VI.

PROFEŢIA

Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele tuturor. Căci unuia îi este dat prin
Duhul cuvântul înţelepciunii,... altuia PROFEŢIA (1Cor 12,7.10).
Dar avem daruri diferite după harul care ne-a fost dat: dacă cineva are darul PROFEȚIEI, să
profeţească după măsura credinţei (Rom 12,6).

1. Ce este profeţia?
Profeţia este un dar carismatic dat de Duhul Sfânt unor credincioşi, care cunosc darurile Sale şi
cred în ele, pentru îmbogăţire, edificare, orientarea Bisericii sau a unei părţi din ea, ca şi în cazul
nostru, pentru orientarea grupului de rugăciune sau a comunității.
Darul este o manifestare a Duhului Sfânt; adică, Duhul Sfânt care trăieşte în inima celui care
crede, în inima profetului, se manifestă inspirându-l cu un mesaj interior clar, sigur, imparţial, pentru ca
profetul să-l vestească fraţilor, în numele lui Dumnezeu.
Mesajul vine de la Duhul lui Dumnezeu prin inima profetului. Apoi iese din gura profetului şi
ajunge în inima fraţilor, cărora este destinat. Totuşi, nu e vorba de un mesaj uman, ci de Cuvântul
divin. Nu este creat de om, ci de Duhul lui Dumnezeu. Nu este pentru profet, ci pentru a fi pronunţat
comunităţii.
Apoi, când profetul pronunţă profeţia, Dumnezeu este Cel care vorbeşte în el şi prin intermediul
lui. Vocea, limbajul, vocabularul, expresia exterioară este a omului-profet. Dar mesajul, nu, acesta este
al lui Dumnezeu. Trebuie să învăţăm să-L ascultăm pe Dumnezeu care vorbeşte prin profeţi.

Non – profeţia
Uneori în grupurile de rugăciune auzim afirmaţii, invitaţii, mesaje, îndemnuri evlavioase... care
par profeţii, dar nu sunt, pentru că nu sunt inspirate de Dumnezeu. Şi le numim pur şi simplu non-
profeţii.
Responsabilii de grupuri trebuie să conducă, să instruiască şi să-i corecteze pe participanţi la
întâlnirile de rugăciune pentru ca să evite non-profeţiile.
Non-profeţia este un mesaj pios sau un îndemn, sau un apel, gândit de cineva şi pronunţat ca şi
cum ar fi profeţie. Am spus mesaj gândit de cineva, de mintea omului. Deci, nu vine de la Duhul Sfânt.
Nu a fost inspirat de Duh. Este inventat de spiritul omului.
Să nu credem că non-profeţia este mereu rea. Şi ea poate să transmită un mesaj bun. Dar nu e
profeţie. Nu vine cu forţa Duhului lui Dumnezeu. Nu are ungerea carismatică a Duhului Sfânt.
Ceea ce nu este bun şi nu e de încurajat este faptul că este pronunţată ca şi cum ar fi o profeţie.
În acest caz deranjează, creează confuzie, discreditează profeţia.
Dacă participantul simte că trebuie să spună acel cuvânt grupului, să o facă cu un limbaj de
îndemn, sau de laudă, sau în altă formă. Dar să nu vorbească niciodată non-profetic ca și cum ar rosti o
profeție.

2. Cum să primim profeţia?

Cum trebuie să se comporte persoana interior, când se simte aleasă şi inspirată să profeţească?
- să se concentreze interior, într-o atitudine de simplitate, docilitate, fecunditate, de ascultare
interioară, permiţând liniştit ca Duhul să vorbească în forma în care doreşte;
- să dea atenţie mesajului care apare în inimă, ascultând cu atenţie cu auzul inimii, încercând să
reţină bine mesajul primit;
- dacă mesajul vine sub formă de imagini sau vizualizări, să dea atenţie sensului care îi este
sugerat de Duh. Dacă sensul nu îi este foarte clar, după ce a primit inspiraţia, că ceară Duhului
să i-l dea din nou, clar şi sigur;
1
 - dacă a simţit foarte vag profeţia, să ceară în rugăciune cuvinte potrivite pentru a prezenta
profeţia primită în forma cea mai bună.

După ce mesajul i-a rezultat clar, persoana care profețește poate, într-o rugăciune umilă, să
ceară Duhului să-i confirme autenticitatea a ceea ce a primit, dându-i câteva semnale interioare de
certitudine, de bucurie, de impuls de încredere, sau orice semnal care îi place Lui.
Cei care primesc darul profeţiei şi îl maturizează în credinţă, primesc şi un criteriu de siguranță
care le dă certitudinea deplină că este vorba de profeţie adevărată.

3. Cum să pronunţăm profeţia?

La întâlnirile de rugăciune este o obişnuinţă destul de comună şi răspândită de a proclama
profeţia, exprimând-o la prima persoană singular, ca şi cum ar fi rostită de gura lui Dumnezeu. De ex.:
Ascultă, poporul meu,...
Sau:
Fiii mei, am văzut că sunteţi umiliţi din cauza greutăţilor voastre. De ce nu veniţi la Mine? Aţi uitat că
sunt Tatăl vostru? Că vă iubesc şi că pot să fac orice pentru voi?

Se poate înţelege din acest mod de a vorbi că este vorba de un mesaj al lui Dumnezeu, spus de
Dumnezeu, prin gura profetului.
Mai sunt şi alte moduri de a pronunţa o profeţie. La început, profetul spune: Iată ce spune
Domnul... şi pronunţă profeţia. Sau: Aşa vorbeşte Domnul...
Este competenţa responsabililor să instruiască şi să-i educe pe participanţii grupului, cu calm şi
fermitate, să ştie să primească toate profeţiile cu atenţia şi seriozitatea necesare.

4. Cum să ascultăm profeţia?

Când, la întâlnirea de rugăciune, Duhul vorbeşte prin profet membrilor adunaţi, cu toţii trebuie
să dea atenţie şi să trăiască momentul solemn, sfânt, într-o atmosferă profundă de adoraţie, laudă şi
ascultare.
Este momentul în care Dumnezeul nostru binevoieşte să vorbească cu noi. Când Dumnezeu ne
vorbeşte, ce anume este mai important?
Participanţii grupului trebuie să fie educaţi şi ajutaţi serios ca să aibă un comportament demn şi
corect înaintea Domnului care vorbeşte.
În această formare pot ajuta câteva puncte concrete:
a) Când cei care sunt adunaţi la rugăciune simt că urmează un moment profetic, cu toţii trebuie să
intre într-o profundă tăcere şi ascultare.
b) După ce s-a pronunţat profeţia, grupul va rămâne în tăcere pentru a asculta, a medita şi a asimila
cuvântul care a venit de la Dumnezeu. Fiecare trebuie să-l primească ca şi cum ar fi doar pentru el
însuşi. Fiecare trebuie să se lase pătruns şi interogat de profeţia auzită.
c) Dacă cineva primeşte confirmarea autenticităţii profeţiei pronunţate, să o spună cu voce tare şi
clară: Confirm profeţia! sau mai simplu: Confirm! în timp ce se continuă tăcerea pentru reflecţie.
d) Dacă profeţia cere reflecţie şi discuţie, iar cineva din grup întrerupe cu laudă sau cântece, sau cu
un cuvânt biblic care nu are nimic de a face cu profeţia respectivă, responsabilul trebuie să
intervină, să îndemne şi să întoarcă la tăcere şi la tema profeţiei.
e) Atâta timp cât e nevoie de timp pentru a reflecta, a confirma şi a răspunde la profeţie, nici un alt
cuvânt nu trebuie să fie pronunţat. Responsabilul grupului să fie hotărât în a împiedica dezordinea
cauzată de pronunţarea simultană a mai multor profeţii.

5. Cum să confirmăm profeţia? – câteva criterii de verificare

2
 Așa cum am afirmat, mesajul pronunţat de profet ar putea să nu vină de la Dumnezeu, ci din
mintea sau rugăciunea profetului. În acest caz nu este profeţie, ci non-profeţie.
În faţa acestei posibilităţi apare o întrebare: cum vom şti dacă mesajul rostit de profet vine de la
Dumnezeu sau din mintea omului-profet?
Sunt câteva criterii de verificare ce pot confirma autenticitatea profeţiei.

Criteriu de inspiraţie multiplă.

Se întâmplă frecvent ca Duhul Sfânt să dea acelaşi mesaj la mai multe persoane în rugăciune,
în acelaşi timp, nu neapărat cu aceleaşi cuvinte sau imagini interioare. Conţinutul mesajului este
însă identic. Când profetul pronunţă profeţia primită, dacă şi alţii au primit acelaşi mesaj, pot şi
trebuie să confirme.
Faptul că diferite persoane au primit acelaşi mesaj, în acelaşi moment, este considerat drept
criteriu de autenticitate a profeţiei pentru că Duhul când vrea să spună ceva poporului, spune acelaşi
lucru la mai multe persoane.

Criteriu de confirmare prin Biblie

Uneori, confirmarea profeţiei este posibilă prin Biblie. În practică, se întâmplă lucrul acesta:
când profetul pronunţă profeţia, câţiva – una sau mai multe persoane – primesc inspiraţia imediată
că acel mesaj, în sinteză, sau cu alte cuvinte şi fraze, se găseşte în Biblie. Primesc îndemnul interior
să-l caute şi, bineînţeles, îl găsesc imediat. Îl citesc în tăcere şi verificând identitatea mesajului
profeției cu cuvintele biblice, pot să confirme profeţia.

Criteriu de discernământ carismatic

O formă privilegiată şi carismatică prin excelenţă pentru confirmarea autenticităţii profeţiei este
prezenţa, în grup, a unei persoane care a primit carisma discernământului duhurilor.
Cine are darul discernământului, auzind profeţia, intră într-o rugăciune profundă şi, folosind
carisma sa, primeşte în spiritul său certitudinea interioară dacă mesajul auzit este sau nu o profeţie.

Criteriu pentru discernământul roadelor spirituale ale profeţiei

Confirmarea autenticităţii profeţiei poate fi obţinută şi de roade, adică de modul în care ea a
atins mintea şi inima participanţilor.
Profeţia vine mereu cu timbrul forţei Duhului Sfânt. Unde atinge, lasă un semn. Cei cărora le
este adresată, percep mereu atingerea Lui, înţeleg că ea le este adresată lor. Ceva se întâmplă în ei
imediat. Ceva ca o puternică iluminare interioară provocată de mesajul profetic sau o puternică şi
serioasă avertizare, sau un impuls puternic de voinţă chiar în ordinea luării unei decizii cu privire la
ceva de făcut.
Uneori, poate fi o puternică reacţie emotivă, un impuls de căinţă, o manifestare de bucurie, de
decizie. Alteori, putem avea reacţii fizice de căldură sau de furnicături, sau o senzaţie de greutate,
sau de mare uşurătate fizică.
Dar semnul cel mai autentic este convertirea, dorinţa de a pune în practică propria viaţă sub
domnia lui Isus.
După ce s-a pronunţat profeţia, se propune un timp de tăcere; chiar după confirmări şi
răspunsuri la profeţie, responsabilul poate întreba persoanele adunate cum au fost atinse de
cuvintele profetice. Dacă profeţia a fost autentică şi cei prezenţi sunt deschişi să participe, va fi
mereu cineva care să dea mărturie că a fost atins într-un oarecare mod.

6. Rolul profeției

Profeţia orientează, dă direcţia

3
 Prin profeţie, Dumnezeu ne orientează practic către toate lucrurile, mai ales către acelea care
singuri ne-ar fi greu să le înfruntăm. Aşa cum un tată îşi iubeşte şi îşi călăuzeşte fiii, la fel doreşte să o
facă şi Dumnezeu, care este Tatăl nostru şi care de fapt ne conduce.
De aceea e foarte importantă profeţia în viaţa unei comunităţi, pentru a primi orientare şi
direcţie. Fără profeţie, o comunitate nu ştie încotro merge şi către ce se îndreaptă, începe să bâjbâie ca
în întuneric şi poate să-şi piardă drumul şi chemarea primită de la Dumnezeu.

Profeţia consolează, mângâie

Ştim de câte ori Dumnezeu îl mângâie pe poporul Său în V.T. prin profeţi. Şi astăzi Dumnezeu
ne adresează cuvinte de încurajare şi de confort, de sprijin şi stimulare.
Un tată nu trebuie să-i anime şi să-i consoleze pe fiii Săi? Dumnezeu este Tată şi ştie să aibă,
mai mult decât oricine altcineva, un cuvânt de susţinere şi de consolare.

Profeţia îndeamnă
Din cauza orbirii noastre spirituale şi a slăbiciunii voinţei noastre, Dumnezeu, ca Tată, vrea şi
trebuie să ne îndemne, să ne cheme la bine, să ne arate greşelile, să ne indice dificultăţile, să ne
corecteze greşelile, să ne arate pericolele, să ne indice căile rele de evitat.
Un tată bun nu-i îndeamnă oare pe fiii Lui? Dumnezeu care este Tatăl nostru trebuie să o facă,
doreşte să o facă şi într-adevăr ne îndeamnă.

Profeţia ne învaţă
Ştim cât suntem de duri şi lenţi în a învăţa şi în a asculta învăţăturile lui Dumnezeu. E necesar
să le auzim de mai multe ori.
Prin profeţie, Dumnezeu Tatăl vine cu răbdare să ne amintească şi să ne înveţe adevărul,
precum şi calea de urmat. Ce tată bun nu are nevoie să-i înveţe pe fiii săi? Dumnezeu, Tatăl nostru vrea
să ne înveţe mereu lucruri noi.

Profeţia elogiază, mulţumeşte, aplaudă, felicită

Da, Dumnezeu este iubire. Văzându-ne că acţionăm corect, făcând binele în multe moduri,
văzându-ne că mergem pe calea cea dreaptă şi-i slujim pe fraţi, văzând angajarea noastră serioasă
pentru binele tuturor, Dumnezeu vine să ne felicite, să ne mulţumească şi să se bucure cu noi.
Un tată bun, nu acţionează oare aşa cu fiii săi?

Profeţia cere
Dumnezeu nu are nevoie de nimic. Ceea ce el cere este mereu pentru binele nostru şi pentru
binele fraţilor noştri. Cere iubirea noastră. Ne cere să iertăm, să iubim, să ne ajutăm reciproc şi să fim
solidari. Ne cere să fim fideli, să ne lăsăm iubiţi de El. Cere să ne facem partea noastră în toate. Prin
profeţie, Tatăl ne cere. Un tată bun nu are oare libertatea să ceară fiilor lui?

Profeţia stimulează la muncă

Dumnezeu ne vrea fii inteligenţi, creativi şi dinamici. De câte ori nu ne solicită să luăm
iniţiative, să creăm noi munci pentru binele Împărăţiei şi al fraţilor sau să luăm noi angajamente. Prin
profeţie, Dumnezeu ne conduce să fim mai activi şi dinamici.
Dumnezeu vrea să comunice cu noi în acest mod, prin profeţii pe care i-a ales. E suficient să
citim profeţiile V.T. pentru a înţelege toată bogăţia comunicării lui Dumnezeu cu poporul Său. Oare nu
mai doreşte sau nu mai are nevoie, astăzi, să vorbească poporului Său, fiilor Săi?
Din ceea ce am spus până acum se poate înţelege importanţa profeţiei în grupurile de rugăciune.
De fapt, dacă Dumnezeu nu vorbeşte, înseamnă că ceva nu merge în grup.

4
7. Două greşeli
Sunt două greşeli serioase, foarte răspândite, care au cauzat daune evidente în grupuri şi care l-
au întristat şi îndepărtat pe Dumnezeu.

Prima greşeală – Mulţi, în grup, nu cred că este Dumnezeu cel care vorbeşte prin profet, nu
cred că profeţia este cuvânt ce vine de la Dumnezeu. De ce nu cred?
- Din lipsă de instruire solidă şi credinţă reînnoită în această manifestare carismatică.
- Pentru că profeţia este pronunţată de o persoană cunoscută, uneori păcătoasă ca toţi ceilalţi,
expusă greşelii ca şi noi.
- Pentru că profetul este o persoană simplă sau mai puţin cultă, sau antipatică ochilor noştri.
- Pentru că orgoliul nostru nu admite că alţii pot fi folosiţi de Dumnezeu drept profeţi.

A doua greşeală – O greşeală la fel de serioasă şi gravă ca şi prima constă în faptul că nu se dă

atenţie cuvintelor lui Dumnezeu primite în profeţie. Dumnezeu vorbeşte, insistă, aminteşte, dar
participanţii nu dau atenţie. Nu iau măsuri. Nu răspund la profeţie. Nu se opresc să reflecteze, să
aprofundeze, să asimileze, să asculte, să urmeze voinţa manifestată de Dumnezeu în profeţie.
Dumnezeu „oboseşte” să vorbească şi să nu fie ascultat. Vai de grupurile în care Dumnezeu
oboseşte să vorbească şi tace! Vai de grupurile în care Dumnezeu tace pentru că nu a fost ascultat.
Pentru că dacă nu e ascultat, Dumnezeu trebuie să acţioneze cu severitate, rigurozitate şi putere.
Sau trebuie să lase grupul după capriciile sale care pot doar să-l distrugă.
Răspunderea responsabililor va fi mare dacă vor permite ca aceste greşeli să fie comise. În acest
caz vor trebui să se convertească, să se căiască şi să se roage ca să continue să primească harul
profeţiei: harul lui Dumnezeu care se întoarce să vorbească grupului prin profeţi.
Responsabilii trebuie să educe grupul să primească, să răspundă, să realizeze mesajul
profeţiei.

Rugăciunea în limbi şi profeţia în limbi

E vorba de două realităţi foarte distincte.
Rugăciunea în limbi înseamnă a înălţa către Dumnezeu o rugăciune în limbi. Această rugăciune
porneşte de la Duhul care se află în inima omului şi se adresează lui Dumnezeu. Aş spune că merge de
jos în sus. De la om către Dumnezeu. Este rugăciune.
Profeţia în limbi înseamnă a vorbi omului, dându-i un mesaj care vine de la Dumnezeu. Merge
de sus în jos. De la Dumnezeu către om.
Rugăciunea în limbi nu cere interpretare. Nu trebuie să o cerem, pentru că nu e treaba noastră să
cunoaştem secretele lui Dumnezeu, conţinute în rugăciuni. Nu trebuie să-i cunoaştem conţinutul, pentru
că nu e destinat omului, ci lui Dumnezeu. Prin Duhul care locuieşte în inima omului, rugăciunea în
limbi este adresată Tatălui sau lui Isus Cristos. Ei ştiu exact ceea ce Duhul le spune prin gura omului.
Profeţia în limbi cere o interpretare exactă, pentru că e adresată de Dumnezeu oamenilor.
Oamenii trebuie să cunoască mesajul lui Dumnezeu. Dacă am primi profeţii în limbi şi nu am avea
interpretare, la ce anume ne-ar servi?
Prin însăşi decurgerea rugăciunii se poate înţelege dacă e vorba de profeţie sau de rugăciune în
limbi. Cei care au dezvoltat darul interpretării percep imediat dacă este vorba de rugăciune sau de
profeţie.

8. Exercițiu pe temă (15 min.)

Exercițiu de profeție, într-o atmosferă de rugăciune profundă și ascultare a Duhului. Se invocă
Duhul Sfânt (2 cântece, apoi se începe). Are rolul ca participanții să simtă gustul profeției, să capete o
idee și un început de experiență despre cum se formează profeția în inimă și cum se proclamă.