1.

Introducere
Thomas Simpson (1710-1761) din Leicestershire, Anglia, a fost un matematician britanic.
Regula de calcul pentru aproximare a integralelor definite, tehnica de integrare numerică
cunoscută sub numele de "Regula lui Simpson" îi poartă numele şi este atribuita lui.
Matematicianului a lucrat şi în domeniile de interpolare numerică şi teoria
probabilităţilor. Insă această regula pare să nu-i aparţină intru totul , ea fiind folosită
intr-o forma asemanatoare şi cu 100 de ani inainte , de către cercetatorul german
Johannes Kepler.

Fie f(x) o funcţie continuă în intervalul [a,b]. Să considerăm integrala

În cazul în care nu cunoaştem funcţia primitivă a lui f(x) , pentru calculul acestei
integrale va trebui sa utilizăm o metoda de aproximaţie astfel ca I să poata fi evaluată cu
o precizie dată .

Formulele care se utilizează in acest scop se numesc formule de cuadratură numerică.

Aceste formule caută să exprime pe I cu ajutorul valorii funcţiei f(x) calculate pentru un
număr de puncte din intervalul [a,b] , numite noduri şi a unui rest R necunoscut, dar al
cărui modul este majorabil printr-un număr cunoscut.

O formulă de cuadratură numerica este deci de forma :

În care C0, C1 ... Cp sînt constante independente de funcţia f(x) , care trebuie determinate
în mod convenabil; a,x1,...,xp-1,b sunt nodurile din formula de cuadratură

Printre metodele de cuadratură numerică se remarcă prin simplitate metoda

dreptunghiurilor , trapezelor şi metoda Simpson.

2.Formularea problemei
Metoda dreptunghiurilor este un procedeu simplu de aproximare a lui I(f). Dacă
impărţim intervalul [a,b] în M subintervale egale, Ik = [xk-1 , xk ], k=1,… , M, cu

Xk = a + kH, k = 0, 1, ... , M şi H = (b-a) / M

Întrucât avem :

1
putem aproxima, pe fiecare subinterval Ik, funcţia f cu un polinom k . Cea mai simplă
alegere este să luăm polinomul k ca fiind funcţia constantă egală cu valoarea lui f în
mijlocul subintervalului:

k(x) ≡ f( k) = const , unde k=

În acest mod obţinem formula de integrare :

Aceasta relaţie se numeşte formula de integrare (cuadratură) prin dreptunghiuri, datorita

interpretării sale geomentrice evidente, iar formula de aproximare are o eroare de ordinul
2 în raport cu H. Dacă f∈C2[a,b], avem:

unde ∈[a,b]

Se numeşte gradul de exactitate al unei formule de integrare (cudratură) cel mai mare
numar intreg r⩾0 astfel incat formula de integrare este exacta pentru orice polinom de
grad ⩽r. Din relaţia anterioară rezultă ca metoda dreptunghiurilor are grad de exactitate 1
doarece integrează exact polinoamele de grad ⩽1 dar nu ţi pe cele de grad 2

Metoda trapezelor este o altă formula de aproximare ce poate fi obţinută dacă inlocuim
pe f pe Ik cu polinomul liniar care interpoleaya pe f în nodurile xk-1 şi xk. Similar ,
înlocuim f pe (a,b)cu polinomul său de interpolareliniar pe porţiuni

Astfel obţinem formula:

care se numeste formula trapezelor.

Metoda trapezelor are o eroare de ordinul 2 in raport cu H, ceea ce se poate observa din
următoarea expresie pentru estimarea erorii:

2
 pentru un anumit punct ∈[a,b] , valabilă pentru funcţii
de clasă f ∈C [a,b]. Din aceasta relaţie se vede ca metoda trapezelor areun grad de
2

exactitate egal cu 1 , ca şi metoda dreptunghiurilor.

3.Rezolvarea matematica

Regula lui Simpson pentru integrarea numerică

O problema de integrare numerica urmareste determinarea aproximativa, pe cale

numerica, a valorii unei integrale definite. In analiza matematica problema este definita
cat se poate de concis, folosind notiunea de primitiva :daca pentru functia f(x) –
continua in intervalul [a,b] – se cunoaste primitiva F(x) , integrala definita a acestei
functii intre limitele a si b se calculeaza cu formula Newton-Leibnitz:

In practică există insă numeroase situaţii în care primitiva F(x) fie are o expresie
complicată, sau fie – pur şi simplu - nu poate fi determinata pe cai elementare, analitice.
Totodată, este posibil ca funcţia f(x) sa fie data sub forma tabelara, situatie in care insasi
notiunea de primitivă işi pierde sensul. In asemenea cazuri, calculul integralei definite cu
relaţia anterioara nu mai este posibil, fiind necesară aplicarea unor procedee de integrare
numerică, numite si metode de cuadratură.

In principiu toate metodele de cuadratură numerică calculeaza o valoare

aproximativa a integralei definite pornind de la un numar finit de valori cunoscute ale
functiei integrand f(x). Majoritatea metodelor de cuadratura aproximeaza functia
integrand printr-un polinom si determina valoarea integralei definite aplicand formula
Newton-Leibnitz polinomului de aproximare fie pe intregul interval [a,b], fie pe
subdiviziuni ale acestuia.

Metoda Simpson

Spre deosebire de metoda trapezelor, care foloseste un polinom de interpolare liniar,

metoda Simpson foloseste polinoame de interpolare parabolice, de gradul doi. Din acest
motiv, este de asteptat ca in cazul unor functii integrand suficient de netede precizia
acestei metode sa fie superioara. Intervalul [a,b] contine trei puncte de diviziune: doua
dintre acestea coincid cu extremitatile x1=a, x3=b, iar al treilea realizeaza injumatatirea
intervalului x2=(a+b)/2.

Formula de aproximare Simpson se obţine daca înlocuim funcţia f pe fiecare subinterval

Ik prin polinomul ei de interpolare cu grad 2 , cu nodurile xk-1, , xk

Reamintim ca = ( xk-1+ xk) / 2 este mijlocul subintervalului, iar polinomul are

expresia :

3
Calculând integrala acestei expresii pe fiecare Ik , obşinem formula de integrare
(cuadratură) a lui Simpson :

Se poate arăta că formula Simpson induce urmatoarea eroare de aproximare : dacă f ∈C4
[a,b] , atunci există un punct ∈[a,b] astfel incât

Se vede deci ca eroarea este de ordinul 4 în raport cu H

Gradul de exactitate al metodei Simpson este egal cu 3

4.Pseudocod pentru Algoritmul Metoda Simpson

1. Definirea functiei integrand f(x) fie sub forma analitica, fie sub forma tabelara;
in primul caz se indica limitele de integrare a si b, respective numarul
subintervalelor elementare, n=2p ; in cel de-al doilea caz se precizeaza perechile
[x(i), f(x(i))], i=1..n+1, cu x(1)=a si x(n+1)=b;

2. Calculul lungimii subintervalului elementar: h=(b-a)/(2p+1);

3. Calculul aproximativ al integralei:

4. Afisarea valorii aproximative a integralei I

4
5. Implementarea algoritmului pentru Metoda trapezelor şi
Metoda Simpson în mathcad si octave
În exemplul următor se calculează valoarea aproximativă a integralei definite cu metoda
Simpson sau metoda trapezelor, în funcţie de numărul de noduri precizat.
Subprogramul Calcul apelează cele două subprograme: Simpson şi Trapez. Este de
remarcat faptul că un parametru al subprogramului MathCAD poate fi o funcţie.
Exemplu de apelare intr-un subprogram MathCAD a altui subprogram
MathCADCalculul aproximativ al integralei definite Se dau: a, b capetele intervalului
de integrare n , m numarul de noduri g(x) functia de integratDaca 2m>n se caluleaza cu
formula Simpson, altfel cu formula trapezelor

GNU Octave reprezintă un limbaj free , opensource , de nivel înalt pentru calcule şi
prelucrări numerice ale datelor. Dispunne atat de linie de comanda cat si de interfaţa

5
grafica , folosind un limbaj oarecum similar cu Matlab. Dezvoltarea lui a inceput incă
din 1988, iar versiunea alpha a apărut in 1993, iar prima versiune in februarie 1994.

6
7
Concluzii
Integrarea numerică poate fi folosită şi pentru a aproxima integrale pe intervale
nemărginite.

De exemplu , pentru a aproxima integrala de forma

se poate proceda în felul urmator : se caută un punct α astfel încât valoarea integralei
sa fie neglijabilă în raport cu

Apoi se calculează aceasta ultima integrală printr-o formula de cuadratură pe intervalul

finit [0, α]

De asemenea integrarea numerica integrarea numericnumerică poate fi realizată şi pentru

integrale multiple. În particular , pentru integrale duble, există în Matlab
dblquad(‘f’,xmin, xmax, ymin, ymax) care calculează integrala unei funcţi şi definită pe
domeniul dreptunghiular [xmin, xmax] x [ymin , ymax]