Introducere

Externalizarea serviciilor a reprezentat în ultimul timp o preocupare constantă

în Uniunea Europeană pentru analizarea unor aspecte noi ale activităţii economice
în condiţiile globalizării.
În contextul actual al pietei autohtone, una din principalele griji ale
companiilor este reducerea costurilor. Pentru a pastra cel putin aceeasi eficienta şi
rentabilitate, dar şi cu scopul mentionat anterior, de a reduce costurile, companiile
pot alege sa apeleze la externalizarea unuia sau a mai multor departamente.
Ce presupune acest proces? Externalizarea presupune predarea activitatii
interne a unui departament catre un furnizor de servicii. Externalizarea (sau
outsourcing-ul) reprezinta o decizie de management luata în urma unor analize
amanuntite efectuate în cadrul firmei: practic, aceast are de ales intre crear ui
departa nt , implement ea unui softwa de specialitate, sau apelarea la un furnizor
care ii poate oferi în acelasi timp oameni specializati şi un software adecvat.
Prima varianta implica angajari noi şi, evident, cresterea costurilor salariale; a
doua varianta presupune costuri de achizitie şi intretinere a softului, iar a treia
varianta presupune costurile de colaborare cu noul furnizor de servicii. Fiecare
dintre aceste solutii implica, asadar, anumite cheltuieli. De aceea, alegerea finala
trebuie facuta şi în functie de alte criterii, cum ar fi obiectivele firmei pe termen
mediu şi lung, sau evaluarea capacitatilor proprii de a sustine activitatea respectiva
prin comparatie cu capacitatea unui furnizor extern de a indeplini sarcinile vizate.
Intrucat presupune asumarea unei decizii importante, procesul de
externalizare a serviciilor (outsourcing-ul) obliga factorii de decizie din cadrul
companiil la punerea în balanta avantajelor şi dezavantajelor care pot rezulta în
urma apelarii la aceasta varianta.
Conceptul şi sfera de cuprindere a externalizării

Outsourcing-ul sau externalizarea sunt termeni care desemnează acţiunea

managementului unei firme de a subcontract li unei părti di tivitatea ei către un
terţ. Deci, outsourcing-ul constă în folosirea unor resurse externe întreprinderii
pentru desfăşurarea unor activităţi care, în mod tradiţional, ar fi fost efectuate cu
personal şi resurse interne. Amploarea în lume a outsourcing-ului poate conduce la
ideea că el este o strategie prin care o organizaţie incredinţează functionalităţi , mai
mult sau mai puţin importante , din cadrul ei unor furnizori externi, specializaţi în
mit vicii, care devin astfel furnizori de servicii cu val adaugată
pentru entitatea care apeleaza la el.
Fenomenul de externalizare se referă în general la procurarea de inputuri materiale
sau servicii de către o firmă de la o sursă din afara ei. În acest context
externalizarea poate fi atât internă, cât şi internaţională.
Externalizarea internă reprezintă procurarea de către o firmă a unor servicii sau
inputuri materiale de la o sursă aflată într-o altă firmă din aceeaşi ţară.
Externalizarea internaţională este definită ca fiind procurarea de către o firmă a
unor servicii sau inputuri materiale de la o sursă aflată într-o altă ţară. Acest termen
include atât externalizarea internaţională intra-firme (prin care furnizorul străin de
inputuri este încă deţinut de firmă), cât şi externalizarea internaţională la distanţă
(prin care furnizorul străin de inputuri este independent de firma care utilizează
inputurile). Externalizarea internaţională este parte a importurilor de bunuri şi
servicii ale unei ţări. Un alt termen des utilizat pentru externalizarea internaţională
este „offshoring". Aceasta este utilizată mai ales de către firmele din economiile
avansate către firmele localizate în ţările cu salarii mici.
Noutatea în acest moment în domeniul externalizării constă în faptul că aceasta a
luat amploare în cadrul serviciilor. Mult timp sectorul serviciilor a fost considerat
impenetrabil de către concurenţa internaţională. Odată cu îmbunătăţirea tehnologiei
comunicaţiilor, cum ar fi Internetul, serviciile pot trece graniţele politice pe calea
undelor, obţinând, în acelaşi timp, acces
La forţă de muncă ieftină, dar bine pregătită. Deşi s-ar putea aştepta ca
externalizarea serviciilor să aducă beneficii pe termen lung, ar putea exista şi
costuri de ajustare, sub forma pierderilor de locuri de muncă, proces vizibil mai
ales la nivel microeconomic, întrucât chiar şi în ţările avansate procesul de
externalizare a serviciilor este la început.
Serviciile care fac cel mai des obiectul externalizarii intr-o firma sunt urmatoarele:
cel de contabilitate, IT, resurse umane, logistica, sau juridic, în timp ce companiile
prefera sa pastreze un control total asupra vanzarilor şi a activitatilor aferente
acestora.

Motivaţia intoducerii outsourcing-ului

În urmă cu câteva decenii, organizaţiile economice, indiferent de mărime se
dezvolt integrand activităţi din ce în ce mai diversificate şi mai îndepărtate de
activitatea lor de bază, strategie căreia teoreticienii managementului îî spun
integrare verticală. Dar, în ultimii ani am asistat la o revenire a organizaţiei
economice către origine, către activitatea care a adus-o pe piaţă sau selectând din
multiplele activităţi desfăşurate doar pe cele care le consideră profitabile ori în care
expertiza se desfăşoară la cote de performanţă maximă( numite în teorie
“competenţe de bază”), strategie căreia aceiaşi teoreticieni au botezat-o
“specializare”.
Motivaţia întoarcerii la origini şi apusul orientării imperial a organizaţiei are, în
teorie, răspunsuri variate, de la cele de origine pur economic, de eficienţă, adică de
maximizare a profitabilităţii, creşterii valorii firmei şi oprire a robinetului prin care
se scurgea valoare în afara ei şi până la cele cu încărcătură ideologică, cum ar fi
modelul:“ centru- periferie” sau exportul industriilor prin benefice din tările
dezvoltate spre cele slab dezvoltate, care având în vedere costurile inferioare ale
factorilor de producţie din a doua categorie de state, conduc, în ultimă instanţă, tot
la problema eficienţei, dar asezonată cu nişte dezavantaje.
La o analiză cu amăn tul, tsourcing-ul nu este chiar atât de nou în practica
organizaţiilor. Firmele, dintotdeauna au apelat/ închiriat servicii din exterior,
pentru a face faţă unor sarcini pe care nu le-ar fi putut realiza pe cont propriu, fie
că a fost vorba de clădiri, tehnologie, oameni sau alte resurse. Diferenţa între
simpla “subcontractare ”/ cumpărare a unor resurse şi outsourcing constă în faptul
că prin aceasta din urmă activităţi care până atunci se realizaseră de către
organizaţie, în urma apelului la externalizare, sunt procurate prin parteneriate
externe cu firme care au expertiza necesară.
Iniţial, organizaţiile şi-au externalizat serviciile de livrare a mesei( catering), de
curăţenie, de securitate, cele informatice, pentru ca în ultimii ani să asistăm şi la
externalizarea unor operaţiuni mai complexe, precum producţia de piese sau
subansamble. De exemplu, în prezent majoritatea managerilor consider
outsourcing-ul serviciilor informatice(IT) drept cea mai convenabilă soluţie pentru
o companie interesată să devină mai eficientă pri reducerea costurilor şi accesul la
tehnologii de ultimă oră, fără cheltuirea de fonduri suplimentare pentru cercetare şi
dezvoltare. De asemenea, simpla lecturare a presei, indică faptul că outsourcing-ul
constituie o soluţie simplă pentru problema deficitului de specialişti cu care se
confruntă ţările occidentale deyvoltate( emigtaţia tinerilor calificaţi).