ASTA E IN ROMANA (ASA AR ARATA TEXTUL)

Această metodă este un exemplu de integrare explicită în timp în care funcția care definește
ecuația guvernantă este evaluată la momentul curent. În analiza numerică, analiza stabilității von
Neumann, cunoscută și sub denumirea de analiză a stabilității Fourier, este utilizată pentru a verifica
stabilitatea schemelor de diferențe finite aplicate ecuațiilor cu diferențe parțiale liniare. Analiza se
bazează pe descompunerea lui Fourier a erorii numerice și a fost dezvoltată la Laboratorul Național
Los Alamos după ce a fost descrisă pe scurt într-un articol din 1947 de către cercetătorii britanici
Crank și Nicolson. Un articol, în colaborare cu John von Neumann, a oferit mai târziu metodei o
examinare mai aprofundată.

Eroarea numerică este strâns legată de stabilitatea schemelor numerice. O schemă cu

diferențe finite este stabilă dacă erorile făcute într-o singură etapă de calcul nu se agravează pe
măsură ce calculele continuă. O schemă care este neutră stabilă are erori care nu se schimbă pe
măsură ce calculele continuă. Schema numerică este considerată stabilă dacă erorile se diminuează
treptat și în cele din urmă se diminuează. Pe de altă parte, se spune că schema numerică este
instabilă dacă erorile cresc în timp. O analiză de stabilitate von Neumann poate fi utilizată pentru a
investiga stabilitatea schemelor numerice. Stabilitatea asigură că metoda numerică va da
întotdeauna o soluție mărginită ori de câte ori soluția exactă a ecuației diferențiale este mărginită
pentru probleme dependente de timp. În general, investigarea stabilității poate fi o provocare, în
special atunci când ecuația luată în considerare este neliniară.

Conform teoremei de echivalență Lax, stabilitatea von Neumann este necesară și suficientă
pentru stabilitate în anumite circumstanțe. Modelele liniare sunt utilizate atât în PDE, cât și în
schema de diferențe finite; Stabilitatea lui Von Neumann este necesară într-o gamă mult mai largă
de situații, deoarece PDE este un coeficient constant cu condiții la limită periodice, are doar două
variabile independente și nu folosește mai mult de două niveluri de timp. Datorită simplității sale
relative, este frecvent utilizat în locul unei analize mai aprofundate de stabilitate pentru a oferi o
estimare bună a restricțiilor (dacă există) asupra dimensiunilor treptelor schemei.

Descompunerea erorilor în seria Fourier este fundamentul metodei von Neumann. Luați în
considerare ecuația de căldură unidimensională care este definită pe intervalul spațial L și poate fi
discretizată ca în cazul în care soluția ecuației discrete, , aproximează soluția analitică a grilei,
.

Demonstratie

Pentru a demonstra această metodă vom lua o componentă Fourier pentru uin

unde , este amplitudinea la nivelul de timp n și P este numărul de undă pe direcția x,

adică , unde este lungimea de undă. În mod similar:

și
 Dacă unghiul de fază este definit, atunci:

ASTEA 3 DE AICI SUNT 4.25, 4.26, 4.27

Trebuie luat în considerare reprezentarea explicită a primei probleme a lui Stokes înainte de
a aplica această metodă. Reamintim că formularea explicită FTCS a ecuației diferențiale parțiale
este:

sau, în ceea ce privește numărul de difuzie:

ASTA E 4.28
Înlocuind ecuațiile (4-25), (4-26) și (4-27) în ecuația cu diferențe finite (4-28), se obține:

După eliminarea factorului comun :

(se pot folosi ambele ecuații)

Folosind relația:

Dacă introducem un factor amplificator ca , atunci:

ASTA E 4.29
Pentru o soluție stabilă, valoarea absolută a lui G trebuie să fie mărginită pentru toate
valorile lui . Matematic, se exprimă ca:

sau

Astfel încât:

4.30
 4.31
Toate valorile lui satisfac inegalitatea (4-30). Partea stângă a lui (4-31) este (1-4d) când
valoarea maximă a lui ; această latură trebuie să fie mai mare sau egală cu (-1); ca
urmare, sau . Prin urmare, condiția de stabilitate este:

Acest rezultat era de așteptat deoarece analiza perturbațiilor discrete efectuată în secțiunea
precedentă a stabilit această condiție de stabilitate. Factorul de amplificare se poate dezvolta uneori
într-o expresie matematică complicată. Este posibil să nu fie ușor să trageți o concluzie clară despre
o condiție de stabilitate odată ce cerința de stabilitate ( ) este impusă. Analiza poate fi ușurată
în aceste situații prin utilizarea experimentelor numerice și a unei reprezentări grafice a factorului
de amplificare. În plus, experiența dobândită prin examinarea solidității condițiilor de model simple
ar trebui să ofere, de asemenea, câteva reguli extrem de valoroase. Pentru a arăta reprezentarea
grafică, se gândește la factorul de îmbunătățire dat de (4-29).