Fantasticul

Text argumentativ

Fantasticul este, după teoria lui Roger Caillois, o specie de literatură care se manifestă
de la finalul secolului al XVII-lea și are ca emoție specifică spaima. Autorul afirmă că
fantasticul ilustrează o ruptură aproape imposibilă în lumea reală.
Consider că nuvela „La țigănci” scrisă de Mircea Eliade este un text fantastic,
deoarece are în prim plan irealul și ideea de sacru și profan.
În nuvela „La țigănci” personajul principal este domnul Gavrilescu, un profesor de
pian. Într-o după-amiază de vară, Gavrilescu se îndreaptă spre casă cu tramvaiul. În tramvai
abordează persoane și încearcă să pară intelectual. El sesizează că a uitat servieta cu partituri
la Otilia, eleva lui. Profesorul coboară în stația „La țigănci” unde simte o căldură cumplită.
Acesta este invitat în ograda babei condus de o țigancă. După ce îi înmânează babei trei sute
de lei, Gavrilesc intră în bordeiul celor trei fete. O țigancă, o evreică și o grecoaică l-au
provocat să le ghicească, acesta nedeslușind pe niciuna dintre ele. El intră în jocul fetelor,
bordeiul acestora transformându-se într-ul labirint. După ce le găsi pe fete, profesorul pleacă
spre apartamentul Otiliei unde îi este spus că ea a migrat din țară de cîțiva ani. Confuz, se
întoarce spre casă unde este alungat de un vecin, pentru că este vazut ca un infractor. Se duce
la o berărie în care vânzătorul îi povesteste că Gavrilescu este considerat mort iar familia lui a
plecat de mulți ani în Germania. Pleacă către babă unde îl așteaptă Hildegard, iubirea dintâi a
lui Gavrilescu, urmând să plece împreună într-o pădure.
În primul rând, personajul principal al nuvelei, Gavrilescu, este prins în lumea celor vii
și celor apuși de demult. Plimbarea cu tramvaiul pe care a făcut-o Gavrilescu era în lumea
celor însuflețiți pe când, celelalte activități desfășurate de personaj după plimbarea cu
tramvaiul aparțineau lumii morților. După călătoria cu transportul în comun, Gavrilescu intră
într-o lume bizară, atribută fantasticului. Personajul principal simte, după coborârea din
tramvai, o căldură insuportabilă, fiind urmată de o briză de aer rece provenit de la umbra
nucilor de pe marginea trotuarului. Deoarece numărul șapte are o semnificație aparte, joacă un
rol foarte important, dar suptil. Sunt de părere că, baba joacă rolul Judecătorului, deooarece ea
l-a îndrumat pe Gavrilescu să meargă la a șaptea ușă, acest număr fiind considerat un număr
divin. Finalul nuvelei lasă loc interpretărilor, pentru că nu este un sfârșit precis.
În al doilea rând, Eliade evidențiază teoria tăinuirii sacrului în profan. Eliade transmite
către cititorii săi scopul trăirii pe Pământ, acesta fiind profanul. Sacrul ce reiese din partea
ireală a textului este, de fapt, răsplata pe care o vom primi la Judecată.
Prin urmare, nuvela „La țigănci” ” scrisă de Mircea Eliade este un text fantastic,
deoarece are în prim plan irealul și ideea de sacru și profan.