Cursul 2. INSTALATII SANITARE.

CANALIZARE
MENAJERA SI PLUVIALA

In cazul construcțiilor, aproape in toate locurile unde necesara pozitionarea unui

consumator de apă, acesta va fi însoțit și de un racord la rețeaua de canalizare. Dacă
ne referim strict la obiectele sanitare si la derivatele acestora cu siguranță că, prezintă
racorduri intrinseci atât pentru apă cât si pentru canalizare. In cazul particular al
construcțiilor rezidențiale, dar nu neapărat limitativ la acestea, cel mai mare / mai des
utilizat consumator de apă dar și cel mai mare poluator este ansamblul obiectelor
sanitare din grupurile sanitare si din bucătării - vasul de toaletă (de closet – lavoarul
– spălătorul – cada – bideul -pisoarul - etc). Astfel că acest spațiu va fi abordat cu
prioritate si găsite soluțiile optime de amplasare si de conectare la partea de utilități
aferente. Apoi vom trece la celelalte categorii de echipamente la care este necesară
alimentarea cu apă si canalizarea (in general echipamentele care completează suita
necesară asigurării confortului igienco-sanitar). In cele din urmă vom complete
noțiunile cu cele legate apele uzate menajere si pluviale / meteorice si tratamentul
aplicat fiecăreia dintre ele.
NOTA: Exista o categorie separate de obiecte sanitare ca funcționează fără alimentare
cu apă și fără record la canalizare – au la bază soluții chimice care substituie prezenta
apei. In general aceste dispozitive se regăsesc in mijloacele de transport (avioane,
trenuri sau vapoare) dar si in zonele sensibile unde nu este permis racord de
canalizare din considerente de protecție sanitară. Aceste chimicale trebuie schimbate
/ împrospătate cu o anumita frecvență iar materia uzată rezultata va fi îndepărtate prin
procedee specific – pompare/aspirație. Mai există și alte procedee de eliminare a
apelor uzate menajere provenite de la obiectele sanitare prin înghețare, prin ardere sau
prin neutralizare – solidificare – absorbție. Aceste procedee sunt însă mari
consumatoare de energie și sunt utilizate acolo unde este absolut imposibilă utilizarea
unui sistem convențional de evacuare.

1. PRINCIPIUL DE FUNCȚIONARE

La începuturile instalațiilor de canalizare menajeră interioară aceasta era reprezentată

de o conductă verticală (coloană) ce lega direct obiectul sanitar la rețeaua de
canalizare (figura 2.1a); consecința directă este aceea că gazele rezultate prin
degradarea anaerobă a materiei uzate urcau in această conductă și pătrundeau in
încăpere. Astfel a apărut conceptul de sifonare sau, așa cum mai este cunoscută, garda
hidraulică (figura 2.1b) necesară împiedicării pătrunderii acestor gaze în încăpere.
Totuși, atunci când coloana de lichid se deplasează pe verticală, în sensul curgerii se
creează o suprapresiune iar în spatele acesteia se creează o depresiune care atrage
garda hidraulică în canalizare provocând de-sifonarea obiectelor sanitare lăsând cale
liberă pătrunderii gazelor de canalizare în încăpere. Pentru rezolvarea acestui
impediment este necesara compensarea depresiunii prin punerea conductei de
canalizare în contact cu atmosfera prin prelungirea acesteia peste nivelul obiectului
sanitar. Această porțiune de conductă prin care circulă exclusiv aer poarta numele de
ventilare a canalizării. (figura 2.1c). In figura 2.2 este prezentat schematic / generic
sistemul de canalizare menajera si pluvială/meteorică (schema coloanelor de
canalizare) pentru un imobil S+P+1.

(a) Sifonarea (garda hidraulică)

1
Singura graniță între gazele periculoase și cu miros neplăcut ce se degajă în rețeaua de
canalizare si aerul din încăpere este reprezentat de “dopul” de apă format de garda
hidraulică pentru fiecare obiect sanitar conectat la rețeaua de canalizare. Sifonul este
realizat fie din construcția obiectului sanitar (așa cum este cazul vasului de toaletă și
al pisoarelor) sau prin piese speciale adaptate pentru fiecare obiect sanitar în imediata
vecinătate a evacuării acestuia. Cu cât înălțimea nivelului sifonului este mai mare cu
atât rezistența lui la de-sifonare este mai importantă; astfel o diferență de nivel
cuprinsă între 50 si 100 mm reprezintă intervalul optim recomandat de standarde
Toate gărzile hidraulice trebuie să aibă posibilitatea de autocurățire, adică să se refacă
după fiecare utilizare (operare) a obiectului sanitar si să nici nu existe posibilitatea
depunerii sedimentelor la baza acestora. Sunt cunoscute și câteva excepții de la regula
corespondenței obligatorii obiect sanitar-sifon: pentru lavoarele sau spalatoarele cu
mai multe cuve se folosește un singur sifon – (dar nu mai mult de trei astfel de obiecte
la acelasi sifon – poziționat cat mai aproape de racordul de evacuare în coloana de
canlizare. (a se vedea figura 2.2). Pentru asigurarea accesului in vederea operațiunilor
de întreținere sifoanele se vor amplasa, de regulă, la 60cm de pardoseala. Tot la sifon
se va conecta si conducta de preaplin a obiectelor sanitare, dacă este prevăzută o astfel
de conexiune. O altă excepție de la regulă este la conductele “orizontale” lungi unde
se realizează sifonarea înaintea conectării la coloanele verticale; aceasta sifonare
trebuie prevazută cu posibilitatea de intervenție si curățare.

Fig. 2.1 Rolul sifonării și una dintre utilizările ventilării rețelei de canalizare (prevenirea desifonării)
a)incorect; fără gardă hidraulică gazele pătrund în încăpere; b) incorect; în lipsa ventilării garda hidraulică
este aspirată în reteua de canalizare; c) corect; prin ventilare garda hidraulică se menține și gazle sunt
evacuate in atmosferă

2
 Fig. 2.2 Schemă coloane sistem de canalizare interioară – se observă separarea între apa neagră (provenită de la
grupurile sanitare) si apa gri (provenită de colectarea ploii), sistem care încurajează reutilizarea apelor gri. Sifonarea
înainte de racordul către rețeaua orășenească nu este obligatorie; în anumite coduri ventilarea canalizării la nivelul
trotuarului este interzisă datorită gazelor toxice)

Un caz particular este cel al lavoarelor, spălătoarelor sau căzilor de baie insularizate
datorită imposibilității prelungirii verticale a conductelor de ventilare primară – din
rațiuni estetice. Rezolvarea acestor cazuri se face prin realizarea ventilării la distantă
față obiectul sanitar la nivelul racordului în rețeaua de canalizare direct printr-un
cămin de racord care este sifonat si la rândul său ventilat / pus in contact direct cu
atmosfera.
Când obiectele sanitare sunt utilizate cu intermitență apa din gărzile hidraulice se
poate evapora si astfel devine posibilă pătrunderea gazelor in încăperea în care se afla
respectivele obiecte sanitare. Acest fenomen este valabil inclusiv pentru reședințele de
tip casă de vacanță sau de week-end. Aceste cazuri trebuie analizate si prezentate
clientului ca nefiind un deficit de proiectare/execuție ci de exploatare.
In general evaporarea gărzii hidraulice nu se produce la obiectele sanitare cu utilizare
frecventă cu excepția cazului sifoanelor de pardoseală – deseori folosite pentru
evacuarea apelor rezultate de la agregatele de climatizare sau a celor de curățare a
pardoselilor. Recomandarea este ca, acolo unde este posibil, la sifoanele de
pardoseala să se lege un obiect sanitar cu utilizare frecventă – din categoria
lavoarelor sau căzilor de dus – (exclus wc, bideuri, pisoare, echipamente cu evacuare
prin presiune și uneori permis cazi de baie).
In anumite situații particulare legarea sifoanelor de pardoseală la rețeaua de canalizare
este restricționată la o conexiune separată “uscată” sau este prevăzută adăugarea unei
surse de apă / robinet direct deasupra sifonului de pardoseală ca măsură de precauție
suplimentară.

(b) Ventilarea canalizării

Pentru a permite pătrunderea aerului și evacuarea gazelor din rețeaua de canalizare

3
coloanele principale sunt fie prelungite prin terasele clădirilor fie sunt însoțite de o
rețea paralelă de conducte care să asigure punerea individuală a canalizării fiecărui
obiect sanitar la presiune atmosferică. Rolul ventilării în instalațiile sanitare de
canalizare nu este pe deplin înțeles. Este adevărat că în prim plan este necesitatea
pătrunderii aerului proaspăt in rețeaua de canalizare necesar diluării și transportului
gazelor rezultate în procesele de degradare aerobă și anaerobă. Dar mi sunt și alte
motive. Aducerea aerului în apropierea racordului obiectelor sanitare la rețeaua de
canalizare prin conductele de ventilare secundară are rolul de a împiedica de-sifonarea
(aspirația gărzilor hidraulice). In plus, acolo unde înălțimea gărzii hidraulice este mai
mică exista posibilitatea barbotării acesteia de către gazele care se ridică în conductele
principale; ventilarea secundară asigură o cale de trecere / evacuare a acestor gaze
înainte să pătrundă în sifon. Ventilarea primară și ventilarea secundară au funcții
similare – circulația aerului si îndepărtarea gazelor respectiv împiedică de-sifonarea
obiectelor sanitare (figura 2.3). Exista si cazuri în care norme departamentale nu
permit ventilarea canalizării (de ex. atunci când sunt evacuate in canalizare elemente
cu potențial caracter radioactiv sau potențial active microbiologic).

Fig. 2.3 Eliminarea gazelor din canalizare utilizând ventilarea conductelor. Gazele care sunt sub presiune fie prin
acțiunea hidraulică a apei uzate fie prin descompunerea materiei uzate sun eliminate pe o cale separată în atmosferă și
împiedicate să pătrundă în încăperi. Nivelul superior beneficiază de ventilare individuală iar cel inferior de comună.

(c) Prevenirea contaminării apei potabile la nivelul obiectelor sanitare

Aproape toate obiectele sanitare sunt alimentate de la o sursă de apă potabilă (cu
excepția celor la care se utilizează ca sursă apa gri) și sunt racordate la o rețea de
evacuare / canalizare a apelor uzate. In cazul obiectelor sanitare apropierea dintre
sursa de apa potabilă și poziția racordului de canalizare este deci inevitabila – din
acest motiv, în anumite situații, contaminarea sursei de apă potabilă este posibilă și

4
chiar probabilă. Putem lua în considerare, cel mai adesea, poziționarea improprie a
sursei de apă sub racordul de evacuare către canalizare; dacă nivelul apei crește peste
de nivelul de preaplin al obiectului sanitar sursa de apă (robinetul) se va afla imersat
in apa uzată si implicit sursa este contaminată iar la scăderea presiunii în conducta de
alimentare cu apă potabilă apa uzată poate fi aspirată în interiorul acesteia – cazul cel
mai facil de explicat este cel al pisoarelor și țâșnitorilor .
Pentru prevenirea contaminării prin aspirarea apei uzate în conducta de apă potabilă
se montează o valvă de sens / clapetă anti-retur; atunci când apa potabilă are presiune
suficientă ține valva deschisă iar atunci când nu este presiune suficientă valva se
închide si este pusă în contact cu atmosfera. Principiul de funcționare este similar cu
cel al sistemelor anti-golire a sifoanelor obiectelor sanitare si este descris in figura 2.4
Utilizarea clapetelor de sens este obligatorie la mașinile de spălat vase și rufe
deoarece evacuarea apelor uzate se face cu presiune în conductele de canalizare fiind
poziționată mai jos decât racordul de canalizare .

Fig. 2.4 Valve anti-retur. Apa uzată / contaminată nu poate trece in rețeaua de alimentare cu apă potabilă dacă este
respectată un din regulile a, b sau c; a) strat de aer; b) valvă anti-retur; c)sursă auxiliară conventional curate ( de ex. Apă
de răcire).

2. CONDUCTE, RACORDURI, ARMĂTURI ȘI ACESORII

(a) Conducte și racorduri

Materialele utilizate la realizarea conductelor instalațiilor interioare de canalizare

(menajeră, meteorică sau pentru ventilare) includ fonta, cuprul, ABS-ul și PVC-ul.
Oțelul galvanizat este uneori ales pentru coloanele de canalizare si pentru ventilarea
primară a clădirilor înalte și foarte înalte. În același sistem / aceeași instalație pot fi
utilizate materiale diferite dacă sunt îmbinate segmente realizate din materiale
metalice diferite trebuie utilizate elemente de îmbinare intermediare dielectrice pentru
a preveni corodarea electrochimică a conductelor. Pentru conductele îngropate în sol
se pot utiliza ceramica, fonta, cuprul, ABS-ul, PVC-KG și chiar betonul
precomprimat.

Fonta. Utilizată pentru prima dată în Germania in jurul anului 1562 fonta a
reprezentat o evoluție pozitivă prin înlocuirea conductelor de lut, plumb, bronz sau
lemn. Rezistența si durabilitatea în timp a acesteia au făcut posibilă utilizarea variată
atât în zona clădirilor rezidențiale cât și la realizarea coloanelor și racordurilor
orizontale pentru clădirile înalte.
În cazul curgerii gravitaționale, indiferent de materialul utilizat, schimbările de

5
direcție trebuie realizate lin; pentru prevenirea înfundării sau micșorării secțiunii de
curgere cu materie solidă este interzisă utilizarea unghiurilor drepte; astfel unghiurile
premise sunt 30o, 45o, 66o și 87o grade (în canalizările apelor meteorice). Unghiuri de
90o sunt acceptate doar în zonele de ventilare ale conductelor unde nu circulă
niciodată apă. In figura 2.5 sunt prezentate izometric tipuri de racorduri pentru
grupurile sanitare în care fonta este utilizată atât pentru coloana principală cit pentru
traseele orizontale și pentru racorduri.

Fig. 2.5 Schema izometrică a conductelor de canalizare si ventilare pentru obiectele sanitare din grupurile sanitare
a) canalizarea si ventilarea primară sunt complet separate – un singur grup sanitar pe nivel; b) canalizara si
ventilarea pentru instalarea grupurilor sanitare spate in spate și pe mai multe niveluri

Cupru. Conductele de cupru se împart în mai multe categorii în funcție de utilizare

(pentru alimentarea cu apă, pentru canalizare menajeră, meteorică respectiv pentru
ventilare. Conexiunile intre porțiunile de conducte se realizează prin lipire utilizând
un liant care aderă la suprafața interioară respectiv exterioară a conductelor. Pentru
realizarea lipirii este necesar un aparat care sa producă căldura necesară aducerii
materialului de lipire în stare fluidă pentru a ocupa întreg spațiul dintre conducte. O
lipire corectă este suficient de etanșă pentru a face față inclusiv conductelor de
alimentară cu apă (deci presiune mare) lucru neobișnuit în rețelele de canalizare.

Materialele plastice. Alături de fontă și cupru și materialele plastice sunt potrivite

pentru echiparea instalațiilor sanitare și nu numai. În figura 2.6 este prezentată
schema izometrică a conductelor care echipează o baie. Unul dintre principalele
avantaje ale utilizării conductelor de plastic este faptul că acestea sunt ușoare și
permit o “preasamblare” pe segmente în alt loc decât “pe poziție” urmând ca mai apoi
ansablul gata montat să fie trasnportat la locul de montaj. (a se vedea cazul grupurilor
sanitare prefabricate) .

6
 Fig. 2.6 Conducte de plastic (linia continuă) pentru alimentarea cu apă caldă și apă rece, canalizarea menajeră și
ventilare a canalizării.

(b) Accesorii
Printre accesoriile instalațiilor de canalizare regăsim sifoanele de pardoseală,
clapetele de sens, separatoarele și ejectoarele.
Sifoanele de pardoseală. Atunci când pardoselile din clădiri necesită spălare cu apă
sau cu alte lichide sau este necesară evacuarea apelor accidentale din grupurile
sanitare este necesară / recomandată utilizarea sifoanelor de pardoseală (figura 2.7).
Datorită faptului că acestea sunt racordate la sistemul de canalizare și că în timp, prin
evaporare se pierde garda hidraulică, sunt necesare măsuri de compensare a acestia
pentru prevenirea pătrunderii gazelor în încăpere și concomitent modificarea
condițiilor igienico-sanitare interioare.

7
 Fig. 2.7 Sifon de pardoseala

Clapetele de sens. Aceste dispozitive (figura 2.8) sunt utilizate pentru situația cand
obiectele sanitare sunt amplasate în locuri mai joase decât colectorul general al
clădirii (de exemplu la subsol sau demisol) sau în cazul altor locații racordate in
apropierea colectorului orășenesc.

Fig. 2.8 Clapetă de sens (in acest caz de sus in jos curgere si de jos in sus etanșare) cu capac pentru mentenanță.

Aceste dispozitive nu au capacitatea de a proteja întregul sistem de canalizare și

trebuie utilizate doar în locațiile mai sus amintite. De asemenea trebuie prevăzute în
spații ăn care sunt accesibile – de exemplu în cămine dedicate. O alternativă viabilă in
locul clapetelor de sens este bașa și evacuarea prin pompare.

Bașe și pompe submersibile. În situația în care unul sau mai multe puncte de racord la

8
canalizare ale obiectelor sanitare este sub cota colectorului principal este necesară
prevederea unui spațiu in care sa se adune apele uzate gravitațional și care mai apoi să
fie transferate în colector prin pompare. Pompele de ape uzate pot fi acționate electric
(figura 2.9) sau cuplate la un motor termic (cu ardere internă). La momentul la care
nivelul apei uzate în bașă atinge valoare critică (un nivel predefinit) pompa începe să
acționeze, creează presiune în conductă, deschide o clapetă de sens și împinge
conținutul în colectorul de la nivelul superior - (care obligatoriu funcționează
gravitațional).

Fig. 2.9 Basă (a) și pompă submersibilă (b). Este indicață prevederea unei conducte de ventilare care să conducă gazele și
mirosurile în afară, de preferință pe acoperiș.

Separatoare. Apele uzate menajere si pluviale / meteorice colectate în rețelele de

canalizare interioare sunt transportate în exterior către colectoarele orășenești (sau
către un bazin etanș vidanjabil daca nu există rețea de canalizare în zonă și mai apoi
către o mini stație de epurare). Punctul final ar trebui să fie reprezentat de o stație de
epurare centrală unde să aibă loc tratamentele necesare epurării acestor ape și
conformării acestora cu cerințele de mediu pentru a putea fi returnate circuitului
hidrologic natural. O parte însă dintre elementele fizico-chimice care se regăsesc în
capelor uzate nu ar trebui să se regăsească la intrarea în stațiile de epurare deoarece
prin conținutul lor îngreunează și perturbă procesele din etapele de epurare .
Această problemă se poate rezolva (prin înserierea cu elementele susceptibile de
deversare a unor astfel de substanțe, a separatoarelor care au rolul de a le reține din
drumul lor către colectorul principal. Există peste 25 de substanțe / materiale pentru
care se poate interveni plecând de la reziduurile epidermei, păr, grăsime, uleiuri,
ghips, sticlă, etc.
Utilizarea separatoarelor de grăsimi nu este obligatorie pentru zona rezidențială însă
este obligatorie pentru acele clădiri / instituții cu spații de preparare și bucătărie
pentru un număr mare de ocupanți.
Principiul de funcționare poate fi rezumat astfel: pe măsură ce amestecul de apă uzată
străbate separatorul, grăsimile fiind de principiu nemiscibile și mai ușoare decât apa
se vor ridica la suprafață unde vor fi reținute de șicane în timp ce restul volumului de

9
lichid se va evacua prin zona inferioară a separatorului. (figura 2.10). În cazul în care
grăsimile nu sunt reținute la nivelul separatorului atunci acestea se vor lipi de pereții
conductelor, se vor depune și vor obtura cale de scurgere perturbând astfel toate
procesele ce derivă după aceasta.

Fig. 2.10 Separator de grăsimi pentru bucătărie profesională a) (nota: nu este obligatorie prezența unui subsol sau nivel
sub bucătărie, separatorul poate fi amplasat pe pardoseala bucătăriei dar în acest caz se elimină sifonul de pardoseală).
b) separator de grăsimi - principiul de funcționare.

Piese de curățire. Obturarea conductelor sistemelor de canalizare este posibilă și de

cele mai multe ori probabilă. De la nivelul tuturor obiectelor sanitare și până la
punctul de racord cu colectorul principal exterior al clădirii trebuie să existe
posibilitatea accesului în conducte prin intermediul pieselor de curățire sau prin alte
puncte de acces amplasate în punctele sensibile. (pe coloanele verticale la fiecare 2
niveluri, la trecerea din vertical in orizontal a conductelor si pe orizontală în funcție
de diametru la fiecare 6 sau 10m).

3. PRINCIPIILE GENERALE DE AMPLASARE A RETELEI DE CANALIZARE

În primul rând amplasarea spate în spate pentru băi și bucătarii (pentru un singur nivel
al clădirii) și unele deasupra celorlalte pe aceeași verticală (pentru mai mute niveluri
de clădire). Această poziționare permite gruparea în aceleași spații tehnice sau în
spații tehnice comune atât pentru conductele de canalizare cât și pe cele de ventilare
aferente acestora – de cele mai multe ori ventilarea fiind comună mai multor rețele;
respectiv gruparea alimentarilor cu apă rece și caldă de consum menajer.
În al doilea rând trebuie avută în vedere funcționarea gravitațională a rețelei de
canalizare. Aici intervine faptul ca orice ramură orizontală va fi pozată cu o pantă care
să asigure, pe de o parte o viteză de circulație minimă – numită viteză de auto-curățire
– atenție circulă amestec de lichid cu materiale solide in volum și la baza acestuia -
cât și un strat de aer la partea superioară prin care să se prevină intrarea în
suprapresiune și apariția pierderilor / scurgerilor la nivelul îmbinărilor conductelor.
În aplicațiile rezidențiale comune dimensiunea minimă pentru coloanele verticale de
canalizare este de 110mm – egală cu cea a racordului pentru cel mai poluator obiect
sanitar – vasul de toaletă. Această dimensiune se păstrează și pentru racordul
bucătăriilor – din rațiuni cumva similare de reducere a șanselor de obturare a
conductei. Colonele de ventilare individuale au același diametru ce al conductei de
evacuare a obiectului sanitar; coloanele de ventilare comune pot avea diametrul cu 2

10
trepte mai puțin decât cel al coloanei de menajer deservite; în anumite zone și
circumstanțe, pentru prevenirea înghețului să formare de dopuri la partea superioară a
coloanelor este obligatorie păstrarea diametrului minim de 110mm.
Cele mai importante chestiun la care trebuie să fie dat răspunsul corect se referă la
posibilitatea asigurării întreținerii: 1 - cît de ușor se poate curăța in proximitatea
obiectelor sanitare si a racordurilor acestora și 2 – cât de facil este accesul la nivelul
racordurilor în cazul în care sunt necesare intervenții sau înlocuiri?
Ușurința menținerii curățeniei este dată de spațiul din jurul obiectelor sanitare și mai
puțin de designul acestora.
Ușurința accesului la nivelul racordurilor este dat de prezenta unor ferestre (“guri”) de
vizitare în spatele, în lateralul sau sub obiectele sanitare. Aceste spații trebuie
asigurate de arhitect în coordonare cu specialistul pe instalații.

4. PRINCIPII DE AMPLASARE A RETELEI DE CANALIZARE ÎN CLADIRILE

NON REZIDENȚIALE CU MAI MULTE NIVELURI
(a) Principiile de baza
Clădirile cu mai multe niveluri, și în special cele de birouri, sunt concepute să asigure
un grad sporit de flexibilitate în partiționarea spațiului închiriabil. Astfel utilitățile
(ascensoare, casele de scară, spațiile tehnice și ghenele de instalații – electrice,
sanitare și de termo-ventilații) sunt amplasate doar în zona centrală a clădirilor, zonă
denumită nucleu central. Astfel este posibilă utilizarea luminii naturale pentru spațiile
dimprejur din zona „utilă”. În cazul in care este necesară asigurarea unor cerințe de
rezistență la foc între nivelurile clădirii este preferată varianta golurilor individuale
pentru fiecare conductă în locul golurilor tehnice; această alegere însă prezintă
dezavantajul dat de dificultatea intervențiilor de înlocuire a acestor trasee. (figura
2.11).

Fig. 2.11 Conducte / coloane de alimentare cu apa/ canalizare / ventilații / stingere incendiu / electrice pozate individual și
izolate / protejate la foc la contactul cu elementele de construcție.

11
De cele mai multe ori clădirile de birouri necesită (uneori pe fiecare nivel) un lavoar
și o toaletă pentru persoane din conducere, în spații private care se află la oarecare
distanță de miezul central al clădirii. Cu cât distanța pe orizontală este mai mare cu
atât decalajul pe înălțime al conductei este mai pronunțat din pricina pantei de montaj
a acesteia. Soluția pentru de evacuare apelor uzate este cea clasică, problema care
rămâne este cea a ventilării canalizării; pentru aceasta se propune utilizară unei zone
“umede” în sensul în care se va alege pentru conducta orizontală un diametru cu cel
puțin o treaptă în plus față de cel impus de evacuarea obiectelor sanitare care sa
satisfacă existența în interiorul conductei a unui volum de aer suficient de mare pentru
prevenția aspirației gărzii hidraulice din obiectele sanitare, iar pe verticală se alege
“camuflarea” în zona unor elemente de structură verticale cu continuitate pe întreaga
înălțime a clădirii.
În figura 2.12 este redat amplasamentul conductelor rețelelor “umede” de instalații în
aliniamentul unui stâlp de oțel de tip H; coordonarea cu echipa de structuri este
esențială pentru a se stabili perimetrul ce trebuie ranforsat pentru asigurarea
cerințelor de stabilitate.

Fig. 2.12 Ansamblu de conducte pentru utilitați amplasate în proximitatea elementelor structurale verticale.

În anumite situații ramurile orizontale ale canalizării menajere ar trebui să străbată

pardoseala pentru a se conecta la colectoarele de la nivelul inferior; acest lucru poate
fi realizat în două feluri: fie se face o străpungere verticală deasupra punctului de
conexiune și legătura se face la nivelul plafonului etajului inferior – uneori cu
consecința apariției unui tavan suspendat fie crearea unei pardoseli supraînălțate sw
12.5 sau 15cm pentru intreg grupul sanitar, asociață cu problemele de acces aferente.
O pardoseală supraînălțată pentru întregul nivel de clădire nu este însă o soluție de

12
neglijat dat fiind ca oferă posibilități extinde se echipare cu instalații personalizate și
un grad ridicat de flexibilitate si adaptabilitate relativ la diverse funcțiuni propuse
prin amenajări ulterioare.

(b) Faza / etapa de “la gri” a construcției.

Este acea etapă în care în care se sunt finalizate elementele structurale, sunt
poziționate coloanele si conductele aferente rețelelor utilitare și se fac probele de
presiune, etanșeitate și funcționare înainte echiparea finală cu obiecte sanitare si
definitivarea închiderilor. Această etapă este adaptată în funcție de destinația finală a
clădirii și care presupune următoarele aspecte: rezistență și stabilitate, acces facil
pentru operații curente de întreținere și conformarea cu soluțiile din proiect.

5. REUTILIZAREA APELOR UZATE. “APA GRI”

În general, atunci când se face referire la instalațiile sanitare de alimentare cu apă și
canalizare aferente construcțiilor se are în vedere existența a patru tipuri: apa potabilă
(apă tratată special pentru băut), apa de ploaie/meteorică (de pe suprafețele
construite), apa gri (apa uzată de la obiectele sanitare cu excepția toaletelor,
bideurilor și pisoarelor) și apa neagră (apa provenită de la evacuarea toaletelor,
bideurilor și pisoarelor). Ar mai putea fi adăugate încă două categorii: apa neagră –
gri care provine de la evacuările mașinilor de spălat, a spălătoarelor de bucătărie – de
cele mai multe ori interzisă la reutilizare) și apa “convențional” curată care provine
de la procesele de tratare prin osmoză inversă sau condensul rezultat din procesele de
răcire.
Apa de ploaie, dacă este suficientă și poate fi considerată o sursă temporar viabilă ar
putea reprezenta o alternative pentru diferite utilizări în și împrejurul clădirilor.:
spălarea rufelor, alimentarea rezervoarelor vaselor de toaletă, irigații sau chiar răcire a
spațiilor prin evaporare. Și pentru aceste scopuri este necesar un tratament de epurare
și compatibilizare al acestor ape.
Apa neagră necesită tratamente de epurare complicate datorită conținutul mare de
materie uzată de proveniență organică. Este însă cea mai comodă metodă de eliminare
a apelor uzate din interiorul clădirilor ținând cont și de eventualele posibilități
“uscate” de eliminare a deșeurilor menajere. Nu poate reprezenta sub nici o formă o
sursă reutilizabilă.
Apa gri preia o parte din oportunitățile aduse de apele meteorice dar este limitată
datorită conținutului ridicat de agenți patogeni care necesită tratamente de epurare
speciale și costisitoare. Chiar și doar în cazul utilizării pentru rezervoarele vaselor de
toaletă apa gri trebuie tratată și îndepărtat conținutul de săpun, fire de păr, și ,
ocazional reziduuri organice (de la lenjeria spălata la mașină sau de mână). Pentru
utilizare la irigații este necesar un tratament de filtrare mai ales daca apa provine de la
bucătării unde ar putea conține grăsimi sau resturi de alimente. Astfel apa gri poate fi
mult mai murdară decât apa de ploaie dar prezintă avantajul constanței și
predictibilității. Pentru locuințele individuale utilizarea apei gri este în general limitată
la irigarea prin percolare a spațiilor verzi.
Pe lângă aspectele menționate anterior mai apare și problema colectării individuale a
acestor ape; în prezent apa gri și apa neagră sunt colectate împreună și deci
amestecate iar apa de ploaie se colectează separate; pentru eficientizarea reutilizării ar
trebui toate colectate în rețele separate.

Apa gri și reutilizarea acesteia

Unul dintre beneficiile colectării separate a apei gri este posibilitatea recuperării

13
„căldurii” acesteia. Un altul ar putea fi reprezentat de utilizarea directă (însă numai
după o etapă epurare mecanică) a acestor ape pentru alimentarea rezervoarelor vaselor
de toaletă, irigarea spațiilor verzi, spălatul automobilelor, etc. Practic se realizează un
sistem paralel de conducte și accesorii: coloane, sistem de pompare pentru forțarea
trecerii apei gri printr-o serie de filtre menită să îndepărteze săpunurile, detergenții și
alte impurități și mai apoi pentru stocarea apei filtrate în rezervoare amplasate
deasupra punctelor de utilizare; la nivelul rezervorului de stocare se mai aplică un
tratament de clorinare și de îndepărtare a mirosurilor folosind filtre de cărbune activ.
În multe dintre situații însă stocarea apei gri în rezervoare pune probleme de sănătate
și este recomandată utilizarea directă a acestei ape după prelevarea “căldurii” și
utilizarea în sisteme de irigații.
În figura 2.13 sunt prezentate schematic tratamentele și posibilele re-utilizări ale
apelor gri.

Fig. 2.13 Succesiune etapelor și tratamentelor aplicate apelor gri domestice în vederea reutilizării.

Spălătoarele de la bucătării conțin grăsimi și resturi alimentare care ar trebui reținute

(și îndepărtate periodic) înainte ca ele să înfunde conductele și filtrele sistemului de
recirculare. În mod similar căzile de baie, de duș, lavoarele și mașinile de spălat rufe
pot evacua păr care poate fi cu ușurință reținut. Echipamentele responsabile se
numesc separatoare și au fost tratate anterior.

6. TRATAREA ȘI REUTILIZAREA APELOR METORICE

Până relativ de curând apele de ploaie captate de pe acoperișurile clădirilor sau de pe
suprafețele construite erau considerate inofensive (neutre) și conduse fără nici un
tratament prealabil către mediul receptor reprezentat de ape curgătoare, puțuri sau
lacuri. De-a lungul timpului, pe măsură ce suprafața construită a crescut au apărut
doua probleme: prima, dată de faptul că la ploii de intensitate mare mediul receptor nu
mai face față și implicit nu mai poate prelua mari cantități de apă; a doua este

14
reprezentată de poluare (îndeosebi cei proveniți de pe căile de rulare rutieră: benzine,
motorine, uleiuri, lichid de frână și de anti-îngheț, cauciuc) acumulată pe suprafețele
de rulare. Una din posibilitățile de limitare ar fi aceea de a separa captarea apelor de
pe terase și acoperișuri și de o infiltra în pământ utilizând ca măsură epurarea
biologică. (o să discutăm mai mult pe subiect în cursul următor) și utilizarea de
separatoare pentru lichide ușoare (grăsimi și hidrocarburi) legate pe rețeaua colectoare
stradală (figura 2.14).

Fig. 2.14 Separator de hidrocarburi, principiu de funcționare și compartimentare a echipament de separare.

Ce poate fi făcut în plus:

Fitoremedierea este știința care se ocupă cu epurarea apelor poluate și solului prin
utilizarea plantelor. Prin fitoremediere sunt extrase și degradate substanțele poluante
pin trecerea lor din pământ sau apă prin rădăcini și mai apoi prin îndepărtarea
plantelor saturate de materie poluantă. Pe întreaga durată a procesului de acumulare a
poluanților practic plantele se hrănesc și reușesc să supraviețuiască în mediu toxic o
perioadă de timp relativ impresionantă.
În procesul de tratare a apelor meteorice plantele sunt practic incorporate între dalele
parcajelor de vehicule. Mai mult, o parte din arbori pot fi utilizați pe perioada de vara
pentru a asigura umbrirea unor anumite zone mai mult contribuie prin procesele de
fotosinteză la scăderea nivelului de CO2 si creșterea celui de O2. Capacitatea de
absorbție a plantelor ar trebui să acopere prima parte a ploii când apa este cel mai
mult încărcată cu agenți poluatori. La debite de ploaie mari se combină și separatoare
de hidrocarburi / grăsimi îngropate și, după îndepărtarea grosieră a poluanților, apa
rezultată este utilizată la stropirea acelorași plante.

15