Unitatea de studiu nr.

3
„ Ecuații diferențiale de ordin superior”

CUPRINS
3.1.Introducere..........................
3.2.Obiectivele unității de studiu nr.3
3.3. Condiții inițiale. Problema lui Cauchy

3.4. Ecuații diferențiale integrabile prin cuadraturi

3.5.Ecuații diferențiale la care se poate micșora ordinul

3.6. Dependența liniară

3.7. Soluția generală a ecuației liniare

3.8. Rezumatul unității de studiu

3.9. Test de autoevaluare
3.10. Concluzii
3.11. Bibliografie obligatorie

3.1 Introducere
În a treia unitate de studiu sunt definite ecuațiile diferențiale de ordin superior.
Este formulată problema lui Cauchy, sunt prezentate ecuațiile diferențiale prin
cuadraturi, cele la care se poate micșora ordinul, precum și soluția generală a
ecuațiilor liniare. Fiecare dintre aceste tipuri de ecuații sunt însoțite de
exemple și probleme rezolvate.
Pentru a parcurge eficient aceasta unitate de studiu se recomandă ca și în
cazul celor anterioare, revizuirea anumitor elemente de calcul diferențial și
integral studiate la disciplina Analiză matematică (derivate, primitive și
integrabilitate Riemann) În acest scop pot fi utile tabelele 1 și 2 existente la
finalul acestui material de studiu.
Timpul aproximativ parcurgerii integrale al acestei unități este de 4 ore de
studiu individual

3.2 Obiectivele Unității de studiu nr.3

Obiectivul specific la care răspunde unitatea de studiu nr.3 este de a identifica
ecuațiile diferențiale de ordinul superior, problema lui Cauchy, ecuațiile prin
cuadraturi, precum și pe cele la care se poate micșora ordinul.Determinarea
soluțiilor prin aplicarea metodelor aferente constituie obiectivul operațional de
bază corespunzător obiectivului specific.

3.3. Condiții inițiale. Problema lui Cauchy

Formula generală a ecuației diferențiale de ordin n este:

(1)
cu soluția generală funcția , care verifică ecuația (1) și
depinde de constante arbitrare

În problemele de fizică și tehnică, de cele mai multe ori, prezintă interes acea
soluție a ecuației (1), care satisface anumite condiții date.

Problema lui Cauchy se enunță astfel:

Să se determine soluția a ecuației (1) care

împreună cu primele derivate ia niște valori date într-un punct

(2)
- Condițiile (2) se numesc condiții inițiale.

- În particular, pentru ecuația de ordinul I, problema lui Cauchy constă în

determinarea unei soluții a ecuației
care satisface condiția inițială
.

Se poate demonstra existența și unicitatea soluției problemei lui Cauchy

pentru ecuația de ordinul în anumite ipoteze asupra lui

3.4. Ecuații diferențiale integrabile prin cuadraturi

a) Ecuația (3)
se integrează prin cuadraturi succesive și soluția generală este un
polinom de gradul cu coeficienți arbitrari.

Exemplu 1. Să găsim soluția generală a ecuației

Soluție:

Din

b)Ecuația (4)
unde este continuă pe un interval se integrează prin
cuadraturi succesive.

Exemplu 2. Să se determine soluția ecuației care

satisface condițiile

Soluție:

Din ecuația inițială rezultă:

Condiția ne dă și ne dă
Deci soluția problemei lui Cauchy pentru ecuația dată este

3.5. Ecuații diferențiale la care se poate micșora ordinul

a) Fie o ecuație diferențială de ordinul în care lipsesc funcția și

primele derivate, deci de forma:

(5)
Teoremă.

Dacă în ecuația (5) se face schimbarea de funcție

 (6)
Atunci ea se transformă în ecuația diferențială de ordinul

(7)

Exemplu. Să se integreze ecuația

Soluție În ecuație lipsesc și deci vom face schimbarea de

funcție . Avem și ecuația devine:

sau .

Deci sau

De unde , unde este o constantă arbitrară pozitivă sau

negativă.

Rezultă și Integrând rezultă soluția

sau , unde sunt

constante de integrare.

b) Fie o ecuație diferențială în care variabila independentă nu intră

explicit, adică intervine în ecuație numai prin intermediul derivatelor, adică o
ecuație de forma:

(8)

Teorema. Dacă in ecuația (8) se face schimbarea de funcție

și se consideră ca variabilă independentă, atunci se obține o ecuație cu
ordinul mai mic cu o unitate.

c) Fie o ecuație omogenă în raport cu și derivatele sale,

(9)
Teoremă.

Dacă în ecuația (9) omogenă în se face schimbarea de

funcție

(10)
se obține o ecuație în de ordinul

3.6. Dependență liniară

Definiție.

Funcțiile sunt liniar independente pe un interval

, dacă din combinația liniară de forma

(11)
rezultă că toate constantele sunt nule.De exemplu, polinoamele
sunt liniar independente pe deoarece polinomul:

este nul pentru orice , când toți coeficienții sunt nuli.

Funcțiile nu sunt liniare independente pe

intervalul , deoarece relația are

loc pentru

Definiție.

Se numește determinantul lui Wronski sau wronskianul funcțiilor

derivabile pe ori pe intervalul ,
următorul determinant:

(12)
Teoremă

Dacă funcțiile admit derivate continue până la

ordinul inclusiv și sunt liniar dependente pe atunci
wronskianul lor este nul pe

Teoremă

Dacă funcțiile ce admit derivate continue până la ordinul

inclusiv, pe un interval are wronskianul și
funcțiile sunt liniar independente pe acest interval,
atunci funcția este o combinație liniară cu coeficienți constanți, a celorlalte
funcții

3.7.Soluția generală a ecuației liniare

Teoremă

Dacă pentru ecuația diferențială liniară și omogenă de ordinul

(13)

se cunosc soluțiile (14)

care au wronskianul pe intervalul ,

atunci orice soluție a ecuației pe acest interval este de forma

(15)
unde sunt constante arbitrare.

Definiție

Funcția (15) se numește soluție generală a ecuației (13) și sistemul de

funcții (14) se numește sistem fundamental de soluții al ecuației (13).
Exemplu

Să se arate că ecuația admite soluțiile

și să se scrie soluția generală a acestei ecuații.

Soluție:

Înlocuind respectiv în ecuație, ea se verifică pentru orice

Deci și sunt soluții. Se calculează:

care este diferit de zero pentru orice . Deci sunt liniar

independente pe , adică formează un sistem fundamental de soluții pe .

cu și constante arbitrare.

3.8. Rezumatul unității de studiu

În această unitate de studiu sunt introduse ecuațiile diferențiale de ordin
superior.Este formulată „Problema lui Cauchy”, sunt definite ecuațiile
diferențiale prin cuadraturi precum și cele la care se poate micșora ordinul.
Este caracterizată dependența liniară a unor funcții pe un interval și este
dată soluția generală a ecuației liniare de ordin superior.

Cuvinte cheie: Problema lui Cauchy, ecuațiile diferențiale prin cuadraturi

dependența liniară

3.9. Test de autoevaluare

3.10. Concluzii
După parcurgerea unității de studiu nr.3, studenții trebuie să rețină forma
generală a unei ecuații diferențiale de ordin superior, Problema lui Cauchy,
forma unei ecuații prin cuadraturi, cum se poate micșora ordinul unei ecuații
diferențiale de ordin superior, precum și să determine soluțiile acestor tipuri de
ecuații. Ca și în celelalte unități de studiu, se recomandă recapitularea
formulelor de derivare și integrare (tabelele 1 și 2), rezolvarea acestor tipuri de
ecuații bazându-se pe aplicarea lor.

3.11. Bibliografie obligatorie

1.M. Bercheșan (2018)- „Ecuații diferențiale”,Ed. Utpress, Cluj-Napoca.

2.Dana Constantinescu (2010) -„Ecuații diferențiale-Elemente teoretice și

aplicații”, Ed. Universitaria București.

3.Gheorghe Micula, Paraschiva Pavel (1989)- „Ecuații diferențiale și integrale

prin probleme și exerciții”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
 Unitatea de studiu nr.4

„Ecuații diferențiale liniare de ordinul n cu coeficienți constanți”

CUPRINS
4.1.Introducere
4.2.Obiectivele unității de studiu nr.4
4.3. Ecuația caracteristică

4.4. Ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți

4.5. Rezumatul unității de studiu

4.6. Test de autoevaluare

4.7. Concluzii
4.8 Bibliografie obligatorie

4.1 Introducere
În cea de a patra unitate de studiu se definește ecuația caracteristică. Sunt
analizate cazurile cînd aceasta are rădăcini reale și distincte, rădăcini
complexe distincte, rădăcini multiple, sau o combinație dintre acestea. Este
introdusă de asemeni și ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți.
Fiecare dintre aceste tipuri de ecuații sunt însoțite de exemple și probleme
rezolvate.
Pentru a parcurge eficient aceasta unitate de studiu se recomandă pe lângă
revizuirea anumitor elemente de calcul diferențial și integral studiate la
disciplina Analiză matematică (derivate, primitive și integrabilitate Riemann) și
recapitularea rezolvării ecuațiilor polinomiale, studiate în învățământul liceal.
Timpul aproximativ parcurgerii integrale al acestei unități este de 6 ore de
studiu individual

4.2 Obiectivele Unității de studiu nr.3

Obiectivul specific la care răspunde unitatea de studiu nr.4 este de a atașa
ecuația caracteristică asociată unei ecuații diferențiale liniare omogene de
ordinul n , precum și de a identifica o ecuație liniară neomogenă cu coeficienți
constanți. Determinarea soluțiilor prin aplicarea metodelor aferente constituie
obiectivul operațional de bază corespunzător obiectivului specific.
4.3. Ecuația caracteristică

Această ecuație este un caz particular al ecuației (13) și anume, cazul în

care coeficienții sunt constante. Forma generală va fi deci:

(16)
unde sunt constante reale date. Cu ajutorul operatorului,
ecuația (16) se va scrie:

(17)
Cu aceași observație ca mai sus în ceea ce privește coeficienții.

Pentru ecuația (16) se caută soluții de forma:

(18)
unde este o constantă nedeterminată. Se va determina , punând
condiția ca funcția necunoscută împreună cu derivatele sale

să verifice ecuația. Făcând înlocuirile în ecuația (16) va rezulta:

sau simplificând cu

(19)
Atunci trebuie să fie rădăcină e ecuației algebrice (19) numită ecuația
caracteristică a ecuației diferențiale liniare cu coeficienți constanți (16).
Deci, în general, pentru vom găsi valori reale sau complexe.

a) Ecuația caracteristică are rădăcini reale și distincte

În acest caz rădăcinile ecuației (19)

(20)
sunt numere reale și distincte. Înlocuind în (18) vor rezulta soluții
particulare

(21)
Pentru ecuația diferențială (16) . Wronskianul acestor funcții este

Se observă că pentru orice deoarece factorul exponențial

este pozitiv, iar determinantul Vandermonde este diferit de zero dacă
. Rezultă că soluțiile (21) constituie un sistem
fundamental de soluții pentru ecuația (16). Atunci soluția ei generală va fi:

(22)
unde sunt constante arbitrare de integrare.

Exemplu

Să se determine soluția generală a ecuației

Soluție.

Se caută soluții de forma . Înlocuind și derivatele sale din

ecuația dată, va rezulta ecuația caracteristică care are
rădăcini reale și distincte Vom obține soluțiile
particulare ale ecuației diferențiale:

Se știe că ele sunt liniar independente, adică formează un sistem fundamental

de soluții.
Atunci soluția generală a ecuației difențiale va fi o combinație a lor, cu
coeficienți constanți, deci:

b) Ecuația caracteristică are rădăcini complexe distincte

Se presupune că ecuația caracteristică (19) are rădăcini complexe și

distincte. Această situație este posibilă numai dacă gradul este număr
par, deoarece coeficienții ecuației sunt reali și atunci rădăcinile complexe sunt
conjugate două câte două. Fie și două rădăcini
complexe conjugate ale ecuației caracteristice. În acest caz se obțin două
soluții particulare liniar independente ale ecuației diferențiale.

(23)

Aplicând formula lui Euler ele se pot scrie și sub forma:

(24)

În aplicații prezintă interes mai ales soluțiile reale ale ecuației diferențiale. Cum
ecuația (16) este liniară, orice combinație liniară cu coeficienți constanți
(reali sau complecși) reprezintă o soluție. Dacă se iau:

rezultă soluțiile reale corespunzătoare lui

(25)

care sunt liniar independente.

Dacă ordinul ecuației diferențiale este și ecuația caracteristică are

rădăcini complexe distincte
atunci soluțiile particulare vor fi de forma:

Soluția generală a ecuației diferențiale va fi:

unde sunt constante reale.

Exemplu

Să se integreze ecuația .

Soluție:

Se caută soluții de forma . Înlocuind se obține ecuația

caracteristică cu rădăcinile . Rezultă

soluțiile particulare

care știm că sunt liniar independente. Soluția generală a ecuației diferențiale

este o combinație a lor cu coeficienți constanți, deci:

cu constante reale.

c) Ecuația caracteristică are rădăcini multiple

Teoremă

Fie ecuația diferențială liniară omogenă de ordinul cu coeficienți constanți

și reali
 (26)
și ecuația sa caracteristică

(27)
Dacă este rădăcină multiplă de ordinul a ecuației caracteristice,
atunci funcțiile:

(28)
sunt soluții liniar independente ale ecuației (26).

Exemplu

Să se integreze ecuația

Soluție:

Se caută soluții de forma și înlocuind în ecuația dată va rezulta

ecuația algebrică:

Rădăcinile acestei ecuații sunt confundate , adică rădăcină

multiplă de ordinul 3.

O soluție particulară a ecuației este iar celelalte două sunt

și . Conform teoriei precedente se știe că ele sunt

liniar independente. Deci soluția generală a ecuației diferențiale este:

d) Ecuația caracteristică are rădăcini reale și complexe

În cazul general, ecuația caracteristică (19) a ecuației diferențiale liniare cu

coeficienți constanți (16) poate avea rădăcini reale și rădăcini complexe
multiple de diferite ordine. Fiecărei rădăcini reale sau complexe multiple de
ordinul , îi corespund soluții pentru ecuația diferențială. Dacă ecuația
caracteristică este de gradul se pot construi soluții pentru ecuația
diferențială.

Se poate arăta că acestea sunt liniar independente și atunci se construiește

soluția generală a ecuației.

Exemplu.

Să se determine soluția generală a ecuației:

Soluție:

Soluțiile vor fi de forma și atunci ecuația caracteristică este

Rădăcinile acestei ecuații sunt:

Deci sunt trei rădăcini duble. Pentru , corespund soluțiile

Pentru rădăcinile , corespund soluțiile

Aceste rădăcini imaginare sunt duble, deci se iau și soluțiile

.

Soluția generală este combinația lor, deci:

unde A, B, C, D, E, F sunt constante arbitrare.

4.4. Ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți

Forma generală a ecuației diferențiale liniare neomogene de ordinul cu

coeficienți constanți este:

(29)
unde sunt constante reale, și este continuă pe
un interval . Ecuația omogenă corespunzătoare este:

(30)

și ecuația caracteristică este:

(31)

Integrarea ecuației (29) este totdeauna posibilă dacă se aplica metoda

variației constantelor.

În cazul când se cunoaște o soluție particulară a ecuației neomogene, se

poate evita metoda vriației comstantelor care conduce la calcule mai
complicate. Se știe că soluția generală a ecuației neomogene este egală cu
suma dintre soluția generală a ecuației omogene asociate și soluția particulară
a ecuației neomogene.

a)Dacă funcția din membrul doi al ecuației (29) are forma

(32)

unde este un polinom de gradul dat și nu este rădăcină a

ecuației caracteristice (31), atunci soluția particulară va fi de forma lui ,
adică:

(33)

unde este un polinom de gradul cu coeficienți nedeterminanți.

Determinarea acestor coeficienți se face prin identificare, punând condiția ca
să verifice ecuația (29).

Dacă este rădăcină multiplă de ordinul a ecuației caracteristice (31)

se caută o soluție particulară de forma:

(34)

b)Dacă funcția are forma

 (35)

unde sunt polinoame de gradul și nu este rădăcină

reală a ecuației caracteristice (31) atunci soluția particulară va fi de forma:

(36)

unde coeficienții polinoamelor se determină prin identificare.

În cazul când sau este rădăcină multiplă de ordinul a

ecuației caracteristice și are forma (35) atunci se caută soluția
particulară sub forma:

(37)

Exemplu

Să se determine soluția generală a ecuației

(38)

Soluție:

Ecuația omogenă asociată este și are ecuația

caracteristică , cu rădăcinile
Ecuația omogenă are soluțiile particulare

și soluția generală .

Soluția generală a ecuației neomogene va fi

unde este o soluție particulară a ecuației neomogene.

Atunci

(39)
și este o rădăcină de ordinul a ecuației caracteristice. Deci

se caută de forma mebrului doi înmulțită cu deci cu Se obține:

iar se determină prin identificare. Calculând derivatele și

introducând în ecuația ( 39) rezultă:

sau

de unde Deci

4.5. Rezumatul unității de studiu

În această unitate de studiu se continuă analiza ecuațiilor diferențiale de ordin
n, mai precis sunt discutate ecuațiile diferențiale liniare și omogene cu
coeficienți constanți, precum și cele neomogene. Este dată solutia generală,
plecând de la rezolvarea ecuației caracteristice.

Cuvinte cheie: ecuație caracteristică, rădăcini reale, rădăcini complexe,

rădăcini multiple

4.6. Concluzii
După parcurgerea unității de studiu nr.4, studenții trebuie să știe să atașeze
și să rezolve ecuația caracteristică corespunzătoare unei ecuații liniare și
omogene de ordinul n, să scrie soluția generală a ecuației date, dar și să
determine soluția unei ecuații liniare neomogene cu coeficienți constanți. Ca și
în celelalte unități de studiu, se recomandă recapitularea formulelor de
derivare și integrare (tabelele 1 și 2), dar și aflarea soluțiilor (reale/complexe)
ale unei ecuații polinomiale de ordin superior.

4.7. Bibliografie obligatorie

1.M. Bercheșan (2018)- „Ecuații diferențiale”,Ed. Utpress, Cluj-Napoca.
2.Dana Constantinescu (2010) -„Ecuații diferențiale-Elemente teoretice și
aplicații”, Ed. Universitaria București.

3.Gheorghe Micula, Paraschiva Pavel (1989)- „Ecuații diferențiale și integrale

prin probleme și exerciții”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
 Unitatea de studiu nr.4

„Ecuații diferențiale liniare de ordinul n cu coeficienți constanți”

CUPRINS
4.1.Introducere
4.2.Obiectivele unității de studiu nr.4
4.3. Ecuația caracteristică

4.4. Ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți

4.5. Rezumatul unității de studiu

4.6. Test de autoevaluare

4.7. Concluzii
4.8 Bibliografie obligatorie

4.1 Introducere
În cea de a patra unitate de studiu se definește ecuația caracteristică. Sunt
analizate cazurile cînd aceasta are rădăcini reale și distincte, rădăcini
complexe distincte, rădăcini multiple, sau o combinație dintre acestea. Este
introdusă de asemeni și ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți.
Fiecare dintre aceste tipuri de ecuații sunt însoțite de exemple și probleme
rezolvate.
Pentru a parcurge eficient aceasta unitate de studiu se recomandă pe lângă
revizuirea anumitor elemente de calcul diferențial și integral studiate la
disciplina Analiză matematică (derivate, primitive și integrabilitate Riemann) și
recapitularea rezolvării ecuațiilor polinomiale, studiate în învățământul liceal.
Timpul aproximativ parcurgerii integrale al acestei unități este de 6 ore de
studiu individual

4.2 Obiectivele Unității de studiu nr.3

Obiectivul specific la care răspunde unitatea de studiu nr.4 este de a atașa
ecuația caracteristică asociată unei ecuații diferențiale liniare omogene de
ordinul n , precum și de a identifica o ecuație liniară neomogenă cu coeficienți
constanți. Determinarea soluțiilor prin aplicarea metodelor aferente constituie
obiectivul operațional de bază corespunzător obiectivului specific.
4.3. Ecuația caracteristică

Această ecuație este un caz particular al ecuației (13) și anume, cazul în

care coeficienții sunt constante. Forma generală va fi deci:

(16)
unde sunt constante reale date. Cu ajutorul operatorului,
ecuația (16) se va scrie:

(17)
Cu aceași observație ca mai sus în ceea ce privește coeficienții.

Pentru ecuația (16) se caută soluții de forma:

(18)
unde este o constantă nedeterminată. Se va determina , punând
condiția ca funcția necunoscută împreună cu derivatele sale

să verifice ecuația. Făcând înlocuirile în ecuația (16) va rezulta:

sau simplificând cu

(19)
Atunci trebuie să fie rădăcină e ecuației algebrice (19) numită ecuația
caracteristică a ecuației diferențiale liniare cu coeficienți constanți (16).
Deci, în general, pentru vom găsi valori reale sau complexe.

a) Ecuația caracteristică are rădăcini reale și distincte

În acest caz rădăcinile ecuației (19)

(20)
sunt numere reale și distincte. Înlocuind în (18) vor rezulta soluții
particulare

(21)
Pentru ecuația diferențială (16) . Wronskianul acestor funcții este

Se observă că pentru orice deoarece factorul exponențial

este pozitiv, iar determinantul Vandermonde este diferit de zero dacă
. Rezultă că soluțiile (21) constituie un sistem
fundamental de soluții pentru ecuația (16). Atunci soluția ei generală va fi:

(22)
unde sunt constante arbitrare de integrare.

Exemplu

Să se determine soluția generală a ecuației

Soluție.

Se caută soluții de forma . Înlocuind și derivatele sale din

ecuația dată, va rezulta ecuația caracteristică care are
rădăcini reale și distincte Vom obține soluțiile
particulare ale ecuației diferențiale:

Se știe că ele sunt liniar independente, adică formează un sistem fundamental

de soluții.
Atunci soluția generală a ecuației difențiale va fi o combinație a lor, cu
coeficienți constanți, deci:

b) Ecuația caracteristică are rădăcini complexe distincte

Se presupune că ecuația caracteristică (19) are rădăcini complexe și

distincte. Această situație este posibilă numai dacă gradul este număr
par, deoarece coeficienții ecuației sunt reali și atunci rădăcinile complexe sunt
conjugate două câte două. Fie și două rădăcini
complexe conjugate ale ecuației caracteristice. În acest caz se obțin două
soluții particulare liniar independente ale ecuației diferențiale.

(23)

Aplicând formula lui Euler ele se pot scrie și sub forma:

(24)

În aplicații prezintă interes mai ales soluțiile reale ale ecuației diferențiale. Cum
ecuația (16) este liniară, orice combinație liniară cu coeficienți constanți
(reali sau complecși) reprezintă o soluție. Dacă se iau:

rezultă soluțiile reale corespunzătoare lui

(25)

care sunt liniar independente.

Dacă ordinul ecuației diferențiale este și ecuația caracteristică are

rădăcini complexe distincte
atunci soluțiile particulare vor fi de forma:

Soluția generală a ecuației diferențiale va fi:

unde sunt constante reale.

Exemplu

Să se integreze ecuația .

Soluție:

Se caută soluții de forma . Înlocuind se obține ecuația

caracteristică cu rădăcinile . Rezultă

soluțiile particulare

care știm că sunt liniar independente. Soluția generală a ecuației diferențiale

este o combinație a lor cu coeficienți constanți, deci:

cu constante reale.

c) Ecuația caracteristică are rădăcini multiple

Teoremă

Fie ecuația diferențială liniară omogenă de ordinul cu coeficienți constanți

și reali
 (26)
și ecuația sa caracteristică

(27)
Dacă este rădăcină multiplă de ordinul a ecuației caracteristice,
atunci funcțiile:

(28)
sunt soluții liniar independente ale ecuației (26).

Exemplu

Să se integreze ecuația

Soluție:

Se caută soluții de forma și înlocuind în ecuația dată va rezulta

ecuația algebrică:

Rădăcinile acestei ecuații sunt confundate , adică rădăcină

multiplă de ordinul 3.

O soluție particulară a ecuației este iar celelalte două sunt

și . Conform teoriei precedente se știe că ele sunt

liniar independente. Deci soluția generală a ecuației diferențiale este:

d) Ecuația caracteristică are rădăcini reale și complexe

În cazul general, ecuația caracteristică (19) a ecuației diferențiale liniare cu

coeficienți constanți (16) poate avea rădăcini reale și rădăcini complexe
multiple de diferite ordine. Fiecărei rădăcini reale sau complexe multiple de
ordinul , îi corespund soluții pentru ecuația diferențială. Dacă ecuația
caracteristică este de gradul se pot construi soluții pentru ecuația
diferențială.

Se poate arăta că acestea sunt liniar independente și atunci se construiește

soluția generală a ecuației.

Exemplu.

Să se determine soluția generală a ecuației:

Soluție:

Soluțiile vor fi de forma și atunci ecuația caracteristică este

Rădăcinile acestei ecuații sunt:

Deci sunt trei rădăcini duble. Pentru , corespund soluțiile

Pentru rădăcinile , corespund soluțiile

Aceste rădăcini imaginare sunt duble, deci se iau și soluțiile

.

Soluția generală este combinația lor, deci:

unde A, B, C, D, E, F sunt constante arbitrare.

4.4. Ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți

Forma generală a ecuației diferențiale liniare neomogene de ordinul cu

coeficienți constanți este:

(29)
unde sunt constante reale, și este continuă pe
un interval . Ecuația omogenă corespunzătoare este:

(30)

și ecuația caracteristică este:

(31)

Integrarea ecuației (29) este totdeauna posibilă dacă se aplica metoda

variației constantelor.

În cazul când se cunoaște o soluție particulară a ecuației neomogene, se

poate evita metoda vriației comstantelor care conduce la calcule mai
complicate. Se știe că soluția generală a ecuației neomogene este egală cu
suma dintre soluția generală a ecuației omogene asociate și soluția particulară
a ecuației neomogene.

a)Dacă funcția din membrul doi al ecuației (29) are forma

(32)

unde este un polinom de gradul dat și nu este rădăcină a

ecuației caracteristice (31), atunci soluția particulară va fi de forma lui ,
adică:

(33)

unde este un polinom de gradul cu coeficienți nedeterminanți.

Determinarea acestor coeficienți se face prin identificare, punând condiția ca
să verifice ecuația (29).

Dacă este rădăcină multiplă de ordinul a ecuației caracteristice (31)

se caută o soluție particulară de forma:

(34)

b)Dacă funcția are forma

 (35)

unde sunt polinoame de gradul și nu este rădăcină

reală a ecuației caracteristice (31) atunci soluția particulară va fi de forma:

(36)

unde coeficienții polinoamelor se determină prin identificare.

În cazul când sau este rădăcină multiplă de ordinul a

ecuației caracteristice și are forma (35) atunci se caută soluția
particulară sub forma:

(37)

Exemplu

Să se determine soluția generală a ecuației

(38)

Soluție:

Ecuația omogenă asociată este și are ecuația

caracteristică , cu rădăcinile
Ecuația omogenă are soluțiile particulare

și soluția generală .

Soluția generală a ecuației neomogene va fi

unde este o soluție particulară a ecuației neomogene.

Atunci

(39)
și este o rădăcină de ordinul a ecuației caracteristice. Deci

se caută de forma mebrului doi înmulțită cu deci cu Se obține:

iar se determină prin identificare. Calculând derivatele și

introducând în ecuația ( 39) rezultă:

sau

de unde Deci

4.5. Rezumatul unității de studiu

În această unitate de studiu se continuă analiza ecuațiilor diferențiale de ordin
n, mai precis sunt discutate ecuațiile diferențiale liniare și omogene cu
coeficienți constanți, precum și cele neomogene. Este dată solutia generală,
plecând de la rezolvarea ecuației caracteristice.

Cuvinte cheie: ecuație caracteristică, rădăcini reale, rădăcini complexe,

rădăcini multiple

4.6. Concluzii
După parcurgerea unității de studiu nr.4, studenții trebuie să știe să atașeze
și să rezolve ecuația caracteristică corespunzătoare unei ecuații liniare și
omogene de ordinul n, să scrie soluția generală a ecuației date, dar și să
determine soluția unei ecuații liniare neomogene cu coeficienți constanți. Ca și
în celelalte unități de studiu, se recomandă recapitularea formulelor de
derivare și integrare (tabelele 1 și 2), dar și aflarea soluțiilor (reale/complexe)
ale unei ecuații polinomiale de ordin superior.

4.7. Bibliografie obligatorie

1.M. Bercheșan (2018)- „Ecuații diferențiale”,Ed. Utpress, Cluj-Napoca.
2.Dana Constantinescu (2010) -„Ecuații diferențiale-Elemente teoretice și
aplicații”, Ed. Universitaria București.

3.Gheorghe Micula, Paraschiva Pavel (1989)- „Ecuații diferențiale și integrale

prin probleme și exerciții”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
 Unitatea de studiu nr.4

„Ecuații diferențiale liniare de ordinul n cu coeficienți constanți”

CUPRINS
4.1.Introducere
4.2.Obiectivele unității de studiu nr.4
4.3. Ecuația caracteristică

4.4. Ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți

4.5. Rezumatul unității de studiu

4.6. Test de autoevaluare

4.7. Concluzii
4.8 Bibliografie obligatorie

4.1 Introducere
În cea de a patra unitate de studiu se definește ecuația caracteristică. Sunt
analizate cazurile cînd aceasta are rădăcini reale și distincte, rădăcini
complexe distincte, rădăcini multiple, sau o combinație dintre acestea. Este
introdusă de asemeni și ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți.
Fiecare dintre aceste tipuri de ecuații sunt însoțite de exemple și probleme
rezolvate.
Pentru a parcurge eficient aceasta unitate de studiu se recomandă pe lângă
revizuirea anumitor elemente de calcul diferențial și integral studiate la
disciplina Analiză matematică (derivate, primitive și integrabilitate Riemann) și
recapitularea rezolvării ecuațiilor polinomiale, studiate în învățământul liceal.
Timpul aproximativ parcurgerii integrale al acestei unități este de 6 ore de
studiu individual

4.2 Obiectivele Unității de studiu nr.3

Obiectivul specific la care răspunde unitatea de studiu nr.4 este de a atașa
ecuația caracteristică asociată unei ecuații diferențiale liniare omogene de
ordinul n , precum și de a identifica o ecuație liniară neomogenă cu coeficienți
constanți. Determinarea soluțiilor prin aplicarea metodelor aferente constituie
obiectivul operațional de bază corespunzător obiectivului specific.
4.3. Ecuația caracteristică

Această ecuație este un caz particular al ecuației (13) și anume, cazul în

care coeficienții sunt constante. Forma generală va fi deci:

(16)
unde sunt constante reale date. Cu ajutorul operatorului,
ecuația (16) se va scrie:

(17)
Cu aceași observație ca mai sus în ceea ce privește coeficienții.

Pentru ecuația (16) se caută soluții de forma:

(18)
unde este o constantă nedeterminată. Se va determina , punând
condiția ca funcția necunoscută împreună cu derivatele sale

să verifice ecuația. Făcând înlocuirile în ecuația (16) va rezulta:

sau simplificând cu

(19)
Atunci trebuie să fie rădăcină e ecuației algebrice (19) numită ecuația
caracteristică a ecuației diferențiale liniare cu coeficienți constanți (16).
Deci, în general, pentru vom găsi valori reale sau complexe.

a) Ecuația caracteristică are rădăcini reale și distincte

În acest caz rădăcinile ecuației (19)

(20)
sunt numere reale și distincte. Înlocuind în (18) vor rezulta soluții
particulare

(21)
Pentru ecuația diferențială (16) . Wronskianul acestor funcții este

Se observă că pentru orice deoarece factorul exponențial

este pozitiv, iar determinantul Vandermonde este diferit de zero dacă
. Rezultă că soluțiile (21) constituie un sistem
fundamental de soluții pentru ecuația (16). Atunci soluția ei generală va fi:

(22)
unde sunt constante arbitrare de integrare.

Exemplu

Să se determine soluția generală a ecuației

Soluție.

Se caută soluții de forma . Înlocuind și derivatele sale din

ecuația dată, va rezulta ecuația caracteristică care are
rădăcini reale și distincte Vom obține soluțiile
particulare ale ecuației diferențiale:

Se știe că ele sunt liniar independente, adică formează un sistem fundamental

de soluții.
Atunci soluția generală a ecuației difențiale va fi o combinație a lor, cu
coeficienți constanți, deci:

b) Ecuația caracteristică are rădăcini complexe distincte

Se presupune că ecuația caracteristică (19) are rădăcini complexe și

distincte. Această situație este posibilă numai dacă gradul este număr
par, deoarece coeficienții ecuației sunt reali și atunci rădăcinile complexe sunt
conjugate două câte două. Fie și două rădăcini
complexe conjugate ale ecuației caracteristice. În acest caz se obțin două
soluții particulare liniar independente ale ecuației diferențiale.

(23)

Aplicând formula lui Euler ele se pot scrie și sub forma:

(24)

În aplicații prezintă interes mai ales soluțiile reale ale ecuației diferențiale. Cum
ecuația (16) este liniară, orice combinație liniară cu coeficienți constanți
(reali sau complecși) reprezintă o soluție. Dacă se iau:

rezultă soluțiile reale corespunzătoare lui

(25)

care sunt liniar independente.

Dacă ordinul ecuației diferențiale este și ecuația caracteristică are

rădăcini complexe distincte
atunci soluțiile particulare vor fi de forma:

Soluția generală a ecuației diferențiale va fi:

unde sunt constante reale.

Exemplu

Să se integreze ecuația .

Soluție:

Se caută soluții de forma . Înlocuind se obține ecuația

caracteristică cu rădăcinile . Rezultă

soluțiile particulare

care știm că sunt liniar independente. Soluția generală a ecuației diferențiale

este o combinație a lor cu coeficienți constanți, deci:

cu constante reale.

c) Ecuația caracteristică are rădăcini multiple

Teoremă

Fie ecuația diferențială liniară omogenă de ordinul cu coeficienți constanți

și reali
 (26)
și ecuația sa caracteristică

(27)
Dacă este rădăcină multiplă de ordinul a ecuației caracteristice,
atunci funcțiile:

(28)
sunt soluții liniar independente ale ecuației (26).

Exemplu

Să se integreze ecuația

Soluție:

Se caută soluții de forma și înlocuind în ecuația dată va rezulta

ecuația algebrică:

Rădăcinile acestei ecuații sunt confundate , adică rădăcină

multiplă de ordinul 3.

O soluție particulară a ecuației este iar celelalte două sunt

și . Conform teoriei precedente se știe că ele sunt

liniar independente. Deci soluția generală a ecuației diferențiale este:

d) Ecuația caracteristică are rădăcini reale și complexe

În cazul general, ecuația caracteristică (19) a ecuației diferențiale liniare cu

coeficienți constanți (16) poate avea rădăcini reale și rădăcini complexe
multiple de diferite ordine. Fiecărei rădăcini reale sau complexe multiple de
ordinul , îi corespund soluții pentru ecuația diferențială. Dacă ecuația
caracteristică este de gradul se pot construi soluții pentru ecuația
diferențială.

Se poate arăta că acestea sunt liniar independente și atunci se construiește

soluția generală a ecuației.

Exemplu.

Să se determine soluția generală a ecuației:

Soluție:

Soluțiile vor fi de forma și atunci ecuația caracteristică este

Rădăcinile acestei ecuații sunt:

Deci sunt trei rădăcini duble. Pentru , corespund soluțiile

Pentru rădăcinile , corespund soluțiile

Aceste rădăcini imaginare sunt duble, deci se iau și soluțiile

.

Soluția generală este combinația lor, deci:

unde A, B, C, D, E, F sunt constante arbitrare.

4.4. Ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți

Forma generală a ecuației diferențiale liniare neomogene de ordinul cu

coeficienți constanți este:

(29)
unde sunt constante reale, și este continuă pe
un interval . Ecuația omogenă corespunzătoare este:

(30)

și ecuația caracteristică este:

(31)

Integrarea ecuației (29) este totdeauna posibilă dacă se aplica metoda

variației constantelor.

În cazul când se cunoaște o soluție particulară a ecuației neomogene, se

poate evita metoda vriației comstantelor care conduce la calcule mai
complicate. Se știe că soluția generală a ecuației neomogene este egală cu
suma dintre soluția generală a ecuației omogene asociate și soluția particulară
a ecuației neomogene.

a)Dacă funcția din membrul doi al ecuației (29) are forma

(32)

unde este un polinom de gradul dat și nu este rădăcină a

ecuației caracteristice (31), atunci soluția particulară va fi de forma lui ,
adică:

(33)

unde este un polinom de gradul cu coeficienți nedeterminanți.

Determinarea acestor coeficienți se face prin identificare, punând condiția ca
să verifice ecuația (29).

Dacă este rădăcină multiplă de ordinul a ecuației caracteristice (31)

se caută o soluție particulară de forma:

(34)

b)Dacă funcția are forma

 (35)

unde sunt polinoame de gradul și nu este rădăcină

reală a ecuației caracteristice (31) atunci soluția particulară va fi de forma:

(36)

unde coeficienții polinoamelor se determină prin identificare.

În cazul când sau este rădăcină multiplă de ordinul a

ecuației caracteristice și are forma (35) atunci se caută soluția
particulară sub forma:

(37)

Exemplu

Să se determine soluția generală a ecuației

(38)

Soluție:

Ecuația omogenă asociată este și are ecuația

caracteristică , cu rădăcinile
Ecuația omogenă are soluțiile particulare

și soluția generală .

Soluția generală a ecuației neomogene va fi

unde este o soluție particulară a ecuației neomogene.

Atunci

(39)
și este o rădăcină de ordinul a ecuației caracteristice. Deci

se caută de forma mebrului doi înmulțită cu deci cu Se obține:

iar se determină prin identificare. Calculând derivatele și

introducând în ecuația ( 39) rezultă:

sau

de unde Deci

4.5. Rezumatul unității de studiu

În această unitate de studiu se continuă analiza ecuațiilor diferențiale de ordin
n, mai precis sunt discutate ecuațiile diferențiale liniare și omogene cu
coeficienți constanți, precum și cele neomogene. Este dată solutia generală,
plecând de la rezolvarea ecuației caracteristice.

Cuvinte cheie: ecuație caracteristică, rădăcini reale, rădăcini complexe,

rădăcini multiple

4.6. Concluzii
După parcurgerea unității de studiu nr.4, studenții trebuie să știe să atașeze
și să rezolve ecuația caracteristică corespunzătoare unei ecuații liniare și
omogene de ordinul n, să scrie soluția generală a ecuației date, dar și să
determine soluția unei ecuații liniare neomogene cu coeficienți constanți. Ca și
în celelalte unități de studiu, se recomandă recapitularea formulelor de
derivare și integrare (tabelele 1 și 2), dar și aflarea soluțiilor (reale/complexe)
ale unei ecuații polinomiale de ordin superior.

4.7. Bibliografie obligatorie

1.M. Bercheșan (2018)- „Ecuații diferențiale”,Ed. Utpress, Cluj-Napoca.
2.Dana Constantinescu (2010) -„Ecuații diferențiale-Elemente teoretice și
aplicații”, Ed. Universitaria București.

3.Gheorghe Micula, Paraschiva Pavel (1989)- „Ecuații diferențiale și integrale

prin probleme și exerciții”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
 Unitatea de studiu nr.4

„Ecuații diferențiale liniare de ordinul n cu coeficienți constanți”

CUPRINS
4.1.Introducere
4.2.Obiectivele unității de studiu nr.4
4.3. Ecuația caracteristică

4.4. Ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți

4.5. Rezumatul unității de studiu

4.6. Test de autoevaluare

4.7. Concluzii
4.8 Bibliografie obligatorie

4.1 Introducere
În cea de a patra unitate de studiu se definește ecuația caracteristică. Sunt
analizate cazurile cînd aceasta are rădăcini reale și distincte, rădăcini
complexe distincte, rădăcini multiple, sau o combinație dintre acestea. Este
introdusă de asemeni și ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți.
Fiecare dintre aceste tipuri de ecuații sunt însoțite de exemple și probleme
rezolvate.
Pentru a parcurge eficient aceasta unitate de studiu se recomandă pe lângă
revizuirea anumitor elemente de calcul diferențial și integral studiate la
disciplina Analiză matematică (derivate, primitive și integrabilitate Riemann) și
recapitularea rezolvării ecuațiilor polinomiale, studiate în învățământul liceal.
Timpul aproximativ parcurgerii integrale al acestei unități este de 6 ore de
studiu individual

4.2 Obiectivele Unității de studiu nr.3

Obiectivul specific la care răspunde unitatea de studiu nr.4 este de a atașa
ecuația caracteristică asociată unei ecuații diferențiale liniare omogene de
ordinul n , precum și de a identifica o ecuație liniară neomogenă cu coeficienți
constanți. Determinarea soluțiilor prin aplicarea metodelor aferente constituie
obiectivul operațional de bază corespunzător obiectivului specific.
4.3. Ecuația caracteristică

Această ecuație este un caz particular al ecuației (13) și anume, cazul în

care coeficienții sunt constante. Forma generală va fi deci:

(16)
unde sunt constante reale date. Cu ajutorul operatorului,
ecuația (16) se va scrie:

(17)
Cu aceași observație ca mai sus în ceea ce privește coeficienții.

Pentru ecuația (16) se caută soluții de forma:

(18)
unde este o constantă nedeterminată. Se va determina , punând
condiția ca funcția necunoscută împreună cu derivatele sale

să verifice ecuația. Făcând înlocuirile în ecuația (16) va rezulta:

sau simplificând cu

(19)
Atunci trebuie să fie rădăcină e ecuației algebrice (19) numită ecuația
caracteristică a ecuației diferențiale liniare cu coeficienți constanți (16).
Deci, în general, pentru vom găsi valori reale sau complexe.

a) Ecuația caracteristică are rădăcini reale și distincte

În acest caz rădăcinile ecuației (19)

(20)
sunt numere reale și distincte. Înlocuind în (18) vor rezulta soluții
particulare

(21)
Pentru ecuația diferențială (16) . Wronskianul acestor funcții este

Se observă că pentru orice deoarece factorul exponențial

este pozitiv, iar determinantul Vandermonde este diferit de zero dacă
. Rezultă că soluțiile (21) constituie un sistem
fundamental de soluții pentru ecuația (16). Atunci soluția ei generală va fi:

(22)
unde sunt constante arbitrare de integrare.

Exemplu

Să se determine soluția generală a ecuației

Soluție.

Se caută soluții de forma . Înlocuind și derivatele sale din

ecuația dată, va rezulta ecuația caracteristică care are
rădăcini reale și distincte Vom obține soluțiile
particulare ale ecuației diferențiale:

Se știe că ele sunt liniar independente, adică formează un sistem fundamental

de soluții.
Atunci soluția generală a ecuației difențiale va fi o combinație a lor, cu
coeficienți constanți, deci:

b) Ecuația caracteristică are rădăcini complexe distincte

Se presupune că ecuația caracteristică (19) are rădăcini complexe și

distincte. Această situație este posibilă numai dacă gradul este număr
par, deoarece coeficienții ecuației sunt reali și atunci rădăcinile complexe sunt
conjugate două câte două. Fie și două rădăcini
complexe conjugate ale ecuației caracteristice. În acest caz se obțin două
soluții particulare liniar independente ale ecuației diferențiale.

(23)

Aplicând formula lui Euler ele se pot scrie și sub forma:

(24)

În aplicații prezintă interes mai ales soluțiile reale ale ecuației diferențiale. Cum
ecuația (16) este liniară, orice combinație liniară cu coeficienți constanți
(reali sau complecși) reprezintă o soluție. Dacă se iau:

rezultă soluțiile reale corespunzătoare lui

(25)

care sunt liniar independente.

Dacă ordinul ecuației diferențiale este și ecuația caracteristică are

rădăcini complexe distincte
atunci soluțiile particulare vor fi de forma:

Soluția generală a ecuației diferențiale va fi:

unde sunt constante reale.

Exemplu

Să se integreze ecuația .

Soluție:

Se caută soluții de forma . Înlocuind se obține ecuația

caracteristică cu rădăcinile . Rezultă

soluțiile particulare

care știm că sunt liniar independente. Soluția generală a ecuației diferențiale

este o combinație a lor cu coeficienți constanți, deci:

cu constante reale.

c) Ecuația caracteristică are rădăcini multiple

Teoremă

Fie ecuația diferențială liniară omogenă de ordinul cu coeficienți constanți

și reali
 (26)
și ecuația sa caracteristică

(27)
Dacă este rădăcină multiplă de ordinul a ecuației caracteristice,
atunci funcțiile:

(28)
sunt soluții liniar independente ale ecuației (26).

Exemplu

Să se integreze ecuația

Soluție:

Se caută soluții de forma și înlocuind în ecuația dată va rezulta

ecuația algebrică:

Rădăcinile acestei ecuații sunt confundate , adică rădăcină

multiplă de ordinul 3.

O soluție particulară a ecuației este iar celelalte două sunt

și . Conform teoriei precedente se știe că ele sunt

liniar independente. Deci soluția generală a ecuației diferențiale este:

d) Ecuația caracteristică are rădăcini reale și complexe

În cazul general, ecuația caracteristică (19) a ecuației diferențiale liniare cu

coeficienți constanți (16) poate avea rădăcini reale și rădăcini complexe
multiple de diferite ordine. Fiecărei rădăcini reale sau complexe multiple de
ordinul , îi corespund soluții pentru ecuația diferențială. Dacă ecuația
caracteristică este de gradul se pot construi soluții pentru ecuația
diferențială.

Se poate arăta că acestea sunt liniar independente și atunci se construiește

soluția generală a ecuației.

Exemplu.

Să se determine soluția generală a ecuației:

Soluție:

Soluțiile vor fi de forma și atunci ecuația caracteristică este

Rădăcinile acestei ecuații sunt:

Deci sunt trei rădăcini duble. Pentru , corespund soluțiile

Pentru rădăcinile , corespund soluțiile

Aceste rădăcini imaginare sunt duble, deci se iau și soluțiile

.

Soluția generală este combinația lor, deci:

unde A, B, C, D, E, F sunt constante arbitrare.

4.4. Ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți

Forma generală a ecuației diferențiale liniare neomogene de ordinul cu

coeficienți constanți este:

(29)
unde sunt constante reale, și este continuă pe
un interval . Ecuația omogenă corespunzătoare este:

(30)

și ecuația caracteristică este:

(31)

Integrarea ecuației (29) este totdeauna posibilă dacă se aplica metoda

variației constantelor.

În cazul când se cunoaște o soluție particulară a ecuației neomogene, se

poate evita metoda vriației comstantelor care conduce la calcule mai
complicate. Se știe că soluția generală a ecuației neomogene este egală cu
suma dintre soluția generală a ecuației omogene asociate și soluția particulară
a ecuației neomogene.

a)Dacă funcția din membrul doi al ecuației (29) are forma

(32)

unde este un polinom de gradul dat și nu este rădăcină a

ecuației caracteristice (31), atunci soluția particulară va fi de forma lui ,
adică:

(33)

unde este un polinom de gradul cu coeficienți nedeterminanți.

Determinarea acestor coeficienți se face prin identificare, punând condiția ca
să verifice ecuația (29).

Dacă este rădăcină multiplă de ordinul a ecuației caracteristice (31)

se caută o soluție particulară de forma:

(34)

b)Dacă funcția are forma

 (35)

unde sunt polinoame de gradul și nu este rădăcină

reală a ecuației caracteristice (31) atunci soluția particulară va fi de forma:

(36)

unde coeficienții polinoamelor se determină prin identificare.

În cazul când sau este rădăcină multiplă de ordinul a

ecuației caracteristice și are forma (35) atunci se caută soluția
particulară sub forma:

(37)

Exemplu

Să se determine soluția generală a ecuației

(38)

Soluție:

Ecuația omogenă asociată este și are ecuația

caracteristică , cu rădăcinile
Ecuația omogenă are soluțiile particulare

și soluția generală .

Soluția generală a ecuației neomogene va fi

unde este o soluție particulară a ecuației neomogene.

Atunci

(39)
și este o rădăcină de ordinul a ecuației caracteristice. Deci

se caută de forma mebrului doi înmulțită cu deci cu Se obține:

iar se determină prin identificare. Calculând derivatele și

introducând în ecuația ( 39) rezultă:

sau

de unde Deci

4.5. Rezumatul unității de studiu

În această unitate de studiu se continuă analiza ecuațiilor diferențiale de ordin
n, mai precis sunt discutate ecuațiile diferențiale liniare și omogene cu
coeficienți constanți, precum și cele neomogene. Este dată solutia generală,
plecând de la rezolvarea ecuației caracteristice.

Cuvinte cheie: ecuație caracteristică, rădăcini reale, rădăcini complexe,

rădăcini multiple

4.6. Concluzii
După parcurgerea unității de studiu nr.4, studenții trebuie să știe să atașeze
și să rezolve ecuația caracteristică corespunzătoare unei ecuații liniare și
omogene de ordinul n, să scrie soluția generală a ecuației date, dar și să
determine soluția unei ecuații liniare neomogene cu coeficienți constanți. Ca și
în celelalte unități de studiu, se recomandă recapitularea formulelor de
derivare și integrare (tabelele 1 și 2), dar și aflarea soluțiilor (reale/complexe)
ale unei ecuații polinomiale de ordin superior.

4.7. Bibliografie obligatorie

1.M. Bercheșan (2018)- „Ecuații diferențiale”,Ed. Utpress, Cluj-Napoca.
2.Dana Constantinescu (2010) -„Ecuații diferențiale-Elemente teoretice și
aplicații”, Ed. Universitaria București.

3.Gheorghe Micula, Paraschiva Pavel (1989)- „Ecuații diferențiale și integrale

prin probleme și exerciții”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
 Unitatea de studiu nr.4

„Ecuații diferențiale liniare de ordinul n cu coeficienți constanți”

CUPRINS
4.1.Introducere
4.2.Obiectivele unității de studiu nr.4
4.3. Ecuația caracteristică

4.4. Ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți

4.5. Rezumatul unității de studiu

4.6. Test de autoevaluare

4.7. Concluzii
4.8 Bibliografie obligatorie

4.1 Introducere
În cea de a patra unitate de studiu se definește ecuația caracteristică. Sunt
analizate cazurile cînd aceasta are rădăcini reale și distincte, rădăcini
complexe distincte, rădăcini multiple, sau o combinație dintre acestea. Este
introdusă de asemeni și ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți.
Fiecare dintre aceste tipuri de ecuații sunt însoțite de exemple și probleme
rezolvate.
Pentru a parcurge eficient aceasta unitate de studiu se recomandă pe lângă
revizuirea anumitor elemente de calcul diferențial și integral studiate la
disciplina Analiză matematică (derivate, primitive și integrabilitate Riemann) și
recapitularea rezolvării ecuațiilor polinomiale, studiate în învățământul liceal.
Timpul aproximativ parcurgerii integrale al acestei unități este de 6 ore de
studiu individual

4.2 Obiectivele Unității de studiu nr.3

Obiectivul specific la care răspunde unitatea de studiu nr.4 este de a atașa
ecuația caracteristică asociată unei ecuații diferențiale liniare omogene de
ordinul n , precum și de a identifica o ecuație liniară neomogenă cu coeficienți
constanți. Determinarea soluțiilor prin aplicarea metodelor aferente constituie
obiectivul operațional de bază corespunzător obiectivului specific.
4.3. Ecuația caracteristică

Această ecuație este un caz particular al ecuației (13) și anume, cazul în

care coeficienții sunt constante. Forma generală va fi deci:

(16)
unde sunt constante reale date. Cu ajutorul operatorului,
ecuația (16) se va scrie:

(17)
Cu aceași observație ca mai sus în ceea ce privește coeficienții.

Pentru ecuația (16) se caută soluții de forma:

(18)
unde este o constantă nedeterminată. Se va determina , punând
condiția ca funcția necunoscută împreună cu derivatele sale

să verifice ecuația. Făcând înlocuirile în ecuația (16) va rezulta:

sau simplificând cu

(19)
Atunci trebuie să fie rădăcină e ecuației algebrice (19) numită ecuația
caracteristică a ecuației diferențiale liniare cu coeficienți constanți (16).
Deci, în general, pentru vom găsi valori reale sau complexe.

a) Ecuația caracteristică are rădăcini reale și distincte

În acest caz rădăcinile ecuației (19)

(20)
sunt numere reale și distincte. Înlocuind în (18) vor rezulta soluții
particulare

(21)
Pentru ecuația diferențială (16) . Wronskianul acestor funcții este

Se observă că pentru orice deoarece factorul exponențial

este pozitiv, iar determinantul Vandermonde este diferit de zero dacă
. Rezultă că soluțiile (21) constituie un sistem
fundamental de soluții pentru ecuația (16). Atunci soluția ei generală va fi:

(22)
unde sunt constante arbitrare de integrare.

Exemplu

Să se determine soluția generală a ecuației

Soluție.

Se caută soluții de forma . Înlocuind și derivatele sale din

ecuația dată, va rezulta ecuația caracteristică care are
rădăcini reale și distincte Vom obține soluțiile
particulare ale ecuației diferențiale:

Se știe că ele sunt liniar independente, adică formează un sistem fundamental

de soluții.
Atunci soluția generală a ecuației difențiale va fi o combinație a lor, cu
coeficienți constanți, deci:

b) Ecuația caracteristică are rădăcini complexe distincte

Se presupune că ecuația caracteristică (19) are rădăcini complexe și

distincte. Această situație este posibilă numai dacă gradul este număr
par, deoarece coeficienții ecuației sunt reali și atunci rădăcinile complexe sunt
conjugate două câte două. Fie și două rădăcini
complexe conjugate ale ecuației caracteristice. În acest caz se obțin două
soluții particulare liniar independente ale ecuației diferențiale.

(23)

Aplicând formula lui Euler ele se pot scrie și sub forma:

(24)

În aplicații prezintă interes mai ales soluțiile reale ale ecuației diferențiale. Cum
ecuația (16) este liniară, orice combinație liniară cu coeficienți constanți
(reali sau complecși) reprezintă o soluție. Dacă se iau:

rezultă soluțiile reale corespunzătoare lui

(25)

care sunt liniar independente.

Dacă ordinul ecuației diferențiale este și ecuația caracteristică are

rădăcini complexe distincte
atunci soluțiile particulare vor fi de forma:

Soluția generală a ecuației diferențiale va fi:

unde sunt constante reale.

Exemplu

Să se integreze ecuația .

Soluție:

Se caută soluții de forma . Înlocuind se obține ecuația

caracteristică cu rădăcinile . Rezultă

soluțiile particulare

care știm că sunt liniar independente. Soluția generală a ecuației diferențiale

este o combinație a lor cu coeficienți constanți, deci:

cu constante reale.

c) Ecuația caracteristică are rădăcini multiple

Teoremă

Fie ecuația diferențială liniară omogenă de ordinul cu coeficienți constanți

și reali
 (26)
și ecuația sa caracteristică

(27)
Dacă este rădăcină multiplă de ordinul a ecuației caracteristice,
atunci funcțiile:

(28)
sunt soluții liniar independente ale ecuației (26).

Exemplu

Să se integreze ecuația

Soluție:

Se caută soluții de forma și înlocuind în ecuația dată va rezulta

ecuația algebrică:

Rădăcinile acestei ecuații sunt confundate , adică rădăcină

multiplă de ordinul 3.

O soluție particulară a ecuației este iar celelalte două sunt

și . Conform teoriei precedente se știe că ele sunt

liniar independente. Deci soluția generală a ecuației diferențiale este:

d) Ecuația caracteristică are rădăcini reale și complexe

În cazul general, ecuația caracteristică (19) a ecuației diferențiale liniare cu

coeficienți constanți (16) poate avea rădăcini reale și rădăcini complexe
multiple de diferite ordine. Fiecărei rădăcini reale sau complexe multiple de
ordinul , îi corespund soluții pentru ecuația diferențială. Dacă ecuația
caracteristică este de gradul se pot construi soluții pentru ecuația
diferențială.

Se poate arăta că acestea sunt liniar independente și atunci se construiește

soluția generală a ecuației.

Exemplu.

Să se determine soluția generală a ecuației:

Soluție:

Soluțiile vor fi de forma și atunci ecuația caracteristică este

Rădăcinile acestei ecuații sunt:

Deci sunt trei rădăcini duble. Pentru , corespund soluțiile

Pentru rădăcinile , corespund soluțiile

Aceste rădăcini imaginare sunt duble, deci se iau și soluțiile

.

Soluția generală este combinația lor, deci:

unde A, B, C, D, E, F sunt constante arbitrare.

4.4. Ecuația liniară neomogenă cu coeficienți constanți

Forma generală a ecuației diferențiale liniare neomogene de ordinul cu

coeficienți constanți este:

(29)
unde sunt constante reale, și este continuă pe
un interval . Ecuația omogenă corespunzătoare este:

(30)

și ecuația caracteristică este:

(31)

Integrarea ecuației (29) este totdeauna posibilă dacă se aplica metoda

variației constantelor.

În cazul când se cunoaște o soluție particulară a ecuației neomogene, se

poate evita metoda vriației comstantelor care conduce la calcule mai
complicate. Se știe că soluția generală a ecuației neomogene este egală cu
suma dintre soluția generală a ecuației omogene asociate și soluția particulară
a ecuației neomogene.

a)Dacă funcția din membrul doi al ecuației (29) are forma

(32)

unde este un polinom de gradul dat și nu este rădăcină a

ecuației caracteristice (31), atunci soluția particulară va fi de forma lui ,
adică:

(33)

unde este un polinom de gradul cu coeficienți nedeterminanți.

Determinarea acestor coeficienți se face prin identificare, punând condiția ca
să verifice ecuația (29).

Dacă este rădăcină multiplă de ordinul a ecuației caracteristice (31)

se caută o soluție particulară de forma:

(34)

b)Dacă funcția are forma

 (35)

unde sunt polinoame de gradul și nu este rădăcină

reală a ecuației caracteristice (31) atunci soluția particulară va fi de forma:

(36)

unde coeficienții polinoamelor se determină prin identificare.

În cazul când sau este rădăcină multiplă de ordinul a

ecuației caracteristice și are forma (35) atunci se caută soluția
particulară sub forma:

(37)

Exemplu

Să se determine soluția generală a ecuației

(38)

Soluție:

Ecuația omogenă asociată este și are ecuația

caracteristică , cu rădăcinile
Ecuația omogenă are soluțiile particulare

și soluția generală .

Soluția generală a ecuației neomogene va fi

unde este o soluție particulară a ecuației neomogene.

Atunci

(39)
și este o rădăcină de ordinul a ecuației caracteristice. Deci

se caută de forma mebrului doi înmulțită cu deci cu Se obține:

iar se determină prin identificare. Calculând derivatele și

introducând în ecuația ( 39) rezultă:

sau

de unde Deci

4.5. Rezumatul unității de studiu

În această unitate de studiu se continuă analiza ecuațiilor diferențiale de ordin
n, mai precis sunt discutate ecuațiile diferențiale liniare și omogene cu
coeficienți constanți, precum și cele neomogene. Este dată solutia generală,
plecând de la rezolvarea ecuației caracteristice.

Cuvinte cheie: ecuație caracteristică, rădăcini reale, rădăcini complexe,

rădăcini multiple

4.6. Concluzii
După parcurgerea unității de studiu nr.4, studenții trebuie să știe să atașeze
și să rezolve ecuația caracteristică corespunzătoare unei ecuații liniare și
omogene de ordinul n, să scrie soluția generală a ecuației date, dar și să
determine soluția unei ecuații liniare neomogene cu coeficienți constanți. Ca și
în celelalte unități de studiu, se recomandă recapitularea formulelor de
derivare și integrare (tabelele 1 și 2), dar și aflarea soluțiilor (reale/complexe)
ale unei ecuații polinomiale de ordin superior.

4.7. Bibliografie obligatorie

1.M. Bercheșan (2018)- „Ecuații diferențiale”,Ed. Utpress, Cluj-Napoca.
2.Dana Constantinescu (2010) -„Ecuații diferențiale-Elemente teoretice și
aplicații”, Ed. Universitaria București.

3.Gheorghe Micula, Paraschiva Pavel (1989)- „Ecuații diferențiale și integrale

prin probleme și exerciții”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.