Conviețuire interetnică și culturală în Medgidia

Profesor învățământ primar Viorica Mușat

Învățător Lucia Anca Maria Jurubiță
Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, Medgidia

Orașul situat în centrul Podișului Dobrogei de sud, cunoscut în prezent sub numele de
Medgidia, a fost întemeiat oficial prin decretul imperial din 1856, după încheierea Păcii de la Paris.
Fiind fondat in apropierea ruinelor vechiului sat Karasu, a luat numele orașul nou de pe Valea
KaraSu de la cel de-al XXXI- lea sultan al dinastiei osmane, ce inițiase epoca de reforme a
Tanzimatului.1
Orașul a fost înființat pentru a dezvolta din punct de vedere economic partea centrală a
Dobrogei. 2 Acest aspect era important deoarece, de secole, aici, în centrul Dobrogei, avea loc
bianual cel mai mare târg de cereale din Balcani.
Sayd Pașa, Guvernator al Dobrogei, de origine tătară a propus ca așezarea să se numească
Medgidie – orașul lui Medgid, sultanul otoman ce a emis decizia de reconstruire.
În timp ce se bucura de atenția sultanului Abdul Medgid, localitatea era un cunoscut târg de cereale
și animale din Dobrogea otomană. Pentru a facilita accesul la târgul situat în partea de nord a
așezării, Sayd Mârza Pașa a construit peste bălți un pod de piatră care îi purta numele. 3
În momentul întemeierii orașului populația era scăzută, motiv pentru care s-a încercat
colonizarea. După Războiul cu Crimeea, au fost așezați 6 000 de tătari în Medgidia, aceștia primind
case, agricultorii câte un lot de pământ, negustorii și meseriașii spatii pentru a-și desfășura
activitatea. Datorită numărului mare de credincioși musulmani, sultanul a hotărât edificarea unei
moschei și a unei școli necesare comunității atât din punct de vedere religios cât și educativ. După
tradiția otomană, mai întâi s-a construit locașul de cult – geamia, care poartă și ea numele sultanului
fondator. De asemenea, a fost întocmit un plan în vederea construirii unei băi publice (haman).
Peste drum de geamie, a fost construită Primăria.
Medgidia a cunoscut o dezvoltare rapidă astfel încât orașul a devenit un centru comercial
important. Turcii din zonă erau cunoscuți ca buni negustori, proprietari de manufacturi, băcănii,
depozite de cherestea, proprietari de cafenele, comercianți de blănuri și piei.4
De-a lungul timpului, numărul locuitorilor nu a fost constant fapt care s-a datorat
evenimentelor social-economice si politice. Din spusele profesorului Ecrem Gafar, orașul Medgidia
a avut parte de mai multe distrugeri și refaceri. La dezvoltarea zonei au contribuit si englezii prin
hotărârea de a construi o cale ferată pe Valea Karasului, cu legatură între Constanța și Cernavodă.
Rolul acestei căi ferate era acela de a transporta animalele și cerealele din spațiul românesc, către
portul Constanța. Terasamentul a fost finalizat repede, prin implicarea guvernatorului Sayd Mârza
Pașa, locuitorii din zona Dobrogei lucrând cu brațele, sau carele personale. Calea ferată a fost
răscumpărata de către statul român 20 de ani mai târziu.
Seminarul musulman de la Medgidia a fost transferat de la Babadag (unde fusese înfiinţat în
anul 1891), ca urmare a scăderii numărului celor şcolarizaţi, în anul 1901. Seminarul avea 8 clase,
acorda 15 burse anual, fiind condus de un director administrativ român şi un sub-director spiritual
musulman. Elevii interni erau supravegheaţi de un pedagog român. În curtea seminarului se afla o
geamie unde se realiza şi practica religioasă. De construcţia acesteia şi a gardului înconjurător s-a
ocupat directorul Alexandru Alecu.5 În 1995, în urma unui protocol între statul român şi cel turc,
seminarul musulman din Medgidia s-a transformat în Liceul Teologic Musulman ''Kemal Ataturk'',
sponsorizat de guvernul de la Ankara.
Moscheea Abdul Medgid a fost construită în perioada 1859 – 1865 de Guvernul Otoman în
orașul Medgidia. În prezent, geamia este cea mai veche clădire din oraș și una din cele două lăcașe
de cult islamic din Medgidia, fiind înscrisă în Lista monumentelor istorice din județul Constanța.
Piramida Albă, aflată pe unul dintre cele mai înalte locuri din cimitirul orthodox este un
mausoleu-osuar îmbrăcat în marmură albă, închinat soldaților sârbi, croați și sloveni care și-au
pierdut viață pe pământ dobrogean, pentru apărarea Medgidiei, în Primul Război Mondial.
 Biserica ortodoxă Sfintii Petru și Pavel a fost construită din dorința primarului orașului
Kemal Agi Amet, între anii 1890-1898.6 Biserica a început să se construiască din fonduri colectate
de la enoriaşi, ajungând în 1897 să aibă ridicaţi pereţii deasupra fundaţiei la înălţimea de 1 m, dar
lucrările stagnau din lipsa de fonduri. Primarul oraşului, tătar, persoană marcantă printre politicienii
timpului şi cu prestigiul în populaţia musulmană a făcut eforturi pentru a obţine fonduri pentru
zidirea bisericii româneşti. Însoțit de preotul localității și de negustorul Iordan Stoianoff, a plecat la
București pentru a obține fonduri de la Ministerul Cultelor, lucru care s-a și realizat.7 Datorită
acestui demers s-a obţinut de la ministrul Take Ionescu suma de 10.000 de lei, pentru finalizarea
lucrărilor bisericii. Biserica a fost sfinţită la 15 martie 1899, iar slujba va fi oficiată de Prea Sfinţitul
Episcop al Dunării de Jos, înconjurat de clerul local. 8
În ceea ce privește componența etnică a orașului Medgidia, în anul 2011, prin recensământ
s-a constatat că orașul este locuit în proporție de 71, 47 % de români, 1.51% romi, 8,39% turci,
8.07% tătari, iar diferența de 10,53% reprezintă alte etnii.
Conform raportului realizat în urma recensământului din anul 2011, structura religioasă a
Municipiului Medgidia este formată din:
- Ortodocși 72,11%
- Musulmani 16,65%
- Alte religii 11,24 %
Dintre personalitățile remarcabile ale orașului amintim:
- Lucian Grigorescu (1894-1965) – Pictor postimpressionist;
- Zully Mustafa (1976 -) scriitoare ;
- Dan Spătaru (1939- 2004), interpret de muzica usoara;
- Kemal Karpat, istoric.
Modelul de conviețuire interetnică și interconfesională oferit de comunitatea musulmană din
Medgidia este remarcabil prin diversitatea culturală și respectul arătat pentru libertatea religioasă,
drepturile și demnitatea fiecărui individ. Într-o discuție cu studenții mai multor facultăți din
București, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit despre modelul de
conviețuire interetnic din zona pe care o păstorește. „Ceea ce se vede în lume, tensiunea prin extre-
miștii Statului Islamic este o realitate în locurile acelea. La noi, realitatea este foarte prietenoasă.
Noi nu avem de spus ceva decât de bine despre turco-tătarii musulmani de aici pentru că sunt foarte
bine integrați în viața socială.“
Obiceiurile și tradițiile locuitorilor Medgidiei sunt asemanatoare, între acestea putându-se
stabili puncte comune în ceea ce privește sărbătorile specifice fiecărei etnii, precum și în cazul
evenimentelor din viața acestora. După secole de conviețuire, obiceiurile au fost împrumutate,
neputând stabili cu certitudine ce etnie a avut o influență mai mare. Din păcate, atât tradițiile
românilor, cât și ale musulmanilor se uită treptat, dat fiind faptul c influența occidentală este din ce
in ce mai întâlnită în zilele noastre.
Medgidia, ca de altfel în întreaga Dobroge, este loc de pribegie, tătarii, turcii, românii,
dincolo de ceea ce îi separă ca limbă, religie, obiceiuri și tradiții, au avut voința și au găsit forța de a
trăi împreună, de a pune umărul la optimizarea vieții.9

Bibliografie

1. Kemal Karpat, Urbanismul ottoman: Emigrația din Crimeea spre Dobrogea și întemeierea
orașului Medgidia (1856-1878), în volumul Tătarii în istorie și în lume, coordonator Tahsin
Gemil, Ed. Kriterion, București, 2003, p.209.
2. Kemal Karpat, op. cit., p.210.r
3. I.A Nazareteean, Notițe istorice și geografice asupra provinciei Dobrogea, Tipografia
Românească, Tulcea, 1882, p.26
4. Mehmet Ali Ekrem, op, cit. p.96. Turcii erau considerați colaboratori prețioși în activitățile
de comerț.5(Mihail Iorgulescu, Istoria comerțului, ed Ancora, București 1926, p. 108
5. Alexandru Alecu, Istoricul seminarului musulman din Medgidia, în A.D., IX, vol. II, 1928,
p. 186.
6. Gheorghe Dumitraşcu, Localităţi, biserici şi mănăstiri româneşti din Dobrogea până la 1878,
Editura Fundaţiei „Andrei Şaguna”, Constanţa, 1996, p. 219.
7. „Constanţa”, an III, nr. 118, din 7 mai 1895; în A.D., 16, 1935, p. 133;
8. „Constanţa”, nr. 291, din 14 martie 1899.
9. Ibram Nuredin, Comunitatea musulmană din Dobrogea, p. 178