Sunteți pe pagina 1din 1

,,Plumb”, George Bacovia

Definiția simbolismului
Particularităţile unei opere care aparţine lui G. Bacovia
• prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia literară respectivă;
• viziunea despre lume într-o creaţie literară lirică este una subiectivă, fie că este vorba de lirismul subiectiv
sau de cel obiectiv.
Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar
• George Bacovia este reprezentantul tipic al curentului, cu o lirică profund originală;
• este cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai de seamă poeţi din poezia română
modernă;
• simbolismul românesc își găsește chintesența în poezia bacoviană, iar elementele ce alcătuiesc imaginarul
bacovian reflectă tripla dramă a ființei: drama existențială (oboseala de a fi, ostilitatea lumii,
imposibilitatea evadării, claustrarea), drama erotică (declinul iubirii și însingurarea eului), drama poetică
(harul resimțit ca damnare);
• poezia ,,Plumb” (1916), artă poetică aparținând simbolismului;
• textul poetic se înscrie în acest curent prin folosirea simbolurilor și a corespondenței, tehnica repetițiilor,
cromatica specifică și dramatismul trăirilor eului liric.
Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive
• Tema poeziei o constituie singurătatea, condiţia poetului într-o societate meschină incapabilă să-i
înţeleagă adevărata valoare şi artă. O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este spaţiul limitat
şi definit, de asemenea, metafora ,,amorului de plumb” ce apare în strofa a doua, unde atenția eului liric
se transferă în plan interior, tonul devenind confesiv şi metafora finală ,,și-i atârnau aripile de plumb”
pune în opoziție zborul și căderea ca pierdere definitivă a speranței.
• Viziunea despre lume este sumbră
Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului semnificative pentru ilustrarea
temei şi a viziunii despre lume
• un prim element de structură reprezentativ pentru tema singurătății și viziunea sumbră asupra lumii este
titlul, iar semnificațiile acestui termen se construiesc pe baza corespondențelor dintre planul subiectiv-
uman și planul obiectiv-cosmic. Simbolul se asociază cu diferite senzații tactile (răceală, greutate,
duritate), cromatice (gri) și auditive (patru consoane „grele” și o vocală închisă, sugerând căderea grea);
• de asemenea, poezia este structurată în două catrene, fiecare evidenţiind câte un plan al existenţei: unul
exterior şi altul interior, sentimental;
• Ceea ce conferă, de asemenea, originalitate textului este simetria.
Creația literară „Plumb” este o sinteză a liricii bacoviene şi, în general, a poeziei simboliste,
dezvăluind o sensibilitate ieşită din comun, prin care poetul realizează o viziune despre lume tipic
simbolistă.

S-ar putea să vă placă și