Sunteți pe pagina 1din 12

Structura soarelui si

procesele ce au loc in
interioul lui
STRUCTURA SOARELUI
Structura Soarelui:
1. Nucleul solar(miezul soarelui).
2. Invelisul miezului(zona radiativa).
3. Zona convenctiva.
4. Fotosfera.
5. Comosfera.
6. Corona solara.
7. Pete solare.
8. Granule
9. Proeminente
NUCLEUL SOALR(MIEZUL SOARELUI)
Spre centrul Soarelui este din ce în ce mai cald, iar materia este
Aproximativ trei sferturi din masa Soarelui este din ce în ce mai comprimată. În centru temperatura ajunge la 15
formată din hidrogen (~ 73%); restul este în mare milioane de grade, iar presiunea este de 100 milioane de ori mai
parte heliu (~ 25%), cu cantități mult mai mici de mare decat cea din centrul Pământului. În acest cuptor, atomii
de hidrogen se aglomerează câte patru și se transformă în atomi
elemente mai grele, inclusive oxigen,carbon,neon si de heliu. În cadrul acestei reacții de fuziune nucleară se degajă
fier. căldură și lumină, sursa strălucirii Soarelui. În fiecare secundă,
Nucleul Soarelui se extinde de la centru până la 564 de milioane de tone de hidrogen se transformă în aproape
aproximativ 20-25% din raza solară.Are o densitate de până 560 de milioane de tone de heliu în centrul Soarelui, iar
la 150 g/cm3(de aproximativ 150 de orimai mare decât diferența, mai mult de 4 milioane de tone pe secundă, se
densitatea apei) și o temperatură de aproximativ 15 transformă în energie radiativă (în jur de 383 yotawatt, adică
milioane de grade Kelvin.În schimb, temperatura suprafeței 3,83 x 1026 Watt).
Soarelui este de aproximativ 5.800 K.
Invelisul miezului (zona radiativa)

În straturile aflate la mai mult de 25% din raza solară plecând din
centrul Soarelui, practic nu există o transformare nucleară a
elementelor și generarea de căldură, ci doar conducerea căldurii
din nucleu, motiv pentru care se utilizează termenul înveliș în raport
cu aceste straturi.Materia solară este suficient de fierbinte și densă
pentru a permite transferul de căldură din centru spre exterior prin 
radiații termice.
Coloanele de materie fierbinte care se ridică în zona de
convecție formează o urmă pe suprafața Soarelui, oferindu-i
un aspect granular numit granulație solară la cea mai mică
Zona convenctiva scară și supergranulație la scări mai mari.

Zona de convecție a Soarelui se extinde de la 0,7 raze solare (500.000


km) până aproape de suprafață. În acest strat, plasma solară nu este
suficient de densă sau suficient de caldă pentru a transfera energia
termică a interiorului spre exterior prin radiații - cu alte cuvinte, nu este
suficient de opacă. În schimb, densitatea plasmei este suficient de mică
pentru a permite curenților convectivi să dezvolte și să mute energia
Soarelui în exterior spre suprafața sa. Materialul încălzit în tahoclină
ridică căldura pe care nu o poate radia către straturile superioare, se
extinde, ceea ce-i reduce densitatea și îi permite să crească.
FOTOSFERA Lumina orbitoare a Soarelui provine de la un înveliș de grosime mai
mică de 300 km, fotosfera. Aceasta este cea care dă impresia că
Soarele are o margine bine delimitată. Temperatura fotosferei este de
aprox. 5.780 Kelvin. Văzută prin telescop, ea se prezintă ca o rețea de
celule mici sau granule strălucitoare, aflate într-o permanentă agitație.
Fiecare granulă este o bulă de gaz de mărimea unei țări ca Franța. 

Stratul de suprafață al Soarelui, vizibil cu ochiul liber, este 


fotosfera. În acest strat, cei mai mulți fotoni părăsesc
Soarele prin atmosfera solară transparentă de deasupra
lui și devin radiații solare, lumina solară. Fotosfera are o
grosime de zeci până la sute de kilometri, deși acest strat
este o mică parte din raza stelei, fenomene importante
apar în ea, iar proprietățile materiei pe care o construiește
se schimbă semnificativ.
CROMOSFERA CORONA SOLARA
Cromosfera și coroana sunt învelișurile exterioare ale Soarelui. Ele formează așa-numita atmosferă solară. În
mod obișnuit nu le vedem, pentru că sunt mult mai puțin luminoase decât fotosfera. Cromosfera se ridică
până la 5.000 km de suprafața Soarelui. Ea este acoperită de mici jeturi dinamice de gaz foarte cald, spiculii
 (sau spicule). Temperatura ei crește o dată cu altitudinea: în vârf, ea atinge 20.000 °C. Coroana, care îmbracă
atmosfera, se diluează treptat în spațiu și nu are o limită exterioară bine definită. Ea este foarte rarefiată, dar
extrem de caldă: temperatura sa depașește 1 milion de grade.
Cromosfera, regiunea de tranziție și coroana soloara sunt
mult mai fierbinți decât suprafața Soarelui.Motivul nu este
bine înțeles, dar dovezile sugerează că undele Alfvén pot
avea suficientă energie pentru încălzirea coroanei.
Activitatea solara
Prin activitate solară este denumit ansamblul fenomenelor nestaționare care au loc
la suprafața și în atmosfera Soarelui, adică petele, erupțiile cromosferice, faculele, 
filamentele, protuberanțele, erupțiile radio și de radiații X. Fiind mai ușor accesibile
observațiilor directe, petele au fost primele fenomene descoperite (Galileo Galilei în 
1610). Toate celelalte fenomene solare au fost descoperite în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea. Legitățile activității
solare au fost stabilite ca urmare a îndelungatelor observații și statistici asupra
petelor solare și asupra celorlalte fenomene solare.
CE E ECLIPSĂ DE SOARE?
O ECLIPSĂ DE SOARE ARE LOC ORI DE CÂTE ORI LUNA TRECE ÎNTRE SOARE
ȘI PĂMÂNT, UMBRIND O PARTE A SUPRAFEȚEI PĂMÂNTULUI. CEA MAI RECENTĂ
ECLIPSĂ TOTALĂ DE SOARE A AVUT LOC LA 20 MARTIE 2015, ÎN ROMÂNIA
 FIIND VIZIBILĂ CA ECLIPSĂ PARȚIALĂ.
REALIZATOR : BUGA MARIANA
GIMNAZIUL ,,MIHAI EMINESCU,, ELEVA A CLASEI 9,,A,,
PROFESOR : ZATIC ELENA

S-ar putea să vă placă și