îi
presează spatele, coatele sau o altă parte a corpului, acest lucru dându-i o senzație de plutire.
Aplicarea tehnicii de relaxare prezentate mai sus necesită aproximativ 15 minute. Metoda este
deosebit de eficace atunci când pacientul o utilizează singur, de patru ori pe zi: dimineața la trezire,
înainte de prânz, înainte de cină și înainte de a merge la culcare.
Tehnica de relaxare, folosită în mod repetat, contribuie la scăderea nivelului de tensiune a
pacientului în intervalele dintre exerciții. Un alt exercițiu de relaxare este meditația.
6.5.4.2 Evaluarea deficitului de somn (conform recomandărilor organizației Alertnes Solution)
Pentru a evalua câte ore de deficit al somnului are o persoană se poate folosi următoarea
metodă de calcul:
- se notează câte ore a dormit în fiecare zi a săptămânii și apoi totalul / săptămână;
- i se cere să-și amintească una din zilele de maximă performanță și atenție și apoi să noteze numărul
de ore dormite în noaptea de dinaintea acestei zile (aceasta fiind durata optimă a somnului de noapte
= n); dacă nu își amintește numărul de ore dormite, va trece valoarea implicită de 8 ore, care este
durata medie de somn pe o noapte;
- deficitul de somn pe săptămâna în curs = total ore dormite - 7 x n
Exemplu: luni = 6; marți = 5; miercuri = 7; joi = 6; vineri = 5; sâmbătă = 8; duminică = 6
total ore / săptămână = 43 ore
Deficitul de somn = 43 - (7 x 8) = -13 ore
Persoana are un deficit de somn de circa 13 ore, deci aproape 2 nopți.
Dacă diferența este pozitivă însemnă că persoana se odihnește suficient și trebuie să continue acest
stil de viață. Dacă diferența este negativă înseamnă că are un deficit de somn și va trebui să se culce
cu 1 sau 2 ore mai devreme sau să adauge câte 1 oră de somn după prânz până când diferența va
deveni pozitivă.
6.5.5 Evaluarea îngrijirilor:

Se va referi la :
- numărul de ore de somn noaptea si respectiv ziua;
- caracteristicile somnului: întrerupt sau nu, somn agitat, coșmaruri, vise;
- nivelul de odihna;
- durere si alte semne asociate;
- condiții de mediu ambiant;
- gradul de oboseala de peste zi;
- respectarea orelor de odihna;
- nivelul de cunoștințe;
- alte semne variate.

Suport de Curs Nursing 1 Partea 3 Ms

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Nursing 1 Partea 3 Ms

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MODULUL 14: NURSING GENERAL 1

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL

1.3 Necesarul caloric și calitativ al alimentației

1.4 Independența în satisfacerea nevoii

1.4.1 Factorii care influențează satisfacerea nevoii

1.4.2 Manifestări de independență

1.4.3 Intervențiile asistentei medicale pentru menținerea independenței în

2 DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

2.1 Surse de dificultate

2.2 Alimentația și hidratarea inadecvată prin deficit

2.2.1 Manifestări de dependență

Hidratare - consum redus de lichide și săruri minerale;

2.2.2 Intervențiile asistentei medicale - pacientul cu alimentație inadecvată

Status nutrițional IMC

2.3 Alimentația și hidratarea inadecvată prin surplus

2.3.1 Manifestări de dependență

2.3.2 Intervențiile asistentei medicale la pacientul cu alimentație inadecvată

2.4 Intoleranța digestivă

2.5 Dificultatea sau incapacitatea de a se alimenta si hidrata

Obiective Intervenții autonome si delegate

2.6 Dificultatea sau incapacitatea de a respecta un regim alimentar

2.7 Refuzul de a se alimenta/ hidrata

2.8 Tulburări ale fluidelor

2.8.2 Excesul volumului de lichid

Manifestări - creșterea acută în greutate;

2.9 Tulburări electrolitice

3 Plan de îngrijiri asociat diagnosticelor nursing NANDA-I

4.1 Factorii care influențează satisfacerea nevoii

4.2 Independența în satisfacerea nevoii

4.3 DEPENDENȚA ÎN SATISFACEREA NEVOII

4.3.1 Surse de dificultate

4.3.2 Eliminare urinară inadecvată prin deficit sau prin surplus

4.3.2.2 Manifestări de dependență relevante pentru afectarea aparatului renal sunt:

B. Tulburări de emisiune urinară

C. Modificările caracteristicilor urinei

D. Alte manifestări ce însoțesc tulburările eliminării urinare

4.3.3 Retenția urinară – ischiurie

Obiective Intervențiile autonome și delegate

Enurezis - emisie de urină, noaptea, involuntară și inconștientă, care

4.3.5 Incontinența de materii fecale

4.3.6 Eliminare de materii fecale inadecvată

4.3.8 Atitudini si intervenții ale asistentei medicale

Educăm pacientul pentru auto-asistenţă în cazul balonărilor:

4.3.9.3 Intervențiile asistentei medicale- pacient cu diaree

4.3.11 Eliminare menstruală și vaginală inadecvată

4.3.12 Diaforeza- hiperhidroza

4.3.14.2 Intervențiile asistentei medicale - pacient cu expectorație

5.1 Independența în satisfacerea nevoii

5.1.1 Factorii care influențează satisfacerea nevoii

5.1.2 Manifestări de independență

5.1.3 Intervențiile asistentei medicale pentru menținerea independenței

Anchiloză - diminuarea sau imposibilitatea mișcării unei articulații.

C. Intervenții la asistentei medicale -pacient cu imobilitate

C. Intervențiile asistentei medicale- pacient cu hiperactivitate

5.2.1.3 Necoordonarea mișcărilor

C. Intervențiile asistentei medicale - pacient cu necoordonarea mișcărilor

5.2.1.4 Postura inadecvată

deformări ale șoldurilor - luxație - ieșirea capului femural din articulația

C. Intervențiile asistentei medicale- pacient cu postură inadecvată

5.2.1.5 Circulația inadecvată

5.3 Interdependența cu celelalte nevoi

5.4 Proces de îngrijire/nursing

5.4.2 Analiza si interpretarea datelor

5.4.3 Planificarea îngrijirilor