Bogatul Nemilostiv și Săracul Lazăr

Om bogat era odată, Și-l trimite-aici pe Lazăr,

Și-n porfir era–mbrăcat, Degetul să-și ude-n ape,
Îi trecea–n petreceri ziua, Ca să-mi răcorească limba,
Stând de slavă-nconjurat. Din văpaie să mă scape.

Iar la poarta casei sale I-a răspuns Avram atuncea:

Sta cu zilele, la rând, Fiule, adu-ți aminte
Lazăr, un sărac în zdrențe, Că pe lume cele bune
Plin de bube și flămând. Toate le-ai avut nainte,

Și murind săracul Lazăr, Dar lui Lazăr cele rele

Îngerii l-au dus în cer, I-au fost partea de noroc;
Ca Avram – de mult în slavă – El acum e-n fericire,
Să-l ia-n sânu-i, lângă el. Iară tu te arzi în foc.

Într-o zi venit-a vremea, Și-apoi, fiule, mai află

Zise Domnul, c-a murit Că-ntre noi și voi, în veci,
Și bogatul care-n viață Stă prăpastie adâncă,
În petreceri a trăit. Ce nu-i modru ca s-o treci.

Dar din iad, unde în viață, Auzind bogatul vorba

Loc de-odihnă și-a cătat, Fericitului Avram,
Sufletu-i, gemând în chinuri, Zise: Rogu-te, părinte,
Către cer s-a ridicat. Eu cinci frați acasă am,

Și-a văzut acolo-n slava Să-l trimiți la ei pe Lazăr,

Celui Veșnic, Bun și Sfânt, Să le spună dânsul toate,
Pe Avram în fericire, Să n-ajungă-aici în chinuri
Cu săracul Lazăr stând. Când pleca-vor, după moarte.

A strigat atunci bogatul, A grăit Avram din slavă:

Cu atât amar în sine: Ce putea-s-ar să-i înveți ?
Uită-te, Părinte-Avrame, Să-și asculte-nvățătorii:
Și îndură-te de mine ! Au pe Moise, pe profeți.
Ci grăi din nou bogatul
Către-Avram: părinte bune,
Dacă cineva din cei morți
Se va duce și le-a spune

Cum aicea-s toate, toate,

Ei atunci s-or pocăi.
Auzindu-i rugămintea
Cea greșită, - Avram grăi:

Dacă nu dau ascultare

La profeți și Moise-al lor,
Nu s-or îndrepta nici dacă
Înviații spune-le-or .