Clasa a IX-a

M1

1
 Cuprins

I. Mulțimi

II. Inducția matematica

III. Șiruri

IV. Progresii aritmetice

V. Progresii geometrice

VI. Funcții

VII. Ecuații

VIII. Vectori

IX. Funcții trigonometrice

X. Formule trigonometrice

XI. Aplicații ale trigonometriei in geometrie

2
 I. Mulțimi

 N reprezintă mulțimea tuturor numerelor naturale. Adică N = {0, 1, 2,

3, ...}, sau uneori N* = {1, 2, 3, ...}.
 Z reprezintă mulțimea tuturor numerelor întregi (pozitive, negative sau
zero). Deci Z = {..., -2, -1, 0, 1, 2, ...}.
 Q reprezintă mulțimea tuturor numerelor raționale (adică mulțimea
tuturor fracțiilor proprii și improprii). Astfel, Q={a/b| a,b e Z, b≠0}.
 R reprezintă mulțimea tuturor numerelor reale. Aceasta include toate
numerele raționale, împreună cu toate numerele iraționale (adică numere
care nu pot fi scrise ca fracții ).
 C este mulțimea tuturor numerelor complexe.
Se observă că N∩Z∩Q∩R∩C; toate aceste mulțimi au un număr infinit de
membri.
Operații cu mulțimi
1.Intersectia
Intersecția a doua mulțimi reprezintă operația de a găsi elementele ce se
găsesc in ambele mulțimi si se notează cu semnul ∩. De exemplu daca avem o
multime X={2,4,6,7,8}si Y={2,3,4,5,6} atunci X∩Y={2,4,6}
2.Reuniunea
Este operația de a crea o mulțime noua folosind elementele din ambele
mulțimi dar scriind elementele care se repeta o singura data. Se notează cu
semnul ∪. Daca folosim mulțimile de mai devreme, atunci
X∪Y={2,3,4,5,6,7,8}.
3.Diferenta
Diferența dintre doua mulțimi este operația de a scoate elementele dintr-o
mulțime ce se afla in a doua. De exemplu, daca folosim aceleași
mulțimi X={2,4,6,7,8}si Y={2,3,4,5,6}, atunci X−Y={7,8}. Aceasta operație
mai poate fi scris si drept X\Y.

Mulțimea vida
Atunci când vom face operații intre mulțimi cu siguranța vom intalii cazul
când mulțimea ce rezulta este goala. Aceasta se numește mulțimea vida si se
noteaza cu ∅. De exemplu, avem mulțimea A={2,4,6}si mulțimea B={1,3,5}.

3
Cele doua mulțimi nu au nici un termen in comun, așa ca din intersecția lor va
rezulta mulțimea vida: A∩B=∅

Submulțimi
Sa spunem ca avem o mulțime de numere A={1,2,3,4,5,6,7,8,9}si o
mulțime B={1,2,3}. Vedem ca toate elementele lui B se regăsesc in A.
Aceasta înseamnă ca B este o submulțime a lui A.Notam acest lucru folosind
semnul ⊂ si spunem ca mulțimea B este inclusa in mulțimea A.

Complementul unei mulțimi

Daca avem mulțimea A atunci complementul ei reprezintă toate elementele
care nu sunt in A. Aceasta se notează cu A'. Așa ca daca
avem A={2,4} atunci A' reprezintă mulțimea tuturor lucrurilor din univers care
nu sunt 2 si 4. Aceasta mulțime se numește complementul absolut. Dar exista
si conceptul de complement relativ. Atunci când vrem sa aflam toate
elementele care nu se afla in A dar se afla in alta mulțime, precum B.
Noi am vorbit despre aceasta mulțime pentru ca este cea ce rezulta din
operația B\A.

II. Inducția matematică

Fie P(n) o propoziție matematică ce depinde de numărul natural n.

Pentru a demonstra prin metoda inducției matematice propoziția:
parcurgem două etape:

1. Etapa de verificare: se verifică dacă propoziția P(m) este adevărată.

2. Etapa de demonstrație: demonstrăm implicația

Pentru aceasta, presupunem că propoziția P(k) este adevărată și se demonstrează

că P(k+1) este adevărată.
Concluzie: dacă ambele etape sunt verificate, atunci propoziția P(n) este
adevărată,

4
 III.Șiruri

Un șir de numere reale este o funcție

Astfel, un șir este o succesiune de numere reale în care fiecare număr ocupă un
loc bine determinat:
Notații:
Elementele unui șir se numesc termenii șirului.
Indicele fiecărui termen se numește rangul termenului.
- termenul de rang n.
Moduri de definire a unui șir:
1. Șir definit descriptiv
exemplu:
2. Șir definit cu ajutorul unei formule
exemplu:
3. Șir definit printr-o relație de recurență
exemplu:

Șiruri mărginite
Definiții:

Observație. Un șir este mărginit dacă există un interval mărginit [m, M] care
conține toți termenii șirului.
Pentru a studia mărginirea unui șir, verificăm dacă este îndeplinită una din
următoarele condiții:

5
 Șiruri monotone

Observație. Dacă în inegalitatea de mai sus avem semnul atunci șirul

este crescător (descrescător).
Pentru a studia monotonia unui șir se calculează diferența a doi termeni
consecutivi și se compară cu zero:

Dacă șirul are toți termenii strict pozitivi, atunci putem studia monotonia șirului
comparând raportul a doi termeni consecutivi cu 1.

IV. Progresii aritmetice

Definiție. O progresie aritmetică este un șir de numere reale în care fiecare

termen începând cu al doilea se obține din termenul precedent prin adăugarea
aceluiași număr r. Numărul r se numește rația progresiei.
Exemplu: 1, 4, 7, 10, 13, ...- progresie aritmetică cu rația r = 3.
Observație. Într-o progresie aritmetică, diferența a doi termeni consecutivi este
întotdeauna constantă:
Progresiile aritmetice au următoarele proprietăți:
1. Formula termenului general:

6
2. Orice termen, începând cu al doilea, este media aritmetică a termenilor
alăturați:

3. Dacă avem n numere în progresie aritmetică, atunci are loc relația:

4. Suma primilor n termeni ai unei progresii aritmetice:

Fie:
Atunci:

V. Progresii geometrice

Definiție. O progresie geometrică este un șir de numere reale (cu primul termen
nenul) în care fiecare termen începând cu al doilea se obține din precedentul
prin înmulțirea cu același număr nenul q. Numărul q se numește rația
progresiei.
Exemplu: 3, -6, 12, -24, ...- progresie geometrică cu rația q= -2.
Observație. Într-o progresie geometrică raportul a doi termeni consecutivi este
constant:

Progresiile geometrice au următoarele proprietăți:

1. Formula termenului general:

2. În orice progresie geometrică are loc relația:

3.Dacă avem n numere în progresie geometrică, atunci are loc relația:
4. Suma primilor n termeni ai unei progresii geometrice:
Fie
Atunci:

7
 VI. Funcții

Definiție. Fie A și B două submulțimi ale mulțimii numerelor reale. Funcția

se numește funcție numerică (sau funcție reală de variabilă reală).
Exemple:
.
Definiție. Graficul funcției f este mulțimea de perechi:

Intersecția graficului funcției f cu axele de coordonate:

Observație:
Operații cu funcții
Fie funcțiile:

o Suma funcțiilor f și g este funcția:

o Produsul funcțiilor f și g este funcția:
o Câtul dintre funcția f și funcția g este funcția:

o Produsul dintre un număr real și funcția f este funcția:

Funcții mărginite
Fie funcția:
Definiție. Imaginea funcției f (sau mulțimea valorilor funcției f) este mulțimea:

Definiție. Funcția f este mărginită dacă mulțimea valorilor funcției este inclusă
într-un interval de numere reale.
8
Funcția f este mărginită dacă:

Observație. Dacă o funcție este mărginită, atunci graficul acesteia este cuprins
între două drepte paralele cu axa Ox.
Funcții pare,impare
Definiție. O mulțime A se numește mulțime simetrică dacă:
Definiție. Fie f o funcție numerică și A o mulțime simetrică
Atunci:

 f se numește funcție pară dacă:

 f se numește funcție impară dacă:

Observație. Graficul unei funcții pare este simetric față de axa Oy, iar graficul
unei funcții impare este simetric față de originea O a reperului cartezian.
Funcții periodice
Fie funcția
Definiție. Funcția f se numește funcție periodică dacă:

Numărul T se numește perioadă a funcției. Cea mai mică perioadă a funcției

(dacă există) se numește perioadă principală.
Proprietate. Dacă f este o funcție periodică având perioada T, atunci pentru
are loc relația:
Observație. Reprezentarea grafică a unei funcții periodice se poate
obține trasând graficul acesteia pe un interval de lungimea unei perioade T și
apoi translatându-l la stânga și la dreapta de-a lungul axei Ax pe intervale de
lungimea T.
Monotonia funcțiilor numerice
Fie funcția
Definiții:

9
  Funcția f este crescătoare pe A dacă:

 Funcția f este strict crescătoare pe A dacă:

 Funcția f este descrescătoare pe A dacă:

 Funcția f este strict descrescătoare pe A dacă:

 Funcția f este monotonă pe A dacă este crescătoare sau descrescătoare.

Modalități de a studia monotonia unei funcții:

1. Calculăm diferența și o comparăm cu zero:

2. Studiem semnul raportului de mai jos, numit raport de variație a funcției:

Compunerea funcțiilor
Definiție. Fie funcțiile:
Se numește compusa funcției g cu funcția f, funcția definită astfel:

Observație. Compunerea funcției g cu funcția f se poate defini numai atunci

când codomeniul lui f coincide sau este inclus în domeniul de definiție a lui g.
Proprietăți ale compunerii funcțiilor
1. Compunerea funcțiilor este asociativă:

2. Fie funcții:

Atunci:
Observație. Compunerea funcțiilor nu este comutativă.

10
 Funcția de gradul I
Forma generală a funcției de gradul I este:
Graficul funcției de gradul I:
Graficul funcției de gradul I este o dreaptă.

 Dacă domeniul de definiție este un interval mărginit, atunci graficul este

un segment;
 Dacă domeniul de definiție este un interval nemărginit, atunci graficul
este o semidreaptă;

Pentru a reprezenta grafic funcția de gradul I, se atribuie lui x două valori

arbitrare și se calculează valorile corespunzătoare ale funcției. O altă modalitate
este de a determina punctele de intersecție dintre graficul funcției și axele de
coordonate.
Intersecția graficului cu axele de coordonate:

Monotonia funcției de gradul I:

Semnul lui a stabilește monotonia funcției de gradul I, astfel:

 Dacă a > 0, funcția este strict crescătoare.

 Dacă a < 0, funcția este strict descrescătoare.

Semnul funcției de gradul I

Fie funcția
Ecuația atașată funcției este ax + b = 0, cu soluția:
A stabili semnul funcției de gradul I înseamnă a găsi valorile lui x pentru care
funcția este pozitivă, respectiv găsirea acelor valori ale lui x pentru care funcția
este negativă. Semnul funcției de gradul I este dat de semnul
coeficientului a, conform tabelului de mai jos:

11
 Funcția de gradul II
Definiție. Funcția de gradul al doilea este funcția:

Ecuația atașată funcției este:

Rădăcinile reale (dacă există) ale ecuației atașate se numesc zerouri ale funcției.
Graficul funcției de gradul al doilea este o parabolă.
Monotonia funcției de gr II

Fie funcția de gradul doi

 Dacă a > 0 atunci:

 Dacă a < 0 atunci:

Observație. Punctul se numește vârful parabolei.

Forma canonică a funcției de gradul al doilea este:
Semnul funcției de gradul II

Funcția de gradul al doilea este o funcție de forma:

12
Graficul funcției de gradul al doilea
Graficul funcției de gradul al doilea se numește parabolă. Vârful parabolei este
punctul de coordonate
Intersecția graficului cu axele de coordonate

Observație. În cazul a) spunem că parabola intersectează axa Ox; în

cazul b) spunem că parabola este tangentă axei Ox; în cazul c) spunem că
parabola nu intersectează axa Ox.

Observație. Parabola întotdeauna intersectează axa Oy.

Concavitate, convexitate
Dacă a > 0 graficul este convex ( "ține apă").
Dacă a < 0 graficul este concav ( nu "ține apă").
Semnul funcției de gradul al doilea
A determina semnul funcției de gradul doi înseamnă a găsi valorile lui x pentru
care funcția este pozitivă, precum și valorile lui x pentru care funcția este
negativă. Semnul funcției de gradul doi se stabilește în funcție de semnul
discriminantului și semnul lui a, astfel:

Funcția f are semnul lui a în afara rădăcinilor și semn contrar lui a între rădăcini.

Funcția f are semnul lui a pe

Funcția f are semnul lui a pe

13
 VII. Ecuații

Ecuația de gradul I
O egalitate de forma se numește ecuație de gradul I
cu o necunoscută (x este necunoscuta ecuației).
Pașii de rezolvare a unei ecuații de forma ax+b=0:
1. Scădem din ambii membri ai ecuației numărul b (sau îl trecem pe b peste egal
cu semn schimbat).
2. Împărțim ambii membri ai ecuației la a (a se mai numește coeficientul lui x):

Interpretare geometrică
Considerăm funcția
Graficul acestei funcții este o dreaptă care intersectează axa Ox în punctul de
abscisă
Intersecția cu axa Oy va fi punctul având ordonata y = b.
Forma generală a inecuațiilor de gradul I cu o necunoscută este:

Valorile lui x pentru care se verifică inegalitatea se numesc soluții ale inecuației.
Pașii de rezolvare a inecuației de gradul I de forma ax + b < 0:
1. Scădem din ambii membri ai inecuației numărul b (sau îl trecem pe b în
celălalt membru cu semn schimbat):

2. Împărțim ambii membri ai inecuației la a (a se mai numește coeficientul

lui x):

14
Atenție! Dacă înmulțim sau împărțim o inecuație cu un număr negativ, se
schimbă semnul inegalității. Soluția se va scrie sub formă de interval.
Ecuații de gradul II
Ecuația de gradul al doilea este o ecuație de forma:
și ea este echivalentă cu ecuația:
Discriminantul ecuației este numărul
Modalități de rezolvare a ecuației de gradul al doilea:
Distingem trei cazuri, în funcție de semnul lui delta:

Ecuația are două soluții reale distincte și acestea sunt:

Ecuația are o singură soluție reală:

Ecuația nu are soluții în mulțimea numerelor reale

Se scoate x factor comun:

Fie ecuația:

15
cu rădăcinile:
Au loc următoarele relații:

Formarea ecuației de gradul doi când se cunosc rădăcinile

Atunci când se cunosc rădăcinile reale ale ecuației de gradul al doilea putem
forma ecuația calculând suma și produsul rădăcinilor. Ecuația va fi:
Natura și semnele rădăcinilor ecuației de gradul al doilea

Semnul soluțiilor reale se stabilește cu ajutorul semnului produsului P și al

sumei S, conform tabelului de mai jos:

Cazuri particulare:

 Dacă S = 0, rădăcinile sunt egale în modul și de semne contrare:

 Dacă P = 0, una dintre rădăcini este zero:

Expresia se descompune în factori după formula:

unde
Inecuații de gradul II
Forma generală a inecuațiilor de gradul doi este:

16
Rezolvarea inecuațiilor de gradul doi este o consecință imediată a semnului
funcțiilor de gradul doi. Fie
Semnul funcției de gradul doi se stabilește în funcție de semnul discriminantului
și semnul lui a, astfel:

Funcția f are semnul lui a în afara rădăcinilor și semn contrar lui a între rădăcini.
În consecință,

Funcția f are semnul lui a pe

Funcția f are semnul lui a pe

Pașii de rezolvare a unei inecuații de gradul doi:

 se rezolvă ecuația de gradul doi corespunzătoare inecuației date;

 se evidențiază semnul lui a;
 se stabilește în care dintre situațiile teoretice ne aflăm în raport cu delta;
 se stabilește mulțimea soluțiilor inecuației.

Explicitarea modulului unei inecuații de gradul doi se face astfel:

În continuare, pentru o mai bună explicitare a modulului, este necesar să

rezolvăm inecuațiile ce se constituie drept condiții:

17
După determinarea domeniilor pentru fiecare din cele două situații, se trece la
rezolvarea inecuației inițiale (vor fi două inecuații, câte una pentru fiecare
situație). Soluțiile obținute pentru fiecare dintre cele două inecuații sunt
intersectate cu domeniul de discuție al acestora. Astfel se obțin mulțimile de
soluții ale inecuațiilor, notate cu
Soluția finala a inecuației cu modul se obține prin reuniunea celor două soluții:

Sistemele omogene sunt sisteme în care cele două polinoame conțin doar
monoame de același grad. Sistemele omogene au forma generală:

Metoda de rezolvare a sistemelor omogene

Se realizează o combinație a celor două ecuații astfel încât prin adunarea lor să
obținem termenul liber egal cu zero.

Se adună cele două ecuații, iar ecuația astfel obținută devine a doua ecuație a
sistemului. Prima ecuație se copiază. Obținem astfel un sistem echivalent cu
sistemul (S), de forma:

A doua ecuație devine

Rezolvăm ecuația de gradul doi obținută.

 Dacă nu există soluții reale, atunci sistemul dat nu are soluție.

 Dacă avem soluții reale se revine la notația făcută.

18
În ambele situații se continuă cu rezolvarea sistemelor de mai jos (sisteme
formate dintr-o ecuație de gradul întâi și o ecuație de gradul doi):

În acest caz obținem un sistem de forma (S') care se rezolvă după algoritmul
prezentat mai sus.
Definiție. O ecuație cu două necunoscute se numește simetrică, dacă înlocuind o
necunoscută cu cealaltă, ecuația nu se schimbă.
Exemplu: 2x + 7xy + 2y = 10.
Proprietate. Dacă o ecuație simetrică are soluția (x', y') atunci ea admite și
soluția (y',x').
Definiție. Un sistem format din ecuații simetrice se numește sistem simetric.
Un sistem de forma: se numește sistem simetric fundamental, iar
acesta se rezolvă utilizând suma si produsul rădăcinilor ecuației
de gradul al doilea. Se formează ecuația de gradul al doilea cu necunoscuta t:
având rădăcinile
Soluțiile sistemului simetric fundamental vor fi:

Metoda de rezolvare a sistemelor simetrice cu necunoscutele x și y

1) Se introduc două necunoscute noi: s = x + y și p = xy
2) Se exprimă ecuațiile sistemului în s și p
3) Se rezolvă sistemul cu necunoscutele s și p

19
4) Cu valorile obținute pentru s și p se revine la substituție și se rezolvă sistemul
simetric fundamental.

VIII. Vectori

Definiții. Se numește direcție a dreptei d mulțimea formată din dreapta d și din

toate dreptele paralele cu d.
Spunem că două segmente au aceeași direcție dacă dreptele lor suport sunt
paralele sau coincid.
O pereche ordonată de puncte (A,B) din plan se numește segment orient
A- se numește originea sau punctul de aplicație
B- se numește extremitatea segmentului orientat sau vârf.
Lungimea segmentului [AB] se numește modulul segmentului orientat.
Două segmente orientate se numesc echipolente dacă au aceeași mărime
(modul), direcție și sens.
Se numește vector mulțimea tuturor segmentelor orientate echipolente cu un
segment orientat dat.
Se numește versor sau vector unitate, vectorul având lungimea egală cu 1.
Doi vectori sunt egali dacă au aceeași mărime, direcție și sens.
Doi vectori sunt opuși dacă au aceeași mărime și direcție, dar sensuri opuse.
Adunarea vectorilor după regula paralelogramului
Se așează cei doi vectori astfel încât să aibă originea în același punct. Se
construiește un paralelogram ducând paralele la cei doi vectori prin vârfurile lor.
Vectorul sumă va fi diagonala paralelogramului cu originea în originea comună
a celor doi vectori.

20
Adunarea vectorilor după regula triunghiului
Se așează al doilea vector cu originea în vârful primului vector. Vectorul sumă
va fi vectorul cu originea în originea primului vector și cu extremitatea în
extremitatea celui de-al doilea vector.

Adunarea vectorilor după regula poligonului

Se așează vectorii succesiv unul cu originea în vârful celuilalt. Vectorul sumă
va fi vectorul cu originea în originea primului vector și cu extremitatea în
extremitatea ultimului vector.

Proprietățile adunării vectorilor

 Asociativitatea:

 Comutativitatea:

 Elementul neutru - vectorul nul:

 Elementul opus (vectorul opus):

Pentru a obține vectorul diferență, se așează cei doi vectori astfel încât să aibă
originea comună. Vectorul diferență este vectorul având originea în extremitatea
scăzătorului și vârful în extremitatea descăzutului.

21
Proprietățile înmulțirii unui vector cu un scalar

 Înmulțirea cu scalari este distributivă față de adunarea vectorilor

 Înmulțirea cu scalari este distributivă față de adunarea scalarilor

 Asociativitatea înmulțirii scalarilor

 Numărul 1 este element neutru pentru înmulțirea vectorilor cu scalari

Cazuri particulare:

Definiție. Doi vectori sunt coliniari dacă au aceeași direcție.

Condiția de coliniaritate a doi vectori
Condiția de coliniaritate a trei puncte
O pereche ordonată de axe perpendiculare având aceeași origine formează un
reper cartezian ortogonal. Punctul O se numește originea reperului. Axa Ox se
numește axa absciselor, iar Oy axa ordonatelor. Pe cele două axe vom considera
versorii Fie A și B două puncte în plan având
coordonatele:
Atunci vectorul se descompune după direcțiile date de cei doi versori astfel:

22
Numerele se numesc coordonatele carteziene ale punctului A sau
coordonatele vectorului .
Vectorul se descompune după direcțiile date de cei doi versori astfel:

Modulul vectorului este:

Proprietăți

Au loc următoarele proprietăți:

Definiție. Fie O un punct fixat în plan și A un alt punct din plan. Atunci vectorul
se numește vector de poziție al punctului A.
Notație:
Dacă A și B sunt puncte în plan, atunci are loc relația:
Vectorul de poziție al unui punct care împarte un segment într-un raport dat

Are loc relația:

În particular, dacă k = 1, atunci M este mijlocul segmentului [AB], iar vectorul
de poziție al punctului M va fi:

Fie ABC un triunghi și G centrul de greutate al triunghiului (punctul de

intersecție al medianelor). Vectorul de poziție al punctului G este:
Proprietate:
Teorema lui Menelaus. Fie triunghiul ABC și punctele P, Q, R situate pe
dreptele AB, AC, BC astfel încât P, Q, R coliniare. Atunci are loc relația:

23
Reciproca teoremei lui Menelaus. Fie triunghiul ABC și punctele P, Q, R
situate pe dreptele AB, AC, BC astfel încât toate trei să fie situate pe
prelungirile laturilor triunghiului sau numai unul pe prelungirea unei laturi.
Dacă are loc relația: atunci punctele P, Q, R sunt coliniare.
Teorema lui Ceva. Fie triunghiul ABC și punctele P, Q, R situate pe dreptele
BC, AC, AB. Dacă dreptele AP, BQ, și CR sunt concurente, atunci are loc
relația:

Reciproca teoremei lui Ceva. Fie triunghiul ABC și punctele P, Q, R situate pe

dreptele BC, AC, AB. Dacă are loc relația: atunci cevianele
AP, BQ, și CR sunt concurente.

IX. Funcții trigonometrice

Măsura de un radian corespunde unui arc de cerc având lungimea egală cu raza
cercului. Se știe că măsura unui unghi cu vârful la centrul unui cerc este egală
cu măsura arcului mic cuprins între laturile sale. Prin urmare, un unghi va avea
măsura de un radian dacă subîntinde un arc de cerc cu lungimea egală cu raza
cercului.
Observație. Măsura în radiani a unui unghi sau a unui arc de cerc nu depinde de
raza cercului din care face parte.

Așadar, pentru a transforma în radiani un unghi având măsura de n grade,

folosim relația:

Pentru a transforma în grade un unghi având măsura de n radiani, folosim

relația:

24
Cercul cu centrul în originea reperului cartezian și având raza R = 1 se
numește cerc trigonometric sau cerc unitate. În cercul trigonometric distingem
patru zone numite cadrane.
- un punct situat în cadranul I: sin>0, cos>0;
- un punct situat în cadranul II: cos<0, sin>0;
- un punct situat în cadranul III: cos>0, sin>0;
- un punct situat în cadranul IV cos>0, sin<0.
Considerăm sensul pozitiv cel invers deplasării acelor de ceasornic, iar sensul
negativ va fi sensul de mișcare a acelor de ceasornic. Sensul pozitiv se mai
numește și sens trigonometric. Ecuația cercului trigonometrice este:
Prin urmare, cercul trigonometric este mulțimea
Fiecărui unghi din cercul trigonometric îi corespunde un punct M(x,y) situat pe
cerc.. Astfel, x (abscisa) reprezintă cosinusul, iar y (ordonata) reprezintă sinusul
unghiului respectiv.
Funcția sinus
Fie α un unghi, iar M(x,y) punctul corespunzător situat pe cercul trigonometric.
Coordonatele punctului M reprezintă valorile funcțiilor trigonometrice ale
unghiului α. Astfel:

Considerăm funcția:
Proprietățile funcției sinus
1. Mulțimea valorilor

2. Periodicitatea
Funcția sinus este periodică având perioada principală 2π.

3. Paritatea
Funcția sinus este impară, adică:
4. Semnul funcției sinus
- pozitivă în cadranul I și II
- negativă în cadranul III și IV.

25
5. Monotonia
cadran I II III IV

sinus

Funcția cosinus
Fie α un unghi, iar M(x,y) punctul corespunzător situat pe cercul trigonometric.
Coordonatele punctului M reprezintă valorile funcțiilor trigonometrice ale
unghiului α. Astfel:

Considerăm funcția:
Proprietățile funcției cosinus
1. Mulțimea valorilor

2. Periodicitatea
Funcția cosinus este periodică având perioada principală 2π.

3. Paritatea
Funcția cosinus este pară, adică:
4. Semnul funcției cosinus
- pozitivă în cadranul I și IV
- negativă în cadranul II și III.
5. Monotonia
cadran I II III IV

cosinus

Funcția tangenta
Tangenta unui unghi α este egală cu raportul dintre sinus și cosinus. Vom defini
funcția:

26
Proprietățile funcției tangentă
1. Periodicitatea
Funcția tangentă este periodică având perioada principală π.

2. Paritatea
Funcția tangentă este impară, adică:
3. Semnul funcției tangentă
- pozitivă în cadranul I și III
- negativă în cadranul II și IV.
4. Monotonia
Funcția tangentă este strict crescătoare pe intervale de forma
Funcția cotangenta
Cotangenta unui unghi α este egală cu raportul dintre cosinus și sinus. Vom
defini funcția:
Proprietățile funcției cotangentă
1. Periodicitatea
Funcția cotangentă este periodică având perioada principală π.

2. Paritatea
Funcția cotangentă este impară, adică:
3. Semnul funcției cotangentă
- pozitivă în cadranul I și III
- negativă în cadranul II și IV.
4. Monotonia
Funcția cotangentă este strict descrescătoare pe intervale de forma (0,π).

27
 X. Formule trigonometrice

Formula fundamentală a trigonometriei

Formule pentru unghiuri complementare

Relațiile între funcțiile trigonometrice le găsim în tabelul de mai jos. Semnul

din fața radicalilor se alege în funcție de cadranul în care se află unghiul x.

Atunci când trebuie să calculăm valorile funcțiilor trigonometrice ale

unghiurilor din cadranele II, III, IV, pentru a ușura calculele vom folosi formule
de reducere la primul cadran. La fel vom proceda și atunci când trebuie să
calculăm funcții trigonometrice ale unor unghiuri cu măsuri mai mari de 360
grade (care depășesc primul cerc).

28
Principalele valori ale funcțiilor trigonometrice pentru unghiurile din primul
cadran sunt scrise mai jos:

x 0

sin x 0 1
Trecerea din cadranul II în cadranul I:
0
cos x 1

tg x 0 1

ctg x 1 0

Trecerea din cadranul III în cadranul I: Trecerea din cadranul IV în cadranul I:

29
XI. Aplicații ale trigonometriei în geometrie

Definiție. Produsul scalar al celor doi vectori este numărul real:

Produsul scalar se mai poate exprima și astfel:
Observații:

30
Proprietățile produsului scalar

Cosinusul unghiului dintre doi vectori

Expresia analitică a produsului scalar al celor doi vectori este:

Modulul (norma) unui vector
Teorema cosinusului:

Teorema medianei:

Consecință.

Teorema sinusurilor:
În orice triunghi, raportul dintre lungimea unei laturi și sinusul unghiului opus
este egal cu diametrul cercului circumscris triunghiului.

Rezolvarea triunghiurilor
A rezolva un triunghi înseamnă a determina toate laturile și unghiurile,
cunoscând trei dintre acestea.

31
Reamintim că în orice triunghi suma măsurilor unghiurilor este egală cu 180
grade:
Cazul 1. Se cunosc laturile și se cer unghiurile.
Se folosește teorema cosinusului pentru a determina unghiurile.
Cazul 2. Se cunosc două unghiuri B și C o latură.
Pentru a afla unghiul A avem: A= π-(B+C), iar din teorema sinusurilor aflăm
celelalte două laturi.
Cazul 3. Se cunosc două laturi și un unghi.
Folosind teorema cosinusului putem determina a treia latură, iar din teorema
sinusurilor aflăm celelalte unghiuri.
Au loc următoarele relații:

Formula lui Heron

Formula lui Heron pentru calculul ariei unui triunghi atunci când se cunosc
lungimile laturilor acestuia este:
unde: a, b,c - lungimile laturilor triunghiului
s - semiperimetrul

Aria unui triunghi dreptunghic se poate scrie în două moduri:

1. Dacă notăm cele două catete cu c1 și c2, atunci formula pentru arie este
semiprodusul catetelor:
2. Dacă notăm cu i – ipotenuza triunghiului și cu h – înălțimea corespunzătoare
ei, atunci aria triunghiului se calculează folosind formula:

Aria rombului este produsul dintre pătratul lungimii unei laturi și sinusul
unghiului ascuțit.
Aria unui paralelogram se mai poate scrie ca semiprodusul
diagonalelor înmulțit cu sinusul unghiului ascuțit dintre ele.
sau

1. Dacă unghiul cuprins între laturi este ascuțit:

32
2. Dacă unghiul cuprins între laturi este obtuz:

Înălțimea unui trapez este distanța dintre cele două baze.

Aria trapezului este semiprodusul dintre suma bazelor și înălțime.

33