Tipuri de ecuaţii diferenţiale de ordinul 1 (I)

Ecuaţii cu variabile separabile Rezolvare: - se separă variabilele de o parte şi de alta a egalului

Ecuaţii omogene
Rezolvare: Notăm

M,N = funcţii omogene de grad k

este o ecuaţie cu variabile separabile
Rezolvare: I este sistem cu soluţia unică
Se face schimbare de variabilă si de funcţie:
Ecuaţii reductibile la omogene Ecuaţia devine ecuaţie omogenă.
II este sistem incompatibil
Se face schimbare de funcţie:
Ecuaţia devine ecuaţie cu variabile separabile în z(x)
Rezolvare I:

Pagina 1

Ecuaţii liniare
(a,b funcţii continue)
Rezolvarea II: Metoda variaţiei constantelor (Lagrange)
Pasul 1: se asociază ecuaţiei liniare ecuaţia omogenă: , ec cu variabilele separabile
sol
generală

Pasul 2: se determină o soluţie particulară a ecuaţiei neomogene prin metoda variaţiei constantei lui
Lagrange şi se determină c(x) astfel încât ea să verifice ecuaţia.

soluţia generală a ecuaţiei omogene

Ecuaţii Bernoulli Rezolvare:

,
Notăm (schimbare de funcţie)

ecuaţie liniară in z

Ecuaţii Riccati
Rezolvare: dacă se cunoaşte o soluţie particulară a ecuaţiei (y1(x)), atunci y(x)=z(x)+y1(x) transformă
Ec Bernoulli cu ecuaţia într-o ecuaţie Bernoulli astfel:
Ecuaţie liniară

Ecuaţie Bernoulli cu α=2

Ecuaţii cu diferenţiale totale

Pagina 2
 Rezolvare : de clasă C2 aî

Ecuaţia devine soluţia ecuaţiei este U=constant.

Rezolvare: caut aî ecuaţia înmulţită cu să devină cu devină cu diferenţiale totale

Ecuaţii care se rezolva cu metoda aî
factorului integrând
ec cu derivate parţiale

I e posibil este funcţie de

x
II e posibil este funcţie
de y

Rezolvare: Metoda parametrului : notăm prima ecuaţie parametrică

Ecuaţii care nu se pot pune a soluţie
Sub forma normală
(diferenţiere)
ci se vor pune sub forma : a doua parametrică a soluţiei

Pagina 3
 Forme generale:
1.
domeniu
2.
domeniu

Ecuaţii diferenţiale de ordin superior

Ecuaţii liniare:

I. Dacă , ecuaţie de ordin n

atunci se face schimbare de funcţie
şi continue se obţine o ecuaţie de ordin n-k în
interval
y = funcţie necunoscută II. Dacă , adică ecuaţia de ordin n nu conţine explicit pe x
atunci locul variabilei independente poate fi luat de y

se obţine o ecuaţie de ordin n-1 în p=p(y)

Pagina 4
 III. Dacă ecuaţia este omogenă in (înlocuind ecuaţia nu se schimbă)
atunci se face schimbarea de funcţie
se obţine o ecuaţie de ordin mai mic în
IV. Daca ecuaţia este omogenă în general (înlocuind ecuaţia nu se schimbă

Atunci se face schimbarea – de variabilă

– de funcţie
se obţine o ecuaţie de ordinul II,
adică nu va conţine variabila t, deci ordinul ei poate fi scăzut

V. Ecuaţia se poate aranja astfel încât de o parte şi de alta a egalităţii să se găsească diferenţiala câte
unei funcţii

(n)
1. Ecuaţii liniare neomogene cu coeficienţi variabili : y  a1 ( x)  y
( n 1)
 ...  a n 1 ( x)  y   a n ( x)  y  b( x)
I. Ecuaţii omogenă ataşată cu soluţia generală yo II. Soluţie particulară a ecuaţiei neomogene yp
Metoda variaţiei constantelor
 Se cunosc n-1 soluţii: y ,y …y {y1,y2,…yn}=sistem fundamental de soluţiei ale ecuaţiei omogene
1 2 n-1
 Se încearcă găsirea soluţie particulare de formă polinomială
se caută a n-a soluţie a ecuaţiei
ai (y1,y2…yn-1,yn} = sistem fundamental de soluţie

Ecuaţie
 neomogenă
liniară de ordin n-1

Pagina 5
 ────> <────

(n)
2. Ecuaţii liniare neomogene cu coeficienţi constanţi : y  a1  y
( n 1)
 a 2  y ( n  2)  ...  a n 1  y   a n  y  b( x)
I. Ecuaţia omogenă ataşată cu soluţia generală yo II. Soluţia particulară a ecuaţiei omogene yp
Se determină o soluţie particulară in funcţie de b(x)
Ecuaţia caracteristică: cu a)
- rădăcini: λ1, λ2,… λm s = ordinul de multiplicitate a lui λ = α in ecuaţia caracteristică
- ordinul de multiplicitate ν1, ν2,… νm b)
pentru fiecare rădăcină se asociază o funcţie, formându-se un sistem
fundamental de soluţii pentru ecuaţia omogenă s = ordinul de multiplicitate a lui λ=α±iβ în ecuaţia caracteristică
c) b(x)=ba)(x)+bb)(x) de tipul a) şi b)
yp= y1p+y2p

────> <────

Pagina 6