Militaru

garul

pe vremuri fusese Imparat,

e soarta apoi l-a detronat,
cat spune un mar cronicar, -
magar.

easta leul nevolnic si batran,

magarul, ilustrul sau stapan,
oteala, in vremi cine-a fost leul
specte eul, -
i mult ca 'n vremea can leul sta pe Tron,
usese Curtean iubit, cocon…

dinspre partea mancarii, n'avea grai

easca, leul: traia, ma rog, ca 'n rai,
gar acasa, - nu mai le 'nsir pe-anume,
eau toto felul de bunatati din lume
ate astea, nimic nu sta sub chee,
leul, banchete chiar sa dee,
ezi, in toate pe lume e un "dar"
odata plangea un plans amar,
atul nostru, parca 'ntr'adins, mereu,
pe lume mai drag bietului leu,
, cu vorbe rostite plin si rar,
magar:
ca ceasca de mazagran cu pai,
i faca 'ntr'una c'un mare evantai,
- si leul simtea nespusa greata, -
pe picioare in orice dimineata…

rmanul de leu o luna 'ntreaga,

cu soare,
agarul nostru era la vanatoare, -
ntr'o desaga
ului leu
d belsugul, s'a dus cu Dumnezeu…

pe poarta, l-a intrebat un caine:

e, se poate sa fugi tu de-asa paine?!
ca, sarmane, cu 'ncepere de maine?

Grivei, -raspunse oftind, fugarul meu, -

trezit pe lume asa cum sunt eu,
at pe vremuri si mare Ghinarar, -
rai amar,
mori de foame sau sa manaci frunzar,
milita nu poti fi la magar!