UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRONOMIE

CULTURA PAJIȘTILOR ȘI A PLANTELOR

FURAJERE

LUCRĂRI PRACTICE

1
 CUPRINS
1.RECUNOAȘTEREA PRINCIPALELOR PLANTE .................................................................. 7
DIN PAJIȘTI .....................................................................................................................7
1.1. GRAMINEE .................................................................................................................. ...7
1.1.1. Elemente pentru determinarea gramineelor din pajiști ................................. ............7
1.1.2 CHEIE pentru determinarea gramineelor din pajiști .......................................... ........19
după organele generative .......................................................................................... ........19
I. GRAMINEE CU INFLORESCENȚĂ DE TIP SPIC ȘI CU ................................................. ...20
ALTE FORME DE INFLORESCENȚE ................................................................................ 20
II.GRAMINEE CU INFLORESCENȚA DE TIP SPIC FALS .....................................................22
ȘI PANICUL SPICIFORM ................................................................................................22
III.GRAMINEE CU INFLORESCENȚĂ DE TIP PANICUL ................................................... .25
1.2.LEGUMINOASE ............................................................................................................ 65
1.2.1. Elemente pentru determinarea leguminoaselor din pajiști .................................... 65
1.2.2. Cheie pentru determinarea principalelor leguminoase spontane și cultivate ........ 67
1.2.4. Descrierea morfologică, ecologică și economică ................................................... 79
a principalelor leguminoase ....................................................................................... …..79
1.3.ROGOZURI ................................................................................................................. 83
1.3.1.Elemente pentru recunoașterea principalelor ................................................... ....83
ciperacee și juncacee din pajiști ................................................................................. .....83
1.4. PLANTE DIN ALTE FAMILII BOTANICE ........................................................................ 89
2.METODE DE CERCETARE A VEGETAȚIEI ................................................................... 99
PAJIȘTILOR.................................................................................................................99
2.1.METODA GEOBOTANICĂ .................................................................................................. 99
2.2. METODA PLANIMETRICĂ ............................................................................................... 103
2.3.METODA GRAVIMETRICĂ ............................................................................................... 104
2.4.Bonitarea pajiștilor ............................................................................................. .....105
3.ALCĂTUIREA AMESTECURILOR DE IERBURI PENTRU ÎNFIINȚAREA
PAJIȘTILORTEMPORARE ......................................................................................... 118
4.ELEMENTE DE CALCUL PENTRU ............................................................................125
PĂȘUNATUL PE TARLALE.........................................................................................125
5.RECUNOAȘTEREA ȘI STUDIUL .............................................................................. 129
PLANTELOR FURAJERE ANUALE ...............................................................................129
6.EVALUAREA PRODUCȚIEI FURAJELOR ...................................................................138

2
DE VOLUM ÎN CÂMP ȘI DEPOZITE ............................................................................138
6.1.EVALUAREA PRODUCȚIEI DE FURAJE ÎN CÂMP ..................................................................... 138
6.1.1.Evaluarea producțieie pajiștilor natural sau a culturilor furajere semănate în rânduri
dese. ...............................................................................................................................138
6.2.EVALUAREA CANTITĂȚII DE FURAJE ÎN DEPOZITE .................................................................. 141
7.ALCĂTUIREA SCHEMELOR DE CONVEIER VERDE ....................................................145
8. APRECIEREA CALITĂȚII FURAJELOR ......................................................................153
8.1.APRECIEREA CALITĂȚII FÂNULUI ....................................................................................... 153

3
1. RECUNOAȘTEREA PRINCIPALELOR PLANTE
DIN PAJIȘTI

1.1. GRAMINEE
Cunoașterea plantelor din pajiști, a modului cum
reacționează acestea la diferitele măsuri tehnice este
deosebit de necesară deoarece numai astfel se creează
premisele aplicării corecte, în condiții de maximă
eficiență economică a tehnologiilor de îmbunătățire și
valorificare a pajiștilor.
Gramineele, care reprezintă principala grupă
economică, de plante din pajiști, pot fi determinate cu
ajutorul caracterelor morfologice în toate stadiile de
vegetație. În stadiile tinere sau pe pășuni, unde
plantele sunt consumate repetat de animale, neavând
decât sporadic posibilitatea să formeze inflorescențe,
gramineele se recunosc, cu oarecare dificultate, numai
pe baza caracterelor oferite de organele vegetative:
rădăcini, tulpini, frunze.
După înspicare însă, determinarea este mult mai
ușoară, analizându-se caracterele mai evidente ale
organelor generative, adică inflorescențele, spiculețele,
florile etc.

4
 1.1.1. Elemente pentru determinarea
gramineelor din pajiști
Organele vegetative
a)Rădăcina – se diferențiază de la o specie la alta
prin adâncimea de pătrundere și uneori prin culoare, dar,
practic, nu ajută la determinarea speciilor. Sistemul
radicular este fasciculat, majoritatea rădăcinilor
dezvoltându-se în straturile superficiale al solului. Sunt și
graminee care fac excepție, având sistemul radicular mai
profund, până la 90 – 100 cm. adâncime în sol sau chiar
mai mult; aceste graminee se caracterizează prin
rezistență mare la secetă (Elymus repens, Agropyron
cristatum, Bromus inermis etc.)
Unele graminee posedă tulpini subterane (rizomi)
în care se acumulează substanțe de rezervă. Elementele
importante în recunoașterea speciilor de graminee înainte
de înspicare le oferă tulpina și frunza. Este portiunea
dintre rizoderma si cilindru central, de regula pluristratificata.
Grosimea (scoarța) ei este variabila: la Poaceae este ingusta,
formata numai din cateva straturi de celule parenchimatice, in
timp ce la unele Ranunculaceae scoarta radacini ia o dezvoltare
considerabila.
b)Tulpina – se numește pai sau culm, este formată
din noduri și internoduri, cilindrică, neramificată și
goală în interior.
La unele specii de graminee tulpina prezintă
caracteristici deosebite care constituie elemente
importante pentru determinare. Astfel, la specia
Botriochloa ischaemum tulpina este plină în interior cu
parenchim medular și ramificată; alte graminee, au
5
tulpina comprimată pe întreaga lungime (Poa
compressa) sau numai la bază (Dactylis glomerata).
Culoarea bazei lăstarilor tineri constituie, de
asemenea, un caracter de diferențiere a unor specii care
în stadiul tînăr de vegetație se aseamănă foarte mult între
ele: Lolium perenne are culoarea bazei lăstarilor roșie-
violacee, în timp ce Cynosurus cristatus, verde-gălbuie
sau albicioasă, ca majoritatea gramineelor.
Sunt graminee care prezintă baza tulpinilor
buliform-îngroșată, datorită acumulărilor de substanță de
rezervă (Beckmannia erucaeformis, Hordeum bulbosum,
Phleum pratense var. nodosum). Altele, au la baza
tulpinilor bulbili, ca Poa bulbosa (fig. 1).

a b
Fig. 1 Baza tulpinii bulbiform îngroșată:
a. Phleum pratense
b. Poa bulbosa

(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

Unele graminee prezintă stoloni și rizomi care, deși

cresc, în general, în sol, sunt tulpini modificate întrucât
sunt formați din noduri și internoduri, poartă muguri
protejați de frunzișoare denumite scvame, nu au piloriză
6
ca rădăcinile, iar structura anatomică este aceeași ca la
tulpini, adică fascicolele conducătoare sunt organizate în
comun (libero-lemnoase), nu separat, ca la rădăcină (fig.
2,3,4).

Fig. 2 Stoloni subterani de

Agropyron repens Fig.3 Stoloni aerieni de Agrostis canina

(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

Fig. 4 Stoloni aerieni de Cynodon dactylon

(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

Stolonii se deosebesc de rizomi prin dimensiuni și

mediul de creștere: primii sunt mai lungi, mai subțiri,
cu internodiile mai alungite și pot fi atât subterani cât și
aerieni, pe când rizomii, scurți, groși, cresc numai în
sol.

7
 Prezența sau absența stolonilor ajută uneori, chiar
la diferențierea unor specii ce aparțin la acelașii gen:
Agrostis stolonifera și Agrostis tenuis (prima cu stoloni,
cea de a doua, fără).
Determinarea unor specii de graminee este posibilă
după caracteristicile lăstarilor ce apar din nodurile de
înfrățire. La unele graminee lăstarii nu străpung teaca
frunzei de la baza căreia au luat naștere, purtând numele
de intravaginali (Nardus stricta, Lolium perenne), la
altele, o străpung, numindu-se, extravaginali
(Arrhenatherum elatius). În primul caz, avem de a face
cu înfrățire intravaginală iar în cel de al doilea caz, cu
cea extravaginală (fig. 5).

b a
Fig.5 Lăstari intravaginali (a) și extravaginali (b)
După modul în care se grupează lăstarii în urma
procesului de înfrățire, gramineele prezintă următoarele
forme de creștere: stolonifere, cu tufă rară, cu tufă mixtă
și cu tufă deasă (fig. 6).

8
 a b c

Fig. 6 Forme de creștere la graminee

a = stolonifere
b = tufă rară
c = tufă deasă

(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

Gramineele stolonifere au nodurile de înfrățire în

sol la adâncime relativ mare (5-20 cm), înfrățirea
extravaginală, noii lăstari (stolonii) pornesc
perpendicular pe tulpina principală de care se depărtează
relativ mult, după care se orientează vertical (lăstari
aerieni). Aceștia își formează noduri proprii de înfrățire
din care rezultă alți stoloni, sistemul subteran având
aspectul unei rețele iar cel aerian prezentând indivizi ce
aparent nu au nici o legătură unii cu alții, ca de exemplu
9
la Agrostis stolonifera, Cynodon dactylon, Bromus
inermis, Agropyron repens etc.
Gramineele cu tufă rară prezintă nodurile de
înfrățire tot în sol, dar mai către suprafață, la 4-5 cm, iar
lăstarii noi (obișnuit extravaginali dar și intravaginali)
uneori foarte numeroși, de ordinul sutelor, se depărtează
de planta mamă sub un unghi ascuțit, constituind o tufă
răsfirată, cu indivizi abundenți. Cele mai valoroase
graminee din pajiști prezintă tufă rară: Dactylis
glomerata, Lolium perenne, Festuca pratensis, Phleum
pratense, Arrhenatherum elatius etc.
Gramineele cu tufă mixtă sunt formate din tufe
rare legate între ele prin stoloni scurți, ca la Poa
pratensis, Festuca rubra ssp. rubra, Alopecurus
pratensis. Nodul de înfrățire este plasat la 2-3 cm.
adâncime în sol, din aceștia rezultând stoloni scurți și
tufe rare.
Gramineele cu tufă deasă au nodurile de înfrățire
aproape de suprafața solului sau chiar deasupra, iar
lăstarii, intravaginali, rămân foarte apropiați unii de alții,
dând tufei un aspect de perie: Nardus stricta, Festuca
ovina ssp. sudetica, Festuca valesiaca, Festuca rupicola,
Stipa sp., Deschampsia sp.
22. Frunza
La graminee este alcătuită din teacă (vagină) și
limb (lamină) iar ca anexe prezintă ligulă și urechiușe
(fig. 7).

10
 Fig. 7 frunza la graminee

(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

Se prinde de tulpină la noduri, care la unele specii sunt diferite colorate

față de tulpină (la Festuca pratensis nodurile sunt de culoare roșie-brună).
Teaca reprezintă partea bazală a frunzei ce înconjoară tulpina pe o
porțiune și are de regulă marginile libere.
La speciile din genul Bromus, în partea superioară, teaca prezintă o
deschizătură sub forma literei „V”. Sunt specii cu vagina puternic păroasă
(Holcus lanatus, Trisetum flavescens), brăzdată longitudinal de numeroase
coaste și șanțuri Glyceria maxima), cu una din margini ciliată (Agropyron
intermedium) sau lipsită de peri (glabră) ca la Dactylis glomerata, Lolium
perene etc.
Limbul este partea terminală a frunzei ce se depărtează de tulpină
sub un unghi diferit. În general limbul se îngustează treptat spre vârf (tip
graminiform). La unele specii marginile limbului sunt paralele până aproape
de vârf unde se îngustează brusc, formând așa numitul ,,limb glugat,, ce
caracterizează numeroase specii din genul Poa sau ca la Catabrosa
aquatica, Avenastrum versicolor etc. (fig.8).

Fig.8 Forme de limb foliar:

a.graminiform

11
 b.plan-lat
c.filiform
d.glugat

Poziția limbului foliar față de tulpină reprezintă un indicator în

recunoaștere. Astfel, la Nardus stricta, limbul foliar formează cu tulpina un
unghi aproape drept iar la Botriochloa ischaemum limbul foliar stă foarte
apropiat de tulpină.
Se întâlnesc multe forme de limb: plan și lat (Bromus inermis),
răsucit (Nardus stricta), sulcat (Festuca rupicola), filiform (Deschampsia
flexuosa), rigid și aspru (Deschampsia caespitosa), moale și păros (Holcus
lanatus), cu marginile netede (Lolium perenne), zimțate (Festuca
arundinacea), ciliate (Bromus erectus), cu suprafața netedă (Poa pratensis),
aspră (Poa trivialis), brăzdată de numeroase coaste și șanțuri longitudinale
(Deschampsia caespitosa) sau numai cu două dungi albicioase, câte una de
fiecare parte a nervurii mediane, ce pot fi ușor observate prin transparență
(Poa pratensis), cu luciu caracteristic pe pagina inferioară (Lolium perenne,
Cynosurus cristatus, Festuca pratensis), cu o incrustație sub forma literei
„M” sau „W” la Bromus inermis.
Prefoliația sau modul de dispunere al frunzei în mugur, constituie
alături de organele componente ale frunzei, un element util pentru
recunoașterea speciilor de graminee. Din acest punct de vedere, în mugur,
frunza se prezintă sub formă cutată (plicată) ca la Dactylis glomerata sau
răsucită (convulută) ca la Arrhenatherum elatius (fig.9).

a b c d b a

Fig. 10 Ligula la graminee Fig. 9 Prefoliația la graminee

a. Setaria glauca a. Cutată
b. Poa pratensis b. Răsucită
12
 c. Arrhenatherum elatius
d. Dactylis glomerata

(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

Anexele frunzei – ligula și urechiușele – ajută în unele cazuri la

recunoașterea gramineelor.
Ligula este o formațiune membranoasă ce se găsește la baza
limbului, cu rolul de a împiedica pătrunderea apei în interiorul vaginei.
Poate avea diferite forme, mărimi, terminațiuni (fig. 10).
La unele graminee ligula are formă dreptunghiulară, cu marginea
superioară zimțată, ca la Arrhenatherum elatius, iar la altele triunghiulară,
ca la Dactylis glomerata. În cadrul genului Agrostis, specia A. tenuis are
ligula scurtă (cca. 2 mm) și retezată drept, pe când A. stolonifera, mai lungă (5-6
mm) și ascuțită, triunghiulară.
La alte graminee ligula este înlocuită cu perișori, ca la Setaria sp.,
Cynodon dactylon, Botriochloa ischaemum, Digitaria sanguinalis sau
lipsește (Echinocloa crus galli).

A.E D.G

S.G E.C.G.

13
 S.
Urechiușele sunt prelungiri ale bazei limbului care la majoritatea
gramineelor perene lipsesc. Totuși, la unele specii sunt lungi și subțiri,
înconjurând tulpina (Agropyron repens), la altele, foarte mici, ca la Lolium
perenne, Anthoxanthum odoratum (fig. 11).

b a
Fig. 11 Tipuri de urechiușe
a. Agropyron repens
b. Festuca arundinacea

(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

Organele generative (florale)

Prezintă cele mai importante caractere pentru determinarea
gramineelor din pajiști.
Obișnuit, florile gramineelor sunt grupate în spiculețe, care
constituie de fapt inflorescențe simple, foarte rar sunt solitare (Nardus
stricta). La rândul lor, spiculețele se grupează în inflorescențe compuse de
diferite tipuri așa cum se va observa ulterior.
Întrucât unitatea de bază a inflorescenței gramineelor o constituie
spiculețul, este necesară în primul rând cunoașterea structurii acestuia
(fig.12).
La baza spiculețului, la cele mai multe specii se găsesc două
frunzișoare transformate (hipsofile) cu rol de protecție, denumite glume,
care prin caracteristicile lor, oferă elemente de recunoaștere. Una din glume
se găsește în partea exterioară și mai jos, iar cealaltă mai sus și în interior.

14
 La specia Nardus stricta, la care toate spiculețele sunt uniforme,
glumele lipsesc, protecția florii fiind asigurată de alte hipsofile.
Există graminee care la baza spiculețelor au câte o singură glumă (cea
externă sau inferioară), ca la speciile genului Lolium, cu excepția spiculețului
terminal care prezintă ambele glume. Sunt și specii care au 3 glume
(Echinochloa crus-galli, Setaria sp., Digitaria sanguinalis) sau chiar 4 glume
(Anthoxanthum odoratum, Typhoides arundinacea). În concluzie, chiar
numărul glumelor poate constitui un caracter ferm de determinare. Un exemplu
tipic în acest sens îl constituie genurile Lolium (1 glumă) și Agropyron
(2 glume) la care inflorescențele unore dintre specii sunt relativ asemănătoare.
Așa cum s-a arătat mai înainte, marea majoritate a gramineelor prezintă
două glume, care pot fi egale ca lungime și de aceeași formă (Phleum pratense)
sau inegale (Arrhenatherum eletius, Bromus inermis etc.), cu vârfurile
convergente (Alopecurus pratensis) sau divergente (Phleum sp.).

a b

15
 c d

Fig. 12 Schema unui spiculeț de Fig. 13 Tipuri de glumegraminee

a=Alopecurus pratensis
A=axa inflorescenței b=Arrenatherum elatius
a=axa spiculețului c=Phleum pratense
GE=gluma externă, GI=gluma internă d=Holcus lanatus
PI=palee inferioară, PE=palee superioară

(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

Glumele pot fi concrescute, cel puțin în partea inferioară

(Alopecurus pratensis) sau libere, ca la cele mai multe specii (fig.13).
La unele graminee, glumele sunt glabre (Festuca pratensis) la altele,
păroase numai pe nervura mediană (Phleum sp.), pe toate nervurile
(Alopecurus pratensis) sau pe întreaga suprafață (Holcus lanatus).
În unele cazuri, glumele sunt aristate, ca la Phleum pratense,
Agropyron pectiniforme, în timp ce în altele, nu.
Lungimea absolută sau relativă (față de glume) a aristelor, poate
ajuta la diferențierea unor specii, chiar din cadrul aceluiași gen. Așa, de
exemplu, Phleum pratense are aristele scurte, cel mult jumătate din mărimea
glumelor, în timp ce la Phleum alpinum ssp. commutatum, aristele sunt
egale sau chiar mai lugi decât glumele.
Fiecare floare din spiculeț este protejată de alte două frunzișoare
transformate denumite palei. Paleele sunt dispuse asemănător glumelor,

16
adică intern și extern, respectiv mai sus și mai jos, excepție fac unele specii
din genurile Alopecurus și Agrostis, care prezintă o singură palee, pe cea
inferioară. (fig.12, fig.13).
La unele specii paleea inferioară posedă un organ filiform denumit
aristă care pornește de la bază (ca la speciile genului Deschampsia), din
treimea inferioară (Arrhenatherum elatius), de la mijloc (Alopecurus
pratensis), din treimea superioară (Trisetum flavescens), de sub vârf
(Bromus erectum) sau este in continuare paleii (Dactylis glomerata, Lolium
multiflorum, Festuca rubra etc.).
Ca mărime și formă, arista poate fi scurtă (Festuca sp.) sau foarte lungă
(Stipa sp.), dreaptă (Festuca rubra), geniculată (Agrostis rupestris, Alopecurus
pratensis), geniculată și răsucită (Arrhenatherum elatius, Stipa sp.) curbată
(Elyatus asper), țepoasă (Dactylis glomerata), netedă (Stipa capillata) ori
puternic păroasă (Stipa penata).
La baza organelor florale, mai exact a ovarului, la unele graminee
există alte două frunzișoare transformate, lodiculii cu rolul de a depărta
paleele în vederea polenizării.
Florile la majoritatea gramineelor sunt hermafrodite, iar la unele
specii în spiculeț există și flori unisexuat – mascule (Arrhenatherum elatius,
Holcus lanatus). Androceul este constituit din 3 stamine însă sunt specii cu
două stamine (Anthoxanthum odoratum) sau o singură stamină (Vulpia
myuros). Pistilul este format din 2 – 3 carpele, cu două stimate poate și cu
ovarul superior, unilocular.

În spiculeț, florile sunt fixate pe un ax. Caracterele acestuia sunt

importante întrucât servesc la determinarea semințelor, așa cum se va
vedea ulterior.
Fiecare lăstar generativ, la graminee, poartă mai multe spiculețe care
formează diferite tipuri de inflorescențe (fig. 14).

17
 (Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

Spicul se caracterizează prin aceea că are spiculețele prinse pe axa

inflorescenței (rahis) sesil (nepedunculat), obișnuit bilateral și altern (Lolium sp.
Agropyron sp.), dar și unilateral pe două rânduri apropiate (Nardus stricta).
Spicul poate fi simplu, cu o singură floare în spiculeț (Nardus stricta) sau
compus, cu mai multe flori (Lolium sp. Agropyron sp.) în spiculeț.
Spicul fals și paniculul spiciform prezintă spiculețe prinse dens și
scurt pedunculat de axa inflorescenței, respectiv de ramificații laterale scurte
ale axei. În primul caz, prin îndoire, inflorescența nu formează lobi (Phleum
pratense, Phleum alpinum), în cel de al doilea caz, lobează (Alopecurus
pratensis, Phleum phleoides).
Paniculul are spiculețe prinse de axa principală prin intermediul unor
ramificații lungi sau foarte lungi care și acestea pot prezenta ramificații de
diferite ordine. De la nodurile rahisului poate porni o singură ramificație
(Dactylis glomerata), câte 2 (Festuca pratensis), câte 3 – 5 (Poa sp.) sau
chiar mai multe dispuse în verticil (Bromus sp., Chrysopogon gryllus).
Spiculețele paniculului pot fi uniflore (Agrostis sp., Typhoides
arundinacea, Stipa sp.), biflore (Arrhenatherum elatius, Holcus lanatus) sau
multiflore (Bromus sp., Festuca sp., Poa sp.).
În afara acestor inflorescențe, ce caracterizează majoritatea
gramineelor din pajiști, se mai întâlnesc unele specii la care spiculețele se
18
prind pe mai multe axe ce pornesc din partea superioară a tulpinii, grupate
sub denumirea de ,,graminee cu alte tipuri de inflorescențe”. Acestea sunt:
Spicul digitat – are spiculețele prinse sesil de mai multe axe ce
pornesc din partea superioară a tulpinii, din același punct, sub forma
degetelor de la mână (Cynodon dactylon). Fiecare axă constituie un spic.
Racemul – are spiculețele prinse pe mai multe axe ce pornesc din
partea superioară a tulpinii, din locuri mai mult sau mai puțin depărtate.
Spiculețele pot fi prinse de axe, direct, nepedunculat, ca la Beckmannia
eruciformis (racem de spice) sau câte două, din care unul pedunculat iar celălat
sesil (Digitaria sp., Botriochloa ischaemum). La Echinocloa crus-galli întâlnim o
inflorescență mai complexă, racemul de spice false și panicule spiciforme, fiecare
ramificație constituind în sine una din aceste inflorescențe. La Brachypodium sp.
spiculețele sunt prinse altern, cu pedunculi mai lungi, inflorescența numindu-se
spic racemiform sau racem spiciform.
Fructul gramineelor este o cariopsă întrucât învelișul extern
(exocarpul) este concrescut cu sămânță propriu-zisă. La gramineele din
pajiști cariopsa poate concrește cu paleele (Hordeum sp.), poate fi strâns
lipită de acestea (Bromus sp.) sau numai învelită în palei, de care se
detașează cu ușurință (Arrhenatherum elatius).
La unele specii fructul, învelit în palei, mai este însoțit de o floare
sterilă (Arrhenatherum elatius) după cum, la altele, cariopsa este însoțită de
toate organele spiculețului (palei, ariste, glume), ca la Alopecurus pratensis
sau Holcus lanatus.
În cazul gramineelor cu spiculețe multiflore, la baza paleii superioare
se găsește un peduncul care reprezintă un fragment din axa spiculețului și
care rămâne atașat de baza paleei superioare. Acesta, prin formă, ajută mult
la determinarea semințelor de graminee. De exemplu, semințele de Lolium
perenne și de Festuca pratensis, foarte asemănătoare, pot fi diferențiate
astfel: la prima specie pedunculul are capătul pătratic, romboidal, turtit, iar
la cea de a doua, rotund (fig. 15 și fig. 16).

d a
b
e

19
c
 a. b.
Fig. 15 Fruct aparent Fig.16 Tipuri de peduncul
a=arista, b=paleea inf. c=peduncul a= F. pratensis
d=cariopsă, e=palee sup. b= L. perene

(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

Pentru faptul că, la graminee, cariopsa este însoțită de diferite anexe,

nu se poate vorbi de sămânță sau fruct propriu-zis, denumirea corectă fiind
de fruct aparent.

1.1.2 CHEIE pentru determinarea gramineelor din pajiști

după organele generative

I. Spiculețele se prind sesil (unele de altele și scurt pedunculat) de una sau

mai multe axe………………………………………………………………....
………...INFLORESCENȚA SPIC; ALTE TIPURI DE INFLORESCENȚE
II. Spiculețele se prind foarte apropiat unele de altele, cu ajutorul unor
pedunculi foarte scurți, pe rahis sau pe ramificații scurte ale acestora …
…………….…INFLORESCENȚA SPIC FALS ȘI PANICUL SPICIFORM
III. Spiculețele sunt prinse pe rahis prin intermediul unor ramificații lungi
sau foarte lungi, care și acestea pot fi ramificate…………..
…………………………………………..…..INFLORESCENȚA PANICUL

20
 I. GRAMINEE CU INFLORESCENȚĂ DE TIP SPIC ȘI CU

ALTE FORME DE INFLORESCENȚE

1a. Spiculețele sunt prinse pe o singură axă (rahis) ....................................... 2

1b. Spiculețele sunt prinse pe mai multe axe ................................................. 8
2a. Spiculețe uniflore (spic simplu), liniare, dispuse unilateral pe rahis, dar
pe două rânduri apropiate, fără glume, cu excepția celui terminal care are o
singură glumă în prelungirea rahisului………....NARDUS STRICTA (fig.17)
2b. Spiculețe multiflore (spic compus) dispuse pe două părți ale
rahisului………………………………………………………….……3
3a. Spiculețe cu o singură glumă (excepție cel terminal care are două) așezate
cu partea îngustă spre rahis ………...……………………….LOLIUM SP.
a. Paleea inferioară nearistată…………………L.PERENNE (fig.18)
b. Paleea inferioară aristată………….…L.MULTIFLORUM (fig.19)
3b. Spiculețele cu două glume la bază așezate cu partea lățită spre
rahis…………………………………………………………….……....4
4a. Spiculețele prinse câte unul (solitare) la fiecare călcâi al
rahisului…………………………………………………….………….……5
4b. Numai spiculețul terminal este solitar, celelalte stau câte 2-3 la același
nivel. Plantă albăstrui – cenușie, stoloniferă, de talie înaltă, cu frunze rigide,
late. Spiculețele cu 3 – 4 flori, din care cea superioară, masculă. Răspândită
pe nisipuri…………………………………………....ELYMUS ARENARIUS
5a. Glume și palei cu peri fasciculați pe margini. Glume bicarenate, aristate.
Spiculețele, obișnuit, biflore. Arista glumelor este de 2 – 4 ori mai lungă
decât acestea, foarte scabră. Paleea inferioară cu aristă până la 5 mm
lungime. Plantă anuală, de locuri uscate, în câmpie și la dealuri.
……………………………………………….…..DASYPYRUN VILLOSUM
5b. Glume fără peri fasciculați, necarenate, sau cu o singură carenă. Palei
glabre sau cu peri izolați, nefasciculați………………………………….….6
6a. Spiculețele prinse direct, fără nici un fel de peduncul pe rahis…………7
6b. Spiculețele, cel puțin cele din jumătatea inferioară a inflorescenței,
foarte scurt pedicelate (spic racemiform)…….…….BRACHYPODIUM SP.
a. Inflorescența și spiculețele erecte. Arista paleii inferioare
dreaptă, rigidă, lungă de 3-7 mm. Plantă perenă, stoloniferă, de
talie mijlocie-înaltă, ce crește spontan de la câmpie până la
munte cu valoare furajeră mediocră……………B. PINNATUM.
b. Inflorescența nutantă. Arista paleii inferioare flexuoasă și lungă
de 15 mm…………………………………….B. SILVATICUM.
21
7a. Glume nedințate, nearistate, mucronate sau chiar aristate. Cariopsa
concrescută cu paleea superioară. Plante obișnuit
perene…………………………………………………....AGROPYRON SP.
a. Spiculețele prinse dens pe rahis, mult mai lungi decât distanța
dintre ele, cu vârfurile depărtate mult, aproape perpendiculare pe
rahis. glume și palei aristate……. .A. PECTINIFORME (fig.20)
b. Spiculețele prinse mai distanțat, culcate pe rahis. Plantele cu
stoloni, de talie înaltă, perene răspândite la câmpie și
dealuri………………………………………………………. c, d.
c. Glume rotunjite la vârf. Una din marginile tecii ciliate
………………………………….......A. INTERMEDIUM (fig.21)
d. Glume acuminate……………………………A. REPENS (fig.22)
7b. Glume cu vârful bidințat sau 3 – dinți ca la spiculețul terminal. Cariopsa
învelită în palei. Inflorescență cilindrică AEGILOPS CYLINDRICA (fig.23)
8a. Axele inflorescenței pornesc din partea superioară a tulpinii din același
loc, sub formă digitală (spic digitat). Spiculețele uniflore, solitare, dispuse
pe o singură parte a axei, dar pe două rânduri apropiate. Plantă perenă,
stoloniferă, de talie foarte mică, ce crește spontan de la câmpie până în
etejul montan pe terenuri cultivate și necultivate….CYNODON DACTYLON
(fig.24)
8b. Axele inflorescenței pornesc din locuri mai mult sau mai puțin
distanțate……………………………………………….……..……………..9
9a. Ramurile inflorescenței sunt dispuse altern și foarte distanțat…………10
9b. Ramurile inflorescenței sunt grupate în partea superioară a tulpinii,
pornind din locuri apropiate. Spiculețele pornesc câte două din același loc,
din care unul pedunculat…………………………….……………...……...11
10a. Spiculețele uniflore cu trei glume inegale, frecvent aristate. Fiecare
ramificație a inflorescenței constituie un spic fals sau chiar un panicul
spiciform. Plante anuale. ….......….ECHINOCHLOA CRUS GALLI (fig.25)
10b. Spiculețe biflore, cordiforme, mici, dispuse dens, pe o singură parte a
axei, fiecare axă constituind un spic sau un spic fals. Plantă perenă de talie
mijlocie – înaltă ce crește pe sărături……BECKMANNIA ERUCAEFORMIS
(fig.26)
11a. Spiculețele sunt prinse pe o singură parte a ramurilor, dar pe două
rânduri foarte apropiate, câte două în același loc, ambele fertile, din care
unul pedunculat. Ramurile inflorescenței aripat lățite. Frunze
păroase....................................................DIGITARIA SANGUINALIS (fig.27)
11b. Spiculețele, tot câte două în același loc, din care cel inferior
hermafrodit, nepedunculat și aristat, cel superior mascul, lung pedunculat și

22
nearistat. Plante perene, pe terenuri
uscate…………………………....BOTHRIOCHLOA ISCHAEMUM (fig.28)

II. GRAMINEE CU INFLORESCENȚA DE TIP SPIC FALS

ȘI PANICUL SPICIFORM

1a. La baza spiculețelor, un involucru format din sete aristiforme sau din
foliole sterile, dispuse pectinat,ca un evantai…………………….….….…..2
1b. Baza spiculețelor fără involucru…………………………….…….…….3
2a. Involucru format din sete aristiforme. Spiculețe uniflore cu 3 glume
inegale………...…………………………………………....…..SETARIA SP.
a. Zimții setelor sunt îndreptații în jos, se agață de corpuri.
Spiculețele bazale mai distanțate…...…..….S. VERTICILLATA.
b. Zimții setelor îndreptați în sus, către vârf……………………c, d.
c. Setele, chiar după uscare, de culoare verde. Paleea inferioară fără
striațiuni…………………………………....S. VIRIDIS (fig.29)
d. Setele involucrului de culoare galbenă, ruginie-roșcată, violacee
sau purpurie. Paleea inferioară cu striațiuni……………….... e, f.
e. Inflorescența de 4 – 6 cm. lungime, 7 – 10 mm grosime, erectă,
nelobată. Tulpina subțire……………….... S. GLAUCA (fig.30)
Inflorescența mult mai lungă, lată de 15 – 30 mm, lobată, la
maturitate nutantă. Plantă cultivată de talie înaltă
…………………………………………….………… S. ITALICA
2b. Involucrul de la baza spiculețelor format din foliole sterile dispuse sub
formă de evantai ce acoperă spiculețul fertil care este multiflor. Plantă
perenă cu tufă rară, de talie mijlocie, în zona forestieră
……………………………………….... CYNOSURUS CRISTATUS (fig.33)
3a. Gluma superioară mare, prevăzută cu aculei îndoiți la vârf. Plantă
anuală, foarte mică, pe nisipuri……………….……TRAGUS RACEMOSUS.
3b. Gluma superioară fără aculei…………………………………….……...4
4a. Spiculețe cu 4 glume: două externe inegale, galbene, membranoase,
glabre și nearistate ce rămân prinse în inflorescență și altele două interne,
egale, cafenii, păroase, aristate, ce cad cu cariopsa la maturitate. Plantă
perenă cu tufă rară de talie mică,la deal și munte. Puternic
mirositoare………………….…..ANTHOXANTHUM ODORATUM (fig.32)
4b. Spiculețe cu două glume……………………………………….………..5
5a. Spiculețe uniflore, prinse dens pe inflorescență………………………...6
23
5b. Spiculețe cu două sau mai multe flori, prinse mai lax în
inflorescență………………………………………………………………...9
6a. Inflorescența globuloasă, mai lată decât lungă, la bază sau chiar până
spre mijloc acoperită de frunze bractea la care la vârf sunt brusc acuminate.
Plantă anuală………………………………….……...CRYPSIS ACULEATA.
6b. Inflorescența alungit cilindrică sau elipsoidală-ovoidală……………….7
7a. Glume concrescute cel puțin în treimea inferioară, puternic comprimate
lateral, nearistate, păroase pe nervuri…………….………....ALOPECURUS
a. Vârfurile glumelor convergente. Arista paleii inferioare pornește
de sub mijlocul acesteia. Plantă perenă cu tufă mixtă de talie
mijlocie-înaltă. Răspândită de la câmpie pâna la munte,
îndeosebi în lunci ……………................ A. PRATENSIS (fig.31)
b. Vârfurile glumelor divergente. Arista pornește de deasupra
mijlocului paleii inferioare. Plante perene, stolonifere, de talie
mijlocie, pe terenuri umede, sărături
…………………………………….…………A. VENTRICOSUS
7b. Glume libere până la bază, neconcrescute……………………..………. 6
8a.Glume mai lungi decât paleile, acoperă complet floarea din spiculeț
…………………………………..…….…………………….....PHLEUM SP.
a. Inflorescența nu formează lobi prin îndoire (spic fals),
spiculețele se prind foarte scurt pedunculet pe rahis care nu are
ramificații……………………………………………...……. c, d.
b. Inflorescența lobează prin îndoire (panicul spiciform)
……………………………………………………………..…e, f.
c. Inflorescența de 10 – 15 cm, verde. Aristele glumelor cât o
treime până la jumătate din lungimea
acestora………………….…………..… PH. PRATENSE (fig.36)
d. Inflorescența de cca. 5 cm, negricioasă. Aristele glumelor de
lungimea acestora sau chiar mai mari. Plantă perenă cu tufă rară,
de talie mică……PH. ALPINUM, SSP. COMMUTATUM
………………………………………..……………..…...(fig.35)
e. Carena glumelor lung cilindrică. Ligula de 4 mm lungime
…………………………………………………PH. HIESUTUM
f. Carena glumelor neciliată, cel mult scabră sau cu cili scurți.
Ligula mai mică de 4 mm. Plantă perenă cu tufă rară, talie
mijlocie……..………………………. PH. PHLEOIDES (fig.34)
8b. Glume mai mici decât paleele…………………..… HELEOCHLOA SP.

24
 a. Inflorescența alungit cilindrică, de 2 – 6 cm. lungime și lată de 4
– 5 mm. Tulpina, obișnuit neramificată… H. ALOPECUROIDES
b. Inflorescența scurt cilindrică (ovoidală), lungă de 0,5 – 3 cm.,
lată de 6 – 9 mm. Tulpina, obișnuit ramificată
…………………………………………..… H. SCHOENOIDES
9a. Palei glabre sau scurt păroasă. Spiculețe cu 2–3 (5) flori
………………………………………………………….…...KOELERIA SP.
a. Baza lăstarilor bulbiformi îngroșată. Inflorescența lungă de 12cm
……………………………………………………... K. GLAUCA
b. Baza lăstarilor neîngroșată………………………………….. c, d.
c. Inflorescență până la 20 cm lungime ......…… K. PYRAMIDATA
d. Spiculețe mai mici, lungi de 3 – 6,5 (7) mm…….. K. CRISTATA
9b. Marginea paleelor dens și lung sericeu păroasă. Spiculețele cu 1 – 2 flori
fertile și o floare superioară sterilă. Glume mai mari decât paleele
………….…………………………………………...………… MELICA SP.

25
 III. GRAMINEE CU INFLORESCENȚĂ DE TIP PANICUL

1a. Ramurile paniculului cu câte 2 – 3 spiculețe ce pornesc din același loc,

din care unul hermafrodit (fertil), sesiliar celălalt unisexsuat mascule (steril),
pedunculat..…………………………………………..……………………...2
1b. Spiculețele dispuse pe ramurile paniculului câte unul, toate
fertile………………………………………………………….………..……3
2a. Ramurile de ordinul întâi, neramificate, dispuse în verticil. Spiculețe
liniare, grupate câte 3: unul central, nepedunculat, aristat, fertil, cele laterale
pedunculate nearistate, sterile. La baza spiculețelor un inel de peri roșcați.
plantă perenă, de talie înaltă, cu frunze poroase
…….……………………………...… CHRYSOPOGON GRYLLUS (fig. 37)
2b. Ramurile de ordinul întâi ramificate, dispuse altern sau în verticil.
Spiculețe ovate, obovate, sau globuloase, fără peri la bază
……………………………………………………….….….. SORGHUM SP.
a. Cele 1 – 2 spiculețe laterale, mascule, lung pedicelate.
Spiculețul fertil alungit, ovat ………………….. S. HALEPENSE
b. Spiculețele mascule foarte scurt pedicelate. Spiculețul fertil
odorat, obtuz …………………………………….... S.BICOLOR
3a. Spiculețe uniflore …………………………………………………….....4
4a. Spiculețe cu 4 glume: două externe, egale și două interne, liniare și
puternic păroase care cad cu cariopsa la maturitate. Plante perene,
stolonifere, de talie înaltă ce cresc în luncile râurilor din
câmpie…………….……………….. TYPHOIDES ARUNDINACEA (fig.38)
4b. Spiculețele cu două glume …………………….………………………. 5
5a. Paleea inferioară cu aristă lungă de 10 – 40 cm. Plante perene de talie
înaltă, cu tufă deasă ………………………………………….….. STIPA SP.
a. Arista glabră, neregulat curbată, lungă de 10 –
15cm……………………………………..S. CAPILLATA (fig.39)
b. Aristă acoperită cu peri lungi și moi în jumătatea superioară
(penat – plumoasă), mai lungă de 15 cm …………………... c, d.
c. Paleea inferioară lungă de 7 – 11 mm, păroasă pe toată suprafața
…………………………….………………….. S. LESSINGIANA
d. Paleea inferioară lungă de 15 – 20 mm, păroasă numai la bază
………………………..………………….. S. PENNATA (fig. 40)
5b. Paleea inferioară nearistată sau prevăzută cu aristă scurtă ……………..6

26
6a. La baza paleelor un smoc de perișori. Spiculețe de 5 – 6 mm cu paleea
inferioară dorsal aristată. Plante perene de talie înaltă
…………………………………….…...…………… CALAMAGROSTIS SP.
a. Perișorii de la baza paleelor denși, mai lungi decât spiculețul,
dispuși sub formă de egretă. Arista paleii inferioară scurtă, puțin
vizibilă …………………….……………. C. EPIGEIOS (fig. 41)
b. Perișorii de la baza paleelor mult mai scurți decât paleea și rari.
Arista paleii inferioară b.mai lungă decât spiculețul, geniculată,
ușor vizibilă ……………...….…… C. ARUNDINACEA (fig. 42)
6b. Baza paleelor fără perișori. Spiculețe de 2 – 3 mm ……………….…....7
7a. Arista paleii inferioare de 5 – 10 mm lugime, mult mai mare decât
spiculețul, dreaptă sau flexuasă APERA SPICA VENTI.
b.Paleea inferioară nearistată, sau la unele specii, foarte scurt aristată
……. …………………………………………….…..AGROSTIS SP.
a. Paleea inferioară fin aristată …………………………. c, d
b. Paleea inferioară nearistată ……………………………e, f
c. Arista lungă de 2 – 3 mm, exertă din spiculeț, geniculată,
fixată sub vârful paleii. Plante perene, de talie foarte mică, în zona
alpină …………………………….……...…. A. RUPESTRIS (fig.43)
d. Arista până la 1 mm lungime, fixată la mijloc, însertă (nu
iese din glume). Plante perene, de talie înaltă, pe terenuri cu exces de
umiditate …………………………………………….…. A. CANINA
e. Ligula frunzelor tulpinale de 1 – 2 (3) mm. Plante perene
cu tufă rară, de talie mică –mijlocie. Foarte frecventă în regiunea de
dealuri ……………………………………..…... A. TENUIS (fig. 45)
f. Ligula frunzelor tulpinale de 5 – 6 mm lungime. Plante
perene, stolonifere, de talie înaltă, ce cresc de la câmpie până la un
munte, în luncile râurilor, pe terenuri cu umiditate mare
………………………….....................… A. STOLONIFERA (fig. 44)
8a. Spiculețe cu două flori din care una poate fi sterilă……………….…… 9
8b. Spiculețe cu mai multe flori ……………………………….……….….14
9a. Plante anuale. Spiculețe până la 3 mm lungime. Paleea inferioară aristată
…………………………………………………………….………. AIRA SP.
a. Spiculețele de 1,5 – 2 mm lungime, cu pedunculul de 4 – 8 ori
mai lung……………………………………….….. A. ELEGANS
b. Spiculețe de 2 – 3 mm lungime, cu pedunculul de 2 – 4 ori mai
lung …………………………………...….. A. CARYOPHYLLEA
9b. Plante perene ………………………..………………………………....10
27
10a. Spiculețe cu o floare hermafrodită și alta sterilă ………………….….11
10b. Spiculețe cu ambele flori fertile …………………………………… 12
11a. Floarea superioară unisexsuat masculă, cu o aristă sub formă de virgulă
ce pleacă de sub vârf. Glume inegale ca lățime, ce acoperă în întregime cele
două flori. Plante perene, foarte păroase, de talie mijlocie
……………………………………………….. HOLCUS LANATUS (fig. 46)
11b. Floarea inferioară sterilă, cu paleea inferioară prevăzută cu aristă
lungă, răsucită și geniculată, ce pornește de 1/3 inferioară. Paleea
inferioară a florii fertile, obișnuit, nearistată, foarte rar aristată, cu o
aristă dreaptă sau, uneori, geniculată, ce pronește din treimea superioară
…………………………………….. ARRHENATHERUM ELATIUS (fig.47)
12a. Paleea inferioară, nearistată, obtuză. Spiculețe de 2 – 3 mm lungime
…………………………………....……..CATABROSA AQUATICA (fig. 48)
12b. Paleea inferioară dorsal aristată. Arista, exertă sau insertă în spiculeț
….………………………………………………………………….……... 13
13a. Paleea inferioară terminată cu două sete și cu o aristă ce pornește de
sub vârf, geniculată. Plante perene, cu tufă rară, de talie mijlocie – înaltă, ce
cresc în zona forestieră, pe terenuri umede și fertile
……………………………………….... TRISETUM FLAVESCENS (fig.49)
13b. Arista pleacă de la baza paleii inferioare, exertă sau insertă, în care caz
devine vizibilă numai după îndepărtarea glumelor
…………………..……………………………………..DESCHAMPSIA SP.
a. Arista geniculată și mai lungă decât paleea, exertă din spiculeț.
Ramurile inflorescenței flexuoase. Limbul foliar filiform. Plante
perene cu tufă rară, de talie mijlocie, ce cresc la munte
………………………..……………..…. D. FLEXUOSA (fig.50)
b. Arista dreaptă, de lungimea paleii, acoperită de glume. Ramurile
inflorescenței drepte. Frunze rigide, plane, brăzdate de șanțuri și
coaste longitudinale. Plante perene, cu tufă deasă, pe locuri
umede de la munte …………….……..D. CAESPITOSA (fig. 51)
14a. Axa spiculețului sub florile superioare cu perișori lungi de 8 – 10 mm.
Plantă perenă, de talie foarte mare, cu frunze plane, late, rigide
…………………………………………...….... PHRAGMITES AUSTRALIS
14b. Axa spiculețului glabră sau cu perișori scurți ………………………..15
15a. Spiculețe cordat lat – ovate, pendule pe pedunculi subțiri. Paleea inferioară
ovată, nearistată. Plantă perenă cu tufă rară, de talie mică – mijlocie, ce crește în
pajiștile de deal …………………………………….. BRIZA MEDIA (fig. 52)
15b. Spiculețe lanceolate, oblongi, eliptice, ovate, nependente …………..16
28
16a. Spiculețe comprimate lateral. Palei carenate ……………………..….17
16b. Spiculețe necomprimate. Palei necarenate, cel mult spre vârf
carenate.........................................................................................................19
17a. Spiculețe grupate mai multe la un loc sub forma unor glomerule. Paleea
puternic carenată cu o aristă scurtă, ușor curbată
……………………………..…………… DACTYLIS GLOMERATA (fig.53)
17b.Spiculețe solitare, uniform repartizate pe ramurile
inflorescenței………..………………………………………….………… 18
18a. Spiculețe cu 8 – 20 flori. Axa spiculețului tenace, după fructificarea
persistentă pe ramurile paniculului. Ligula înlocuită cu perișori. Plante
anuale de talie mică ………………………………..……..ERAGROSTIS SP.
18b. Spiculețe cu 3 – 7 flori. Ligula membranoasă sau lipsește dar nu este
înlocuită cu perișori. Axa spiculețului caducă după
fructificare………….……….…………...……………………...…. POA SP.
a. Paleea inferioară cu 5 nervuri proeminente ………………... c, d.
b. Paleea inferioară cu 2 – 4 nervuri puțin evidente cu excepția celei
mediane…………………………………………….…….….. g, h
c. Ligula de 1 – 2 mm ………….…..….. POA PRATENSIS (fig.54)
d. Ligula de 2,5–5mm, cel puțin de la frunzele superioare. Plante cu
stoloni……………………………………….……………….. e, f
e. Stoloni mărgeluiți ca și baza lăstarilor ……...…... P. SILVICOLA
f. Stoloni nemărgeluiți ………………………..…..…P. TRIVIALIS
g. Ambele glume trinervate ………………………..…………… i, j
h. Gluma inferioară l-nervată, cea superioară 3-nervată. Plante
anuale, rar perene …………..….……..….… P. ANNUA (fig. 55)
i. Tulpina și vaginele comprimate ……………….P. COMPRESSA
j. Tulpini necomprimate, mai mult sau mai puțin cilindrice …....k, l
k. Lăstari intravaginali. Baza tulpinilor mai mult sau mai puțin
bulbiform îngroșată. Ramurile inferioare ale paniculului câte 1 –
3 la un nod ………………..…….. ……………………….…m, n
l. Lăstari extravaginali. Baza lăstarilor neîngroșată. Ramurile
inferioare ale paniculului câte 1 -7 ……………………….… o, p
m. Baza tulpinii evident bulbiform îngroșată. Ligula peste 3 mm
lungime. Spiculețe adeseori vivipare …… P. BULBOSA (fig. 56)
n. Baza tulpini mai puțin evident îngroșată ….……..… P. ALPINA
o. Ligula foarte scurtă sau chiar lipsește …..…….. P. NEMORALIS
p. Ligula de cel puțin 1 mm lungime, cel puțin la frunzele
superioare ……………………..…………….….. P. PALUSTRIS
29
19a. Paleea inferioară rotunjită, obtuză, nearistată …………………….… 20
19b. Paleea inferioară ascuțită, acuminată, sau chiar aristată ……………..21
20a. Spiculețe mici cu 4 – 6 flori. Nervurile paleii puțin evidente. Plantă de
sărături, perenă cu tufă rară, de talie mijlocie – înaltă, cu valoare furajeră
bună…………………………………………….....PUCCINELLIA DISTANS
20b. Spiculețe mai mari, cu 5–11 flori. Paleea evident 7-nervată
……………………………………………………………... GLYCERIA SP.
a. Spiculețe oblongi, de 4 – 8 (10) mm lungime. Panicul foarte
ramificat, cu 4 – 10 ramuri la bază. Plantă perenă de talie foarte
înaltă, cu tulpină groasă, în locuri mlăștinoase
………………………………………….…..G. MAXIMA (fig.57)
b. Spiculețe liniare de 8 – 30 mm lungime. Panicul unilateral cu
ramuri inferioare solitare, cu un singur spiculeț pe ele
…………………………………….…….. G. FLUITANS (fig.58)
21a. Ligula înlocuită cu perișori. Tulpina cu nodurile concentrate la bază
unde este și buliform îngroșată …………………….. MOLINIA CAERULEA
21b. Ligula membranoasă………………………………………………….22
22a. Spiculețe de 1 – 4 cm (foarte rar mai mici). Paleea inferioară obișnuit
aristată, foarte rar aristată. Axa principală a inflorescenței 4-muchiată
……………………………………………………………....…BROMUS SP.
a. Gluma inferioară uninervată, cea superioară 3-nervată. Paleea
inferioară cu sau fără aristă …………………………………....... c, d
b. Gluma inferioară 3 – 5 nervată, cea superioară 7 – 9 nervată.
Paleea inferioară aristată …………………………………………. i, j
c. Vârful spiculețelor lățit. Plante anuale ………………………... e, f
d. Vârful spiculețelor îngustat. Plante perene …………………... g, h
e. Ligula de 1 mm. Tulpina pubescentă. Panicul unilateral cu ramuri
păroase. Spiculețe de 1 – 1,5 cm. Paleea inferioară de 8 – 12 mm cu
o aristă de aceeași mărime ………………….……… B. TECTORUM
f. Ligula de 4 mm. Tulpina glabră. Panicul multilateral cu ramuri
aspre păroase sau glabre. Spiculețe de 1,2 – 3 cm. Paleea inferioară
cu o aristă de 25 mm…………………………………... B. STERILIS
g. Vârful paleii inferioare rotunjit sau foarte scurt aristat. Frunze late
de 6 – 15 mm, cu câte 1 – 2 incrustații sub formă de M (W)
………………...…………………………….... B. INERMIS (fig. 59)
h.Paleea inferioară cu aristă de 4 – 18 mm. Frunze mai înguste, de 4
-5 mm cu marginile ciliate …………….…..... B. ERECTUS (fig. 60)

30
 i. Ramurile paniculului mai mici decât spiculețele, care sunt aproape
sesile. Ligula de 1,5 – 2 mm. Arista este dreaptă ……….B. MOLLIS
J. Ramurile paniculului mai lungi decât spiculețele ……….……..k, l
k. Panicul lax după înflorire. Paleea inferioară cu 2 dinți
ascuțiți...…………………………………………….... B. ARVENSIS
l. Panicul compact sau racemiform. Paleea inferioară cu 2 dinți
rotunjiți ……………………………………..…. B. COMMUTATUS
22b.Spiculețe de 4–13 mm. Axa principală a inflorescenței 3-muchiată.....23
23a. Plante anuale. Arista paleii inferioare de 8 – 15 mm. Ramurile
paniculului scurte, cu câte 1 – 2 spiculețe. O singură stamină
…………………….………………………………….…..VULPIA MYUROS
23b. Plante perene, cu sau fără aristă și 3 stamine….…………FESTUCA SP
a. Frunze late de cel puțin 3 mm, plane sau canaliculate. plante cu
tufă rară sau mixtă ……………………………………………c, d
b. Toate frunzele sau cel puțin cele bazale, mai înguste de 2 mm,
conduplicate sau convulate, setacee sau junciforme ……..…..g, h
c. Paleea inferioară aristată ……………….…... F. RUBRA (fig. 61)
d. Paleea inferioară nearistată ……………………………….…..e, f
e. Frunze de 25 – 70 cm lungime. Ramurile scurte de la baza
inflorescenței cu câte 5 –8 spiculețe. Paleea inferioară lung
acuminată ………………………………….. F. ARUNDINACEA
f. Frunze de 10 – 30 cm lungime, verde lucioase pe pagina
inferioară. Ramurile scurte de la baza paniculului cu câte 1 – 3
spiculețe ……………………………….. F. PRATENSIS (fig. 62)
g. Plante de talie foarte mică cu tufă deasă ….… F. OVINA (fig.63)
h. Plante de talie mai mare ……………………………..……… i , j
i. Întreaga plantă este glaucă – albăstrie... F. VALESIACA (fig. 64)
j. Plante verzi …………………………………………..……… k, l
k. Spiculețe de 4 – 5,5 (6) mm. Arista paleii inferioare de 0,5 – 1,5
(2,5) mm. Frunze late de 0,3 – 0,6 mm ……… F. PSEUDOVINA
l. Spiculețe de 5,5 – 10 mm. Arista de (0,5) 0,8 – 3 (4,5) mm.
frunzele late de 1,5 – 2 mm ………………..……. F. RUPICOLA

31
 a b a b a b c
1 2 3
b a b6

a b a c a b a b
4 5 7 8
c

a b a b a b
9 10 11

Fig.65 Semințe de graminee perene

1.Festuca pratensis (a ventral, b lateral); 2. Festuca rubra
(a ventral, b lateral); 3.Holcus lanatus (a spiculeț, b cariopsă în palei,
c cariopsă);4.Lolium multiflorum (a ventral, b dorsal, c cariopsă);5. Lolium
perenne (a ventral, b dorsal, c cariopsă); 6. Typhoides arundinacea
(a sămânță, b cariopsă);7. Phleum pratense (a sămânță, b cariopsă);
Poa pratensis (a ventral, b dorsal); 9. Deschampsia caespitosa (a lateral,
b ventral); 10. Trisetum flavescens (a spiculeț, b cariopsă); 11. Deschampsia
flexuosa (a lateral, b ventral).
(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

32
 2
ab

a b a b 4
1 3
7
a b

a b a b a b
5 6 8

Fig. 66 Semințe de graminee perene

1.Agropyron pectiforme (a ventral, b dorsal); 2.Agrostis tenuis (a sămânță,
b spiculeț); 3. Alopecurus pratensis (a lateral, b pe muchie);
4. Arrhenatherum elatius,5. Bromus erectus (a ventral, b dorsal); 6. Bromus
inermis (a ventral, b dorsal); 7. Cynosurus cristatus (a ventral, b dorsal);
Dactylis glomerata
(a ventral, b dorsal)
(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

33
 1.1.3. Cheie pentru determinarea ,,semințelor,, de graminee (fig. 65 și 66)

1a. Fructul aparent este format numai din cariopsă și palei………...………4

1b. Fructul aparent este format din cariopsă + palei + o floare sterilă, sau din
întreg spiculețul (cariopsă + palei + glume)……………...…….…………...2
2a. Fructul aparent este format din cariopsă învelită în palei și o floare
sterilă la bază. Paleea inferioară a florii sterile are o aristă lungă, geniculată
și răsucită ce pronește din treimea inferioară. Paleea inferioară a florii
fertile, obișnuit, nu este aristată dar poate fi și aristată în care caz pornește
din treimea superioară, este dreaptă, rar
geniculată…………………………….……. ARRHENATHERUM ELATIUS
2b. Fructul aparent este format din cariopsă, palei și glume (uneori numai
cele interne)…………………………………….……………………….…..3
3a. Fructul aparent este format din cariopsă concrescută cu cele două palei
lucioase, la bază cu două glume interne, liniare și puternic păroase
……………..………………………………. TYPHOIDES ARUNDINACEA
3b. Fructul aparent este format din cariopsă, palei și glume convergente și
concrescute în partea inferioară (întreg spiculețul). Paleea inferioară cu o
aristă mai lungă și geniculată………………… ALOPECURUS PRATENSIS
4a. Fructul aparent nu este însoțit de peduncul………...……………..……..5
4b. Fructul aparent este însoțit de peduncul……………...………..…….….6
5a. Fructul aparent are formă ovală sau eliptică. Palei albicioase, argintii.
Nervura mediană a paleii inferioare este foarte evidentă și se termină într-un
mucron scurt. Semințe lungi de 1,5 – 2 mm și late de 0,5 – 1 mm. Cariopsa
se desface ușor din palei…………………………..… PHLEUM PRATENSE
5b. ,,Sămânța,, este lanceolată, lungă de 1,5 – 1,75 mm, lată de 0,4 mm.
Paleea inferioară este mai lungă decât cea superioară cu vârful transparent
……………………………………………...…. AGROSTIS STOLONIFERA
6a. Paleea inferioară nearistată…………………………………………….. 7
6b. Paleea inferioară aristată…………………………………………..….. 11
7a. ,,Semințe,, mai mari, de 10 – 12 mm lungime, late de 1,7 – 2,2 mm,
plate, lățite spre vârf și îngustate la bază. Uneori nervura mediană se termină
cu o aristă foarte scurtă. Paleea superioară mai scurtă
……………………………………..………………….. BROMUS INERMIS
7b. ,,Semințe,, mici, până la 10 mm lungime ……………………..………. 8
8a. La baza fructelor aparente se găsesc peri lanați. ,,Semințele,, sunt lungi
de 2 – 3 mm. Pedunculul alungit, cilindric și glabru ……. POA PRATENSIS
8b. Baza ,,semințelor,, fără peri lanați …………………………….………..9
34
9a. Pedunculul mai scurt și mai gros cu capătul (ca și secțiunea) patratic,
romboidal sau turtit. Marginea paleii superioare, mai cu seamă către bază,
evident dințată. ,,Semințe,, lungi de 5,6 – 6,8 mm și late de 1,0 –
1,8mm.………………………………………………… LOLIUM PERENNE
9b. Peduncul cilindric în secțiune …………..…………………………..... 10
10a. Capătul pedunculului fără adâncitură de articulație. Marginea paleii
superioare netedă.Semințe până la 7 mm lungime ... FESTUCA PRATENSIS
10b. Capătul pedunculului cu adâncitură de articulație. Fructul aparent de 7
– 11 mm lungime ………………………………….……..AGROPYRON SP.
a. Paleea inferioară obtuză, rotunjită, glabră…. A. INTERMEDIUM
b. Paleea inferioară acuminată, uneori păroasă ………...A. REPENS
11a. Arista este în continuarea paleii………………………………….….. 12
11b. Arista este fixată dorsal ………………………………………….…. 16
12a. Paleea inferioară puternic carenată, cu nervura mediană proeminentă,
păroasă spre vârf și puțin curbată. În secțiune fructul aparent este
triunghiular. Arista de 1 – 2 mm. Pedunculul scurt, cilindric, cu capătul
măciucat. ,,Semințe,, lungi de 4,5 – 6,3 mm și late de 0,8 –
1,5mm…………………………………………….DACTYLIS GLOMERATA
12b. Paleea inferioară necarenată, cu nervura mediană neevidentă …...….13
13a. Capătul pedunculului patratic, romboidal sau turtit. Marginile paleii
superioare zimțate …………………….….……. LOLIUM MULTIFLORUM
13b. Peduncul evident cilindrin ……………………………..………….... 14
14a. Capătul pedunculului lățit sub forma unui disc. Paleea inferioară scurt –
aristată, rugoasă, cu vârful zimțat și de culoare galbenă – cărămizie
……………………………………………….… CYNOSURUS CRISTATUS
14b. Capătul pedunculului nu este lățit sub forma unui disc …………….. 15
15a. Capătul pedunculului prezintă o adâncitură de articulație. Paleea
superioară cu o aristă cât 1/3 din lungimea ei
…………………………………………….AGROPYRON PECTINIFORME
15b. Peduncul fără adâncitură de articulație. Arista lungă de 2 – 2,5 mm
…………………………………………………………... FESTUCA RUBRA
16a. Arista dreaptă și pornește de sub vârf. Fruct aparent lung de peste 10
mm. Pedunculul cilindric, cu adâncitură ……………...BROMUS ERECTUS
16b. Arista geniculată, pornește din treimea superioară a paleii. peduncul
cilindric, foarte păros ………………………….. TRISETUM FLAVESCENS

35
 1.1.4. Descrierea morfologică, ecologică și economică a principalelor
graminee din pajiști

a. Graminee cu spic
1. NARDUS STRICTA L. (țepoșica, părul porcului, năgară), este o
graminee perenă, de talie foarte mică, cu tufă deasă, cu lăstarii în trepte și
orientați într-o singură direcție. Limbul foliar aspru, rigid, îngust, răsucit și
formează cu tulpina un unghi aproape drept.
Inflorescența, spic simplu, cu spiculețe uniflore, dispuse unilateral pe
rahis, pe două rânduri apropiate.
Glumele lipsesc, excepție spiculețul terminal care prezintă o singură
glumă, prelungirea rahisului. Foarte frecvent în pajiștile de munte și alpine
unde ocupă suprafețe întinse (nardeta), sporadic și la altitudini mai joase, pe
soluri sărace, scheletice, acide și umede. Are o valoare furajeră scăzută,
fiind consumată de animale numai circa 30 de zile, până ajunge la înspicare.
Dă producții mici și regenerează slab.
2. LOLIUM PERENNE L.(zâzania, raigras englezesc, iarbă de
gazon) este o graminee perenă, de talie mică sau mică – mijlocie, cu tufă
rară, prefoliația cutată și înfrățirea intravaginală. Baza lăstarilor este de
culoare roșie – violacee.
Limbul foliar glabru, lat de 3 – 5 mm ascuțit treptat către vârf, de
culoare verde int ens cu luciu caracteristic pe pagina inferioară. Ligula
foarte scurtă (1 – 3 mm) iar urechiușele mici și subțiri. Inflorescența, spic
compus, cu spiculețe prinse bilateral altern și cu partea îngustă spre rahis, la
bază cu o singură glumă (externă) excepție făcând cel terminal care are două
glume. Inflorește la jumătatea lunii mai, o perioadă de 7 – 8 zile. La coacere
ajunge după alte 15 – 20 zile, iar de la pornirea în vegetație până la
maturitate are nevoie de 85 – 90 zile.
Fructul aparent, lung de circa 4 mm, este format din cariopsă
învelită în palei și însoțit de un peduncul de 1 – 1,5 mm în secțiune turtit,
patratic sau romboidal. MMB de 2,5 g, MH de 20 – 35 kg. Crește
spontan de la câmpie până la munte, îndeosebi pe terenuri reavene,
fertile. Se cultivă mult, atât în scop ornamental (parcuri, terenuri de
sport), cât și pentru nutreț, rezistând bine la pășunat și având o
regenerare bună și valoare furajeră ridicată.
Este un component important în pajiștile semănate intensive, irigate,
din câmpie, dar se cultivă cu bune rezultate la dealuri și chiar la munte în
anumite condiții. În amestecuri are o competitivitate mare în special în anul
al doilea de vegetație. Soiuri cultivate: Mara, Marta,Rapid, Rapsod, Măgura.
36
 3. LOLIUM MULTIFLORUM Lam. (LOLIUM ARISTATUM (WILL)
Lag., LOLIUM ITALICUM A. Braun) ( Raigras aristat, Raigras italian), este
o plantă anuală, bienală sau chiar perenă, cu tufă rară de talie înaltă,
prefoliație răsucită. Limbul foliar mai lat (9 – 12 mm) și mai lung decât la
specia precedentă, cu luciu mai puțin pronunțat.
Inflorescența este mai lungă, cu mai multe flori în spiculeț și cu
mai multe spiculețe a căror dispunere, însă, este asemănătoare cu a
speciei L. perenne.
Paleea inferioară se termină într-o aristă dreaptă, de 4 – 5 mm
lungime. Fructul aparent de circa 4 mm, cu MMB de 2 – 2,5 g, iar MH de
18 – 25 kg. Se cultivă pe soluri fertile, umede sau în condiții de irigare în
zona de câmpie. Dă producții foarte mari, de calitate bună și regenerează
bine. Soiuri cultivate: Brașov, Raiar, Tetraiar, Arina, Anca, Venus, Iulia.
4. AGROPYRON PECTINIFORME Rom.et Schult.
(A. CRISTATUM Auct.) (Pir crestat), specie perenă, de talie mijlocie, cu
tufă rară, prefoliația răsucită.
Limbul foliar plan, de 2 – 4 mm lățime, cu ligula și urechiușele
foarte scurte. Inflorescența spic compus, cu 3 – 5 flori în spiculeț.
Spiculețele sunt dispuse dens și aproape perpendiculer pe rahis, bilateral.
Glume și palei aristate. Înflorește în iunie, timp de 8 – 10 zile, iar după alte
20, ajunge la maturitate.
Crește spontan în regiuni secetoase dar se și cultivă îndeosebi în
amestec cu alte ierburi, pe pante, pentru stăvilirea eroziunii. Are o valoare
furajeră bună și dă producții mari pe terenuri improprii pentru alte graminee.
Se cultivă soiul Fundulea 104.

b.Graminee cu spic fals și panicul spiciform

5. PHLEUM PRATENSE L. (Timoftica) este o graminee perenă, de
talie înaltă, cu tufă rară, prefoliația răsucită. Sistemul radicular este
superficial iar tulpinile elestice.
Limbul foliar plan, lat de 4 – 8 (10) mm, cu marginile zimțate și o
ligulă membranoasă de 2 – 5 mm lungime. Inflorescența este un spic fals,
cilindrică, de circa 10 cm. lungime, de culoare verde.
Spiculețele sunt uniflore, cu două glume libere până la bază,
divergente la vârf, păroase pe nervura mediană și aristate, arista fiind cel
mult cât jumătate din lungimea glumelor.
Cariopsa ovală, de culoare galbenă – deschis, se desface ușor din
paleile alb – argintii. MMB este de 0,45 g iar MH 45 – 55 kg. Crește
spontan în zona forestieră, pe terenuri umede și fertile. Pentru producțiile
37
mari și de bună calitate se cultivă la deal și munte în amestec cu alte specii.
Valorifică foarte bine solurile grele, turboase. Soiuri cultivate: De Suceava,
Tirom, Favorit, Horia, Rarău.
6. ALOPECURUS PRATENSIS L (Coada vulpii). este o graminee
perenă, cu tufă mixtă, de talie mijlocie, înfrățirea intravaginală.
Tulpini glabre, erecte sau slab geniculate la bază. Limbul foliar aspru
pe pagina superioară și verde intens, lucios, pe cea inferioară. Inflorescența,
panicul spiciform, alungit – cilindrică, cu spiculețe uniflore.
La baza spiculețelor se găsesc două glume nearistate, aproape egale,
concrescute în treimea inferioară, cu vârfurile convergente, păroase pe
nervuri, care acoperă floarea în întregime. Paleea inferioară membranoasă,
cu arista geniculată ce pornește de sub mijloc și iese afară din spiculeț.
Paleea superioară lipsește. Înflorește spre sfârșitul lunii aprilie.
Crește spontan în fânețe umede, uneori pe soluri foarte slab
sărăturate. Producția este mijlocie, atât sub aspect cantitativ cât și calitativ.

c. Graminee cu panicul
7. PHALARIS (TYPHOIDES) ARUNDINACEA (L.) (Ierbăluță).
Specie perenă, stoloniferă cu tulpini înalte de 0,5 – 2 (3) m, uneori cu port
de trestie, având baza acoperită cu scvame violacei.
Limbul foliar este lat de 1,5 – 2 cm, brăzdat longitudinal și cu
marginile zimțate. Ligula lungă până la 8 mm, trunchiată sau acută, adânc
sfâșiată. Teaca frunzei este netedă și lipsită de perișori. Inflorescența
panicul, strâns după înflorire, alcătuit din spiculețe uniflore.
La baza spiculețului se găsesc 4 glume: 2 exterioare, glabre,
lanceolate, nearistate și 2 interne, liniare reduse, lung alb – păroase dispuse
la baza paleelor. La maturitate glumele externe rămân prinse pe
inflorescență, cele interne însoțesc fructul aparent.
Crește în terenuri mlăștinoase, fânețe umede. Pentru valoarea
furajeră bună și producțiile foarte mari se cultivă sporadic pe terenuri
adecvate cerințelor de creștere.
Se cultivă soiurile: Pandur, Parnas, Alin, Brio, Vio, Adela.
8. AGROSTIS TENUIS Sibith. (Iarba vântului) – este o graminee
perenă de talie mijlocie, cu tufă rară, prefoliație răsucită.
Limbul foliar plan, lat de 2 – 4 mm, ligula scurtă (de 1 – 2 mm) și
retezată drept. Paniculul alcătuit din spiculețe mici, uniflore, cu paleea
inferioară nearistată. Este o specie tardivă. Înflorește în iulie – august. Crește
spontan în pajiștile de deal și munte unde formează asociații foarte întinse. Dă
producții mijlocii, de valoare furajeră mediocră. regenerează slab.
38
 9. ARRHENATHERUM ELATIUS (L.) J. et Presl. (Ovăzcior) – este
o graminee perenă de talie înaltă, cu tufă rară.
Limbul foliar lung de 15 – 25 cm, lat de 4 – 6 mm cu o ligulă de
1 – 2 mm, retezată drept și fin crestată în partea superioară.
Inflorescența este un panicul lung alcătuit din spiculețe biflore: floarea
inferioară, unisexsuat masculă, cu o aristă geniculată și răsucită ce pornește din
treimea inferioară a paleii, iar floarea superioară, fertilă, obișnuit nearistată. În
cazul când este aristată și floarea fertilă, arista este mai mică, dreaptă, sau ușor
geniculată și totdeauna pornește de sub vârful paleii.
Glumele inegale, pieloase. Cariopsa se desface relativ ușor din palei.
Este fuziformă, de 5 – 6 mm lungime, cu MMB de 2,7 g. Crește spontan în
regiunile umede din zona forestieră, pe soluri bogate.
Are o bună valoare furajeră și dă producții foarte mari, motiv pentru
care se și cultivă.
10. DACTYLIS GLOMERATA L.(Golomăț) – este o graminee perenă
cu tufă rară, de talie înaltă, cu prefoliație cutată și înfrățirea intravaginală.
Baza lăstarilor este puternic turtită, de culoare albicioasă. Limbul foliar lung
de până la 40 cm. și lat de 5 – 6 mm, cu marginile zimțate și nervura
mediană proeminentă.
Ligula, membranoasă, de 4 – 6 mm. Paniculul cu ramificații solitare,
alcătuit din spiculețe multiflore, grupate mai multe la un loc. Paleea
inferioară puternic costată pe nervura mediană și terminată într-o aristă
scurtă, curbată.
Înflorește către mijlocul lunii mai, timp de 7 – 8 zile. Fructul aparent
cu pedunculul cilindric și capătul lățit, are secțiune transversală sub formă
triunghiulară, fapt pentru care pe o suprafață plană stă pe una din jumătățile
paleii inferioare, MMB de 1,2 g. Crește spontan de la câmpie până la
dealuri, pe terenuri mai fertile și umede.
Dă producții mari, de bună calitate dacă se recoltează la timp și
regenerează repede. Se cultivă în foarte mare măsură singur sau în amestec
cu alte specii, de la câmpie până în zona submontană, fiind recomandat atât
pentru pășune cât și pentru fâneață, având o capacitate ridicată.
Soiuri cultivate: Gorom, Goliat, Poiana, Olimp, Intensiv, Magda,
Regat, Ovidiu, Daniel, Claudiu, Traian, Adrian.
11. BROMUS INERMIS Leyss. (Obsiga nearistată).
Graminee perene, stoloniferă, de talie înaltă cu prefoliație răsucită.
Limbul foliar plan, lat de 6 – 10 mm cu 1 -2 încrustării sub forma literelor
M sau W. Vagina lasă în partea superioară o deschidere sub formă de V.
Ligula de cca. 2 mm.
39
 Paniculul este lung, alcătuit din spiculețe mari de 10 – 20 mm,
multiflore, cu două glume inegale la bază. Paleea inferioară obișnuit
nearistată, foarte rar cu o aristă scurtă. Înflorește la începutul lunii mai
începutul lunii iunie.
Fructul aparent este de dimensiuni mari, plat, cu cea mai mare lățime
în treimea superioară, cu peduncul lung, cilindric, scurt-păros, cu adâncitură
în capăt. MMB de 3,5 g.
Crește spontan în regiunile secetoase în care se și cultivă, îndeosebi
pe pante în amestec cu sparceta, având o bună capacitate antierozională.
Soiuri cultivate: Orfeu, Doina, Iulia, Safir, Orfan, Olga, Mihaela.
12. FESTUCA PRATENSIS Huda. (Păiuș de livezi) este o plantă
perenă, cu tufă rară, de talie mijlocie – înaltă, cu prefoliația răsucită. Baza
lăstarilor de culoare roșie-violacee.
Nodurile tulpinilor mature colorate în roșu-brun. Limbul foliar lat de
3 – 5 mm, verde închis cu luciu caracteristic pe partea inferioară. Ligula de
1 – 2 mm. De la nodurile paniculului pornesc câte două ramificații din care
una mai scurtă cu câte 1 – 3 spiculețe multiflore și alta mai lungă cu câte 4 –
6 spiculețe.
Paleea inferioară nearistată. Fructul aparent are pedunculul cilindric,
cu capătul rotund, de 5 -7 mm lungime. MMB de 1,85 g. Crește spontan de
la câmpie până în zona submontană pe terenuri mai umede. Dă producții
ridicate, de calitate bună.
Se cultivă pe suprafețe mari în amestec cu alte specii de graminee și
leguminoase. Se recomandă folosirea mixtă (pășunat și cosit).
Soiuri: Brașov, Paltar, Transilvan, Tîmpa.
13. FESTUCA ARUNDINACEA Schreb.
Din punct de vedere morfologic prezintă multe asemănării cu specia
F. Pratensis. Se distinge prin talie mai înaltă, inflorescența mai lungă, laxă
cu spiculețe mai numeroase.
Frunzele și tulpinile sunt aspre. Are o mare capacitate de otăvire. Dă
producții foarte mari dar de calitate mai slabă. Se cultivă în special pentru
folosirea prin pășunat tocmai datorită ritmului rapid de refacere și a faptului
că lăstarii își reduc mult consumabilitatea dacă sunt lăsați să crească și
recoltați pentru fân.
Se regăsește în zona podișurilor de foioase, lunci. Se dezvoltă pe
soluri cu Ph de 4,5 – 9. Are un grad mare de adaptabilitate la diferite
condiții ecologice și o perenitate foarte bună (8 – 10 ani).
Soiuri cultivate: Pandur, Parnas.

40
 14. FESTUCA RUBRA L. (Păiuș roșu) – este o graminee perenă cu
tufă mai rară sau mixtă, prefoliație cutată, de talie mică-mijlocie. Baza
lăstarilor de culoare roșie – violacee iar tecile frunzelor bazale, după uscare,
au o culoare brună și se desfac în fibre.
Frunzele bazala au limbul lung și aproape filiform, iar cele tulpinale,
sunt mult mai scurte și mai late. Ligula de 1 – 2 mm. Paniculul este alcătuit
din spiculețe multiflore, adesea de culoare violacee. Paleea inferioară
aristată. Înflorește spre sfârșitul lunii iunie.
Fructul aparent are 4 – 5 mm lungime, cu MMB de 1,1 g.
Crește spontan de la dealuri până în zona alpină, formând asociații
întinse. Se cultivă în zonele mai înalte, îndeosebi pentru pășunat la
care are o bună rezistență.
Se cultivă soiurile: De Brașov, Feruma.
15. FESTUCA VALESIACA Schleich (Păiuș).
Plante de talie mică – mijlocie cu tufă deasă, cu frunze foarte
înguste, filiforme, scabre, glauce sau pruinoase. Spiculețe palid verzi sau
glume pruinoase. Paleea inferioară scurt – aristată. Crește spontan în stațiuni
uscate, însorite din regiunea de câmpie până în cea montană. Dă producții
foarte mici și de calitate foarte slabă.
16. POA PRATENSIS L. (Firuța) – este o graminee perenă cu tulpină
mixtă, panicul lax cu ramificații flexuoase de talie mijlocie, uneori chiar
mică, cu înfrățirea intravaginală și prefoliația cutată. Limbul foliar glugat,
lat de 3 – 4 mm cu câte o dungă albicioasă de fiecare parte a nervurii
mediane. Ligula de 1 mm.
Paniculul are câte 3 – 5 ramificații la noduri,cu spiculețele
comprimate lateral. Paleea inferioară nearistată, dar cu perișori lanați la
bază, motiv pentru care semințele necesită înainte de semănat, tratamente
pentru a căpăta capacitate de curgere.
Crește spontan de la câmpie până în etajul montan, pe terenuri
reavene, fertile. Este indicată cultura în amestec cu alte specii în pajiști ce
urmează a fi folosite prin pășunat, întrucât se pretează bine la acest mod de
folosire. Este o plantă cu o mare capacitate de adaptare și o competiție slabă.
Se cultivă soiul: De Transilvania.

41
 1.2.LEGUMINOASE

1.2.1. Elemente pentru determinarea leguminoaselor din pajiști

Rădăcina, la majoritatea leguminoaselor este pivotantă și pătrunde

adânc în sol la 40 – 60 cm, dar la unele și până la 7 – 8 m (Medicago
sativa). Unele specii prezintă rădăcini fibroase – fasciculate ce pătrund la
adâncime redusă, așa cum sunt Trifolium repens, T. hybridum.
Tulpina este cilindrică sau muchiată, uneori chiar aripată (Lathyrus
sp.) plină în interior sau fistuloasă (Trifolium pratense, Onobrychis
viciifollia). Tulpina poate fi erectă (Medicago sativa, Trifolium pratense),
repentă (Trifolium repens), agățătoare (Vicia sp.) sau redusă la un colet
(Astragalus sp.).
Frunza la leguminoase, obișnuit este compusă, foarte rar simplă
(Genista sp.) sau poate chiar lipsi (Genista sagittalis). Frunza este formată
din pețiol și foliole. Frunzele compuse, la leguminoase sunt de următoarele
tipuri (fig. 67)
- trifoliate, cu trei foliole prinse sesil sau scurt pețiolulat la capătul
unui pețiol. Cele trei foliole pot fi egele sau inegale, cea mijlocie având
dimensiuni mai mari decât cele laterale. Foliola mijlocie poate fi mai lung
pețiolată (Medicago sp., Melilotus sp.) sau subsesilă, ca și cele laterale
(Trifolium sp.).
- penate, cu număr diferit de foliole, cu cârcel la vârf (paripenate) ca
la Vicia sp., Lathyrus sp. sau cu foliola (imparipenate) ca la Onobrychis sp.,
Anthyllis vulneraria.
- palmate, cum se întâlnește la speciile genului Lupinus. La baza
pețiolului leguminoaselor se găsesc două frunzișoare transformate, denumite
stipele, de forme și mărămi diferite care ajută la recunoașterea speciilor. De
exemplu, la Lotus corniculatus, stipelele au aceeași formă și mărime ca și
foliolele, la Lathyrus aphacca sunt foarte dezvoltate și îndeplinesc rolul
frunzelor care sunt reduse, la Trifolium pratense sunt membranoase și cu
vârful ascuțit etc.
Floarea (fig.68) la leguminoase este constituită pe tipul de 5 cu
caliciul format din sepale obișnuit concrescute, iar corola cu petalele libere,
inegale, ce poartă diferite denumiri: stindard (una), aripioare (două), carena
(două petale concrescute). Androceul poate fi monadelf (toate cele 10
stamine concrescute) sau diadelf ( 9 stamine concrescute și 1 liberă).

42
 Florile pot fi solitare, gemene sau grupate în inflorescențe de diferite
tipuri: capitul (Trifolium sp.), racem (Onobrychis viciifolia), umbelă (Lotus
corniculatu).
Fructul (fig. 68) – păstaie, nearticulată sau articulată (lomentă).
Păstaia poate fi monospermă și indehiscentă (Onobrychis viciifolia) sau
poate fi polispermă și dehiscentă (Lotus corniculatus).
Lomenta se întâlnește la Ornithopus sativus și Coronilla varia, la care la
maturitate, fructul se fragmentaeză în tot atâtea segmente câte conține.
Ca formă, păstăile sunt diferite: dreaptă (Lotus corniculatus), curbată
(Medicago falcata), spiralată (M. sativa).
Semințele au forme, mărimi și culori diferite. În general, au
dimensiuni mici (Medicago sativa, Trifoliu pratense, T. repens) dar sunt și
specii cu semințe mari (Onobrychis sp., Vicia sp.).
c

a b

d e
Fig.67 Tipuri de frunze de leguminoase
a,b,c, trifoliate de lucernă, sulfină, trifoi
d – imparipenat-compusă
e – paripenat compusă
f – palmată la lupin
(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

43
 d

a b c e

Fig. 68 Floarea și fructul la leguminoase

a Floarea
b Păstaie curbată la Medicago falcata
c Păstaie dreaptă la Trifolium repens
d Păstaie spiralată la Medicago sativa
e Păstaie monospermă (cupă cu capac)
la Trifolium pratense
(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

1.2.2. Cheie pentru determinarea principalelor leguminoase spontane

și cultivate

1a. Frunze trifoliate……………………………………………....….2

1b. Frunze penat compuse………………………………...……….15
2a. Foliola mijlocie mai lung pețiolulată decât cele laterale…..……3
2b. Foliolele foarte scurt și egal pețiolulate, foarte rar foliola mijlocie
mai lung pețiolulată…………………………………………..……..7
3a. Foliolele zimțate numai în treimea superioară, alipit păroase…..4
3b. Foliolele zimțate pe toată lungimea, glabre……………………..6
4a. Flori albastre – violacei grupate în raceme alungite sau
capituliforme. Creștere sub formă de tufă, cu lăstari erecți sau ascendenți, de talie
înaltă. Plantă perenă cultivată (nu se găsește în flora spontană), singură sau în
amestec cu graminee. Păstaia glabră, răsucită cu (2) 3 (4) spire, polispermă.
Producție și valoare furajeră excelentă………………MEDICAGO SATIVA
(fig. 69)
4b. Flori de culoare galbenă………………………………….……...5

44
 5a. Foliole înguste, cuneate. Flori mai mari, dispuse în raceme
scurte, capituliforme. Tulpini ascendente de talie înaltă. Păstaia curbată, mai
rar dreaptă, polispermă. Pe soluri uscate, superficiale, erodate, de la câmpie
până în etajele forestiere. Dă producții mari de valoare furajeră foarte bună.
………………………………………….....MEDICAGO FALCATA (fig. 70)
5b. Foliole obovate, aproape rotunde, păroase. Flori foarte mici
dispuse în raceme capituliforme. Plante de talie mică. Păstaie reniformă,
monospermă, de culoare neagră. Bienală sau perenă, răspândită în pajiștile
din silvostepă și etejele forestiere. Valoare furajeră
bună……...................................................MEDICAGO LUPULINA (fig. 71)
6a. Flori albe, grupate într-un racem lax. Tulpini foarte înalte,
ramificate. Foliolele frunzelor inferioare obovate, ale celor superioare
alungit-lanceolate. Pe soluri uscate, erodate, sărături, unde se și cultivă.
Păstaia glabră, ovată, rostrată, reticulat-încrețită, monospermă. Producții
foarte mari, de valoare mijlocie……………………..… MELLOTUS ALBUS
6b. Flori galbene grupate în raceme lungi, laxe. Tulpinii înalte,
ramificate. Pe terenuri uscate și erodate. Producții mari, valoare
mijloci……………………………...… MELLOTUS OFFICINALIS (fig. 72)
7a. Flori de culoare roșie, roșie – violacee………………..………...8
7b. Flori rozee, albe, galbene sau albe gălbui ……………………..10
8a. Flori dispuse câte 5 – 15 în capitule mici, semiglobuloase. După
înflorire caliciul crește foarte mult, acoperă fructul și capătă un aspect
veziculos. Frunzele de la baza tulpinii lung pețiolate, cele tulpinale cu pețiol
scurt. Foliolele cu margini pronunțat aristat – dințate. Dă producții mari, de
bună valoare furajeră …………...…. TRIFOLIUM RESUPINATUM (fig.73)
8b. Flori numeroase (40 – 100) grupate în capitule mari, globuloase
sau alungit-cilindrice …………………………………………………..…...9
9a. Inflorescența capitul globulos, bracteat. Tufa erectă, înaltă.
Foliolele mari, păroase, întregi pe margini, ovate sau eliptice, pe față cu o
pată alburie sagitiformă. Fruct ovat, monosperm. Spontană și cultivată în
etejele forestiere și pe pajiștile reavene din silvostepă. Producții și valoare
furajeră excelentă …………………….... TRIFOLIUM PRATENSE (fig. 74)
9b. Inflorescența capitul alungit-cilindric, nebracteat. Tulpina erectă
sau ascendentă. Foliole cuneat-latobovate, păroase. Fructe ovoidale,
monosperme. Plantă anuală, cultivată, cu valoare furajeră foarte bună …
……………………………………….TRIFOLIUM INCARNATUM (fig. 75)
10a. Flori rozee…………………………………..………...………11
10b. Flori albe, galbene sau albe gălbui ………………………..…12

45
 11a. Flori grupate în capitule mai mici, globuloase și păroase. La
maturitate inflorescența seamănă cu o fragă. Tulpina repentă cu înrădăcinare
la noduri. Foliole eliptice, fin dințate pe margine. Pe soluri umede din stepă
și silvostepă ……………………….…TRIFOLIUM FRAGIFERUM (fig.76)
11b. Capitule mari, globuloase, nepăroase. Foliole romboidal-
eliptice, cu margini ușor dințate. Tufă de talie înaltă. În pajiștile reavene din
silvostepă și etajele forestiere precum și în lunci. producții mari și valoare
furajeră foarte bună ……………….…...TRIFOLIUM HYBRIDUM (fig. 77)
12a. Flori albe………………………………………………..…….13
12b. Flori albe gălbui sau galbene …………………………..…….14
13a. Plantă cu tulpini repente, cu înrădăcinare ușoară la noduri, de
talie joasă. Frunzele și florile dispuse pe pedunculi diferiți. Pe foliole o parte
alburie de forma literei V. Frecventă de la câmpie până la munte. Producții
mari, valoare furajeră excelentă…………….TRIFOLIUM REPENS (fig. 78)
13b. Plantă de talie înaltă cu creștere în tufă. Tulpinile și foliolele
alipit păroase, ultimele îngust eliptice sau lanceolate, lungi de 2 – 5 cm cu
marginile serate. Capitule lung pedunculate, obișnuit câte două. Pe solurile
uscate din etejele forestiere ………………...…. TRIFOLIUM MONTANUM
14a. Flori dispuse în capitule lungi de 4 -7 cm, ovate sau cilindrice.
foliole foarte lungi (10 cm) alungit lanceolate, păroase. Spontan în fânețe
din etajele forestiere …………………….……..TRIFOLIUM PANNONIUM
14b. Flori dispuse în capitule scurte (1-2 cm). Foliola mijlocie mai
lung pețiolulată decât cele laterale. Frecventă în fânețele de deal
…………………………………………TRIFOLIUM CAMPESTRE (fig. 79)
15a. Frunze peripenat compuse, terminate cu cârcel…………...….18
15b. Frunze imparipenat compuse…………………………………19
16a. Frunze alcătuite dintr-o singură pereche de foliole. Flori
galbene grupate în raceme laxe. Răspândite în fânețele din silvostepa și
etajele forestiere, cu valoare furajeră bună..LATHYRUS PRATENSIS (fig.80)
16b. Frunze alcătuite din mai multe perechi de foliole……………17
17a. Flori de culoare albastră-violacee, dispuse în raceme lungi.
Plante dens păroase cu foliolele alungit lanceolate. Cultivate în borceagul de
toamnă pentru producțiile mari, de bună valoare
furajer……………………………………………...VICIA VILLOSA (fig. 81)
17b. Flori, câte 1 – 2 dispuse axilar (la subsuara frunzelor) sau în
raceme foarte scurte…………………..……………………………………18
18a. Flori cu petalele diferit colorate: vexilul albastru, aripioarele
purpurii, carena albă-rozee. Se cultivă în borceagul de primăvară
……………………………………………………....VICIA SATIVA (fig. 82)
46
 18b. Flori albe-gălbui, dispuse în raceme foarte scurte cu 2 – 4 flori).
Componentă a borceagului de toamnă …….....VICIA PANNONICA (fig. 83)
19a. Florile dispuse în umbele ……..……………………………...20
19b. Florile dispuse în raceme……………………………..…....…21
20a. Flori de culoare galbenă. Frunza alcătuită din 5 foliole, dintre
care 3 la capătul unui pețiol iar celelalte două la baza acestuia. Creștere în
formă de tufă, cu talie mijlocie. Răspândită de la câmpie la munte. Cultivată
pentru producțiile mari și valoarea furajeră bună
………………..……………………….…LOTUS CORNICULATUS (fig.84)
20b. Flori de culoare roz-violacee. Foliolele eliptice cu nervura
mediană pronunțată și terminată cu un mucron. Frecventă în pajiștile mai
uscate din zona de câmpie și dealuri. Toxică…………..CORONILLA VARIA
21a. Flori roșii-violacei. Tulpina erectă, înaltă. Foliolele alungit
obovate sau eliptice, mucronate, pe partea inferioară alipit-păroase. Păstaie
monospermă, foveolată, indehiscentă. În pajiștile din silvostepă și regiunea
dealurilor. Cultivată pentru producțiile superioare cantitativ și
calitativ…………………………..……ONOBRYCHIS VICIIFOLIA (fig.85)
21b. Flori liliachii-albicioase sau labe. Tulpini erecte, foliole
lanceolate. Păstăi polisperme, roșii-brune. Frecventă în luncile râurilor.
Toxică……………………………………………...GALEGA OFFICINALIS

47
 1.2.3. Cheie pentru determinarea semințelor principalelor
leguminoase spontane și cultivate
(fig. 86)
1a. Semințe propriu-zise…………………………..…………..…….2
1b. Semințe închise în păstăi………………………………………11
2a. Semințe sferice sau aproape sferice, mai mari de 3 mm în
diametru……….………………………………………….............................3
2b. Semințe de alte forme, cu diametrul mai mic de 3 mm…………6
3a. Semințe cu diametrul mai mare de 5 mm diametru, de culoare
verde-cenușie, adeseori pătate……………………PISUM SATIVUM
3b. Semințe cu diametrul de 3 – 5 mm, închise la culoare……….....4
4a. Semințe sferice, de culoare negricioasă cu tegumentul neted și
mat. Hilul brun-cafeniu cu o dungă albicioasă la mijloc…...VICIA VILLOSA
4b. Semințe ușor comprimate lateral ……………………………….5
5a. Semințe de culoare suriu-verzuie, cu pete cafenii sau negricioase,
cu tegumentul neted. Hilul alb, îngust, ascuțit la un capăt…..VICIA SATIVA
5b. Semințe colțuroase, cu tegumentul neregulat, de culoare neagră,
catifelate……… ……………………………………….VICIA PANNONICA
6a. Semințe foarte mici, mai mult sau mai puțin sferice, cordiforme
cu diametrul până la 1,5 mm…………………………………………..…….7
6b. Semințe mai mari, de 1,5 – 3 mm, de diferite forme…………..10
7a. Semințe sferice, de culoare cafenie cu tegumentul neted
……………………………………………………LOTUS CORNICULATUS
7b. Semințe mai mult sau mai puțin cordiforme, de culori diferite ...8
8a. Semințe de culoare galbenă-aurie, rar roșietice lucioase
…………………………………….......................TRIFOLIUM REPENS (4)
8b. Semințe de culoare verde (cu sau fără luciu) …………………...9
9a. Semințe verzui, brun-negricioase,
măslini....................................................................TRIFOLIUM HYBRIDUM
9b. Semințe verzi, lucioase ……….…TRIFOLIUM RESUPINATUM
10a. Semințe de culoare galbenă ……………………………….....11
10b. Semințe galben-violete cu două umflături inegale: cea mare
obișnuit violacee, cea mică galbenă. Unele semințe sunt în întregime
galbene sau violete……………………………….TRIFOLIUM PRATENSE
11a. Semințe cel puțin în parte reniforme, de culoare galbenă, slab
lucioase (cele vechi mate, de culoare mai închisă, până la brune)
……………………………………..………………MEDICAGO SATIVA (2)
11b. Semințe ovate sau alungit ovate, de culoare galben-verzuie sau
aurie…………………………………………………………………….….12
48
 12a. Semințe galbene-verzui sau galbene-deschis, lucioase, cu o
proeminență în apropierea hilului ……………..….MEDICAGO LUPULINA
12b. Semințe galbene, mate, cu linia embrionului evidentă și de
culoare mai deschisă……………………….….MELILOTUS OFFICINALIS
13a. Păstăi care se fragmentează în tot atâtea părți câte semințe
conține …………………….………………….…..ORNITHOPUS SATIVUS
13b. Păstăi nefragmentare…………………………………….……14
14a. Păstăi monosperme, de 5 – 8 mm, semicirculare, comprimate
lateral, de culoare galbenă-cenușie, cafenie sau brună, cu pereții laterali
reticulați, foveolați, pe creastă cu 4 – 8 ghimpi. Sămânța este reniformă,
brună, slab lucioasă.………………………ONOBRYCHIS VICII FOLIA (3)
14b. Păstaia de 2 – 4 mm, fără țepi, cu 1 – 2 semințe …………..…15
15a. Păstaia neagră la maturitate, comprimată lateral, semicirculară,
fin striată, glabră ……………………………..MEDICAGO LUPULINA (1)
15b. Păstaia alburie-cenușie, cu vârf ascuțit, cu striațiuni fine
………………………………………………………………..MELILOUS SP
a.Striațiunile sunt orientate într-o singură direcție, transversal, mai
mult sau mai puțin paralele. Păstaia monospermă
………………………..…………………………..……....M. OFFICINALIS
a. Striațiuni ca o rețea sau fagure. Păstăi cu 1 – 2 semințe
………….…………………………………………..…M. ALBUS

a b a b 3
1 2

a b a b 6
4 5

49
 a b 8 a b
7 9

a b c a b 12
10 11

Fig. 86 Semințe și păstăi de leguminoase

1.Anthyllis vulneraria (a-păstaie, b-sămânță); 2.Lotus corniculatus; 3.Lotus

uliginosus;4. Medicago lupulina (a-păstaie, b-sămânță); 5.Medicago sativa;
6. Lotus corniculatus (păstăi), 7. Melilotus albus (a-păstaie, b-sămânță);
8 Melilotus officinalis (păstaie); 9. Onobrychis vicii folia (a-păstaie,
b-sămânță); 10. Trifolium pratense (a-păstaie,b,c-sămânță); 11.Trifolium
repens; 12 Trifolium hybridum
(Ionescu I. și Cotigă C. 1992)

1.2.4. Descrierea morfologică, ecologică și economică

a principalelor leguminoase

1. MEDICAGO SATIVA L.(Lucerna albastră, lucerna comună), este o

leguminoasă perenă, de talie înaltă, cu tufă erectă. Rădăcina pivotantă,
pătrunde la adâncime mare în sol (4 – 5 m). Tulpinile sunt ușor muchiate.
Frunza este trifoliată, cu foliola mijlocie mai lung pețiolată decât cele
laterale. Foliolele sunt obovat-cuneate sau lanceolat-cuneate, cu margini
zimțate în treimea superioară. Foliolele sunt ovat-lanceolate, cu marginile lung
dințate și concrescute cu pețiolul pe 1/3 – 1/2 din lungimea lor.
Florile sunt grupate câte 8 – 10 în raceme axilare, alungite, de
culoare albastră sau violacee. Caliciul este de 5 dințat, de 3 – 5 mm lungime.
50
 Păstaia glabră, dehiscentă, răsucită cu 3 – 4 spire, de culoare brună,
polispermă (2 – 4 semințe).
Semințele sunt obișnuit reniforme, netede de culoare galbenă, dar și
de forme neregulate. Cele vechi sau plouate au culoare brun roșcate, iar cele
imature galben-verzuie. MMB 2,2, g iar MH 77 kg.
Se cultivă pe suprafețe foarte mari în regiunea de câmpie și de deal
(pe soluri neutre) unde dă producții foarte mari, de excelentă valoare
furajeră. Plantă foarte rezistentă la secetă și cu cerințe ridicate față de fosfor
și potasiu.
Reprezintă componenta de bază la alcătuirea amestecurilor de
graminee și leguminoase pentru înființarea de pajiști temporare. Este
partenera ideală pentru golomăț.
Soiuri cultivate: Luteția, Triumf, Gloria, Adonis, Selena Sigma,
Roxana, Sandra, Super, Cosmina.
2.TRIFOLIUM PRATENSE L. (Trifoi roșu) – este o plantă perenă,
rar bienală, cu rădăcina pivotantă puternic ramificată, de talie înaltă, tufa
erectă, coletul multicapitat.
Tulpina este simplă sau ramificată, rotundă în secțiune, fistuloasă,
glabrescentă sau păroasă, de culoare verde sau slab roșietică.
Frunzele sunt trifoliate, cu foliole subsesile, ovate sau eliptice. Cele
bazale mai lung pețiolate decât cele tulpinale. Obișnuit, pe partea superioară
a foliolelor prezintă o pată deschisă de culoare de forma literei V. Stipelele
sunt membranoase, concrescute la bază cu pețiolul, alungit până la lat-ovate,
cu vârful acuminat, de culoare verzuie sau roșietică.
Florile sunt de culoare roșie-violacee, de diferite nuanțe, grupate câte
40 (100) în capitule solitare, rar gemene, globuloase sau ovate. Caliciul este
tubular campanulat, păros, cu 5 dinți ciliați de circa 2 mm.
Păstaia este ovată, de forma unei cupe cu capac, monospermă, cu
partea superioară netedă, cea inferioară încrețită.
Semințele sunt alungit-ovate, rotund triunghiulare, netede, de
culoare galbenă-violacee, galbenă sau violetă, cu MMB de 1 – 1,2 g.
Crește spontan de la câmpie la munte. Se cultivă în regiunile bogate
în precipitații unde dă producții mari, de valoare furajeră excelentă. Are
capacitate mare de repenerare după cosire și poate fi valorificată ca masă
verde, fân și siloz. Se cultivă în amestec cu graminee perene pentru
înființarea de pajiști temporare.
Soiuri cultivate: Select, Napoca, Tetra, Apollo-tetra, Roxana, Dacia-
tetra, Flora, Roza, Sătmărean, Novac.

51
 3.TRIFOLIUM REPENS L. (trifoi alb) este o leguminoasă perenă, cu
tulpină repentă.
Pețiolul frunzelor este lung, până la 30 cm, erect. Foliolele obovate,
puțin dințate pe margini, subsesile și cu un desen în forma literei V de
culoare albă pe partea superioară. Stipelele sunt membranoase, lanceolate,
ascuțite, de culoare alb-palidă, cu nervuri liliachii.
Florile sunt albe sau gălbui-rozee, grupate câte 20 – 40 în capitule
globuloase, la capătul unui peduncul lung ce pornește de pe tulpina repentă
(separat de pețiolul frunzei).
Fructul este o păstaie liniară, comprimată cu 3 – 4 semințe rotund-
cordiforme, foarte mici, de culoare galbenă sau galben-roșcate, lucioase în
stare proaspătă, cu MMB de 0,6 – 0,7 g.
Crește spontan de la câmpie până la munte cu cea mai mare arie
de cultură exceptând zonele uscate, pe soluri bogate în fosfor și potasiu
reavene. Dă producții mari, de valoare furajeră excelentă, se pretează
bine la pășunat dar și în regim mixt. Calitatea furajului este foarte bună.
Se cultivă pe suprafețe mari în amestec cu graminee perene sub forma
pășunilor semănate.
Soiuri cultivate: Măgurele 1, Dacia, Miorița, Carpatin, Carmen.
4. TRIFOLIUM HYBRIDUM L. (Trifoi hibrid) este o plantă perenă,
de talie mijlocie, cu creștere sub formă de tufă, cu tulpina simplă sau
ramificată.
Frunzele bazale sunt mai lungi decât cele tulpinale, cu foliolele
subsesile, obovate, lat-eliptice, fără pată albicioasă. Stipelele concrescute
până la jumătate, sunt ovate și glabre, lanceolate, lung acuminate.
Florile cu pedunculii mai lungi decât caliciul, sunt grupate câte 20 – 30
în capitule globuloase. Petalele au culoarea albă, alb-rozee până la roșiatică.
Păstaia este eliptică, cu 2 – 4 semințe cordiforme, de culoare
măsliniu-verzuie până la negricioasă.
Crește spontan pe terenurile umede din câmpie și până în pădurile
montane de foioase dar se cultivă în măsură mai mică. Dă producții mari, de
valoare furajeră bună. Se poate folosi în amestecuri cu graminee perene
pentru pășunat și mixt.
5. ONOBRYCHIS VICIIFOLIA Scep. (Sparceta) este o plantă perenă,
de talie înaltă, cu tufă erectă. Tulpina este ascendentă, puțin ramificată la
bază, fistuloasă, mai mult sau mai puțin păroasă.
Frunzele imparipenat-compuse, cu numeroase foliole eliptice sau
obovate, scurt păroase. Stipelele sunt alungit-ovate, lung acuminate,
membranoase.
52
 Florile, de culoare viu carmin-roșie, sunt grupate în raceme lung
pedunculate, câte 20 – 100. Dinții caliciului sunt de 4 ori mai lungi decât
tubul. Petalele, unguiculate.
Păstaia este monospermă, indehiscentă, semicirculară, comprimată
lateral cu pereții reticulați, iar pe creastă cu 4 – 8 ghimpi scurți.
Semințele sunt ovat-reniforme, de 4 – 5 mm lungime, de culoare
brun închisă. MMB este de 14 g.
Crește spontan de la câmpie la dealuri, pe terenuri bogate în calcar.
Rezistă bine la secetă. Dă producții mari, de calitate furajeră bună. Se
cultivă împreună cu Bromus inermis în regiunile secetoase, pe coastele
însorite, îndeosebi pentru combaterea eroziunii solului. se folosește atât ca
fâneață dar și ca pășune.
Se cultivă soiurile: Sparta. Splendid, Fundulea 6, Mara, Anamaria.
6. LOTUS CORNICULATUS L.(Ghizdei) este o plantă perenă, de
talie mică, cu tufa erectă sau geniculată.
Tulpina simplă sau ramificată, glabră sau păroasă, plină în interior,
desfoliată, la baza cilindrică iar spre vârf 4 – muchiată.
Frunza cu 5 foliole obovat-cuneate, 3 la capătul unui pețiol scurt,
două la bază.
Florile sunt grupate în umbele, câte 3 – 9, de culoare galbenă până la
portocalie, uneori cu nuanțe roșiatice.
Păstaia este dreaptă, cilindrică, polispermă, foarte ușor dehiscentă.
Semințele ovat-globuloase, cafenii, cu MMB de 1,2 g, iar MH de 72 – 75 kg.
Crește spontan de la câmpie la munte, mai frecventă în zona
forestieră. Se cultivă pe terenurile sărace, acide, unde lucerna și trifoiul roșu
nu dau rezultate bune. Se folosește în pajiștile semănate, în amestec cu
graminee perene. Are un grad redus de consumabilitate în verde datorită
gustului amărui imprimat de un glicozid. este recomandat pentru înființarea
pajiștilor temporare cu exploatare mixtă. Soiuri cultivate: De Transilvania,
Livada, Alina, Otim, Doru, Nico.
7. MELILOTUS OFFICINALIS (L) Pall. (Sulfina galbenă) este o
plantă anuală sau bienală, de talie foarte înaltă, cu tulpina ramificată.
Frunzele sunt trifoliate, cu foliola mijlocie mai lung pețiolulată decât
cele laterale. Frunzele inferioare au foliolele obovate, la bază cuneate și la
vârf obtuze, cu marginile slab și neregulat serat-dințate, iar cele superioare
sunt alungit-lanceolate, cu vârful obtuz sau trunchiat, pubescente pe partea
inferioară, cu marginile serat-dințate.
Florile sunt mici, nutante, galbene, grupate câte 30 – 60 pe un racem.
Păstaia, monospermă, obovată, glabrescentă, ușor comprimată, scurt
53
mucronată, brun-negricioasă, cu 5 – 8 încrețituri transversale reticulat-
anastomozate. Semințele sunt ovoidale de circa 2 mm lungime, galbene sau
galben-verzui.
Întreaga plantă, îndeosebi florile, puternic mirositoare. Crește
spontan de la câmpie până la etajul montan. Se cultivă puțin mai cu seamă
pe terenuri sărăturate.
8. MELILOTUS ALBUS Desr. (Sulfina albă) este o plantă bienală, de
talie foarte înaltă.
Marginile foliolelor sunt neregulat serat-dințate.
Foliolele frunzelor inferioare sunt obovate, la bază cuneate, cu vârful
obtuz, iar cele ale frunzelor superioare mai înguste și alungit lanceolate.
Florile de culoare albă, sunt grupate câte 40 – 80 (100) în raceme.
Păstaia glabră, ovată, cu vârful obtuz, rostrată și reticulat încrețită, de
culoare brun-negricioasă, cu 1 – 2 semințe ovate de circa 2 mm lungime.
Întreaga plantă este mirositoare.
Crește spontan de la câmpie până în etajul montan.
9. VICIA SATIVA L. (Măzăriche de primăvară) este o plantă anuală
cu tulpina agățătoare și ramificată. Frunzele sunt peripenat-compuse, cu 4 –
8 perechi de foliole, terminate cu un cârcel ramificat, cu excepția celor
inferioare care nu au cârcei. Foliolele obcordate sau alungit-obovate, slab
mucronate. Stipelele semisagitate cu 4 – 8 dinți și au în partea inferioară o
glandă nectariferă extraflorală.
Florile solitare, rar gemene, dispuse axilar, aproape sesil, de 2 – 3
cm lungime, diferit colorate: vexilul viu – albastru, aripile purpuri-închis,
carena alburie până la rozee, spre vârf cu nuanțe purpurii.
Păstaia alungit-liniară, de 4 – 8 cm lungime, polispermă (4 – 12
semințe), brun-negricioasă, dehiscentă. Semințele aproape globuloase,
auriu-verzui, mai mult sau mai puțin pătate, cu diametrul de 3 – 4 mm,
MMB de 45 – 60 g.
Crește spontan dar se și cultivă împreună cu o cereală de primăvară
(ovăz) sub forma borceagului.
Soiul cultivat este: Suceava 54.
10. VICIA VILLOSA Roth. (Măzăriche păroasă) este o plantă anuală,
hibernantă, rar bienală, cu tulpina înaltă, ramificată și păroasă.
Frunzele imparipenat compuse cu 6 – 10 perechi de foliole alungit-
lanceolate, cu vârful acuminat, terminate într-un cârcel ramificat. Stipelele
de 5 – 8 mm, cele inferioare semihastate, ușor dințate, iar cele superioare
lanceolate, întregi.

54
 Florile de culoare albastră-violacee, grupate în raceme de lungimea
frunzelor sau chiar mai mari. Dinții caliciului inegali și ciliați.
Păstaia este eliptic-romboidală, de 2 – 4 cm lungime, scurt rostrată,
cu 2 – 8 semințe globuloase, puțin catifelate, brune sau negre, de 3 – 4 mm
în diametru. Hilul închis la culoare cu o linie albicioasă la mijloc. MMB de
18 – 35 g.
Crește spontan prin locuri necultivate dar se și cultivă cu o cereală de
toamnă sub forma borceagului.
11. VICIA PANNONICA Cr. (Măzăriche panonică) este o plantă
anuală, cu tulpina ramificată și paroasă.
Frunzele sunt peripenat compuse, cu 4 – 9 perechi de foliole
terminate într-un cârcel simplu sau ramificat.
Foliolele sunt ovate sau alungit ovate, mucronate la vârf. Stipelele
ovat lanceolate, cu pete nectarifere extraflorale, de culoare brună.
Florile de culoare alb-galbenă, sunt dispuse axilar, câte 1 – 4.
Vexilul alipit paros.
Păstaia de circa 3 cm lungime, ascuțită la capete, păroasă, cu două
până la 8 semințe subrotunde, negre, catifelate, turtite sau colțuroase.
Spontană, dar și cultivată sub formă de borceag de toamnă. Se cultivă soiul
Fundulea 39.

1.3.ROGOZURI

1.3.1.Elemente pentru recunoașterea principalelor

ciperacee și juncacee din pajiști
Familiile Cyperaceae și Juncaceae cuprind plante ierboase perene,
rar anuale (Cyperus sp. și Juncus buffonius) în majoritate cu stoloni sau
rizomi (Carex praecox). Există specii cu tufă rară (Carex vulpina, C.
leporina, C. Stellulata), cu tufă mixtă (Carex acutiformis, C. gracilis) și cu
tufă deasă (Carex curvula, C. caespitosa ) (fig. 87 – 92).
Tulpinile ciparaceelor sunt în general 3 – muchiate, mai rar
cilindrice, cu noduri la bază, pline cu țesut medular, rareori goale.
Juncaceele au tulpinile cilindrice sau comprimate, pline cu parenchim
medular în mod continuu sau întrerupt.
Frunzele sunt liniare, graminiforme, dispuse tristih (pe 3 rânduri) cu
nervurile paralele și cu teaca închisă ca un manșon. Uneori limbul foliar
poate fi filiform, semicilindric, carenat sau poate să lipsească (Heleocharis
palustris – fig. 95, Juncus effusus – fig. 94).
55
 Florile sunt hermafrodite sau unisexsuate.
Plantele pot fi monoice, rar dioice (Carex davalliana).
Florile sunt reunite în inflorescențe racemoase, cimoase, în panicule
sau capitule.
În cazul când planta este monoică, florile mascule pot fi dispuse la
vârf iar cele femele la bază (Carex vulpina – fig. 87) sau invers, cum se
găsesc la Carex leporina (fig. 88).
La ciperacee învelișul floral fie că lipsește, fie că este reprezentat
prin niște solzișori, sete, peri lungi și lucioși (sete perigoniale).
La juncacee, învelișul floral este alcătuit din 6 foliole (perigon
sepaloid), mici, membranoase, dispuse în două verticile, de culoare verde
sau brunie (fig.94 – 98).
Fructul ciparaceelor este închis într-o bractee cu marginile unite, de
forma unui sac deschis, ce înconjoară ovarul și concrește cu el, numit
utriculă. Acest înveliș prezintă o prelungire mai mult sau mai puțin evidentă
numită rostrum. Utricula, prin formă, mărime, perozitate, ajută în mare
măsură la determinarea diferitelor specii din genul Carex.
La ciperacee, fructul este o nuculă, indehiscentă, asemănătoare
cariopsei gramineelor, iar la juncacee, o capsulă triloculară.

1.4. PLANTE DIN ALTE FAMILII BOTANICE

Plantele din această grupă se împart din punct de vedere economic în

următoarele grupe:
a) Specii bine consumate de animale, ca de exemplu: Achilea
millefolium, Alchemille vulgaris, Carun carvi, Cichorium inthybus, Deucus
carota, Ligusticum mutallina, Plantago lanceolata, Potentilla reptans,
Potentilla erecta, Sanguisorba minor, Symphytum officinale, etc.
b) Specii neconsumate sau consumate în mică măsură (buruieni de
balast) cum sunt: Capsella bursa-pastoris, Chryeanthemma leucanthemum,
Lepidium draba, Potentilla argentea, Veronica chamedrys, Prunella
vulgaris, etc.
c) Specii dăunătoare vegetației valoroase din pajiști:
-lemnoase: Abis alba, Crataegus monogyna, Juniperus aibirica,
Prunus spinosa, pinus montana ssp. mughus, Picea abies, Rhododendron
Kotscayi, Vaccinium sp., Bruckenthalia spiculifolia, Rosa canina, etc.
56
 -ierboase: Filipendula ulmaria, Heracleum sphondylim, Onopordon
acanthium, Verbascum phlomoides, Carlina acaulis, Hieracium pilosella, etc.
-parazite și semiparazite: Cuscuta sp., Euphrasia stricta,
Melampyrum nemorosun, Odontites rubra, Pedicularis verticillata,
Rhinanthus crista-galli.
d) Specii dăunătoare produselor obținute de la animale:
-care depreciază lâna: Arctium lappa, Bidens tripartitus, Carduus
acanthoides, Xanthium strumarium, Eryngium campestre, Torilis arvensis, etc.
-care depreciază calitatea cărnii: Allium ursinum, Chelidonium
majus, Lepidium ruderale, etc.
- care schimbă gustul și culoarea laptelui: Alliaria officinalis, Allium
ursinum, Rumex acetosella, Thlaspi arvense, Bunias orientalis.
e)Specii vătămătoare și toxice
În pajiști se întâlnesc specii care prin ariste, perișori, organe ascuțite
etc., sunt vătămătoare organismului animal, ca de exemplu: Stipa sp.,
Setaria glauca, Tribulus terestris, Trapa natans etc. Alte specii, conțin în
compoziția chimică principii toxici sub formă de alcaloizi, glicozozi, uleiuri
eterice, saponine, acizi grași etc., care pot provoca intoxicații, diminuarea
capacității de producție și chiar moartea animalelor.
Cunoașterea acestor specii este foarte importantă întrucât astfel pot fi
evitate consecințele negative, ce apar în urma consumării lor de către animale.
În continuare se vor descrie principalele specii toxice care se
întâlnesc în pajiști:
ACONITUM TOXICUM Rchb. (Omag), fam Ranunculaceae. Plantă
perenă de talie înaltă cu rizomi și frunze puternic sectate.
Florile de culoare violetă, mari, dispuse în raceme.
Fructul este o polifoliculă păroasă.
Crește pe terenurile umede și umbroase în regiunea de munte. Este
toxică prin toate organele, atât verde cât și uscată.
Conține alcaloidul aconitină (cel mai toxic alcaloid cunoscut) care
acționează fulgerător îndeosebi asupra sistemului nervos central și
respirator. Semnele intoxicației sunt: vomitări, colici, încetinirea bătăilor
inimii, paralizie moarte prin asfixiere.
În mod obișnuit planta nu este consumată de animale, fiind ocolită
din instinct , cea mai mare toxicitate este în timpul înfloritului (fig.99).
ADONIS VERNALIS L. (Rușcuța de primăvară), fam.
Ranunculaceae – este o specie perenă, cu rizom ramificat de talie mică (20 –
30 cm). frunza sesile, compuse, cu lacinii filiforme.

57
 Florile, solitare, au petalele de culoare galbenă, dispuse în vârful
tulpinii.
Fructul este o poliachenă. Înflorește primăvara în luna aprilie.
Crește spontan, uneori abundentă, de la câmpie până în regiunea
dealurilor înalte, pe pășuni uscate, pe coaste însorite sau în poienile
mari, în păduri.
Toxicitatea se datorează glicozizilor cumarina și vernadina. Toate
organele plantei sunt toxice, atât în stare verde cât și uscate. La intoxicații
cu această specie sunt sensibile toate speciile de animale. Consumarea
plantei produce diaree, tulburări cardio-vasculare, convulsii, moartea.
În general, animalele nu consumă această plantă datorită gustului
amar, arzător.
CALTHA PALUSTRIS L. ssp. LAETA (Scott.) Hegi. (Calcea calului),
fam. Ranunculaceae (fig. 100).
Este o plantă perenă cu rizom scurt, înaltă de circa 30 cm.
Frunzele bazale sunt lung pețiolate, cordiform-rotunjite, iar cele
tulpinale sesile și reniforme.
Florile, corimbiform grupate, sunt dispuse terminal și au petalele
galben-aurii. Înflorește primăvara devreme, la începutul lunii aprilie.
Fructul este o polifoliculă.
Crește în toate zonele, mai frecvent în câmpie, pe terenuri cu exces
de umiditate.
Organele plantei sunt toxice în toate fazele de vegetație datorită
protoanemoninei, alcaloidului jervina și glicozidului heleborina. Toxicitatea
nu dispare prin uscare.
La intoxicații sunt sensibile toate ierbivorele, simptomele
manifestându-se prin gastroenterită și nefrită acută. Toxicitatea se datorează
alcaloidului jervina și glicozidului heleborină.
HELEBORUS PURPURASCENS W.et K. (Spînzul), fam.
Ranunculaceae – este o plantă perenă cu rizom gros, ramificat. Frunzele
dispuse altern, sunt scurt pețiolate, sesile, palmat-sectate.
Florile, solitare, pe partea internă purpurii sau purpuriu-verzui, iar pe
partea externă, oliviu-purpuriu.
Înflorește din martie până în aprilie.
Fructul este o polifoliculă.
Crește în pajiști mai uscate de la deal și munte.
Toate părțile plantei sunt toxice, atât în stare verde cât și uscată,
datorită glicozizilor: heleboreina și heleborina, care acționează ca purgativ
drastic și asupra sistemului nervos. Animalele intoxicate vomită, au crampe,
58
aritmie cardiacă, respirație neregulată. Apar tremurături musculare și
animalul intră în comă.
RANUNCULUS ACRIS L. (Piciorul cocoșului), fam. Ranunculaceae
– este o specie perenă cu tulpină glabră sau păroasă. Frunzele inferioare sunt
pețiolate și 5 – fidate, cele superioare sesile, 3 – fidate (fig. 101).
Florile sunt galben-aurii. Înflorește din mai până în iulie. Fructul este
o polinuculă.
Crește în toate zonele țării, în pajiștile umede.
Conține protoanemonină și saponine în cantitate mică, iar
intoxicațiile nu sunt excluse datorită dezvoltării, uneori în masă, a acestei
specii. În fân toxicitatea dispare. Sunt sensibil caii și cornutele mari.
RANUNCULUS SCELERATUS L. (Boglari), fam. Ranunculaceae –
este o plantă anuală, cu tulpina erectă, ramificată, fistuloasă. Frunzele sunt
cărnoase, lucioase (fig. 102).
Florile sunt mici, cu 5 petale galben-palide.
Înflorește din mai până în septembrie. fructul este o poliachenă.
Crește în locuri umede, pe marginea lacurilor, râurilor.
Planta este toxică numai în stare verde datorită prezenței în toate
organele plantei a protoanemoninei. Intoxicația se manifestă prin
inflamarea mucoasei bucale, salivație abundentă, colici, diaree iar în
cazurile grave convulsii, tremurături musculare, slăbirea sau chiar
pierderea vederii, moartea.
COLCHICUM AUTUMNALE L. (Brândușa de toamnă, fam Liliaceae).
Este o plantă perenă cu bulbi, cu frunze lanceolate, care apar
primăvara. Florile sunt de culoare violacee-închisă, roze sau albe. Înflorește
în septembrie-octombrie (fig.103).
Fructul este o capsulă care ajunge la maturitate în luna iunie. Crește
spontan în luncile de câmpie și pe pajiștile cu soluri reavene de la dealuri.
Este una din cele mai toxice plante, prin prezența, în toate organele
plantei a unui compus numit colchicină.
Prin uscare nu-și pierde toxicitatea. După unii autori, 8 – 10 g / kg
greutate vie, sau 2 – 3 g frunze uscate / kg constituie doza mortală pentru bovine.
Laptele animalelor care au consumat această plantă este toxic.
Simptomele intoxicației constau în salivație abundentă, meteorism,
enterită hemoragică. Moartea survine ca urmare a paraliziei centrului
respirator bulbar.
VERATRUM ALBUM L. (Steregoaie), fam. Liliaceae (fig.104).
Este o plantă perenă cu rizom îngroșat care dă naștere tulpinii florale
după 10 ani de creștere.
59
 Frunzele sunt mari, alterne, eliptice până la lanceolate, păroase pe
partea superioară.
Florile dispuse în panicule multiflore, de culoare alb-gălbuie, pe
dos verzi.
Fructul este o capsulă cafenie cu semințe alungite, turtite, cafenii
deschise, lucioase.
Crește în regiunea de munte la altitudini mai mari, pe pajiști umede
sau pe terenuri îngrășate în exces (în jurul stânelor).
Toate organele plantei conțin alcaloizi steroidici, liberi (germina,
protoverina), sub formă de glicozizi (jervina, rubijervina) sau sub formă de
esteri (germerină, protoveratrină, veratridină).
Prin uscarea plantei nu-și pierde toxicitatea. După unii autori 1 g de
rădăcini proaspete / 1 kg greutate vie este toxic pentru cabaline. Intoxicația
cu V. album se manifestă prin salivație, diaree, vomismente, lipsă de
coordonare mușchiulară, convulsii. Moartea apare ca rezultat al încetării
activității centrilor nervoși bulbari ce coordonează respirația și circulația.
EUPHORBIA CYPARISSIAS L.(Laptele câinelui, alior), fam.
Euphorbiacea (fig. 105). Este o plantă perenă cu rizom târâtor, cu frunze
înguste liniare, cu flori dispuse în umbele de dichazi sau umbele de ciații, cu
sepalele de culoare verzuie-galben-roșcat.
Fructul este o capsulă rotund ovoidă.
Crește frecvent pe pajiștile din câmpie și în regiunea dealurilor pe
terenurile uscate.
Toate organele plantei sunt toxice, îndeosebi în stare verde. Prin
urmare toxicitatea nu dispare, dar se stenuează.
Substața toxică, prezentă în latex se numește euphorbina – cu natura
chimică insuficient cunoscută. Semnele intoxicației se manifestă prin
vomitări, colici grave, diaree hemoragică. Laptele animalelor care au
consumat alior este toxic.
EQUISETUM PALUSTRE L. (Coada calului) fam. Equisetaceae.
Este o plantă-ferigă, perenă, cu rizom puternic și tulpina aeriană cu
ramuri dispuse în verticile (fig. 106).
Frunzele sunt mici și crescute în teci dințate.
Crește pe terenurile cu exces de umiditate.
Principalii toxici sunt: alcaloizii equisetina și nicotina, acizii
nicotinic și aconitic, saponina equisetonina, precum și bioxidul de siliciu, în
cantitate mare care poate sta la originea tulburărilor digestive.
Intoxicațiile se manifestă prin tulburări ale sistemului nervos, mai
afectat fiind aparatul locomotor. Apar tulburări digestive, avort, hematurie.
60
 GRATIOLA OFFICINALIS L.(Veninarița), fam. Scrophulariaceae.
Este o plantă perenă cu rizom târâtor. Tulpina erectă, fistuloasă,
glabră, în partea superioară 4 – muchiată (fig.107).
Frunzele sunt sesile, lanceolate, iar florile dispuse axilar, lung
pedunculate.
Fructul este o capsulă.
Crește pe locuri cu umiditate în exces, pe lunci și fânețe inundabile din
câmpie. Toate organele plantei sunt toxice, atât în stare verde cât și uscată.
Intoxicația se datorește diglicozidului grațiolina, care produce
tulburări de natură digestivă (vomitări, diaree prelungită, inflamarea
hemoragică a tubului digestiv), la toate speciile de animale.
STELLARIA GRAMINEA L. (Rocoțea), fam. Cariophyllaceae
(fig.108).
Este o plantă perenă cu rizom.
Tulpina, ramificată, este subțire și 4 – muchiată.
Frunzele sunt glabre, erecte, verzi strălucitoare, liniar-înguste.
Florile sunt mici, albe, dispuse terminal.
Se întâlnește în fânețele de câmpie, deal și munte, prin tufișuri și
locuri ierboase.
Toate organele plantei sunt toxice, în special semințele care au o
formă rotundă și culoare cafenie închisă. Acționează ca narcotic, mai cu
seamă asupra cailor.
GLYCERIA MAXIMA (Hartm.) Holmb. (Mana de apă), fam. Gramineae.
Este o specie perenă, de talie înaltă, stoloniferă.
Frunzele sunt aspre pe ambele pagini, cu teaca costată și ligula
obtuză.
Inflorescența, un panicul lung, răsfirat, cu ramurile aspre, formată
din spiculețe multiflore.
Este răspândită în zona de câmpie pe locuri cu apă stagnantă. Toate
organele plantei conțin glicozidul dhurrina, care prin descompunere dă
naștere acidului cianhidric. Pentru intoxicație mortală sunt necesare 5 g
plantă proaspătă / kg greutate vie. În stare uscată toxicitatea dispare.
SORGUM HALEPENSE (L) Pers. (Costrei), fam. Gramineae.
Plantă perenă cu rizom scurt. Tulpina înaltă cu frunze late de 1 – 2
cm și cu ligula scurtă și păroasă.
Inflorescența panicul cu spiculețe uniflore, așezate câte 2 – 3. un
spiculeț este sesil și hermafrodit, cu paleea inferioară aristată, celelalte lung-
pedicelate, nearistate, unisexuat mascule.

61
 Specie frecvent întâlnită în câmpia Dunării în culturi de prășitoare,
prin pârloage, locuri ruderale. Nu se întâlnește în pajiști dar uneori este
administrată animalelor în hrană. Conține, ca și specia precedentă dhurrină.
Cantitățile mari ingerate provoacă moartea fulgerătoare.
LOLIUM TEMULENTUM L. (Sălbăție), fam. Gramineae.
Este o specie anuală, în general asemănătoare speciei Lolium
multiflorum, de care se deosebește prin aceea că glumele sunt de lungimea
spiculețelor, iar paleea inferioară poartă o aristă lungă, cel puțin egală în
lungime cu fructul care este de culoare cafenie-deschisă, mai închis în partea
superioară. Crește prin semănături. Înflorește în iunie – iulie.
Unii autori atribuie toxicitatea speciei alcaloidului temulina, care
este prezentă numai în semințe. Alții consideră că temulina ar fi secretată de
ciuperca Stromatinia temulenta care parazitează această plantă.
Temulina acționează asupra sistemului nervos central, dând amețeli,
somnolență, tulburarea vederii, convulsii.
Dintre animale, calul este cel mai sensibil iar păsările și porcii mai
rezistente.

CORONILLA VARIA L.(Coroniștea), fam. Leguminosae.

Este o plantă perenă, cu tulpină erectă, culcată sau agățătoare,
muchiată, fistuloasă, glabră sau scurt păroasă (fig. 109).
Frunzele sunt imparipenate, cu 11 – 21 foliole eliptice, liniare, rar
obovate.
Florile sunt de culoare roză-alburie, dispuse în umbele.
Fructul este o păstaie cilindrică, articulată (lomentă).
Crește în pajiștile naturale de la câmpie până la munte.
Toxicitatea plantei este determinată de glicozidul coronilina, prezent
mai ales în semințe. Planta este toxică numai în stare verde, uscată își pierde
toxicitatea. Intoxicațiile cu semințe de Coronilla varia se manifestă prin
tulburări de ordin digestiv și pot sfârși prin moartea animalelor (datorită
glicozidului coronilina).
GALEGA OFFICINALIS L. (Ciumărea), fam. Leguminosae (fig. 110).
Este o plantă perenă, cu tulpina înaltă, fistuloasă și glabră. Frunzele
sunt imparipenat compuse, cu vârful foliolelor obtuz, obișnuit mucronat.
Stipele mari, semisagitate, libere.

62
 Florile de culoare palid-liliachii sau albe, grupate în raceme laxe.
Păstăile dehiscente, lungi de 2 – 3 cm, glabre, ușor gâtuite între semințe,
roșii-brunii.
Crește în pajiștile mezofile, în toate zonele țării.
Întreaga plantă este toxică pentru ovine, atât în stare verde cât și
uscată. Toxicitatea se datorește guanidinei și unor derivați flavonici care au
acțiune asupra inimii: într-o primă fază se observă convulsii, pierderea
echilibrului, respirație sacadată, apoi aritmie și apariția colapsului central.

2. METODE DE CERCETARE A VEGETAȚIEI

PAJIȘTILOR

Vegetația pajiștilor poate fi studiată prin metoda geobotanică,

planimetrică și gravimetrică, aplicate fie separat, fie împreună, când rezultă
o imagine mult mai completă a covorului vegetal, în strânsă interdependență
cu condițiile staționale.
Cercetările au ca obiect ,,fitocenozele elementare,, care constituie
comunități vegetale concrete cu compoziție floristică determinată,
prezentând o fizionomie uniformă, situate în condiții de mediu uniforme și
reglate prin concurență vitală (Emberger 1967).
Prin cercetarea vegetației pajiștilor se urmărește: acumularea și
sistematizarea de cunoștințe privind compoziția floristică, exigențele față de
factorii de mediu, valoarea biologică, agronomică și zootehnică, direcția de
evoluție a covorului vegetal etc.
În funcție de aceste însușiri, fitocenozele de pajiști pot fi încadrate în
,,tipuri de pajiști,, care reunesc totalitatea fitocenozelor cu caracteristici
asemănătoare, în primul rând, din punct de vedere agronomic (producție,
calitate, metode de îmbunătățire) dar și floristic și stațional.

63
 2.1.Metoda geobotanică
Se aplică în cazul unor suprafețe mari, îndeosebi la cercetările pe
itinerar, dar și în staționar.
La baza studiului geobotanic stă releveul sau analiza fitocenologică,
care reprezintă un ansamblu de observații ecologice și fitosociologice
referitoare la un loc bine determinat (Emberger 1968).
Se întocmește fișa de teren (tabelul 1), în care se notează:
1. Localitatea, toponimia locului, apartenența
2. Suprafața pășunii și diverse caracteristici:
- Vegetația lemnoasă
- Mușuroaie
- Cioate
- Pietre, stânci, grohotișuri
- Mlaștini, turbării
- Teren erodat
3. Condițiile staționale:
- Zona, etajul de vegetație
- Relieful
- Panta
- Expoziția
- Altitudinea
- Regimul climatic (precipitații, temperaturi)
- Hidrologia (apa freatică, umiditatea solului, inundații, etc.)
- Solul (tip genetic, caracteristici)
4. Vegetația
- Modul de folosire
- Producția de masă verde (t/ha).
În timpul parcurgerii traseelor de recunoaștere a pajiștii se stabilesc
fitocenozele, se marchează prin jaloane și se determină suprafața fiecăreia,
chiar dacă limitele sunt difuze sau în mozaic, mai greu de observat, așa cum
se întâmplă în cele mai frecvente cazuri.
În cadrul fiecărei fitocenoze se stabilesc suprafețe caracteristice, pe
care se vor desfășura lucrările propriu-zise, numite ,,areale minime,, cu
suprafețe diferite, mai indicat de 100 m2. Aici se notează gradul de acoperire
cu vegetație (procente), înălțimea vegetației pe etaje (cm), producția de
masă verde.
Se întocmește lista speciilor existente (releveul), la întâmplare sau în
ordinea aproximativă a dominanței, acordându-se note la principalii indici
geobotanici: abundența, dominanța și frecvența, care exprimă raporturile
64
cantitative dintre indivizi fitocenozei. Lista se va completa și cu specii ce
lipsesc din arealul minim dar s-au identificat în fitocenoză, (tabelul 1).
Abundența (A) se referă la numărul indivizilor din specia notată și se
apreciază prin numărare.
Dominanța (D) reprezintă gradul de acoperire al terenului de către
indivizii speciei notate. Se apreciază vizual.
Abundența și dominanța, fiind în corelație directă, se notează
împreună (A + D), în procente, după următoarea scară elaborată de Braun-
Blanquet:
+ indivizi rari, cu acoperire sub 1 %
1 indivizi mai mulți, cu acoperire de 1 – 10 %
2 indivizi abundenți, cu acoperire de 11 – 25 %
3 indivizi abundenți, cu acoperire de 26 – 50 %
4 indivizi abundenți, cu acoperire de 51 – 75 %
5 indivizi abundenți, cu acoperire de 76 – 100 %
Frecvența (F) arată modul de repartizare a indivizilor speciei notate,
apreciindu-se vizual după o scară tot cu 6 trepte, astfel:
+ când specia este prevăzută până la 10 % din suprafață
1 când specia este prevăzută până la 10 – 20 % din suprafață
2 când specia este prevăzută până la 21 – 40 % din suprafață
3 când specia este prevăzută până la 41 – 60 % din suprafață
4 când specia este prevăzută până la 61 – 80 % din suprafață
5 când specia este prevăzută până la 81 – 100 % din suprafață

Tabelul 1
Analiză fitocenologică (releveu) la ………
Altitudinea:
Grad de acoperire:
Expoziția:
Înălțimea vegetației: etajul I …….cm
etajul II….....cm
Producția de masă verde ……..… t/ha
Nr.crt. Specia A+D F Grad de
acoperire %
I. Graminee
-
-
II. Legumino
ase
-
65
 -
III. Ciparacee
+
Juncacee
-
-
IV. Diverse
-
-
V. Mușchi,
licheni
-
-

În fiecare fitocenoză se întocmesc unul sau mai multe relevee în funcție

de suprafața acesteia, uniformitatea vegetației, aprofundarea cercetărilor.
Pentru calcularea ,, valorii pastorale ,, - indice sintetic cu deosebite
implicații practice, este necesar să se noteze gradul de acoperire, în procente
pentru fiecare specie în parte.
În cazul unor cercetări aprofundate se mai notează și alți indici:
sociabilitatea, vitalitatea, periodicitatea, biomasa, stratificația.
Datele înscrise în carnetul de teren se trec în tabele
centralizatoare (tabelul 2), cu ajutorul cărora poate fi făcută
caracterizarea pajiștii respective și unele aprecieri privind îmbunătățirea
cantitativă și calitativă a producției.

Tabelul 2
Pajiști de …………

Nr. releveului 1 2 n C
A+D F A+ F A+ F
D D
Altitudinea
Expoziția
Grad de acoperire
Producția de m.v.
I. Graminee
II. Leguminoase
III. Rogozuri
IV. Diverse

66
 V. Mușchi, licheni

C = constanța, indice sintetic ce arată în câte releveuri este prezentă

specia
Calculul valorii pastorale
În situația când, odată cu întocmirea releveului, se notează la fiecare
specie gradul de acoperire, în procente, se poate calcula ,,Valoarea pastorală
,, care reprezintă un indicator sintetic de bază pentru caracterizarea valorii
agronomice a pajiștilor.
Valoarea pastorală depinde de valoarea furajeră a speciilor din
pajiște precum și de contribuția acestora la alcătuirea fitomasei utile.
Formula de calcul:
Vp =
A = acoperirea speciilor în procente (tabelul 7)
Is = indicele specific de calitate (tabelul 7, anexa 1)
Calculată astfel, valoarea pastorală poate fi maximum 5, ceea ce
indică o pajiște ideală, formată numai din specii cu valoare furajeră
excelentă și cu un grad de acoperire de 100 %.
Considerând releveul exemplificat în tabelul 7:
Vp = =2,53
ceea ce indică o pajiște cu o valoare mijlocie.
Valoarea pastorală mai poate fi determinată și prin metoda ,,
dublului metru ,, mai precisă, dar mult mai laborioasă.

2.2. Metoda planimetrică

Se aplică în cazul pășunilor, cu vegetație scundă, folosindu-se rama
planimetrică, cu latura de 0,5 sau 1 m împărțită în 25 pătrate egale. În acest
fel, fiecare pătrățel reprezintă 4 % din suprafața ramei.
Citirile de ramă, se execută în aceeași direcție și sens, de la stânga la
dreapta și de sus în jos. În fiecare pătrățel se acordă note tuturor speciilor
între 0,1 și 4 (în cazul când o specie acoperă întreg pătrățelul). Înscrierea se
face într-un tabel ca cel cu numărul 3.
În fiecare fitocenoză se execută mai multe citiri care ulterior se
centralizează în tabele ca cel cu numărul 4.
În final se obține gradul de acoperire pentru fiecare specie în parte
sau pe grupe și subgrupe economice de plante (tabelul 5).

67
 Tabelul 3
Buletin de analiză planimetrică la…………….

Specia A.tenuis F.rubra P.

pratensis
Nr.
pătrățelului
1 4
2 4
3 4
-
-
-
24
25
Total 100
acoperire
Tabelul 4
Fișa centralizatoare cu gradul de acoperire al speciilor

Nr.crt. Denumirea Numărul buletinului de analiză Media

speciei 1 2 3 - - n
1 A.tenuis
2 F.rubra
3 P.
pratensis
- -
- -
- -
N Goluri
TOTAL 100 100 100

Notă: La fiecare specie se trec notele calculate la rubrica ,,Total

acoperire,, din tabelul 3

Tabelul 5
Fișa centralizatoare cu gradul de acoperire al grupelor economice de plante

Grupa și subgrupa economică Grad de acoperire %

1. GRAMINEE – total

68
 a.bune furajere
b.alte graminee
2. LEGUMINOASE – total
3. ROGOZURI
4. DIVERSE
a.consumabile
b.neconsumabile
c.toxice, vătămătoare

2.3.Metoda gravimetrică
Este o metodă mai precisă întrucât datele se obțin prin cântărire și nu
prin apreciere.
Datele obținute se referă la participarea în greutate a speciilor sau
grupelor economice la alcătuirea fitomasei utile și se exprimă procentual.
Se recoltează masa vegetală din mai multe suprafețe de probă, în
funcție de uniformitatea vegetației, de câte 1 m2.
Probele parțiale se reunesc și se omogenizează apoi prin
înjumătățirea repetată se constituie o probă de analiză.
Probele se împart pe specii (analiză botanică) sau pe grupe
economice (analiză gravimetrică-agronomică). Aceste se cântăresc cu
precizie de un 1 g și se raportează procentual față de greutatea inițială a
probei. Rezultatele se trec în tabele de forma celui cu nr. 6.

Tabelul 6
Buletin de analiză gravimetrică-agronomică

Nr. crt. Grupa de plante g %

1 Graminee valoroase
2 Alte graminee
3 Leguminoase valoroase
4 Alte leguminoase
5 Rogozuri
6 Plante din alte familii botanice
din care: consumabile
neconsumabile
toxice și nevătămătoare
TOTAL 100

Analiza gravimetrică se folosește pentru studiul pajiștilor cu

vegetație înaltă (pe fânețe), precum și pentru determinarea calității fânului,
69
așa cum se va vedea ulterior. De asemenea, metoda este frecvent utilizată în
lucrările de cercetare științifică.

2.4.Bonitarea pajiștilor

Reprezintă o metodă de determinare a capacității de producție a

pajiștilor pe baza prelucrării unui complex de date ecologo-agronomice.
Prin bonitare se realizează, printre altele, următoarele obiective mai
importante:
-determinarea producției actuale și a posibilității (capacității) de
pășunat a fitocenozelor;
-cunoașterea favorabilității terenurilor de pajiști;
-caracterizarea fito-ecologică a tipurilor de pajiști;
-fundamentarea pedologică, ecologică și botanică a tehnologiilor
specifice pentru fiecare tip de pajiște.
Lucrarea de bonitare se desfășoară în trei etape:
-etapa pregătitoare – în care se procură hărțile necesare, topografice,
pedologice, de cadastru precum și alte materiale ce pot furniza informații utile;
-etapa de teren – în care activitatea principală constă în întocmirea
releveelor floristice și determinarea producției fitocenozelor, dar și
înregistrarea datelor referitoare la situația geografică, modul de folosință,
condiții staționale etc.;
-etapa de prelucrare – redactare – când pe baza datelor culese, se
calculează notele de bonitare ce caracterizează capacitatea de producție
a pajiștii și a solului și se întocmesc tehnologiile de
îmbunătățire.Metoda bonitării pajiștilor, analizând cu egală importanță
factorii de vegetație și cei de stațiune, respectiv biocenoza și habitatul
din ecosistem, îi interpretează împreună dar îi determină separat sub
forma bonitării stațiunii și bonitării vegetației.
Bonitarea stațiunii, operează, în general, cu elemente ce
caracterizează solul, de aceea se studiază în cadrul disciplinei de Pedologie.
Bonitarea vegetației face obiectul pratologiei și se prezintă în
continuare. Pornindu-se de la releveul întocmit pe teren, este necesară
evidențierea a 3 elemente importante și anume:
- valoarea pastorală (Vp)
- indicele de umiditate a vegetației (U)
- producția actuală (Pa)
70
 Pentru ușurința calculelor, folosind releveul stabilit în teren, se
ordonează speciile pe grupe economice menționându-se gradul de acoperire
a fiecăreia, apoi, folosind tabelul anexă 1, se completează indicele specific
de calitate (Is) și indicele specific de umiditate (Us) ca în tabelul 7.
Valoarea pastorală este un indice sintetic de caracterizare a calității
unei pajiști, determinată prin metode floristice de apreciere. Compoziția
floristică a unei pajiști se face prin una din metodele clasice:
-fitosociologică (Braun-Blauquet)
-pratologică (Klapp-Ellenberg)
-dublu-metru (Daget-Poissonet)
-gravimetrică.
Indicele de umiditate (U) exprimă cerințele vegetației față de
umiditatea din sol precum și gradul de asigurare cu apă al stațiunii. El se
calculează ca o medie ponderată a indicilor specifici de umiditate ai
speciilor din pajiște, în funcție de procentul de acoperire, astfel:
- se însumează procentele de acoperire la speciile ce au indicele
specific de umiditate 1;
- se însumează procentele de acoperire la speciile ce au indicele
specific de umiditate 2 și se calculează produsul A2 % x 2;
- se procedează la fel cu cele care au Us = 3 adică A3 % x 3, etc;
- se însumează toate aceste produse și se raportează la suma
procentelor de acoperire a speciilor care au ®i indice de
umiditate (A1 % + A2% + ….An %).
Speciile notate cu x care prezintă o mare variabilitate ecologică nu
intră în calcul
în care:
U= în care:

1, 2 …………10 = indicele specific de umiditate;

A1 % = suma procentelor de acoperire a speciilor ce au Us = 1;
A2 % = suma procentelor de acoperire a speciilor ce au Us = 2 etc.
Din exemplul prezentat în tabelul 7 speciile din releveu au indicii
specifici de umiditate x, 3, 4, 5, și 6. Cele cu Us = x nu se iau în considerare.
Cu Us = 3 sunt următoarele specii: Poa bulbosa (A = 1 %),
Euphorbia cyparissias (A – 1 %), Veronica serpyllifolia (A = 1 %).
Deci: (1+ 1 + 1) x 3 = 9.

71
 Cu Us = 4 sunt: Lotus corniculatus (A = 3 %), Trifolium campestre
(A = 1 %); Cerastium caespitosum (A = 1 %), Hieracium pilosella (A = 2
%), Galium verrum (A = 1 %), Cichorium inthybus (A = 1 %), Filago
germanica (A = 1 %), Achillea milefolium (A = 1 %).
Deci: (3 + 1 + 1 + 2 + 1 + 1 + 1 + 1) x 4 = 44.
Cu Us = 5 sunt specii a căror acoperire totalizează 35 % (35 x 5 =
175), iar cu Us = 6, specii cu A = 4 % (4 x 6 = 24).
În formulă:
U= = = 4,75

Tabelul 7
Releveul, indicii sintetici și bonitarea vegetației la fitocenoza de
Agrostis tenuis de la Preajba-Gorj

LOCALITATEA Preajba jud. Gorj

ALTITUDINEA 350 m
ÎNCLINAREA 5 – 70
EXPOZIȚIA SV
TIPUL DE SOL Brun luvic (podzolit) lutoargilos, pseudogleizat
PRODUCȚIA 8,5 t / ha m. v.
Denumirea speciei Gradul de Is Us A% x Is
acoperire A
%
Nr. crt. GRAMINEE - - - -
1 Agrostis tenuis 35 3 X 105
2 Festuca rubra 23 3 5 69
3 Cynosurus 6 3 5 18
cristatus
4 Anthoxanthum 5 1 X 5
odoratum
5 Lolium perenne 2 5 5 10
6 Poa pratensis 1 4 5 4
7 Poa bulbosa 1 2 3 2
LEGUMINOA
SE
8 Lotus 3 4 4 12

72
 corniculatus
9 Trifolium 2 4 X 8
repens
10 Trifolium 1 4 X 4
pratense
11 Trifolium 1 3 5 3
patens
12 Trifolium 1 2 4 2
campestre
DIVERSE
13 Cerastium 1 X 4 -
caespitosum
14 Hieracium 2 X 4 -
pilosella
15 Galium verum 1 X 4 -
16 Euphorbia 1 X 3 -
cyparissias
17 Cichorum 1 1 4 1
inthybus
18 Taraxacum 2 2 5 4
officinalis
19 Plantago 2 2 X 4
lanceolata
20 Prunella 1 X X -
vulgaris
21 Filago 1 X 4 -
germanica
22 Potentilla 2 X 6 -
reptans
23 Achillea 1 2 4 2
milefolium
24 Rorippa kerneri 1 X 6 -
25 Veronica 1 X 3 -
serpyllifolia
26 Rumex 1 X X -
acetosella
27 Inula britanica 1 x 6 -
Suma 100 253

Valoarea pastorală - 2,53 - -

( Vp)
Indice de umiditate (U) - 4,75 - -

Punctaj Vp - - 25 -
Punctaj U - - 9 -
73
 Punctaj Pa - - 14 -
NOTA DE BONITARE - - 25+9+14=4 -
8
- - Vi -
CLASA PAJIȘTII

ÎNCĂRCĂTURA - - 0,81 – 1 -
UVM/Ha

CARACTERIZAREA - - Mediocră -
PAJIȘTII

Producția actuală (Pa), se determină după metodele prezentate în

cap. 6.1. sau se estimează, exprimându-se în t/ha masă verde.
Având determinați acești indicatori sintetici, se acordă puncte pentru
fiecare după indicațiile tabelului 8.

Tabelul 8
Punctajul acordat indicatorilor sintetici folosiți la bonitarea
vegetației
Valoarea pastorală Indice de umiditate Producția actuală
Nota Punctaj Nota Punctaj t/ha m.v. Punctaj
Pășuni Fânețe
0,5 0 1,0-3,0 3 0 Sub 1,0 0
0,51- 5 3,1-4,0 6 5 1,1-3,0 3
1,00
1,01- 10 4,1-5,0 9 8 3,1-5,0 6
1,50
1,51- 15 5,1-5,5 15 15 5,1-8,0 9
2,00
2,01- 20 5,6-6,0 20 20 8,1-10,0 14
2,50
2,51- 25 6,1-6,5 12 18 10,1- 17
3,00 15,0
3,01- 30 6,6-6,8 6 12 15,1- 20
3,50 20,0
3,51- 35 6,9-7,1 3 8 20,1- 24
4,00 25,0
4,01- 40 7,2-7,5 -3 3 25,1- 27
4,50 30,0
4,51- 50 peste -6 0 peste 30
5,00 7,5 30,0

74
 Nota de bonitare pentru vegetație se obține din însumarea
punctajului obținut la cei 3 indicatori sintetici. Pe baza notei de bonitare
pajiștea se încadrează în clase și categorii (tabelul 9).
Alături de nota de bonitare pentru vegetație, care exprimă potențialul
de producție a pajiștii, se menționează și nota de bonitare a stațiunii, ce
caracterizează capacitatea de producție a solului, astfel obținându-se nota de
bonitare a tipului respectiv de pajiște.
Între cele două note există o corespondență dar pot fi și situații când,
datorită folosirii neraționale sau a altor factori, nota pentru vegetație este
mai mică decât cea care exprimă favorabilitatea solului.

Tabelul 9
Clasele, categoriile de pajiști și caracterizarea stațiunilor stabilite
prin notele de bonitare

Vegetația Stațiunea
Nota de Clasa Categoria Posibilitate Nota de Clasa de Caracteriz
bonitare a pășunii bonitare favorabilitate area
UVM/ha stațiunii
91-100 I Excelentă Peste 1,8 91-100 I Foarte
81-90 II F.bună 1,61-1,80 81-90 II favorabilă
71-80 III Bună 1,41-1,60 71-80 III
61-70 IV 1,21-1,40 61-70 IV Favorabilă
51-60 V Medie 1,01-1,20 51-60 V Moderat
41-50 VI 0,81-1,00 41-50 VI favorabilă
31-40 VII Mediocră 0,61-0,80 31-40 VII
21-30 VIII Slabă 0,41-0,60 21-30 VIII Slab
1-20 IX Degradată 0,21-0,40 11-20 IX favorabilă
0-10 X Improprie Sub 0,20 0-10 X Nefavorabi
lă

Datele furnizate de lucrarea de bonitare servesc pentru întocmirea

unor hărți (pe tipuri de pajiște, în ce privește pretabilitatea de mecanizare, cu
măsuri de îmbunătățire asemănătoare etc.), pentru elaborarea de tehnologii
sau pentru studii fitoecologice.

75
 CARTAREA PAJIȘTILOR NATURALE

Cunoașterea multilaterală și aprofundată a pajiștilor natural

aparținând unor anumite unității agricole, comune, județ, sau zone
natural este impusă nu numai în scop științific dar și practice. Evidența
cantitativă și calitativă a acestui patrimoniu pastoral a devenit o
necessitate pe măsura dezvoltării agriculturii în general și a creșterii
animalelor în special în vederea asigurării unor cantității din ce în ce
mai mari de produse animaliere.
Valorificarea tuturor terenurilor la un nivel superior impune și
cunoașterea temeinică a suprafețelor ocupate de pajiști naturale, în care
scop, cartarea acestora, adică întocmirea hărților, ocupă un loc de seamă.
Hărțile pajiștilor naturaleconstuie un important mijloc de cunoaștere
a pajiștilor sub toate aspectele, fac posibilă evaluarea cantitativă și calitativă
a acestor resurse furajere naturale. Pe lăngă importanța practică, cartarea
pajiștilor mai prezintă și valoarea științifică aducând clarificări în problema
extinderii acestora în corelație cu factorii naturali, în problema dinamicii și
evoluției vegetației etc.
Harta pajiștilor, elaborată în urma cercetărilor pe teren, trebuie să
aibă conturate diferitele unități taxonomice geobotanice în corelație cu
factorii staționali precum și cu modul de îngrijire și îmbunătățire.

1. Clasificarea hărților pajiștilor naturale

După conținut, scop, scară ș.a, hărțile geobotanice sunt împărțite în

mai multe grupe. Există hărți geobotanice care prezintă vegetația pajiștilor
în funcție de condițiile staționale, altele, decât cele economice, după cum
sunt hărți ce redau numai formațiile vegetale sau merg până la asociații și
subasociații.
Sociava (338) clasifică hărțile geobotanice în funcție de scară astfel:
a. Hărți geobotanice detaliate, la scară mare (1: 5000=1: 25000) ce
reprezintă asociațiile și subasociațiile vegetale precum și anumite condiții
staționale (ape, cote, eroziune, etc.) având prin aceasta o mare valoare
teoretică și practică. În cazul în care unele asociații ocupă suprafețe prea
reduse, atunci, în hărțile amintite, sunt reprezentate mai multe asociații la un
loc sub formă de ,, complexe de asociații,,. Aceste hărți detaliate pot
constitui un mijloc important pentru unitățile agricole în vederea sporirii
productivității pajiștilor precum și a unei folosiri cât mai bine organizate.

76
Harta pajiștilor din golurile Masivului Parâng, întocmită de Buia Al. și
colab. (395) este întocmită la scara 1: 20000.
b. Hărți geobotanice generalizate, la scară mare (1: 50000=1:
200000) în care sunt prezentate suprafețe mari, bine delimitate din punct
de vedere natural sau administrative (un masiv muntos, o depresiune,
județ etc.), au figurate numai grupe de asociații sau formații vegetale, cu
excepția unor asociații de mare întindere care, și în acele hărți, pot fi
reprezentate ca atare, așa cum ar fi cazul asociației Nardetum strictae din
unele masive muntoase din munții noștri. Dată fiind scara la care se
întocmesc, hărțile geobotanice generalizate pot folosi intereselor la nivel
județean sau interjudețean.
c. Hărți geobotanice de mare generalizare, scară mijlocie
(1: 300000=1: 1000000), ce reprezintă numai formații, grupe de formații de
pajiști sau numai zone de vegetație, cuprind suprafețe foarte mari și sunt de
interes republican.
d. Hărți geobotanice de sinteză sau de orientare generală, la scară
mică ( 1: 500000=1: 4000000 ), ce redau teritorii întinse ( țară, grupe de țări,
continente ), prezintă numai zonele de vegetație.
Alegerea scării la care se întocmește o hartă geobotanică este în
funcție de mai multe elemente ca: suprafața ce urmează a fi prezentată,
scopul urmărit, durata de eleborare etc. Se mai ține seamă și de zonele de
vegetație care determină anumite particularități ale pajiștilor naturale. Așa
de exemplu, în funcție de acestea, pajiștile alpine ca și cele montane se
cartează la scară mare ( 1: 5000= 1: 25000), cele de deal la scara de ( 1:
2000= 1: 10000) în funcție de varietatea vegetației.
Hărțile geobotanice ce prezintă starea de întreținere sau modul de
folosire a pajiștilor se execută tot la scară mare ( 1:5000= 1: 10000) pentru a
fi cât mai utile producției.
Harta geobotanică a României, elaborată de N. Doniță și colab. are
scara 1: 500000.
Metoda de cartare
Executarea unei hărți geobotanice se desfășoară în 3 etape bine
distincte: a.etapa pregătitoare, b.etapa de teren sau de cartare propriu-zisă și
c.etapa de birou.
a. Etapa pregătitoare se referă la o recunoaștere generală a pajiștilor
ce urmează a fi cartate cu identificarea și caracterizarea asociațiilor în
legătură cu factorii mediului înconjurător. În această fază încep și cercetările
în staționar privind compoziția floristică, dinamica producției, valoarea
economic precum și măsurile de îmbunătățire a pajiștilor naturale.
77
 Se adună tot materialul documentar necesar cartării ca: hărți
topografice, fotoscheme, fotoplanuri, hărți pedologice, geologice,
geomorfologice etc. Se procură aparatură necesară, care în cazul hărților la
scară mare sau mijlocie se reduce la: altimetru, busolă și ruletă.
Tot în etapa pregătitoare se elaborează principiile generale, pentru
întocmirea legendei folosindu-se clasificările geobotanice existente precum
și alte date din literatură.
În finalul acestei etape se întocmește planul desfășurat al lucrării de
cartare propriu-zisă, care va cuprinde: itinerarul fiecărei echipe cu direcții,
distanțe și suprafețele ce urmează a fi cartate, pe perioade.
b. Etapa de cartare propriu-zisă, sau de teren se referă la totalitatea
lucrărilor ce fac posibilă delimitarea pe hartă a conturărilor unităților
taxonomice geobotanice și descrierea lor amănunțită în corelație cu factorii
de mediu.
Metodele de cartare sunt diferite în funcție de scară, scop, baza
topografică existentă etc, dintre care mai cunoscute sunt:
-cartarea pe itinerare;
-cartarea prin pichetaj;
-cartarea cu ajutorul profilelor;
-cartarea prin ridicări tachimetrice sau cu planșeta;
-aerofotogrametria.
Cartarea pe itinerar constă în parcurgerea întregului teritoriu pe
anumite itinerare în așa fel încât să poată fi cuprinse toate schimbările de
vegetație. În acest scop itinerarele se aleg perpendicular pe elementele de
bază ale reliefului. Stabilirea itinerarelor se face visual sau cu ajutorul
aparatelor (busolă, gonimetru etc.).
La parcurgerea itinerarelor se fac notări direct pe hartă și în caietul
de teren privind răspândirea unităților taxonomice geobotanice prin
conturarea acestora. Se folosesc hărți topografice și aerofotograme.
Cartarea pe itinerar este o metodă expeditivă și ușoară folosindu-se
cu succes atât în scop științific cât și practic. Prin această metodă, la scara 1:
25000, se pot carta zilnic 100 – 150 hectare.
Cartarea prin pichetaj și măsurători. În acest caz suprafața ce trebuie
cartată se împarte în porțiuni mai mici prin perpendiculare pe o linie de
bază. Între și pe perpendicular se iau anumite distanțe corespunzătoare scării
la care se va executa harta și anume: 50 m pentru scara 1: 5000, 100 m
pentru scara 1: 10000 ș.a.m.d, rezultând în felul acesta un caroiaj pe
suprafața de cartat.

78
 Cartarea începe de la unul din colțurile bazei, măsurându-se sau
apreciindu-se porțiunile distinct de vegetație și totodată trecându-se și pe
hartă aceste delimitări. Această metodă este exactă dar puțin expeditivă.
Cartarea cu ajutorul profilelor reprezintă o variant a cartării prin
pichetaj, pichetajul fiind înlocuit cu anumite trasee sau profile marcate cu
jaloane distanțate în funcție de scara la care se lucrează și de variația
condițiilor staționale. Când terenul este uniform Sukacev și Larin (14, 186)
recomandă ca distanța între profile să fie de 1,5 km pentru hărțile la scara 1:
100000, 0,5 – 1,5 km pentru cele la scara 1: 50000 și de 0,25 – 1 km pentru
hărțile la scara 1: 25000.
Această metodă dă rezultate bune numai în cazul în care profilele
sunt bine alese, reprezentând just vegetația existent din suprafața cartată.
Cartarea prin ridicări tahimetrice sau cu planșeta este o metodă
precisă ce se folosește în cadrul hărților la scară mare, prin aceasta putându-
se relief particularitățile vegetației, întreținerea și folosirea pajiștii.
Aerofotogrametria constituie o metodă modern de cartare prin care
se pot preciza cu ușurință elementele mediului geografic: păduri, pășuni,
fânețe, drumuri, râuri etc.
În țara noastră aerofotogrametria a fost folosită pentru prima dată în
anul 1956 la cartarea solurilor, iar pentru cartarea vegetației pajiștilor
natural a început să fie folosită numai din anul 1959.
Primele cartări în țara noastră au fost făcute în scop experimental,
urmărind să lămurească:
-modul cum se disting pe aerofotograme pășunile și fânețele de
câmpie, deal și munte comparativ cu alte tipuri de vegetație și categorii de
terenuri;
-dacă este posibilă conturarea formațiilor și chiar a asociațiilor
vegetale;
-dacă poate fi prinsă starea tehnico – culturală a diverselor asociații
(tufărișuri, arboret, mușuroaie, pietrișuri, eroziuni etc.);
-ce corelație există între formațiile și asociațiile vegetale pe de o
parte și diversele elemente ale mediului geografic (geomorfologie, sol, rețea
hidrografică, păduri etc.) pe de alta;
-tehnica cartării;
-modul de organizare a cartării pajiștilor pe echipe prin această
metodă ș.a.
Această metodă prezintă mari avantaje în ce privește ușurința cartării
unor suprafețe mari în timp relative scurt, dar singura aerofotogrametrie nu
este suficientă la cartarea pajiștilor, de aceea trebuie considerată numai ca
79
anexă ajutătoare. Aerofotogramele rezultate trebuie neapărat însoțite și de
hărțile topografice ale terenului respectiv.
Erau necesare toate datele de mai sus dacă pentru păduri
aerofotogrametria este de neînlocuit, pentru pajiști există multe dificultăți,
mai cu seamă la diferențierea asociațiilor vegetale, cu toate că se recunoaște
aportul însemnat al acestei metode.
Din literatura de specialitate se cunoaște faptul că fânețele se pot
distinge bine de pășuni dacă operația se execută în plină vegetație a
ierburilor sau imediat după cosit. Tot în literatură sunt precizate multe
inconveniente cum ar fi dificultatea separării pajiștilor stepice de eroziuni
apărând în aceleași nuanțe deschise, a fânețelor din păduri de tăieturile
recente de pădure etc.
Metoda de lucru în cazul folosirii aerofotogramelor se referă la
descifrarea culorilor pentru identificarea unităților de pajiști. După acestea
se impune parcurgerea pe teren a întregului teritoriu pentru confruntarea
culorilor de pe aerofotogramă cu unitățile geobotanice de pe teren. În cazul
unor suprafețe prea mari, confruntarea se execută numai în anumite puncte
cheie, făcându-se apoi generalizarea necesară.
Intensitatea culorilor nu poate constitui un standard întrucât aceasta
variază în funcție de alți factori sau condiții. Așa de exemplu, fânețele
umede din lunca Siretului dominate de Lolium perenne și Agrostis
stolonifera, pe aerofotograme au apărut în culori alb – deschise nu în nuanțe
închise cum ar fi trebuit ceea ce s-a datorat inundării acestora în momentul
executării operației.
Aerofotogramele se execută în momentul când plantele din pajiști
sunt în plină vegetație așa fel ca diferențierea culorilor de la negru spre
cenușiu – alb dintre unitățile geobotanice să fie cât mai mare.
Primele aerofotograme au fost executate la scară 1: 10000 și au dat o
foarte bună orientare privind conturarea pajiștilor și raportul acestora cu
mediul înconjurător. S-a mai constatat că formațiile și îndeosebi asociațiile
vegetale sunt dificil de descifrat pe aerofotograme întrucât diferența dintre
culoarea acestora nu și-a găsit corespondent în cele 3 – 4 trepte de la negru
spre cenușiu – alb redate pe aerofotograme.
Descifrarea (citirea) primelor aerofotograme și prin confruntarea pe
teren a arătat că pajiștile de dealuri, între 350 și 600 m altitudine din fosta
regiune Ploiești apar astfel:
-petele închise corespund pajiștilor de Festuca pseudovina;
-petele cele mai deschise, pajiștilor de Bothriochloa ischaemum;

80
 -petele albicioase, pajiștilor de Cynodon dactylon cu Bothriochloa
ischaemum;
-foarte evidente au apărut tufărișurile de Crateagus monogyna,
Prunus spinosa, ș.a.
S-a mai constatat că pășunile sunt repartizate pe coastele sudice și
estice, sub formă de pâlcuri ce acoperă terenul în propoție de 40 – 90 %, iar
fânețele sunt repartizate printer vii și livezi, pe coastele mai domoale,
îndeosebi pe versanții nord – estici și nord – vestici, acestea din urmă
apărând pe aerofotograme de nuanțe mult mai închise decât primele. În
cadrul fânețelor s-au putut diferenția bine formațiile de Agrostis tenuis cu
Poa angustifolia și Lolium perenne de cele mai umede dominate de Festuca
pratensis cu Poa trivalis și Agrostis stolonifera care au apărut mai închise la
culoare față de primele formații. Alunecările de teren din pajiștile de pe
colinele Tutovei au fost redate sub forma petelor albicioase.
Primele aerofotograme executate în țara noastră au demonstrate
posibilitatea prinderii corelației dintre diferitele formații vegetale și păduri.
Astfel fânețele de Agrostis tenuis și Festuca pseudovina sunt strâns legate
de pădurile de gorun și cele de fag, pajiștile de Bothriochloa
ischaemum, Festuca sulcata instalate pe versanții însoriți, sunt legate de
pădurile de stejar.
O aerofotogramă, executată în regiunea dealurilor, la scara 1: 10000,
cuprinde 600 – 800 ha.
Din punct de vedere organizatoric, cartarea pajiștilor prin
aerofotogrametrie impune și mai mult colaborarea dintre geobotaniști și
pedologi.
Indiferent de metoda folosită, în cartarea vegetației pajiștilor cel mai
important lucru îl constituie delimitarea unităților pe hartă. Conturarea
acestor unități se face după speciile dominante și codominante, care, de
regulă, oglindesc fidel anumite condiții staționale.
Unitățile taxonomice geobotanice mozaicate, cu tranziții floristice și
ecologice lente, sunt mai dificil de conturat pe hărți. În acest caz, pentru ca
subiectivismul să nu intervină în prea mare măsură, trebuie să se recurgă și
la speciile indicatoare pentru anumite microcondiții staționale ca: umiditatea
și reacția solului, adâncimea apei freatice etc.
Alegerea unei metode sau a alteia este în funcție de scara, suprafața,
uniformitatea covorului vegetal,caracterul reliefului etc. Hărțile rezultate în
urma cartării trebuie să reprezinte o imagine exactă a pajiștilor natural
pentru a fi cât mai utile proiectării și executării lucrărilor de îmbunătățire.

81
 Hărțile geobotanice oricât de precise ar fi, în anumite situații, pentru
suprafețe limitate, specifice, nu exclude unele măsurători de precizie
necesare documentației tehnice pentru întocmirea devizelor de lucrări
privind îmbunătățirea pajiștilor.
În legătură cu timpul când se execută cartarea, se consider că
pășunile pot fi cartate în tot timpul perioadei de vegetație, iar fânețele numai
înaintea recoltării lor.
c. Etapa de birou se referă la operațiile de prelucrare a materialului
cules pe teren pentru definitivarea hărților și a altor lucrări ce însoțesc
hărțile respective.
În această fază se definitivează conturul unităților geobotanice
cartate în funcție de scara și legenda alese, prin sistematizarea și
generalizarea elementelor figurate în harta de teren care a avut o scară mai
mare decât cea finală. Prin generalizarea amintită se înțelege separarea și
selecționarea a ceea ce este mai important și excluderea secundarului.
Suprafața minimă ce trebuie conturată în hartă va fi de 4 mm 2 , ca și
la hărțile topografice.
În final, harta trebuie să fie ușor de citit, să reliefeze esențialul, fără
însă a-și pierde din valoarea științifică.
Tot în etapa de birou se prelucrează, materialul floristic, se
sistematizează ridicările fitocenologice și se descriu unitățile geobotanice cu
referire la aspectele floristice, stațional și economic.
După scopul urmărit fiecare contur figurat pe hartă trebuie să
cuprindă următoarele elemente principale:
-denumirea unității cartate (asociația vegetală, formația, etc. );
-suprafața în hectare;
-zona naturală de vegetație;
-cantitatea medie de precipitații și alte elemente climatice;
-altitudinea;
-relieful (panta, expoziția);
-tipul de sol;
-umezeala solului ( umed permanent, aprovizionat cu apă freatică și
din precipitații, aprovizionat numai cu apă din precipitații);
-gradul de eroziune a solului ( 1 – 5 eroziune de suprafață, 6 – 9
eroziune de adâncime );
-vegetația ( în tabele sintetice anexă în care se notează cel puțin A +
D și F );
-înțelenirea ( bună, slabă, rea );
-modul de folosire ( pășunat, cosit, mixt );
82
 -starea de întreținere (mușuroaie, cioate, pietre, vegetație lemnoasă etc.);
-producția;
-măsurile de îmbunătățire recomandate.
Se înțelege că nu toate aceste elemente vor figura pe una și aceeași
hartă ci pe mai multe hărți (hărți paralele după cum unele elemente vor fi
redate numai în caracterizarea scrisă.

3. ALCĂTUIREA AMESTECURILOR DE IERBURI PENTRU

ÎNFIINȚAREA PAJIȘTILOR TEMPORARE

Pajiștile temporare – culturi alcătuite din amestecuri de ierburi

perene – pot fi înființate numai de graminee dar mai indicat sub toate
aspectele din asocierea unor specii de graminee cu leguminoase.
Amestecurile de ierburi pentru pajiștile temporare se deosebesc după
numărul speciilor componente, după scopul viitoarei pajiști și după durata
de folosire a acesteia.
După numărul speciilor (compoziție), amestecurile pot fi:
-simple, când sunt formate din 2 – 3 specii (de regulă o graminee și o
leguminoasă).
-complexe, alcătuite din 4 – 6 specii (din care 1 – 2 leguminoase).
Compoziția amestecurilor depinde în mod direct de durata de
folosire cât și de intensitatea culturii. Astfel, pentru o durată scurtă de
exploatare, în cultură intensivă se folosesc amestecurile simple, iar la o
durată lungă, în condiții semiintensive sau extensive sunt utilizate
amestecuri complexe.
În funcție de scopul viitoarei pajiști, amestecurile se alcătuiesc
pentru:
-pășunat;
-cosit;
-folosire mixtă.
În amestecurile pentru pășunat se vor introduce specii rezistente la
bătătorire și la rupere, cu capacitate bună de regenerare, obișnuit de talie
mică, așa cum sunt: Lolium perenne, Poa pratensis, Festuca rubra,
Trifolium repens, Lotus corniculatus. Se introduc, de asemenea, și unele
graminee de talie mai înaltă, care sunt rezistente la pășunat ca: Dactylis
glomerata, Festuca pratensis, Festuca arundinacea și chiar Phleum
pratense. Sunt contraindicate gramineele stolonifere, care dispar repede la
acest mod de folosire.
83
 În amestecurile pentru cosit se folosesc cu preponderență specii de
talie înaltă, cu tufă rară și stolonifere (Dactylis glomerata, Arrhenatherum
elatius, Phleum pratense, Bromus inermis, Festuca pratensis, Medicago
sativa, Trifolium pratense, Onobrychis vicii folia). Alături de acestea sunt
necesare și specii de talie mai mică care să ocupe etajul inferior.
Amestecurile pentru folosire mixtă cuprind specii din ambele grupe
și se folosesc de regulă atunci când modul de utilizare al viitoarei pajiști este
mixt sau mixt – alternativ.
După durata de timp cât urmează să fie folosită pajiștea, pot fi
alcătuite amestecuri pentru o perioadă scurtă (2 – 3 ani), mijlocie (4 – 5 ani)
sau lungă (peste 6 ani).
Durata de folosire este strâns legată de modul de utilizare precum și
de terenul pe care se înființează pajiștea.
Astfel, amestecurile exploatate 2 – 3 ani se amplasează de regulă în
teren arabil, în rotație cu alte culturi anuale, sub formă de solă săritoare,
folosită prin cosit.
Pajiștile temporare cu durată medie sau lungă se înființează în locul
celor naturale degradate și se exploatează prin cosit, pășunat sau mixt.
Între durata de folosire și numărul speciilor din amestec există, de
asemenea, o legătură directă în sensul că în pajiștile semănate cu o durată
scurtă de folosire se introduc 2 – 3 specii, iar în cele cu durată medie sau
lungă, 4 – 6 specii.
Durata de folosire a pajiștii condiționează și alegerea speciilor în
funcție de anumite caractere biologice cum sunt ritmul de dezvoltare și
vivacitatea. Astfel, în amestecurile alcătuite pentru o perioadă scurtă vor fi
introduse specii cu ritm rapid de dezvoltare și vivacitate scurtă, care să poată
asigura producții maxime chiar din primul an ca de exemplu: Lolium
multiflorum, Lolium perenne, Arrhenatherum elatius, Trifolium pratense. În
amestecurile pentru o perioadă lungă de folosire se introduc specii cu
vivacitate mare și ritm mai lent de dezvoltare, care să asigure producții
constant – ridicate în anii 3 – 6 de vegetație. Desigur, pentru realizarea unor
producții mari și în primii doi ani sunt necesare și specii cu ritm mai rapid
de dezvoltare..
Alcătuirea unui amestec de ierburi implică următoarele operațiuni:
a.Alegerea sortimentului de specii potrivit condițiilor naturale și
economice date;
b.Fixarea speciilor ce vor fi introduse în amestec;
c.Stabilirea proporțiilor dintre graminee și leguminoase;
84
 d.Stabilirea procentului de participare a fiecărei specii din amestec;
e.Calculul cantității de sămânță pentru fiecare specie.
a. Alegerea sortimentului de specii
Pe baza datelor din literatura de specialitate, observațiilor efectuate
în flora spontană, experienței proprii, se stabilește un sortiment mai larg de
graminee și leguminoase potrivite condițiilor și microcondițiilor
ecopedologice în care urmează a fi cultivate.
Evident, în alegerea speciilor trebuie să se țină seama de durata și modul
de folosire a pajiștilor, de ritmul de dezvoltare și vivacitatea speciilor.
b.Fixarea speciilor din amestec
Din sortimentul larg de specii, se aleg cele mai portivite scopului
urmărit și duratei de folosire.
Se ține seama de capacitatea de concurență,în așa fel încât în
amestec să nu fie introduse specii cu indice de agresivitate prea diferit,
întrucât cele slab concurente vor dispare repede, iar în condiții concrete, se
vor avea în vedere, desigur, și posibilitățile de procurare cu semințe.
c.Stabilirea proporției dintre graminee și leguminoase
Proporția dintre graminee și leguminoase se stabilește după mai multe
criterii: durata și modul de folosire a pajiștii, specia de animale ce va pășuna.
Cu cât durata de folosire va fi mai mare, cu atât proporția de
graminee va fi mai ridicată, știut fiind că leguminoasele dispar mai repede
din pajiște, adică după 2 – 3 ani. Proporția de leguminoase va fi sporită în
amestecurile de scurtă durată datorită faptului că această grupă de specii are
un ritm rapid de creștere, dând producții mari încă din primul an dar o
perioadă mai scurtă.
Tabelul 10
Însușiirile agrobiologice ale gramineelor
și leguminoaselor ce intră în amestecurile de ierburi

Nr. Specia Forma de Talia Ritm de Vivacitate Capacitate

crt. creștere dezvoltare ani concur.
1 Agropyron Tufă rară Mijlocie Mijlociu 6-8 Slabă
pectiniforme
2 Arrhenatherum Tufă rară Înaltă Rapid 3-4 Mare
elatius
3 Bromus Stoloniferă Înaltă Lent 10-12 Mijloc
inermis
4 Dactylis Tufă rară Înaltă Mijlociu 6-8 Mare
glomerata
5 Festuca Tufă rară Înaltă Mijlociu 6-8 Mare

85
 arundinacea
6 Festuca Tufă rară Mijlocie Mijlociu 6-8 Slabă
pratensis
7 Festuca rubra Tufă mixtă Joasă Lent 10-12 Slabă
8 Lolium perenne Tufă rară joasă Rapid 4-5 Mijloc
9 Lolium Tufă rară Înaltă Rapid 1-3 Mare
multiflorum
10 Phleum Tufă rară Înaltă Mijlociu 5-7 Slabă
pratense
11 Poa pratensis Tufă mixtă joasă Lent 10-12 Slabă
12 Typhoides Stoloniferă Înaltă Lent 10-12 Slabă
arundinacea
13 Lotus Tufă Joasă Mijlociu 7-8 Slabă
corniculatus
14 Medicago Tufă Înaltă rapid 4-5 Mare
sativa
15 Melilotus albus Tufă Înaltă Rapid 1-2 Mare
16 Onobrychis Tufă Înaltă Mijlociu 7-8 Slabă
vicii folia
17 Trifolium Tufă Înaltă Rapid 2-3 Mijloc.
pratense
18 Trifolium Repentă Joasă Mijlociu 7-8 Slabă
repens
19 Trifolium Tufă Înaltă Rapid 4-5 Slabă
hybridum

În amestecurile pentru fân, leguminoasele pot participa în proporție

mai mare decât în cele pentru pășunat, unde prezența lor abundentă poate
provoca meteorizația animalelor rumegătoare (în special cazul lucernei).
Proporția optimă între cele două grupe de plante este de 50 – 70 %
graminee și 30 – 50 % leguminoase, în unele cazuri chiar de 80 / 20 (pășuni
de lungă durată).
d.Stabilirea procentului de participare din amestec
Pentru a stabili procentul de participare a fiecărei specii din amestec
se ține seama de scopul urmărit, durata de folosire, adaptabilitatea speciilor
la condițiile ecopedologice și capacitatea de concurență

86
 Tabelul 11
Zonarea speciilor în funcție de condițiile
staționale și de cultură

Nr. Specia Câmpie DEAL MUNTE Terenuri Terenuri cu

crt. Stepă-Silvostepă Et.stejar-gorun erodate exces de
Neirigat Irigat umiditate,
lunci
Etajul Etajul
fagului molidului
Aluviuni Terenuri Nisipuri Teren Teren
Teren normale relativ umed
uscat umed

1 Agropyron x - - - - - - - x -
pectiniforme
2 Arrhenatherum - x x x - x x x - -
elatius
3 Bromus inermis x - x X - - - - x -
4 Dactylis x x x x x x x - x x
glomerata
5 Festuca - x x - x X - - - x
arundinacea
6 Festuca - x x - x x x - - x
pratensis
7 Festuca rubra - - - - - x x x - -
8 Lolium perenne - x x x x x x - - x
9 Lolium - x x - x x - - -
multiflorum

122
10 Phleum - - - - x x x - - x
pratense
11 Poa pratensis - x x - x x x x - x
12 Typhoides - - - - - - - - - x
arundinacea
13 Lotus x x - - x x x x x -
corniculatus
14 Medicago x x x x - - - - - -
sativa
15 Melilotus albus Pe sărături - - - - - -
16 Onobrychis x - - - - - - - x -
vicii folia
17 Trifolium - - x - x x x x - x
pratense
18 Trifolium - x x x x x x x - x
repens
19 Trifolium - - - - - - x x - x
hybridum

123
 Se fixează mai întâi speciile ,,de bază,, - pe care dorim să axăm
viitoarea producție – o graminee și o leguminoasă, care este necesar să
răspundă cel mai bine condițiilor date. Celelalte specii – însoțitoare – vor
avea o pondere mai redusă și scopul de a asigura în primii ani o producție
mai mare, de a contribui atât la realizarea unui covor vegetal mai dens cât și
la creșterea calității furajului, prin diversitate.
e.Calculul cantității de sămânță
Cantitatea de sămânță la hectar ( C ) pentru fiecare specie din
amestec se calculează după formula:
C= în care:
N = norma de semănat în cultură pură la valoarea utilă de 100 %
(tabelul 12);
P = procentul de participare în amestec;
SU = valoarea utilă a seminței (produsul dintre germinație și puritate
împărțit la 100 )

Tabelul 12
Norma de semănat la hectar în cultură pură la valoarea utilă de 100 %,
la ierburile perene folosite la înființarea pajiștilor temporare

Nr.crt. Specia Kg / ha Nr.crt. Specia Kg / ha

1 Agropyron 16-18 11 Poa pratensis 15-20
pectiniforme
2 Arrhenatherum 30-32 12 Typhoides 15-20
elatius arundinacea
3 Bromus inermis 30-35 13 Lotus 15-18
corniculatus
4 Dactylis glomerata 20-25 14 Medicago sativa 15-18
5 Festuca arundinacea 30-35 15 Melilotus albus 15-20
6 Festuca pratensis 30-35 16 Onobrychis vicii 45-50
folia
7 Festuca rubra 25-30 17 Trifolium 14-16
pratense
8 Lolium perenne 25-30 18 Trifolium repens 10-12
9 Lolium multiflorum 25-30 19 Trifolium 12-15
hybridum
10 Phleum pratense 10-12

Se seamănă cantitatea rezultată din calcul numai în cazuri ideale.

Obișnuit, aceasta se majorează cu 25 – 50 % pe terenuri mai slab pregătite

124
sau când pajiștea se înființează pentru o perioadă mare de timp și cu 50 –
100 % pe terenuri erodate sau pe nisipuri.

4. ELEMENTE DE CALCUL PENTRU

PĂȘUNATUL PE TARLALE

Pentru introducerea și aplicarea corectă a pășunatului pe tarlale este

necesară cunoașterea și respectarea unor principii ce se referă la:
a. Determinarea producției totale și consumabile a pășunii;
b. Determinarea posibilității pășunii (capacității de pășunat);
c. Stabilirea numărului de tarlale;
d. Determinarea suprafeței unităților de exploatare și a suprafeței
tarlalelor;
e.Determinarea desimii animalelor.
a. Determinarea producției totale și consumabile a pășunii se execută
în mod diferit, dacă pășunile sunt sau nu sunt tarlalizate.
Pe pășunile tarlalizate
La începutul fiecărui ciclu de pășunat, înainte de introducerea
animalelor în tarla, se cosește iarba din 4 – 10 suprafețe de probă de câte 1 –
2 m2, se raportează la hectar și se calculează producția medie a tarlalei. La
sfârșitul fiecărui ciclu de pășunat, dipunând de producțiile tuturor tarlalelor,
se calculează producția medie a pajiștii ( C ). Prin însumarea producției
tuturor ciclurilor, se determină producția globală ( Pg ) a pajiștii.

C= în care:

C = producția medie pe ciclu de pășunat;

T1, T2 …. Tn = producția / ha a fiecărei tarlale;
n = numărul de tarlale;
Pg = C1 + C2 + ………. Cn.
Este necesar să se determine producția reală, efectiv consumată de
animale (Pc) precum și coeficientul de folosire al pășunii (k). În acest scop
se determină resturile neconsumate ( R) ce rămân după scoaterea animalelor
din tarla, la toate ciclurile, operație ce se face tot prin cosirea unor suprafețe
de probă învecinate punctelor inițiale de control.
R = R1 + R2 + ……… Rn
Se calculează producția consumată și coeficientul de folosință:

125
 Pc = Pg – R
k= x 100
Exemplu: se dă o pășune cu 6 tarlale și 3 cicluri de pășunat la care
s-au făcut următoarele determinări ( kg / ha m. v.):

Nr.tarlalei Ciclul I Ciclul II Ciclul III

C1 R1 C2 R2 C3 R3
1 4500 500 4400 400 3600 500
2 4600 600 4300 500 3400 600
3 4800 650 4350 550 3200 650
4 4850 750 4200 600 3000 650
5 4900 800 4000 650 3000 700
6 4900 900 3800 700 2900 700
Media 4758 700 4175 567 3183 633

Pg = 4758 + 4175 + 3183 = 12.116 kg/ha

R = 700 + 567 + 633 = 1.900 kg/ha
Pc = 12116 – 1900 = 10216 kg/ha
k=

Dacă se cunoaște, sau se apreciază cu oarecare exactitate cât la sută din

producția anuală reprezintă primul ciclu de pășunat, se poate calcula producția
globală, efectuându-se determinarea pe teren numai la prima recoltă.
Se folosește formula:

Pg = în care:

C1 = producția medie la ciclul I;

C1 % = participarea procentuală a ciclului I la realizarea producției
totale.
Exemplu: o pășune realizează la ciclul I, 35 % din producția anuală.
Determinările de pe teren au demonstrat că la ciclul I s-au obținut 6,30 t/ha
masă verde.
Pg = x 100 = 18 t/ha masă verde.
Pe pășunile netarlalizate se îngrădesc suprafețe de control de câte
100 m unde este interzis accesul animalelor și care se cosesc ori de câte ori
2

iarba ajunge la înălțimea de pășunat. După cântărire și raportare la hectar, se

126
află, prin însumare, producția globală. La fiecare recoltare se opresc probe
de câte 2 – 5 kg masă verde din care se separă plantele consumabile (M).
Astfel, se determină coeficientul de folosire:
k= x 100 în care:
M = greutatea plantelor consumabile;
N = greutatea totală a probei
Pe baza producției globale evaluate cu ajutorul suprafețelor îngrădite
și a coeficientului de folosire, se calculează producția consumată:
Pg =

b. Determinarea posibilității pășunii (capacitatea de pășunat)

Posibilitatea pășunii (capacitatea de pășunat) reprezintă numărul de
unități vită mare (U.V.M.) care poate fi întreținut pe 1 ha de pășune într-un
sezon de pășunat.
Se determină prin raportul dintre producția consumabilă (Pc) și
necesarul de masă verde pentru 1 U.V.M. în întreg sezonul de pășunat (N):
P=
Necesarul de masă verde a unei unități vită mare se calculează în
funcție de consumul zilnic (circa 60 kg. masă verde) și durata în zile a
perioadei de pășunat.
Datorită repartiției neuniforme a producției pe cicluri, posibilitatea
pășunii determinată prin formulă, se reduce cu 25 – 30 %.
Posibilitatea pășunii se poate calcula și în funcție de ,,valoarea
pastorală,, - indice sintetic ce se determină cu ajutorul datelor obținute în
urma cercetării vegetației pajiștilor.
P = Vp x c în care:
Vp = valoarea pastorală;
c = coeficient cuprins între 0,4 și 0,6 (aceste valori se aplică numai
dacă Vp s-a determinat prin metoda geobotanică). El rezultă din faptul că o
pajiște foarte bună, cu Vp = 5 poate întreține 2 – 3 UMV / ha.
b. Stabilirea numărului de tarlale
Numărul de tarlale în care se împarte o pășune se stabilește în funcție
de durata medie de refacere a vegetației după pășunat ® și numărul de zile
cât animalele pășunează consecutiv pe o tarla (n):
Nt = + 1 (tarlaua pe care pășunează efectiv animalele).

127
 Exemplu: la o pășune a cărei vegetație se reface într-o perioadă
medie de 35 de zile, iar animalele se mențin 5 zile consecutiv pe o tarla,
Nt = + 1 = 8 tarlale.
Numărul de tarlale mai poate fi determinat și în funcție de durata
ciclului de pășunat ( Cp ) care este mai mare decât perioada de refacere cu
numărul de zile cât animalele pășunează consecutiv pe o tarla. În exemplul
de mai sus:
Cp = 35 + 5 = 40 zile
Deci: Nt = = 8 tarlale.
După cum se observă, dacă calculul se face în funcție de durata
ciclului de pășunat nu se mai adaugă ,,tarlaua pe care pășunează efectiv
animalele,,.
Indiferent de modalitatea de calcul, la numărul determinat, se adaugă
1 – 2 tarlale de rezervă care pot fi introduse la pășunat în situații deosebite,
dar care, de obicei, sunt sustrase de la acest mod de folosire pentru
executarea, prin rotație a unor lucrări de îmbunătățire (supraînsămânțări,
reînsămânțări etc. ).
c. Determinarea desimii animalelor
Întrucât animalele nu pășunează concomitent pe întreaga pășune ci
grupat, pe câte o tarla a acesteia, încărcătura la hectar este mult mai mare
decât posibilitatea de pășunat calculată.
Această încărcătură momentană pe tarla poartă denumirea de
densitate. Se determină prin produsul dintre posibilitatea pășunii și numărul
de tarlale și se exprimă prin UVM / ha de tarla.
D = P x Nt
Cunoscând suprafața tarlalei și desimea, prin înmulțire, se calculează
numărul de UVM ce poate pășuna pe o tarla.
Exemplu: D = 0,9 x 8 = 7,2 UVM / ha de tarla.
Dacă o tarla are 5 ha:
7,2 X 5 = 36,0 UVM / tarla.
e. Determinarea suprafeței unităților de exploatare ( U.E.) și a
suprafețelor tarlalelor
În cazul unor efective mari de animale, suprafețele de pășunat se
împart mai întâi în ,,unități de exploatare ,, iar acestea, la rândul lor, în
tarlale. Numai astefel, poate fi aplicat pășunatul organizat.
Unitatea de exploatare reprezintă o suprafață de pășune care asigură
necesarul de hrană în sezonul de pășunat pentru circa 100 UVM.
Suprafața U.E. se determină astfel:
128
 U.E. (ha) = în care:
N = necesarul de masă verde pentru 100 UVM în sezonul de pășunat
(tone);
Pc = producția consumabilă, a pășunii ( t / ha m.v.).
Suprafața rezultată din calcul se majorează cu 10 – 15 % pentru a
dispune de rezerve în unele situații deosebite.
Suprafața unei tarlale se calculează împărțind suprafața U.E. la
numărul de tarlale. Acest lucru este posibil când producția pajiștii este
uniformă și deci tarlalele realizează cantități relativ egale de masă verde.
Dacă producția U.E. este neuniformă, tarlalele trebuie să aibă
suprafețe diferite, pentru a realiza producții cât mai apropiate. Această
situație nu este de dorit, de aceea, chiar în acest caz se delimitează
tarlalele egale, urmând ca pe parcurs, prin lucrări ameliorative, să se
uniformizeze producțiile.

5.RECUNOAȘTEREA ȘI STUDIUL

PLANTELOR FURAJERE ANUALE

5.1.Rădăcinoase
BETA VULGARIS L. ssp. CRASSA Alef. – Sfecla furajeră (fig. 111).
Este o plantă bienală din familia Chenopodiaceae, care formează în
primul an o rădăcină pivotantă și o rozetă de frunze, iar în al doilea an,
ramuri florifere.
Corpul sfeclei este format din trei părți: epicotilul sau coletul,
hipocotilul sau gâtul și rădăcina propriu-zisă.
Coletul este partea superioară a rădăcinii care crește la suprafața
solului, din care se formează în primul an o rozetă de frunze iar în anul al
doilea, tulpinile florifere.
Gâtul reprezintă porțiunea din gâtul sfeclei care este delimitat la
partea superioară de locul de inserție al ultimei frunze, iar la cea inferioară,
de locul de inserție a primelor radicele.
Rădăcina propriu-zisă este cuprinsă între locul de inserție al primelor
radicele și zona în care pivotal are 1 cm în diametru.
Ca aspect exterior, sfecla furajeră prezintă forme diferite, în funcție
de raportul dintre cele trei părți ale corpului: cilindrică, ovală, sferică.

129
 Se deosebește de sfecla de zahăr prin lipsa celor două șanțuri
longitudinale opuse, pentru care radicelele sunt răspândite pe toată suprafața
rădăcinii.
Frunzele adevărate sunt lung pețiolate, cu limbul oval – alungit până
la cordiform, cu suprafața netedă sau încrețită.
Florile sunt grupate câte 3 – 5 în glomerule. Fiecare floare este
alcătuită dintr-un perigon cu 5 sepale verzi, cu vârful recurbat către interior,
care protejează cele 5 stamine ale căror filament sunt înserate într-un inel ce
înconjoară ovarul.
Fructul este o glomerulă care conține mai multe nucule monosperme.
Culoarea glomerulelor este galben – deschisă, iar a nuculelor brun –
lucioasă.
Soiuri cultivate: monogerme: Monogal, Monoval, Dimonogal,
plurigerme: Polifurajer 26, Cyclop Poly,Ursus-Poly, Record-Poly Gigant,
Monovert.
DAUCUS CAROTA L. ssp. SATIVUS Hoffm. – Morcovul furajer
(fig. 112). Este o plantă bienală din familia Umbeliferae, care în primul an
dezvoltă un corp îngroșat alcătuit din aceleași 3 părți ca și la sfecla.
Capul este mic, uneori de culoare verde, gâtul redus, rădăcina bine
dezvoltată, de culoare albă, galbenă portocalie, roșie.
Frunzele cotiledonale sunt lineare, cele adevărate sunt penat –
compuse, sectate și lung pețiolate.
Tulpinile apar în anul al doilea de vegetație, sunt ramificate, striate
cilindrice, fistuloase acoperite cu peri scurți și groși.
Florile sunt de tipul 5 cu învelișul floral petaloid, de culoare albă,
așezate în umbele compuse.
Fructul este o dicariopsă, de formă oval – alungită cu fața ventrală
plană, cea dorsal cu 4 – 5 coaste prevăzute cu țepi.
Se cultivă soiul autohton De Banat.
BRASSICA NAPUS L. var. NAPOBRASSICA Echb. – Broajba, gulia
furajeră (fig. 113).
Este o plantă bienală din familia Cruciferae. Pentru nutreț se
folosește corpul pivotant îngroșat și frunzele.
Partea îngroșată are o formă sferică cu radicelele ce pornesc din
regiunea inferioară. Pulpa are o culoare albă sau galbenă, cu gust de ridiche.
Frunzele din rozetă sunt lung – pețiolate penat sectate, glabre.
Florile, pe tipul 4, apar în al doilea an și sunt grupate în inflorescențe
de tip racem.
130
 BRASSICA RAPA (L.) Thell. – Turnepsul, napul de miriște (fig.114).
Este o plantă bienală, din familia Cruciferae. Se deosebește de gulia
furajeră prin aceea că prezintă corpul de formă cilindrică sau cilindro –
conică, frunzele sunt păroase.
Se poate cultiva cu bune rezultate și în cultură succesivă.
5.2.Crucifere
BRASSICA NAPUS OLEIFERA D.C. – rapița Colza (rapița mare);
BRASSICA RAPA OLEIFERA D.C. – rapița Naveta (rapița mică).
Tulpina la rapița Colza este mai înaltă decât la Naveta. Frunzele la
prima specie sunt acoperite cu un strat de ceară, în timp ce la Naveta sunt
păroase, fără ceară.
Silicvele, la Colza sunt mai mari și au o poziție orizontală, pe când la
Naveta sunt mai mici și verticale.
Semințele la rapița Colza sunt mai bogate în ulei și de culoare mai
închisă la rapița Naveta.
Soiurile cultivate (de toamnă): Olt, Ratona, Tyfon, Perko, Liho,
Emerald.
BRASSICA OLERACEA L. var. Acephala D.C. – Varza furajeră
(fig.115). Este o plantă bienală, care nu formează căpățână ci numai
tulpini groase, înalte de 1,5 – 2 m pe care se inseră Frunze mari cu
pețiol gros, cărnos, dilatat, cu limbul întreg sau liniar pentafidat.
Rădăcina este pivotantă.
Inflorescența este un racem alungit și lax, cu flori mari, albicioase.
Fructul silicvă cilindrică sau slab turtită, cu semințe globuloase, de culoare
brun – închisă.
Se cultivă soiul Cavalier.
5.3.Tuberculifere
HELIANTHUS TUBEROSUS L. – Topinamburul (fig.116). Este o
plantă vivace din familia Compositae, care se aseamănă ca aspect general cu
floarea – soarelui.
În sol prezintă tuberculi de forme foarte neregulate, cu coajă albă,
roșie, violetă, albăstruie, mai subțire decât la cartof, de aceea se păstrează
mai greu.
Tulpina aeriană este erectă, cilindrică, pubescent și ramificată.
Frunzele sunt lung pețiolate, oval – lanceolate și ușor serate pe
margini, acoperite cu peri scurți și groși.
Florile grupate în calatidii, mici, sunt de două feluri: ligulate
(de culoare galbenă) și tubuloase.
131
 Rădăcina este puternic pivotantă.
Fructul, achenă, de culoare cenușie. În condițiile țării noastre nu se
formează fructe, de aceea planta se înmulțește exclusiv prin tuberculi.
5.4.Bostănoase
CITRULUS COLOCYNTHOIDES Pong. – Pepenele verde furajer
(fig. 117).
Este o plantă anuală din familia Curcubitaceae, cu sistem radicular
bine dezvoltat, puternic ramificat, ce ajunge până la 2 – 3 m adâncime.
Tulpina târâtoare, goală la interior, acoperită cu peri rigizii.
Frunzele, rigid – păroase, acoperite cu ceară, 3 – 5 lobate cu cârcei
axilari.
Este o plantă unisexsuat – monoică: florile mascule cu 5 sepale
aciforme, 5 petale galbene, concrescute și 5 stamine.
Florile female sunt mult mai mari, posedând un ovar inferior bine
dezvoltat.
Fructul este o bacă falsă, de formă cilindrică, ovală cu coaje de
culoare verde în diferite nuanțe, iar pulpa compactă, gălbuie, rar alb –
roșietică.
Semințele sunt de culoare cenușiu – verzuie.
CUCURBITA PEPO L. – Dovleacul comun (fig. 118).
Este o plantă anuală din familia Cucurbitaceae, cu rădăcina
pivotantă, bine ramificată ce poate pătrunde în sol până la 2 – 3 m adâncime.
Tulpina târâtoare, 5 – muchiată, fistuloasă, acoperită cu peri rigizii.
Frunze cordiforme, lung pețiolate, 5 – lobate, păroase iar pe nervuri
țepoase.
Plantă unisexsuat – monoică, cu florile female mai scurt pedunculate
decât cele mascule.
Fructul este o bacă (melonidă), de formă sferică, ovală, cu suprafața
netedă sau verucoasă, cu miezul fibros și fad, ce conține 4,5 – 7,5 % zahăr.
Semințele, de culoare albă, cu marginile evidente.
Se cultivă soiul Marița.
CUCURBITA PEPO var. OBLONGA – Dovlecelul (fig. 119), se
deosebește de dovleacul comun prin aceea că are tulpina mai scurtă iar
fructul de formă oval – alungită.
Fructele sunt de dimensiuni mai mici și ajung la maturitate eșalonat
și prin urmare vor fi recoltate în același mod.
CUCURBITA MAXIMA Luch. – Dovleacul alb, turcesc sau
comestibil (fig. 120), are tulpina cilindrică și ramificată.
132
 Frunzele sunt slab lobate, cu perișori fini, fără țepi penervuri.
Coaja fructului este subțire, de culoare galben – rozee sau argintie.
Miezul fără fibre, de culoare galbenă, dulce.
Semințele mari, albe sau galbene.

6. EVALUAREA PRODUCȚIEI FURAJELOR

DE VOLUM ÎN CÂMP ȘI DEPOZITE

Prin evaluare se înțelege operațiunea de estimare a producției cantitative

la hectar după o metodologie specific pentru fiecare cultură furajeră, fără a fi
necesară cântărirea întregii producții de pe unitatea de suprafață.
Rezultate cât mai apropiate de realitate se obțin când evaluarea este
executată într-o fază de vegetație premergătoare momentului recoltării.

6.1.Evaluarea producției de furaje în câmp

6.1.1.Evaluarea producțieie pajiștilor natural sau a culturilor furajere

semănate în rânduri dese.
În cazul pășunilor, evaluarea producției de masă verde se execută cu
puțin timp înainte de momentul de pășunat. Metodologia de lucru diferită în
cazul când pășunile sunt sau nu tarlalizate.
La fânețe, sau la culturile semănate în rânduri dese, producția de fân
se evaluează cu puțin timp înainte de cosit.
Evaluarea se execută pe suprafețe de control de cel puțin 1 m2, în 5
puncte, dispuse pe diagonal pentru tarlalele de până la 10 ha la care se
adaugă câte un punct pentru fiecare 5 ha în plus.
Masa verde recoltată în punctele de control se cântărește, se
raportează la hectar și se calculează media aritmetică a celor 3 sau mai
multe determinări, stabilindu-se producția medie a pajiștii.
Pentru transformarea în fân se pot folosi mai multe modalități, în
funcție de posibilitățile concrete.

133
 Astfel, producția din suprafețele de control se poate lăsa pe sol sau
se usucă artificial până la umiditatea de 16 %, după care se cântărește și se
raportează la hectar.
Dacă se dispune de balanțe și etuve cu care să se determine
conținutul de apă la masa verde, se folosește formula:
G = G1 în care:
G = producția de fân;
G1 = producția de masă verde;
a = umiditatea masei verzi la recoltare;
b = umiditatea STAS a fânului (15 – 16 %).
Pentru determinări expeditive se folosesc coeficienții din tabelul 13.
Întrucât în procesul de condiționare și depozitare au loc pierderi
cantitative, asupra producției estimate se aplică coeficienții de corecție
menționați în tabelul 14.
Pentru diferite scopuri, în literatură există tabele la fel ca cel cu
numărul 15, prin care producția furajelor de volum se poate transforma cu
ușurință dintr-o variantă de conservare în alta (exemplu producția de
semifân în siloz sau cea de semisiloz în semifân etc.).
6.1.2.Evaluarea producției la culturile
furajere semănate în rânduri distanțate sau în benzi
Dacă cultura este semănată în rânduri echidistanțate, pentru
evaluarea producției, se recoltează plantele de pe 10 m liniari, în 5 – 10
puncte pe diagonal tarlalei. Producția rezultată la fiecare punct se cântărește
și se calculează media aritmetică.

134
 Tabelul 13
Valori medii ale coeficienților pentru transformarea masei verzi în fân, semifân, semisiloz sau siloz

Tipul de furaj verde Umiditatea Coeficienți

la recoltare Fân 15-16 Semifân Semisiloz Siloz 65-75 % apă
% % apă 40-50 % 55-60 % apă
apă
Furaj de pe pajiști în care Prin împărțire
predomină: păiuș de livezi, 3 2 1,5 1
timoftică, obsigă,firuță,
raigras,păiuș roșu, pir crestata (toate 70-72
la înspicare). Porumb în lapte ceară, Prin înmulțire
Sudan, sorg cu bobul în lapte
0,33 0,50 0,66 1

Furaj de pe pajiști în care Prin împărțire

predomină: golomăț, 4 3 2 1,5
ovăzcior,raigras (toate la înspicare), Prin înmulțire
leguminoase la îmbobocire.
Graminee perene înainte de 0,25 0,33 0,50 0,66
înspicare

139
 Tabelul 14
Coeficienții de corecție pentru pierderile de furaj în procesul
conservării masei verzi

Varianta tehnologică Pierderi % Coeficienți de corecție

Fân pregătit pe sol 12-20 0,84
Fân pregătit prin ventilare 7-12 0,90
Semifân 5-7 0,94
Semisiloz 3-5 0,96
Siloz 2-3 0,97

Producția la hectar se determină aplicându-se formula:

Q = x 100 în care:
Q = producția medie / ha.
q = producția medie / 10 m.l.
d = distanța între rânduri (m).

Tabelul 15
Coeficienți pentru transformarea furajelor de volum în funcție de
modificarea procentului de umiditate

Furajul de Masă Verde Siloz Semisiloz Semifân Fân Substanță

volum și uscată
conținutul 80 % 70 % apă 70 % 60 % 55 % 50 % 45 % 40 % 16 %
de apă apă apă apă apă apă apă apă apă
- 80 % - 0,66 0,66 0,50 0,44 0,40 0,36 0,33 0,24 0,20
Masă
verde 70 % 1,50 - 1,00 0,75 0,66 0,60 0,54 0,50 0,35 0,30
Siloz 70 % 1,50 1,00 - 0,75 0,66 0,60 0,54 0,50 0,35 0,30
Semisiloz 60 % 2,00 1,33 1,33 - 0,88 0,80 0,72 0,66 0,47 0,40

55 % 2,25 1,50 1,50 1,12 - 0,90 0,82 0,75 0,53 0,45

Semifân 50 % 2,50 1,66 1,66 1,25 1,11 - 0,91 0,83 0,59 0,50

45 % 2,75 1,83 1,83 1,37 1,22 1,10 - 0,91 0,65 0,55

40 % 3,00 2,00 2,00 1,50 1,33 1,20 1,09 - 0,71 0,60

Fân 16 % 4,20 2,80 2,80 2,10 1,86 1,68 1,52 1,40 - 0,84
Substanță 5,00 3,33 3,33 2,50 2,22 2,00 1,82 1,66 1,19 -
uscată

140
 Transformarea unei categorii de furaje din prima coloană în alta se
realizează prin înmulțirea cantității respective cu coeficientul ce corespunde
coloanei cu furajul dorit.
Exemplu: 50 kg. masa verde cu 70 % umiditate x 0,60 = 30 kg.
semifân cu 50 % apă.
Pentru culturile semănate în benzi (exemplu la sfeclă) se procedează
astfel:
Se numără rândurile pe o lungime de 50 m, la capătul tarlalei și se
calculează numărul mediu de rânduri la metrul liniar (Nr). Se numără
plantele pe 10 metri liniari de rând, în mai multe puncte, pe diagonal lanului
și se calculează numărul mediu de plante la metrul liniar (Np).
Se recoltează mai multe plante, se cântăresc separate și se află
greutatea medie a unei plante (Gr). Se folosește formula:
P kg / ha = Nr x Np x Gr x 10.

6.2.Evaluarea cantității de furaje în depozite

Evaluarea cantității de fân din șire și stoguri se determină prin
produsul dintre volumul șirei sau stogului respective (V) și greutatea unui
m3 la fân (g).
G=Vxg
Greutatea unui m3 de fân influențată de compoziția botanică, timpul
care a trecut de la depozitare până în momentul evaluării și de alți factori cu
importanță mai redusă ca, faza de recoltare, umiditatea de depozitare,
înălțimea șirei etc.
Greutatea unui m3 de fân de diverse tipuri este dată în tabelul 16.
Volumul șirelor și stogurilor se determină prin măsurători și calcule.
La șire se măsoară lungimea, lățimea și racordarea (lungimea
profilului) în care scop este nevoie de o ruletă, o sfoară lungă și o greutate.
Lungimea (L) se măsoară la nivelul solului;
Lățimea (l) se determină la ambele capete ale șirei la înălțimea de
1 m de la suprafața terenului, făcându-se o medie între cele două măsurători.

141
 Tabelul 16
3
Greutatea unui m de fân, în kg, la diferite intervale de la depozitare

Nr. crt. Tipul fânului Durata de depozitare

3-5 15 zile 30 zile 90
zile zile
1 Fân de leguminoase 57 62 70 75
2 Fân natural sau din cultură cu procent mare de 55 60 67 70
leguminoase, perene sau anuale
3 Fân de graminee cultivate, perene sau anuale, de talie 45 50 55 62
înaltă
4 Fân natural de calitate superioară formay din ierburi 50 55 60 65
de talie mică
5 Fân natural de calitate mijlocie format din ierburi de 42 45 50 55
talie mijlocie
6 Fân de baltă sau buruienos 37 40 45 50

143
 La șirele cu umeri, la ambele capete sunt necesare două
determinări: una la nivelul solului și alta la umeri, după care se
calculează media celor 4 măsurători.
Racordarea I este dată de lungimea unei frânghii ce trece peste
coamă unind două puncte simetrice de pe laturile lungi ale șirei. Pentru
șirele uniforme sunt suficiente 2 – 3 măsurători (spre capete și mijloc), dar
la cele neuniforme sunt necesare 4 – 6 determinări, în final făcându-se
media acestora.
În funcție de forma șirelor, volumul se poate afla prin una din
formulele:
1.Pentru șire joase, cu lățimea mai mare decât înălțimea și cu vârful
rotunjit:
V = (0,52 R – 0,44 l) L x l.
2.Pentru șire înalte, cu lățimea mai mică decât înălțimea, cu vârful
rotunjit:
V = (0,52 R – 0,46 l) L x l.
3.Pentru șire cu vârful drept, indiferent de înălțime:
V = (0,56 R – 0,55 l) L x l.
4.Pentru șire cu vârful ascuțit, ce se îngustează treptat de la bază:
V= xL

Volumul stogurilor se determină pe baza măsurării circumferinței I și

racordării (R ).
Circumferința (C ) se măsoară la înălțimea de 0,5 m de la suprafața
solului. La stogurile cu umeri se fac două măsurători: una la suprafața
solului, a doua la umeri luându-se în calcul media acestora.
Racordarea (R ) este dată de lungimea unei frânghii ce unește, peste
vârf, două puncte simetrice situate la baza stogului, pe sol. Sunt necesare
două măsurători perpendiculare între care se fac media aritmetică.
Volumul se poate afla prin una din formulele:
(I) V = (0,04 R – 0,012 C) C2

(II) V=( - ) C2
Volumul șirelor și stogurilor poate fi evaluat în mod expeditiv, desigur,
cu mai puțină precizie și pe baza unor tabele ca cele prezentate în anexa 2.

144
 7.ALCĂTUIREA SCHEMELOR DE CONVEIER VERDE

Producerea de furaje verzi în cadrul conveierului, adică în mod

continuu, de primăvara cât mai timpuriu până toamna cât mai târziu, în
cantități suficiente pentru întreg efectivul de animale, de calitate
corespunzătoare și la un cost redus, presupune o bună organizare, ca și o
solidă bază tehnico –materială.
Indiferent de specia de animale pentru care se organizează
conveierul, este necesară cunoașterea anumitor elemente și anume:
-necesarul de furaj verde zilnic, decadal și lunar pentru specia și
numărul de animale luate în considerare;
-producția și repartizarea anuală, pe recolte, la plantele perene,
inclusive la pajiștilenaturale;
-însușirile biologice ale plantelor anuale ce pot fi introduse în
conveierul verde (durata de timp de la semănat până la recoltare, durata perioadei
de folosire, producția cantitativă și perioada când poate fi recoltată).
Necesarul de furaj verde
Se calculează cu ocazia întocmirii balanței furajere, defalcat, pe
decade și luni, ținându-se seama de mișcarea efectivului de animale și de
rația zilnică pentru fiecare specie și categorie de animale (tabelul 17).
Legat de stabilirea necesarului de masă verde se planifică și durata
conveierului și anume: 160 – 180 zile în câmpie și circa 150 zile în regiunea de deal.

Tabelul 17
Necesarul zilnic de nutreț verde pentru un animal (kg)

Nr. Specia și categoria de Greutatea medie Producția medie Kg m.v.

crt. animale kg
1 Tauri 500 - 25
2 Tauri 600 - 30
3 Vaci cu lapte 500 3000 1 53
4 Vaci cu lapte 600 3600 1 62
5 Juninci gestante 450 - 50
6 Tineret taurin sub 1 an 180 0,8 kg spor 25
7 Tineret taurin peste 1 an 350 0,7 kg spor 36
8 Boi de muncă 600 - 45
9 Berbeci reproducție, 90 15 kg 11
lână fină
10 Berbeci reproducție, 60 7,5 kg 10
lână semifână
11 Oi, lână fină 70 7,0 kg 9
145
 12 Oi, lână semifină 50 3,5 kg 8
13 Oi, lână grosieră 40 2,2 kg 6
14 Tineret ovin 3-9 luni 35 - 4
15 Tineret ovin 12-18 luni 50 3,5 kg 6
16 Batali, lână fină 80 12 kg 8
17 Batali, lână semifină 60 5,5 kg 6
18 Cai de muncă 500 - 53
19 Scroafe cu purcei 180 9 purcei 8
20 Tineret porcin peste 4 60 4
luni

Producția și repartizarea anuală pe recolte la plantele perene,

inclusive la pajiști naturale

Pentru introducerea pajiștilor în cadrul conveierului este necesară

cunoașterea producției pe cicluri precum și perioada calendaristică
aproximativă când se realizează acestea. În general, pășunile natural dau 2 –
4 cicluri de pășunat pe an, iar cele semănate, 3 – 5 la neirigat și 4 – 8 la
irigat (tabelul 18).

Tabelul 18
Date orientative privind repartizarea producției de masă verde pe cicluri de
pășunat sau coase

Cultura % din producția totală

repartizată pe cicluri
I II III IV V V
I
Pajiști De deal de iarba vântului 30 35 20 10 5 -
permanente De munte de păiuș roșu 40 25 20 15 - -
Alpine de țepoșică 60 40 - - - -
Inundabile din lunci 15 30 20 20 10 5
De stepă, cu firuță cu bulbi și 70 30 - - - -
peliniță
Pajiști Pe bază de golomăț sau păiuș de 30 25 25 15 5 -
temporare livezi
Pe bază de păiuș înalt 40 30 10 10 10 -
Pe bază de timoftică 45 20 20 10 5 -
Pe bază de raigras peren 35 20 15 20 10 -
Lucernă neirigată 50 35 15 - - -
Lucernă irigată 33 25 20 12 10 -
Trifoi roșu 50 40 10 - - -
Iarbă de Sudan 75 25 - - - -
146
 Cunoașterea însușirilor biologice ale plantelor ce intră în conveierul
verde
Alegerea culturilor se face în funcție de condițiile pedoclimatice și
cele de cultură, precum și de specia și categoria de animale. Date orientative
privind zonarea culturilor se prezintă în tabelul 19.
În funcție de însușirile agrobiologice, vor fi alese culturile care pot
produce nutreț în perioadele deficitare și dau cele mai mari producții în
condițiile de cultură. Atenție deosebită se va acorda celor care pot asigura
nutrețuri în perioadele critice: primăvara timpuriu, în jumătatea a doua a
verii și în prima parte din toamnă.

Tabelul 19
Însușirile agrobiologice ale principalelor culturi din conveierul verde

Cultura Zona Durata Data Perioad Producția Înălțimea Nr. de Viteza de

de semă aprox. a a de medie la care se otave otrăvire
cultură nat începerii folosire t/ha m.v. folosește
până la folosirii zile cm. Prima A doua
folosire otavă otavă
zile zile zile
Secară C:D - 10-15 IV 15-20 16-18 25-40 - - -
Rapiță de C:D - 10-15 IV 15-20 30-60 30-40 - - -
toamnă
Borceag C:D - 15-20 IV 20-25 20-22 35-40 - - -
de toamnă
Raigras C:D - 10-15 IV 20-25 40-60 30-40 3-4 28-30 30-35
aristat
Borceag C:D 55-70 25 V-1VI 20-22 18-20 30-40 - - -
primăvară
ep. I
Borceag C:D 50-60 5-15 VI 20-22 16-20 30-40 - - -
primăvară
ep. II
Lucernă C - 1-5 V 25-30 15-30 20-30 2-3 25-35 30-40
Sparcetă C:D - 20-25 V 15-20 10-15 50-60 1 30-40 -
Iarbă C 55-70 5-10 VII 18-20 15-20 20-30 2 40-50 30-35
Sudan
ep. I
Iarbă C 45-50 15-20 18-20 15-18 20-30 2 40-50 30-35
Sudan VII
ep. II
Iarbă C 40-45 10-15 18-20 14-16 20-25 1 30-50 -
Sudan VIII
miriște
147
Porumb C:D 60-70 1 VII 20-25 20-25 40-50 - - -
ep. I
Porumb C:D 55-65 15 VII 20-25 18-22 40-50 - - -
ep. II
Porumb C:D 40-55 10 VIII 20-25 10-15 35-40 - - -
miriște
păioase
Sorg C 80-90 5-10 VII 15-20 20-30 40-50 1-2 20-25 30-40
Sorg C 60-80 25 VIII 15-20 20-25 40-60 1 30-35 -
miriște
Bostă C:D 70-100 1 IX 30-100 15-40 - - - -
noase
Sfeclă C:D 110- 1 IX 30-40 40-60 - - - -
120
Pășune C:D - 10 V 15-20 15-20 12-15 1-3 30-40 40-50
naturală
Pășune C:D - 1V - 25-80 16-20 3-6 20-30 25-35
semănată

La alegerea culturilor pentru conveierul verde se va ține seama ca

furajarea animalelor să fie echilibrată, așa fel ca acestea să nu fie hrănite
perioade lungi numai cu nutrețuri bogate în hidrați de carbon și sărace în
protein (porumb de exemplu) și nici invers (lucernă).
În scopul realizării unei continuități în producerea de nutreț verde se
va recurge la toate măsurile indicate în acest sens, cum sunt:
-agrotehnică diferențiată privind desimea plantelor, fertilizarea,
irigarea, epoca de semănat, modul de folosire;
-folosirea unor soiuri și hibrizi din aceeași specie dar cu perioade
diferite de vegetație;
-culturi furajere succesive;
-valorificarea tuturor resurselor de nutreț verde, cum sunt resturile de
la grădina de legume, coletele și frunzele de la sfecla de zahăr, pășuni
ocazionale din păduri, miriști etc.
Întocmirea schemelor de conveier verde
Pentru fiecare specie de animale se alcătuiesc scheme de conveyer
separate. Cele mai complexe și totodată mai frecvente sunt schemele
alcătuite pentru taurine.
Schemele de conveier care pot fi numerice sau grafice, trebuie să
cuprindă următoarele rubrici: cultura, data semănatului, producția
planificată la hectar și totală, suprafața. De asemenea, defalcat pe
decade și luni, se trece necesarul de masă verde calculat în funcție de
efectivul de animale.
148
 Dacă la unitate există pajiști (naturale sau temporare) prima operație
constă în introducerea lor înconveier, pe cicluri, menționându-se producția
și durata acestora.
Urmează apoi fixarea culturilor care să acopere deficitul de nutreț în
perioadele în care pajiștile nu acoperă necesarul de masă verde.
Se calculează suprafața necesară pentru fiecare cultură cu ajutorul
formulei:

S= în care:
S = suprafața în ha;
D = durata de folosire a culturii în zile;
N = necesarul zilnic de nutreț pentru întreg efectivul de animale;
P = producția medie la ha.
Suprafața rezultată din calcul se majorează cu 10 – 20 % pentru a
avea un coefficient de siguranță în cazul unor condiții climatic mai puțin
favorabile sau evenimente neprevăzute.
În final, se fac calculi necesare pentru a compara necesarul de furaje
cu ceea ce se asigură și se propun soluții pentru acoperirea eventualelor
deficite. Se stabilește suprafața totală a conveierului, fără a se ține seama de
culturile succesive, care pe schemă se marchează cu paranteze. Se
calculează încărcarea cu UMV / ha, care reprezintă unul din indicatorii de
apreciere ai eficienței economice a conveierului.
Orientativ, pentru 1 UVM sunt necesare următoarele suprafețe: 0,3 –
0,5 ha în câmpie, la neirigat, în condiții normale de cultură; 0,20 – 0,25 ha
în câmpie, la neirigat, în condiții foarte bune de cultură; 0,17 – 0,20 ha la
irigat în toate zonele.

149
 Schema unui conveier verde mixt pentru 100 U.V.M. în silvostepa Olteniei

CULTURA Epoca de Producția Producția Suprafața Eșalonarea consumului de nutreț verde (t)
semănat planificată t/ha totală t m.v. ha
m.v. IV V VI VII VIII IX X

1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3
Rapița II 18 72 4 22 50 - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Borceag de II 21 126 6 - - 50 50 26
toamnă
Pășune naturală - 15 165 11 - - - - 24 27 26 - - - 15 20 20 - - - 5 27 - - -
Lucernă veche 5 100 (20) - - - - - - - - - - - - - - - 15 45 28 12 - -
Borceag prim. 5-15 III 18 81 4,5 - - - - - 28 33 20 - - - - - - - - - - - - -
epoca I
Borceag prim. 20-25 III 16 96 6 - - - - - - - 30 66 - - - - - - - - - - - -
epoca II
Porumb după 20-25 IV 25 100 (4) - - - - - - - - - 50 35 15 - - - - - - - - -
raăiță
Porumb după 10-20 V 20 60 (3) - - - - - - - - - - - 20 40 - - - - - - - -
borceag tomn.
Porumb după borceaguri 10-20 10-20 V 20 140 (7) - - - - - - - - - - - - 50 55 35 - - - - -
V
Rădăcinoase - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
NECESAR - - - 34,522 50 50 50 50 55 50 50 50 50 50 55 50 50 55 50 50 50 - - -
EXISTENT - - - - 22 50 50 50 50 55 59 50 66 50 50 55 60 50 55 50 50 55 - - -
EXCEDENT - - - - - - - - - - 9 - 16 - - - 10 - - - - 5 - - -
DEFICIT - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

150
 Schema unui conveier verde artificial pentru 100 taurine, pe bază de porumb și lucernă, în câmpie la neirigat

CULTURA Epoca de Producția Producția Suprafața Eșalonarea consumului de nutreț verde (t)
semănat planificată t/ha totală t m.v. ha
m.v. IV V VI VII VIII IX X

2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2
Secară m.v. II 17 85 5 50 35 - - - - - - - - - - - - - - - - -
Borceag de II 20 80 4 - 15 65 - - - - - - - - - - - - - - - -
toamnă
Lucernă veche 30 210 7 - - - 50 55 - - 50 20 - - - - 35 - - - - -
Borceag de 5-15 III 18 100 5,5 - - - - - 50 50 - - - - - - - - - - - -
primăvară
Porumb în rânduri 1-10 V 25 87 3,5 - - - - - - - - 37 50 - - - - - - - - -
dese
Porumb în rânduri 1-10 V 31 155 (5) - - - - - - - - - - 55 50 50 - - - - - -
rare
Porumb în miriștea V-VI 15 105 (7) - - - - - - - - - - - - - 20 60 25 - - -
borceagurilor
Iarbă de Sudan 1-10 v 10 100 (10) - - - - - - - - - - - - - - - 35 65 - -
Sfeclă III 50 100 2 - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
NECESAR - - - - 50 50 50 50 55 50 50 50 50 50 55 50 50 55 50 50 50 - -
EXISTENT - - - - 50 50 65 50 55 50 50 50 57 50 55 50 50 55 60 60 65 - -
EXCEDENT - - - - - - 15 - - - - - 7 - - - - - 10 10 15 - -
DEFICIT - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

151
 Schema unui conveier verde artificial pentru 100 U.V.M. (taurine), în câmpie la irigat

CULTURA Epoca Producția Producția Suprafața Eșalonarea consumului de nutreț verde (t)
de planificată totală t ha IV V VI VII VIII IX X
semănat t/ha m.v. m.v.
2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 3
Borceag de II 20 120 6 60 60 - - - - - - - - - - - - - - - - -
toamnă.
Pajiște veche 53 636 12 - - 60 60 66 60 60 60 50 50 50 - - 40 40 40 - -
semănată
Porumb în 25 IV-5 25 150 (6) - - - - - - - 10 60 60 20 - - - - - - - -
miriștea V
borceagurilor
Porumb în 20-30 20 150 (7,5) - - - - - - - - - - - - 62 68 20 - - - -
miriștea orz VI
boabe
Lucernă veche - - - - - - - - - - - - - - 10 - - - 20 20 20 10
Sfeclă colete, III 20 90 (4,5) - - - - - - - - - - - - - - - - - 40 50
frunze
NECESAR - - - - 60 60 60 60 66 60 60 60 60 66 60 60 66 66 60 60 60 60 60
EXISTENT - - - - 60 60 60 60 66 60 60 70 60 110 70 60 62 68 60 60 60 60 60
EXCEDENT - - - - - - - - - - - 10 - 50 4 - 2 2 - - - - -
DEFICIT - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

152
 Schema unui conveier verde pentru 100 vaci cu lapte, în câmpie

Nr. Culturile Data Producția Suprafața Perioada de folosire

crt. semănatului Media Totală
t/ha t IV V VI VII VIII IX X

1 Borceag 1-15 II 16 128 8 60 68 - - - - -

de
toamnă
2 Lucernă Veche 30 390 13 - 150 140 40 - 40 20
3 Borceag 15-20 III 24 48 2 - - 48 - - - -
de
primăvară
4 Porumb + 20-25 IV 40 120 3 - - - 84 36 - -
soia
rânduri
dese
5 Porumb + 20-25 IV 40 320 8 - - - 80 160 60 20
soia
rânduri
rare
6 Porumb 15-20 V 15 120 (8) - - - - - 100 20
în miriște
7 Dovleci 10 V 40 120 3 - - - - - - 120
sau sfeclă
TOTAL ASIGURAT 1266 37 60 218 188 204 196 200 180
TOTAL NECESAR 1164 60 186 180 186 186 180 186
EXCEDENT 102 - 32 8 18 10 20 -

8. APRECIEREA CALITĂȚII FURAJELOR

8.1.Aprecierea calității fânului

Cunoșterea calității fânului este foarte necesară întrucât, pentru o

alimentație rațională a animalelor, fânul valoros trebuie administrat vacilor
de lapte și tineretului taurin, cel cu multe rogozuri cabalinelor, care îl
valorifică mai bine, iar cel mucegăit, stricat, precum și cel cu peste 1 %
plante toxice, nu trebuie dat în hrana animalelor. Fânurile mărunte cu multe
buruieni, sunt mai indicate în hrana ovinelor.
Cele mai precise date privind calitatea fânului se obțin prin analize
chimice, de digestibilitate palatabilitate. În practică însă, se utilizează

153
metode mai simple și expeditive ce fac apel la caracterele exterioare și la
compoziția botanică.
Aprecierea calității fânului după caracterele exterioare, se referă la
culoare, miros, gradul de prăfuire și epoca de recoltare. Întrucât aprecierea
acestor însușiri este subiectivă se recomandă ca la formularea concluziei
finale să se țină seama și de datele obținute prin analiza botanică.
Culoarea unui fân valoros trebuie să fie verde, cât mai apropiată de
cea a plantelor din care a provenit. Fânul uscat mult timp la soare are o
culoare gălbuie, apropiată de a paielor de cereale, iar cel pregătit pe timp
ploios, brună, fapt ce indică o calitate inferioară.
Mirosul fânului de calitate bună este aromat, plăcut. Fânul mucegăit
are un miros specific, care poate fi mai bine pus în evidență (dacă există
dubii) prin introducerea unei probe într-un pahar cu apă caldă și
reexaminarea, prin miros, după 2 – 3 minute.
Gradul de prăfuire se apreciază prin cantitatea de praf ce rezultă la
scuturare. Prezența prafului arată că fânul a fost lăsat pe teren, pentru uscare, o
perioadă prea lungă, transportat și depozitat în condiții necorespunzătoare, sau,
are o vechime mare. În acest caz are o calitate inferioară.
Epoca de recoltare poate fi apreciată după prezența sau absența
florilor, inflorescențelor sau semințelor plantelor dominante. La un fân de
calitate bună nu trebuie să se găsească decât flori și inflorescențe întrucât,
epoca optimă de recoltare este la înspicare – înflorirea speciilor dominante.
Dacă în inflorescențe se găsesc semințe formate sau, dacă acestea
sunt prezente în scuturătură, înseamnă că s-a recoltat prea târziu și deci,
calitatea este inferioară.

Aprecierea calității fânului după compoziția botanică

Este o metodă mai precisă, prin care se determină raporturile
cantitative dintre grupele economice de plante.
Se execută o analiză gravimetrică asupra unei probe medii de circa
500 g, rezultată prin înjumătățire repetată dintr-o cantitate de fân mai mare.
Acestea se formează din mai multe probe parțiale, de 200 – 250 g extrase
din diferite puncte ale șirei sau stogului și omogenizate pe o prelată.
Când se constată fân încins sau mucegăit în proporție de peste 10 %,
fânul se consideră impropriu pentru animale și nici nu se mai analizează.
Proba medie se separă pe grupe și subgrupe economice de plante,
acestea se cântăresc și se exprimă procentual față de greutatea totală a
probei, așa cum se exemplifică în tabelul 20.

154
 Tabelul 20
Buletin de analiză gravimetrică – agonomică la proba de fân
provenită de la …….

Nr. Grupa de plante Greutatea %

crt. g
1 Graminee bune furajere 150 30
2 Alte graminee 100 20
3 Leguminoase bune furajere 15 3
4 Alte leguminoase 60 12
5 Rogozuri 15 3
6 Plante din alte familii botanice 150 30
din care:
-consumabile; 100 20
-neconsumabile; 50 10
-toxice, vătămătoare - -
7 Scuturătură 10 2

După datele înscrise în tabel se constată că proba medie de fân a fost

alcătuită din
1 / 3 graminee și leguminoase bune furajere (30 + 3 = 33 %), iar circa 1 / 3
plante din alte familii botanice ( 30 % ), scuturătură în proporție redusă, iar
plantele toxice lipsesc. Pe baza acestor date se poate aprecia ca mijlocie
calitatea fânului respectiv.

Determinarea calității fânului prin metoda punctajului

Metoda punctajului permite formularea unor concluzii mai complete,
întrucât îmbină aspectele cu compoziția botanică. Se bazează pe acordarea
unor note și efectuarea unor scăzăminte în funcție de caracteristicile fânului.
Astfel, pentru fiecare procent de plante bune furajere se acordă
1 punct, pentru cele de calitate mijlocie câte 0,6 puncte, iar pentru cele de
calitate inferioară, câte 0,2 puncte.
Din totalul punctajului obținut se va scade 20 sau 30 %, dacă
recoltarea s-a făcut la fructificare, respectiv după scuturarea semințelor. De
asemenea, punctajul se diminuează cu 20 % când culoarea este galbenă și
mirosul slab, sau cu 40 % dacă fânul are culoare brună și miros de mucegai.
În cazul când există tulpini grosiere, pentru fiecare procent se scad 1,25
puncte (tabelul 21).

155
 Tabelul 21
Notarea calității fânului
Nr. Specificare - -
crt.
1 GRUPE DE CALITATE - -
-Plante bune furajere 1 -
-Plante de calitate mijlocie 0,6 -
-Plante de calitate inferioară 0,2 -
2 EPOCA DE RECOLTARE - -
-Până la înflorire - -
-La fructificare - 20 %
-La scuturarea semințelor - 30 %
3 CULOAREA ȘI MIROSUL - -
-Verde cu aromă plăcută - -
-Galbenă cu aromă slabă - 20 %
-Brună cu miros de mucegai - 40 %
4 TULPINI GROSIERE - 1,25 pct.
(pentru fiecare procent)

Când fânul are culoare brună și miros de mucegai, când conține

peste 1 % plante toxice sau poate 80 % tulpini grosiere, se consideră
impropriu pentru hrana animalelor.
După punctajul rămas final, se apreciază:
-fân foarte bun 80 – 100 puncte;
-fân de calitate mijlocie 60 – 80 puncte;
-fân de calitate slabă 40 – 60 puncte;
-fân de calitate foarte slabă sub 40 puncte.
Exemplu: un fân recoltat la epoca optimă, de culoare gălbuie, cu
aromă slabă, cu 8 % tulpini grosiere, alcătuit din:
Graminee:
-bune furajere 21 % x 1 = 21,0 puncte;
-de calitate mijlocie 25 % x 0,6 = 15,0 puncte;
-de calitate inferioară 6 % x 0,2 = 1,2 puncte.
Leguminoase:
-bune furajere 14 % x 1 = 14,0 puncte;
-alte leguminoase 7 % x 0,6 = 4,2 puncte.

156
 Alte specii:
-bune furajere 5 % x 1 = 5,0 pct.
-de calitate mijlocie 10 % x 0,6 = 6,0 pct.
-de calitate slabă 12 % x 0,2 = 2,4 pct.
Total 68,8 pct.
Din totalul de 68,8 puncte se scad 23,76 puncte (13,76 pentru
culoare și miros și 10 pentru tulpini grosiere) și rezultă un punctaj final de
45,04 ceea ce înseamnă că fânul considerat este de calitate slabă.
8.2.Aprecierea calității furajului însilozat
Înainte de a fi administrat în hrana animalelor, nutrețul însilozat se
examinează din punct de vedere al calității. Aprecierea calității este necesară
deoarece aceasta influențează direct producția și sănătatea animalelor.
În acest scop, din diferite puncte ale silozului se extrag un număr de
probe parțiale din care se alcătuiește, prin omogenizare și înjumătățire o
probă medie de 2 – 3 kg. Analiza poate fi făcută imediat sau ulterior, proba
fiind păstrată în borcan de sticlă cu dop prevăzut cu etichetă în care se
specifică numele persoanei ce a luat proba, data, numărul silozului etc.
Aprecierea calității cuprinde examene organoleptice (culoare, miros,
etc.) completate cu cel puțin o analiză fizico – chimică de aciditate.
Culoarea nutrețului însilozat trebuie să fie cât mai apropiată de aceea
a plantelor în momentul însilozării, ținând cont de faptul că prin fermentare
acidă pigmentul verde suferă o ușoară decolorare. Culoarea nutrețului
variază în funcție de plantă, de faza de vegetație în care s-a recoltat, precum
și de procesele biochimice din siloz. Așa de exemplu, plantele tinere au o
culoare verde – închis față de cele mature. Fermentația acetic determină o
culoare mai gălbuie a nutrețului, iar temperatura prea mare (50 – 55 C 0 ) ca
și mucegăire o culoare brun – închisă. Temperatura prea ridicată poate duce
la caramelizarea sau chiar carbonizarea nutrețului.
Nutrețul însilozat de bună calitate provenit din porumb recoltat în
faza de lapte – ceară este de culoare galben – verzui, în faza de ceară, galben
– deschis, de la înspicare până în faza de lapte are o culoare verde – închis,
iar cocenii recoltați și însilozați imediat după recoltarea știuleților au o
culoare gălbui – deschisă. Însilozarea mai târzie, ca și umiditatea mai mică
de 65 % determină culoarea cafenie până la brun – închisă.
În funcție de culoare, calitatea nutrețului se apreciază prin
următoarele note:
3 = culoare verde – deschis sau galben – verzui;
2 = culoare galbenă sau verde – închis;
157
 1 = culoare brună, neagră – verzuie;
0 = culoare neagră.
Mirosul se apreciază prin strivirea unei mici cantității de nutreț în
mână sau prin introducerea unei probe într-un borcan cu dop șlefuit care se
deschide după câteva minute. Mirosul plăcut, aromat, de mere coapte sau de
pâine proaspătă indică un nutreț însilozat de bună calitate.
Când mirosul este ușor înțepător, de acid acetic, arată o calitate
mijlocie, iar cel puternic înțepător, respingător, de rânced sau gunoi de
grajd, și persistent, dovedește prezența aciduluibutiric, deci o slabă sau
foarte slabă calitate a nutrețului. De asemenea, silozul este impropriu pentr
animale dacă prezintă miros de mucegai.
După miros, notarea se face asrfel:
4 = miros aromat, de mere, pâine, ușor înțepător;
3 = miros slab aromat, ușor înțepător;
2 = miros înțepător, de acid acetic;
1 = miros slab, de acidbutiric;
0 = miros respingător, de acidbutiric.
Aciditatea se determină prin metoda Mihin astfel:
Din proba de analiză sa iau circa 100 g nutreț care se introduc într-un
pahar de laborator peste care se toarnă apă distilată până la acoperirea
completă. Se agită cu o baghetă și după 10 – 15 minute de repaus, se
filtrează. Din filtrate se iau circa 2 cm3, se pun într-o eprubetă peste care se
adaugă două, trei picături de indicator Mihin (amestec de roșu de metal și
albastru de brom timol în părți egale), apoi se apreciază valoarea ph după
culoarea către care virează filtratul.

Notarea se face astfel:

Culoarea Valoarea Ph Nota

Roșu – carmin Sub 4,2 5
Roșu – portocaliu 4,2 – 4,6 4
Portocaliu 4,6 – 5,1 3
Galben 5,1 – 6,1 2
Galben – verzui 6,1 – 6,4 1
Verde 6,4 – 7,2 0
Verde –albastru 7,2 – 7,6 0

158
 Prin totalizarea notelor acordate la aprecierea culorii, mirosului și
acidității, calitatea nutrețului este caracterizată astfel:
-foarte bună 11 – 12 pct.
-bună 9 – 10 pct.
-mijlocie 7 – 8 pct.
-inferioară 4 – 6 pct.
-impropriu 0 – 3 pct.
În paralel, se mai fac observații asupra structurii, gustului și
suculenței nutrețului însilozat.
Structura unui nutreț de bună calitate trebuie să fie asemănătoare cu
aceea a plantelor din care a provenit, fiind posibilă identificarea diferitelor
organe (frunze, tulpini, inflorescențe) ca și eventual, consistența bobului.
Dacă nutrețul se prezintă ca o masă compactă, mucilaginoasă sau
sfărâmicioasă, înseamnă că nutrețul este de calitate inferioară, că însilozarea
nu a avut loc în mod normal.
Gustul unui nutreț însilozat de calitate bună este plăcut, acrișor –
dulceag, ușor aromat. Gustul leșiatic, neplăcut, amar, arată o calitate
inferioară.
Suculența variază după metoda de însilozare, trebuie să fie de 60 –
65 % la silozul propriu-zis, și de 40 – 60 % la semifân sau semisiloz. Sub,
sau peste aceste limite, însilozarea nu a decurs în mod normal, iar calitatea
nutrețului este inferioară.
În afară de această metodă expeditivă, ușor de aplicat în practică, se
pot face analize de calitate mult mai complexe și desigur, mai precise,
numai în laboratoare de specialitate. Se execută analize asupra unor factori
care determină reușita însilozării, cum sunt conținutul de zaharuri și
capacitatea tampon, precum și determinări de calitate ca ph (după metode
precise), conținutul de acizi, lactic, acetic și butiric, cantitatea deamoniac.
După conținutul de aciziorganici, la un nutreț de bună calitate,
raportul între acidul lactic și cel acetic trebuie să fie de 2 / 1 iar acidul
butyric să lipsească.
Se mai pot executa și analize microbiologice, pentru evidențierea
diferitelor bacterii, drojdii sau mucegaiuri.

159
 Anexa 1
Indicii specifici de calitate (Is) și de umiditate (U) la principalele plante din
pajiști (după Kovacs J. Attila, 1979

Specia Is U Specia Is U
Agropyron intermedium 1 3 Festuca arundinacea 4 7
Agropyron pectiniforme 3 3 Festuca ovinn 1 3
Agropyron repens 2 5 Festuca pratensis 5 6
Agrostis canina 2 6 Festuca rubra 3 5
Agrostis rupestris x 4 Festuca pseudovina 1 3
Agrostis stolonifera 3 6 Festuca rupicola 1 3
Agrostis tenuis 3 x Festuca varinata 1 2
Alopecurus geniculatus 1 9 Festuca valesiaca 1 2
Alopecurus pratensis 4 7 Festuca versicolor 1 3
Anthoxanthum odoratum 1 x Glyceria maxima x 10
Arrhenatherum elatius 4 5 Glyceria fluitana x 9
Botriochloa ischaemum x 3 Glyceria plicata x 10
Brachypodium pinnatum 1 4 Heliototrichon pubescens
Brachypodium silvaticum 1 5 Holcus lanatus 2 6
Briza media 1 x Koeleria cristata x 3
Bromus arvensis 1 4 Koeleria pyramidata x 3
Bromus commutatus x 5 Lolium multiflorum 5 5
Bromus erectus 2 3 Lolium perenne 5 5
Bromus inermis 4 4 Molinia coerulea x 7
Bromus japonicus 1 2 Nardus stricta x x
Bromus mollia x x Phleum pratense 5 5
Bromus ramosus 1 6 Phleum phleoides 2 2
Bromus aquarrosus x 3 Phleum alpinum 2 5
Bromus sterilis x 3 Poa alpina 3 5
Bromus tectorum 1 3 Poa bulbosa 2 3
Calamagrostis arundinacea x 5 Poa compressa 2 3
Calamagrostis epigeica x 5 Poa laxa x 5
Cynosurus cristatus 3 5 Poa nemoralis 3 5
Dactylis glomerata 5 5 Poa pratensis 4 5
Deschampsia caespitosa x 7 Poa palustria 3 9
Deschampsia flexuosa x 7 Poa trivialis 3 7
Puccinellia distans 3 x ROGOZURI
Setaria glauca x 5 Carex canescens x 9
Setaria verticillata x 4 Carex curvula x 4
Setaria viridis x 4 Carex spicata x x
Trisetum flavescens 4 x Carex hirta x 6
Typhoides arundinacea 2 8 Carex leporina x 7
Ventenata dubia x 5 Carex vulpina x 9
LEGUMINOASE Carex davalliana x 9

160
Anthyllis vulneraria 2 4 Carex stellulata x 9
Astragalus cicer 1 3 Carex humulie x 3
Astragalus onobrychis 1 3 Eriophorum sp. x 9
Coronilla varia x 4 Juncus conglomeratus x 7
Galega officinalis x 6 Juncus effusus x 7
Genista sagittalis x 4 Eleochoaris palustris x 10
Genista tinctoria x x Luzula campestris x 4
Lathyrus niger x 4 Luzula silvatica x -
Lathyrus pratensis x 6 Luzula spadicea x -
Lathyrus tuberosus x 4 Luzula sudetica x -
Lotus corniculatus 4 4 DIVERSE
Medicago falcata 4 3 Achillea collina 2 2
Medicago lupulina 4 4 Achillea millefolium 2 4
Medicago sativa 4 3 Achillea pannonica 2 3
Melilotus albus 2 4 Aconitum tauricum x 5
Melilotus officinalis 2 3 Adonis vernalis x 3
Onobrychis viciifolia 4 3 Aegopodium podagraria x 6
Trifolium arvense 2 2 Ajuga genevensis x 4
Trifolium campestre 2 4 Ajuga reptans x 6
Trifolium dubium 2 5 Alchemilla vulgaris 2 6
Trifolium fragiferum 3 7 Allium sp. x 3
Trifolium hybridum 4 6 Alisma plantago x 10
Trifolium montanum 3 3 Anemone silvestris x 3
Trifolium pratense 4 x Anthiriscus silvestris x 5
Trifolium repens 4 x Asperula tinctoria x 4
Vicia cracca 2 5 Atropa belladona x 5
Vicia pannonica 1 3 Angelica silvestris x 8
Vicia sativa 3 x Anthenaria dioica x 4
Arnica montana x 5 Equisetum palustre x 7
Bellis perennis 1 x Eringium campestre x 3
Calluna vulgaris 1 x Euphorbia cyparissias T 3
Caltha palustris x 8 Filipendula ulmaria x 8
Campanulla alpina x 6 Fragaria vesca 1 5
Campanulla carpatica x 4 Galium aparine x X
Campanulla glomerata x 4 Galium molugo x 5
Campanulla patula x 5 Galium verum x 4
Campanulla persicifolia x 4 Gentiana asclepiadea x 5
Campanulla rotundifolia x 4 Geranium palustre x 7
Capsela bursa pastoris x x Geranium pratense x 5
Cardamine pratensis x 7 Geum montanum x 4
Carlina acaulis x 4 Geum rivale x 8
Carlina vulgaris x 4 Glechoma hederacea x 6
Carum carvi 2 5 Gratiola officinalis T 8
Centaurea cyanus x x Heleborus purpurascens T 5
Centaurea jaceea x x Herachleum spondylium x 5
161
Centaurea scabiosa x 3 Hieracium alpinum x 5
Cerastium arvense x 4 Hieracium aurantiacum x 5
Cerastium fontanum x 6 Hieracium pillosella x 4
Cichorium inthybus 1 4 Hieracium caespitosum x 6
Cicuta virosa x 9 Hypericum perforatum x 4
Cirsium arvense MF x Hypochoeris radicata x 5
Cirsium vulgare MF 5 Inula britannica x 6
Cirsium palustre MF 8 Iris halophilla x 6
Conium maculatum M 6 Iris pseudacorus x 10
Colchicum autumnale T 6 Knautis arvensis x 4
Convalaria majalis x 4 Leontodon autumnalis 1 5
Crepis biennis x 5 Leontodon hipidus 1 4
Crepis setosa x 4 Lycnis flos-cuculi x 6
Datura stramoniu x 4 Lysimachia numularia x 6
Daucus carota 2 4 Mentha aquatica x 9
Digitalis grandiflora x 5 Mentha arvensisi x 7
Epilobium hirsutum x 8 Ligusticum nutellina 3 5
Euphrasia stricta x 4 Myosotis arvensis x 5
Equisetum arvense M 6 Odontites rubra x 5
Origerum vulgare x 3 Sanquisorba minor 2 4
Orchis merio x 4 Sanquisorba officinalis 3 7
Pastinaca sativa x 4 Saxifraga androsacea x 7
Pastinaca palustris x 3 Scabiosa ochrolleuca MF 3
Paris quadrifolia T 6 Scorzonera humilis x 6
Pedicularis palustris MF 9 Senacio jacobea x 4
Pimpinella major 1 6 Silene alba D 4
Pimpinella saxifraga 1 3 Silene nutans x 3
Plantago major 1 5 Silene vulgaris x x
Plantago media 1 4 Solanum dulcamara T 8
Plantago atrata 2 4 Spergularia media x 7
Polygala vulgaris M 5 Stachys palustris MF 7
Polyginatum odoratum T 3 Stellaria graminea x 4
Polygonum bistorta x 7 Succissa pratensis x 7
Polygonum aviculare x x Symphytum officinalis 1 7
Potentilla alba x 4 Thynus serpyllum MF 2
Potentilla erecta 1 x Trollius europaeus D 7
Potentilla reptans x 6 Tussilago farfara M 6
Primula elatior x 6 Tarraxacum officinale 2 5
Primula minima x 5 Thalictrum aquilegiifol. x x
Pieridium aquilinum D x Tragopogon orientale 1 4
Pulsatilla alba T 5 Tragopogon pratensis 1 4
Pulsatilla pratensis T 3 Vaccinium sp. x x
Ranunculus sp. x 6 Valeriana officinalis x 6
Rhinanthus sp. D 4 Veronica chamaedrys x 4
Roripa kerneri x 6 Veronica officinalis x 4
162
Rumex acotosa x x Veronica serpyllifolia x 3
Rumex alpina D 6 Veratrum album T 7
Salvia pratensis MF 4 Urtica dioica x 5

Is = indicele specific de calitate

5 = excelente 2 = mijlocii
4 = foarte bune 1 = mediocre
3 = bune x = fără valoare
M = medicinale, aromatice
MF = melifere
T = toxice
D = dăunătoare pajiștilor
U = umiditatea solului
22. = pe soluri foarte uscate
3= pe soluri uscate
5= pe soluri reavene
7 = pe soluri jilave (care nu se usucă)
9 = pe soluri umed – ude (des neaerisite)
10 = pe soluri inundate.

163
 Volumul teoretic la șire și stoguri în funcție de dimensiuni
Volumul șirei în m3 la 1 m liniar

Racordarea Lățimea șirei în metri

m 2,50 2,75 3,00 3,25 3,50 3,75 4,00 4,25 4,50 4,75 5,00 5,25 5,50 5,75 6,00
6,00 4,90 5,05 5,15 5,20 - - - - - - - - - - -
6,25 5,25 5,40 5,55 5,65 - - - - - - - - - - -
6,50 5,55 5,75 5,95 6,05 6,10 6,15 - - - - - - - - -
6,75 5,90 6,15 6,35 6,50 6,60 6,65 - - - - - - - - -
7,00 6,25 6,50 6,75 6,90 7,05 7,15 7,25 - - - - - - - -
7,25 6,60 6,85 7,10 7,30 7,50 7,65 7,75 7,80 - - - - - - -
7,50 6,90 7,20 7,50 7,75 7,95 8,10 8,25 8,30 8,35 - - - - - -
7,75 7,25 7,60 7,90 8,20 8,40 8,60 8,80 8,90 9,00 - - - - - -
8,00 7,55 7,95 8,30 8,60 8,90 9,10 9,30 9,40 9,50 9,60 - - - - -
8,25 7,90 8,30 9,70 9,00 9,35 9,60 9,80 9,95 10,10 10,20 - - - -
8,50 8,25 8,70 9,10 9,45 8,80 10,10 10,35 10,50 10,65 10,80 10,90 - - - -
8,75 8,55 9,05 9,45 9,90 10,25 10,60 10,85 11,05 11,25 11,40 11,55 - - - -
9,00 8,90 9,40 9,85 10,30 10,70 11,05 11,35 11,60 11,80 12,00 12,15 12,30 - - -
9,25 - 9,75 10,25 10,75 11,20 11,55 11,90 12,15 12,35 12,55 12,75 12,95 - - -
9,50 - 10,15 10,65 11,15 11,63 12,05 12,40 12,65 12,90 13,15 13,40 13,60 13,80 - -
9,75 - 10,50 11,05 11,60 12,10 12,55 12,95 13,20 13,50 13,75 14,00 14,20 14,45 - -
10,00 - 10,85 11,45 12,00 12,55 13,05 13,45 13,75 14,05 14,35 14,60 14,85 15,10 15,30 -
10,25 - - 11,80 12,45 13,00 13,50 13,95 14,30 14,65 14,95 15,25 15,50 15,75 15,95 -
10,50 - - 12,20 12,90 13,50 14,00 14,50 14,85 15,20 15,55 15,85 16,15 16,40 16,60 -
10,75 - - 12,60 13,35 13,95 14,50 15,00 15,40 15,75 16,15 16,45 16,75 17,05 17,30 -
11,00 - - 13,00 13,75 14,40 15,00 15,50 15,95 16,35 16,70 17,10 17,40 17,70 18,00 18,25

164
 Anexa 2 continuare

acordarea Lățimea șirei în metri

m 3,25 3,50 3,75 4,00 4,25 4,50 4,75 5,00 5,25 5,50 5,75 6,00 6,25 6,50
11,25 14,20 14,85 15,50 16,05 16,50 16,90 17,30 17,70 18,05 18,40 18,65 18,90 - -
11,50 14,65 15,30 16,00 16,55 17,05 17,50 17,90 18,30 18,70 19,05 19,35 19,65 - -
11,75 15,05 15,80 16,45 17,05 17,60 18,05 18,50 18,95 19,35 19,75 20,05 20,35 - -
12,00 15,50 16,25 16,95 17,60 18,15 18,60 19,10 19,55 19,95 20,40 20,75 21,05 21,35 21,60
12,25 - 16,70 17,54 18,10 18,70 19,20 19,70 20,15 21,05 21,10 21,40 21,75 22,05 22,35
12,50 - 17,15 17,95 18,60 19,20 19,75 20,30 20,75 21,25 21,70 22,10 22,50 22,85 23,15
12,75 - - 18,45 19,15 19,75 20,35 20,90 21,40 21,90 22,35 22,80 23,20 23,55 23,90
13,00 - - 18,90 19,65 20,30 20,90 21,45 22,00 22,50 23,05 23,50 23,90 24,30 24,70
13,25 - - 19,40 20,20 20,85 21,45 22,05 22,60 23,15 23,70 24,20 24,65 25,05 25,45
13,50 - - 19,90 20,70 21,40 22,05 22,65 23,25 23,80 24,35 24,85 25,35 25,80 26,25
13,75 - - 20,40 21,20 21,95 22,60 23,25 23,85 24,45 25,00 25,55 26,05 26,55 27,00
14,00 - - 20,95 21,75 22,50 23,20 23,85 24,50 25,10 25,70 26,25 26,80 27,30 27,80
14,25 - - - 22,25 23,05 23,75 24,40 25,10 25,70 26,35 26,95 27,50 28,05 28,55
14,50 - - - 22,79 23,60 24,30 25,05 25,70 26,35 27,00 27,65 28,30 28,75 29,35
14,75 - - - 23,30 24,15 24,90 25,62 26,30 27,00 27,65 28,30 28,90 29,50 30,10
15,00 - - - 23,75 24,70 25,45 26,20 26,95 27,65 28,30 29,00 29,65 30,30 30,90
15,25 - - - 24,35 25,25 26,05 26,80 27,55 28,25 29,00 29,65 30,35 31,00 31,70
15,50 - - - 24,85 25,75 26,60 27,40 28,15 28,90 29,65 30,35 31,05 31,70 32,45
15,75 - - - - 26,30 27,15 28,00 28,80 29,55 30,30 31,05 31,80 32,50 33,20
16,00 - - - - 26,85 27,75 28,60 29,40 30,20 31,00 31,75 32,50 33,25 33,95
16,25 - - - - 27,55 28,45 29,25 30,10 30,90 31,70 32,30 33,25 34,00 34,75
16,50 - - - - 28,20 29,05 29,95 30,80 31,65 32,45 33,20 34,00 34,80 35,55
16,75 - - - - - 29,80 30,70 31,55 32,40 33,20 33,95 34,75 35,55 36,35
17,00 - - - - - 30,45 31,40 32,30 33,15 33,95 34,75 35,55 36,30 37,10
165
 Volumul stogurilor în m3

Racordarea Lungimea circumferinței (m)

m 10,0 10,5 11,0 11,5 12,0 12,5 13,0 13,5 14,0 14,5 15,0 15,5 16,0 16,5 17,0
6,00 11,95 12,55 13,10 13,65 14,20 14,75 15,25 15,65 16,05 16,45 16,80 - - - -
6,25 13,15 13,75 14,35 14,90 15,50 16,00 16,50 16,95 17,40 17,85 18,50 18,75 - - -
6,50 14,40 15,00 15,60 16,15 16,75 17,25 17,75 18,30 18,85 19,30 19,60 20,30 20,80 - -
6,75 15,65 16,25 16,95 17,40 17,95 18,50 19,10 19,75 20,30 20,45 21,40 21,95 22,50 23,05 23,60
7,00 16,90 17,50 18,10 18,70 19,25 19,80 20,50 21,20 21,80 22,40 23,00 23,60 24,29 24,80 25,35
7,25 18,15 18,75 19,40 20,00 20,60 21,20 21,90 22,65 23,30 23,85 24,50 25,10 25,75 26,40 27,00
7,50 19,40 20,00 20,70 21,30 22,00 22,65 23,35 24,10 24,80 25,40 26,00 26,65 27,35 27,00 28,65
7,75 - 21,25 21,95 22,65 23,35 24,05 24,86 25,60 26,35 27,10 27,75 28,50 29,25 30,00 30,75
8,00 - 22,50 23,20 24,00 24,70 25,50 26,35 27,15 28,00 28,85 29,55 30,35 31,15 32,00 32,85
8,25 - - 24,55 25,40 26,20 27,10 28,05 28,95 29,90 30,80 31,60 32,45 33,40 34,35 35,30
8,50 - - - 26,80 27,75 28,70 29,80 30,80 31,80 32,80 33,70 34,60 35,70 36,70 37,75
8,75 - - - - 29,40 30,50 31,65 32,70 33,80 34,90 36,90 37,00 38,10 39,15 40,30
9,00 - - - - 31,15 32,30 33,50 34,65 35,80 37,00 38,15 39,35 40,50 41,65 42,85
9,25 - - - - - - 35,40 36,60 37,85 39,15 40,40 41,70 42,95 44,15 45,40
9,50 - - - - - - 37,30 38,60 39,90 41,30 48,70 44,10 44,40 46,65 48,00
9,75 - - - - - - - 40,70 42,10 43,55 45,00 46,50 47,90 49,25 50,65
10,00 - - - - - - - 42,80 44,30 45,80 47,35 48,90 50,40 51,85 53,35
10,25 - - - - - - - - 46,65 48,25 49,90 51,55 53,15 54,75 56,30
10,50 - - - - - - - - 49,00 50,75 52,45 54,25 55,95 57,65 59,30
10,75 - - - - - - - - - 53,35 55,20 57,40 58,95 60,75 62,55
11,00 - - - - - - - - - 56,00 58,00 60,00 62,00 63,90 65,80

166
 Volumul stogurilor (continuare)

Racordarea Lungimea circumferinței (m)

m 15,0 15,5 16,0 16,5 17,0 17,5 18,0 18,5 19,0 19,5 20,0 20,5 21,0
11,25 61,10 63,15 65,20 67,20 69,20 71,10 72,95 74,75 76,50 78,20 79,90 91,65 83,40
11,50 - 66,30 68,40 70,50 72,60 74,60 76,60 78,50 80,30 82,10 83,90 85,70 87,50
11,75 - - 71,70 73,85 76,00 78,10 80,15 82,15 84,10 86,05 97,95 89,85 91,75
12,00 - - 75,00 77,20 79,40 81,60 83,70 85,80 87,90 90,00 92,00 94,00 96,00
12,25 - - - - 82,90 85,15 87,35 89,59 91,75 93,95 96,10 98,25 100,40
12,50 - - - - 86,40 88,70 91,00 93,30 95,60 97,90 100,20 102,50 104,80
12,75 - - - - - 92,35 94,80 97,25 99,70 102,15 104,60 107,05 109,50
13,00 - - - - - 96,00 98,60 101,20 103,80 106,40 109,00 111,60 114,20
13,25 - - - - - - 102,50 105,35 108,20 111,05 113,90 116,65 119,45
13,50 - - - - - - 106,40 109,50 112,60 115,60 118,70 121,70 124,70
13,75 - - - - - - 110,60 113,80 117,10 120,40 123,70 126,80 129,95
14,00 - - - - - - 114,60 118,10 121,60 125,10 128,60 131,90 135,20
14,25 - - - - - - - - 126,60 129,85 133,50 137,05 140,60
14,50 - - - - - - - - 130,80 134,60 138,40 142,20 146,00
14,75 - - - - - - - - 135,40 139,45 143,50 147,55 151,60
15,00 - - - - - - - - 140,00 144,30 148,60 152,90 157,20

167
 Volumul stogurilor (continuare)

Racordarea Lungimea circumferinței (m)

m 17,5 18,0 18,5 19,0 19,5 20,0 20,5 21,0 21,5 22,0 22,5 23,0 23,5 24,0 24,5
7,00 25,90 - - - - - - - - - - - - - -
7,25 27,60 28,85 - - - - - - - - - - - - -
7,50 29,35 30,00 30,65 31,35 - - - - - - - - - - -
7,75 31,50 32,50 32,59 33,65 34,35 - - - - - - - - - -
8,00 33,65 34,50 35,25 36,00 36,38 37,50 - - - - - - - - -
8,25 36,20 37,10 37,95 38,80 39,70 40,50 41,40 - - - - - - - -
8,50 38,75 39,70 40,70 41,60 42,60 43,50 44,50 45,50 - - - - - - -
8,75 41,35 42,45 43,50 44,55 45,60 46,60 47,65 48,75 49,85 50,45 - - - - -
9,00 44,00 45,25 46,30 47,50 48,65 49,75 50,85 52,00 52,00 54,00 55,00 56,00 - - -
9,25 46,70 48,05 49,20 50,50 51,75 52,90 54,10 55,25 54,30 57,30 58,40 59,50 - - -
9,50 49,40 50,90 52,15 53,50 54,85 56,00 57,35 58,50 59,65 60,65 61,85 62,85 64,00 65,00 -
9,75 52,15 53,70 55,10 56,50 57,95 59,20 60,60 61,85 63,10 64,20 65,45 66,55 67,75 68,90 -
10,00 54,90 56,50 58,05 59,55 61,05 62,45 63,90 65,25 66,55 67,80 69,05 70,30 71,55 72,80 74,00
10,25 57,90 59,50 61,10 62,65 64,15 65,60 67,15 68,60 70,00 71,40 72,75 74,10 75,45 76,80 78,10
10,50 60,90 62,55 64,15 65,75 67,30 68,80 70,40 72,00 73,50 75,00 76,45 77,90 79,35 80,80 82,25
10,75 64,29 65,95 67,60 69,20 70,80 72,30 74,00 75,65 77,25 78,85 80,40 82,00 83,50 85,05 86,56
11,00 67,60 69,35 71,05 72,70 74,30 75,50 76,60 79,30 81,00 82,70 84,40 86,10 87,70 89,30 90,90

168
 Index de termeni tehnici

ACULEAT – prevăzut cu spini sau vârfuri ascuțite

ACULEU – ghimpe, spin
ACUMINAT – terminat într-un vârf ascuțit, lung
ACUT – terminat într-un vârf lent – ascuțit
ADVENTIV – organ întâmplător ce ia naștere pe diferite părți ale plantei
ALTERN – dispus unul după altul
ALVEOLĂ – adâncitură, cavitate pe suprafața unor organe
AMPLEXICAUL – care înconjoară parțial tulpina
ANASTOMOZAT – cu ramificații reunite spre vârful lor
ANTODIU – inflorescență racemoasă cu ax scurt și îngroșat
APENDICE – porțiune dintr-un organ apparent diferită de restul acestuia
APEX – vârful organelor cu o structură specific determinată de
natura țesuturilor și modul de înmulțire al celulelor
AREAL – teritoriu în care viețuiesc indivizii unit axon biologic sau
biocenologic
AREAL MINIM – suprafață minimă
ARISTA – formațiune filiformă
ASCENDENT – care după o creștere orizontală se ridică vertical
AURICULAT – cu auricule, cu urechiușe
AURICULE – anexe foliare la baza limbului unor graminee
AXIAL – dispus în prelungirea axei
AXILA – unghiul format între axele a două structure sau organe
BARBAT – organ păros prevăzut cu peri lungi
BRACTEE – frunză modificată de la baza florii și inflorescenței
diferențiindu-se prin culoare și consistență
BRACTEOLĂ – bractee mică, secundară
BULBIL – o ceapă mai mică ce ia naștere din foițele bulbului
CAMPANULAT – în formă de clopot
CANALICULAT – străbătut în lung de un șănțuleț, un canalicul
CAPITAT – organ terminat într-o măciucă mai mare sau mai mică
CARIOPSĂ – fruct uscat, nedehiscent, al cărui pericarp aderă la
sămânță, specific gramineelor
CESPITOC – cu creștere în tufe dese
CILIAT – prevăzut cu peri lungi
CÂRCEL – porțiune răsucită, metamorfozată a organelor vegetative
ce servește la agățarea plantelor de suport

169
 COLET – zonă de trecere de la rădăcină la tulpină, caracterizată
printr-o structură specifică
COMPRES – plan comprimat
CONCRESCUT – unit, reunite
CONDUPLICAT – tip de prefoliație la care cele două jumătăți ale
limbului se suprapun pe nervure mediană
CONIVENT – convergent, îndoit înăuntru
CONSTANTA – indice sintetic care arată participarea procentuală a
unei specii în fitocenozele ce formează o asociație, indicând în ce măsură ea
corespunde anumitor condiții
CONVULUT – tip de prefoliație la care frunzele se răsucesc de la o
margine la alta ca o țigare
CORDAT – de forma inimii
CORIACEU – pielos
COSTAT – prevăzut cu ridicături, cu coaste
CULM – tulpină de graminee (pai)
CUNEAT – lățit la vârf și îngustat spre bază, în forma unei pene de
despicat
CUNEIFORM – în formă de pană
DIVERGENT – îndreptat lateral față de axa principală
DISPERS – rar
EGRETA – aglomerație de perișori la extremitatea fructelor
ELIPTIC – în formă de elipsă
ELONGAT – organe ce cresc în lungime
EMARGINAT – prevăzut cu o crestătură la vârf
ERECT – atribut dat organelor ce cresc vertical
EXERT – ieșit în afară
FALCAT – de forma secerei
FASCICULAT – format dintr-un mănunchi sau fascicule
FIDAT – prevăzut cu incizii ce ajung la mijlocul limbului
FILIFORM – organ în formă de fir
FISTULOS – organ alungit și gol în interior
FLEXUOS – organ curbat, în zig – zag, cu unghiuri obtuse, cu
margini ondulate
FLUITANT – plutitor
FOLIOLĂ – piesă componentă a uneifrunze compuse, fiecare având
pețiol propriu

170
 FRECVENTA – indice care arată prezența locală a indivizilor unei
specii pe întinderea întreagă a pâlcului, adică ,,dispersiunea ,, și gradul de
omogenitate a distribuției indivizilor unei specii pe unitatea examinată
FRUTESCENT – având o tulpină parțial întărită, seamănă cu o tufă,
un arbust
GENICULAT – îndoit ca un genunche la un nod, îngenunchiat
GLABRESCENT – aproape glabru (puțin păros)
GLABRU – cu suprafață netedă, fără peri
GLAUC – având culoarea verde – albăstruie
GLOMERAT – cu formațiuni îndesuite, adunate compact
GLUME – bractee membranoasă, ce constituie învelișul spiculețului
( pe care îl acoperă total sau parțial ) la graminee
GLUMELA – palee
HASTAT – organ triunghiular, cu 2 lobi bazali divergenți, dispuși
aproape orizontal
HIL – porțiunea subțiată a funiculului cu care se prinde de ovul
HIRSUT – prevăzut cu peri lungi, rigizi, dar nu punginți
INERM – se referă la specii ce nu prezintă spini sau ariste
INTERNODIU – porțiune de tulpină cuprinsă între două noduri la
graminee
INVOLUCRU – totalitatea hipsofilelor de la baza inflorescenței
INVOLUCEL – totalitatea hipsofilelor de la baza umbelelor
INVOLUT – răsucit într-o parte
LACINIAT – divizate în fragmente liniare, lungi, regulate, ciliate, în
lacinii, prezintă crestături adânci și înguste
LAMINA – limb
LANAT – acoperit cu peri lungi, moi și albi
LANCEOLAT – în formă de lance
LAX – răsfirat, dispers
LIGULA – formațiune membranoasă, de diferite forme și mărimi,
situată în partea internă a frunzei, la limita dintre limb și teacă, la graminee
LIGULAT – când petalele unei flori iau forma unei lănci sau
panglici, la bază fiind concrescute sub forma unui tub
LIMB – component principal al frunzei străbătută de nervuri
MACULAT – organ ce poartă pete diferit colorate față de culoarea
lui obișnuită
MARGINAT – cu o margine proeminentă, distinctă de rest
MEZOFITA – plantă ce crește și se dezvoltă normal în locuri cu
umiditate moderată
171
 MEZOTROFA – specie adaptată la soluri cu conținut moderat de
substanțe nutritive
MUCRONAT – caracteristică frunzelor ( foliolelor ) prevăzute la
vârf cu o formațiune scurtă, dreaptă, prelungire a nervurii mediane
NUTANT – având partea terminal a tulpinii sau ramurilor cu vârful
înclinat, aplecat în jos
OBCORDAT – ca o inimă inversată, răsturnată
OBLONG – alungit, cu axul longitudinal mai mare chiar de 3 – 5 ori
decât cel transversal
OBOVAT – asemănător unui ou inversat, răsturnat, care are lățimea
cea mai mare în partea superioară
OBTUZ – având capătul terminal teșit, bont
OCHROLEUC – galben – palid
OLIGOSPERM – cu puține semințe
OVAT – oval
PARTIT – prevăzut cu incizii care trec de mijlocul limbului, dar nu
ating nervura mediană
PATENT – dispus perpendicular pe suprafața organului
PAUCIFLOR – cu flori puține,sărac în flori
PECTINAT – dispus ca dinții unui piepten
PEDICEL – suportul – codița florilor dintr-o inflorescență
PEDUNCUL –support – codița florilor sau a unui fruct
PENAT – divizat în părți dispuse ca o pană, de-a lungul unui ax
PENDUL – aplecat cu vârful în jos, atârnat
PILOS – acoperit cu peri
PLICAT – tip de prefoliație la care frunzele sunt îndoite de-a lungul
nervurilor
PLUME – peri lungi acoperiți de alți perișori mai fini
PLUMOS – caracteristic formațiunilor alungite acoperite de perișori fini
PROCUMBENT – târâtor, repent dar cu vârful îndreptat în sus
PROSTRAT – târâtor, repent, culcat la pământ cu ramuri cu tot
PRUINOS – organ brumat, acoperit cu ceară, cu pruină
PUBESCENT – acoperit cu peri fini, scurți, moi, nu prea deși și alungiți
PUNGINTE – organ ascuțit la vârf care înțeapă
RAHIS – axa central a inflorescenței la graminee
REPENT – întins, culcat pe suprafața pământului, deci târâtor
RETICULAT – dispus în rețea
ROSTRAT – prevăzut cu o prelungire încovoiată la vârf
RUDERAL – caracteristic porțiunilor de teren părăsite, necultivate
172
 RUGOS – zgrunțuros
RUPESTRU – caracteristic locurilor stâncoase, ce crește pe stâncă
SCABRU – organ acoperit cu peri ascuțiți și rigizi
SCADENT – plante care se agață cu cârcei de alte plante
SCVAMOS – organ acoperit de solzi așezați parțial ca țiglele
SECTAT – tăiat
SERATA – marginea frunzei cu dinți mici, ascuțiți, cu vârfurile
îndreptate spre vârful limbului
SERICEU – organ acoperit cu peri mătăsoși la pipăit
SESIL – fără pețiol sau peduncul
SETACEE – frunză lungă și foarte subțire, acoperit cu peri țepoși, rigizi
SETA – formațiune rigidă, perii aspri prezenți pe tulpină,
SETIFORM – în formă de setă, care prezintă peri lungi și rigizi
SETOS - prevăzut cu peri lungi, așezați neregulat
SPATULAT – organ cu baza îngustă, iar vârful rotunjit ca o lopată
SPARSIU – rar, diseminat
STIPELA – anexă a frunzei dispusă de obicei în perechi la baza
acesteia cu rol de a proteja mugurii axilari
STRIAT – marcat cu linii subțiri sau șănțulețe
SUBULAT – organ cilindric, mai larg la bază și ascuțit la vârf
SULCAT – organ brăzdat, șănțuit
TOMENTOS – acoperit cu peri moi, catifelați, dând o culoare
albicioasă organului respective
TURGESCENT – umflat, cu celule hidratate
UNCINAT – prevăzut cu cârlig, recurbat la vârf
UNGUICULA – parte bazală de inserție a petalelor
VAGINAT – încorporat în teacă
VERUCOS – acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi
VEZICULOS – în formă de bășică
VEXIL – petala superioară la leguminoase, de forma unui steguleț
VILOS – lânos, acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, de
consistența lânii
VERTICIL – dispus sub formă de inel
VOLUBIL – tulpini urcătoare ce se răsucesc în jurul unui suport
XEROFITA – plantă ce trăiește în locuri uscate, având adaptări
caracteristice

173
 BIBLIOGRAFIE

1.Anghel Gh.ș.a. – 1962 Îndrumător pentru determinarea semințelor

de plante cultivate. Edit. Agrosilvică, București.
2. Anghel Gh., Motcă Gh. – 1975 Principii de bază în elaborarea
tipologiei pajiștilor. Lucr. științifice SCCP Măgurele Brașov, vol. I.
3. Anghel Gh. ș.a. – 1971 Geobotanica. Edit. Ceres, București.
4. Bărbulescu, C. ș.a.- 1980 Determinator pentru flora pajiștilor cu
elemente de tehnologie. Edit. Ceres, București.
5. Bărbulescu, C. – 1973 Aplicații agronomice ale cercetărilor
floristice efectuate pe pajiștile permanente. Probl. agric. nr.2.
6. Burcea F., Ignat Al. – 1975 Tehnologia înființării și exploatării
pajiștilor semănate. Edit. Ceres, București.
7. Cotigă C.,- 2004 – Plante furajere. Edit. Sitech, Craiova
8. Cotigă C.,- 2012 – Cultura pajiștilor și a plantelor furajere I și II.
Edit. Sitech, Craiova
9. Cotigă C.,- 2012 –Cultura plantelor furajere II. Edit. Sitech,
Craiova
10. Daget Ph., Poissonet I. – 1971 Une method d,analyse
phytologique des prairies. Ann.agron.22.
11. Ionescu I., Cotigă C., - 1992 – Lucrări practice la Cultura
pajiștilor și a plantelor furajere. Reprografia Univ. din Craiova.
12.Kovacs A. – 1979 Indicatorii bilogici, ecologici și economici ai
florei pajiștilor. MAIA București.
13. Marușca I. și colab. – 2014 Ghid de întocmire a amenajamentelor
pastorale. Edit. Capolavora Brașov.
14. Marușca I. – 2017 Elemente de gradimetrică și ecologie
montană. Edit. Universitaria din Brașov.
15.. Motcă Gh.ș.a. – 1984 Lucrări practice la Producerea și păstrarea
furajelor. Lito IANB București.
16. Păcurar Fl., Rotaru I. – 2014 Metode de studiu și interpretarea a
vegetației pajiștilor. Edit. Risoprint Cluj Napoca
17. Pavel C., Ionescu I. – 1984 Lucrări practice la Producerea și
păstrarea furajelor. Lito, Univ. din Craiova.
18. Puia I.ș.a. – 1984 Lucrări practice la Producerea și păstrarea
furajelor. Edit. Did. și Ped. București.
19. Rotar I., Vidican Roxana – 2003 Cultura pajiștilor. Edit. Poliam,
Cluj-Napoca

174
 20. Tudor V. – 1975 Ghid practic de alimentație și bază furajeră.
Edit. Ceres, București.
21. Varga P. – 1978 Călăuza producătorului de furaje. Edit. Ceres,
București.
22. Vîntu V., Moisuc Al., Motcă Gh., Rotar I., -2004 Cultura
pajiștilor și a plantelor furajere. Edit. ion Ionescu de la Brad, iași
23. x x x – 1952 – 1976 Flora României, Edit. Academiei, București.
.
.

175