Sunteți pe pagina 1din 2

Mesajul meu pentru România

Învățător Lucia Anca Maria Jurubiță


Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu”, Medgidia

Ziua Națională a României este o ocazie importantă în care putem aprecia și evidenția
unicitatea țării noastre. Pornind de la natura miraculoasă, care încântă prin relieful și
biodiversitatea bogată și continuând cu poporul care încă respectă valorile și tradițiile din
trecut, avem nenumărate motive să ne mândrim cu țara noastră și să transmitem și elevilor
acest sentiment prin diferite mesaje, materiale și activități.
Elevii clasei a III-a B, din cadrul Școlii Gimnaziale ”Mihail Sadoveanu”, Medgidia au
fost provocați vineri, 28 noiembrie să creeze un mesaj pentru țara în care s-au născut, cresc și
studiază. Pornind de la ideea” Și noi suntem români!”, cei 10 copii prezenți, au compus o
urare adresată tuturor elevilor. Aceștia au ales să exprime în versuri dorința lor pentru o zi
națională reușită. Au scris pe tablă 4 rânduri rimate, pe care le-au înconjurat de inimioare în
culorile tricolorului și hărți pictate, sau colorate chiar de către ei.

” Ziua bună să vă fie,


Să v-aducă bucurie,
Veselie-n orice școală
De ziua națională!”
Aceștia au creat ecusoane în formă de inimă pe care le-au purtat pe parcursul întregii
zile. Și-au dorit să amenajeze o mică expoziție în clasă care să cuprinda lucrările realizate cu
ocazia zilei națioanale a României și au înfrumusețat unul dintre dulapurile aflate în sală.

Mesajul a fost văzut de colegii de școală și cadre didactice în urma invitației pe care
au adresat-o tuturor celor prezenți în înstituție la momentul respectiv, De asemenea, în cadrul
serbării comune, la nivel de școală, părinții, profesorii și elevii au ascultat mesajul verbal,
transmis de către eleva Ali Medine. Eleva a reușit să rețină urarea în mai puțin de treizeci de
minute și să o transmită cu emoții, dar claritate în fața tuturor.
În urma activităților organizate special pentru ziua națională, elevii implicați au fost
bucuroși să afle lucruri noi despre țara noastră și să arate tuturor că și ei sunt români și se
mândresc cu acest lucru.

S-ar putea să vă placă și