Sunteți pe pagina 1din 5

CV-UL MEU

!Grilă de lectură: Ȋn această activitate vom folosi termenul generic de „angajator”


pentru a desemna orice firmă, instituţie de ȋnvăţămȃnt, sau organizaţie non-profit
căreia i te adresezi ȋn vederea obţinerii unui „post”, sau a unei funcţii, sau a unei
calităţi (ex: calitatea de voluntar ȋn cadrul unui ONG, sau calitatea de elev/ student ȋn
cadrul unei instituţii de ȋnvăţămȃnt).

CV-ul (Curriculum Vitae) este o prezentare detaliată şi structurată a experienţei


educaţionale şi profesionale a persoanei, precum şi a competenţelor, deprinderilor şi
calificărilor dobȃndite.
DESCRIEREA
La ce ţi-ar putea folosi ȋn prezent un CV? Poate că te gȃndeşti să te angajezi – ȋn
ACTIVITĂȚII
viitorul mai mult sau mai puţin apropiat – caz ȋn care acest document ȋţi va fi nu doar
util, ci absolut necesar. De asemenea, ţi-ar putea fi solicitat dacă ȋţi doreşti să te ȋnscrii
ca voluntar ȋntr-un ONG, dar la fel de bine se poate ȋntȃmpla să ţi se ceară un CV
pentru transferul la un alt liceu, pentru obţinerea unei burse de studii ȋn străinătate,
sau pentru ȋnscrierea ȋn anumite concursuri.

CV-ul este un instrument esenţial ȋn promovarea personală faţă de angajatori sau faţă
de reprezentanţii instituţiilor care ȋţi pot oferi pregătire educaţională sau profesională.
Pentru a elabora un CV corect si profesionist, ȋţi recomandăm să adaptezi sau să
refaci CV-ul pentru fiecare angajator ȋn parte, pentru a te asigura că incluzi doar
informaţiile relevante pentru postul vizat. Astfel CV-ul tău are mai multe şanse să fie
citit şi ȋţi va pune ȋn valoare exact acele abilităţi, cunoştinţe şi experienţe care ȋţi
sporesc şansele să fii selectat/ă. De aceea, este util ca, ȋnaintea elaborării CV-ului, să
culegi cȃt mai multe informaţii despre postul vizat de tine şi cerinţele din partea
angajatorului.

Mai jos, ai un model de CV ȋn format Europass, care este printre cel mai des utilizate
de angajatori şi alte instituţii ȋn Uniunea Europeană. Vei găsi indicaţii (cu scris sau
fundal colorat) legat de ceea ce ar trebui să scrii ȋn fiecare secţiune. Poţi completa
SECVENȚELE CV-ul cu datele tale, urmărind indicaţiile, iar la final poţi şterge cȃmpurile
ACTIVITĂȚII explicative, astfel ȋncȃt să rămȃi doar cu CV-ul tău completat.

Pagina / - Curriculum vitae al Pentru mai multe informaţii despre Europass accesaţi pagina: http://europass.cedefop.europa.eu
Nume Prenume © Uniunea Europeană, 2002-2010 24082010

©Copyright 2012
Curriculum vitae (Inseraţi fotografia – cu funcţia „Insert picture” din Word)
Europass
Informaţii personale
Nume / Prenume Nume, Prenume
Adresă(e) (Număr imobil, nume stradă, cod poştal, localitate, ţară)
Telefon(oane) Mobil:
E-mail(uri)

Naţionalitate(-tăţi)

Data naşterii

Sex

Locul de muncă vizat / (Poţi nota denumirea postului/ calităţii pe care ȋl/ o vizezi. Poţi de asemenea să treci domeniul de
Domeniul ocupaţional activitate pe care ȋl ai ȋn vedere).

Educaţie şi formare
Indicii Ȋncepȃnd cu cea mai recentă, menţionează separat fiecare formă de învăţământ şi
fiecare program de formare profesională absolvite. Poţi de asemenea să
menţionezi aici workshop-uri, traininguri sau conferinţe relevante la care ai
participat.
 Adaugă următoarea secvenţă de rubrici (selectează şi copiaz-o), pentru fiecare
program de formare ȋn parte.
Perioada
Calificarea / diploma obţinută (ex: diplomă de absolvent, diplomă de participant)
Disciplinele principale studiate /
competenţe profesionale dobândite
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ
/ furnizorului de formare

Experienţa profesională

Pagina / - Curriculum vitae al Pentru mai multe informaţii despre Europass accesaţi pagina: http://europass.cedefop.europa.eu
Nume Prenume © Uniunea Europeană, 2002-2010 24082010

©Copyright 2012
Indicii Ȋncepȃnd cu cea mai recentă dintre ele, menţionează separat fiecare experienţă
profesională relevantă. Nu uita că voluntariatul sau stagiile de practică sunt şi ele
experienţe profesionale.
 Adaugă următoarea secvenţă de rubrici (selectează şi copiaz-o), pentru fiecare
experienţă profesională ȋn parte.
Perioada
Funcţia sau postul ocupat
Activităţi şi responsabilităţi principale
Numele şi adresa angajatorului
Tipul activităţii sau sectorul de activitate

Pagina / - Curriculum vitae al Pentru mai multe informaţii despre Europass accesaţi pagina: http://europass.cedefop.europa.eu
Nume Prenume © Uniunea Europeană, 2002-2010 24082010

©Copyright 2012
Aptitudini şi competenţe
personale
Indicii Aici poţi trece „punctele tale tari” – adică abilităţile tale cele mai dezvoltate (dacă
ai nevoie de ajutor ȋn identificarea acestora, vezi secţiunea de Autocunoaştere de
pe platforma CCP).
Dacă nu ȋţi poţi identifica nicio abilitate dezvoltată pentru o anumită categorie de
mai jos, nu trebuie să „forţezi nota”, poţi pur şi simplu să ȋnlături cu totul acel
cȃmp. De asemenea, e posibil ca nu toate categoriile de abilităţi de mai jos să se
potrivească cu cerinţele angajatorului pentru postul care te interesează (caz ȋn care
ar trebui, de asemenea, ȋnlăturate acele secţiuni).
Limba(i) maternă(e) (Precizaţi limba/ile maternă/e - dacă este cazul specificaţi şi a doua limbă maternă)

Limba(i) străină(e) cunoscută(e)


Indicii Pentru fiecare limbă străină pe care o cunoşti, ȋţi poţi face o autoevaluare a abilităţii
tale pe baza criteriilor Europass utilizȃnd link-ul (CTRL + click) Nivelul Cadrului
European Comun de Referinţă Pentru Limbi Străine. Poţi adăuga cȃte un cȃmp
pentru fiecare limbă pe care o cunoşti.
Autoevaluare Înţelegere Vorbire Scriere
Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la Discurs oral Exprimare scrisă
conversaţie
Limba (Ex: A2) (engleză) (Ex: B1) (engleză) (Ex: B2) (engleză) (Ex: B2) (engleză) (Ex: B1) (engleză)
Limba

Competenţe şi abilităţi sociale (Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite – ex: abilităţi de muncă ȋn
echipă, dezvoltate ȋn timpul activităţilor desfăşurate ȋn cadrul echipei de debate a şcolii)

Competenţe şi aptitudini (Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite – ex: abilităţi de
organizatorice management al timpului, dobȃndite datorită nevoii de a-mi ȋmpărţi eficient timpul ȋntre şcoală, ȋnvăţat,
ȋntȃlnirile cu echipa de debate a şcolii şi timp liber)

Competenţe şi aptitudini tehnice (Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite – ex: competenţe ȋn
domeniul depanării calculatoarelor şi a altor aparate electronice, dobȃndite ȋn vara anului 2011, pe
care am petrecut-o ajutȃndu-l şi observȃndu-l pe vărul meu, care lucrează ca liber-profesionist ȋn
acest domeniu)

Competenţe şi aptitudini de utilizare (Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite – ex: competenţe de
a calculatorului operare ȋn pachetul Microsoft Office şi de navigare pe internet)

Competenţe şi aptitudini artistice (Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite – ex: abilităţi de desen ȋn
creion şi pictură, exersate ca hobby deja de mai bine de 6 ani şi dezvoltate ȋn cadrul mai multor
ateliere de tehnici de grafică la care am participat)

Alte competenţe şi aptitudini (Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite – ex: abilităţi de
autoreflecţie - asupra propriilor acţiuni şi propriei performanţe, dezvoltate ȋncepȃnd din gimnaziu, ȋn
scopul autoperfecţionării pe plan educaţional şi ȋn ceea ce priveşte relaţiile cu cei din jur)

Informaţii suplimentare (Includeţi aici orice alte informaţii utile, care nu au fost menţionate anterior, de exemplu: persoane de
contact, referinţe etc.)

Anexe (Enumeraţi documentele anexate CV-ului)


Pagina / - Curriculum vitae al Pentru mai multe informaţii despre Europass accesaţi pagina: http://europass.cedefop.europa.eu
Nume Prenume © Uniunea Europeană, 2002-2010 24082010

©Copyright 2012
Ca urmare a finalizării acestei activități, am ajuns la următoarele concluzii:
1. CV-ul meu ....................................................................................................

2. În promovarea personală, conceperea unui CV clar, concis şi adaptat la postul/


CONCLUZIILE
calitatea vizată şi avȃnd mereu ȋn vedere angajatorul/ instituţia de ȋnvăţămȃnt este
ACTIVITĂȚII
necesar deoarece ...........................................................................................
..................................................................................................

3. .................................................................................................................................

Un CV corect realizat te poate face remarcat/ă ȋncă ȋnainte de a avea ocazia să te


prezinţi personal şi să-ţi demonstrezi abilităţile. De aceea, iată alte cȃteva
recomandări utile:
RECOMANDĂRI
 Intră pe pagina web a firmei/ organizaţiei/ instituţiei unde ȋţi depui CV-ul şi
caută informaţii despre viziunea, standardele şi cerinţele pentru a fi angajat/
admis, dar şi despre beneficiile şi facilităţile pe care ţi le pot oferi ei. Verifică
de asemenea dacă există un model anume de CV cu care preferă să lucreze,
sau dacă sunt şi alte tipuri de documente anume pe care le solicită. Vei găsi
cu siguranţă şi un număr de telefon de contact (de obicei de la secretariat)
unde poţi suna ȋn caz că ai nelămuriri.

 Discută cu persoane care au funcţia/ postul/ calitatea pe care tu doreşti să


o obţii, pentru a identifica mai clar care sunt abilităţile şi formarea
educaţională şi/sau profesională relevante şi pe care le-ai putea trece ȋn CV.
Ȋn acelaşi scop te poţi documenta şi pe net, căutȃnd profilul ocupaţiei care te
interesează sau vizitȃnd site-ul firmei/ instituţiei.

 Nu ȋncărca CV-ul cu exprimări pretenţioase sau informaţii nerelevante! Un


CV mai lung de multe ori nu este apreciat, ci evitat de-a dreptul.

 Nu trece ȋn CV informaţii false! Sunt şanse foarte mari să fii „descoperit/ă”


ulterior (poate chiar la interviu), ceea ce te-ar discredita.

Pagina / - Curriculum vitae al Pentru mai multe informaţii despre Europass accesaţi pagina: http://europass.cedefop.europa.eu
Nume Prenume © Uniunea Europeană, 2002-2010 24082010

©Copyright 2012

S-ar putea să vă placă și