1.

Moartea Tamarei

Și florile au putrezit
Și macii au înflorit
Și ploua a cenușă
Mirosea a mucegai.

Oh, tânără fata ai vrut să mori,

zicând ca viața nu are sens,
Dar sensul vieții e ca nu e sens.
Viața merge înainte,
Moartea ta nu interesează,
Nu impresionează,
Un punct negru dintr-un fundal negru,
Un fundal funebru.
Ai fi vrut să fii veșnică,
Dar ești acum, prin moarte.
Veșnic moartă.

Nu ți-a plăcut condiția de om

Ai vrut să fii o plantă,
poate un copac,
poate o petală.
Și ai să fii în pământ,
unde ai vrut să fii mereu.
Te duci în patria ta natală,
Puneți cununa de spini acum,
Plângi.
Lumina nu mai vine.

Să se audă muzica,
Sunetul nemuririi,
Al firii neîntregi,
Pământul cântă a infinit,
Clopotul bate a misticism,
Căci așa-i orice moarte
Sacră si profană
Și moartea Tamarei nu-i decât banală!
Cine?

Cine este oare această femeie

Care pretinde că e în căutarea gloriei?
Cine este această femeie lipsită de scrupule
Şi lipsită de empatie pentru ce-i care-i desconsideră?
Cine este ea?
Care priveşte lumea cu trufie şi îşi înalță capu’ ca şi cum ar fi Madonna lui Munch.
( Se crede a fi ea?)
Caută ea oare sensul lumii?
Dar este absurdă...
Privirea ei ironică, deja te umileşte
(În mintea ei).
Dar se mai citește şi altceva pe faţa ei,
O anumită tristeţe
Ceva grosolan şi senzual în acelaşi timp,
Parcă te îndeamnă la ispite urâte şi grețoase.
Se mai citeşte iar ceva pe faţa ei:
O anumită acceptare şi resemnare...
Dar o resemnare în ce?
În dezgust, în nepăsare?
Pe cine vrea să impresioneze?
Pe o persoană imaginară?
Cine este el? Nici ea nu ştie...
Vrea oare să cucerească lumea?
De ce ridică aşa din sprâncene,
Ce este acest gest?
Se întreabă oare dacă mai trebuie să trăiască?
Daca are rost să mai dea o ultimă privire lumii?
Dacă aceasta este de fapt ultima ei privire înainte de moarte?
Nu...
Vrea doar să impresioneze...
Şi ochii ăia? Ce ascund?
Ascund secrete, gânduri interzise,
S-a gândit să comită o crimă?
Da, s-a gândit şi la asta.
Oare de fapt în mintea ei a ucis persoane?
Crime din pasiune?
De ce acceptă crima lui Pozdnîşev din Sonata Kreutzer?
Şi gura aia închisă cu buzele-i strânse...
O mută!
E o mută, nu mai are cuvinte să se exprime ,
E un mim, un scenariu prost scris!
Sigur s-a săturat de atâtea minciuni pe care le-a spus.
Păcaleşte indivizii că ea este o altă persoană:
O inocenta, o filantropă!
Câtă ipocrizie pe faţa ei,
Ea este ipocrizia însăşi!
3.Eforturi

Cum să fac astfel de eforturi?

Cine să se îndrăgostească de o imitație de om?
Cine face eforturi pentru a se comporta ca un om?
De a vorbi ca un om,
De a gândi ca un om...
Cum să încerc să fiu un om printre oameni?
Ciudată ființă mai sunt,
Mi se pare că necesită concentrare să fii om.

4. Oglinda

M-am privit în oglindă

Și mi-am zis : Iată, un om nefericit!
Trebuie să-mi iau oglinda,
Să mă plimb cu ea pe stradă
Și să mă privesc întruna, zicându-mi :
Iată, ce om nefericit!
I-aș pune și pe alții să se uite în ea
Veniți, priviți-vă mai mult!
Oare privindu-se acolo ...
Ar deveni și ei nefericiți?

Mă numesc Constantin Veronica Izabela și nu am publicat niciodată. Am 22 de ani.