Metal

CONSTRUCȚII
METALICE
Introducere
Domenii de utilizare a structurilor din metal
• halele industriale.
• constructii usoare, realizate prin utilizarea profilelor formate la rece din tabla
subtire sau prin folosirea barelor cu forme de sectiuni neutilizate
• constructii mari cu destinatie speciala: hangare, pavilioane de expozitii, sali
de spectacole, constructii a caror parte principala o reprezinta acoperisul;
• constructii cu mai multe etaje. La constructiile cu un numar mare de etaje
(peste 15) structura de rezistenta se realizeaza sub forma de cadre metalice
multiplu etajate;
• constructii inalte speciale cum sunt turnurile si pilonii utilizati pentru
sustinerea antenelor de radio, televiziune, telefonie, stalpii pentru sustinerea
liniilor de transport a energiei electrice, turle de foraj, turnuri pentru extractie;
• suprastructurile podurilor de sosea si cale ferata de mare deschidere;
• structuri pentru utilaje fixe sau mobile (macarale, poduri rulante);
• constructii speciale, categorie in care intra trambulinele de schi, rampele de
lansare a navetelor spatiale, structuri pentru baraje etc.
Introducere
Domenii de utilizare a structurilor din oțel
• constructii usoare, realizate prin utilizarea profilelor formate la rece din tabla
subtire sau prin folosirea barelor cu forme de sectiuni neutilizate
multiplu etajate;
www.wallsconstructioncorp.com
www.merchantcircle.com
www.tjskl.org.cn
Introducere
• constructii usoare : Hale, Case, realizate prin utilizarea profilelor formate la
rece din tabla subtire sau prin folosirea barelor cu forme de sectiuni neutilizate
multiplu etajate;
metal-buildings-info.blogspot.com
metal-buildings-info.blogspot.com
www.pembs-steelbuildings.co.uk
Introducere
• constructii usoare : Hale, Case, realizate prin utilizarea profilelor formate la
rece din tabla subtire sau prin folosirea barelor cu forme de sectiuni neutilizate
multiplu etajate;
www.devamenterprise.com
SteelMasterusers.scnet.rs
Liftable Steel Building
Protecţia anticorozivă şi
consolidarea construcţiilor
metalice
Protecţia anticorozivă
Peste 80% din cauzele ce impun înlocuirea
elementelor metalice sunt COROZIUNEA.
Factorii ce influenţează procesul de coroziune
sunt:
Natura şi caracteristicile metalului:
Structura cristalină
Compoziţia chimică
Procedeul de fabricare
Solicitarea mecanică:
Starea de tensiune (întinderea favorizează coroziunea)
Concentratorii de eforturi
Fenomenul de oboseală
Alcătuirea constructivă a elementului:
Alcătuirea secţiunii
Modul de îmbinare.
• Coroziunea este un fenomen deosebit de complex, generat şi
influenţat simultan de o serie de factori depinzând de
•natura şi caracteristicile mediului agresiv
•rezistenţa la coroziune a oţelului
•natura solicitării
•sistemul de protecţie
•alcătuirea constructivă a elementelor de construcţie.
• Coroziunea este o formă de transformare a materiei în natură
şi constă în distrugerea metalelor sub acţiunea unor agenţi
agresivi ca urmare a unor reacţii chimice sau electrochimice.
• Coroziunea metalelor este favorizată de tendinţa pe care o
au metalele ca, sub acţiunea unor agenţi atmosferici să
formeze (oxizi).
A. Clasificarea după natura procesului de coroziune
• Coroziunea chimică reprezintă tipul de coroziune la care
distrugerea metalului se produce în medii agresive
electrolitice. Coroziunea chimică este rar întâlnită în
construcţii metalice.
• Coroziunea electrochimică se dezvoltă în urma
proceselor electrochimice pe suprafaţa metalului sub
acţiunea umezelii. Constituie tipul caracteristic de coroziune
în cazul construcţiilor metalice obişnuite.
Diferitele gaze sau săruri care se găsesc în atmosferă se
dizolvă în apă, care într-o formă oarecare vine în contact cu
metalul şi formează soluţii electrolitice care crează condiţii
pentru coroziunea electrochimică
B. Clasificarea după tipul de mediul coroziv
• medii naturale:
•atmosferă (rurală, urbană, industrială, marină etc.);
•apă;
•soluri.
•medii artificiale:
•soluţii apoase;
•substanţe şi soluţii organice;
•gaze şi vapori.
C. Clasificarea după localizarea procesului de
coroziune
•coroziunea de suprafaţă
•coroziune continuă (generală);
•coroziune locală.
•coroziunea interioară.
Protectia impotriva coroziunii :
Aplicarea unei pelicule protectoare
Suprafața metalului poate fi acoperită cu un strat protector din
alt metal :
-cufundarea într-o baie de metal topit;
-galvanizarea, zincarea;
-metalizarea sau pulverizarea metalului topit pe suprafaţa ce
urmează să fie acoperită;
-termodifuziunea;
-cementarea.
ZINCAREA
•Toate suprafetele ce vin in contact cu aerul sunt acoperite in totalitate

uniform.
•Se aplica in cateva minute comparativ cu vopsirea care necesita 2 zile
pentru a aplica doua straturi cu timp de uscare.
•Nu necesita o preparare prealabila a suprafetelor insă acestea nu trebuie
să prezinte pori, fisuri, retasuri, incluziuni nemetalice, pete de vopsea, de
ulei, grasime, zgura, oxizi, si alte defecte care pot persista si dupa zincarea
termica, influentând negativ aspectul si calitatea acoperirii.
•Pentru obtinerea unui strat zincat uniform ca grosime si calitate se impune
ca, în compozitia otelului sa nu fie depasite urmtoarele valori: siliciul
(0,12%-0,25%), fosforul (max.0,25%), carbonul (max.0,2%). manganul
(max.1,5%).
•In contact cu aerul, stratul protector de zinc este corodat cu o viteza de
0,1 – 7 μm/an în funcție de agresivitatea mediului, în timp ce oțelul
neprotejat poate sa ajungă la o viteza de corodare de cca 1,5-200 μm/an.
ZINCAREA
•Durata de viata a stratului protector poate fi de 50 de ani sau chiar de 100

de ani.
•Permite o usoara inspectare a starii suprafetei protejate
•Nu necesita o mentenanta (corectare sau refacere in totalitate) a stratului
de protective, pe perioasa de viata a produsului, ca in cazul protectiei prin
vopsire.
•Nu contine solvent (substante volatile) daunatori sanatatii ca in cazul
vopsirii sau revopsirii libere.
•Stratul de zinc nu este inflamabil in caz de incendiu, ca in cazul protectiei
prin vopsire
•Zincarea termica ofera atat protectie mecanica cat si una electrochimica.
Pierderile cauzate de coroziune se menţin
ridicate. Statisticile mondiale arată că acestea se
cifrează la valoarea de 10........12% din
producţia anuală de oţel.
Se apreciază că în construcţiile metalice circa
80% din pagubele înregistrate sunt datorate
coroziunii atmosferice, datorate poluării
industriale.
În ţara noastră nu avem o statistică recentă, dar
în anul 1988 se estima că numai în industria
chimică se cheltuia peste 1 miliard de lei pentru
întreţinerea şi protecţia anticorozivă a
construcţiilor metalice.
Măsuri de prevenire:
Faza de proiectare:
Evitarea concentrărilor de eforturi implicate de reduceri
bruşte de secţiune, de sudurile punctiforme sau întrerupte.
Folosirea unui număr redus de elemente, dar puternice, în
locul unui număr mare şi cu secţiuni reduse, care ar
conduce la un număr mai mare de îmbinări (zone sensibile
la coroziune).
Asigurarea accesului la toată suprafaţa laterală a
elementului pentru verificarea şi întreţinerea periodică.
Evitarea îmbinărilor sub forma unor unghiuri ascuţite, a
zonelor concave, etc. care ar permite stagnarea prafului şi
a apei.
Utilizarea secţiunilor la care raportul între perimetru şi arie
este mai redus.
Evitare coroziunii bimetalice prin izolarea elementelor de
metale diferite ce vin în contact în zona îmbinărilor nituite
sau cu şuruburi.
Faza de execuţie în uzină:
La ieşirea din atelier tronsoanele să fie acoperite cu un
strat de protecţie anticoroziv (celelalte putându-se da pe
şantier).
Respectarea tehnologiei de executare a suportului şi de
aplicare a sistemului de protecţie anticorozivă adoptat.
Controlul riguros al calităţii execuţiei protecţiei anticorozive,
în special în zona îmbinărilor.
Faza de exploatare a construcţiei metalice:
Efectuare unui control periodic asupra structurii metalice
prin care să se poată stabili apariţia şi localizarea
coroziunii, cauzele acesteia, pierderile materiale suferite şi
măsurile de remediere necesare.
Reducerea gradului de impurificare a atmosferei în
preajma structurii metalice prin:
* amestecarea gazelor cu aer curat
* reţinerea parţială sau totală a agenţilor corozivi la nivelul
sursei producătoare de impurităţi
* evacuarea în atmosferă prin intermediul coşurilor cu
înălţime mare.
Măsuri de protecţie:
Alegerea sistemului de protecţie anticorozivă trebuie să se
facă pe baza indicaţiilor din standarde, normative şi
instrucţiunilor tehnice, precum şi pe baza experienţei
proiectantului şi a încercărilor de laborator efectuate.
Măsurile de protecţie a oţelului pot fi clasificate prin modul de
realizare astfel:
Prin compoziţie (chimic).
Prin acoperire.
Măsuri de protecţie:
Prin compoziţie:
Alierea oţelului cu Ni, Cr, Cu în vederea obţinerii de oţeluri
inoxidabile.
Este o metodă scumpă, folosită mai des la utilaje sau la
placări.
Prin acoperire:
Acoperiri cu metale rezistente la coroziune (Zn, Cr, Cu)
prin procedee electrochimice sau cu jet de metal topit sub
presiune.
Acoperiri cu mase plastice.
Acoperiri prin vopsire, cu vopseluri având diferite
caracteristici.
Acoperiri mixte, peste un strat de acoperire metalic
aplicându-se un strat de vopsea.
Este o metodă mai ieftină şi adaptabilă la agresivitatea
mediului şi a agenţilor corozivi din mediul în care va fi
amplasată construcţia.
Consolidarea construcţiilor metalice
Necesitatea consolidării structurilor metalice poate
apărea în diferite situaţii sau din diferite cauze:
Greşeli sau erori de proiectare, execuţie sau exploatare.
Accidente sau avarii produse la montaj sau în exploatare.
Sporirea încărcărilor de exploatare prin schimbarea tehnologiilor
sau a destinaţiei clădirii.
Reducerea capacităţii portante sub limita de siguranţă datorită
coroziunii, apariţiei fisurilor, ruperi în zone cu concentrări de eforturi,
etc.
Factorii care influenţează măsurile de consolidare ce vor
fi aplicate structurii sunt:
Starea construcţiei din punct de vedere fizic şi mecanic.
Evaluarea gradului de asigurare real.
Soluţii de consolidare existente pentru atingerea gradului de
asigurare cerut (necesar).
Metode de consolidare:
Metodele de consolidare se pot referi la:
Consolidarea locală, de secţiune
Consolidarea de element
Consolidarea de structură.
Consolidarea prin sporirea secţiunii:
Se foloseşte în special la consolidări locale dar şi la
cele de ansamblu.
   0    R
N
  R
A0  A
N - N0
 
A0  A
N0 N  N0
R 
A0 A0  A
Se foloseşte în special la consolidări locale dar şi la
cele de ansamblu. N  N0
R  0 
A0  A
N  N0
R 0 
A0  A
N - N0
A0  A 
R 0
N - N0
A   A0
R 0
Pentru a fi eficientă tensiunile la momentul efectuării
trebuie să fie cât mai mici (consolidare pe bara
nesolicitată).
N - N0
A   A0
R 0
EUROCODE 3: Proiectarea structurilor de otel
Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri
CLASIFICAREA SECTIUNILOR TRANSVERSALE

Clasificarea secţiunilor transversale:
• Dacă se utilizează o analiză globală plastică, elementele

trebuie să fie capabile să formeze articulaţii plastice având
o capacitate de rotire suficientă pentru a permite
redistribuirea necesară a momentelor încovoietoare.
• Dacă se utilizează o analiză globală elastică, elementele
pot fi de orice clasă a secţiunii transversale (nu are
importanţă care), cu condiţia ca la calculul acestor
elemente să ţină cont de limitarea eventuală a rezistenţei
secţiunii corespunzătoare voalării locale.
• În Eurocode 3 sunt definite patru clase de secţiuni
transversale, după cum urmează:1,2,3,4
SR EN 1993 - Eurocod 3 2
Clasificarea secţiunilor transversale:
 Clasa 1 - sunt cele care permit formarea articulaţiilor plastice, care

pot atinge fără reducerea rezistenţei, capacitatea de rotire cerută de
modelul de calcul plastic.
 Clasa 2 - sunt acelea care permit dezvoltarea momentului de
încovoiere plastic al secţiunii, dar care posedă o capacitate de rotire
limitată din cauza pierderii stabilităţii locale.
 Clasa 3 - sunt acelea care permit dezvoltarea numai a momentului
de încovoiere elastic al secţiunii, dar pentru care pierderea stabilităţii
locale poate împiedica dezvoltarea momentului plastic.
 Clasa 4 - sunt acelea pentru care pierderea stabilităţii locale se
produce în unul sau mai mulţi pereţi ai secţiunii transversale, înainte
de a atinge limita de curgere.
CLASIFICAREA SECTIUNILOR TRANSVERSALE
 Definitorie pentru clasa din care face parte secţiunea

este zvelteţea pereţilor secţiunii (supletea) si
diagrama tensiunilor s de compresiune.
d
Si 
tw
b1
St 
tf
Si – supletea inimii
St – supletea talpii
BARE INTINSE CENTRIC

Bare intinse centric.
Alcatuirea sectiunilor.
 Barele intinse centric se intalnesc in proiectare sub forma:
 Tiranti,
 Ancore,
 Bare intinse ale grinzilor cu zabrele, etc.
 Alcatuirea sectiunilor este determinata in principal de:
 Valoarea solicitarii,
 Tehnologia de executie,
 Modul de realizare al imbinarii,
 Tipul constructiei.
BARE COMPRIMATE
Bare comprimate.
 Barele comprimate (stalpii sau elementele grinzilor cu zabrele)
sunt alcatuite de regula din profile laminate, iar in cazul unor
solicitari mari sectiunea poate fi alcatuita din table sau platbande
sudate.
 Forma si marimea sectiunilor este determinata din conditii de:
 Marimea si natura solicitarii ,
 Rolul barei in structura,
 Conditii de stabilitate,
 Calitatea materialului,
 Modul de executie.
Bare comprimate.
 Dimensiunile sectiunilor elementelor sunt in general mici.
 Pentru elementele comprimate sectiunile trebuie realizate
astfel incat la o arie data A sa se obtina moment de inertie I
si raza de giratie i cat mai mari (conditii de stabilitate).
 Dupa modul de alcatuire a sectiunii transversale barele
comprimate pot fi:
 Bare cu sectiune unitara,
 Bare cu sectiune compusa:
 Elemente putin departate
 Elemente mult departate
Bare comprimate.
 Bare cu sectiune unitara - formate dintr-un singur
element sau din mai multe elemente asamblate
continuu pe toata lungimea lor.
 Cand sectiunea este compusa din mai multe elemente

acestea trebuie prinse continuu pe lungimea barei.
Bare comprimate.
 Bare cu sectiune compusa - formate din:
 Elemente putin departate;
 Elemente mult departate.
Bare cu sectiune compusa din elemente
putin departate
z
z 1 1
y y y y
z
1 z 1
 Distanta dintre elementele sectiunii este de grosimea unei table.
Bare comprimate.
Bare cu sectiune compusa din elemente putin departate.
 Elementele care alcatuiesc sectiunea trebuie prinse intre ele

astfel incat bara sa se comporte ca un intreg.
 Pentru elementele putin departate se dispun solidarizari
(fururi) realizate din tabla cu latimea mai mare de 50mm.
 Aceste rigidizari se prind de elemente cu cordoane de sudura.
 Rigidizarile pot fi:
 Mai mari decat elementele – sudura de colt
 Mai mici decat elementele – sudura in sant
 Distanta dintre fururi se ia mai mica decat valorile maxime din tabel.
 Pe lungimea elementului comprimat se dispun cel putin
2 Rigidizari (3 panouri).
 Daca distanta dintre fururi este indeplinita barele se verifica la
compresiune cu flambaj ca si barele cu sectiune unitara.
Bare comprimate.
Bare cu sectiune compusa din elemente putin departate.
Bare comprimate.
Bare cu sectiune compusa din elemente mult
departate.
 Acestea sectiuni se intalnesc la grinzi cu zabrele (grele),
stalpi, portale etc.
Axa materiala
1 z 1 1 z 1 1 z 1
y y y y y y
1 z 1 1 z 1 1 z 1
Axa imateriala
Bare comprimate.
departate.
 Acestea sectiuni se intalnesc la grinzi cu zabrele (grele),
stalpi, portale etc.
Axa materiala
z z
y y y y
z z
Ambele axe sunt imateriale Axa imateriala
Bare comprimate.
departate.
 Barele alcatuite din elemente mult departate au elementele
sectiunii solidarizate:
 Discontinuu:
 Cu placute,
 Cu zabrelute,
 Cu diafragme.
 Continuu – solidarizarea cu placi continui se utilizeaza
mai rar. In aceste cazuri placa de solidarizare intra in calculul
caracteristicilor sectiunii pentru verificarea la flambaj.
Bare comprimate
Bare comprimate centric

Introducere
 În ceea ce priveşte barele comprimate, pe parcursul acestui capitol, se
va trata problema alcătuirii lor şi a comportării sub încărcări.
 La barele comprimate o problemă deosebită o constituie flambajul care
este influenţat de:
 Zvelteţea barei – A
lf

 Forma secţiunii barei – B:
 Flambaj prin încovoiere
 Flambaj prin răsucire
 Marca oţelului - C
i
OL37, OL52....
Flambajul barelor din
elemente mult depărtate
 Sunt alcătuite din profile legate între ele cu zăbrele sau
plăcuţe:
 x-x  lunecările sunt neglijabile
 y-y  între cele două secţiuni ale barei pot apărea lunecări  se
ţine cont de rigiditatea barelor
y y
x x x x
y y
Pentru o bară unitară:
 f = coeficient de flambaj  2 EI
Pcr 
 sc = s de curgere lf 2
 R = rezistenţa de calcul Pcr  2 E
 cr   2
 G = modul de rigiditate transversal A 
d2y Mx
 A = aria barei 2

dx EI
 cr  cr
• Dacă se ţine seama de forţa tăietoare   
c R
 2 EI 1
Pcr  
lf 2  2 EI k
1 2  k
lf G A   deformatia unghiulara
G A
 2 EI 1 pentru o forţă tăietoare T=1
PE   Pcr  PE 
lf 2 1  PE  
Pentru o bară unitară:
 f = coeficient de flambaj  2 EI
Pcr 
 sc = s de curgere lf 2
 R = rezistenţa de calcul Pcr  2 E
 cr   2
 G = modul de rigiditate transversal A 
d2y Mx
 A = aria barei 2

dx EI
 cr  cr
• Dacă se ţine seama de forţa tăietoare   
c R
Pcr  2 E 1
 cr   2 
A    2 EI   2E
1  2     tr ,  cr  2
lf
  tr
 2E  2 EI
 cr  ,   1 2    1  tr  
  
2
lf
 În continuare se vor
analiza două cazuri:
 A. Stâlp cu zăbrele
 B. Stâlp cu plăcuţe
Stâlpul cu zăbrele
 Sub acţiunea unei forţe tăietoare T  efortul în diagonală D = T /
cosa.
 D = alungirea diagonalei.
 D  ld T ld  T ld
  ld   ld      
E Ad  E cos  EAd cos  cos  EAd
2
l1
T=1 d 
cos 2   sin   EAd
l1
ld 
l1 sin 
D
a 
 
c l1
ld 1

cos 2   sin   Ad  E
Grinzi cu zăbrele
Generalităţi
 Grinzile cu zăbrele sunt elemente de construcţie care în
ansamblul lor lucrează ca elemente încovoiate, dar barele care
le alcătuiesc sunt solicitate la eforturi axiale.
 Aceste grinzi sunt formate din bare drepte prinse între ele în
noduri cu nituri, buloane sau sudură.
 Încărcările exterioare se caută a se aplica numai în noduri,
ceea ce conduce (dacă legăturile între bare sunt articulaţii) la
apariţia numai de eforturi axiale. În realitate aceste legături sunt
semirigide, ca urmare apar şi eforturi de încovoiere în bare, dar
ele reprezintă numai 5%...15% din valoarea tensiunilor produse
de eforturile axiale. Aceste momente sunt cu atât mai mici cu
cât zvelteţea barelor este mai mare.
 La grinzile cu zăbrele este necesar ca axele tuturor barelor să
fie în acelaşi plan, care este de fapt planul grinzii cu zăbrele.
Generalităţi
 Faţă de grinzile cu inimă plină, grinzile cu zăbrele sunt sisteme mai

economice din punct de vedere al consumului de material, dar mai
costisitoare din punctul de vedere al manoperei de execuţie.
Generalităţi
 Grinzile cu zăbrele sunt mai puţin rigide decât cele cu inimă plină.
 În plan normal pe planul grinzii cu zăbrele rigiditatea este foarte mică,
datorită înălţimii mari a grinzii şi secţiunii mici a tălpilor.
Elemente componente
 Elementele componente ale grinzii cu zăbrele sunt:

 Talpa
 Zăbrele;:
– Diagonale
– Montanţi.
Domenii de utilizare
 Grinzile cu zăbrele sunt larg răspândite în construcţiile executate
din oţel. Ele se utilizează la realizarea celor mai variate tipuri de
construcţii:
– Ferme pentru susţinerea acoperişului şi contravântuiri în planul
acoperişului;
– Grinzi de rulare sau de frânare;
– Alcătuirea structurilor cu deschideri mari:
 Săli de sport şi de expoziţie
 Hangare;
– Instalaţii de transport (poduri rulante, etc.);
– Piloni şi turnuri de radio şi televiziune;
– Castele de apă;
– Construcţii metalice speciale;
– Poduri de cale ferată şi rutiere, etc.
 Cele mai larg răspândite în domeniul construcţiilor civile, industriale
şi agricole sunt fermele de acoperiş şi grinzile de planşee.
Clasificare
 După forma grinzii cu zăbrele:

 Triunghiulare
 Trapezoidale
 Dreptunghiulare
 Cu talpă parabolică
Clasificare
 După forma secţiunii transversale:

 Grinzi plane
 Grinzi spaţiale (pot prelua şi forţe orizontale).
 După rezemare:
 Cu rezemare la nivelul tălpii superioare
 Cu rezemare la nivelul tălpii inferioare.
Clasificare
 După forma secţiunii transversale:

 Grinzi plane
 Grinzi spaţiale (pot prelua şi forţe orizontale).
 După rezemare:
 Cu rezemare la nivelul tălpii superioare
 Cu rezemare la nivelul tălpii inferioare.
Clasificare
 După modul de zăbrelire:

– Numai cu tălpi şi diagonale: rar folosite şi numai pentru grinzi secundare (A).
– Cu tălpi, diagonale şi montanţi:
 Diagonale descendente: bare întinse  ferme de oţel (B)
 Diagonale ascendente: bare comprimate  ferme de lemn (C)
 Diagonale alternante: bare întinse şi comprimate.
Clasificare
 După modul de zăbrelire:

– Pentru grinzile înalte se mai folosesc şi următoarele tipuri de zăbrelire:
 Zăbrelire în K (A):
 Zăbrelire în X (B)
 Sisteme secundare de zăbrelire dacă grinda preia şi forţe intermediare (C).
Alegerea tipului de grindă
 Alegerea tipului de grindă cu zăbrele care va

fi folosită într-un anumit context se face luând
în considerare mai mulţi factori:
– Funcţionalitatea
– Estetica
– Deschiderea grinzii
– Economicitate
– Sistemul de încărcare.
Dimensiuni geometrice
 Grinzile triunghiulare:
 Au fost primele folosite pentru şarpantele din lemn. Se
folosesc mai rar, acolo unde este nevoie de o pantă mare a
acoperişului, deoarece nu sunt foarte eficiente.
 h = (1/4…1/5)l.
 Grinzile de formă trapezoidală:

 Tipul cel mai utilizat pentru acoperişuri. Corespund cel mai
bine pentru învelitorile curente. Panta necesară scurgerii
apelor meteorice se asigură prin înclinarea tălpii superioare.
 hm = (1/6…1/10)l, a = 35o…55o
 hr = (1/13…1/15)l pentru grinzi încastrate pe stâlpi şi hr =
(1/15…1/17)l pentru prindere articulată pe reazeme
 Grinzile de formă trapezoidală:

 Mărimea panoului a = (1…1,2)hm dacă grinda are numai
diagonale şi a = (0,6…0,8)hm dacă grinda are şi diagonale şi
montanţi.
 hmax = 3200 mm din condiţii de transport pe calea ferată.
 Grinzile cu alte forme:

– Se alcătuiesc după dimensiuni asemănătoare cu cele
prezentate anterior, ele fiind însă mult mai rar întâlnite.
– Grinzile de formă poligonală sau parabolică:
 Se folosesc la deschideri mari pentru uniformizarea eforturilor din
tălpi.
– Grinzile cu tălpi paralele:
 De obicei se utilizează pentru susţinerea unor planşee, platforme
sau ca grinzi longitudinale de susţinere a fermelor transversale,
pentru grinzile căilor de rulare sau pentru contravântuiri. Ele
prezintă doar avantajul unei execuţii simple.
– Elementele spaţiale:
 Pot fi grinzi spaţiale, stâlpi pentru transport energie electrică, turle
de foraj, stâlpi de radio-Tv, etc.
Analiza formei grinzii:
 Analizând formele grinzilor se

constată următoarele:
– Cea mai avantajoasă formă de
grindă este cea parabolică
(sau chiar şi poligonală)
deoarece poate urmări
diagrama de eforturi.
– Forma trapezoidală este destul
de avantajoasă şi în plus
destul de uşor de executat.
– Forma dreptunghiulară este
cea mai puţin avantajoasă din
punctul de vedere al variaţiei
secţiunii cu efortul.
Stabilirea dimensiunilor principale
 Pentru a avea siguranţa unei proiectări corespunzătoare

este necesar a se stabili în prealabil o serie de
dimensiuni ale grinzilor cu zăbrele:
– Deschiderea grinzii:
 Este determinată de distanţa dintre punctele de rezemare care se
stabilesc din condiţii tehnologice sau constructive, după cum
urmează (l0 = lumina):
– La grinzile cu zona de rezemare pe zidărie sau beton:
 l= l0 +500 mm.
– La grinzile rezemate pe stâlpi metalici:

 l= l0 dacă centrarea fermelor se face la faţa stâlpului
 l=L dacă centrarea fermelor se face în axul stâlpului (L=

deschiderea interax).

– Înălţimea grinzii cu zăbrele:
 Se va stabili în funcţie de deschiderea de calcul, de condiţiile de
rezemare, de forma grinzii şi de mărimea solicitărilor, astfel ca
dimensiunile grinzii să asigure o rigiditate suficient de mare şi un
consum minim de materiale.
 În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe relaţii de
evaluare a înălţimii grinzii, printre care şi cele prezentate anterior,
la diferite tipuri de grinzi cu zăbrele.
 În continuare prezentăm o variantă de apreciere a înălţimii grinzii în
funcţie de rigiditate şi de consumul de oţel.

– Înălţimea grinzii cu zăbrele: Din conditii de rigiditate
l
hs  unde avem :
 fa  E
3,7   2
 l 
l  deschiderea de calcul
f a  sageata admisa
E  modul de elasticitate
  efortul unitar maxim in talpi

– Înălţimea grinzii cu zăbrele:
Din conditii de consum minim de otel
l
hop  k 0,7m  1 unde avem :
m
m  numarul panourilor de grinda
k  coeficient functie de modul de zabrelire
k  1 pentru sistem triunghiular
k  0,58 pentru montanti si diagonale descendente
k  0,71 pentru montanti si diagonale alternante

– Lungimea panourilor:
 Este determinată în funcţie de distanţa dintre grinzile secundare
sau panele de învelitoare şi asigurarea unei înclinări potrivite
pentru diagonale:
– La grinzile care au numai diagonale:
 l = (1…1,2)h.
– La grinzile cu montanţi şi diagonale:

 l = (0,6…0,8)h.
– Întotdeauna trebuie să fie multiplu de 100 mm.

Calculul fermelor
 Calculul solicitărilor în barele grinzilor cu zăbrele se

face în ipoteza că barele sunt prinse articulat în
noduri, solicitările suplimentare care apar în bare din
cauza prinderilor semirigide reprezintă 10...15% din
eforturile principale axiale şi în mod obişnuit nu se iau
în considerare.
 Calculul grinzilor cu zăbrele cuprinde următoarele
etape:
1. Evaluarea încărcărilor pe grindă, însoţită de
predimensionarea grinzii
2. Stabilirea şi rezolvarea gradului de nedeterminare statică
exterioară
3. Calculul static – determinarea eforturilor în barele grinzii cu
zăbrele.
1. Evaluarea încărcărilor
 Încărcările grinzilor cu zăbrele se consideră concentrate

în nodurile fermei.
 Acţiunile care acţionează asupra fermei provin din:
– Greutatea proprie a fermelor: se poate aprecia iniţial pe baza
predimensionării, pe bază de tabele, formule aproximative sau
prin asimilare cu alte grinzi gata construite.
– Greutatea celorlalte elemente care reazemă pe fermă: pane +
învelitoare, planşeu + grinzi, platforme, calea grinzii de rulare.
– Încărcări temporare climatice, utile, din poduri rulante. La
grinzile de acoperiş încărcarea din zăpadă se va lua în
considerare ţinând cont de posibilitatea formării sacilor de
zăpadă. Pentru a verifica zăbrelele din zona centrală a grinzii se
recomandă ca la deschideri mai mari de 24 m, când avem
învelitori uşoare, să se considere şi ipoteza încărcării cu zăpadă
a unei jumătăţi de din acoperiş.
2. Rezolvarea gradului de nedeterminare
statică exterioară
 După evaluarea încărcărilor se determină

reacţiunile din reazeme.
 În unele cazuri este posibil ca fermele să fie
static nedeterminate exterior:
– Încastrare pe reazeme
– Grinzi continue.
 La grinzile static determinate eforturile din tălpi
se determină în funcţie de momentul
încovoietor, iar eforturile din diagonale în funcţie
de forţa tăietoare T.
2. Rezolvarea gradului de nedeterminare
statică exterioară
 După evaluarea încărcărilor se determină reacţiunile din reazeme.

 În unele cazuri este posibil ca fermele să fie static nedeterminate
exterior:
– Încastrare pe reazeme
– Grinzi continue.
 La grinzile static determinate eforturile din tălpi se determină în
funcţie de momentul încovoietor, iar eforturile din diagonale în
funcţie de forţa tăietoare T.
 La grinzile static nedeterminate se consideră că cele două tălpi
preiau în mod egal eforturile date de momentul încovoietor, efectul
forţei tăietoare fiind mic, prin urmare ele vor avea aceiaşi arie. După
determinarea diagramelor de eforturi se poate trece la determinare
eforturilor în bare.
3. Determinarea eforturilor în bare
 Calculul eforturilor în bare se face prin una dintre metodele

cunoscute din Statica construcţiilor:
– Metoda secţiunilor
– Metoda izolării nodurilor
– Metoda Cremona.
 În toate cazurile de grinzi cu zăbrele există şi opţiunea folosirii unui
program de calcul.
 Pentru anumite scheme statice ale grinzii cu zăbrele există în
literatura de specialitate relaţii sau tabele pentru determinarea
directă a solicitărilor din bare.
 Unele bare pot fi supuse şi la încărcări pe deschiderea lor:
– Talpa superioară a fermelor cu acoperiş din chesoane de beton armat
care reazemă direct pe fermă
– Pane cu zăbrele pe care reazemă panourile de acoperiş.
3. Determinarea eforturilor în bare
 Aceste tălpi, supuse la încărcări pe
deschiderea lor, se comportă ca o
grindă continuă încovoiată, ale
cărei reazeme sunt nodurile fermei
şi care este solicitată în acelaşi timp
şi de efortul axial produs de
încovoierea generală a grinzii cu
zăbrele.
 Ţinând seama de deformaţia de
ansamblu a fermei, care duce la
tasarea diferenţiată a reazemelor,
momentele în mijlocul deschiderii
unui panou dintre două noduri
rezultă ceva mai mare decât la o
grindă cu reazeme netasabile. Se
poate considera acoperitor ca
momentul maxim din câmp să fie
considerat 2/3 M0 (momentul de
simplă rezemare).
Dimensionarea barelor componente
 Dimensionarea barelor grinzilor cu zăbrele

se referă la următoarele probleme:
1. Alcătuirea secţiunilor transversale
2. Alegerea elementelor componente ale secţiunii
3. Verificarea condiţiilor de dimensionare
4. Verificarea condiţiei de rigiditate a formei.
1. Forma secţiunii transversale
 Alegerea formei secţiunii transversale se face în funcţie de

efortul din bară, mijlocul de asamblare, considerente
constructive şi alcătuirea în ansamblu a şarpantei acoperişului.
 Recomandări:
– Barele să aibă secţiune simetrică faţă de planul de acţiune al
forţelor (planul fermei)
– Axele de greutate ale barelor să coincidă cu axele geometrice ale
formei, pentru reducerea solicitărilor secundare
– Secţiunile se vor alcătui cât mai simplu pentru a fi uşor de
executat, şi totodată să fie asigurate posibilităţile de întreţinere şi
vopsire ulterioară
– Prinderile în noduri să fie cât mai robuste şi simple.
 Cele mai utilizate tipuri de

secţiuni până în prezent au
fost cele alcătuite din profile
L:
– Se pot realiza prin
prinderea uşoară
– Pe tălpi se pot aşeza
panele şi contravântuirile
– Execuţie şi înnădire simplă.
 La prinderea în noduri a
cornierelor cu aripi egale
sau inegale, în general, se
va urmări o axare a
profilelor faţă de axa barei
încât să se obţină lx = ly.
 La grinzile care au tălpile din

corniere, diagonalele şi
montanţii se realizează tot
din corniere.
 Prinderea cornierei în noduri
se face prin intermediul unor
gusee.
 Distanţa dintre corniere este
egală cu grosimea guseului,
deci pe toată ferma guseele
vor avea aceiaşi grosime.
 Cornierele sunt utilizate prin
tradiţie, deoarece erau
foarte uşor de folosit pentru
modul de asamblare prin
nituire.
 Când momentele în secţiunile
tălpilor sunt mai importante,
acestea se pot realiza din două
profile U pentru a avea rigiditate
la preluarea momentului M.
 Pentru montanţi şi diagonale se
pot folosi tot corniere.
 Pentru toate tipurile de grinzi cu
zăbrele, prezentate până acum,
se pot folosi pentru montanţii
centrali corniere cu secţiunea în
fluture (în cruce) de care se pot
prinde contravântuirile sau
contrafişele.
 Pentru montanţii marginali,
unde sunt eforturi axiale mai
mari, se pot utiliza secţiuni
alcătuite din patru corniere.
 Secţiuni tubulare:
– Pot fi inelare sau
dreptunghiulare.
– Prezintă avantajul că sunt
mai rezistente la coroziune şi
mai uşor de întreţinut, cu
condiţia de a avea secţiunile
perfect închise.
– Dezavantajele constau în
prinderea dificilă în noduri şi
ruginirea în interior la barele
care nu sunt perfect închise.
– Barele circulare pot fi
îmbinate prin prindere directă
sau prin intermediul unui
guseu.
– La prinderea directă a
diagonalelor de tălpi se
acceptă o tăiere plană a
diagonalei numai dacă
diametrul ei este mai mic
decât jumătate din
diametrul tălpii. În acest
caz se poate acoperi golul
cu sudură. Dacă această
condiţie nu este îndeplinită
trebuie tăiate ţevile după
un tipar care să
urmărească conturul
îmbinării.
– La prinderea prin intermediul unui guseu capetele ţevilor se
etanşează cu un capac sudat pentru a preveni ruginirea din
interior a profilului.
– După aceleaşi scheme ca la ţevile rotunde se pot utiliza şi
profile pătrate sau dreptunghiulare.
 Profile cu pereţi subţiri:

– La ferme uşoare şi în medii
necorozive la alcătuirea barelor
se pot utiliza şi aceste profile
cu pereţi subţiri formate la
rece, datorită consumului mic
de oţel.
– Aceste ferme sunt sensibile la
transport şi manipulare şi
pentru a le mări rigiditatea în
planul normal pe cel al fermei,
barele se alcătuiesc cu doi
pereţi. Distanţa între gusee se
păstrează constantă pe toată
ferma.
– Diagonalele şi montanţii vor
avea înălţimea secţiunii
constantă pe toată lungimea
fermei şi egală cu “d”.
 Secţiuni compuse cu
doi pereţi:
– Grinzile cu zăbrele care
trebuie să preia solicitări
mari au secţiunile barelor
cu doi pereţi, piesele
componente fiind mult
îndepărtate, iar
prinderea lor în noduri se
va face cu două gusee.
– La aceste tipuri de
secţiuni guseele se pot
realiza prin dezvoltarea
inimilor secţiunii tălpii.
2. Alegerea elementelor componente
 După ce ne-am propus forma secţiunii transversale a barelor

componente, se trece la determinarea prealabilă a dimensiunilor
principale ale secţiunii transversale.
 La alegerea secţiunii barelor se vor respecta următoarele reguli:
– La grinzile cu zăbrele obişnuite, cu L ≤ 24m, la care tălpile se
realizează din profile laminate – secţiunea se păstrează constantă,
dimensionarea făcându-se la efortul maxim.
– La grinzile având L > 24m, deoarece tălpile nu se mai pot executa
dintr-o singură bucată, secţiunile se pot executa cu secţiuni diferite.
– Dimensiunile minime ale laminatelor folosite la realizarea barelor vor
respecta condiţiile constructive.
– Dacă încărcările se aplică pe tălpi între noduri, acestea trebuie să aibă
rigiditate suficientă şi la încovoiere.
– Tălpile grinzilor cu doi pereţi vor avea aceiaşi secţiune de bază,
secţiunea se va întări în panourile unde este necesar.
3. Calculul barelor
 Verificarea condiţiilor de dimensionare la

barele fermelor se face în funcţie de
solicitarea care acţionează asupra barelor:
 Întindere
 Compresiune.
 Barele comprimate trebuie verificate şi la
flambaj, atât în planul fermei cât şi în plan
transversal.
3. Calculul barelor
 Bare întinse - Predimensionare:

Anet = N/R, unde: N = forţa axială de întindere
şi R = rezistenţa de calcul
Abrut = (1/α)Anet sau Anet = αAbrut, unde: α =
coeficient al prinderii (α = 1 pentru sudură şi
α= 0,8...0,9 pentru îmbinări nituite sau
buloane).
3. Calculul barelor
 Bare întinse – Verificare:

N Ed N t . Rd
 1,0 - valoarea de calcul a rezistenţei la tracţiune
N t . Rd N Ed - valoarea de calcul a efortului la tracţiune
 Pentru secţiunile cu găuri, trebuie ca valoarea de calcul Nt,Rd

a rezistenţei la tracţiune să se ia egală cu cea mai mică dintre
valorile de mai jos:
N t . Rd  min( N pl. Rd , N u . Rd ) N pl , Rd  A  f y /  Mo
N u , Rd  0,9  A  f u /  M 2
3. Calculul barelor
 Bare întinse – Verificare(STAS 10108):
N 
 R - efortul unitar maxim
Anet R - rezistenta de calcul

3. Calculul barelor
 Bare comprimate:
Abrut = N/(φminR) predimensionare = cu metodele
prezentetate la bare comprimate
sau verificarea: σ = N/(φminAbrut) ≤ R, sau NED ≤χN
– La verificarea de flambaj trebuie ţinut seama că acesta se
face atât în planul fermei cât şi în plan transversal.
– Lungimea de flambaj depinde de modul de legare al barelor
la extremităţi.
– Pentru tălpi, în planul fermei, lfx = lungimea teoretică a barei
(distanţa dintre nodurile teoretice).
– În planul normal pe planul fermei, lungimea de flambaj l
ERROR: syntaxerror
OFFENDING COMMAND: ----nostringval----
STACK:
92
13776
4
Grinzi cu zăbrele
Prinderea barelor în
noduri
Prinderea barelor în nod
 Eforturile din barele care se întâlnesc în acelaşi nod, împreună

cu eventualele forţe exterioare aplicate în nod, trebuie să fie în
echilibru.
 La alcătuirea nodurilor trebuie avute în vedere următoarele
reguli principale:
– Centrarea barelor în noduri: axele tuturor barelor ce vin în nod
trebuie să se întâlnească într-un punct care să coincidă cu nodul
teoretic al fermei. Prinderea barei în nod se face astfel încât
centrul de greutate al prinderii să fie pe axa barei.
– Menţinerea eforturilor în planul grinzii prin folosirea unor bare cu
secţiune simetrică faţă de planul grinzii.
– Prinderea în nod a întregii secţiuni a barei să se facă astfel încât
orice parte a secţiunii să se descarce cât mai direct.
Prinderea barelor în nod
 Prinderea barelor în nodurile grinzii cu zăbrele se poate

face în două moduri:
– Prinderea directă, când barele sunt prinse direct unele de altele
– Prinderea indirectă, prin intermediul guseelor.
 Prinderea barelor se execută cu:
– Sudură
– Nituri
– Şuruburi.
 La prinderea barelor în nodurile grinzilor cu zăbrele
trebuie să se rezolve următoarele probleme:
– 1. Axarea sau centrarea barelor
– 2. Calculul prinderii barelor
– 3. Calculul prinderii guseului.
1. Axarea barelor în noduri
 Se recomandă ca în toate situaţiile axele

centrelor de greutate ale barelor să coincidă cu
axele geometrice ale grinzii cu zăbrele.
 Decalările care apar la prinderea barelor în
noduri conduce la solicitări suplimentare din
excentricitate, respectiv moment încovoietor
suplimentar care încarcă bara.
 La prinderea barelor cu sudură, coincidenţa axelor se

poate realiza astfel:
– Pentru bare cu secţiune simetrică centrarea se realizează dacă
cele două cordoane de sudură sunt egale.
 La prinderea barelor cu sudură, coincidenţa axelor se

poate realiza astfel:
– Pentru bare cu secţiune nesimetrică trebuie de asemenea
respectată condiţia de coincidenţă a axelor.
As  A1s  A2 s
 A1s  A2 s
A1s e1  A2 s e2
 La prinderea barelor cu nituri sau buloane axarea se

poate asigura :
– Pentru bare cu secţiune simetrică centrarea se realizează dacă
axa îmbinării coincide cu cea a barei.
 La prinderea barelor cu nituri sau buloane axarea se

poate asigura :
– În cazul prinderii zăbrelelor din corniere, centrarea se poate
face atât după axa barelor cât şi după linia niturilor. Efectul
dezaxării este în general mic, sub 10%, el fiind neglijat în
calcule.
– Se recomandă ca:
 Barele cu eforturi mari să se axeze după linia centrului de greutate
al barei (tălpile).
 Barele cu eforturi mici pot fi axate după linia niturilor (diagonalele
şi montanţii).
 Axarea după axa

barelor:
 În general din
suprapunerea
celor două efecte
rezultă în bară
eforturi apropiate
de cele din forţa
axială.
 În nituri sau
şuruburi solicitarea
creşte odată cu
depărtarea de nod,
fiind rezultanta
între N/n şi NM.
 Axarea după axa

niturilor sau
şuruburilor:
 Este mai comod
de realizat în
execuţie.
 Valoarea
momentului Mi
depinde de
valoarea forţei
axiale şi de cea
a excentricităţii
c.
 O problemă aparte o reprezintă centrarea tălpilor care

îşi schimbă secţiunea.
2. Calculul prinderii barelor
 Prinderea barelor în noduri trebuie să asigure continuitatea fără a

constitui un element slab în fermă. În acest sens, elementele de
prindere vor asigura o arie şi rigiditate necesară preluării efortului.
 Calculul prinderii barelor în noduri se poate face:
– La valoarea efortului real din bară
– La valoarea capacităţii portante a barei.
 În practică se recomandă cea de a doua variantă, deoarece
asigură acelaşi coeficient de siguranţă atât pentru bară cât şi
pentru prindere.
 Efortul capabil al barelor este:
– Bare întinse: Ncap=Anet*R
– Bare comprimate: Ncap=Anet*φmin*R.
2. Calculul prinderii barelor
 Aria cordonului de  Pentru prinderi cu nituri

sudură al prinderii va fi: sau şuruburi avem:
N cap N N cap
As  s
sau As  s nb 
R f Rf N cap.b
La prinderea barelor cu nituri sau şuruburi nu se dispun mai mult de 6 nituri
pe un rând. Dacă apare necesitatea unui număr mai mare de buloane se
prevăd “corniere urechi”, pentru prindere.
3. Realizarea şi calculul guseelor:
 În alcătuirea unei grinzi cu zăbrele se

consideră că tălpile sunt elemente principale şi
zăbrelele sunt elemente secundare.
 În alcătuirea nodului se consideră că guseul se
prinde de talpa grinzii iar zăbrelele de guseu.
 Guseele au rolul de a echilibra eforturile în
nodurile grinzilor cu zăbrele.
 A. Forma şi realizarea guseelor:

– Se recomandă ca guseele să aibă forma cât mai simplă, pentru
uşurinţa realizării lor. În general se realizează cu două laturi
paralele şi una perpendiculară pe ele.
– Lăţimea guseului să fie lăţimea unui produs standardizat.
– Guseul nu trebuie să aibă unghiuri intrânde, deoarece acestea
conduc la concentrări mari de eforturi unitare. Dacă acestea nu
se pot evita, ele se vor racorda cu raze cât mai mari.
 A. Forma şi realizarea guseelor:

– La prinderea cu nituri, pentru a asigura rezistenţa guseului, se
recomandă ca punctele de intersecţie ce rezultă între două
drepte duse de la primul nit sub un unghi de 300 şi normala la
axa barei dusă prin ultimul nit, să se găsească pe guseu.
Această recomandare se poate aplica şi la prinderile cu
sudură.
– Colţurile guseului nu este permis să rămână libere. Ele trebuie
să intre pe grosimea pieselor care se prind în nod.
 B. Grosimea guseelor:
– Se stabileşte în funcţie de efortul maxim din zăbrelele grinzii, diametrul
nitului sau grosimea cusăturii de sudură.
– Grosimea guseelor este aceiaşi pentru toate nodurile, exceptând
nodurile de reazem unde este acceptată o grosime mai mare cu 2
mm.
– La grinzile T inima grinzii poate înlocui guseul, uneori în zona nodului
inima fiind mai dezvoltată pentru a permite prinderea diagonalelor şi
montanţilor.
 C. Verificarea guseelor:
– Verificarea guseelor cuprinde două aspecte:
 Verificarea prinderii în nod a guseului (prinderea de
talpa grinzii)
 Verificarea guseului la solicitările din prinderea în nod a
barelor (diagonalelor şi montanţilor).
– Prinderea guseelor de talpă se calculează pe
baza rezultantei eforturilor din diagonală (R).
– Verificarea la solicitările din prinderea zăbrelelor
se face în secţiunile cele mai solicitate.
 C1. Prinderea guseelor de tălpi:
– Se calculează rezultanta R a forţelor ce acţionează în nod (inclusiv cele
exterioare dacă ele există).
– Cordoanele de sudură care prind guseul de tălpi se verifică cu relaţia R / As ≤
Rfs.
– Dacă S1 şi S2 sunt aproximativ egale, prinderea se dimensionează la un efort
R=0,15 * Smax ( se recomandă să se ia Smax= Ncap.bara).
 C2. Verificarea guseelor la solicitări din prinderea zăbrelelor:
– Stabilirea exactă a stării de eforturi în guseu este dificilă. La grinzile obişnuite
verificarea guseului se face în secţiunile cele mai solicitate.
– În continuare se prezintă verificările în secţiunile AB şi CD ale nodului 2 în care
avem:
 Ro şi Rv = proiecţiile pe orizontală şi verticală a solicitărilor din secţiunea CD.
D1 2
In sectiunea AB :  AB 
AB  t
R R e
In sectiunea CD :  AB  o  o R
An Wn
Rv
  Rf
An
Grinzi cu zăbrele
Îmbinări de montaj
 Necesităţile de transport cer ca fermele să se

uzineze în două, de obicei simetrice, care se
înnădesc pe şantier cu şuruburi de înaltă
rezistenţă sau sudură.
 Utilizarea şuruburilor de înaltă rezistenţă este
indicată la fermele realizate din oţeluri slab
aliate care impun anumite măsuri speciale de
sudare.
 În practică se
întâlnesc cel mai
des două cazuri
de tronsonare:
– A. Cu montant
central
– B. Cu diagonale
şi panou central.
 A. Grindă cu
montant central:
– În nodurile
centrale
tronsonul din
stânga are
guseele pentru
nodul final şi cel
din dreapta
gusee de
transport.
 A. Grindă cu panou
central:
– Cele două panouri
sunt identice. La
montaj se adaugă
bara panoului
central (talpa
inferioară). Pentru
îmbinarea panourlor
se folosesc şuruburi
de înaltă rezistenţă
pretensionate.
Grinzi cu zăbrele
Noduri de reazem
Rezemări la grinzi cu zăbrele
 Rezemarea grinzii cu zăbrele se poate face:

– Pe stâlp (capul stâlpului)
– La faţa stâlpului.
 Prinderea grinzii cu zăbrele în articulaţie
poate fi:
– Articulată
– Rigidă.
a. Rezemarea articulată a fermei pe
stâlp (capul stâlpului)
 Pentru ca rezemarea să
funcţioneze ca articulaţie este
necesar ca deplasarea să fie
neîmpiedecată.
 Dacă se doreşte realizarea
unor reazeme simple găurile de
prindere se pot realiza ovale.
 Pentru centrarea reazemului,
ferma se aşează pe un pătrat.
 Atunci când axul reazemului nu
coincide cu axul stâlpului se
recomandă ca rezemarea să
rămână în interiorul secţiunii
stâlpului, evitându-se
rezemarea pe console.
a. Rezemarea articulată a fermei pe
stâlp (capul stâlpului)
 În cazul fermelor legate

articulat de stâlpi forţele
orizontale sunt transmise de la
ferme la stâlpi cu o
excentricitate h0.
 Momentul încovoietor M=H*h0
este preluat de cele două bare
care concură în nod,
proporţional cu rigiditatea lor.
 În cazul tălpilor comprimate
rigide, influenţa momentului se
poate considera că se extinde
până la primul nod rigid.
 Barele trebuie verificate la forţă
axială şi moment încovoietor.
b. Rezemarea la faţa stâlpului
 Rezemarea poate fi articulată sau rigidă, iar axarea se

poate face la faţa sau în axul stâlpului.
 Rezemare articulată cu axare în axa stâlpului:

– Solicitări în îmbinare V, H, M=H*e2+V*e1
– Bara din partea de jos este prinsă prin intermediul unei găuri
ovale care să-i permită deplasarea.
 Rezemare rigidă cu axare în axa stâlpului:

– Detaliul A rămâne neschimbat faţă de varianta articulată.
– Detaliul B de această dată se transformă într-o prindere rigidă.
 Rezemare articulată cu axare la faţa stâlpului:

 Prindere rigidă cu axare la faţa stâlpului:

Probleme de montaj
 Acest mod de prindere prezentat în variantele

anterioare, cu cupon T sau L, are inconvenientul că
introduc un element cu o lungime fixă între două
supafeţe fixe (feţele stâlpilor).
 Distanţa între feţele stâlpilor poate avea o oarecare
toleranţă:
– Dacă distanţa reală între stâlpi este mai mare decât lungimea
fermei, rămân spaţii libere ce se pot completa cu fururi.
– Dacă distanţa este mai mică montajul devin deosebit de dificil,
singura soluţie fiind tragerea capului stâlpului până în poziţia în
care să devină posibil montajul.
Probleme de montaj
 O variantă care permite

toleranţe ceva mai mari la
montaj este cea de prindere
cu plăcuţe sudate la montaj.
În acest caz prinderea cu
sudură este mai rigidă şi
asigură o transmitere mai
bună a eforturilor.
 Sudura care prinde plăcile
de stâlpi fiind asimetrică
produce deformări ale
plăcilor care se îndreaptă
prin încălzire.
Vă mulţumesc pentru atenţie!
Dr.ing. Gabriel URIAN

BARE ÎNCOVOIATE
GRINZI CU INIMĂ PLINĂ
Generalităţi
 La bare unde predominantă este încovoierea 
Mcap este determinat de W = I/y; Mcap=WR.
 Cele mai avantajoase grinzi sunt cele care
dezvoltă un Mcap mare la consum redus de
material.
Având o secţiune de formă dreptunghiulară cu
b dimensiunile b şi h:
A  bh
3 2
h
bh bh
I W
12 6
Generalităţi
Dacă dispunem materialul din secţiune astfel:
bh
bh/2
A1 
2
2
bh  h  bh 3
h y I y  2 A1 z  2   
2
2 2 4
I y bh 2
W 
h 2
2
Generalităţi
CONCLUZIE:
• Prin dispunerea avantajoasă a materialului din
secţiune s-a obţinut o creştere considerabilă a
caracteristicilor:
bh/2
2 2
bh bh
W W 
h y 2 6
Tipuri de secţiuni
 În funcţie de modul de realizare al
secţiunii elementele se pot clasifica astfel:
– 1. Elemente laminate tipizate
– 2. Bare cu pereţi subţiri formate la rece
– 3. Elemente alcătuite:
 Cu nituri (foarte rar)
 Cu şuruburi
 Cu sudură.
1.Elemente laminate tipizate
I y  I z
I y  Iz
 Cel mai des utilizat din această categorie este profilul I

(se mai numeşte şi dublu T).
 O variantă a profilului I este profilul H care este raţional
a fi utilizat mai ales pentru stâlpi şi mai rar pentru grinzi,
doar atunci când avem încovoiere oblică.
1.Elemente laminate tipizate
 Alte tipuri de profile laminate utilizate frecvent în

construcţii sunt:
– Profile tip U
– Profile tip L
– Combinaţii de profile.
2.Bare cu pereţi subţiri formate la
rece
 Aceste bare sunt formate din tablă îndoită la

rece.
 Au grosimi de la 0,5 mm până la 8-10 mm.
3.Secţiuni alcătuite
 Secţinile alcătuite se realizează prin îmbinarea cu nituri,
şuruburi sau sudură. Îmbinarea cu nituri sau şuruburi se
foloseşte rar, cel mai des utilizându-se sudura.
 În general sudura se realizează în relief, mai simplu de
realizat, dar când este necesară o rezistenţă mai mare se
apelează la sudura în adâncime.
 Secţinile alcătuite se realizează prin îmbinarea cu nituri,
 Câteva tipuri de secţiuni alcătuite utilizate frecvent în
construcţii:
 Notaţii folosite la secţiunile alcătuite:
b z
tf
h y y
d
tw
tf
z
 O altă variantă de secţiune alcătuită este grinda
cu goluri în inimă care se poate obţine dintr-o
grindă cu inimă plină.
Predimensionarea grinzilor
 Predimensionarea grinzilor metalice se

face diferit în funcţie de tipul de secţiune
care se doreşte a fi utilizat:
– A. Elemente laminate tipizate
– B. Elemente alcătuite
 A. Elemente laminate tipizate – In standarsul
de produs sunt date caracteristicile geometrice principale
ale acestor elemente A, I, W, i.
– Având solicitările M,T se alege tipul de
material  R.
– Rred = (0,85-0,95)R – rezistenţă redusă.
– Wnec=M/Rred.
– Grinzile de oţel au o rezistenţă R mare  pot
apărea probleme de deformare, ceea ce
implică efectuarea unei verificări de săgeată:
– f ≤ fa  Inec.
 A. Elemente laminate tipizate .
– Grinzile de oţel au o rezistenţă R mare  pot apărea
probleme de deformare, ceea ce implică efectuarea unei
verificări de săgeată:
– f ≤ fa  Inec.
L
f a  , k1  200...700
k1
n 2
M L
f   fa
EI
 B. Elemente alcătuite:
b z – Având solicitările M,T se alege
tipul de material  R.
tf
– Se cunoaşte deschiderea L a
grinzii şi se poate determina
h caracteristicile informative ale
y y
d secţiunii astfel:
tw
 L/h=8...12 la grinzile principale
 L/h=13...18 la grinzile de
importanţă medie
tf
z  L/h=18 la grinzile secundare
 hw/tw=60…110 – supleţea inimii.
- din conditia de rezistenta
- din conditia de deformatii (sageata)
b z
tf
– Condiţii de rezistenţă: R, M, T
– Wnec=M/Rred
 h se alege multiplu de 50 mm
h y y dacă grinda are o înălţime mai
d
tw mică de 1000 mm şi multiplu de
100 mm la o înălţime mai mare
de 1000 mm.
 tw = (6), 8, 10, 12, 14…mm.
tf
z Tmax
tw  1.5
R f hw
z
b – Condiţii de rezistenţă.
tf
Wnec M
h  (1.15...1.2) ,Wnec 
tw Rred
h y y
d
tw 2
hw Wnec hw
tw  , A  2.633 , w 
60...110 w tw
tf
z
– Condiţii de rezistenţă:
b z
 Aria secţiunii grinzii se împarte
tf
între inimă şi tălpi astfel:
Aw=(0,4…0,5)A şi
2Af=(0,5…0,6)A.
h y y
d Aw A  Aw
tw Aw  hwtw  tw  , Af   btf
hw 2
1 1
t f  (1.2...1.3)tw , b   ... h
z 3 5
 hw , tw , b, t f , h.
– Condiţii de rezistenţă:
b z
 Cunoscându-se hw, tw, b, tf 
A, Iy, Wy.
tf
 Condiţia de rezistenţă ce
trebuie îndeplinită:
h y y
d Wnec  Wy -al sectiunii propuse
tw
M
z
tf Wnec 
Rred
b z – Condiţii de săgeată:
 Se cunoaşte A, I, W şi se
tf notează:
– Mn – moment din încărcări
normate
– f – săgeata
h y y – fa – săgeata admisibilă
d
tw – k1=f(importaţa grinzii, condiţiile
tehnologice impuse)
L
f a  , k1  200...700
tf k1
z
M n L2
f   fa
EI
b z – Condiţii de săgeată (f≤fa):
n 2
tf M L M
I nec  , M  , M  Wnec Rred
n
Ef a n
h
I nec  I cond .rez
y y
d
tw I nec 2
L Rred
I
Wnec  ,Wnec   h/2
h Ef a n
tf 2
z
2 L2 Rred hnec  hcond .rez
hnec  
Ef a n
Verificări de rezistenţă la profile
alcătuite
 Verificărie de
rezistenţă vor fi
efectuate pentru
punctele caracteristice
ale diagramelor de
eforturi aferente
elementului.
 De obicei verificările
sunt efectuate în
secţiunile cu:
MmaxTaf
TmaxMaf.
alcătuite
 Când se trece la
etapa de verificări
sunt cunoscute:
– Diagramele de
eforturi: M, T
b z – Caracteristicile
tf secţiunii: Aw, hw, tw, b,
tf, Iy, W
h y y – Caracteristicile
d materialului: R.
tw
tf
z
alcătuite
z
b
tf
 În cazul existenţei
unor goluri în material:
 Pentru zona comprimată
y y se neglijează golurile
h hw
 Pentru zona întinsă se
tw
calculează Anet şi Inet,
considerându-se axa y-y
neschimbată.
tf
z
Verificări de rezistenţă la grinzi cu sectiune
plina (profile alcătuite)
z 1
2
-
y y
+
3 4
z
M yz VEd S VEd
  
Iy tw I y twhw
Verificarea in domeniul elastic (clasele 1,2,3)

 Eurocode Ec 3-1-1 admite relatia simplificata la sectiunile
dublu simetrice: VEd Af
 , daca Aw  0.4 A,  0.6
twhw Aw
z 1
2
-
y y
+
3 4
z
M yz VEd S VEd
  
Iy tw I y twhw
In punctul 1: M y z1
 R
Iy
 0
z 1
2
-
y y
+
3 4
z
M yz V S VEd
   Ed 
Iy tw I y twhw
M y z2 M y z2
In punctul 2:  R sau daca Af ≤0.15A  R
Iy Iy
VEd S2 VEd
 R   Rf
tw I y twhw
z 1
2
-
y y
+
3 4
z
M yz VEd S VEd
  
Iy tw I y twhw
In punctul 2:
 ech    3  mR
2
2
2
2
m – coeficient cond. de lucru m  1,0...1,1

z 1
2
-
y y
+
3 4
z
M yz VEd S VEd
  
Iy tw I y twhw
In punctul 3:
Situatia este identica cu cea din punctul 2.

BARE ÎNCOVOIATE
GRINZI CU INIMĂ PLINĂ
-2-
Secţiuni alcătuite
 Secţiunile alcătuite se realizează prin îmbinarea cu nituri,
 În general sudura se realizează în relief, mai simplu de
realizat, dar când este necesară o rezistenţă mai mare se
apelează la sudura în adâncime.
Prinderea tălpii de inima grinzii
 Prinderea tălpii de inima grinzii se poate
face cu:
 Sudură:
 De adâncime
 În relief
 Şuruburi:
 prin intermediul unor corniere
 Mai rar folosită
 Nituri:
 Se realizează la fel ca şi îmbinarea cu şuruburi
 Foarte rar utilizată.
 Sudură în adâncime:
– Dacă sudura este corect şi bine executată grosimea
de calcul a sudurii a=ti şi rezistenţa de calcul a sudurii
este egală cu rezistenţa de calcul a oţelului din inimă.
Verificarea sudurii coincide cu verificarea inimii în secţiunea 2.

 Sudură în relief:
– Sudura în relief nu
pătrunde pe întreaga
grosime a inimii.
– Grosimea de calcul a
sudurii în acest caz va
fi:
 amin ≤ a ≤ amax unde
 amin = f(grosimea
pieselor îmbinate)
 amax ≤ 0,7 tmin.
 Verificarea prinderii cu sudură:
– Verificarea sudurii coincide cu verificarea punctului 2
de pe inima grinzii.
V S
Lunecarea orizontala L  t w  Ed
Iy
VEd
L , (lunecarea pe unitate de lungime)
hw
Pl
Lunecarea verticala Lv   l t w 
xi
L s
cap  2aR f  L  a
R
2 2
 VEd   Pl 
Lunecarea rezultanta L  L  L  
R 2 2
v
   
 hw   xi 
 Verificarea prinderii cu nituri sau şuruburi:
– Se cunosc eforturile M,V, caracteristicile secţiunii
A,I,S, diametrul bulonului d, rezistenţa materialului R.
 N cap
f
 forfecare
b
N cap  min  p
 N cap  strivire
VEd S
Lunecarea L  S = momentul static al tălpii în punctul 1 şi
Iy
momentul static al tălpii şi al cornierului în
punctul 2.
Rezervoare metalice
Generalităţi:
 Rezervoarele sunt construcţii speciale
pentru depozitarea lichidelor şi gazelor
(produse petroliere, produse chimice, apă,
gaze naturale, etc.) la presiuni normale sau
ridicate.
 Se încadrează în categoria construcţiilor din
tablă, fiind catalogate, în funcţie de
destinaţie, astfel:
 Rezervoare; Buncăre; Silozuri; Conducte
de diametru mare; Recipiente speciale în
industria chimică și petrochimică;
Cuptoare rotative în industria cimentului
şi aluminei; Carcase pentru furnale şi
recuperatoare de căldură, Etc.
Generalităţi:
 Condiţiile de exploatare ale rezervoarelor sunt diferite.
Ele pot fi exploatate la:
 Temperaturi:
 Scăzute
 Normale
 Ridicate.
 Presiune:
 Sucţiune
 Normală
 Ridicată.
 Agresivitatea
materialelor diferită.
 Tipul solicitărilor
 Statice
 Dinamice.
 Forma pereţilor
 Curbi
 Plani.
Generalităţi:
 Tabla de oţel folosită la
confecţionarea pereţilor trebuie să
aibă caracteristici diferite în funcţie
de destinaţia și condițiile de
exploatare ale rezervoarelor (oţeluri
rezistente la temperaturi coborâte
sau ridicate, cu granulaţie fină, cu
rezistenţă mare la diferite solicitări,
etc.), precum şi grosimea adaptată
formei şi încărcărilor la care sunt
supuşi pereţii rezervoarelor
respective.
Generalităţi:
 Tabla de oţel este livrată cu anumite
grosimi şi forme în plan, rezultând
necesitatea unor operaţiuni suplimentare
în momentul executării rezervoarelor:
 Curbarea tablei:
 Valţuri: la rece
 Presări: la cald sau rece
 Matriţare: la cald.
 Înnădirea (îmbinarea):
 Cu sudură:
 În atelier sau pe şantier
 Cu nituri sau şuruburi:
 Foarte rar utilizate.
Îmbinările construcţiilor din tablă:
 Îmbinările construcţiilor din tablă necesită
un volum mare de manoperă şi în afară
de condiţiile de rezistenţă trebuie să
îndeplinească şi condiţiile de etanşeitate.
Din aceste considerente îmbinările sudate
sunt preferate celor cu nituri. Îmbinările
nituite mai sunt utilizate numai în cazul
necesităţii executării unei construcţii
demontabile, sau când condiţiile de
şantier nu permit executarea sudurilor.
 La realizarea îmbinărilor sudate se
foloseşte, de regulă, sudura automată.
 Îmbinări nituite  Îmbinări nituite cu
prin suprapunere: eclise:
 Îmbinări sudate: - recomandate
 În uzină vor fi realizate îmbinări cap la cap
 Pe şantier (la montaj) vor fi folosite îmbinări
cap la cap sau de colţ.
 La îmbinările executate la montaj trebuie avute
în vedere condiţiile de execuţie şi poziţia
executării sudurilor.
 La rosturile orizontale în plan vertical
prelucrarea muchiilor se face astfel încât să se
permită o sudare uşoară, evitându-se
scurgerea metalului topit.
 Sudurile se verifică cu metode fizice
(ultrasunete, etc.), recipienţii fiind supuşi la
probe de presiune.
 Îmbinări orizontale  Îmbinări verticale
sudate la montaj: sudate la montaj:
 Îmbinări verticale cu cordoane
unilaterale:
 Sunt de evitat, ele fiind folosite doar când
condițiile de montaj nu pot asigura accesul pe
ambele părți.
Clasificarea rezervoarelor:
 După modul de amplasare:
 Subterane
 La nivelul terenului
 Supraterane.
 Funcţie de destinaţie:
 Pentru volume mari
 Pentru volume mici
 Pentru presiuni mari
 După formă:
 Cilindrice
 Verticale: lichide fără presiune sau cu presiune mică.
 Orizontale: volum mai mic, depozitarea lichidelor cu sau
fără presiune
 Sferice pentru fluide sub presiune.
Rezervoare metalice
2. Rezervoare cilindrice verticale:
Rezervoare cilindrice verticale:
 Se folosesc pentru volume
mari, putând ajunge până la
100.000 mc.
 În caz de avarie apare
necesitatea evitării revăr-
sării lichidelor depozitate în
mediul înconjurător. Acest
lucru poate fi asigurat prin
luarea unor măsuri:
 Diguri de pământ
 Diguri sau ziduri de beton
sau beton armat
 Soluţii metalice: cu o manta
dublă, manta dublă şi
acoperiş comun. Fundul
rezervoarelor cu manta
dublă poate fi comun sau
separate, acesta din urmă
fiind o soluţie mai scumpă.
 Alcătuirea de principiu:
 Elementele principale:
 Fundul rezervorului
 Mantaua sau corpul
 Acoperişul rezervorului
 Fundaţia
 Instalaţiile rezervorului:
 Conducte de umplere /
golire
 Dispozitive de curăţire
 Scări şi guri de vizitare
 Paratrăsnete
 Etc.
 Fundul rezervorului:
 Oţelul preia cu uşurinţă greutatea lichidului,
problema care se pune fiind de etanşare şi
împingerea preluată de pereţi. Grosimea se
alege constructiv de 3-5 mm.
 Îmbinările la montaj se pot executa numai pe
partea superioară, în consecinţă vor fi suduri
cap la cap pe placă suport sau suduri de colţ
prin suprapunerea subansamblurilor.
 Fundul rezervorului poate fi realizat prin
montarea tablelor în fâşii cu sau fără inel
exterior.
 Aşezarea tablelor în fâşii:
 Aşezarea tablelor în fâşii cu inel exterior:
 Fundaţia rezervorului:
 Fundul rezervorului se
realizează înclinat cu
o pantă de 1-2%,
pentru a se asigura o
golire mai uşoară şi
protecţia anticorozivă.
 Este necesară de
asemenea realizarea
unei bune canalizări a
apelor de ploaie în
jurul rezervorului.
 La rezervoarele sub
presiune poate
apărea fenomenul de
desprindere de fund
şi de aceea
rezervoarele se
ancorează de fund.
 Fundaţia rezervorului:
 1 izolaţie anticorozivă
 2 strat filtrant
 3 argilă compactată
 4 inel din beton armat
 5 dală de beton armat
 6 nisip
 7 sol cimentat
 8 piatră spartă
 9 beton simplu.
 Această variantă se
foloseşte pentru
rezervoare unde poate
apărea tendinţa de
ridicare a periferiei de
pe patul de ridicare.
 Corpul rezervorului (mantaua):
 Se execută din fâşii cilindrice cu înălţimea de
1,6 - 2,4 m şi lungimea de 8 – 10 m. Acestea se
execută uzinat prin sudură cap la cap.
 Dimensionarea mantalei se face în stadiul de
membrană, secţiunea de dimensionare fiind cea
de la baza fiecărei virole (fiecărei fâşii
cilindrice).
 Îmbinarea de şantier se execută, de regulă, cap
la cap cu sudură de adâncime. În rezervoarele
de capacitate mai mică se poate utiliza şi
îmbinarea prin suprapunere, cu suduri în relief a
virolelor.
 Sudura interioară va fi continuă şi etanşă.
Sudura exterioară poate fi şi discontinuă.
 Corpul rezervorului
(mantaua):
 Legătura între pereţi şi
fund este realizată prin
sudare directă cu
cordoane în relief sau
folosind o cornieră care
permite corectarea
eventualelor neregularităţi
sau nepotriviri privind
aşezarea virolelor
inferioare pe tabla de
fund.
 Pentru asigurarea
peretelui rezervorului
împotriva unor fenomene
de voalare locală se
prevede o rigidizare
interioară.
 Montarea prin derulare

a rezervoarelor:
 Ancorarea mantalei:
 1 şurub de ancoraj
cu cap ciocan
 2 fund
 3 rigidizarea man-
talei
 4 manta
 5 placă de ancoraj
din beton
 6 ţeavă
 7 scaun de anco-
rare.
 Acoperişul rezervorului:
 Fix:
 Conic
 Cupolă
 Cupolă sferică.
 Flotante:
 Plutesc pe suprafaţa lichidului depozitat şi asigură
menţinerea unei presiuni constante şi reducerea
pierderilor prin evaporare.
 Cu ponton şi acoperiş fix:
 Etanşarea pe perimetrul rezervorului:
 Cu miez de spumă sintetică.
 Accesul pe acoperiş este realizat cu scări
exterioare.
 La acoperişurile flotante trebuie avut în
vedere scurgerea apelor de ploaie,
efectul zăpezii şi al prafului.
 În acoperiş sunt prevăzute guri de
vizitare, supape de siguranţă, supape de
vacuum.
 Trebuie asigurată posibilitatea reparării şi
curăţirii rezervorului.
Rezervoare metalice
3. Rezervoare cilindrice orizontale:
Rezervoare cilindrice orizontale:
 Sunt construcţii de capacitate mai mică,
până la 300 mc. Gabaritul de transport:
 Diametrul cel mult 4 m
 Lungime cel mult 30 m.
 Se realizează integral în uzină.
 Alcătuirea rezervoarelor:
 Manta cilindrică
 Capace:
 Plane pentru presiuni mici
 Spaţiale pentru presiuni ridicate.
 Tipuri de capace:
 Capacele cu dublă curbură se realizează prin
matriţare la cald, ceea ce conduce la ridicarea
costurilor de execuţie.
 Pentru stabilitate se prevăd rigidizări pe manta,
iar în dreptul rezemelor vor apărea rigidizări
suplimentare spaţiale triunghiulare.
 Rezervoarele sunt prevăzute cu gură de vizitare,
de umplere, de scurgere şi supape de siguranţă.
În dreptul acestora, datorită perturbării efectului
de membrană, se execută o consolidare locală,
prin sporirea grosimii mantalei.
Rezervoare metalice
4. Rezervoare sferice:
Rezervoare sferice:
 Sunt utilizate mai ales la stocarea gazelor sub
presiune (2-20 daN/cmp), având capacităţi
cuprinse între 600-25000 mc.
 În pereţii rezervoarelor sferice apar tensiuni
biaxiale.
 Când sunt exploatate la temperaturi scăzute
(criogenice) apare necesitatea utilizării oţelurilor
cu granulaţie fină şi tenacitate ridicată, pentru a
evita tendinţa de rupere fragilă.
 Deformarea tablelor folosite se face la cald, prin
presare în mai multe etape succesive.
 Se urmăreşte ca segmentele să aibă dimensiuni
cât mai mari, pentru a se limita volumul sudurilor.
Rezervoare sferice:
 Tăierea tablelor rezervoarelor sferice:
Rezervoare sferice:
 Alcătuirea
de principiu:
Rezervoare sferice:
 Rezemarea rezervoarelor sferice:

 Pe picioare metalice cu secţiune tubulară, fixate
tangenţial de corpul rezervorului.
 Rezemare pe inele.
 Rezemare pe o calotă sferică.
 Rezemare pe piloni. Ultimele două tipuri de
rezemări conduc la perturbarea stării de membrană.
Rezervoare sferice:
 Rezemarea castelelor de apă:

 Reazemă pe piloni tubulari ancoraţi.
 Legătura între stâlpi şi fundaţie se execută astfel
încât să existe posibilitatea reglării nivelului de
rezemare cu pene metalice, ridicând stâlpii cu prese
hidraulice, pentru care se creează nişe în fundaţie.
Rezervoare metalice
5. Acţiuni pentru calculul

rezervoarelor:
Acţiuni pentru calculul rezervoarelor:
 Încărcări permanente (greutate proprie):

 Greutatea proprie a construcţiei metalice
 Greutatea izolaţiilor şi a protecţiilor
 Greutatea proprie a instalaţiilor aferente
rezervoarelor
 Greutatea proprie a acoperişului.
 Încărcări cvasipermanente:
 Împingerea pământului şi presiunea
hidrostatică la rezervoarele îngropate.
Acţiuni pentru calculul rezervoarelor:
 Încărcări temporare:
 Tehnologice:
 Greutatea lichidului depozitat
 Suprapresiunea
 Sucţiunea.
 Climatice:
 Vânt
 Zăpadă
 Variaţii de temperatură.
 Încărcări excepţionale:
 Seismul.
 Încărcările climatice şi sucţiunea sunt periculoase
pentru rezervorul gol deoarece produc compresiuni.
Cutremurul este deosebit de periculos deoarece prin
antrenarea lichidului depozitat poate apărea efectul de
lovitură de berbec. Împotriva acestui efect se prevăd
sisteme de spargerea valurilor.
Vă mulţumesc pentru atenţie!
Ing. Gabriel Mircea URIAN

Rezervoare metalice
6. Calculul rezervoarelor:
Calculul rezervoarelor:
 La rezervoare, grosimea peretelui este
foarte mică în raport cu dimensiunile
rezervorului, aşa că mantaua se consideră
ca o membrană subţire, a cărei formă
este determinată de suprafaţa mediană.
 Există zone în care starea de membrană
este perturbată şi unde după calculul
global de membrană se impune un calcul
suplimentar local.
 Teoria de membrană:
 Se consideră un
rezervor de rotaţie
încărcat cu o presiune
interioară p, axial
simetrică, normală la
suprafaţă, pe un
element infinitezimal
detaşat din peretele
rezervorului, apar
următoarele eforturi
unitare:
 σ1= efortul unitar normal
pe suprafaţa normală
dirijată după tangenta la
meridian
 σ2= efortul unitar normal
pe faţa normală dirijată
după tangenta la cercul
paralel.
 Separând un element
<abcd> cu laturile ds1
şi ds2, cuprinse între
două meridiane şi două
paralele, asupra căruia
acţionează presiunea
normală pds1ds2, pe
laturile lui se dezvoltă
tensiuni normale σ şi
tangenţiale τ .
 Termenii de ordinul doi
se pot neglija şi atunci
putem scrie:
d 1 d 2
2tds2 1 sin  2tds1 2 sin  p  ds1ds2
2 2
d1 ds1
sin 
2 2 R1
d 2 ds2
sin 
2 2 R2
ds1 ds2
2tds2 1 sin  2tds1 2 sin  p  ds1ds2
2 R1 2 R2

rezulta
1  2 p
 
R1 R2 t
 A doua relaţie de calcul
se obţine din secţiunea
cu planul orizontal
perpendicular pe axa de
rotaţie.
 Efortul σ2 echilibrează
greutatea G a părţii din
rezervor cu lichid situat
sub planul de secţiune,
precum şi al unui volum
de lichid cilindric de
deasupra acestui plan

2    r0   2  t  sin  2  G
rezulta

G
2 
2    r0  t  sin  2
 Relaţiile de mai sus se
aplică la calculul
eforturilor în pereţii
rezervoarelor cu
excepţia zonelor unde
este perturbată starea
de membrană:
 Legăturile dintre pereţi şi
fund.
 Zona de rezemare.
 Zonele de lângă
rigidizări.
 Legătura dintre pereţi
şi acoperiş.
 În aceste zone, datorită
împiedicării deforma-
ţiilor, apar solicitări
suplimentare de
încovoiere.
 Efecte de legătură:
 Eforturile în stadiul de membrană sunt perturbate atunci
când deformarea liberă a pereţilor nu se poate produce:
 Pereţi cu curburi diferite
 Perete cilindric legat de fund plat.
 La rezervoarele cilindrice pe o zonă din apropierea
fundului deformaţiile corespunzătoare stării de membrană
sunt împiedecate să se producă datorită legăturii cu
fundul. Această împiedecare a deformaţiilor generează
apariţia unor eforturi suplimentare M+T (momente şi
forţe tăietoare).
 Introducând la marginea inferioară a peretelui un
moment M şi o forţă tăietoare T (cu o repartiţie uniform
distribuită) şi considerând fundul indeformabil după
direcţiile radiale, din evaluarea deformaţiilor dintre
peretele vertical şi fund rezultă valorile necunoscutelor M
şi T.
 Momentul M0 pe unitate de lungime se evaluează cu
relaţiile:
 Când pereţii sunt perfect încastraţi la legătura cu fundul
(x=0):
M 0  0,3hr1t
iar punctul unde se anuleaza :
x0  0,6 r1t
relaţiile:
 Ţinând seama că fundul este realizat din tablă relativ subţire
şi în punctul de legătură pot apărea rotiri 
M 0  0,1hr1t
care reprezinta relatia de proiectare
relaţiile:
 Dacă lichidul se află şi sub o presiune suplimentară p0 vom
avea:
M 0  0,1(h  p0 )r1t
sau notand cu p1 presiunea :
p1  γh  p0
presiunea maxima pe fundul
rezervorului :
M 0  0,1 p1r1t
 Pentru ca momentul M să nu crească se recomandă
ca fundul să nu depăşească pereţii spre exterior cu
mai mult de 30-50 mm. Sudura de prindere
a=0,7tmin şi nu necesită verificare.
 Efortul pentru o fâşie egală cu unitatea este:
M 0,1hr1t 0,6hr1t
  
W 1 t 2
1 t 2
6
1 t 2
W
6
 Calculul rezervoarelor cilindrice verticale:
 Calculul de rezistenţă:
 În acest tip de rezervoare peretele vertical, fiind un
cilindru, are o rază de curbură a suprafeţei pe o
direcţie egală cu cea reală şi pe cealaltă o rază de
curbură infinită:
1  2 p rezulta
  
r1  t
pr1 hr1
1  
t t
 Efectul de încastrare al peretelui de fundul
rezervorului se determină cu metoda prezentată
anterior, considerând momentul în funcţie de gradul
de încastrare:
M 0  ( 0 ,1 .... 0 , 3 )  hr 1 t
 În secţiunile cu solicitări complexe (M, N, T) apar
tensiuni σ1, σ2 şi τ care se compun folosind relaţia:
 ech   12   12   1 2  3 2  m1 R
 Verificarea este necesară acolo unde σ1, σ2 sunt
de semne diferite.
 Totodată trebuie ca:
 1  mR si  2  mR
m si m1 sunt coef. ai
conditiilo r de lucru
m  0,8 si m1  1,0.
 În rezervoarele de mare capacitate trebuie luate în
considerare rotirile efective ce pot apărea la
legătura perete-fund, rotiri care depind de mediul
elastic pe care reazemă fundul rezervorului şi de
mărimea consolei fundului:
 Din schiţa următoare se constată că nu întodeauna
M0 este maxim, aceasta depinzând de gradul de
încastrare şi raportul grosimilor tablei fundului şi
mantalei. N0 este efortul în peretele unui rezervor
care nu ar avea împiedecate deplasările radiale la
legătura cu fundul.
 Normele americane, aplicate şi în ţara noastră la
calculul acestor tipuri de rezervoare, permite
calculul peretelui vertical la efortul axial N0max (din
teoria de membrană) şi momentul M0=0,1γhr1t.
 Fundul se verifică la momentul Mi.
 Verificarea la voalare:
 Verificarea la voalare a peretelui este necesară
atunci când apar tensiuni de compresiune. Acestea
pot apărea în diferite situaţii, cum ar fi:
 Rezervorul gol solicitat la compresiune din greutatea
acoperişului, termoizolaţii, zăpadă, etc.
 Acţiunea presiunii vântului asupra rezervorului gol.
 Acţiunea vacuumului la golirea rezervorului.
 Dacă grosimea pereţilor este variabilă voalarea
poate apare pe porţiunea de grosime mai mică.
 Verificarea se va face astfel:
 1  m 1cr pentru compresiune radiala

 2  m 2cr pentru compresiune longitudinala
unde m  0,8........1,0
 Compresiune longitudinală:
 2  m 2cr
E t
 2cr  c
r
 2cr  R
unde c si  sunt in functie
de raportul r/t.
 Compresiune radială:
 1  m 1cr
3
H r t 2
0,5   10   1cr  0,55E  
R H r
2
H t
 20   1cr  0,17 E  
R r
intre aceste limite se interpoleaza.
 Compresiune pe ambele direcţii:
1  2
  m 1
1cr  2cr
1 si  2 in toate relatiilede mai sus fiind
eforturilemaximedin peretii rezervorului
calculatecu valorile de calculale incarcarilor.
 Dacă relaţiile de verificare la voalare nu sunt
satisfăcute se introduc inele orizontale de
rigidizare:
 Inel interior
 Inel exterior la rezervoare cu ponton sau acoperiş
flotant.
 Pe direcţia cealaltă, verticală, se pot prevedea
nervuri verticale dar această soluţie se va evita.
 Calculul rigidizărilor orizontale se calculează astfel:
Wmin  k  D  H  0,85  D  H
2 2
D  diametrul rezervorului
H  inaltimea peretelui.
Vă mulţumim pentru atenţie!
Prof. dr. ing. Vasile PĂCURAR

Ing. Gabriel Mircea URIAN

Metal

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Metal

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CONSTRUCȚII

•Toate suprafetele ce vin in contact cu aerul sunt acoperite in totalitate

•Durata de viata a stratului protector poate fi de 50 de ani sau chiar de 100

CLASIFICAREA SECTIUNILOR TRANSVERSALE

• Dacă se utilizează o analiză globală plastică, elementele

 Clasa 1 - sunt cele care permit formarea articulaţiilor plastice, care

 Definitorie pentru clasa din care face parte secţiunea

BARE INTINSE CENTRIC

 Cand sectiunea este compusa din mai multe elemente

 Elementele care alcatuiesc sectiunea trebuie prinse intre ele

Bare comprimate centric

 Faţă de grinzile cu inimă plină, grinzile cu zăbrele sunt sisteme mai

 Elementele componente ale grinzii cu zăbrele sunt:

 După forma grinzii cu zăbrele:

 După forma secţiunii transversale:

 După forma secţiunii transversale:

 După modul de zăbrelire:

 După modul de zăbrelire:

 Alegerea tipului de grindă cu zăbrele care va

 Grinzile de formă trapezoidală:

 Grinzile de formă trapezoidală:

 Grinzile cu alte forme:

 Analizând formele grinzilor se

 Pentru a avea siguranţa unei proiectări corespunzătoare

– La grinzile rezemate pe stâlpi metalici:

 l=L dacă centrarea fermelor se face în axul stâlpului (L=

 Pentru a avea siguranţa unei proiectări corespunzătoare

 Pentru a avea siguranţa unei proiectări corespunzătoare

 Pentru a avea siguranţa unei proiectări corespunzătoare

 Pentru a avea siguranţa unei proiectări corespunzătoare

– La grinzile cu montanţi şi diagonale:

– Întotdeauna trebuie să fie multiplu de 100 mm.

 Calculul solicitărilor în barele grinzilor cu zăbrele se

 Încărcările grinzilor cu zăbrele se consideră concentrate

 După evaluarea încărcărilor se determină

 După evaluarea încărcărilor se determină reacţiunile din reazeme.

 Calculul eforturilor în bare se face prin una dintre metodele

 Dimensionarea barelor grinzilor cu zăbrele

 Alegerea formei secţiunii transversale se face în funcţie de

 Cele mai utilizate tipuri de

 La grinzile care au tălpile din

 Profile cu pereţi subţiri:

 După ce ne-am propus forma secţiunii transversale a barelor

 Verificarea condiţiilor de dimensionare la

 Bare întinse - Predimensionare:

 Bare întinse – Verificare:

N t . Rd N Ed - valoarea de calcul a efortului la tracţiune

 Pentru secţiunile cu găuri, trebuie ca valoarea de calcul Nt,Rd

 Bare întinse – Verificare(STAS 10108):

Anet R - rezistenta de calcul

 Eforturile din barele care se întâlnesc în acelaşi nod, împreună

 Prinderea barelor în nodurile grinzii cu zăbrele se poate

 Se recomandă ca în toate situaţiile axele

 La prinderea barelor cu sudură, coincidenţa axelor se

 La prinderea barelor cu sudură, coincidenţa axelor se

 La prinderea barelor cu nituri sau buloane axarea se

 La prinderea barelor cu nituri sau buloane axarea se

 Axarea după axa

 Axarea după axa

 O problemă aparte o reprezintă centrarea tălpilor care

 Prinderea barelor în noduri trebuie să asigure continuitatea fără a

 Aria cordonului de  Pentru prinderi cu nituri

 În alcătuirea unei grinzi cu zăbrele se

 A. Forma şi realizarea guseelor: