Trasaturile nuvelei + definitie

Definitia nuvelei:

Nuvela este opera epica in proza, de mare intindere, cu un singur fir narativ si cu o
actiune mai complexa decat a schitei, la care participa un numar redus de personaje,
punandu-se accentul pe caracterizarea complexa a personajului principal.

Trasaturile nuvelei:

 reliefarea numarului mai mare de personaje

 reliefarea cadrului spatio-temporal al nuvelei ( actiunea se desfasoara intr-un interval de
timp mai lung si in mai multe locuri)
 evidentierea conflictului ( exterior/ interior)
 caracterizarea personajului principal din nuvela
 rezumat (intamplarile se petrec in ordine logica si cronologica si pot fi rezumate pe
momentele subiectului)
 La țigănci
de Mircea Eliade

Mircea Eliade a fost un istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și

profesor român la Universitatea din Chicago. Născut în data de 13 martie 1907 la
București, a prezentat încă de la o vârstă fragedă o dragoste pentru cărți care, se
spune, l-ar fi îngrijorat chiar pe tatăl scriitorului, care se temea pentru vederea slabă
a fiului său.
Opere literare
 Isabel si apele diavolului (1930)
 Întoarcerea din rai (1934)
 Huliganii (1935)
 Domnişoara Christina (1936)
 Șarpele (1937)
 Noaptea de Sânziene (1971)
 Bătrânul şi birocratul (1974)
 Romanul adolescentului miop (scris în 1927, publicat în România în 1989)
 Maitreyi (1933)
 Nuntă în cer (1938)
 La ţigănci (1969)
Eliade s-a stins din viață în aprilie 1986, la Chicago. În anul 1990, a fost
declarat membru post-mortem al Academiei Române.
Momentele subiectului

„La țigănci” este o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade pe când acesta trăia
la Paris, în anul 1959. Opera a fost publicată pentru prima dată abia trei ani mai
târziu, în anul 1962, în revista „Destin”, apărută în Spania, la Madrid. Nuvela a
fost publicată și în România, dar cu cinci ani întârziere față de apariția ei în
Spania, în revista „Secolul XX”.

Titlul nuvelei are valoare simbolică, referindu-se la spațiul fantastic dintr-o

lume paralelă, în care protagonistul pătrunde treptat. În locuința țigăncilor,
acesta trece din lumea palpabilă într-un univers mitic, într-un timp
necronologic și neconvențional. „La țigănci” denumește un spaţiu în care sacrul
ascuns se manifestă în profan. Aici se realizează trecerea de la moarte la viaţă,
iar delimitările temporale şi spaţiale se anulează.

Tema principală a acestei nuvele o reprezintă descoperirea existenței

aspectelor fantastice, ascunse sub aparentul cotidian. Eliade este preocupat
de relevarea sensului existenței umane, pe care încearcă să o experimenteze
prin intermediul unor călătorii inițiatice în lumi paralele. Are loc ieşirea din
timpul linear, ireversibil, şi trecându-se în cel sacru, mitic. Aceasta marchează
trăirea simultană în două planuri existenţiale. Astfel, se elimină granițele dintre
real şi ireal, sacru şi profan.

Opera de față este structurată în patru părţi și se împarte în două

planuri: cel real şi cel fantastic. Cele două planuri ale realului corespund
celor două planuri narative. Acțiunea se desfășoară gradual, în opt etape
principale: călătoria cu tramvaiul, intrarea în universul ţigăncilor, întâlnirea
cu cele trei fete, căutarea labirintică, a doua călătorie cu tramvaiul şi popasul la
casa doamnei Voitinovici, utima călătorie cu tramvaiul şi vizitarea propriei
locuinţe, întoarcerea cu trăsura la ţigănci şi întâlnirea cu Hildegard, împreună
cu plecarea către moarte. Spaţiul şi timpul sunt bidimensionale, cele două
dimensiuni alternând în funcţie de cele două planuri ale realităţii. Avem de-a
face cu spațiul profan, cotidian (Bucureştiul cuprins de căldură), precum și cu
un spaţiu sacru, în care cititorul pătrunde odată cu protagonistul (casa
ţigăncilor, unde omul trece prin experiențe inexplicabile).

Odată ce face contactul cu țigăncile, protagonistul este condus într-o căsuță

veche, unde i se oferă posibilitatea de a plăti în schimbul companiei a trei fete.
În mod inexplicabil, profesorul (protagonistul) este inundat de o senzație de
fericire și își amintește brusc de Hildegard, marea sa dragoste pierdută. Ne sunt
descrise cele trei fete: o grecoaică, o evreică și o țigancă. Când acestea îl
provoacă să ghicească țiganca, el dă greș și devine prizonier într-un spațiu
labirintic.

Ieșind buimac din curtea țigăncilor, profesorul își continuă drumul cu

tramvaiul către apartamentul mătușii Otiliei. Ajuns acolo, vecinii îi spun că
Otilia se măritase cu opt ani în urmă, iar mătușa se mutase din locuința
respectivă. Ajuns înapoi la apartamentul său, i se spune că acum locuia acolo o
altă persoană. Cârciumarul de la colțul străzii îi spune că Gavrilescu dispăruse
inexplicabil în urmă cu 12 ani, iar soția sa, Elsa, plecase în Germania după o
perioadă de așteptare.

Întorcându-se confuz la casa țigăncilor pentru a cere explicații, profesorul

plătește bătrâna care îi ceruse bani în schimbul celor trei fete. Ea îl trimite în
casă, unde se afla o nemțoaică. În salon, el observă umbra unei femei și o
recunoaște pe Hildegard, iubita sa din tinerețe, care îi spune că îl aștepta de
mult timp și îl invită o însoțească. Cei doi urcă într-o trăsură condusă de un
birjar, aceasta reprezentând o metaforă a drumului către moarte. Eliade
aseamănă moartea cu starea de visare pe care omul o are în timpul somnului.

În „La țigănci”, perspectiva narativă este duală. Pe de-o parte, se remarcă

perspectiva obiectivă a naratorului detașat, iar pe de altă parte, cea subiectivă a
protagonistului implicat în faptele narate. Astfel se redă expresiv confuzia
personajului care nu înțelege ce i se întâmplă, realitatea sa fiind puternic
distorsionată.

În concluzie, nuvela „La țigănci” exemplifică teoria lui Eliade cu privire

la camuflarea sacrului în profan. Nu întâmplător, acțiunea are loc în
București, întrucât orașul acesta l-a inspirat mereu pe Eliade în ceea ce privește
un potențial mister și aerul său mitic. El a declarat chiar că „pentru mine
Bucureştiul este centrul unei mitologii inepuizabile”.