ACTIVITATEA ȘTIINȚIFICĂ A LUI BENJAMIN FRANKLIN

Benjamin Franklin este unul dintre cei mai cunoscuți oameni ai istoriei Statelor Unite, acesta
fiind o personalitate importantă în politică, filosofie dar si știință, fiindu-i acordat titlul de doctor
în știință de către Universitatea Saint Andrews.
În anul 1731, Benjamin Franklin a pus bazele unui grup de dezbateri ce avea drept obiectiv
răspândirea științei, acesta a fost, de altfel, un om de știință și inventator toata viața sa.
De la dispozitive care să îl ajute să înoate mai repede, pâna la soba Franklin, inventată în 1742.
Aceasta era practic un șemineu căptușit cu metal, ce prezenta un deflector gol în spate(pentru a
transmite mai multă căldură de la foc în cameră) și se baza pe un așa zis sifon inversat, ce avea
rolul atragerii fumurilor fierbinți în jurul deflectorului.
Soba Franklin era astfel destinată să producă mai multă căldura și mai puțin fum decât un
șemineu obisnuit, și era cunoscută și sub numele de sobă cu circulație.

Când Franklin a auzit că un european a reușit să stocheze electricitate în

anumite tuburi speciale, a cumpărat tuburi exact la fel, și a construit un
laborator în casa sa.
A realizat multe experimente și a publicat o carte despre electricitate. Pe
principiile sale se bazează Teoria Electricității moderne.
Un posibil experiment al acestuia a fost cel care a dus la descoperirea a
ceea ce cunoaștem sub numele de paratrăsnet(tijă metalică plasată în
vârful structurilor, legată de pământ cu un fir conductor)
Benjamin Franklin suspecta, alături de mulți alți oameni de știință, faptul
că fulgerul este o descărcare cu caracter electric, observând cum casele
din lemn luau foc după un contact puternic cu acestea.
Schema unei sobe Franklin

Așadar, stând într-un șopron, Franklin a ridicat un zmeu făcut

dintr-o batistă simplă de mătase întinsă peste o cruce formată din
două bucăți de cedru, în timpul unei furtuni cu fulgere.
Sfoara zmeului era făcută din două materiale: capătul superior,
atașat de zmeu, era făcut din sfoară de cânepă și de el era legată
o mică cheie de metal; în timp ce capătul inferior, ținut de
Franklin, era din mătase. A fost construit astfel deoarece cânepa
s-ar fi îmbibat de ploaie și ar fi condus sarcina electrică, în timp ce sfoara de mătase ar fi rămas
uscată deoarece era ținută sub un acoperiș.
În timp ce Franklin se uita la zmeul zburător, a văzut că firele de cânepă se zbârleau pe măsură
începeau să acumuleze sarcină electrică din aerul ambiant. Când și-a pus degetul lângă cheia de
metal, el a simțit o scânteie, deoarece sarcinile negative care se acumulaseră pe cheie au fost
atrase de sarcinile pozitive din mâna lui.
Există însă teorii ce susțin faptul că Franklin nu ar fi efectuat, de fapt, acest experiment, ci doar
că a enunțat modul în care ar fi putut fi realizat acesta.
Cert este că experimentul (efectuat sau simplu enunțat) a avut o contribuție imensă în dezvoltarea
rezistenței și siguranței construcțiilor.