Sunteți pe pagina 1din 15

HOTĂRÂRE nr. 1.

855 din 22 decembrie 2005


privind stabilirea Criteriilor de acordare a etichetei ecologice pentru serviciile
de cazare pentru turişti

EMITENT  GUVERNUL

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 18 ianuarie 2006

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 8 alin. (1)
din Hotărârea Guvernului nr. 189/2002 privind stabilirea procedurii de acordare a
etichetei ecologice,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Prezenta hotărâre stabileşte Criteriile de acordare a etichetei ecologice pentru


serviciile de cazare pentru turişti. Aceste criterii sunt împărţite în criterii
obligatorii, care trebuie îndeplinite în totalitate, şi criterii opţionale, dintre
care trebuie îndeplinite doar o parte, potrivit prevederilor din anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Prevederile prezentei hotărâri se aplică serviciilor de cazare pentru turişti,


călători, chiriaşi şi cuprind prestarea, contra cost, a unor servicii de cazare
peste noapte în camere echipate în mod corespunzător, inclusiv cu cel puţin un pat,
oferite ca serviciu principal turistilor şi călătorilor. Serviciile de cazare peste
noapte cuprind servicii de servire a mesei, activităţi sportive şi/sau accesul în
zonele verzi.

Articolul 3

(1) Tariful pentru solicitarile de acordare a etichetei ecologice se stabileşte


potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 189/2002 privind stabilirea
procedurii de acordare a etichetei ecologice.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), tariful pentru solicitarile de
acordare a etichetei ecologice pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cabanele
turistice montane se reduce cu 75%.
(3) În sensul prezentei hotărâri, întreprinderile mici şi mijlocii sunt considerate
a fi cele definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii şi
dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările
ulterioare, iar cabanele turistice montane reprezintă unităţi turistice care pot
oferi alpinistilor şi excursionistilor adapost peste noapte în zone montane izolate.

Articolul 4

Performanta de mediu a serviciilor prevăzute la art. 2 şi compatibilitatea


utilizării acestora cu cerinţele de mediu se evalueaza pe baza criteriilor de
acordare a etichetei ecologice, prevăzute în anexa.

Articolul 5

Cerinţele specifice de evaluare şi verificare sunt indicate pentru fiecare criteriu


de acordare a etichetei ecologice pentru serviciile de cazare pentru turişti.
Metodele de evaluare şi standardele, altele decât cele indicate pentru fiecare
criteriu, se utilizează dacă echivalenta acestora este acceptată de către
autoritatea competentă pentru acordarea etichetei ecologice - Ministerul Mediului şi
Gospodăririi Apelor, denumita în continuare autoritate competentă.

Articolul 6

Numărul de cod atribuit serviciilor de cazare pentru turişti în scopuri


administrative este "25".

Articolul 7

Prezenta hotărâre se aplică până la data de 30 aprilie 2008.


Prezenta hotărâre transpune Decizia Comisiei Europene nr. 287/2003/CE privind
stabilirea criteriilor ecologice pentru acordarea etichetei ecologice comunitare
serviciilor de cazare pentru turişti, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L102/2003.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
────────────────
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
Sulfina Barbu
Ministrul economiei şi comerţului,
Codruţ Ioan Sereş
p. Ministrul transporturilor,
construcţiilor şi turismului,
Alexandros Galiatatos,
secretar de stat
Bucureşti, 22 decembrie 2005.
Nr. 1.855.

Anexa
CRITERII
de acordare a etichetei ecologice pentru serviciile de cazare pentru turişti
Scopul criteriilor de acordare a etichetei ecologice
Criteriile sunt folosite pentru a limita impactul asupra mediului în cele trei etape
ale ciclului de viaţa al serviciului, achizitionare, prestarea serviciului, deşeuri.
Ele promovează cu precădere:
a) reducerea consumului de energie;
b) reducerea consumului de apa;
c) reducerea cantităţii de deşeuri generate;
d) favorizarea utilizării resurselor regenerabile şi a substanţelor mai puţin
dăunătoare mediului;
e) promovarea comunicării şi educaţiei în domeniul protecţiei mediului.
Cerinţe de evaluare şi verificare
Dacă agentului economic care solicită acordarea etichetei ecologice i se cere să
prezinte declaraţii, documentaţii, rapoarte de încercare sau alte dovezi care să
ateste conformitatea criteriilor, acestea pot fi furnizate de agentul economic
şi/sau furnizorul/furnizorii acestuia, după caz.
Dacă este necesar, autoritatea competentă poate solicita documente justificative şi
poate efectua verificări independente.
La evaluarea solicitării de acordare a etichetei ecologice pentru serviciile de
cazare pentru turişti şi la monitorizarea conformarii cu criteriile, autoritatea
competentă ia în considerare punerea în aplicare a schemelor/sistemelor de
management de mediu potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii,
pădurilor, apelor şi mediului nr. 50/2004 privind stabilirea procedurii de
organizare şi coordonare a schemelor de management de mediu şi audit (EMAS) în
vederea participării voluntare a organizaţiilor la aceste scheme, sau ale
standardului român SR EN ISO 14001:2005.
CRITERII OBLIGATORII
Toate criteriile din aceasta secţiune trebuie să fie îndeplinite.
Energie
1. Energie electrica din surse regenerabile
Cel puţin 22% din energia electrica trebuie să provină din surse de energie
regenerabile, definite potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.535/2003
privind aprobarea Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie.
Acest criteriu se aplică numai în cazul unităţilor de cazare pentru turişti care au
acces la o piaţa care oferă energie generata din surse regenerabile de energie.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie a furnizorului de energie electrica sau contractul
încheiat cu acesta, care indica natura surselor de energie regenerabila, procentul
de energie electrica furnizată care provine dintr-o sursa de energie regenerabila şi
precizează procentul maxim care poate fi furnizat. Potrivit prevederilor Hotărârii
Guvernului nr. 1.535/2003, sursele de energie regenerabile nefosile sunt: eoliana,
solara, geotermala, a valurilor, a mareelor, hidroelectrica, biomasa, gaz de
fermentare a deşeurilor, gaz provenit din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi
biogaz.
2. Cărbune şi combustibil petrolier greu
Nu se folosesc ca sursa de energie din combustibil petrolier greu cu un conţinut de
sulf de peste 0,2% şi cărbuni.
Acest criteriu se aplică numai unităţilor de cazare pentru turişti care au sistem de
încălzire propriu.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, indicând natura
sursei de energie folosite.
3. Utilizarea energiei electrice pentru încălzire
Un procent de cel puţin 22% din energia electrica folosită pentru încălzirea
camerelor şi a apei calde sanitare trebuie să provină din surse de energie
regenerabile, definite potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.535/2003.
Acest criteriu se aplică numai unităţilor de cazare pentru turişti care au un sistem
electric de încălzire propriu şi au acces la o piaţa care oferă electricitate
generata din surse de energie regenerabile.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de îndeplinire a acestui criteriu, indicând natura
şi cantităţile de energie defalcate pe surse de energie folosite pentru încălzire,
împreună cu documentaţia privind cazanele/generatoarele de căldură utilizate, dacă
este cazul.
4. Randamentul cazanelor de apa calda
Randamentul util al unui cazan/generator de căldură nou, cumpărat în perioada pentru
care se acordă eticheta ecologica, trebuie să fie de cel puţin 90%, măsurat în
conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 574/2005 privind stabilirea cerinţelor
referitoare la eficienta cazanelor noi pentru apa calda care funcţionează cu
combustibili lichizi sau gazosi.
Cazanele de apa calda care sunt alimentate cu combustibil lichid sau gazos, conform
definitiei din Hotărârea Guvernului nr. 574/2005, trebuie să respecte prevederile de
randament prevăzute în aceasta hotărâre.
Randamentul cazanelor excluse potrivit Hotărârii Guvernului nr. 574/2005 trebuie să
respecte instrucţiunile producătorului şi legislaţia naţionala privind randamentul.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte un raport tehnic elaborat de persoana responsabilă de vânzarea
şi/sau întreţinerea cazanului, în care se precizează randamentul. Hotărârea
Guvernului nr. 574/2005 defineste randamentul util exprimat în procente ca fiind
raportul dintre energia termica produsă, transmisă apei din cazan, şi produsul
dintre valoarea calorifica neta la o presiune constanta a combustibilului şi
consumul exprimat în cantitatea de combustibil pe unitatea de timp.
Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 574/2005, se exclud următoarele
cazane: cazanele de apa calda care funcţionează cu alte tipuri de combustibil,
inclusiv combustibili solizi; echipamente pentru prepararea instantanee a apei
calde; cazane destinate sa funcţioneze cu combustibili ale căror proprietăţi diferă
în mod considerabil de proprietăţile combustibililor lichizi şi gazosi
comercializati în mod curent - gaze industriale reziduale, biogazul şi altele,
maşini de gătit şi aparate destinate în principal sa incalzeasca spaţiile în care
sunt instalate şi care au ca funcţie secundară furnizarea apei calde pentru
încălzirea centrala şi a apei calde menajere.
5. Aparatele de aer condiţionat
Orice sistem de aer condiţionat cumpărat în perioada pentru care se acordă eticheta
ecologica trebuie să fie clasificat cel puţin în clasa de eficienta energetica B,
potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 407/2003 privind stabilirea
cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienta energetica pentru introducerea pe
piaţa a aparatelor de climatizare de uz casnic sau să aibă un randament echivalent.
NOTĂ: Acest criteriu nu se aplică aparatelor de aer condiţionat, care fie pot sa
folosească şi alte surse de energie, fie sunt aparate aer-apa şi apa-apa, unităţi cu
o putere de răcire de peste 12 kW.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte un raport elaborat de tehnicieni profesionisti responsabili de
instalarea, vânzarea şi/sau întreţinerea sistemului de aer condiţionat.
6. Izolarea ferestrelor
Toate ferestrele camerelor trebuie să aibă un grad ridicat de izolare termica, în
conformitate cu climatul local, şi trebuie să ofere un nivel corespunzător de
izolare fonica.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere, dacă este suficienta, sau o
declaraţie a unui tehnician profesionist care indica îndeplinirea acestui criteriu.
7. Întreruperea caldurii sau a aerului condiţionat
Dacă aerul condiţionat sau căldură nu se întrerupe automat în momentul deschiderii
ferestrelor, trebuie să existe o nota informativa uşor accesibila turistilor care să
le reaminteasca sa inchida fereastra/ferestrele atunci când funcţionează sistemul de
încălzire sau aerul condiţionat.
Acest criteriu se aplică numai unităţilor de cazare pentru turişti cu sistem de
încălzire şi/sau de aer condiţionat.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
textul informativ.
8. Stingerea luminii
În cazul în care camera nu este dotată cu un sistem de stingere automată a luminii,
trebuie să existe o nota informativa uşor accesibila turistilor care să le
reaminteasca sa stinga luminile în momentul în care părăsesc camera.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
procedurile de informare.
9. Becuri electrice cu consum redus de energie
a) La un an de la data depunerii solicitării pentru acordarea etichetei ecologice,
cel puţin 60% din toate becurile electrice din unitatea de cazare trebuie să fie
incluse în clasa de eficienta energetica A, conform definitiei din Hotărârea
Guvernului nr. 407/2003. Acest criteriu nu se aplică becurilor electrice ale căror
caracteristici fizice nu permit înlocuirea cu becuri electrice cu un consum redus de
energie.
b) La un an de la data depunerii solicitării pentru acordarea etichetei ecologice,
cel puţin 80% din toate becurile electrice amplasate în locuri în care sunt
susceptibile sa funcţioneze mai mult de cinci ore pe zi trebuie să fie incluse în
clasa de eficienta energetica A, conform definitiei din Hotărârea Guvernului nr.
407/2003. Acest criteriu nu se aplică becurilor electrice ale căror caracteristici
fizice nu permit înlocuirea cu becuri electrice cu un consum redus de energie.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu cerinţele prevăzute la lit. a)
şi b), precizând clasa de eficienta energetica a diferitelor becuri electrice
folosite.
10. Temporizator pentru sauna
Toate instalaţiile pentru sauna trebuie să fie dotate cu temporizatoare.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte un raport tehnic elaborat de tehnicienii profesionisti
responsabili de instalarea şi/sau întreţinerea acestor sisteme.
Apa
11. Sursa de apa
Unitatea de cazare trebuie să declare autorităţii responsabile de furnizarea apei
dorinţa sa de a trece la alimentarea cu apa dintr-o alta sursa, de exemplu: apa din
reţeaua publică sau de suprafaţa, dacă studiile realizate în cadrul planului de
protecţie a apei arata ca utilizarea sursei curente de apa are un impact puternic
asupra mediului.
Acest criteriu se aplică numai unităţilor de cazare pentru turişti care nu sunt
alimentate cu apa de la conducta principala a reţelei publice.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia necesară pentru planul local de protecţie a apei, dacă exista, o
precizare a acţiunilor care trebuie întreprinse şi documentaţia relevanta pentru
acţiunile întreprinse.
12. Debitul de apa la robinete şi duşuri
Debitul de apa la robinete şi duşuri nu trebuie să depăşească 12 litri/minut.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu o
explicaţie privind modul în care unitatea de cazare îndeplineşte criteriul, precum
şi documentaţia corespunzătoare, după caz.
13. Economisirea apei la baie şi la toaleta
În baie şi la toaleta trebuie să existe informaţii adecvate referitoare la modul în
care turistii pot ajuta unitatea de cazare sa economiseasca apa.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
informaţiile relevante pentru turişti.
14. Pubelele din toalete
În fiecare toaleta trebuie să existe o pubela, iar turistii trebuie să fie invitaţi
sa folosească pubela în locul vasului de toaleta pentru anumite deşeuri generate din
utilizarea toaletelor.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
informaţiile relevante pentru turişti.
15. Debitul de apa pentru pisoare
Pisoarele trebuie să fie prevăzute cu un sistem automat sau manual de spalare care
să nu permită spalarea a mai mult de cinci pisoare concomitent.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia relevanta pentru pisoarele instalate.
16. Scurgeri
Personalul trebuie să fie pregătit sa verifice zilnic eventualele scurgeri vizibile
şi sa acţioneze în consecinţa. Turistul este invitat sa informeze personalul cu
privire la apariţia unor scurgeri.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia relevanta privind aspectele tratate în programul de formare, precum şi
un exemplar al informaţiilor prezentate turistilor.
17. Schimbarea prosoapelor şi a lenjeriei de pat
Turistul trebuie să fie informat cu privire la politica de protecţie a mediului
aplicată de unitatea de cazare, conform căreia lenjeria de pat şi prosoapele sunt
schimbate fie la cerere, fie o dată pe săptămâna pentru unităţile de cazare de
categorie inferioară şi de doua ori pe săptămâna pentru unităţile de cazare de
categorie superioară.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia care arata modul de informare a turistilor.
18. Udarea plantelor şi a gradinilor
Florile şi grădinile trebuie să fie udate, în mod normal, înainte de mijlocul zilei
sau după apusul soarelui, dacă regiunea sau condiţiile climaterice impun acest
lucru.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu.
19. Tratarea apelor reziduale
Toată apa reziduala trebuie tratata.
Dacă nu exista posibilitatea conectarii la statia locală de tratare a apelor
reziduale, unitatea de cazare trebuie să dispună de un sistem propriu de tratare a
apelor reziduale care să îndeplinească cerinţele legislaţiei locale, naţionale sau
europene relevante.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia privind conectarea la statia locală de tratare a apelor reziduale sau
propriul sistem de tratare a apelor reziduale, după caz.
20. Gestionarea apelor reziduale
Unitatea de cazare trebuie să solicite autorităţilor locale planul de management al
apelor şi, dacă exista un astfel de plan, trebuie să îl respecte.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o scrisoare adresată autorităţilor locale de management al
apelor reziduale, prin care solicită planul local de management al apelor reziduale,
precum şi răspunsul primit. Dacă exista un astfel de plan, agentul economic
furnizează documentaţia cu privire la măsurile luate pentru punerea lui în aplicare.
Detergenti şi dezinfectanti
21. Dezinfectanti
Dezinfectantii se folosesc numai atunci când este necesar pentru a respecta
cerinţele legale de igiena.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
precizarea locului şi momentului folosirii dezinfectantilor.
22. Instruirea personalului privind folosirea detergentilor şi dezinfectantilor
Personalul trebuie instruit sa nu folosească o cantitate de detergent sau
dezinfectant în exces faţă de cantitatea recomandată pe ambalaj.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
detalii privind instruirea personalului în acest sens.
Deşeuri
23. Separarea deşeurilor de către turişti
Unitatea de cazare trebuie să furnizeze recipiente adecvate pentru a permite
turistilor sa separe deşeurile în conformitate cu sistemele locale sau naţionale. În
camera trebuie să existe informaţii clar prezentate care să invite turistii sa
separe deşeurile.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
detalii privind recipientele furnizate şi o copie a semnelor/informaţiilor folosite.
24. Deşeurile periculoase
Personalul trebuie să separe deşeurile periculoase asa cum sunt listate în Hotărârea
Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea
listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, urmărindu-se evacuarea
corespunzătoare a deşeurilor. Aici sunt incluse tonerele, cernelurile, echipamentele
frigorifice, bateriile, produsele farmaceutice.
Dacă autoritatea locală nu asigura eliminarea deşeurilor periculoase, agentul
economic care solicită acordarea etichetei ecologice trebuie să prezinte anual o
declaraţie autorităţilor locale privind faptul că nu exista un sistem de evacuare a
deşeurilor periculoase.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu o
lista a deşeurilor periculoase generate în unitatea de cazare, indicând mijloacele
cu ajutorul cărora sunt manipulate, separate, colectate şi eliminate şi prezentând
copii ale contractelor relevante cu părţi terţe. Dacă este necesar, agentul economic
trebuie să prezinte anual declaraţia corespunzătoare autorităţilor locale.
25. Separarea deşeurilor
Personalul trebuie să separe deşeurile pe categorii care pot fi manipulate separat
în instalaţiile locale sau naţionale de gestionare a deşeurilor. Dacă autorităţile
locale sau naţionale nu oferă posibilitatea colectării şi/sau eliminării separate a
deşeurilor, unitatea de cazare trebuie să le adreseze o scrisoare prin care să îşi
exprime dorinţa de a separa deşeurile, precum şi preocuparea privind lipsa
posibilităţii de colectare, separare şi eliminare.
Cererea cu privire la posibilitatea colectării şi/sau eliminării separate a
deşeurilor trebuie adresată autorităţilor locale în fiecare an. Acestea o analizează
şi dispun luarea măsurilor legale.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, indica
diferitele categorii de deşeuri acceptate de către autorităţile locale şi
procedurile de colectare, separare, manipulare şi evacuare a acestor categorii în
cadrul unităţii de cazare şi/sau contractele relevante cu companii private care
furnizează aceste servicii. Dacă este cazul, agentul economic trebuie să prezinte
anual declaraţia corespunzătoare adresată autorităţilor locale.
26. Transportul deşeurilor
Dacă autorităţile locale de gestionare a deşeurilor nu colectează deşeurile la
unitatea de cazare sau în apropierea acesteia, unitatea trebuie să asigure
transportul deşeurilor proprii la locul adecvat, reducand cat mai mult posibil
distanta pe care sunt transportate deşeurile.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, precizând
locurile adecvate, aranjamentele de transport şi distanţele în cauza.
27. Produse de unica folosinţă
Cu excepţia cazului în care legislaţia impune acest lucru, în camere sau în
restaurante nu se folosesc următoarele produse de unica folosinţă:
- produse de toaleta "portionate" sau "de unica folosinţă", precum sampon, sapun,
casca de baie etc.;
- pahare, farfurii sau tacamuri.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, precizând
articolele de toaleta de acest tip folosite şi legislaţia care impune folosirea lor.
Alte servicii
28. Zona pentru nefumatori în spaţiile comune
În spaţiile comune trebuie să existe o zona pentru nefumatori.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu.
29. Transportul în comun
Turistii şi personalul trebuie să poată accesa uşor informaţiile privind modul în
care pot ajunge la unitatea de cazare şi la alte puncte de destinaţie locale cu
ajutorul mijloacelor de transport în comun. Dacă nu exista un sistem corespunzător
de transport în comun, se oferă informaţii privind alte mijloace de transport
preferabile din punctul de vedere al protecţiei mediului.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
copii ale materialului informativ disponibil.
Sistemul de management general
Agenţii economici care solicită acordarea etichetei ecologice şi care aplica un
sistem de management de mediu înregistrat potrivit prevederilor Ordinului
ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 50/2004 sau certificat
conform standardului român SR EN ISO 14001:2005 trebuie să îndeplinească în mod
automat următoarele criterii generale obligatorii de management. În acest caz,
verificarea respectării acestor criterii de management obligatorii se face cu
ajutorul înregistrării EMAS sau al certificării conform standardului român SR EN ISO
14001:2005.
30. Întreţinerea şi reparaţiile generale
Toate echipamentele folosite pentru prestarea de servicii de cazare turistilor sunt
reparate şi întreţinute în conformitate cu legislaţia naţionala în vigoare şi atunci
când este necesar, iar lucrările se efectuează numai de personal calificat.
Directorul unităţii de cazare trebuie să aibă, cu privire la echipamentul vizat de
aceste criterii, o declaraţie scrisă a tehnicianului referitoare la frecventa
verificărilor de întreţinere impuse de legislaţia naţionala în vigoare.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu o
lista a echipamentelor şi a persoanelor/companiilor care se ocupa de întreţinere.
31. Întreţinerea şi repararea cazanelor de apa calda
a) Întreţinerea şi repararea cazanelor de apa calda se efectuează cel puţin o dată
pe an sau mai des, dacă acest lucru este impus de legislaţia naţionala în vigoare
sau este necesar, de către profesionisti calificaţi corespunzător, respectând
standardele CEI şi standardele naţionale în cazurile în care acestea se aplică, sau
în conformitate cu instrucţiunile producătorului.
b) Anual se testeaza dacă sunt respectate nivelurile de randament definite în
Hotărârea Guvernului nr. 574/2005 sau în legislaţia naţionala în vigoare ori
indicate de producător, precum şi dacă emisiile sunt în limitele legale. Dacă
testele de întreţinere arata că nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior,
trebuie să se ia măsuri imediate de remediere a situaţiei.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu cerinţele prevăzute la lit. a)
şi b), o descriere a cazanelor de apa calda şi a programului de întreţinere a
acestora, detalii privind persoanele/companiile care efectuează lucrările de
întreţinere, precum şi ce anume se verifica pe parcursul întreţinerii.
32. Stabilirea politicii şi programul de acţiune
Conducerea unităţii de cazare trebuie să aibă o politica privind protecţia mediului
şi sa elaboreze o declaraţie simpla privind protecţia mediului şi un program de
acţiune clar care să asigure aplicarea politicii de protecţie a mediului.
Programul de acţiune identifica obiectivele de performanţă în domeniul protecţiei
mediului, referitoare la energie, apa, substanţe chimice şi deşeuri, care trebuie
stabilite o dată la 2 ani, luând în considerare criteriile opţionale. Programul
identifica persoana care are calitatea de director privind protecţia mediului în
cadrul unităţii de cazare şi care este responsabilă de întreprinderea acţiunilor
necesare şi de atingerea obiectivelor. Turistii trebuie să fie invitaţi să îşi
exprime comentariile şi reclamaţiile, care vor fi luate în considerare.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu un
exemplar al politicii privind protecţia mediului, declaraţia privind aceasta
politica şi programul de acţiune, precum şi modul în care observaţiile turistilor
sunt luate în considerare.
33. Formarea personalului
Unitatea de cazare trebuie să ofere personalului informaţii şi cursuri de instruire,
inclusiv proceduri sau manuale scrise, pentru a asigura aplicarea măsurilor de
protecţie a mediului şi pentru a sensibiliza personalul cu privire la
comportamentele ce vizează protecţia mediului. Personalul nou-angajat trebuie să
beneficieze de o instruire corespunzătoare în primele patru săptămâni de la
începerea activităţii la locul de muncă, iar personalul existent trebuie să
beneficieze de astfel de cursuri cel puţin o dată pe an.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
detalii privind programul de instruire, conţinutul acestuia, şi sa indice personalul
care a beneficiat de instruire şi momentul în care s-au desfăşurat sesiunile de
instruire.
34. Informaţii pentru turişti
Unitatea de cazare trebuie să ofere turistilor, inclusiv participanţilor la
conferinţe, informaţii privind politica proprie de protecţie a mediului, acţiunile
întreprinse şi eticheta ecologica. Informaţiile trebuie oferite turistilor în mod
activ la recepţie, iar notele informative care invita turistii sa sprijine atingerea
obiectivelor de mediu trebuie să fie afişate vizibil, în special în camere.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
copii ale informaţiilor şi notelor informative oferite turistilor.
35. Date privind consumul de energie şi apa
Unitatea de cazare trebuie să dispună de proceduri de colectare şi monitorizare a
datelor privind consumul total de energie (kWh), consumul total de energie electrica
(kWh), energia totală folosită pentru încălzire (kWh) şi consumul de apa (litri).
Datele trebuie să fie colectate de pe fiecare factura primită sau cel puţin o dată
la 3 luni şi să fie exprimate în consum raportat la şedere peste noapte şi pe m 2 de
spaţiu interior. Unitatea de cazare trebuie să raporteze anual rezultatele
monitorizarii autorităţii competente care a evaluat solicitarea de acordare a
etichetei ecologice.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu o
descriere a procedurilor. La depunerea solicitării, agentul economic trebuie să
prezinte datele referitoare la consumurile enumerate anterior cel puţin pentru
ultimele 3 luni, dacă datele sunt deja disponibile, iar apoi are obligaţia să
prezinte anual datele aferente anului precedent.
36. Colectarea altor date
Unitatea de cazare trebuie să dispună de proceduri de colectare şi monitorizare a
datelor privind consumul de substanţe chimice (grame de substanţa uscata) şi
cantitatea de deşeuri generate (litri şi/sau kg de deşeuri nesortate).
Datele se colectează cel puţin o dată la 6 luni şi se exprima, de asemenea, în
consum de substanţe chimice sau cantitatea de deşeuri generate, raportat/raportată
la şedere peste noapte şi pe mp de spaţiu interior. Unitatea de cazare trebuie să
raporteze anual rezultatele monitorizarii autorităţii competente care a evaluat
solicitarea de acordare a etichetei ecologice.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu o
descriere a procedurilor. La depunerea solicitării, agentul economic trebuie să
prezinte datele referitoare la consumurile enumerate anterior cel puţin pentru
ultimele 6 luni, dacă datele sunt deja disponibile, iar apoi prezintă anual datele
aferente anului precedent. Agentul economic trebuie să precizeze serviciile pe care
le oferă şi dacă lenjeria este curatata în unitatea de cazare.
37. Informaţiile care apar pe eticheta ecologica
Rubrica 2 de pe eticheta ecologica trebuie să conţină următorul text:
a) măsuri întreprinse pentru economisirea energiei şi a apei;
b) măsuri întreprinse pentru reducerea deşeurilor;
c) măsuri generale de ameliorare a mediului.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte un model al suporturilor pe care se aplică eticheta, împreună cu
o declaraţie de conformitate cu acest criteriu.
CRITERII OPŢIONALE
Cerinţe privind punctajul
Conform indicaţiilor date în titlul fiecărui criteriu din prezenta secţiune, s-a
stabilit un punctaj pentru toate criteriile opţionale. Numărul criteriilor
respectate trebuie să corespundă unui punctaj total de 16,5 puncte.
Punctajul total necesar este majorat cu câte un punct pentru fiecare dintre
următoarele trei facilităţi suplimentare oferite, aflate în gestionarea sau
proprietatea unităţii turistice de cazare: servicii de servire a mesei, activităţi
sportive şi zone verzi.
Serviciile de servire a mesei includ micul dejun. Activităţile sportive includ
sauna, piscine şi alte astfel de facilităţi care se afla pe terenul ocupat de
unitatea de cazare. Zonele verzi includ parcuri şi grădini deschise turistilor.
Energie
38. Generare fotovoltaica şi eoliana a energiei electrice (2 puncte)
Unitatea de cazare trebuie să deţină un sistem fotovoltaic sau eolian de generare a
electricitatii care furnizează sau urmează sa furnizeze 20% din consumul total anual
de energie electrica.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia privind sistemul fotovoltaic sau eolian generator de energie electrica,
precum şi date privind randamentul potenţial şi actual al sistemului.
39. Energie pentru încălzire din surse de energie regenerabile (1,5 puncte)
Cel puţin 50% din cantitatea totală de energie folosită pentru încălzirea camerelor
sau a apei calde menajere trebuie să provină din surse de energie regenerabile.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu date
privind energia consumată pentru încălzirea camerelor şi a apei calde, precum şi
documentaţia care arata ca cel puţin 50% din aceasta energie provine din surse de
energie regenerabile.
40. Eficienta energetica a cazanului de apa calda (1 punct)
Unitatea de cazare trebuie să deţină un cazan de apa calda căruia i s-a atribuit
simbolul de eficienta energetica "****", asa cum este definit în Hotărârea
Guvernului nr. 574/2005.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu un
raport al tehnicienilor profesionisti responsabili de vânzarea şi/sau întreţinerea
cazanului.
41. Emisiile de NO(x) ale cazanului de apa calda (1,5 puncte)
Cazanul de apa calda trebuie să fie inclus în clasa 5 conform standardului român SR
EN 297/A3:2001 care reglementează emisiile de NO(x) şi sa emita mai puţin de 70 mg
No(x)/kWh.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu un
raport al tehnicienilor profesionisti responsabili de vânzarea şi/sau întreţinerea
cazanului.
42. Încălzirea centralizata urbana (1 punct)
Încălzirea unităţii de cazare trebuie să fie asigurată de reţeaua de încălzire
centralizata urbana.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia care demonstreaza conectarea la reţeaua de încălzire centralizata
urbana.
43. Producţia combinata de energie termica şi electrica (1,5 puncte)
Întreaga cantitate de energie termica şi electrica a unităţii de cazare trebuie să
fie asigurată de o centrala de cogenerare energie termica şi electrica.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia privind centrala de cogenerare energie termica şi electrica.
44. Pompa de căldură (1,5 puncte)
Unitatea de cazare trebuie să aibă o pompa de căldură care să furnizeze energie
termica şi/sau aer condiţionat.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia privind pompa de căldură.
45. Recuperarea caldurii (2 puncte)
Unitatea de cazare trebuie să dispună de un sistem de recuperare a caldurii pentru
unul (1 punct) sau doua (2 puncte) dintre următoarele categorii: sisteme
frigorifice, ventilatoare, maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase, piscine,
apa menajera reziduala.
46. Termoreglarea (1,5 puncte)
Temperatura din fiecare cameră trebuie să fie reglata individual.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia privind sistemele de termoreglare.
47. Izolarea clădirilor existente (2 puncte)
Clădirea trebuie să fie izolata peste cerinţele naţionale minime, astfel încât să
asigure o reducere semnificativă a consumului de energie.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu elaborata de
tehnicianul specializat în domeniul energiei, împreună cu documentaţia privind
izolarea şi cerinţele naţionale minime.
48. Aerul condiţionat (1,5 puncte)
Sistemul de aer condiţionat trebuie să fie inclus în clasa de eficienta energetica
A, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 407/2003, sau să aibă o eficienta
energetica similară. În acelaşi timp, puterea de răcire trebuie să fie mai mare de
12 kW.
Acest criteriu nu se aplică aparatelor care pot folosi şi alte surse de energie,
aparatelor aer-apa şi apa-apa sau unităţilor cu o putere de răcire mai mare de 12
kW.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte un raport tehnic elaborat de tehnicienii profesionisti
responsabili de instalarea, vânzarea şi/sau întreţinerea sistemului de aer
condiţionat.
49. Oprirea automată a aerului condiţionat (1 punct)
Trebuie sa existe un sistem automat care să oprească aerul condiţionat atunci când
sunt deschise ferestrele.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte un raport tehnic elaborat de tehnicienii profesionisti
responsabili de instalarea, vânzarea şi/sau întreţinerea sistemului de aer
condiţionat.
50. Arhitectura bioclimatica (2 puncte)
Unitatea de cazare trebuie să fie construită conform principiilor arhitecturale
bioclimatice.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia corespunzătoare.
51. Frigidere (1 punct), maşini de spălat vase (1 punct), maşini de spălat rufe (1
punct) şi echipamente pentru birou (1 punct) eficiente energetic
a) (1 punct): Toate frigiderele de uz casnic trebuie să fie incluse în clasa de
eficienta A, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 972/2004 pentru
modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.039/2003 privind stabilirea
cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienta energetica a aparatelor
frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţa, iar clasa de eficienta a
frigobarurilor şi minibarurilor trebuie să fie cel puţin de clasa C.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte documentaţia care menţionează clasa de eficienta energetica
pentru toate frigiderele, frigobarurile şi minibarurile, indicandu-le pe cele care
au eticheta ecologica.
b) (1 punct) Toate maşinile de spălat vase de uz casnic trebuie să fie incluse în
clasa de eficienta energetica A, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
27/2002 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienta
energetica pentru introducerea pe piaţa a maşinilor de spălat vase de uz casnic.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte documentaţia care menţionează clasa de eficienta energetica
pentru toate maşinile de spălat vase, indicandu-le pe cele care au eticheta
ecologica.
NOTĂ: Maşinile de spălat vase care nu sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului
nr. 27/2002 nu trebuie să îndeplinească acest criteriu.
c) (1 punct): Toate maşinile de spălat rufe de uz casnic trebuie să fie incluse în
clasa de eficienta energetica A, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
1.252/2005 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienta
energetica pentru introducerea pe piaţa a maşinilor de spălat rufe de uz casnic.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o documentaţie care menţionează clasa de eficienta energetica
pentru toate maşinile de spălat rufe, indicandu-le pe cele care au eticheta
ecologica.
NOTĂ: Maşinile de spălat rufe care nu sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului
nr. 1.252/2005, de exemplu: maşinile industriale de spălat rufe, nu trebuie să
îndeplinească acest criteriu.
d) (1 punct): Cel puţin 80% din echipamentele pentru birou, de exemplu: computere,
faxuri, imprimante, scanere, fotocopiatoare, trebuie să fie eligibile pentru
acordarea etichetei "energy star" conform legislaţiei naţionale în vigoare.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte documentaţia care demonstreaza ca echipamentele de birou sunt
eligibile pentru acordarea etichetei "energy star" şi/sau menţionează computerele de
birou şi portabile care au o eticheta ecologica.
52. Pozitionarea frigiderelor (1 punct)
Frigiderul/frigiderele din bucatarie trebuie să fie pozitionat/pozitionate şi
reglat/reglate conform principiilor de economisire a energiei.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu.
53. Stingerea automată a luminilor în camerele pentru turişti (1 punct)
80% din camerele pentru turişti trebuie să fie dotate cu sisteme automate care sting
luminile în momentul în care turistii părăsesc camerele.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte un raport tehnic elaborat de tehnicienii profesionisti
responsabili de instalarea şi/sau întreţinerea acestor sisteme.
54. Stingerea automată a luminilor de exterior (1 punct)
Luminile de exterior care nu sunt necesare trebuie să se stinga automat.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte un raport tehnic elaborat de tehnicienii profesionisti
responsabili de instalarea şi/sau întreţinerea acestor sisteme.
Apa
55. Folosirea apei de ploaie (1,5 puncte) şi a apei recirculate (1,5 puncte)
a) (1,5 puncte): Apa de ploaie colectata, care este folosită în alte scopuri decât
ca apa menajera sau ca apa potabilă.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documente justificative corespunzătoare şi
cu asigurări adecvate privind separarea completa a reţelei de furnizare a apei
menajere şi a apei potabile.
b) (1,5 puncte): Apa recirculata colectata nu va fi folosită în scopuri menajere sau
ca apa potabilă.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documente justificative corespunzătoare şi
cu asigurări adecvate privind separarea completa a apei menajere şi potabile.
56. Debitul de apa la robinete şi duşuri (1,5 puncte)
Debitul mediu de apa al tuturor robinetelor şi dusurilor, cu excepţia robinetelor de
la cada de baie, nu trebuie să depăşească 8,5 litri/minut.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare.
57. Debitul de apa pentru WC (1,5 puncte)
Cel puţin 80% din vasele WC trebuie să consume cel mult 6 litri la o spalare.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare.
58. Consumul de apa al maşinilor de spălat vase (1 punct)
Consumul de apa al maşinilor de spălat vase, notat cu "W(măsurat)" trebuie să fie
mai mic sau egal cu valoarea limita calculată prin ecuatia de mai jos, folosindu-se
aceeaşi metoda de încercare ca cea prevăzută în standardul român SR EN 50242:2002 şi
ciclul de programe ales potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 27/2002.
W(măsurat) ≤ (0,625 x S) + 9,25,
unde:
W(măsurat) = consumul de apa al masinii de spălat vase, măsurat în litri pe ciclu,
exprimat cu o zecimala;
S = numărul aplicabil de tacamuri standard indicat pentru masina de spălat vase.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte un raport tehnic elaborat de tehnicienii profesionisti
responsabili de producerea, vânzarea sau întreţinerea maşinilor de spălat vase ori
dovada ca maşinile de spălat vase au primit eticheta ecologica.
59. Consumul de apa al masinii de spălat rufe (1 punct)
Maşinile de spălat rufe utilizate în unitatea de cazare sau de furnizorul
serviciului de spalatorie al acesteia trebuie să folosească o cantitate de cel mult
12 litri de apa pentru 1 kg de rufe, masurata conform standardului român SR EN
60456:1999, folosind ciclul standard pentru bumbac la 60°C, ales potrivit
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.252/2005.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte un raport tehnic elaborat de tehnicienii profesionisti
responsabili de producerea, vânzarea sau întreţinerea maşinilor de spălat rufe ori
dovada ca maşinile de spălat rufe au primit eticheta ecologica. Unitatea de cazare
trebuie să prezinte documentaţia tehnica de la furnizorul sau de servicii de
spalatorie care demonstreaza ca maşinile lor de spălat rufe îndeplinesc acest
criteriu.
60. Temperatura şi debitul apei de la robinet (1 punct)
Cel puţin 80 % din robinete trebuie să permită o reglare precisa şi prompta a
temperaturii şi debitului de apa.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare.
61. Temporizatoare pentru dus (1 punct)
Dusurile de bucatarii sau din exterior trebuie să fie echipate cu un sistem care să
permită oprirea automată a jetului de apa după un anumit timp sau dacă nu sunt
folosite.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare.
Substanţe chimice periculoase
62. Detergenti (până la 4 puncte)
Cel puţin 80%, ca greutate, din detergentii de spălat vase manual şi/sau detergentii
pentru maşini de spălat vase şi/sau detergentii de rufe şi/sau agenţii universali de
curatare folosiţi de unitatea de cazare trebuie să fi primit eticheta ecologica
comunitara sau alte etichete ecologice naţionale ori regionale ISO de tip 1 (1 punct
pentru fiecare dintre cele 4 categorii de detergenti).
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte datele şi documentaţia, inclusiv facturile relevante, care
precizează cantităţile de astfel de produse folosite şi cantităţile care au eticheta
ecologica.
63. Vopsele şi lacuri pentru interior (1 punct)
Cel puţin 50% din lucrările de vopsitorie de interior trebuie să fie realizate în
spaţiile interioare ale unităţii de cazare cu vopsele şi lacuri de interior care au
eticheta ecologica comunitara sau alte etichete ecologice naţionale ori regionale
ISO de tip 1.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte datele şi documentaţia, inclusiv facturile relevante, care
precizează cantităţile de astfel de produse folosite şi cantităţile care au eticheta
ecologica.
64. Dozarea dezinfectantului pentru piscine (1 punct)
Piscina trebuie să fie echipata cu un sistem de dozare automată a dezinfectantului
care să folosească cantitatea minima de dezinfectant pentru obţinerea rezultatului
corespunzător din punct de vedere igienic.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte documentaţia tehnica privind sistemul de dozare automată.
65. Curatarea mecanică (1 punct)
Unitatea de cazare trebuie să aplice proceduri precise de realizare a curatarii fără
substanţe chimice, precum folosirea de produse din microfibre ori a altor materiale
de curatare nonchimice sau activităţi de curatare cu efecte similare.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare,
dacă aceasta este relevanta.
66. Grădini ecologice (1 punct)
Zonele verzi trebuie gestionate fie fără a folosi deloc pesticide, fie în
conformitate cu principiile agriculturii ecologice, potrivit prevederilor Ordonanţei
de urgenta a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice,
aprobată prin Legea nr. 38/2001, sau potrivit legislaţiei naţionale în vigoare ori
programelor organice naţionale recunoscute.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare,
dacă aceasta este relevanta.
Deşeuri
67. Compostare (2 puncte)
Unitatea de cazare trebuie să separe deşeurile organice relevante (deşeuri de
gradina - 1 punct; deşeuri de bucatarie - 1 punct) şi să se asigure ca acestea sunt
compostate conform liniilor directoare stabilite de autorităţile locale, de exemplu:
sunt compostate de servicii ale administraţiei locale, de unitatea de cazare sau de
o companie privată.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare,
dacă aceasta este relevanta.
68. Cutii de unica folosinţă pentru băuturi (2 puncte)
Cu excepţia cazurilor în care legea impune acest lucru, băuturile imbuteliate în
cutii de unica folosinţă nu trebuie oferite în zonele aflate în proprietatea
unităţii de cazare sau în administrarea acesteia.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, indicând
produsele de acest tip folosite, dacă exista, şi legislaţia care impune acest lucru.
69. Ambalarea micului dejun (2 puncte)
Cu excepţia cazurilor în care legea impune acest lucru, nu se vor servi la micul
dejun portii ambalate individual.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare.
70. Eliminarea grasimii/uleiului (2 puncte)
Unitatea de cazare trebuie să dispună de separatoare de grăsimi, iar
grasimea/uleiurile de gătit şi grasimea/uleiurile de prajit trebuie
colectata/colectate şi eliminata/eliminate în mod corespunzător.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare.
71. Materiale textile uzate şi mobilier uzat (2 puncte)
Materialele textile uzate şi mobilierul uzat trebuie să fie vândute sau donate
organizaţiilor caritabile ori altor asociaţii care colectează şi redistribuie astfel
de bunuri.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare
de la asociaţiile în cauza.
Alte servicii
72. Comunicarea şi educaţia în materie de protecţie a mediului (1,5 puncte)
Unitatea de cazare trebuie să ofere turistilor informaţii privind măsurile
întreprinse pe plan local pentru conservarea biodiversitatii, peisajelor şi a
naturii.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare.
73. Camere pentru nefumatori (1 punct)
Fumatul trebuie să fie interzis în cel puţin 50% din camere.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să indice numărul şi tipul de camere şi sa precizeze care dintre acestea
sunt pentru nefumatori.
74. Biciclete (1 punct)
Turistilor trebuie să li se pună la dispoziţie biciclete.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie privind modul în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu.
75. Sticle returnabile (2 puncte)
Unitatea de cazare trebuie să ofere turistilor cel puţin una dintre următoarele
băuturi în sticle returnabile: băuturi răcoritoare, apa şi bere.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu documentaţia justificativă corespunzătoare
de la furnizorii sticlelor în cauza.
76. Produse din hârtie (până la 2 puncte)
Cel puţin 50% din hârtia/servetelele igienica/igienice şi/sau hârtia de birou
folosită/folosite trebuie să fi primit eticheta ecologica sau alte etichete
ecologice naţionale ori regionale ISO de tip 1 (1 punct pentru fiecare dintre aceste
două categorii de produse din hârtie).
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte datele şi documentaţia, inclusiv facturile relevante, care
precizează cantităţile de astfel de produse folosite şi cantităţile care au eticheta
ecologica.
77. Bunuri de folosinţă îndelungată (până la 3 puncte)
Cel puţin 10% din orice categorie de bunuri de folosinţă îndelungată, precum
lenjerie de pat, prosoape, fete de masa, computere de birou şi portabile,
televizoare, saltele, mobilier, maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase,
frigidere, aspiratoare, covoare, becuri electrice etc., utilizate în unitatea de
cazare, trebuie să fi primit eticheta ecologica comunitara sau alte etichete
ecologice naţionale ori regionale ISO de tip 1 (1 punct pentru fiecare dintre aceste
categorii de bunuri de folosinţă îndelungată, dar maximum 3 puncte).
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte datele şi documentaţia care precizează cantităţile de astfel de
produse deţinute şi cantităţile care au eticheta ecologica.
78. Alimente ecologice (1 punct)
Ingredientele principale din cel puţin două feluri de mancare trebuie să fie produse
prin metode agricole ecologice, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenta a
Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia justificativă corespunzătoare.
79. Produse alimentare locale (1 punct)
La fiecare masa, inclusiv la micul dejun, trebuie să se servească cel puţin două
produse alimentare obţinute din surse locale.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
documentaţia justificativă corespunzătoare.
Management general
80. Înregistrarea EMAS (3 puncte) sau certificarea ISO (1,5 puncte) a unităţii de
cazare
Unitatea de cazare trebuie să fie înregistrată potrivit prevederilor Ordinului
ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 50/2004 - EMAS (3
puncte) sau certificată conform standardului român SR EN ISO 14001:2005 (1,5
puncte).
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte dovezi corespunzătoare ale înregistrării EMAS sau certificării
standardului român SR EN ISO 14001:2005.
81. Înregistrarea EMAS (1,5 puncte) sau certificarea ISO (1 punct) a furnizorilor
Cel puţin unul dintre principalii furnizori sau prestatori de servicii ai unităţii
de cazare trebuie să fie înregistrat potrivit prevederilor Ordinului ministrului
agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 50/2004 - EMAS (1,5 puncte) sau
certificat conform standardului român SR EN ISO 14001:2005 (1 punct).
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte dovezi corespunzătoare ale înregistrării EMAS sau certificării
standardului român SR EN ISO 14001:2005 pentru cel puţin unul dintre furnizorii săi
principali.
82. Chestionarul privind protecţia mediului (1 punct)
Unitatea de cazare trebuie să pună la dispoziţie turistilor un chestionar prin
intermediul căruia aceştia să îşi exprime opinia privind aspectele ecologice din
unitatea de cazare.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte un exemplar al chestionarului şi sa indice procedurile utilizate
pentru distribuirea şi colectarea acestuia, precum şi modul în care ia în
considerare răspunsurile primite.
83. Contoare pentru energie electrica şi pentru apa (1 punct)
Unitatea de cazare trebuie să dispună de contoare suplimentare pentru energie
electrica şi pentru apa, care să îi permită colectarea de date privind consumul
aferent pentru diferitele activităţi sau aparate.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o explicaţie detaliată a modului în care unitatea de cazare
îndeplineşte acest criteriu, împreună cu o analiza a datelor colectate.
84. Acţiuni suplimentare de protecţie a mediului (maximum 3 puncte)
a) Acţiuni suplimentare de protecţie a mediului (până la 1,5 puncte pentru fiecare
acţiune, până la maximum 3 puncte): Conducerea unităţii de cazare trebuie să ia
măsuri suplimentare pentru îmbunătăţirea performantei de mediu a unităţii de cazare,
care nu sunt incluse în nici unul dintre criteriile menţionate anterior, obligatorii
sau opţionale. Autoritatea competenţa care evalueaza solicitarea de acordare a
etichetei ecologice acorda un punctaj maxim de 1,5 puncte pentru fiecare dintre
aceste acţiuni.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte o declaraţie de conformitate cu acest criteriu, împreună cu
descrierea completa a fiecărei acţiuni suplimentare pe care solicitantul doreşte sa
o ia în considerare.
b) Acordarea etichetei ecologice (3 puncte): Unităţii de cazare trebuie să i se fi
acordat una dintre etichetele ecologice naţionale sau regionale ISO de tip 1.
Evaluare şi verificare: Agentul economic care solicită acordarea etichetei ecologice
trebuie să prezinte dovezi corespunzătoare privind eticheta ecologica care i-a fost
acordată.
______________

S-ar putea să vă placă și