Pilda bogatului nemilostiv

Și a fost un om bogat,
Numa-n purpură-mbrăcat;
Veselie necurmată Vede pe sărac la rând
Îi era viața toată. Cu Avram în Rai șezând;
Și-a strigat: ,,-Avram, părinte,
Fii bun, rogu-te fierbinte!”
Iar la ușa lui zăcea
Lazăr, un sărac ce-avea
Trupu-ntreg de bube plin, ,,-Zi-i să-și moaie-n apă rece,
Viața lui era un chin. Lazăr degetul să plece;
Cât mai iute să grăbească
Limba să mi-o răcorească.”
Cojile ar fi mâncat
Lepădate de bogat,
Dar și astea îi lipseau
Câinii bubele-i lingeau. ,,-Zi-i că-ngrozitor mă coc
În acest cuptor de foc!”
Iar Avram răspunsu-i-a:
Și-ntr-o zi nenorocitul ,,-Fiule, tu nu uita:”
Iată că-și dădu sfârșitul;
Îngeri coborâți de sus
La Avram în Rai l-a dus.
,,-Că pe lume cât trăiși
Cele bune doar primiși;
Moare-apoi și cel bogat Lazăr tot pe cele bune
Și în iad e aruncat; Azi tu suferi chinuri grele.”
Din a Iadului văpăi
Când ridică ochii săi.
,,-Pe când fericit el este
Și pe lângă toate-aceste,
E-ntre voi și noi din slovă
O prăpastie grozavă.”
Iar Avram lui a răspuns:
,,-Au pe Moise, li-e de-ajuns!
,,-De la voi aicea nu e Au prooroci ca să-i învețe,
Nime-n stare să se su’e, Să asculte-a lor povețe.”
Nici de-aicea de la noi
Să coboare jos la voi.”
El a zis mai greu așa:
,,-Ci de-o merge cineva
Și bogatu zis-a iară: Dintre morți și le-o vorbi,
,,-Rogu-te, Avrame, dară Poate se vor pocăi.”
Zi lui Lazăr, fă-mi ast’ bine
Să se ducă-n sat la mine.”
Zise-Avram: ,,-De nu urmează
Pe prooroci, ei n-au să crează
,,-Să le spună tuturor Nici atunci când cineva,
Chinul meu îngrozitor! Dintre morți ar învia.”
Nu cumva murind ai mei,
Să ajungă-n foc și ei.”