Curs 5.

INSTALATII SANITARE (IV)

1.SURSE PENTRU APA POTABILA

Ne aducem aminte de la cursul precedent: ape subterane (prin puțuri forate) si ape de
suprafață (ape dulci curgătoare sau staționare);
Pentru sistemele de mici dimensiuni (locuințe individuale sau condominii) cel mai des
utilizate sunt resursele de apă subterană sub forma de puțuri forate. Alte categorii de
resurse sunt mult mai rare fie datorită faptului că necesită tratamente prealabile mai
complicate (aici referindu-ne la apele de suprafață reprezentate de lacuri sau râuri) fie
că nu pot fi asigurate condiții de exploatare continuă (așa cum ar fi apele meteorice).
Tratamentele cu mai multe etape (floculare, sedimentare, coagulare) nu sunt indicate
pentru sursele de ape subterane motiv pentru care aceste tipuri de ape vor fi preferate
in toate situațiile tehnic posibile. O altă sursă de apă, importantă, dar puțin acceptată,
datorită, pe de o parte superstițiilor, și de alta a costurilor relativ ridicate de gestiune
(tehnică, infrastructură, informațională) a fost discutată în cursul 3.
(a) Puțuri (săpate - fântâni sau forate)
In zonele rurale sau preurbane procesul de autorizare și construire este mult mai rapid
decât cel de extindere al rețelelor utilitare de alimentare cu apă; astfel sursele proprii
individuale sau comune sunt practic singurele posibile. Fântânile sau puțurile forate
sunt cel mai des întâlnite; apa provenită din aceste surse are cel puțin avantajul unui
grad de turbiditate mai scăzut, temperatură scăzută lipsei mirosurilor și gustului
neplăcut – proprietăți ce le fac oricând preferabile apelor de suprafață); există și
dezavantaje: conținut mare de săruri, aciditate și duritate în exces.
Fântânile sunt forma cea mai simplă și ieftină; materialul din care se realizează și
caracteristicile constructive diferă în funcție de caracteristicile geologice ale
straturilor de pământ superficiale unde urmează da fie săpate; practice fântâna
reprezintă este săpată până la primul nivel de apă freatică. Printre tehnicile de
construcție pot fi menționate: percuția, injecția de apă sub presiune sau prin săpare
(mecanizată)
Puțurile forate de adâncime necesită o muncă mai elaborată, cu echipamente mai
sofisticate și sunt perfect dependente de studiile geologice de adâncime. Intr-o
paranteză fiind spus fiecare zonă este “arondată” unor persoane ale căror abilități în
stabilirea corectă a adâncimii de forare poate egala cu succes și cele mai sofisticate
studii. Este cumva în sarcina arhitectului să atenționeze clientul (pe baza buletinelor
de analiză a apei) asupra măsurilor proactive de corectare a problemelor de calitate ale
apei. În plus extragerea apei din sursă se poate realiza doar prin intermediul unui
echipament electro-mecanic – o pompă – fapt ce conduce la costuri suplimentare
inițiale și de exploatare și la randamente globale inferioare ale instalațiilor de captare;
aceste aspect nu sunt deloc neglijabile.
Cele mai mari probleme apar acolo unde puțuri forate la foarte mare adâncime (câteva
sute de metrii) fie nu produc nimic fie produc un debit de sub 1 mc/ora; costurile cu
forajele de prospecție sunt iarăși foarte ridicate; atunci când aceste probleme nu pot fi
evitate soluțiile tehnice combină puțurile cu rezervoarele de stocare supraterane și cu

1
instalațiile de tratare aferente; pompele funcționează noaptea reușind să umple încet
rezervoarele pentru a face față consumurilor instantanee care depășesc capacitatea de
extracție.
(b) Tipuri de pompe (utilizate in sistemele de captare a apelor subterane)
Cele mai des întâlnite trei tipuri de pompe utilizate la nivelul puțurilor forate de mică
și mare adâncime sunt: pompele cu translație / deplasare pozitivă, pompele centrifuge
și pompele jet (submersibile).
Pompe cu deplasare pozitivă. Există mai multe tipuri constructive de sisteme de
acționare cu deplasare pozitivă (amintim pompa de bicicletă, burduful, etc). În cazul
pompei cu piston (numită și pompă volumetrică alternativă) - figura 5.1 - un piston se
deplasează înainte și înapoi într-o incintă prevazută cu valve de admisie și de refulare
(animație https://www.animatedsoftware.com/pumpglos/pistpump.htm). Cilindrul în
care se face deplasarea trebuie poziționat în apropierea sau sub nivelul pânzei de apă
freatică; la mișcarea cilindrului în sens „negativ” apa pătrunde în cilindru printr-o
valvă de admisie unidirecțională (similară clapetei de sens); atunci când pistonul se
deplasează în sens “pozitiv” valva de introducere se închide iar cea de refulare
(deademnea unidirecțională) se deschide, permite trecerea apei iar pistonul o împinge
spre suprafață.

Figura 5.1 Principiu de funcționare pompă cu deplasare pozitivă

Pompele centrifugale. Acest tip de pompă acționează un rotor cu pale. (figura 5.2)

2
 Figura 5.2. Pompe centrifugale – principiul de funcționare si elemente componente

Prin mișcarea de rotație a rotorului se mărește viteza apei spre pereții carcasei
rotorului fapt care se traduce printr-o creștere a presiunii care duce la “urcarea” apei
prin conducta de refulare. Aceste tipuri de pompe suportă combinații serie – paralel:
prin legarea în serie (adică una după alta sau altfel spus admisia următoarei este legată
la refularea precedentei) se crește înălțimea de pompare; prin legarea în paralel
pompele aspiră din aceeași sursă dar au refulările legate la aceeași conductă de urcare
– astfel se menține aceeași înălțime de pompare dar debitul de apă crește proporțional
cu numărul de pompe. Sistemele cuplate serie / paralel sunt utilizate cu precădere în
cazul puțurilor de mare și foarte mare adâncime.

Pompele jet (ejectoarele). În cazul pompelor jet (figura. 5.3) aspirația apei în
conducta de preluare a pompei centrifugale este asigurată printr-un tub venturi
(https://www.youtube.com/watch?v=A-nzHE1gK34) .

Figura. 5.3 Pompă jet - ejector; principiul de funcționare și combinația cu pompele centrifugale

Presiunea scăzută din tubul venturi “aspiră” apa din pânza freatică și o împinge “mai
sus” spre pompa centrufugală care astfel este ajutată să furnizeze o înălțime de
pompare superioară.
Alegerea sistemului de pompare. Depinde de mai mulți factori incluzând aici și
debitul sau capacitatea pânzei freatice, necesarul zilnic, (și debitul maxim instantaneu
furnizabil), capacitatea rezervorului de stocare / acumulare precum și presiunea
respectiv înălțimea maximă la care trebuie asigurată furnizarea apei. Apoi costurile
inițiale și de exploatare precum și energia consumată reprezintă factori suplimentari
ce trebuie considerați în alegerea sistemului. În zonele cu climă rece pompa în sine

3
dar și sistemul în ansamblu trebuie protejat împotriva înghețului.
Dintre toți acești facturi, doi sunt determinanți / critici în alegerea sistemului de
pompare: debitul (volumul de apă furnizat în unitatea de timp) și presiunea totală
(înălțimea totală de pompare). Debitul depinde de numărul punctelor de alimentare cu
apă. Înălțimea de pompare reprezintă suma dintre: diferența de nivel între pompă și
sursa de apă, diferența de nivel până la cel mai îndepărtat obiect sanitar (înălțime),
pierderilor de presiune datorate frecărilor de pereții conductelor sistemului de
distribuție (pierderi liniare) și pierderilor datorate dispozitivelor de secționare /
schimbare de direcție (pierderi locale) la care se adaugă presiunea necesară
funcționării corespunzătoare a obiectelor sanitare – figura 5.4.

Figura 5.4 Reprezentarea grafică a componentelor înălțimii totale de pompare (presiunii totale).

(c) Recipiente hidropneumatice (recipiente cu hidrofor)

Sunt utilizate atât pentru stocarea unei cantități de apă necesară compensărilor în
momentele de critice de consum dar și pentru asigurarea presiunii hidrostatice
constante în instalația de alimentare -
https://www.youtube.com/watch?v=EfKheglw9GM (dar mai ales necesară limitării
numărului de porniri ale pompelor - protecția la uzură timpurie a acestora). O
alternativă a recipientelor hidropneumatice este cea a rezervoarelor amplasate la
înălțime asigurând presiunea hidrostatică prin utilizarea gravitației.

4
 Figura 5.5 Recipient hidropneumatic conectat la o sursă de apă subterană de mică adâncime

Recipientele hidropneumatice sunt de cele mai multe ori amplasate în afara casei în
spații tehnice dedicate în care temperatura este menținută la un nivel care să prevină
înghețul (sau in spații tehnice periferice zonei de locuit - echipamentele produc
zgomot și vibrații). De preferat ca elementele de compartimentare sau de acces ale
spațiului să fie “demontabile” sau să ofere suficient spațiu pentru asigurarea inlocuirii
părților mai mari atunci când se defectează. În general recipientele hidropneumatice
sunt dotate cu sisteme de automatizare care gestionează nivelul (disponibilul) sursei
(figura 5.5)
Capacitatea de stocare a recipientelor hidropneumatice este reducă în comparație cu
necesarul zilnic de apă; acestea pot doar compensa momentele de v\rf de consum ;I
doar pe termen scurt. Ca regulă general dimensionarea se face pentru asigurarea unui
debit ce reprezintă 10% debitul pompei sau dacă acesta nu este disponibil se poate
aproxima la 60 l/om. În cazul recipientelor amplasate la înălțime se prevedere o
rezervă de stocare pentru asigurarea consumului cel puțin 2 zile. Daca rezerva trebuie
sa asigure și alte utilități / servicii (de exemplu stingere incendiu) atunci
dimensionarea este puțin mai complexă.

2. REȚEAUA INTERIORĂ DE DISTRIBUȚIE

În acest subcapitol vom urmări posibilitatea asigurării presiuni și necesarului de apă
de consum pentru operarea obiectelor sanitare.
Clădirile cu număr redus de consumatori și cele de înălțime redusă (pâna în 3
niveluri) pot și alimentate direct de la rețeaua edilitară a localității. Atunci când
nivelul clădirii crește sau numărul de consumatori crește este necesară intercalării pe
rețeaua de alimentare a unui sistem de acumulare și pompare de tip hidropneumatic
care să asigure presiunea necesară și variațiile de consum. În ambele situații
alimentarea și distribuția apei se realizează de la un nivel inferior către consumatorii
aflați la înălțime – și poartă numele de distribuție inferioară. Pentru clădirile cu multe
niveluri sunt disponibile mai multe soluții tehnice: distribuție inferioară cu unul sau

5
mai multe etaje de pompare și cu posibilitatea intercalării recipientelor
hidropneumatice pe unul sau mai multe niveluri sau distribuție superioară - caz în
care apa este pompată în rezervoare de acumulare aflate la înălțime și apa se distribuie
către consumatori sub acțiunea gravitației (practic se mută sursa de apă la un nivel
superior celui unde se află consumatorii).
În cazul distribuțiilor centralizate presiunea apei în rețea variază între 35 și 50 mCA
(metrii coloana de apă – adică într-o conductă verticala plasată pe rețeaua de
alimentare apa ar urca până la o înălțime cuprinsă între 35 și 50 de metrii). Astfel
pentru clădirile cu număr redus de consumatori și care nu depășesc 2 sau 3 niveluri
acest nivel de presiune este suficient pentru a învinge presiunea statică (greutatea
coloanelor de lichid din conducte), pierderile liniare și locale (frecările apei de pereții
conductelor și trecerile prin elementele de secționare și derivație) și să permită
operarea corectă (debit și presiune) a obiectelor sanitare.
În tabelul 5.1 sunt trecute valorile de debit specific și de presiune de utilizare
specifice funcționarii diferitelor categorii de consumatori în copuri menajere și
igienice.
Debitele Presiunea
specifice normală de
Nr.Crt Denumirea punctului de consum
[l/s] utilizare [bar]
(1 bar=10mCA)
a) Baterii pentru:
1. Spălător DN 15 sau chiuvetă DN 15 0,2 0,2
2. Spălător DN 20 0,3 0,2
3. Cazan de baie DN 15 0,2 0,3
4. Baie DN 15 0,2 0,3
5. Duş flexibil DN 15 0,1 0,3
6. Baie DN 20 (pentru tratamente) 0,3 0,3
7. Duş masaj hidraulic DN 20 0,3 0,3
8. Lavoar DN 15 0,03 0,3
b) Robinete pentru:
9. Spălător DN 15 0,3 0,2
10. Spălător DN 20 0,2 0,2
11. Încălzitor de apă cu gaze DN 15 0,2 0,2
12. Rezervor de pisoar DN 15 0,035 0,2
13. Pisoar individual DN 10 0,07 0,2
14. Bideu DN 15 0,2 0,2
15. Rezervor de closet DN 15 1,2 0,6
16. Fântână de băut apă 0,1 0,4
17. Mașină de spălat vase DN 15 0,17 0,4
18. Mașină de spălat rufe DN 15 0,17 0,6
19. Robinet de stropit grădina DN 20 0,3 0,6
20. Robinet de stropit grădina DN 20 4 1
21. Hidrant de stropit DN 20 0,5 0,2

6
 22. Robinet dublu sau simplu serviciu DN 15 2,5 0,2
TABEL 5.1. Debitele specifice de apă și presiunea de utilizare pentru diferite armături de
utilizare a apei reci şi calde în scopuri menajere și igienice. Pentru utilizări publice pot fi regăsite
valori mai mari de debit și de presiune. În mod similar un tratament preferențial îl au și
consumatorii din spitale., scoli, închisori, etc.

(a) Presiunea hidrostatică

Reprezintă presiunea exercitată la capătul inferior al unei coloane verticale plină cu
apă și este direct proporțională cu greutatea acesteia. Un mc (metru cub) de apă
reprezintă 1000 kg (sau litri deoarece densitatea apei este aproximativ egala cu 1) și
deci cântărește 1 tonă. Într-o exprimare plastică ar reprezenta un cub cu latura de 1 m
plin cu apă care este așezat pe o suprafață de 1 mp. Presiunea hidrostatică este deci
1mc / 1mp = 1mC. Exprimat in unități SI, 1 mCa= 10 kPa=0.1bari. Presiunea
hidrostatică este un parametru extrem de important în dimensionarea rețelelor de
distribuție (inferioară sau superioară) fiind direct legată de presiunea necesară pentru
sistemele de pompare și de utilizare la nivelul consumatorilor. .
(b) Distribuția inferioară
În clădirile cu regim mic de înălțime și cu un consum moderat de apă este relativ ușor
de realizat alimentarea și distribuția prin sistemul inferior, de cele mai multe ori
presiunea furnizată fiind mai mare decât cea cerută de utilizarea obiectelor sanitare.
Când presiunea în instalație depășește cu mult presiunea de utilizare la nivelul
obiectului sanitare se montează dispozitive de reducere a acesteia sau concentratoare
de jet la nivelul ieșirilor din robinete.
În figura 5.6 este reprezentată schematic distribuția inferioară a apei pentru o clădire
cu subsol si doua niveluri supraterane cu alimentare de la rețeaua publică orășenească
prin racord de serviciu. In zonele climatice reci rețeaua de alimentare cu apă este
poziționată îngropat sub adâncimea de îngheț sau daca această adâncime nu poate fi
respectată conductele vor fi izolate și izolația va fi însoțită de un sistem de încălzire
electrică care să mențină temperatura peste 4oC. Adâncimea de îngheț poate varia de
la 0 la 2m ți depinde de locația geografică dar, mai nou, depinde și de existența în
apropiere a pompelor de căldură sol-apă sau sol-aer care utilizează energia telurică ca
sursă pentru încălzire. Pentru acele armături care se află în exterior (robinete de
grădină, de spălat, etc) se prevăd masuri / posibilități de golire astfel încât pe
perioadele reci în conducte să nu fie apă ci doar aer.

7
Fig. 5.6 Distribuție inferioară care utilizează presiunea din conducta publică. Schemă funcțională
alimentare apă rece (-.-), distribuție apă rece (-..-) și prepare și distribuție apă caldă menajeră (-
...-).

De menționat că este necesară poziționarea în fiecare punct inferior al rețelelor (fie de

apă rece fie de apă caldă) a unor vane de golire. Pe conducta de branșament este mont
robinetul general de alimentare și contorul consumului de apă. Tratamentele aplicate
apei sunt în general cele de reducere a durității (cu efect benefic asupra diminuării
depunerilor pe pereții interiori ai conductelor) și de neutralizare a acidității. Atunci
când sunt necesare intervenții asupra sistemului de tratare pe distribuția apei este
montată o conductă de ocolire. După tratament rețeaua de alimentare realizează
următoarele funcții:1)alimentează cu apă circuitul primar al centralei termice pentru
preparare agentului termic de încălzire; 2) alimentează cu apă cere (potabilă) toți
consumatorii interiori / exteriori ai imobilului; 3) alimentează cu apă rece
echipamentul care o transformă în apă caldă menajeră și și o livrează către
consumatori (instantaneu sau prin acumulare și livrare la cerere)
Așa cum au fost prezentate anterior, la nivelul obiectelor sanitare sunt poziționate
valve anti-retur (cu rol de a preîntâmpina eventuala pătrundere a apelor uzate în
conductele de alimentare) și dispozitive speciale de evacuare a aerului din conducte
care să prevină apariția șocurilor mecanice în conducte – cunoscute sub numele de
lovituri de berbec (https://www.youtube.com/watch?v=aspPJ2Wcaig). În cazul
conductelor de transport ale agentului termic sau ale apei calde menajere prezența
acestor dispozitive mai are și rolul de a prelua parțial dilatările datorată creșterii în
volum a apei o dată cu creșterea temperaturii acesteia
În figura 5.6 sunt prezentate toate aceste elemente componente în versiune bi-

8
dimensională – secțiune transversală prin imobil. Se remarcă faptul că din rațiuni
economice s-a preferat amplasarea punctelor de consuma de apă (rece / caldă)
bucătarii / grupuri sanitare – spate în spate (alăturate).
(c) Distribuția superioară

Apa este pompată direct de la nivelul branșamentului (sau de la nivelul unui rezervor
de stocare poziționat în subsol – care se umple gravitațional) către un rezervor de
acumulare poziționat de cele mai multe ori pe acoperișul clădirii (figura 5.7). În cazul
regiunilor climatice cu temperaturi negative apa este menținută în stare lichidă prin
intermediul unor serpentine electrice înglobate în pereții rezervorului.

Figura 5.7. Distribuție superioară pentru clădiri cu înălțime medie (5-12 etaje). De multe ori
este posibilă realizarea alimentarii cu distribuție inferioară, presiunea din rețeaua publică fiind
suficientă. Probleme apar atunci când scade presiune în instalația de alimentare orășenească și
este dificilă alimentarea consumatorilor de la nivelurile superioare. Se preferă varianta
distribuției superioare și când nu se poate asigura temporar alimentarea cu energie electrică a
pompelor aferente distribuției inferioare.

Chiar dacă la început prezența acestor rezervoare de stocare ar pune ceva probleme de
natură estetică (și bine-înțeles de natură structurală) acestea pot fi rezolvate prin
montarea unor garduri / pereți de compartimentare și a faptului că pe lângă rezervoare
mai trebuie camuflate și multe alte echipamentele asociate echipării electro-mecanice
a clădirii: 1. Rezervoare de acumulare pentru apa necesară stingerii incendiilor, 2.
Spațiile tehnice necesare cabinelor pentru ascensoarele de persoane sau de marfă; 3.
Coșuri de fum; 4. Ventilările primare ale coloanelor de canalizare; 4. Ventilatoarele
de evacuarea a aerului viciat din încăperi precum și ventilatoarele de introducere ale
sistemelor de presurizare a caselor de scară și a golurilor ascensoarelor; 5. Turnurile
de răcire și unitățile exterioare ale agregatelor de climatizare; 6. Sistemele de
transport pentru personalul care se ocupă cu întreținerea exterioară a clădirii; 7.
Panouri fotovoltaice sau panouri solare pentru preparare apei calde, etc.

9
Datorită celor enumerate mai sus clădirile foarte înalte ar trebui prevăzute cu unul sau
mai multe niveluri tehnice deasupra teraselor pentru acomodarea echipamentelor al
căror număr este din ce în ce mai mare; și totul a pornit de la amplasarea
rezervoarelor de apă pentru consum menajer.......
d) Distribuția superioară la clădirile înalte și foarte înalte
În figura 5.8a este reprezentată distribuția superioară în cazul unei clădiri înalte care
utilizează un singur rezervor amplasat deasupra ultimului nivel utilizabil într-o zonă
tehnică.
Pentru clădirile forte înalte, din rațiuni de presiune hidrostatică, este recomandată
gruparea consumatorilor pe zone pe înălțime. Deasupra fiecărui obiect sanitar trebuie
asigurat un nivel minim care să asigure presiunea de utilizare de minim
10mCA=1bar. Deasupra fiecărui obiect sanitar trebuie asigurat un nivel maxim de
55mCA=5,5bari adică presiunea maxim admisibilă constructiv. Astfel rezultă că
zonarea pe înălțime între sursă și consumator nu trebuie să se depășească 45m. Dacă
nu este tehnic posibilă realizarea nivelurilor / spațiilor tehnice intermediare la fiecare
45m se vor instala la fiecare 45m reductoare de presiune
Rezervoarele de stocare amplasate la înălțime sunt “împărțite” în 2 zone. Zonele
superioare sunt cele unde se depozitează apa pentru consumul menajer iar zonele
inferioare sunt cele unde se depozitează apa pentru stingerea incendiilor (rezervele
intangibile de apă). Pentru a permite intervenția asupra diferitelor mecanisme cele
doua zone (menajer / incendiu) sunt “dublate” pentru a se asigura continuitatea
alimentarii și intangibilitatea rezervei de incendiu. Cantitatea de apă stocată în
rezervor pentru consum menajer trebuie să asigure consumul zilnic mediu și
consumul maxim orar; rezervoarele din care se alimentează pompele reprezintă un
tampon între rețeaua publică și aspirația pompelor pentru a preveni pătrunderea
aerului în instalație și implicit cavitația pompelor respectiv pentru a nu produce
variații în rețeaua de alimentare care ar perturba funcționarea altor consumatori
cuplați la aceeași rețea.
Bazinele de stocare și rezervoarele tampon sunt realizate din oțel și împărțite pe
verticală în două zone identice deservite de armături și comenzi identice. Astfel
fiecare jumătate a rezervoarelor poate fi curățată pe perioadele de consum redus fără
să fie necesară întreruperea alimentarii cu apă. Fiecare pompă este dublată
funcționând în regim activă + rezervă pentru asigurarea unei uzuri uniforme a pieselor
aflate în mișcare.
Atât în figura 5.8a cât și în 5.8b circulația apei reci și a apei calde între sursă și
consumatori este reprezentată simplificat. Spre exemplu in figura 5.8a circulația apei
calde își are originea ca apă rece ce provine din rezervorul de stocare amplasat la
înălțime și care urmează un traseu semnificativ coborând la nivelul cel mai de jos
către boiler apoi urmând un traseu vertical ascendent (ca apă caldă) până la nivelul
distribuției superioare și în cele din urmă devenind disponibilă pentru consumatori.

10
 Fig. 5.8 (a) Schemă izometrică distribuție superioară apă rece și apă caldă menajeră; de
remarcat că apa rece are o circulație verticală triplă: de la distribuția superioară către
consumatori și către boiler pentru preparare apă caldă, de la boiler către distribuția apei calde și
de la distribuția superioară a apei calde către consumatori.

11
 Fig. 5.8 (b)
Schemă izometrică distribuție superioară apă rece și apă caldă menajeră pentru clădiri foarte
înalte; de remarcat zonarea pe înălțime în segmente ce corespund unor înălțimi de maxim 45m.

12
Urmărind în paralel traseul apei reci și al apei calde se observă că la nivelul unui
consumator individual apa rece parcurge un traseu vertical scurt iar apa caldă un
traseu vertical egal cel al apei reci la care se adaugă de două ori înălțimea coloanei de
apă dintre rezervorul de stocare al apei reci și boilerul de preparare al apei calde.
Această dispunere a rezervorului de acumulare pentru apa rece deasupra boilerului de
preparare al apei calde este o caracteristică specifică clădirilor înalte și prin ea se
reduc problemele datorate dilatărilor volumice ale apei calde, diametre mari de
conducte și presiuni statice ridicate la nivelurile inferioare ale clădirii.
În figura 5.8b se observă necesitatea zonării pe înălțime a consumatorilor pentru
reducerea presiunii hidrostatice la nivelurile inferioare ale clădirii (de remarcat că la
nivelul parterului presiunea în dreptul obiectelor sanitare este exercitată de o coloană
ce corespunde unei înălțimi de 25 de etaje adică aproape 100mCA; drept urmare este
obligatorie montarea de reductoare de presiune iar poziția vanelor și robinetelor de
coloană va fi semiînchisă).
(e) Distribuție inferioară prin pompare
Sistemul de distribuție prezentat în figura 5.9 este dedicat acelor clădiri de înălțime
medie pentru care presiunea din rețeaua stradală este insuficientă să asigure necesarul
consumatorului cel mai dezavantajat însă nici nu este suficient de înaltă să necesite un
rezervor amplasat la înălțime și o distribuție superioară. Pentru aceste situații se
prevede o echipare care să poată funcționa la sarcini dinamice și să asigure la
parametrii constanți cerința atât pentru un număr redus de consumatori simultani
(2...3 robinete) cât și pentru sarcinile de vârf pe clădire.
În figura 5.9 a și b este prezentat un aranjament compus din 3 pompe –
activă+rezervă+pilot (jockey). În funcție de cerere pot funcționa individual (plecând
de la cea mai mică) sau în paralel în grupe de 2 sau de 3. Fiecare din aceste pompe
este comandată în turație variabilă deci practic poate oferi un număr “infinit” de valori
de debit și presiune de la zero la valoarea nominală a fiecărei pompe sau grup de
pompe. Secvența de lucru este următoarea: la cereri scăzute de debit pornește automat
pompa pilot – presiunea furnizată în instalație este ajustată de un senzor amplasat la
baza coloanei de alimentare; pompa pilot funcționează până la momentul la care
cererea depășește capacitatea sa de livrare, moment la care intră în funcțiune prima
pompă activă de capacitate mai mare; și așa mai departe. Operarea secvențială a
pompelor este comandată pe baza senzorilor de presiune /debit montați pe conductele
de refulare ale pompelor și la baza coloanelor / distribuitoarelor de alimentare –
cerința este: alimentarea să se facă la presiune constantă.
“Uzura” pompelor este similară ele fiind utilizate în regim de activă și rezervă și la un
anumit interval de timp prestabilit de producător pompele își inversează automat
rolurile.
Atunci când lucrează în la capacitate maximă aspirația grupului de pompe poate
produce perturbații asupra rețelei de alimentare stradală reducând disponibilul pentru
clădirile aflate în vecinătate și care sunt deservite de aceeași rețea (figura 5.9a). În
consecință poate apărea o solicitare din partea furnizorului de prevedere a unui
rezervor tampon alimentat gravitațional din rețea și care protejează rețeaua variațiile

13
consumului interior (figura 5.9b); această cerință se aplică de la debite ce depășesc
25l/s sau 90mc/h.

Figura 5.9. Distribuție inferioară la presiune constantă (a, b) comparată cu cu distribuție

superioară din rezervor de stocare amplasat la înălțime (c).

Printre avantajele distribuției inferioare prin pompare se numără eliminarea necesității

unui rezervor de acumulare amplasat la înălțime, a mentenanței acestuia și a
consecințelor prezenței acestuia asupra elementelor structurale și de fundație.
Printre dezavantaje se pot enumera lipsa unei rezerve de apă care să asigure consumul
pe cel puțin 24 ore și necesitatea prevederii unor surse alternative de energie electrică
(grupuri generatoare de intervenție) pentru situațiile de lipsă a alimentării cu energie
electrică.

14