UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE APLICATE

Programul de studii: SDOMEF

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Conducător ştiinţific: Absolvent:

Conf. Dr. Andreea Bejenaru Ioana Iulia Avram

Bucureşti
2022
 UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE APLICATE
Programul de studii: SDOMEF

Aprobat decan:
Prof.dr. Emil PETRESCU

LUCRARE DE DISERTAŢIE
Structuri convexe ı̂n spaţii metrice

Conducător ştiinţific: Absolvent:

Conf. Dr. Andreea Bejenaru Ioana Iulia Avram

Bucureşti
2022
Cuprins

Introducere 4

1 Noţiuni introductive 5
1.1 Mulţimi şi funcţii convexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
1.1.1 Mulţimi convexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
1.1.2 Funcţii convexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
1.1.3 Măsurabilitatea Jordan a unei mulţimi convexe . . . . . . . . . 12
1.2 Spaţii metrice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
1.2.1 Convergenţă şi continuitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
1.2.2 Proprietăţi topologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
1.2.3 Completitudine şi compacitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
1.3 Convexitatea metricilor slabe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

2 Structuri convexe ı̂n sens Takahashi 33

2.1 Spaţii metrice convexe ı̂n sens Takahashi . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
2.1.1 Teoreme de punct fix . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
2.2 Funcţii convexe pe spaţii Takahashi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
2.2.1 Funcţii W -convexe şi proprietăţi generale . . . . . . . . . . . . . 40
2.2.2 Continuitatea funcţiilor W -convexe . . . . . . . . . . . . . . . . 43
2.2.3 Epigrafuri şi mulţimi de subnivel ale funcţiilor W -convexe . . . 47

3 Convexitate ı̂n sens Busemann pe spaţii metrice 50

3.1 Spaţii metrice uniform convexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50

Concluzii 53

Bibliografia 54

3
Introducere

În această lucrare se prezintă rezultate referitoare la convexitate ı̂n diverse spaţii-
de la spaţii liniare, la spaţii metrice generale sau particulare- precum spaţiile Takahashi.
Lucrarea de faţă este structurată pe trei mari secţiuni al căror conţinut este prezentat
pe scurt ı̂n cele ce urmează.

Având un caracter introductiv, primul capitol conţine noţiunile şi rezultatele de

bază care intervin frecvent ı̂n lucrare- definiţii standard ale mulţimilor şi funcţiilor
convexe ı̂n spaţii normate precum şi proprietăţi ale acestora (Teorema Weierstrass).
De asemenea, se punctează o particularitate a convexităţii pe spaţii normate şi anume
măsurabilitatea Jordan.

Definim apoi noţiuni pe spaţii metrice precum: convergenţa şi continuitatea, pro-
prietăţi topologice, completitudine, compacitate- Teorema de punct fix a lui Banach,
dar şi caracteristici ale şirurilor Cauchy ı̂n spaţii convexe. Ultima secţiune descrie
convexitatea metricelor slabe şi scurte proprietăţi ale acestora.

Cel de-al doilea capitol abordează studiul mulţimilor şi al funcţiilor W -convexe, ı̂n
sens Takahashi. În prima parte a capitolului se descriu proprietăţi ale structurilor
convexe ı̂n spaţiile convexe Takahashi–proprietăţi topologice, diametru, convexitate
strictă, pentru ca mai apoi să se demonstrează pe scurt teoreme de punct fix. În
următoarea subsecţiune se descriu funcţiile W -convexe, cu proprietăţi generale, conti-
nuitate dar şi epigrafuri sau mulţimi de subnivel.

Cel din urmă capitol conţine rezultate preliminarii spaţiilor metrice uniform convexe
ı̂n sens Busemann.

4
 Capitolul 1

Noţiuni introductive

1.1 Mulţimi şi funcţii convexe

1.1.1 Mulţimi convexe

[6] Fie M ⊂ IRn mulţime. M se numeşte convexǎ dacǎ:
(1 − λ)x + λy ∈ M pentru orice x, y ∈ M şi λ ∈ [0,1].
Toate spaţiile afine inclusiv IRn şi ∅ sunt convexe.
.

Fig. 1.1 Mulţime convexă (stânga), mulţime neconvexă (dreapta),[Sursa:Google Images]

Propoziţia 1.1 Fie bi ∈ IRn şi βi ∈ IR pentru i ∈ I -mulţime arbitrarǎ de indici.

Atunci mulţimea C = {x ∈ IRn | < x, bi >≤ βi , ∀i ∈ I} este convexǎ.

Demonstraţie:
T
Fie Ci = {x| < x, bi >≤ βi } =⇒ Ci subspaţiu ı̂nchis =⇒ C = i∈I Ci convexă.
■.

5
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 6

Definiţia 1.1 Vectorul sumǎ λ1 x1 + · · · + λn xn se numeşte combinaţie convexǎ pentru

x1 , . . . , xn dacǎ :
n
X
λi ≥ 0 si λi = 1.
i=1
În aplicaţii, scalarii λi pot fi priviţi ca probabilitǎţi sau proporţii.

De exemplu, dacǎ m particule cu masele α1 , . . . , αm se aflǎ in punctele x1 , . . . , xm din

IR3 , centrul de greutate al sistemului este chiar punctul
αi
λ1 x1 + · · · + λm xm unde λi = m .
X
αi
i=1
În acest exemplu, λi reprezintă proporţia din greutatea totalǎ ı̂n punctul xi .

Teorema 1.2 O mulţime din IRn este convexǎ dacǎ şi numai dacǎ ea conţine toate
combinaţiile convexe ale elementelor sale.

Demonstraţie:
Din definiţie, o mulţime M este convexǎ dacǎ şi numai dacǎ λ1 x1 + λ2 x2 ∈ M când
x1 , x2 ∈ M şi λ1 , λ2 > 0 aşa ı̂ncât λ1 + λ2 = 1. Cu alte cuvinte, convexitatea lui M
ı̂nseamnǎ cǎ M este ı̂nchisǎ la combinaţii convexe cu m = 2 elemente.
Trebuie arǎtat cǎ M este ı̂nchisǎ la combinaţii convexe cu m > 2.
Fie m > 2 ∈ IN. Cu ipoteza de inducţie cǎ M este ı̂nchisǎ la combinaţii convexe de
m
X
m − 1 vectori avem x = (λi xi ), unde x1 , . . . , xm ∈ M iar cel puţin unul din scalarii
i=1
λi ̸= 1
(altfel λ1 + · · · + λm = m ̸= 1).
λi
Presupunem λ1 ̸= 1 şi fie y = λ′2 x2 + · · · + λ′m xm , unde λ′i = . Atunci:
1 − λ1
λ2 + · · · + λm
λ′1 + · · · + λ′m = =1
λ2 + · · · + λm
pentru λi ≥ 0 si i ∈ {2, . . . , m}.
Deci y este o combinaţie convexǎ de m − 1 elemente din M , adicǎ y ∈ M prin inducţie.
Cum x = (1 − λ1 )y + λ1 x1 deducem că x ∈ M .
■.

Observaţia 1.1 Intersecţia tuturor mulţimilor convexe ce conţin o submulţime

S ⊂ IRn se numeşte acoperirea convexǎ a lui S si se noteazǎ conv S.
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 7

Definiţia 1.2 Fie S o submulţime convexǎ din IRp . Considerăm spaţiul afin aff S,
acoperirea afină a mulţimii S.

Teorema 1.3 Fie S ⊂ IRn . Atunci conv S reprezintǎ mulţimea combinaţiilor convexe
ale lui S.

Demonstraţie
Evident, elementele din S se gǎsesc şi in conv S. Conform teoremei anterioare, orice
combinaţie convexǎ de elemente din conv S rǎmâine ı̂n conv S. Pe de altǎ parte, date
2 combinaţii convexe:
x = λ1 x1 + · · · + λm xm şi y = µ1 y1 + · · · + µr xr cu xi , yj ∈ S
avem vectorul: m r
X X
(1 − λ)x + λy = (1 − λ) λi xi + λj µj yj
i=1 j=1
adică
(1 − λ)x + λy =
= (1 − λ)λ1 x1 + · · · + (1 − λ)λm xm + λ1 µ1 y1 + · · · + λr µr yr când 0 ≤ λ ≤ 1.
Acest vector reprezintǎ o altă combinaţie convexǎ a elementelor din S. Prin urmare,
mulţimea combinaţiilor convexe de elemente din S este in sine o mulţime convexǎ ce
conţine S şi este totodatǎ cea mai micǎ astfel de mulţime (ı̂n sensul incluziunii). Prin
urmare, ea coincide cu conv S.

Corolarul 1.4 Acoperirea convexǎ a unei submulţimi {b0 , . . . , bm } a lui IRn constǎ ı̂n
toţi vectorii de forma λ0 b0 + · · · + λm bm când λi > 0 pentru orice i ∈ {0, . . . , m} şi
Xm
λi = 1.
i=0

Teorema 1.5 Teorema Carathéodory [6]

Fie E spaţiu liniar şi S o submulţime a sa. Fie conv S acoperirea convexă a lui S de
dimensiune m. Atunci orice element al lui conv S poate fi reprezentat ca o combinaţie
convexǎ de cel mult m + 1 elemente din S.

Demonstraţie:
n
X n
X
Presupunem cǎ x = λk xk unde xk ∈ S, λk > 0 şi λk = 1.
k=0 k=0
Dacǎ n > m atunci mulţimea B = {x0 , . . . , xn } verificǎ
dim(aff(B)) ≤ dim(aff(S))=m ≤ n-1
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 8

adicǎ
{x1 − x0 , . . . , xn − x0 } este un sistem liniar dependent deci
Xn n
X
există µ1 , . . . , µn ∈ IR nu toate nule, astfel ı̂ncât (µk (xk − x0 )) = 0 şi µk = 1.
k=0 k=0
Fie t > 0 pentru care vk = λk − tµk ≥ 0 pentru orice k ∈ {0, . . . , n} şi vk = 0 pentru
unele valori ale lui k. Acest fapt ne reduce numǎrul termenilor din reprezentarea lui x
şi avem:
n
X n
X X
x= λk xk = (t(vk + tµk )xk ) = (vk xk ) unde
k=0 k=0 k̸=j
X n
X n
X Xn
vk = vk = (λk − tµk ) = λk = 1
k̸=j k=1 k=1 k=0
■

Definiţia 1.3 Fie C o submulţime a lui IRn . C se numeşte con convex dacă x + y ∈
C şi λx ∈ C pentru orice x, y ∈ C şi λ ≥ 0.

Definiţia 1.4 Fie C ⊂ IRn un con convex. Se numeşte dualul lui C mulţimea:
C ∗ = {α ∈ IRn | < α, x >≤ 0 pentru orice x ∈ C}

În cazul ı̂n care x1 − x0 , . . . , xn − x0 sunt liniar independente, atunci C se numeşte

n-simplex şi dim C = n.
Orice element x dintr-un n-simplex C, are ca unicǎ reprezentare :
X n
x= λk xk .
k=0
În acest caz, numerele λ0 , . . . , λn se numesc coordonate baricentrice.

Figure 1.1: Fig 1.2 În partea stângă se află o mulţime de puncte ı̂n plan iar ı̂n partea
dreapta ı̂nchiderea lor convexă [Sursa:Google Images]

Exemplul 1.1.1 Un triunghi T reprezintă ı̂nchiderea convexă a trei puncte din plan
necoliniare (x1 , y1 ), (x2 , y2 ), (x3 , y3 ).
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 9

1.1.2 Funcţii convexe

Definiţia 1.5 O funcţie f : I ⊂ IR −→ IR se numeşte convexă dacă
f ((1 − λ)x + λy) ≤ (1 − λ)f (x) + λf (y)
pentru toate punctele x şi y din I şi λ ∈ [0, 1].

Definiţia 1.6 Funcţia f se numeşte strict convexă dacă inegalitatea de mai sus este
strictă pentru oricare două puncte distincte si λ ∈ (0, 1).
Dacă funcţia −f este convexă (respectiv strict convexă), atunci funcţia f este concavă
(respectiv strict concavă ). Dacă f este atât convexă cât şi concavă, atunci f se numeşte
funcţie afină.

De exemplu, funcţiile afine pe un interval sunt funcţiile de forma f (x) = mx + n unde

m şi n sunt constante reale.
Din punct de vedere geometric, convexitatea unei funcţii f : I −→ IR se reduce la faptul
că punctele graficului funcţie f pe o anumită porţiune, să presupunem intervalul [a,b],
se află sub coarda ce leagă cele două puncte (a, f (a)) şi (b, f (b)) adică:

f (x) − f (a) f (b) − f (a)

≤
x−a b−a

Teorema 1.6 Inegalitatea lui Jensen-cazul discret

Spunem că f : I ⊂ IR −→ IR este convexă dacă şi numai dacă pentru orice x1 , . . . , xn
n
X
şi α1 , . . . , αn unde αi = 1 avem:
i=1
n
! n
X X
f (αk xk ) ≤ (αk f (xk )) .
i=1 i=1
Inegalitatea de mai sus este strictă dacă funcţia f este strict convexă, toate punctele
xi sunt distincte si scalarii αi > 0.

Propoziţia 1.7 O funcţie f : U −→ IR este convexă dacă şi numai dacă pentru oricare
două puncte x şi y din U avem că funcţia :
ϕ : [0, 1] −→ IR ϕ(t) = f ((1 − t)x + ty) este convexă.

Pe IRn ı̂nsă, pentru a stabili convexitatea funcţiilor de mai multe variabile nu este
suficient să demonstrăm convexitatea ı̂n fiecare variabilă luată separat. De exemplu
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 10

Figure 1.2: Graficul unei funcţii convexe pe IR [Sursa:Google Images]

f : IR2 −→ IR f(x,y)=xy unde (x, y) ∈ IR2 nu e convexă pe IR2 deşi e convexă in fiecare
variabilă.
Exemple de funcţii convexe pe IRn :

n
X
1) f (x1 , . . . , xn ) = (ϕ(xi ))unde ϕ este o funcţie strict convexă;
i=1
X
2) f (x1 , . . . , xn ) = ci,j (xi − xj )2 unde ci,j > 0;
i<j

3) Funcţia distanţă- dU : IRn −→ IR unde dU (x) = d(x, U )- asociată unei mulţimi

convexe din IRn .

Definiţia 1.7 Se numeşte epigraful unei funcţii f : U −→ IR mulţimea:

epigh(f ) = {(x, y)|x ∈ U, y ∈ IR şi f(x) ≤ y} .

Propoziţia 1.8 Funcţia f : U −→ IR este convexă dacă şi numai dacă epigh(f) este
mulţime convexă ı̂n E × IR.

Demonstraţie
Presupunem că f este o funcţie convexă şi considerăm (x1 , y1 ), . . . , (xn , yn ) ∈ epigh(f ),
Xn
şi scalarii reali λ1 . . . , λn ∈ [0, 1] astfel ı̂ncât λi = 1. Atunci:
i=1 !
X n X n n
X
(x, y) = λi (xi , yi ) = λ i xi , λi yi
i=1 i=1 i=1
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 11

n n n
!
X X X
unde y satisface y = λi yi ≥ λi f (xi ) ≥ f λi xi = f (x).
=1 i=1 i=1
Prin urmare, (x, y) ∈ epigh(f ), deci epigh(f ) este mulţime convexă.
■

Definiţia 1.8 Fie U mulţime deschisă convexă a unui spaţiu liniar normat E. Se
numeşte mulţime de subnivel α al funcţiei f mulţimea :
Sh = {x ∈ U |f (x) ≤ h}.

Lema 1.9 Orice mulţime de subnivel al unei funcţii convexe este convexă.

Demonstraţie:
Trebuie să arătăm că f (x) ≤ α pentru orice x combinaţie convexă a punctelor x1 , x2 ,
care satisfac f (x1 ) ≤ α, f (x2 ) ≤ α.
Fie x = (1 − λ)x1 + λx2 pentru λ ∈ [0, 1]. Atunci:
f (x) = f ((1 − λ)x1 + λx2 ) ≤ (1 − λ)f (x1 ) + λf (x2 ) ≤ (1 − λ)α + λα = α.
În concluzie, Sh este o submulţime convexă.
■

Teorema 1.10 Fie U o submulţime convexă a unui spaţiu liniar normat E şi
f : U −→ IR o funcţie convexă. Atunci orice punct de minim local al funcţiei f este
punct de minim global. În plus, mulţimea punctelor ı̂n care f ı̂şi atinge minimul este
convexă.
Dacă f este strict convexă ı̂n vecinătatea unui punct de minim local, atunci acesta este
unicul cu această proprietate.

Demonstraţie:
Fie a ∈ U astfel ı̂ncât a este punct de minim local. Avem atunci că pentru orice x ∈ U
există un ϵ > 0 pentru care:
f (a) ≤ f (a + ϵ(x − a)) = f ((1 − ϵ)a + ϵx) ≤ (1 − ϵ)f (a) + ϵf (x),
de unde f (a) ≤ f (x). Deci a este punct de minim global.
Dacă f este strict convexă ı̂ntr-o vecinătate a punctului a, atunci inegalitatea de mai
sus este strictă.
Prin urmare, se deduce concluzia f (x) > f (a) pentru orice x ı̂n U astfel ı̂ncât x ̸= a.
■
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 12

Teorema 1.11 Teorema Weierstrass

Fie U o mulţime convexă ı̂nchisă U ⊂ IRn şi f : U −→ IR este o funcţie continuă
convexă ale cărei mulţimi de subnivel sunt mărginite. Atunci funcţia f are un punct
de minim global.

Demonstraţie:
Cum subnivelele Sα ale funcţiei f sunt mărginite şi ı̂nchise (adică sunt compacte ı̂n
IRp , conform Teoremei Heine-Borel), avem că orice şir de elemente din Sα are un subşir
convergent. Fie l = inf f (x). Avem, din ipoteză, că există un şir (xn )n ⊂ U astfel ı̂ncât
x∈U
lim f (xn ) = l. Prin urmare, pentru orice ϵ > 0 există nϵ ∈ IN, astfel ı̂ncât pentru orice
n
n ≥ nϵ f (xn ) < l + ϵ, adică şirul xn ∈ Sl+ϵ pentru orice n ≥ nϵ . Dar Sl+ϵ este mulţime
compactă, rezultă că şirul (xn ) are un subşir (xnk ), convergent la un element x0 din
Sl+ϵ . Cum şirul limn (xn ) = x0 şi funcţia f este continuă, avem că lim f (xn ) = f (x0 ),
n
dar lim f (xnk ) = inf f (x) = l. Prin urmare, cele două valori coincid. De aici se deduce
n
că există un minim global.
■
f (x)
Condiţia de mărginire a mulţimilor de subnivel este echivalentă cu lim inf > 0.
∥x∥→∞ ∥x∥

1.1.3 Măsurabilitatea Jordan a unei mulţimi convexe

Definiţia 1.9 Un hiperplan ı̂ntr-un spaţiu liniar real reprezintă un set de funcţionale
liniare nenule. Cu alte cuvinte,un hiperplan poate fi reprezentat sub forma
H = {x ∈ E|h(x) = α} unde h : E −→ IR este o funcţională liniară şi α este un scalar.
În acest caz, semispaţiile determinate de H sunt mulţimile:
{x ∈ E|h(x) ≤ α} şi{x ∈ E|h(x) ≥ α}.

Fie B = {(x1 , . . . , xn } ∈ IRn |ai ≤ xi ≤ bi , 1 ≤ i ≤ n} unde ai < bi pentru orice i.

Definim volumul lui B ca:
V (B) = (b1 − a1 )(b2 − a2 ) . . . (bn − an ).
Fie K ⊂ E mulţime mărginită.
X
Considerăm că V − (K) = sup V (Bm ), unde considerăm supremumul ı̂n raport cu
m
toate acoperirile lui K cu familii finite de blocuri {B1 , B2 , . . . }.
X
Analog, V + (K) = inf V (Bm ), unde infimumul este considerat ı̂n raport cu toate
m
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 13

acoperirile lui K cu familii finite de blocuri {B1 , B2 , . . . }.

Evident, V − (K) ≤ V + (K)
Spunem că mulţimea K ⊂ E (mărginită) se numeşte măsurabilă Jordan dacă
V − (K) = V + (K) iar ı̂n acest caz, valoarea lor comună poartă denumirea de volumul
lui K.

Teorema 1.12 Orice mulţime convexă, mărginită K ⊂ IRn este măsurabilă Jordan.[9]

Demonstraţie:
Mulţimile convexe, mărginite de dimensiune mai mică decât n, sunt măsurabile Jordan.
Presupunem că dim K = n şi că mulţimea K este conţinută ı̂n cubul:
C = {(x1 , . . . , xn ) ∈ IRn | −1
2
≤ xi ≤ 12 , 1 ≤ i ≤ n}.
Împărţim fiecare muchie a lui C ı̂n 2j segmente egale şi partiţionăm cubul C ı̂n 2jn
cuburi ı̂nchise, congruente, fiecare având muchia de lungime 2−j şi volumul egal cu
2−nj .
Considerăm LJ familia cuburilor mici care intersectează interiorul mulţimii K. Fie fa-
milia de cuburi Lj , cu proprietatea că Lj ⊂ Lj şi fiecare cub din această mulţime
intersectează frontiera mulţimii K, pentru orice j = 1, 2, . . . .
S S
Avem că (Lj \ Lj ) ⊂ K ⊂ Lj pentru orice j, unde Lj \ Lj reprezintă mulţimea
cuburilor ce intersectează strict interiorul mulţimii K.
În termeni de volum, este echivalent cu a spune că:
P P
j (V (Lj ) − V (Lj )) ≤ V (K) ≤ j V (Lj ), de unde rezultă că
P P P
j (V (Lj ) − j V (Lj )) ≤ V (K) ≤ j V (Lj ).

Demonstrăm că V (Lj ) ≤ n2n 2−j şi astfel, pentru un j tinzând la infinit, suma vol-
umelor cuburilor din Lj să tindă la 0.
Considerăm cele 2n direcţii date de vectorii ce unesc vârfurile cubului C, cu originea.
Asociem acestora cel mult n2j(n−1) raze al căror direcţii sunt date astfel: pentru fiecare
vârf ν a lui C, considerăm razele ce pornesc din centrul cuburilor mici, au ca direcţie
vectorul ⃗ν 0 si ating cel puţin una din cele n feţe ale lui C care conţin vârful ν . Con-
siderăm că numărul total de astfel de raze nu e mai mare decât n2n 2j(n−1) şi exact 2n
dintre acestea trec prin centrul fiecărui cub mic.
Fie C’ un cub din Lj şi considerăm 2n raze din mulţimea celor descrise mai sus, astfel
ı̂ncât fiecare rază să treacă prin centrul lui C’.
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 14

Afirmăm că cel puţin una din aceste raze intersectează centrul lui C’ ı̂nainte de a atinge
centru oricărui alt cub din Lj .
Justificarea este următoarea: fie raza R⃗ν 0 . Dacă R⃗ν 0 intersectează centrul oricărui alt
cub, cu excepţia centrului cubului C’, atunci alegem din fiecare astfel de cub câte un
punct x, astfel ı̂ncât x să fie punct interior mulţimii K. De vreme ce pentru fiecare rază
din cele 2n se ı̂ntâmplă acest lucru, avem deci o mulţime de 2n (j n − 1) puncte interioare
mulţimii K. Astfel, acoperirea convexă a acestei mulţimi va conţine C’, dar C’ nu va
mai aparţine familiei de cuburi mici, Lj .
Pentru a justifica afirmaţia precendentă, vom utiliza următoarea propozitie:

Propoziţia 1.13 Fie spaţiul vectorial IRn . Divizăm spaţiului cu hiperplane de n co-
ordonate şi se obţin 2n regiuni deschise nedisjuncte şi alegem câte un punct din fiecare
regiune. Atunci acoperirea convexă a acestor puncte conţine originea.

Justificare: Demonstrăm propoziţia prin metoda inducţiei matematice după dimensi-

unea n.
Pentru n=1, demonstraţia e evidentă. Presupunem că am demonstrat pentru n ≥ 1 şi
vrem să demonstrăm că e adevărată pentru n + 1. Fie P mulţimea punctelor pe care
le-am ales din regiunile formate, iar P1 o submulţime a ei, astfel ı̂ncât ı̂n P1 se găsesc
doar punctele din P a căror primă coordonată este negativă.
Considerăm π proiecţia ortogonală a spaţiului pe hiperplanul de ecuaţie x1 = 0. Atunci,
conform ipotezei de inducţie, mulţimea conv π(P1 ) conţine originea. Prin urmare,
mulţimea conv P1 conţine un punct p1 pe axa x1 , astfel ı̂ncât prima coordonată a lui
p1 este negativă.
Analog, fie P2 o submulţime a lui P aşa ı̂ncât P2 conţine doar elementele din P a căror
primă coordonată este pozitivă. Atunci conv P2 conţine un punct p2 pe axa x1 astfel
ı̂ncât prima coordonată a lui p2 e pozitivă.
Prin urmare, originea se află pe segmentul p1 p2 şi totodată in mulţimea conv P.

Aşadar, numărul cuburilor din Lj este mai mic decât n2n 2j(n−1) , iar volumul
V (Lj ) ≤ n2n 2j(n−1) · (2−j )n = n2n 2jn−j−jn = n2n 2−j .
Avem deci că:
V (Lj \ Lj ) = V (Lj ) − n2n 2−j ≤ V (K) ≤ V (Lj )
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 15

Din inecuaţiile de mai sus, ı̂n cazul ı̂n care j −→ ∞ (adică ı̂mpărţim cubul iniţial ı̂n cât
mai multe cuburi mici), volumul cuburilor din Lj descreşte, pe când volumul cuburilor
din Lj \ Lj creşte ( adică obţinem o acoperire din ce ı̂n ce mai bună a mulţimii K, cu
o familie de cuburi din C.)
De asemenea, observăm că diferenţa dintre cele două volumule, V (Lj \ Lj ) şi V (Lj )
tinde la 0 când j tinde la infinit. Aşadar, cele două valori converg către acelaşi scalar
real pozitiv µ. În plus, el este egal atât cu V − (K), cât şi cu V + (K). În concluzie,
mulţimea K este ı̂ntr-adevăr măsurabilă Jordan.
■

Figure 1.3: Figura de mai sus reprezintă un caz particular al teoremei când n=2 şi j=3

1.2 Spaţii metrice

[11] Un spaţiu metric este un spaţiu X echipat cu o funcţie d de două variabile care
măsoară distanţa dintre două puncte: d(x, y) reprezintă distanţa dintre punctele x şi
y. Se pare că dacă impunem nişte condiţii slabe şi naturale asupra funcţiei d, putem
generaliza noţiunea de distanţa asupra numerelor, vectorilor, şirurilor, funcţiilor şi aşa
mai departe.
Aşadar, un spaţiu metric este un spaţiu X echipat cu o funcţie d : X × X → IRn
care măsoara distanţa d(x, y) dintre două puncte x,y ∈ X. În primul rând, distanţa
d(x, y) trebuie să fie un număr pozitivtiv şi egal cu zero atunci când x = y. În al doilea
rând, distaţa d(x, y) de la x la y trebuie să fie egală cu distanţa d(y, x) de la y la x.
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 16

În ultimul rând, distanţa dacă pornim din punctul x către punctul y este mai mică
sau egală cu distanţa daca pornim din punctul x către punctul y, dar cu o oprire ı̂n
punctul z.

Definiţia 1.10 Un spaţiu metric (X, d) este format dintr-o mulţime nevidă X şi o
funcţie d : X × X → [0, ∞) care satisface:

1. Pentru orice x, y ∈ X, d(x, y) ≥ 0, unde x ̸= y şi d(x, y) = 0 ⇐⇒ x = y;

2. Pentru orice x, y ∈ X, d(x, y) = d(y, x);

3. Pentru orice x, y, z ∈ X, d(x, y) ≤ d(x, z) + d(y, z);.

O astfel de funţie care ı̂ndeplineşte cele trei condiţii de mai sus se numeşte metrică.

Exemplul 1.2.1 Pe I ⊂ IR definim d(x, y) = |x−y|. Atunci (IR, d) este spaţiu metric.
Evident, primele două condiţii sunt satisfăcute, iar cea de-a treia derivă din Inegali-
tatea triunghiului:
d(x, y) = |x − y| = |(x − z) + (z − y)| ≤ |x − z| + |z − y| = d(x, z) + d(z, y)

Exemplul 1.2.2 Să presupunem că vrem să ne deplasăm din punctul x = (x1 , x2 )
către un altul y = (y1 , y2 ), ı̂n plan, dar ni se permite doar mutare pe verticală sau
orizontală. Dacă ne miscăm de la (x1 , x2 ) către (y1 , x2 ) apoi vertical de la (y1 , x2 ) la
(y1 , y2 ), atunci distanţa totală este:
d(x, y) = |y1 − x1 | + |y2 − x2 |
Evident primele două condiţii sunt ı̂ndeplinite iar pentru a o demonstra cea de-a treia,
observăm că pentru orice punct z = (z1 , z2 ) avem:
d(x, y) = |y1 − x1 | + |y2 − x1 |
|(y1 − z1 ) + (z1 − x1 )| + |(y2 − z2 ) + (z2 − x2 )
≤ |y1 − z1 | + |z1 − x1 | + |y2 − z2 | + |z2 − x2 |
= |z1 − x1 | + |z2 − x2 | + |y1 − z1 | + |y2 − z2 |
= d(x, z) + d(z, y)

Exemple:
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 17

1. Există multiple modalităţi prin care putem măsura distanţa dintre graficele a
două funcţii, printre care şi următorul. Fie X o multţime de funcţii continue
definite astfel: f : [a, b] → IR. Atunci:
d1 (f, g) = sup{|f (x) − g(x)| : x ∈ [a, b]}
este metrică pe X. Această metrică determină distanţa dintre două funcţii prin
măsurarea distanţei in punctul x ı̂n care graficele sunt cele mai departate. Acest
lucru ı̂nseamnă ca distantţa dintre graficele a două funcţii poate fi mare chiar
dacă ı̂n medie valorile sunt apropiate.

Z b
2. Pe de altă parte, metrica d2 (f, g) = |f (x) − g(x)|dx sumează distanţa dintre
a
f (x) şi g(x) ı̂n toate punctele.

Z b  21
3. O a treia metrică relativ populară este d3 (f, g) = |f (x) − g(x)|2 dx care
a
reprezintă o generalizare a normei uzuale euclidiene ı̂n Rn :
n
! 21
qX X
d(x, y) = (xi − yi )2 = (xi − yi )2
i=1

Definiţia 1.11 Considerăm (X, d) un spaţiu metric şi a ∈ X. Se numeşte bilă de-
schisă de centru a şi rază r mulţimea
B(a; r) = {x ∈ X|d(x, a) < r} ,
pentru orice r > 0 număr real.

Definiţia 1.12 Considerăm (X, d) un spaţiu metric şi a ∈ X. Se numeşte bilă ı̂nchisă
de centru a şi rază r mulţimea
B(a; r) = {x ∈ X|d(x, a) ≤ r} ,
pentru orice r > 0 număr real.

1.2.1 Convergenţă şi continuitate

Un şir {xn } ı̂ntr-un spaţiu metric X este o colecţie {x1 , x2 , . . . , xn , . . . } de elemente din
X.
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 18

Definiţia 1.13 Fie (X, d) spaţiu metric. Un şir {xn } din X converge la un punct
a ∈ X dacă pentru orice ϵ > 0 exista un N ∈ IN pentru care d(xn , a) < ϵ pentru orice
n ≥ N . Notăm astfel: lim xn = a sau xn → a.
n→∞

Lema 1.14 Un şir {xn } dintr-un spaţiu metric (X, d) converge la a dacă şi numai dacă
lim d(xn , a) = 0.
n→∞

Demonstraţie:
Distanţele {d(xn , a)} formează un şir de numere pozitive. Acest şir converge la 0 dacă
şi numai dacă pentru orice ϵ > 0 exista un N ∈ IN care satisface d(xn , a) < ϵ pentru
orice n ≥ N .
■

Definiţia 1.14 Presupunem că (X, dX ), (Y, dY ) sunt două spaţii metrice. Funcţia
f : X → Y este continuă ı̂n punctul a ∈ X dacă pentru orice ϵ > 0, există un γ > 0
care satisface condiţia dY (f (x), f (a)) < ϵ atunci când dX (x, a) < γ.

Definiţia anterioară este asemănătoare cu definiţia uzuală a continuităţii funcţiilor

de una sau mai multe variabile; putem considera distanţa dintre f (x) şi f (y) mai mică
decât ϵ alegând x astfel ı̂ncât distanţa dintre x şi a să fie mai mică decât γ. Singura
diferenţa este că acum folosim metricele dX , dY pentru a măsura distanţa.
O formulare geometrică a acestor definiţii este aceea că pentru orice bilă deschisă
B(f (a); ϵ), există o bilă deschisă B(a; γ) astfel ı̂ncât f (B(a; γ)) ⊂ B(f (a); ϵ). Există
o strânsă legătură intre continuitate şi convergenţa, intuitivă de altfel, care afirmă că
funcţia f este continuă in punctul a dacă atunci când x tinde la a şi f (x) tinde la f (a).

Propoziţia 1.15 Considerăm X, Y două spaţii metrice şi f o funcţie f : X → Y .

Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente:

i) funcţia f este continuă in a ∈ X

ii) pentru orice şir {xn } convergent la a, avem că şirul {f (xn )} converge la f (a).

Demonstraţie:
(i)=>(ii)
Trebuie să arătăm că pentru orice ϵ > 0 există un N ∈ IN pentru care
dY (f (xn ), f (a)) < ϵ când n ≥ N .
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 19

Cum funcţia f este continuă ı̂n a, avem că există un γ care satisface:
dY (f (xn ), f (a)) < ϵ când dX (x, a) < γ
Cum xn converge la a, avem că există un N ∈ IN astfel ı̂ncât dX (xn , a) < γ când
n ≥ N.
Atunci dY (f (xn ), f (a)) < ϵ pentru orice n ≥ N .
(ii)=>(i)
Presupunem prin absurd că funcţia f nu este continuă ı̂n a şi arătăm că există un şir
{xn } convergent la a astfel ı̂ncât {f (xn )} nu converge la f (a).
Dacă f nu este continuă ı̂n a, atunci există un ϵ > 0 cu proprietatea că oricât de
mic am alege γ > 0, există un x pentru care dX (x, a) < γ, dar dY (f (x), f (x)) > ϵ.
1
În particular, pentru orice n ∈ IN putem găsi un xn pentru care dX (xn , a) < n
, dar
dY (f (xn ), f (a)) ≥ ϵ.
Prin urmare şirul {xn } converge la a dar şirul {f (xn )} nu converge la f (a).
■

Propoziţia 1.16 Fie (X, dX ), (Y, dY ), (Z, dZ ) trei spaţii metrice şi f, g două funcţii
astfel definite:
f : X → Y, g : Y → Z .

Considerăm funcţia h : X → Z, h(x) = g(f (x)), compunerea celor două.

Dacă funcţia f este continuă ı̂n a ∈ X, iar funcţia g este continuă ı̂n b = f (a) atunci
funcţia h este continuă ı̂n a.

Demonstraţie:
Presupunem că şirul {xn } converge la a. Cum funcţia f este continuă ı̂n a, atunci
{f (xn )} converge la f (a); cum g este continuă ı̂n b = f (a), avem că {g(f (xn ))} con-
verge la g(f (a)), adică {h(xn )} converge la h(a).
Prin urmare, funcţia h este continuă ı̂n a.
■
Spunem că o funcţie este continuă dacă este continuă ı̂n toate punctele sale.
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 20

1.2.2 Proprietăţi topologice

Considerăm A o mulţime a lui X şi x un punct din X. În acest caz, există trei
posibilităţi:

1. Există o bilă B(x; r) ı̂n jurul lui x, inclusă ı̂n A, caz ı̂n care x se numeşte punct
interior al mulţimii A;

2. Există o bilă B(x; r) ı̂n jurul lui x, inclusă ı̂n complementara mulţimii A, caz ı̂n
care x se numeşte punct exterior al mulţimii A;

3. Toate bilele B(x; r) ı̂n jurul lui x conţin atât puncte din A cât şi din complemen-
tara mulţimii A. În acest caz punctul x se numeşte punct pe frontieră.

Definiţia 1.15 O mulţime A a unui spaţiu metric se numeşte:

1. deschisă dacă nu-şi conţine punctele de pe frontieră;

2. ı̂nchisă dacă ı̂si conţine toate punctele de pe frontieră;

Există cazuri când mulţimea nu este nici ı̂nchisă nici deschisă. În orice spat, iu topologic,
mulţimea vidă şi ı̂ntreg spaţiul sunt, simultan, mulţimi ı̂nchise şi mulţimi deschise.

Propoziţia 1.17 O mulţime A a unui spaţiu metric X este deschisă dacă şi numai
dacă are doar puncte interioare, adică pentru orice a ∈ A există o bilă B(a; r) ı̂n jurul
punctului a care este inclusă ı̂n A.

Propoziţia 1.18 O mulţime A a unui spaţiu metric X este deschisă dacă şi numai
dacă complementara ei este ı̂nchisă.

Demonstraţie:
Dacă A este deschisă, atunci ea nu conţine punctele de pe frontieră. Deci punctele
de pe frontieră se află in Ac , deci Ac este ı̂nchisă. Pentru demonstrarea implicaţiei
inverse, dacă Ac este ı̂nchisă atunci ea ı̂şi conţine punctele de pe frontieră, deci A nu.
Prin urmare, mulţimea A este deschisă.
■

Lema 1.19 Toate bilele deschise B(a; r) sunt mulţimi deschise, iar toate bilele ı̂nchise
B(a; r) sunt mulţimi ı̂nchise.
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 21

Demonstraţie:
Presupunem că există s ∈ B(a; r) şi trebuie să demonstrăm că există o bilă B(x; ϵ) ı̂n
jurul lui x care sa fie inclusă in bila B(a; r).
Alegem ϵ = r − d(x; a) şi observăm că dacă y ∈ B(x; ϵ), atunci, prin inegalitatea
triunghiului avem:
d(y, a) ≤ d(y, x) + d(x, a) < ϵ + d(x, a) = (r − d(x, a)) + d(x, a) = r
Prin urmare d(y, a) < r adică B(x; ϵ) ⊂ B(a; r)
■

Propoziţia 1.20 Presupunem că F este o mulţime a unui spaţiu metric X. Atunci
următoarele afirmaţii sunt echivalente:

(i) mulţimea F este ı̂nchisă;

(ii) dacă şirul {xn } este convergent, atunci lim xn = a se află ı̂n mulţimea F .
n→∞

Demonstraţie:
Presupunem că F este ı̂nchisă şi a nu se află ı̂n F . Trebuie să arătăm că un şir din F
nu poate converge la a. De vreme ce F este ı̂nchisă, ea ı̂şi conţine frontiera deci a este
punct exterior şi astfel există o bilă B(a; ϵ) ı̂n jurul lui a care conţine exclusiv puncte
din exteriorul lui F . Dar un astfel de şir din F nu se poate găsi niciodată ı̂n interiorul
bilei B (a; ϵ) şi prin urmare nu poate converge la a.
Presupunem acum că mulţimea F nu este ı̂nchisă. Construim un şir care converge la
un punct din afara lui F . Cum F nu este ı̂nchisă, există un punct pe frontieră, notat
cu a care
 nu aparţine
 lui F . Pentru orice n ∈ IN găsim un punct xn din F care se află
1
şi in B a; . Atunci, {xn } este un şir din F care converge la un punct a aflat in
n
afara lui F .
■
O mulţime deschisă care conţine punctul x se numeşte vecinătate a lui x.

Lema 1.21 Fie U o mulţime a spaţiului metric X şi presupunem că orice punct x0 ∈ U
are o vecinătate Ux0 ⊂ U . Atunci mulţimea U este deschisă.

Demonstraţie:
Trebuie să arătăm că orice x0 ∈ U este punct interior. De vreme ce mulţimea U este
deschisă, există un r > 0 astfel ı̂ncât B (x0 ; r) ⊂ Ux0 . Dar B (x0 ; r) ⊂ U si prin urmare
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 22

x0 punct interior al mulţimii U.

■

Propoziţia 1.22 Fie f : X → Y o funcţie definită ı̂ntre două spaţii metrice şi x0 un
punct din X. Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente:

i) funcţia f este continuă ı̂n x0 ;

ii) pentru orice vecinătate V a lui f (x0 ), există o vecinătate U a lui x0 pentru care
f (U ) ⊂ V .

Demonstraţie:
(i)=>(ii)
Presupunem că funcţia f este continuă ı̂n x0 . Dacă V este o vecinătate a lui f (x0 )
atunci există o bilă BY (f (x0 ); ϵ) centrată ı̂n f (x0 ) inclusă in V . De vreme ce f este
continuă in x0 , există un δ > 0 astfel ı̂ncât dY (f (x), f (x0 )) < ϵ când dX (x, x0 ) < δ. Prin
urmare f (BX (x0 , δ)) ⊂ BY (f (x0 , ϵ)) ⊂ V . Alegând U = B(x0 ; δ) deducem concluzia.
(ii)=>(i)
Trebuie să arătăm că pentru orice ϵ > 0 există un δ > 0 pentru care dY (f (x), f (x0 )) < ϵ
când dX (x, x0) < δ. Cum V = BY (f (x0 ); ϵ) este vecinătate a lui f (x0 ), există o
vecinătate U a lui x0 pentru care f (U ) ⊂ V . De vreme ce U este deschisă, există o
bilă B(x0 ; δ) de centru x0 care conţine mulţimea U . Presupunem că dX (x, x0 ) < δ.
Atunci x ∈ BX (x0 , δ) ⊂ U , adică, f (x) ∈ V = BY (f (x0 ), ϵ), ceea ce inseamnă că
dY (f (x), f (x0 )) < ϵ. Am găsit astfel un δ > 0 pentru care dY (f (x), f (x0 )) < ϵ când
dX (x, x0 ) < δ. Prin urmare funcţia f este continuă.
■

Propoziţia 1.23 Fie funcţia f : X → Y definită pe două spaţii metrice. Atunci

următoarele afirmaţii sunt echivalente:

(i) funcţia f este continuă;

(ii) pentru orice mulţime V deschisă lui Y , imaginea inversă f −1 (V ) este tot o
mulţime deschisă;

Demonstraţie:
(i)=>(ii)
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 23

Presupunem că f este continuă şi V ⊂ Y este deschisă. Trebuie să demonstrăm că
f −1 (V ) este deschisă.
Pentru orice x0 ∈ f −1 (V ), f (x0 ) ∈ V , şi conform teoremei anterioare avem că există o
vecinătate Ux0 a lui x0 care ı̂ndeplineşte f (Ux0 ) ⊂ V. Dar atunci Ux0 ⊂ f −1 (V ), adică
f −1 (V ) este mulţime deschisă.
(ii)=>(i)
Presupunem că imaginea inversă a unei mulţimi deschise este o mulţime deschisă.
Pentru a demonstra că funcţia f este continuă ı̂ntr-un punct arbitrat x0 , conform
Propoziţiei 1.7, este suficient să arătăm că pentru orice vecinătate U a lui f (x0 ) există
o vecinătate V a lui x0 astfel ı̂ncât f (V ) ⊂ U . De vreme ce imaginea unei mulţimi
deschise este mulţime deschisă, alegem U = f −1 (V ).
■

Propoziţia 1.24 Fie funcţia f : X → Y definită pe două spaţii metrice. Atunci

următoarele afirmaţii sunt echivalente:

i) funcţia f este continuă;

ii) pentru orice mulţime F ı̂nchisă a lui Y , imaginea inversă f −1 (F ) este tot o
mulţime ı̂nchisă;

Demonstraţie:
(i)=>(ii)
Presupunem că funcţia f este continuă şi că F ⊂ Y este ı̂nchisă, deci F c şi f −1 (F c )
sunt deschise. Cum ()f −1 F )c = f −1 (F c ), avem că f −1 (F ) are complementara deschisă,
adică ea este ı̂nchisă.
(ii)=>(i)
Presupunem că imaginea inversă a unui mulţimi ı̂nchise este o multţime ı̂nshisă. Con-
form propoziţiei anterioare, este suficient să demonstrăm că imaginea inversă a unei
mulţimi deschise V ⊂ Y este tot deschisă.
Daca mulţimea V este deschisă, atunci complementara ei V c este ı̂nchisă şi astfel
f −1 (V c ) este ı̂nchisă. De vreme ce imaginea comută cu complementul, avem f −1 (V )c =
f −1 (V c ). Prin urmare compementara lui f −1 (V ) este ı̂nchisă, adică f −1 (V ) este de-
schisă. ■
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 24

1.2.3 Completitudine şi compacitate

În continuare vom generaliza noţiunea de spaţiu complet la spaţiile metrice. Conceptul
cheie este tot şirul Cauchy.

Definiţia 1.16 Un şir {xn } dintr-un spaţiu metric (X, d) se numeşte Cauchy dacă
pentru orice ϵ > 0 există un N ∈ IN care satisface relaţia d(xn , xm ) < ϵ când n, m ≥ N .

Observaţia 1.2 Orice şir convergent este şir Cauchy.

Demonstraţie:
Considerând a limita şirului, pentru orice ϵ > 0 există un N ∈ IN pentru care
ϵ
d(xn , a) < când n ≥ N . Dacă n, m ≥ N , atunci din Inegalitatea triughiului avem
2
ϵ ϵ
d(xn , xm ) ≤ d(xn , a) + d(a, xm ) < + = ϵ
2 2
şi prin urmare şirul {xn } este Cauchy.
■
De reţinut este că nu orice şir Cauchy este convergent.

Definiţia 1.17 Un spaţiu metric se numeşte complet dacă orice şir Cauchy are o
limită.

Propoziţia 1.25 Presupunem că (X, d) este un spaţiu metric complet. Fie A o
mulţime a lui X, atunci (A, dA ) este completă dacă şi numai dacă mulţimea A este
ı̂nchisă.

Demonstraţie:
Presupunem că mulţimea A este ı̂nchisă. Dacă {an } este Cauchy ı̂n A, atunci este
Cauchy şi in X; de vreme ce X este spaţiu complet, şirul {an } converge la un punct
a ∈ X. Cum mulţimea A este ı̂nchisă, avem că a ∈ A. Dar atunci şirul {an } converge
la a ı̂n (A, dA ), deci (A, dA ) este complet.
Dacă A nu este ı̂nchisă, atunci există cel puţin un punct pe frontieră care nu aparţine
mulţimii A. Orice bilă B a, n1 trebuie să conţină un element a din A. În X, şirul {an }

converge la a, deci este Cauchy. Cu toate acestea, cum a ∈

/ A, şirul {an } nu converge
la un punct din A. Deci am găsit un şir Cauchy din (A, dA ) care nu converge la un
punct din A, deci (A, dA ) este incomplet.
■
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 25

Lucrul special la astfel de spaţii este acela că putem dovedi că un şir converge către
o limită făra a construi sau specifica limita- tot ce avem de demonstrat este că şirul
este Cauchy. Pentru a arăta că un şir are proprietatea Cauchy, trebuie să lucrăm cu
termeni specifici ai şirului şi nu cu limita. Acest lucru face argumentarea mult mai
uşoară.

Definiţia 1.18 O funcţie f : X → X se numeşte contracţie dacă există un număr

pozitiv s < 1 care satisface:
d(f (x), f (y)) ≤ sd(x, y) pentru orice x, y ∈ X

În acesc caz, s se numeşte factor de contracţie pentru funcţia f . Toate contracţiile sunt
continue şi prin inducţie se poate demonstra că :
d(f on (x), f on (y)) ≤ sn d(x, y) unde f on (x) = f (f (f (...f (x)))) .
Dacă f (a) = a, atunci a se numeşte punct fix pentru f .

Teorema 1.26 Teorema de punct fix a lui Banach

Presupunem că (X, d) este un spaţiu metric complet şi că funcţia f : X → X este
contracţie. Atunci funcţia f are un unic punct fix a, şi indiferent de poziţia punctului
x0 ∈ X, şirul x0 , x1 = f (x0 ), x2 = f o2 (x0 ), . . . , xn = f on (x0 ), . . . converge la a.

Demonstraţie:
Arătăm că funcţia f nu poate avea mai mult de un punct fix. Dacă a şi b sunt două
puncte fixe iar s este un factor de contracţie pentru f , atunci:
d(a, b) = d(f (a), f (b)) ≤ sd(a, b)
Cum 0 < s < 1 exisă deci doar o astfel de posibilitate dacă d(a, b) = 0, deci a = b.
Pentru a arăta că funcţia f are punct fix, alegem x0 ı̂n spaţiul X şi considerăm şirul;
x0 , x1 = f (x0 ), x2 = f o2 (x0 ), . . . , xn = f on (x), . . .
Presupunem că şirul anterior este Cauchy. Cum (X, d) este complet, şirul trebuie
să conveargă la un punct a. Pentru a demonstra că a este punct fix, observăm că
xn+1 = f (xn ) pentru orice n. Trecând la limită după n → ∞, avem a = f (a). Deci a
este punct fix al funcţiei f .
Demonstrăm ı̂n continuare faptul că xn este şir Cauchy. Alegem două elemente xn , xn+k .
Repetând inegalitatea triunghiului avem:
d(xn , xn+k ) ≤ d(xn , xn+1 ) + d(xn+1 , xn+2 ) + · · · + d(xn+k−1 , xn+k )
= d(f on (x0 ), f on (x1 )) + d(f o(n+1) (x0 ), f o(n+1) (x1 )) + · · · + d(f o(n+k−1) (x0 ), f o(n+k−1) (x1 ))
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 26

≤ sn d(x0 , x1 ) + sn+1 d(x0 , x1 ) + · · · + sn+k−1 d(x0 , x1 )

sn (1 − sk ) sn
= d(x0 , x1 ) ≤ d(x0 , x1 )
1−s 1−s
Cum s < 1, putem micşora ultima expresie oricât, alegând un n suficient de mare. Dat
sN
un ϵ > 0, putem găsi ı̂n particular un N care să satisfacă d(x0 , x1 ) < ϵ. Pentru n
1−s
mai mare sau egal cu N şi m = n + k, avem:
sn
d(xn , xm ) ≤ d(x0 , x1 ) < ϵ .
1−s
Prin urmare şirul {xn } este Cauchy.
■
Presupunem că xn este un şir dintr-un spaţiu metric X. Dacă vom considera că avem
un şir de numere strict crescătoare n1 < n2 < · · · < nk < . . . atunci yk = xnk se numeşte
subşir al lui xn . Un subşir conţine ı̂n mod uzual un număr infinit de termeni din şirul
iniţial, ı̂nsă nu ı̂ntotdeauna pe toţi.

Propoziţia 1.27 Dacă şirul {xn } converge la a, atunci toate subşirurile sale converg
la a.

Definiţia 1.19 Considerăm (X, d) un spaţiu metric şi K o mulţime a lui X. Atunci
mulţimea K se numeşte compactă dacă orice şir din K are un subşir convergent la un
punct din K. Spaţiul (X, d) este compact dacă X este mulţime compactă, adică toate
şirurile din X au un subşir convergent.

Definiţia 1.20 O mulţime A a unui spaţiu metric (X, d) este mărginită dacă există
un punct b ∈ X şi o constantă k ∈ IR care satisfact relaţia d(a, b) < k oricare ar fi
a ∈ A.

Propoziţia 1.28 Orice mulţime compactă dintr-un spaţiu metric (X, d) este ı̂nchisă
şi mărginită.

Demonstraţie:
Demonstrăm contrara. Prima dată arătăm că dacă mulţimea K nu este ı̂nchisă, atunci
nu poate fi compactă. Dupa aceea vom arăta că dacă K nu este mărginită, atunci nu
poate fi compactă.
Presupunem că K nu este ı̂nchisă. Atunci există un punct pe frontieră a care nu
1
aparţine mulţimii K. Pentru orice n ∈ IN, există xn ∈ K pentru care d(xn , a) < .
n
Şirul {xn } converge la a ∈
/ K, ı̂mpreună cu toate subşirurile sale şi astfel nu există un
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 27

subşir care să conveargă la un punct din K.

Presupunem că K este nemărginită. Pentru orice n ∈ IN există un element xn ∈ K
pentru care d(xn , b) > n. Dacă {yk } este un subşir a lui xn , atunci lim d(yk , b) = ∞.
k→∞
Este evident că yk nu poate converge la niciun element y ∈ X şi conform inegalităţii
triunghiului avem:
d(yk , b) ≤ d(yk , y) + d(y, b)
Cum d(yk , b) → ∞, trebuie ca şi d(yk , y) → ∞. Cum {xn } nu are subşiruri convergente,
mulţimea K nu poate fi compactă.
■

Exemplul 1.2.3 Considerăm spaţiul metric (IN, d) unde d este metrica discretă. Deci
IN este completă, ı̂nchisă şi mărginită, dar şirul n nu are un subşir convergent.

Relaţia dintre completitudine şi compactitate este următoarea: nu toate spaţiile com-
plete sunt compacte- IR este complet dar nu este compact, ı̂nsă toate spaţiile compacte
sunt complete.

Lema 1.29 Presupunem că şirul {xn } este Cauchy ı̂ntr-un spaţiu metric (X, d). Dacă
există un subşir {xnk } convergent la un punct a, atunci şi şirul {xn } este convergent la
a.

Demonstraţie:
Trebuie să arătăm că pentru orice ϵ > 0 există N ∈ IN pentru care d(xn , a) < ϵ oricare
ar fi n ≥ N .
Cum xn este Cauchy, atunci există N ∈ IN pentru care:
ϵ
d(xn , xm ) ≤ oricare ar fi n, m ≥ N
2
ϵ
Cum xn este convergent la a, atunci există un k pentru care nk ≥ N şi d(xnk , a) ≤ .
2
Pentru orice n ≥ N avem:
ϵ ϵ
d(xn , a) ≤ d(xn , xnk ) + d(xnk , a) < + = ϵ .
2 2
■

Propoziţia 1.30 Orice spaţiu metric compact este complet.

Demonstraţie:
Fie {xn } şir Cauchy. Cum X este compact, există un subşir {xnk } convergent la un
punct a. Din lema anterioară, şirul {xn } converge tot la a. Deci toate şirurile Cauchy
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 28

converg, aşadar X este complet.

■

Propoziţia 1.31 O submulţime ı̂nchisă F a unei mulţimi compacte K este compactă.

Demonstraţie:
Presupunem că {xn } este un şir din F şi arătăm că are un subşir convergent la un
punct din F . Cum {xn } este un şir din K iar K este compactă, atunci un subşir {xnk }
converge la un punct a ∈ K. Cum F este ı̂nchisă, iar a ∈ F , atunci {xn } are un subşir
convergent la un punct din F .
■

Propoziţia 1.32 Presupunem că f : X −→ Y este o funcţie continuă ı̂ntre două spaţii
metrice. Dacă K ⊂ X este compactă, atunci f (K) este o submulţime compactă a lui
Y.

Demonstraţie:
Fie {yn } un şir din f (K). Arătăm că {yn } are un subşir convergent la un punct din
f (K). Cum yn ∈ f (K), pentru orice n putem găsi un element xn ∈ K pentru care
f (xn ) = yn . Cum K este compactă, atunci şirul {xn } are un subşir {xnk } convergent
la un punct x ∈ K. Dar {yn } = {f (xn )} este un subşir a lui {yn } convergent la
y = f (x) ∈ f (K).
■

Teorema 1.33 Teorema valorii extreme

Presupunem că K este o mulţime compactă a unui spaţiu metric (X, d) şi f : K −→ IR
este o funcţie continuă. Atunci funcţia f are maximul şi minimul printre elementele
mulţimii K, adică există punctele c, d ∈ K care satisfac relaţia:
f (d) ≤ f (x) ≤ f (c), oricare ar fi x ∈ K.

Demonstraţie:
Demonstrăm partea de maxim. Fie sup{f (x)|x ∈ K}. Alegem un şir {xn } din K
pentru care f (xn ) → M . Cum K este compactă, {xn } are un subşir {yk }= {xnk }
convergent la un punct c ∈ K. Atunci f (yk ) → M , şi lim f (yk ) → f (c).
Cum limita este unică, f (x) = M rezultă M = sup{f (x)|x ∈ K}, deci c este punct de
maxim pentru mulţimea K.
■
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 29

Definiţia 1.21 O mulţime A a unui spaţiu metric complet X se numeşte total mărginită
dacă pentru orice ϵ > 0 există un număr finit bile de centru ϵ B(a1 , ϵ), B(a2 , ϵ), . . . , B(an , ϵ)
care acoperă mulţimea A.

Teorema 1.34 O mulţime A a unui spaţiu metric X este compactă dacă şi numai
dacă este ı̂nchisă şi total mărginită.

Demonstraţie:
După cum ştim, o mulţime compactă este ı̂nchisă, deci este suficient să demonstrăm
ca mulţimea A este compactă dacă şi numai dacă este total mărginită. Presupunem că
A nu este total mărginită şi demonstrăm că nu este compactă. Apoi presupunem că A
este total mărginită şi demonstrăm că este compactă.
Presupunem că A nu este total mărginită. Atunci există un ϵ > 0 pentru care nu
există o acoperire cu deschişi de rază ϵ pentru A. Cum B(a1 , ϵ) nu acoperă mulţimea
A, putem alege x2 ∈ A − B(x1 , ϵ). Cum B(x1 , ϵ) şi B(x2 , ϵ) nu acoperă mulţimea A,
alegem x3 ∈ A − (B(x1 , ϵ) ∪ B(x2 , ϵ)). Continuând procedeul găsim un şir {xn } pentru
care:
xn ∈ A(B(x1 , ϵ) ∪ B(x2 , ϵ) ∪ · · · ∪ B(xn−1 , ϵ))
Adică d(xn , xm ) ≥ ϵ pentru orice n, m ∈ IN, n > m şi {nn } nu are subşiruri convergente.
Presupunem că A este total mărginită şi considerăm {xn } un şir din A. Dorim să
construim un subşir convergent {xnk }. Alegem bilele deschise B11 , B21 , . . . , Bx1n de rază
1 care acoperă mulţimea A. Cel puţin una din aceste bile conţine un număr infinit de
puncte din şir. Numim această bilă S1 .
1
Alegem ı̂n continuare bilele de rază cu care acoperim mulţimea A. Cel puţin una din
2
aceste bile contine un număr infint de termeni din S1 . Dacă numim această mulţime
S2 , atunci S1 ∩ S2 conţine un număr infinit de termeni din şir. Continuând ı̂n felul
1
acesta, găsim un şir de bile Sk de rază a căror intersecţie conţine un număr infinit
k
de termeni ai şirului.
Construim ı̂n continuare un subşir convergent al lui {xn }.
Alegem n1 astfel ı̂ncât xn1 ∈ S1 . Alegem n2 ca fiind primul număr mai mare ca n1 astfel
ı̂ncât xn2 ∈ S1 ∩ S2 . Analog, continunând procedeul, găsim un subşir {xnk } care se afla
ı̂n intersecţia mulţimilor Sk , oricare ar fi k. De vreme ce mulţimile Sk se micşorează,
{xnk } este şir Cauchy, iar cum X este completă, {xnk } converge la un punct a. Cum
mulţimea A este ı̂nchisă, a ∈ A.
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 30

Am demosntrat că orice şir al mulţimii A are un subşir convergent la un punct a din
A şi deci mulţimea A este compactă.
■

1.3 Convexitatea metricilor slabe

Definiţia 1.22 [10] Fie X un spaţiu normat şi L o mulţime convexă a sa. O metrică
slabă pe L este o funcţie d : L × L → R care satisface axiomele:

1. 1. d(x, y) ≥ 0, oricare ar fi x, y ∈ L;

2. 2. d(x, x) = 0, oricare ar fi x ∈ L;

3. 3. d(x, z) ≤ d(x, y) + d(y, z);

Definiţia 1.23 Spunem că o metrică slabă este invariantă la translaţii, dacă:
d(x + u, y + u) = d(x, y), pentru orice x, y, u.

Definiţia 1.24 Spunem că o metrică slabă este omogenă ı̂n prima variabilă dacă:
d(x + αu, x) = αd(x + u, x), oricare ar fi x, u ∈ L, α ≥ 0.

O metrică slabă d este normală dacă şi numai dacă este invariantă la translaţii si
omogenă ı̂n unul din argumente. Metrica d se numeşte invariantă la translaţii dacă
poate fi scrisă d(x, y) = n(x − y) unde n(v) = d(v, 0).

Teorema 1.35 Dacă o metrică slabă d dintr-un spaţiu metric este omogenă ı̂n primul
argument, atunci este invariantă la translaţii şi prin urmare este normală.

Demonstraţie:
Din relaţia:
1 1
d(x, y) ≤ d(x, x + u) + d(x + u, y + u) + d(y + u, y)
α α
am avea prin trecere la limită când α → ∞ că d(x, y) ≤ d(x + u, y + u), oricare ar fi
x, y ∈ L. Înlocuind pe x = x + u, y = y + u, u = −u, avem d(x + u, y + u) ≤ d(x, y)
Demonstrăm relaţia de mai sus.
Din omogenitate şi inegalitatea triunghiului avem:
1
d(x, y) = d(y + α(x − y), y)
α
1 1
≤ d(y + α(x − y), y + u) + d(y + u, y)
α α
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 31

Din nou din omogenitate avem că:

1 1 1
d(y + α(x − y), y + u) = d(y + u + α(x − y − u), y + u)
α α α
1 1
= d(x + u − u, y + u) ≤ d(x + u − u, x + u) + d(x + u, y + u)
α α
1
= d(x, x + u) + d(x + u, y + u)
α
De vreme ce nu există o diferenţa ı̂ntre omogenitatea ı̂n primul argument versus
omogenitatea ı̂n cel de-al doilea argument, avem că d(x + αu, x) = αd(x + u, x) implică
d(x, x + α(−u)) = α(x, x − u).

Corolarul 1.36 Dacă o metrică slabă d este omogenă ı̂n primul argument, atunci ea
este omogenă şi ı̂n cel de-al doilea argument.

Definiţia 1.25 O metrică slabă d este convexă in primul argument dacă satisface
relaţia:
d(tx + (1 − t)y, z) ≤ td(x, z) + (1 − t)d(y, z)
pentru orice x, y, z ∈ L, 0 ≤ t ≤ 1.

Metricele normale sunt convexe ı̂n ambele argumente.

Teorema 1.37 Dacă o metrică slabă d este convexă ı̂n ambele argumente atunci este
omogenă ı̂n ambele argumente, deci normală.

Demonstraţie:
Ecuaţia d(x + αu, x) = αd(x + u, x) este corectă atunci când α = 0 sau α = 1.
Presupunem că 0 < α < 1.
Din convexitatea lui d ı̂n primul argument avem că :
d(x + αu, x) = d(α(x + u) + (1 − α)x, x)
≤ αd(x + u, x) + (1 − α)d(x, x)
= αd(x + u, x)
Pentru a demonstra inegalitatea inversă, din inegalitatea triunghiului şi convexitatea
ı̂n cel de-al doilea argument, avem:
d(x + u, x) − d(x + αu, x) ≤ d(x + u, x + αu)
= d(x + u, α(x + u) + (1 − α)x)
≤ αd(x + u, x + u) + (1 − α)d(x + u, x)
= (1 − α)d(x + u, x)
de unde deducem că αd(x + u, x) ≤ d(x + αu, x) Omogenitatea ı̂n cel de-al doilea
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 32

argument se demonstrează analog.

1
Pentru demonstrarea cazului când α > 1, ı̂nlocuim α = α
şi u = αu
Capitolul 2

Structuri convexe ı̂n sens Takahashi

2.1 Spaţii metrice convexe ı̂n sens Takahashi

În continuare vom aborda convexitatea şi teoreme de punct fix in spaţii metrice. Pen-
tru ı̂nceput vom introduce un concept de convexitate ı̂n spaţii metrice şi vom studia
proprietăţiile spaţiului pe care-l vom numi spaţiu metric convex. Apoi vom formula
nişte teoreme de punct fix pentru aplicaţii nonexpansive (adică aplicaţii care nu măresc
distanţa) ı̂n spaţiile respective. [7]

Definiţia 2.1 Considerăm spaţiul metric X. Se numeşte structura convexă o aplicaţie

W de la X × X × [0, 1] la X, definită de perechiile x, y ∈ X şi λ, 0 ≤ λ ≤ 1 care satisfac
relaţia:
d(u, W (x, y; λ)) ≤ λd(u, x) + (1 − λ)d(u, y)
pentru orice u ∈ X. Vom numi pe X spaţiu metric convex.
Un spaţiu Banach şi orice mulţime convexă, formează un spaţiu metric convex. Cu
toate acestea există multe exemple de spaţii metrice convexe ce nu sunt spaţii Banach.

Exemplul 2.1.1 Fie I un interval, I = [0, 1], şi X o familie de intervale ı̂nchise [ai , bi ]
astfel definite: 0 ≤ ai ≤ bi ≤ 1. Pentru Ii = [ai , bi ], Ij = [aj , bj ] şi λ ∈ [0, 1], definim
aplicaţia W prin:
W (Ii , Ij ; λ) = [λai + (1 − λa) j, λbi + (1 − λ)bj ]
şi definim o metrică d ı̂n X prin distanţa Hausdorff, adică:
d(Ii , Ij ) = supa∈I | inf b∈Ii |a − b| − inf c∈Ij |a − c||

33
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 34

Exemplul 2.1.2 Considerăm spaţiul liniar L, care este tot un spaţiu metric cu următoarele
proprietăţi:
pentru x, y ∈ L, d(x, y) = d(x − y, 0)
pentru x, y ∈ L, λ ∈ [0, 1], d(λx + (1 − λ)y, 0) ≤ λd(x, 0) + (1 − λ)d(y, 0).

O mulţime K a unui spaţiu metric convex X se numeşte convexă dacă W (x, y; λ) ∈ K

pentru orice x, y ∈ K, λ ∈ [0, 1].
T
Propoziţia 2.1 Fie Kα , α ∈ A o familie de mulţimi convexe ale lui X. Atunci α∈A Ka
este tot o mulţime convexă a lui X.

Propoziţia 2.2 Sferele deschise S(x, r) şi sferele ı̂nchise S(x, r) dintr-un spaţiu con-
vex, sunt mulţimi convexe.

Demonstraţie:
Pentru y, z ∈ S(x, r) şi λ ∈ [0, 1] există W (y, z; λ) ∈ X. Cum X este spaţiu metric
convex,
d(x, W (y, z; λ)) ≤ λd(x, y) + (1 − λ)d(x, z)
< λr + (1 − λ)r = r
Prin umare W (y, z; λ) ∈ S(x, r). În mod analog demonstrăm că S(x, r) este mulţime
convexă a lui X.
■

Propoziţia 2.3 Pentru x, y ∈ X şi λ ∈ [0, 1] avem:

d(x, y) = d(x, W (x, y; λ)) + d(W (x, y; λ), y) .

Demonstraţie:
Cum X este spaţiu metric convex, avem:
d(x, y) ≤ d(x, W (x, y; λ)) + d(W (x, y; λ), y)
≤ λd(x, x) + (1 − λ)d(x, y) + λd(x, y) + (1 − λ)d(y, y)
= λd(x, y) + (1 − λ)d(x, y) = d(x, y)
pentru orice x, y ∈ Xşi λ. Prin urmare:
d(x, y) = d(x, W (x, y; λ)) + d(W (x, y; λ), y), pentru orice x, y ∈ X
■
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 35

Fie E ⊂ X. Notăm :
Rx (E) = sup{d(x, y) : y ∈ E};
R(E) = inf{Rx (E) : x ∈ E};
Ec = {x ∈ E : Rx (E) = R(E)};
Definim diametrul lui E prin relaţia:
γ(E) = sup{d(x, y) : x, y ∈ E}.
Se numeşte punct diametral al mulţimii E, orice x ∈ E cu proprietatea că :
{sup d(x, y) : y ∈ E} = γ(E).
Spunem că un spaţiu metric convex are Proprietatea (C) dacă orice şir mărginit şi
descrescător de mulţimi convexe, nevide, ı̂nchise ale lui X, are o intersecţie nevidă.

Propoziţia 2.4 Fie X spaţiu metric convex. Dacă X are Proprietatea (C), atunci Ec
este mulţime nevidă, ı̂nchisă şi convexă.

Demonstraţie:
Fie En (x) = {y ∈ E : d(x, y) ≤ R(E)+1/n} pentru orice n = 1, 2, 3, . . . , şi orice x ∈ X.
Este uşor de observat că mulţimile Cn = ∩x∈X En (x) formează un şir descrescător,
nevid, de mulţimi convexe ı̂nchise, deci ∩∞
n−1 Cn este nevidă, ı̂nchisă şi convexă. Cum

Ec = ∩∞
n−1 Cn , deducem concluzia.

Propoziţia 2.5 Fie M o mulţime nevidă compactă a lui X şi K cea mai mică mulţime
convexă ce conţine M . Dacă diametrul γ(M ) este pozitiv, atunci există un element
u ∈ K care satisface:
sup{d(x, u) : x ∈ M } < γ(M )

Demonstraţie:
De vreme ce mulţimea M este compactă, putem alege x1 , x2 ∈ M astfel ı̂ncât
d(x1 , x2 ) = γ(M ).
Fie M0 ⊂ M multţime maximală astfel ı̂ncât M0 ⊃ x1 , x2 şi d(x, y) = 0 sau γ(M ),
oricare ar fi x, y ∈ M0 .
Este evident că mulţimea M0 este finită. Presupunem M0 = x1 .x2 , . . . , xn . Cum X
este spaţiu metric convex, definim:  
1
y1 = W x1 , x2 ;
 2
1
y2 = W x3 , y1 ;
3
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 36

 ... 
1
yn − 2 = W xn − 1, yn−3 ;
 n −1
1
yn − 1 = W xn , yn−2 ; = u
n
Cum M este mulţime compactă, putem alege un y0 ∈ M astfel ı̂ncât:
d(y0 , u) = sup{d(x, u) : x ∈ M }
Folosind definiţia unui spaţiu metric convex, avem:
1 n−1
d(y0 , u) ≤ d(y0 , xn ) + d(y0 , yn−2 )
n n 
1 n−1 1 n−2
≤ d(y0 , xn ) + d(y0 , xn−1 + d(y0 , yn−2 )
n n n−1 n−1
1 1 n−2
= d(y0 , xn ) + d(y0 , xn−1 ) + d(y0 , yn − 3)
n nn n
1X
d(y0 , xk ) ≤ γ(M ).
n k=1
Prin urmare, dacă d(y0 , u) = γ(M ), atunci trebuie ca d(y0 , xk ) = γ(M ) > 0, oricare ar
fi k = 0, 1, 2, . . . , n, ceea ce ı̂nseamnă că y0 ∈ M0 din definirea lui M0 . Dar atunci ar
trebui să avem y0 = xk pentru nişte k = 1, 2, . . . , n, ceea ce este o contradicţie.
Prin urmare, sup d(x, u) : x ∈ M = d(y0 , u) < γ(M ).
■
Propoziţia de mai sus ne conduce la următoarea definiţie.

Definiţia 2.2 Spunem că un spaţiu metric convex are o structură normală dacă pen-
tru orice mulţime mărginită, ı̂nchisă şi convexă E a lui X, care conţine cel puţin două
elemente, există x ∈ E care nu este punct diametral al mulţimii E.
Este evident că orice spaţiu metric convex compact are o structură normală.
De asemenea, orice mulţime mărginită, ı̂nchisă şi convexă a unui spaţiu uniform Ba-
nach, are structură normală.

În continuare vom introduce conceptul de convexitate strictă ı̂n spaţiile metrice con-
vexe.

Definiţia 2.3 Spunem că un spaţiu metric convex X este stric convex, dacă pentru
orice x, y ∈ X şi λ ∈ [0, 1], există un unic element z ∈ X care satisface relaţiile:
λd(x, y) = d(z, y) şi (1 − λ)d(x, y) = d(x, z).
Aşa cum am văzut anterior,
d(x, y) = d(x, W (x, y; λ)) + d(W (x, y; λ), y)
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 37

oricare ar fi perechea de elemente x, y ∈ X şi λ ∈ [0, 1].

Mai mult, din relaţia:
d(x, W (x, y; λ)) ≤ λd(x, x) + (1 − λ)d(x, y) = (1 − λ)d(x, y)
şi:
d(W (x, y; λ), y) ≤ λd(x, y)
este evident că W (x, y; λ) este un element al lui X care satisface relaţiile:
(1 − λ)d(x, y) = d(x, W (x, y; λ)) şi λd(x, y) = d(W (x, y; λ), y).

2.1.1 Teoreme de punct fix

Fie X un spaţiu metric şi K o mulţime a sa. O aplicaţie T a lui K in X se numeşte non-
expansivă dacă pentru oricare două perechi de elemente x şi y ale lui K este ı̂ndeplinită
relaţia d(T x, T y) ≤ d(x, y). În continuare vom enunţa şi demonstra teoreme de punct
fix pentru aplicaţii non-expansive ı̂n spaţiile metrice convexe.

Teorema 2.6 Fie X spaţiu metric convex care are Proprietate (C). Fie K o mulţime
mărginită, nevidă, ı̂nchisă şi convexă lui X, cu structura normală. Dacă T este o
aplicaţie nonexpansivă a lui K ı̂n K, atunci T are un punct fix ı̂n K.

Demonstraţie:
Fie Φ o familie de mulţimi convexe, nevide, ı̂nchise ale lui K, ale căror imagini prin T
sunt ele ı̂nsele. Din Proprietate (C) şi Lema lui Zorn, familia Φ are un infimum.
Arătăm că E este formată dintr-un singur punct. Fie x ∈ Ec . Atunci:
d(T x, T y) ≤ d(x, y) ≤ Rx (E) pentru orice y ∈ E, deci T (E) este inclusă ı̂n sfera
S(T (x), R(E)). Cum T (E ∩ S) ⊂ E ∩ S, minimalitatea lui E implică E ⊂ S. Adică
pentru orice x ∈ E, RT (x) (E) = R(E).
Deci T (x) ∈ Ec şi T (Ec ) ⊂ Ec iar Ec ∈ Φ.
Dacă z, w ∈ Ec , atunci d(z, w) ≤ Rz (E) = R(E) şi astfel, din structura normală,
avem că δ(Ec ) ≤ R(E) < δ(E). De vreme ce această relaţie contrazice minimalitatea
mulţimii E, δ(E) = 0 şi mulţimea E are un singur punct.
■

Teorema 2.7 Presupunem că spaţiul X este strict convex şi are Proprietate (C). Fie
K o mulţime convexă nevidă mărginită şi ı̂nchisă a lui X cu structura normală. Fie F
o familie comutativă de aplicaţii nonexpansive ale lui K ı̂n K. Atunci familia are un
punct fix comun ı̂n K.
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 38

Demonstraţie:
Dacă T este o aplicaţie nonexpansivă ı̂ntr-un spaţiu metric convex, atunci mulţimea F
de puncte fixe ale lui T este o mulţime convexă ı̂nchisă nevidă. De fapt, W (x, y; λ) ∈ K,
oricare ar fi x, y ∈ F şi 0 ≤ λ ≤ 1, iar din definiţie avem că:
d(T x, T y) ≤ d(T x, T (W (x, y; λ))) + d(T (W (x, y; λ), T y)
≤ d(x, W (x, y; λ)) + d(W (x, y; λ), y) = d(x, y) .
şi astfel, din strict convexitatea spaţiului avem T (W (x, y; λ)) = W (x, y; λ). Acest lucru
implică faptul că mulţimea F este convexă.
Fie Fα mulţimea punctelor fixe ale lui Tα ∈ F. Atunci pentru orice α′ :
Tα Tα′ u = Tα′ Tα u = Tα′
adică Tα′ u se află ı̂n Fα şi orice aplicaţie Tα′ duce pe Fα ı̂n ea ı̂nsăşi. Dacă avem un şir
finit α1 , α2 , . . . , αm şi considerăm Tαm ca fiind o aplicaţie nonexpansivă a Fα1 ∩ Fα2 ∩
· · · ∩ Fαm ı̂n ea ı̂nsăşi, avem că intersecţia respectivă este nevidă, adică ∩m
k=1 Fαk ̸= ∅.

Deci, din Proprietate (C) avem că familia {Fα } are intersecţia nevidă, echivalent cu a
spune că operatorii au un punct fix comun.
■
În cazul general, o mulţime de puncte fixe ale unei aplicaţii nonexpansive nu este
neapărat convexă. Cu toate acestea, vom demonstra următoarea teoremă cu ajutorul
compacităţii.

Definiţia 2.4 Fie K un spaţiu metric compact convex şi F o familie de aplicaţii
nonexpansive, din K ı̂n K. Spunem că F are proprietatea de invarianţă ı̂n K, dacă
pentru orice mulţime compactă convexă E ⊂ K, T E ⊂ E, oricare ar fi T ∈ F, există
o mulţime compactă M ⊂ E care satisface T M = M , oricare ar fi T ∈ F.

Teorema 2.8 Fie K un spaţiu metric compact convex şi F o familie de aplicaţii
nonexpansive, din K ı̂n K, cu proprietatea de invarianţă ı̂n K. Atunci familia F are
un punct fix comun.

Demonstraţie:
Din Lema lui Zorn rezultă că putem găsi o mulţime minimală, nevidă, compactă şi
convexă E ⊂ K pentru care E este invariantă la T ∈ F. Dacă E are un singur punct,
atunci teorema este demonstrată.
Din ipoteză, există o mulţime compactă M ⊂ E, M = {T (x) : X ∈ M }, oricare ar fi
T ∈ F. Dacă M conţine mai mult de un punct, atunci avem că există u in cea mai
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 39

mică mulţime care-l conţine pe M şi satisface ρ = sup{d(u, x) : x ∈ M } < δ(M ), unde
δ(M ) este diametrul mulţimii M .
Definim:
Eo = ∩x∈M {y ∈ E : d(x, y) ≤ ρ}
atunci E0 este o mulţime bine definită, nevidă, ı̂nchisă şi convexă a lui E, invariantă
la aplicaţia T ı̂n F. Acest lucru contrazice minimalitatea lui E.
■

Exemplul 2.1.3 Fie K o mulţime compactă convexă a unui spaţiu Banach şi X
mulţimea tuturor aplicaţiilor nonexpansive ale lui K. Atunci pentru fiecare pereche
de elemente A şi B din X, definim metrica d astfel:
d(A, B) = sup{∥Ax − Bx∥ : x ∈ K}.
Astfel, (X, d) formează un spaţiu metric.
Definim aplicaţia W , de la X × X × [0, 1] la X astfel:
W (A, B; λ)(x) = λAx + (1 − λ)Bx
oricare ar fi x ∈ K şi λ ∈ [0, 1]

Lema 2.9 Spaţiul metric X este compact convex, ı̂n raport cu metrica d şi structura
convexă W .

Demonstraţie:
Pentru A, B, C ∈ X şi numărul real λ ∈ [0, 1]
d(A, W (B, C; λ)) = sup{∥Ax − W (B, C; λ)x∥ : x ∈ K}
≤ sup{λ∥Ax − Bx∥ + (1 − λ)∥Ax − Cx∥ : x ∈ K}
≤ λd(A, B) + (1 − λ)d(A, C)
deci W este structură convexă ı̂n X. Vom arăta că mulţimea X cu metrica d este
compactă.
Fixăm ϵ > 0. O mulţime E ∈ K se numeşte ϵ-reţea a dacă E este finită şi K =
S
a∈E S(a, ϵ).

Fie Un un şir de aplicaţii nonexpansive ale lui X. Atunci arătăm că există un subşir
Uk al lui Un care converge la un punct din X. Fie Nn o 1\n-reţea a lui K şi
N = ∪Nn : n = 1, 2, . . .. Atunci este evident că există un subşir Uk astfel ı̂ncât Uk x
converge la un punct din X oricare ar fi x ∈ N . Arătăm că Uk z converge la un punct
din K oricare ar fi z.
Fie z ∈ K şi ϵ un număr real pozitiv. Atunci există x ∈ N astfel ı̂ncât ∥z − x∥ ≤ 3ϵ .
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 40

De vreme ce Uk x converge, există un k0 > 0 astfel ı̂ncât:

∥Uk1 z − Uk2 z∥ ≤ ∥Uk1 z − Uk1 x∥ + ∥Uk1 x − Uk2 x∥ + ∥Uk2 x − Uk2 z∥
≤ ∥z − x∥ + ∥Uk1 x − Uk2 x∥ + ∥x − z∥
ϵ ϵ ϵ
≤ + + =ϵ
3 3 3
când k1 , k2 > k0 . Deci Uk z converge la un punct din K
Definim U z = lim Uk z, oricare ar fi z in K. Atunci U este o aplicaţie nonexpansivă şi
k→∞
vom arăta că avem convergenţă uniformă.
ϵ
Fie ϵ > 0 şi alegem n0 astfel 1\n0 ≤ 3
≤ ϵ, atunci Nn0 conţine un punct x care
satisface ||x − z|| ≤ 3ϵ . În plus, k0 astfel ı̂ncât ∥Uk1 x − Uk2 x∥ ≤ 3ϵ , oricare ar fi x ∈ Nn0
şi k1 , k2 > k0 . Deci K0 este independent de z şi ∥Uk1 z − Uk2 z∥ ≤ ϵ când k1 , k2 > k0 .
Prin urmare, avem convergenţă uniformă, adică există un subşir convergent Uk al lui
Un .
■

2.2 Funcţii convexe pe spaţii Takahashi

2.2.1 Funcţii W -convexe şi proprietăţi generale

Definiţia 2.5 [1] Fie X spaţiu metric convex şi f o funcţie cu valori reale, definită pe
X. Spunem că f este funcţie W -convexă pe spaţiul (X, W, d) dacă:
f (W (x, y; t)) ≤ (1 − t)f (x) + tf (y)
oricare ar fi x, y ∈ X şi t ∈ I = [0, 1].

Definiţia 2.6 Spunem că funcţia f este strict W -convexă dacă:

f (W (x, y; t)) < (1 − t)f (x) + tf (y)
pentru orice x, y ∈ X distincţi şi t ∈ I 0 = [0, 1].

Exemplul 2.2.1 Considerăm spaţiul Euclidian R3 cu norma euclidiană ∥.∥.

Fie B o submulţime a lui IR3 formată din bilele ı̂nchise B(ξ, r), de centru ξ şi rază r.
Pentru oricare două bile B(ξ1 , r1 ), B(ξ2 , r2 ) definim funcţia distanţă astfel:
dB (B(ξ1 , r1 ), B(ξ2 , r2 )) = ∥ξ1 − ξ2 ∥ + |r1 − r2 |
Fie WB : B × B × I → B o aplicaţie continuă dată astfel:
WB (B(ξ1 , r1 ), B(ξ2 , r2 ); θ) = B((1 − θ)ξ1 + θξ2 , (1 − θ)r1 + θr2 )
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 41

oricare ar fi ξi ∈ IR3 , ri > 0, θ ∈ I = [0, 1].

Pentru θ ∈ I şi B(ξi , ri ) ∈ B, i = 1, 2, 3 avem:
dB (WB (B(ξ1 , r1 ), B(ξ2 , r2 ); θ), B(ξ3 , r3 ))
= dB (B((1 − θ)ξ1 + θξ2 , (1 − θ)r1 + θr2 ), B(ξ3 , r3 ))
= ∥(a − θ)ξ1 + θξ2 − ξ3 ∥ + |(1 − θ)r1 + θr2 − r3 |
≤ (1 − θ)(∥ξ1 − ξ2 ∥ + |r1 − r3 |) + θ(∥ξ2 − ξ3 ∥ + |r2 − r3 |)
= (1 − θ)dB (B(ξ1 , r1 ), B(ξ2 , r2 )) + θdB (B(ξ2 , r2 ), B(ξ3 , r3 ))
Atunci (B, WB , dB ) este spaţiu metric convex. Funcţia f : B → IR definită prin
f (B(ξ, r)) := ∥ξ∥ + |r| este WB -convexă.

Exemplul 2.2.2 Fie I o familie de intervale ı̂nchise [a, b] unde 0 ≤ a ≤ b ≤ 1.

Definim aplicaţia WI pe I × I × I astfel:
WI (Ii , Ij ; t) := [(1 − t)ai + taj , (1 − t)bi + tbj ]
pentru Ii = [ai , bi ], Ij [aj , bj ], t ∈ I.
Dacă dI este distanţa Hausdorff, atunci (I, WI , dI ) este un spaţiu metric convex. Mai
mult, măsura Lebesgue defineşte o funcţie WI -convexă pe (I, WI , dI ).

Propoziţia 2.10 Compunerea funcţiilor W -convexe crescătoare

Consideră f o funcţie WX -convexă pe un spaţiu metric convex (X, WX , dX ).
Fie g : f (X) → IR o funcţie convexă crescătoare.
Atunci g ◦ f este WX -convexă pe X. Compunerea g ◦ f este strict WX -convexă dacă
funcţia g este strict convexă sau dacă funcţia f este strict WX -convexă şi funcţia g este
strict crescătoare.

Demonstraţie:
Fie x, y ∈ X i̧s t ∈ I. Din monotonia şi convexitatea funcţie g avem:
g(f (WX (x, y; t))) ≤ g((1 − t)f (x) + tf (y))
≤ (1 − t)g(f (x)) + tg(f (y))
■

Exemplul 2.2.3 Fie (X, WX , dX ) spaţiu metric convex şi g funcţie convexă (strict)
crescătoare, g : X → IR. Atunci funcţia f : X → IR definită prin f := g(dX (x, x0 ))
este (strict) WX -convexă pentru orice x0 ∈ X fixat.

Propoziţia 2.11 Fie (X, W, d) un spaţiu metric convex şi funcţia f W -convexă pe X.
Atunci:
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 42

1. Funcţia g definită pe o mulţime convexă C ⊂ X ca restricţie a funcţiei f , g este

W -convexă.

2. Fie α > 0. Atunci αf este tot o funcţie W -convexă pe X.

3. Suma finită a funcţiilor W -convexe pe X este tot W -convexă.

4. Maximul unui număr finit de funcţii W -convexe este tot W -convex.

5. Limita punctuală a unui şir de funcţii W -convexe este W -convexă.

6. Presupunem că Yn este un şir de submulţimi convexe ale lui X şi fn este o funcţie
T
W -convexă pe Yn , n ≥ 1. Fie S = n Yn şi M = {x ∈ X : supn fn (x) < ∞}.
Atunci M ∩ S este convexă şi limita superioară a familiei fn definită prin
f = supn fn este W -convexă pe M ∩ S.

7. Dacă f : X → IR este o funcţie strict W -convexă, netrivială, atunci f are cel

mult un infimum pe X.

Demonstraţie:
1. W -convexitatea funcţiei g derivă din convexitatea mulţimii C şi W -convexitatea
funţiei f pe X.
2. Afirmaţia este adevărată de vreme ce αf (W (x, y; t)) ≤ α((1 − t)f (x) + tf (y)) =
(1 − t)αf (x) + tαf (y)
3. Demonstraţia rezultă din definitţie si din liniaritatea operatorului sumă.
4. Este suficient să arătăm că f = max{f1 , f2 } este W -convexă pe X, de vreme ce
atât f1 cât şi f2 sunt W -convexe.
Pentru x, y ∈ X şi t ∈ I avem:
fi (W (x, y; t)) ≤ (1 − t)fi (x) + tfi (y) ≤ (1 − t)f (x) + tf (y)
de unde rezultă f (W (x, y; t)) ≤ (1 − t)f (x) + tf (y)
5. Demonstraţia este o consecintă a monotoniei limitei.
6. Fie x, y ∈ M ∩ S. Atunci pentru x, y ∈ Yn şi orice n ≥ 1 avem, supn fn (x) < ∞ şi
supn fn (y) < ∞. Fixăm t ∈ I şi n ≥ 1. Din convexitatea lui Yn , avem că
W (x, y; t) ⊂ Yn . Deci W (x, y; t) ∈ S.
Pentru a demonstra convexitatea mulţimii M ∩ S rămâne de arătat că W (x, y; t) ∈ M .
De vreme ce fn este W -convexă şi fn (W (x, y; t)) ≤ (1 − t) supn fn (x) + t supn fn (y) <
∞, avem că M ∩ S este convexă. Invocând axioma de completitudine, inegalitatea
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 43

anterioară sugerează că supn fn (W (x, y; t)) ≤ (1 − t) supn fn (x) + t supn fn (y) < ∞,
adică supn fn este W -convexă pe M ∩ S.
7. Presupunem că există două puncte distincte x, y ∈ X pentru care f (x) = f (y) =
inf x∈X f (x). Din convexitatea lui X avem că W (x, y; 12 ) ∈ X. De vreme ce f este strict
W -convexă, atunci:  
1 1 1
f W (x, y; ) < f (x) + f (y) = inf f (x)
2 2 2 x∈X
care este o contradicţie.
■

2.2.2 Continuitatea funcţiilor W -convexe

Dacă X un spaţiu liniar şi W o structură convexă, atunci W (x, y; λ) este un vector unic
ı̂n X pentru orice λ ∈ I, iar mulţimea L(x, y) este definită ca segmentul care uneşte
vectorii x şi y.
În spaţiile metrice, situaţia este diferită de vreme ce pentru λ ∈ I 0 , W (x, y; λ) nu
este neaapărat un punct unic. De fapt, continuitatea lui W ı̂n λ trebuie ı̂nteleasă ı̂n
termeni de continuitate a funcţiilor de mai multe variabile. Pentru ξ ∈ X, distanţa
d(ξ, W (x, y; λ)) ar trebui privită ca o distanţă punctuală.
Mai mult, fiecare punct al mulţimii W (x, y; λ) aparţine S(x, (1−λ)d(x, y)∩S(y, λd(x, y))
unde S(x0 , r) este sfera de centru x0 şi rază r > 0. De asemenea, ı̂n cazul liniar avem
simetrie, adică W (x, y; λ) = W (y, x; 1 − λ) fapt ce duce la simetria L(x, y) = L(y, x)
Din definiţii obţinem:
d(W (x, y; λ), W (y, x; 1 − λ)) ≤ (1 − λ)d(x, W (y, x; λ)) + λd(y, W (y, x; λ))
(1 − λ)2 + λ2 d(x, y)

Însă ı̂n spaţiile metrice convexe putem afirma doar că:

d(W (x, y, ; λ), W (y, x; 1 − λ)) < 2d(x, y), λ ∈ I 0 .
În general L(x, y) nu este simetrică. În final observăm că L(x, y) este ı̂nchisă fiindcă
orice element u ∈ L(x, y) poate fi scris u = W (x, y; d(x, u)/d(x, y)). Deci dacă xn este
un şir de elemente din L(x, y) atunci, zn = W (x, y; d(x, zn )/d(x, y)), n ≥ 1. Mai mult,
dacă zn → z când n → ∞, atunci, din continuitatea lui d şi W , avem:
z = lim W (x, y; d(x, zn )/d(x, y))
n→∞
= W (x, y; d(x, z)/d(x, y)).
Cum d(x, zn ) ≤ d(x, y), prin trecere la limită avem d(x, z) ≤ d(x, y), adică z ∈ L(x, y).
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 44

Fig 2.1 Grafic funcţie W -convexă

Definiţia 2.7 Considerăm două spat, ii metrice (X1 , d1 ) şi (X2 , d2 ). O functie
f : X1 → X2 satisface condit, ia Lipschitz dacă există o constantă K > 0 astfel ı̂ncât,
pentru fiecare alegere a două puncte x, y ∈ X1 avem:
d2 (f (x), f (y)) ≤ Kd1 (x, y).

Propoziţia 2.12 Fie (X, W, d) un spaţiu metric convex. Fie x şi y două puncte dis-
tincte ale lui X. Atunci spunem că o funcţie f W -convexă, definită pe mulţimea
L(x, y) = {W (x, y; λ); 0 ≤ λ ≤ 1} este Lipschitz continuă cu o constantă Lipschitz pe
L dacă depinde doar de x şi y. Mai mult, dacă |f (x) − f (y)| ≤ αd(x, y) atunci
|f (z) − f (w)| ≤ αd(z, w), pentru orice z, w ∈ L, α > 0.

Demonstraţie:
Fie x, y ∈ X astfel ı̂ncât d(x, y) > 0. Fie z, w ∈ L(y, x), z ̸= w. Din W -convexitatea
funcţiei f avem:   
d(x, z) d(x, z) d(x, z)
f (z) = f x, y, ≤ 1− f (x) + f (y)).
d(x, y) d(x, y) d(x, y)
Analog,    
d(x, w) d(x, w) d(x, z)
f (w) = f x, y, ≤ 1− f (x) + f (y)).
d(x, y) d(x, y) d(x, y)
Din cele două inegalităţi de mai sus, avem două variante:

1. Fie f (z) − f (w) ≤ (d(x, y))−1 (d(x, w) − d(x, z))(f (x) − f (y))
≤ (d(x, y))−1 |f (x) − f (y)|d(z, w)
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 45

2. Fie f (z) − f (w) ≤ (d(x, y))−1 (d(x, z) − d(x, w))(f (x) − f (y))
≤ (d(x, y))−1 |f (x) − f (y)|d(z, w)

Interschimbând pe z şi w ı̂n ambele părţi ale inegalităţilor, avem:

|f (z) − f (w)| ≤ (d(x, y))−1 |f (x) − f (y)|d(z, w)
fapt ce demonstrează că funcţia f este Lipschitz continuă pe L(x, y) cu constanta
Lipschitz (d(x, y))−1 |f (x) − f (y)|.
■

Corolarul 2.13 Fie (X, W, d) un spaţiu metric convex şi f o funcţie W -convexă
definită pe L(x, y) = {W (x, y; λ); : 0 ≤ λ ≤ 1} astfel ı̂ncât f (x) = f (y). Atunci
funcţia f este constantă pe L(x, y).

Propoziţia 2.14 Fie (X, W, d) un spaţiu metric convex. Orice funcţie f : X → IR

care satisface:  
ν+µ 1 1
f W (x, y; ) ≤ f (W (x, y; ν)) + f (W (x, y; µ))
2 2 2
când x, y ∈ X, ν, µ ∈ I este W -convexă.

Fig 2.2 Grafic funcţie W -convexă

Demonstraţie:
Fie n un număr pozitiv şi fixăm Λn = {m/2n , m = 0, 1, . . . , 2n }. Prin inducţie după n,
arătăm că:
f (W (x, y; λ)) ≤ (1 − λ)f (x) + λf (y)
oricare ar fi x, y ∈ X, λ ∈ Λn . De vreme ce, conform definiţiei x = W (x, y; 0) şi
y = W (x, y; 1), atunci când n = 0 avem Λ0 = {0, 1}. Presupunem că inegalitatea de
mai sus este satisfăcută pentru orice λ ∈ Λk , oricare ar fi k ∈ IN.
s+t
Fie x, y ∈ Xşi presupunem că λ ∈ Λk+1 . Evident, există x, t ∈ Λk pentru care λ = 2
.
Din ipoteza inducţiei avem:
f (W (x, y; u) ≤ (1 − u)f (x) + uf (y)
Din presupunerea noastră asupra funcţiei f avem:
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 46

1 1
f (W (x, y; λ)) ≤ f (W (x, y; s)) + f (W (x, y; t))
2 2
Folosind cele două inegalităţi avem:
1 X
f (W (x, y; λ)) ≤ ((1 − u)f (x) + uf (y))
2
u∈{s,t}
 
s+t s+t
=( 1− f (x) + f (y)
2 2
= (1 − λ)f (x) + λf (y).
De vreme ce Λ = ∪n≥0 Λn este densă ı̂n I atunci există un şir rn ⊂ Λ care converge la
r. Deci, din convexitatea structurii W şi a funcţiei f :
W (x, y; r)) = f (W (x, y; lim rn )) = lim f (W (x, y; rn ))
n→∞ n→∞
De vreme ce rn ∈ Λ există un număr m ≥ 0 pentru care rn ∈ Λm .
Cum f (W (x, y; rn )) ≤ (1 − rn )f (x) + rn f (y), şi din inegalitatea de mai sus, avem:
f (W (x, y; r)) ≤ (1 − lim rn )f (x) + lim rn f (y)
n→∞ n→∞
= (1 − r)f (x) + rf (y).
■

Lema 2.15 Fie B(x0 , r) o bilă de rază r > 0 centrată ı̂n x0 , inclusă ı̂n X. Fie f :
X → IR o funcţie W -convexă. Dacă f (x) ≤ M pe B(x0 , r), atunci funcţia f este
2M
ρ
-Lipschitz pe B(x0 , r − ρ), 0 < ρ < r.

Demonstraţie:
Fie x, y ∈ B(x0 ,
r). Conform presupunerii
  ξ ∈ X ast-
făcute pe (X, W, d) avem că există 
d(x, y) ρ
fel ı̂ncât x = W y, ξ; sau există un η ∈ X pentru care y = W x; η; .
ρ + d(x, y) ρ + d(x, y)
Demonstrăm primul caz, pentru cel de-al doilea procedându-se analog.
De vreme ce f este funcţie W -convexă, atunci:
ρ d(x, y)
f (x) ≤ f (y) + f (ξ).
ρ + d(x, y) ρ + d(x, y)
De unde rezultă:
f (ξ) − f (x)
f (x) − f (y) ≤ d(x, y).
ρ
Presupunem că ξ ∈ B(x0 , r). Din faptul că f este mărginită pe B(x0 , r), inegalitatea
anterioară poate fi rescrisă:
2M
f (x) − f (y) ≤ d(x, y).
ρ
Din simetria metricii şi interschimbând pe x cu y avem:
2M
|f (x) − f (y)| ≤ d(x, y).
ρ
Pentru a completa demonstraţia, arătăm
 că ξ ∈ B(x0 , r). Avem
  că:
d(x, y)
d(ξ, x) = d ξ, W y, ξ;
ρ + d(x, y)
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 47

ρd(ξ, y) ρd(ξ, x) ρd(x, y)

≤ + .
ρ + d(x, y) ρ + d(x, y) ρ + d(x, y)
Rezolvăm inecuaţia şi obţinem d(ξ, x) ≤ ρ. Deci:
d(ξ, x0 ) ≤ d(ξ, x) + d(x, x0 ) < ρ + r − ρ = r
■

Propoziţia 2.16 O funcţie W -convexă pe X este local mărginită dacă şi numai dacă
este local Lipschitz.

Demonstraţie:
De vreme ce o funcţie local Lipschitz este continuă şi local mărginită, consideră f local
mărginită şi x0 ∈ X. Atunci există r > 0 pentru care f este mărginită pe B(x0 , r) şi
din lema anterioară avem că f este funcţie Lipschitz pe B(x0 , r/2). De vreme ce x0 a
fost ales arbitrar, funcţia f este local Lipschitz.
■

2.2.3 Epigrafuri şi mulţimi de subnivel ale funcţiilor W -convexe

Aşa cum am definit anterior, un epigraf al unei funcţii cu valori reale f definită pe o
mulţime C este mulţimea Epigh(f ) = {(x, s) ∈ C × IR : f (x) ≤ s} iar mulţimea de
subnivel h a funcţiei f este mulţimea Sh (f ) = {x ∈ C : f (x) ≤ h}.

Definiţia 2.8 Fie (X, WX , dX ), (Y, WY , dY ) două spaţii metrice convexe. Aplicaţia
dp : (X × Y )2 → [0; ∞) : 
 ((d (x , x ))p + (d (y , y ))p ) p1 , 1 ≤ p ≤ ∞
X 1 2 Y 1 2
dp ((x1 , y1 ), (x2 , y2 )) =
 max{dX (x1 , x2 ), dY (y1 , y2 ), p = ∞}
este o metrică pe produsul cartezian X × Y şi (X × Y, dp ) se numeşte spaţiu metric
produs.

Lema 2.17 Fie (X, WX , dX ), (Y, WY , dY ) două spaţii metrice convexe. Aplicaţia:
WX×Y : (X × Y )2 × I → X × Y
dată prin:
WX×Y ((x1 , y1 ), (x2 , y2 ); t) = (WX (x1 ; x2 ; t), WY (y1 , y2 ; t))
este convexă şi defineşte o structură convexă pe spaţiul metric produs (X × Y, d1 )

Demonstraţie:
Continuitatea lui WX×Y derivă din continuitatea structurii convexe ale aplicaţiilor
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 48

WX , Wy .
Fie t ∈ I şi (xi , yi ) ∈ X × Y, i = 1, 2, 3. Din definiţia lui WX×Y rămâne de demonstrat
că următoarea relaţie are loc:
d1 ((x3 , y3 ), (WX (x1 , x2 ; t), WY (y1 , y2 ; t)))
≤ (1 − t)d1 ((x1 , y1 ), (x3 , y3 )) + td1 ((x2 , y2 ), (x3 , y3 ))
Presupunem că 1 ≤ p < ∞ .̧ De vreme ce

i) WX şi WY sunt aplicaţii convexe pe X şi Y ,

ii) aplicaţia x 7→ xp este monoton crescătoare pe intervalul [0, ∞),

iii) (µ + ν)p ≤ 2p−1 (µp + ν p ), oricare ar fi ν, µ ≥ 0,

avem:
dpp ((x3 , y3 ), WX (x1 , x2 ; t), WY (y1 , y2 ; t))
= (dX (x3 , WX (x1 , x2 ; t)))p + (dY (y3 , WY (y1 , y2 ; t)))p
≤ ((1 − t)dX (x1 , x3 ) + tdX (x2 , x3 ))p + ((1 − t)dY (y1 , y3 ) + tdY (y2 , y3 ))p
≤ 2p−1 (1 − t)p [(dX (x1 , x3 ))p + (dY (y1 , y3 ))p ] + 2p−1 tp [(dX (x2 , x3 ))p + (dY (y2 , y3 ))p ]
= 2p−1 [(1 − t)p dpp ((x1 , y1 ), (x3 , y3 )) + tp dpp ((x2 , y2 ), (x3 , y3 ))
Din ultima inegalitate, pentru p=1 avem concluzia.
■

Definiţia 2.9 O mulţime Z a spaţiului metric produs (X × Y, WX×Y , d1 ) este convexă

dacă WX×Y ((x1 , y1 ), (x2 , y2 ); t) ∈ Z oricare ar fi punctele (x1 , y1 ), (x2 , y2 ) şi t ∈ I.

Lema 2.18 Considerăm spaţiul metric produs (X ×Y, WX×Y , d1 ). Dacă avem o familie
de mulţimi convexe incluse ı̂n acest spaţiu, atunci intersecţia lor este convexă.

Propoziţia 2.19 Fie f o funcţie cu valori reale definită pe un spaţiu metric convex
(X, WX , dX ). Atunci:

1. Funcţia f este W -convexă dacă şi numai dacă Epigh(f ) este o mulţime convexă a
spaţiul metric produs (X × IR, WX×IR , dX + dIR), unde WIR este structura convexă
uzuală iar dIR este metrica uzuală pe IR.

2. Dacă funcţia f este W -convexă, atunci mulţimea Sh (f ) este mulţime convexă a

lui X oricare ar fi h ∈ IR.
CAPITOLUL 2. STRUCTURI CONVEXE ÎN SENS TAKAHASHI 49

Demonstraţie:
1. Presupunem că f este W -convexă pe X şi considerăm (x, s), (y, t) ∈ Epigh(f ).
Atunci:
f (WX (x, y; λ)) ≤ (1 − λ)f (x) + λf (y) ≤ (1 − λ)s + λt
oricare ar fi λ ∈ I. Deci (WX (x, y; λ), (1 − λ)s + λt) ∈ Epigh(f ) şi astfel:
WX×IR ((x, s), (y, t); λ) = (WX (x, y; λ), WIR (s, t; λ)) ∈ Epigh(f ), λ ∈ I
Deci Epigh(f ) este mulţime convexă pe X × IR. Pentru demonstraţia inversă pre-
supunem că Epigh(f ) este convexă şi fixăm x, y ∈ X şi t ∈ I.
Cum (x, f (x)), (y, f (y) ∈ Epigh(f ), atunci:
WX (x, y; t), WIR ((f (x), f (y); t)) = WX×IR ((s, f (x)), (y, f (y)); t) ∈ Epigh(f )
Deci f (WX (x, y; t)) ≤ WR (f (x), f (y); t) = (1 − t)f (x) + tf (y), adică funcţia f este
W -convexă.
2.Fie t ∈ I şi x, y ∈ Sh (f ) astfel ı̂ncât f (x) ≤ h şi f (y) ≤ h. Cum f este funcţie
W -convexă, atunci f (WX (x, y; t)) ≤ (1 − t)f (x) + tf (y) ≤ h. Deci WX (x, y; t) ∈ Sh (f )
şi Sh (f ) este convexă.
■

Teorema 2.20 Supremumul unei familii arbitrare de funcţii W -convexe este W -convex.

Fie (X, W, d) o spaţiu metric convex şi J o mulţime de indici. Presupunem că fi i∈J
este o familie de funcţii W -convexe pe X. Atunci, din propoziţia anterioară, Epigh(f )
este mulţime convexă a unui spaţiu metric produs (X × IR, WX×IR , dX + dIR ) oricare ar
fi i ∈ J.
Dacă f : X → IR este definită astfel ı̂ncât f (x) = sup fi (x), x ∈ X, atunci
i∈J
Epigh(f ) = ∩i∈J Epigh(fi ).
Cum Epigh(f ) este mulţime convexă a lui (X × IR, WX×IR , dX + dIR ), avem că f este
funcţie W -convexă pe X.
■
Capitolul 3

Convexitate ı̂n sens Busemann pe

spaţii metrice

În acest capitol vom aborda convexitatea şi teoreme de punct fix in anumite spaţii
metrice care sunt descrise in formă abstractă. Pentru ı̂nceput vom introduce un nou
concept de convexitate ı̂n spaţii metrice şi vom studia proprietăţile spaţiilor, pe care
le vom denumi spaţii metrice uniform convexe. [5]

3.1 Spaţii metrice uniform convexe

Fie (X, d) un spaţiu metric complet. Spunem că (X, d) admite puncte de mijloc dacă
pentru orice x, y ∈ X există m(x, y) care satisface:
1
d(x, m(x, y)) = d(y, m(x, y)) = d(x, y).
2
Pentru p ∈ [1, ∞) şi orice numere reale pozitiv a, b, definim p-media după cum urmează:
 1
p 1 p 1 p p
M (a, b) := a + b .
2 2
În cazul ı̂n care p = ∞, definim ca limită, i.e M∞ (a, b) = max{a, b}.

Definiţia 3.1 Presupunem că spaţiul metric (X, d) admite puncte de mijloc. Atunci
se numeşte p convex, p ∈ [1, ∞], dacă pentru orice triplet x, y, z ∈ X şi orice punct de
mijloc m(x, y) a lui x şi y avem:
d(m(x, y), z) ≤ Mp (d(x, z), d(y, z))

p-convexitatea este strictă atunci când inegalitatea de mai sus este strictă. Un spaţiu
p-convex este p’-convex pentru orice p′ ≥ p şi este uşor de observat că bilele sunt

50
CAPITOLUL 3. CONVEXITATE ÎN SENS BUSEMANN PE SPAŢII METRICE51

convexe dacă spaţiul este ∞-convex.

Definiţia 3.2 Spunem că un spaţiu metric (X, d) care admite puncte de mijloc, satis-
face condiţiile curburii p-Busemann pentru p ∈ [1, ∞] dacă pentru orice x0 , x1 , y0 , y1 ∈
X cu punctele de mijloc x 1 = m(x0 , x1 ) şi y 1 = m(y0 , y1 ) condiţia:
2 2
p
d(x 1 , y 1 ) ≤ M (d(x0 , y0 ), d(x1 , y1 ))
2 2

este satisfăcută. În acest caz spunem că spaţiul metric (X, d) este p- Busemann.

Definiţia 3.3 Presupunem că spaţiul (X, d) admite puncte de mijloc şi p ∈ [1, ∞].
Spunem că spaţiul X este uniform p-convex dacă pentru orice ϵ > 0 există ρp (ϵ) ∈ (0, 1)
astfel ı̂ncât pentru orice triplete x, y, z ∈ X care satisfac relaţia
d(x, y) > ϵMp (d(x, z), d(y, z)) :
ı̂n cazul p > 1,
d(x, y) > |d(x, z) − d(y, z)| + ϵM1 d(x, z), d(y, z))
ı̂n cazul p = 1,
d(m(x, y), z) ≤ (1 − ρp (ϵ))Mp d(x, z), d(y, z)

Lema 3.1 Un spaţiu metric uniform p-convex (X, d) este uniform p′ -convex pentru
orice p′ ≥ p.

Demonstraţie:
′
În primul rând observăm că Mp (a, b) ≤ Mp (a, b)
Presupunem că 1 < p < p′ ≤ ∞. Dacă x, y, z ∈ X este un triplet care satisface condiţia
pentru p′ , atunci satisface condiţia şi pentru p şi astfel pentru m = m(x, y) avem:
d(m, z) ≤ (1 − ρp (ϵ))Mp (d(x, z), d(y, z))
′
≤ (1 − ρp (ϵ))Mp (d(x, z), d(y, z))
Fixând ρp′ (ϵ) = ρp (ϵ) avem concluzia.
Fie x, y, z ∈ X astfel ı̂ncât d(x, z) ≥ d(y, z). Dacă:
ϵ
d(x, y) > |d(x, z) − d(y, z)| + M1 (d(x, z), d(y, z))
2
atunci
 ϵ 
d(m(x, y), z) ≤ a − ρ1 ) M1 (d(, z), d(y, z))
2
 ϵ  p′
≤ a − ρ1 ( ) M (d(, z), d(y, z)) .
2
Presupunem:
ϵ ′
d(x, y) ≤ d(x, z) − d(y, z) + Mp (d(x, z), d(y, z))
2
ϵ ′
Dacă d(x, z) − d(y, z) ≤ Mp (d(x, z), d(y, z)) atunci:
2
CAPITOLUL 3. CONVEXITATE ÎN SENS BUSEMANN PE SPAŢII METRICE52

′
d(x, y) ≤ ϵMp (d(x, z), d(y, z)) .
ϵ ′
Putem deci presupune că d(x, z) − d(y, z) > Mp (d(x, z), d(y, z)).
2
Din Inegalitatea Clarkson, pentru p′ ≥ 2 avem:
 p′
1 1 ′ 1 ′ 1 ′
a+ b + cp′ (a − b)p ≤ ap + bp .
2 2 2 2
Folosind convexitatea de grad 1, avem:  p
′ 1 1
d(m, z)p ≤ d(x, z) + d(y, z)
2 2
1 p′ 1 p′ ′
≤ d(x, z) + d(y, z) − cp′ (d(x, z) − d(y, z))p
2  2
ϵ ′ ′ ′
1 − cp ( )p Mp (d(x, z), d(y, z))p .
2
ϵ ϵ ′  p1′
Alegem ρp′ (ϵ) = min ρ1 , 1 − (1 − cp ( )p
2 2
şi deducem concluzia.
Pentru 1 < p′ < 2 folosim cea de-a doua inegalitate Clarkson:
1 1 1 ′ 1
( a + b)q + cp′ (a − b)q ≤ ap + bq
2 2 2 2
unde 1q + p1′ = 1. Similar, demonstrăm:
ϵ q ′ ′
d(m, z)q + cp′ ( ) p′ (Mp (d(x, z), d(y, z))q ≤ (Mp (d(x, z), d(y, z))q )
2
ϵ ϵ q 1
Pentru acest caz alegem ρp′ (ϵ) = min{ρ1 ( ), 1 − (1 − cp′ ( ) p′ ) 2 }.
2 2
■

Definiţia 3.4 Fie I un interval setat. Un spaţiu metric (X, d) se numeşte reflexiv dacă
pentru orice familie descrescătoare de mulţimi ı̂nchise, mărginite, convexe şi nevide
T
(Ci )i∈I , (adică Ci ⊂ Cj când i > j) avem i∈I Ci ̸= ∅.
Concluzii

Conform celor menţionate ı̂n lucrarea de faţă, ı̂n cazul spaţiilor metrice lucrurile devin
mai complexe ı̂n comparaţie cu spaţiile liniare unde convexitatea se defineşte natural,
după modelul spaţiului IRn . În literatura de specialitate există mai multe abordări
specifice.
În această lucrare am reamintit noţiuni clasice privind convexitatea mulţimilor şi a
funcţiilor, dar şi câteva tipuri de convexităţi metrice mai generale- convexitatea ı̂n sens
Takahashi şi convexitatea uniformă ı̂n sens Busemann.
În cazul structurilor convexe Takahashi au fost enunţate atât caracteristici, proprietăti
generale, cât şi teoreme de punct fix, ı̂mpreună cu demonstraţiile acestora. ı̂n cazul
funcţiilor W -convexe, s-au generalizat la spaţii metrice noţiuni prezentate ı̂n primul
capitol, precum: continuitatea funcţiilor, epigraful dar şi mulţimi convexe de subnivel
h.
În ceea ce priveşte convexitatea ı̂n sens Busemann, a fost menţionat conceptul de p-
convexitate.

53
Bibliografie

[1] A.A Abdelhakim- A convexity of functions on convex metric spaces of Takahashi

and applications

[2] A. Bejenaru- Analiză reală

[3] N. Boboc-Analiză matematică, vol I, II Editura Universităţii Bucureşti

[4] R. Cristescu-Analiză funcţională , Editura Universităţii Bucureşti

[5] M. Kell- Uniformly convex metric spaces

[6] C. Niculescu, L.E. Persson-Convex functions and their applications.A contempo-

rany approach, Editura Springer

[7] W. Takahashi- A convexity in metric spaces and nonexpansive mappings, I

[8] R.T. Rockafellar-Analiză convexă, Editura Theta, Bucureşti

[9] L. Szabó -A Simple Proof for the Jordan Measurability of Convex Sets, Elem.
Math.

[10] C. Witzgall- Journal of reasersch of the National Bureau of Standards-B Mathe-

matics and Mathematical Physics

[11] https://www.uio.no/studier/emner/matnat/math/MAT2400/v11/Metric.pdf

54