Curs 3 – An III –Arhitectura

STATII DE EPURARE; SCHEME DE EPURARE

O  schemă  de  epurare  reprezintă  succesiunea  logică  in  conectarea 
principalelor  echipamente  utilizate  in  procesul  de  transformare  a  apelor  uzate 
menajere  si  /  sau  pluviale  pentru conformarea  cu  cerintele  de  deversare  in  mediul 
înconjurător.  
O  stație  de  epurare  cuprinde  în  principal  următoarele  etape:  epurarea 
mecanică,  epurarea  biologică  și  tratarea  nămolurilor.  Epurarea  mecanică  are  un 
randament  de  aproximativ  30%  astfel  că,  în  timp,  s‐au  dezvoltat  tratamente 
suplimentare  ale  apelor  uzate  pentru  cresterea  acestuia.  Aceste  tratamente 
suplimentare  intervin  după  etapa  de  epurare  mecanică  ce  ramâne  obligatorie 
indiferent de schema de epurare adoptată. 
 
Schema de epurare mecanică. Descriere. Funcționare. 
Intr‐o  primă  fază  a  epurării  mecanice  se  vor  îndepărta  din  apele  uzate 
materiile solide care se găsesc în suspensie. Materiile transportate mai voluminoase 
(bucăți de lemn, textile, plastic, frunze, etc.) sunt eliminate de la intrarea în stația de 
epurare  ca  urmare  a  trecerii  apei  uzate  printr‐un  echipament  numit  grătar  (figura 
13).  Daca  intrarea  în  stația  de  epurare  se  va  face  prin  intermediul  unei  stații  de 
pompare grătarul se va poziționa astfel încât să protejeze echipamentele din stația 
de  pompare.  Eficacitatea  unui  grătar  depinde  de  spațiul  dintre  barele  care  îl 
formează.  Se  pot  utiliza  grătare  din  ce  în  ce  mai  fine.  Grătarele  mai  grosiere  au 
barele  poziționate  la  câțiva  milimetri  distanță  pentru  a  reține  materii  de  ordinul  a 
2…3  cm.  Grătarele  mai  fine  vor  elimina  particulele  de  aproximativ  1  cm.  Grătarele 
sunt echipate pentru a putea îndepărta (de preferință automat) deșeurile pe care le 
rețin. Deșeurile reținute vor fi apoi compactate și transportate către incinerator.  
 
  
2

1  
a)          b) 
Figura 11. a) Grătar, (producător: Hydreo), b) principiu de funcționare 
1 – grătar cu bare, 2 – echipament pentru curățarea grătarului, 3 – jgheab 
pentru colectarea deșeurilor reținute 
In aval de grătare se va poziționa un deznisipator care are rolul de a permite 
sedimentarea suspensiilor granulare, viteza de sedimentare a particulelor depinzând 
de  caracteristicile  particulei.  In  compoziția  acestor  particule  sedimentare  se  găsesc 
preponderent nisipuri antrenate de pe suprafețele betonate ale centrelor deservite. 
Rolul  deznisipatoarelor  este  de  a  proteja  echipamente  în  mișcare  din  stația  de 
epurare  și  de  a  nu  împiedica  reducerea  volumelor  utile  ale  rezervoarelor  de 
fermentare a nămolului.  
După  direcția  de  mișcare  a  apei  deznisipatoarele  se  pot  clasifica  în: 
deznisipatoare  orizontale  (apa  se  deplasează  în  lungul  bazinului)  sau  verticale  (apa 
traversează bazinul de sus în jos). In figurile 14 și 15 sunt prezentate scheme ale unor 
deznisipatoare. 
După  deznisipatoare  apa  uzata  va  trece  prin  separatoarele  de  grăsimi  si  de 
hidrocarburi care au rolul de a reține substanțele mai ușoare ca apa (grăsimi, uleiuri, 
hidrocarburi). In cazul în care epurarea mecanică este urmată de epurare biologică 
peliculele de substanțe mai ușoare decât apa ar putea perturba procesele din filtrele 
biologice sau din bazinele de aerare. La nivelul separatorului separarea particulelor 
mai  ușoare  ca  apa  se  poate  face  fie  natural,  la  suprafața  liberă  a  apei,  datorită 
densităților diferite  apă –  grăsimi  sau  cu  ajutorul  insuflării  de  aer  la  presiune  joasă 
(0,5…0,7 bar) sau separarea prin flotare la presiuni ridicate de peste 1 bar urmată de 
destinderea bruscă a amestecului. Primele două variante sunt utilizate preponderent 
în  cazul  apelor  uzate  menajere  în  timp  ce  varianta  cu  separare  prin  flotare  se 
utilizează  pentru  apele  uzate  industriale.  Principiul  de  funcționare  al  variantei  cu 
flotare este prezentat în figura 16. Grăsimile separate din apa uzată pot fi de natură 
organică  sau  minerală.  Compușii  de  natură  organică  vor  fi  utilizați  în  fermentarea 
anaerobă deoarece ajută la formarea unui gaz combustibil cu o mare putere calorică. 
Compușii minerali vor fi colectați și trimiși către incinerator.   
Următoarele  echipamente  din  schema  de  epurare  mecanică  sunt 
decantoarele,  acestea  sunt  reprezentate  de  bazine  deschise  în  care  se  separă 
substanțele  insolubile  mai  mici  de  0,2  mm.  Trecerea  apelor  uzate  prin  grătare, 
deznisipatoare și separatoare de grăsimi constituie practic o fază de pre‐tratare care 
în schemele mai avansate va fi urmată de epurare secundară și eventual terțiară. 
 

 
Figura 12. Schema de principiu a epurării mecanice. 1 – grătar, 2 – 
deznisipator, 3 – separator de grăsimi, 4 – construcții pentru deshidratarea 
nămolului, 5 – rezervor pentru fermentarea nămolului, 6 – decantor, 7 – stație de 
dezinfecție (clorinare). 
 
Descrierea echipamentelor care compun schema de epurare mecanică 
Grătare 
In  figura  11  este  prezentata  schema  unui  grătar  având  curățire  mecanică. 
Sensul  de  curgere  al  apei  uzate  este  de  la  stânga  către  dreapta.  Pe  măsura  ce 
instalația  funcționează  la  nivelul  grătarului  apar  depuneri  care  cresc  pierderea  de 
sarcină la trecerea apei prin grătar astfe că și nivelul apei în amontele grătarului va 
crește.  Mecanismul  de  curățare  se  va  acționa  automat  atunci  când  nivelul  apei  în 
amontele grătarului atinge o valoare prestabilită. Pierderea de sarcină prin grătar [1] 
trebuie aleasă astfel încât să nu se producă un remuu prea mare care să provoace 
intrarea  sub  presiune  a  canalului  de  ape  uzate  care  ajunge  în  stația  de  epurare. 
Uneori, în locul grătarelor se pot utiliza site. Acestea sunt formate din impletituri de 
sârmă inoxidabilă și sunt utilizate rar doar când se consideră că în această fază este 
necesară separarea particulelor mai fine. 
Deznisipatoare 
In figura 14 este prezentată schema unui deznisipator vertical. Intrarea apei 
uzate este poziționată mai jos decât ieșirea apei deznisipate, în vecinătatea conului. 
Apa uzată se va deplasa pe verticală de jos în sus datorită aerului introdus. Viteza cu 
care  apa  se  va  deplasa  este  mai  mică  decât  viteza  de  cădere  a  particulelor 
transportate astfel că, pe la partea inferioară a conului, se va evacua nisipul colectat 
iar printr‐un jgheab lateral se va evacua un amestec de apă și particule mai fine. 
Dezavantajul principal al unui deznisipator având această construcție este că 
ocupând  spațiu  pe  verticală  este  considerat  neeconomic  și  se  utilizează 
preponderent pentru debite mici de ape uzate, până în 100 dmc/s. 

 
Figura 14. Deznisipator vertical, 1 – intrare ape uzate, 2 – evacuare apă și 
particule, 3 – con, 4 – evacuare nisip, 5 – sistem de aerare, 6 – evacuare ape 
deznisipate, 7 ‐  structură deznisipator, schema de principiu este preluată de pe site‐
ul producătorului www.huber.de  
 
Deznisipator orizontal 
Schema funcțională a unui deznisipator orizontal este prezentată în figura 15. 
Deznisipatoarele  orizontale  reprezintă  bazine  ce  formează  o  lărgire  a  secțiunii  de 
curgere  astfel  încât  viteza  apei  să  scadă  și  să  se  poată  realiza  sedimentarea 
particulelor de nisip transportate. Pentru a menține o viteză medie relativ constantă 
la debite variabile secțiunea transversală a deznisipatorului are formă trapezoidală, a 
se vedea secțiunea A‐A din figura 15. De asemenea există variante de deznisipatoare 
cu mai mult de două compartimente pentru a permite modularea debitului. Numărul 
minim recomandat de compartimente pentru un deznisipator este de două. In figura 
15 se observă două compartimente care vor fi acționate alternativ prin manevrarea 
stăvilarelor. Nisipul care se acumulează în spațiul special prevăzut în acest sens este 
apoi  evacuat  periodic  după  ce  stăvilarele  care  îl  delimitează  se  închid.  Apa  din 
compartimentul respectiv se evacuează prin conducta de dren după ce se deschide 
vana  numărul  5,  vană  care  în  perioadele  de  funcționare  este  închisă.  La  partea 
inferioară  a  deznisipatorului  există  conducte  de  drenaj  montate  într‐un  filtru  de 
nisip.  Rolul  acestui  filtru  este  de  a  nu  permite  antrenarea  nisipului  depozitat  astfel 
încât să ajungă până în drenuri. Apa care se evacuează din deznisipator va fi întoarsă 
în stația de epurare deoarece este considerată apă impurificată. 
Debitele  la  care  se  realizează  dimensionarea  și  verificarea  deznisipatorului 
sunt specificate în STAS 1846 ‐1 / 2006, debitul de dimensionare este debitul maxim 
orar iar debitul de verificare este debitul minim orar. 
Valori recomandate în literatură pentru durata de traversare a apei uzate prin 
deznisipator  sunt  în  intervalul  30  ...  50  secunde.  Lățimea  unui  compartiment  se 
recomanda  a  fi  până  în  3...5  m,  adâncimea  deznisipatorului  nu  va  depăși  1,5  m  iar 
lungimea poate fi în intervalul 12...36m. 

 
Figura 15. Deznisipator orizontal, 1 – spațiu de depozitare nisip între două 
curațări succesive, 
 2 – filtru, 3 – conducte de drenaj, 4 – vană stăvilar, 5 – vană. 
 
Separatoare de grăsimi 
Separatoare de grăsimi  cu separare naturală 
Pentru  dimensionarea  separatorului  de  grăsimi,  în  situația  în  care  se 
consideră  că  cel  mai  important  parametru  pentru  eficacitatea  operațiunii  de 
separare este aria suprafeței la nivelul căreia are loc separarea. 
 Separator de grăsimi cu flotare 
Sub presiune, aerul se dizolvă în apa uzată într‐un rezervor închis. Apoi, acest 
amestec este trimis într‐un rezervor în care va fi pus în contact cu atmosfera astfel că 
se vor forma bule de aer, de dimensiuni mici, care aderă la particulele ce se găsesc în 
suspensie  în  apa  uzată,  facându‐le  să  se  deplaseze  către  suprafața  liberă  a 
rezervorului.  De  la  suprafața  liberă  a  rezervorului  grăsimile  vor  fi  îndepărtate  cu 
ajutorului unui mecanism ce realizează o mișcare de translație la suprafața bazinului 
deschis. Acest principiu de funcționare este prezentat în figura 16.    

 
Figura 16. Separator de grasimi cu flotare, principiu de funcționare preluat 
din documentația producătorului Komline – Sanderson 
Decantoare 
Decantoarele  sunt  bazine  deschise  în  care  se  separă  substanțele  insolubile 
mai mici de 0,2 mm. Decantoarele se pot împărți în funcție de direcția în care sunt 
traversate de apele uzate în : decantoare orizontale și decantoare verticale.  
După poziția lor în schema de epurare decantoare pot fi numite: decantoare 
primare  și  decantoare  secundare.  Decantoarele  primare  sunt  amplasate  în  schema 
de  epurare  înainte  de  epurarea  biologică  iar  cele  secundare  sunt  poziționate  după 
epurarea biologică.  
Schema de epurare mecano ‐ chimică. Descriere. Funcționare. 
Spre  deosebire  de  schema  de  epurare  mecanică  se  observă  suplimentar  în 
schema  de  epurare  mecano  –  chimică  prezența  instalațiilor  pentru  prepararea, 
dozarea, amestecul și reacția substanțelor coagulante, a se vedea figura 18. 
  
Figura 18. Schema de principiu a epurării mecano ‐ chimice. 1 – grătar, 2 – 
deznisipator, 3 – separator de grăsimi, 4 – construcții pentru deshidratarea 
nămolului, 5 – rezervor pentru fermentarea nămolului, 6 – decantor, 7 – stație de 
dezinfecție (clorinare), 8 – instalații pentru prepararea, dozarea, amestecul și reacția 
substanțelor coagulante. 
 Rolul  acestei  instalații  suplimentare  este  de  a  intensifica  procesul  de 
decantare.  Substanțele  coagulante  dispersate  în  apă  vor  provoca  aglomerarea 
particulelor fine sau coloidale, care au tendința de a rămâne în suspensie, rezultând 
flocoane  de  dimensiuni  și  o  greutate  mai  importantă.  Flocoanele  astfel  formate  se 
vor  depune  în  decantor.  Particulele  coloidale  pot  conține  oxizi  de  metale,  compuși 
toxici insolubili, materii organice, pot provoca turbiditate, etc. 
Dintre  substanțele  coagulante  ce  pot  fi  utilizate  menționăm:  clorura  ferică, 
sulfatul  feric,  sulfatul  feros,  oxid  de  calciu,  hidroxid  de  calciu,  hidroxid  de  aluminiu 
sau  fier,  etc.  Interacțiunea  dintre  ph‐ul  apei  uzate,  concentrația  de  substanțe 
coagulante  și  concentrația  de  particule  coloidale  determină  mecanismul  care 
produce practic fenomenul de coagulare. Producerea hidrolizei și a precipitatului din 
diverși hidroxizi de metal sunt controlate de ph. De asemenea, există valori ale ph‐
ului pentru care solubilitatea hidroxidului de fier sau aluminiu este minimă și crește 
pe măsură ce ph‐ul crește sau scade relativ la acea valoare.   
Pentru  definitivarea  procesului  de  coagulare  trebuie  realizate  teste  de 
laborator care să determine condițiile optime de operare. Metodele de laborator vor 
studia ajustarea ph‐ului, variația dozelor de substanțe coagulate, la diverse valori ale 
vitezei de amestec.  
Schema de epurare mecano – biologică naturală. Descriere. Funcționare. 
Schema de epurare mecano – biologică naturală este prezentată în figura 3.8.  

 
Figura 19. Schema de principiu a epurării mecano – biologice naturale. 1 – 
grătar, 2 – deznisipator, 3 – separator de grăsimi, 4 – construcții pentru 
deshidratarea nămolului, 5 – rezervor pentru fermentarea nămolului, 6 – 
decantoare, 7 – bazin de acumulare, 8 – câmpuri de irigare și filtrare. 
 
Se  observă  că  în  prima  parte  a  acestei  scheme  se  păstrează  înșiruirea 
echipamentelor  din  schema  de  epurare  mecanică,  epurarea  mecanică  fiind 
obligatorie înaintea treptei de epurare biologică. Decantarea este obligatorie înainte 
de ajungerea apei uzate la nivelul câmpurilor de irigare și filtrare deoarece, în timp, 
substanțele solide vor colmata câmpul iar helminții și ouâle acestora (care se pot găsi 
în apele uzate) constituie un pericol din punct de vedere sanitar. După decantare se 
va amplasa în schemă un bazin de egalizare pentru a putea controla într‐o oarecare 
măsură debitele de ape uzate care ajung la nivelul câmpurilor de irigare și filtrare. 
Epurarea biologică constituie a doua treaptă de epurare a apelor uzate. Rolul 
acesteia  este  de  a  permite  îndepărtarea  materiilor  dizolvate  și  coloidale.  Epurarea 
biologica  se  bazează  pe  fenomenul  de  autoepurare.  Autoepurarea  reprezintă  o 
înșiruire de procese naturale prin care mediul receptor este readus la caracteristicile 
sale  inițiale.  Durata  și  succesiunea  acestor  procese  naturale  depinde  de  gradul  de 
impurificare,  temperatură,  etc.  In  general  modificarea  temperaturii  modifică  doar 
efieciența epurării. O cantitate mare de materie organică ce trebuie epurată poate 
întrerupe procesul de epurare.  
 Se poate considera că dacă mediul receptor este o apă curgătoare procesele 
de  autoepurare  sunt  mai  eficiente  comparativ  cu  situația  în  care  mediul  receptor 
este un lac sau un câmp de infiltrare.  
In  momentul  în  care  apa  uzată  intră  în  contact  cu  o  anumită  suprafață  (sol 
sau  apă)  la  nivelul  suprafeței  de  separație  dintre  cele  două  medii  apar  bacterii  și 
microorganisme  diverse  ce  constituie  așa  numita  biomasă.  Biomasa  metabolizează 
materiile  solide  din  apa  uzată  și  de  unde  își  iau  masa  și  energia  iar  în  apa  uzată 
degajă nitrați, sulfați, dioxid de carbon.   
Biomasa  trebuie  să  fie  alimentată  fără  pauze  mari  și  în  cantități  suficiente 
pentru  ca  organismele  care  o  formează  să  poată  menține  activitatea  necesară 
epurării.  Dezvoltarea  exacerbată  a  biomasei  poate  avea  efecte  negative  asupra 
procesului de epurare. Ingroșarea membranei va impiedica oxidarea deci va perturba 
procesul de epurare. Biomasa va trebui să fie uneori evacuată.  
Spre  deosebire  de  autoepurarea  propriu  –  zisă  în  instalațiile  de  epurare 
biologică  sunt  create  condiții  pentru  a  menține  permanent  contactul  dintre  apele 
uzate și masa de microorganisme. 
Epurarea  biologică  –  naturală  are  loc  la  nivelul  câmpurilor  de  infiltrare  și 
filtrare, iazurilor de stabilizare, etc. Spre deosebire de epurarea mecanică epurarea 
biologică  are  o  eficiență  de  95%  la  nivelul  îndepărtării  materiilor  în  suspensie,  al 
consumului biochimic de oxigen și al bacteriilor. Dezavantajul utilizării câmpurilor de 
irigare și filtrare este că necesită suprafețe mari, în perioade de ploi abundente nu se 
pot infiltra orice cantități de ape neepurare sau, de asemenea, o problema ar putea 
fi  zonele  în  care  nivelul  pânzei  freatice  este  ridicat.  Se  recomandă  utilizarea 
câmpurilor  de  irigare  și  filtrare  în  zonele  în  care  substanțele  fertilizante  din  apele 
uzate sunt folositoare. Apa uzată poate fi utilă și pentru irigarea anumitor culturi. 
 
Câmpuri de irigare și filtrare 
Terenul  aferent  epurării  biologice  a  apelor  uzate  se  va  împărți  în  parcele. 
Până la nivelul parcelelor apele uzate vor fi transportate prin intermediul unei rețele 
de canalizare care va cuprinde un canal principal, canale secundare de distribuție și 
canalele propriu – zise de irigații. 
Alegerea modalității de răspândire a apei pe parcele depinde de felul culturii, 
natura și panta terenului. 
Apa infiltrată în sol va fi colectată printr‐un sistem de drenuri, canale și guri 
de  vărsare  în  emisar.  Drenurile  sunt  necesare  pentru  a  menține  un  anumit  nivel  al 
pânzei freatice.  
Pe timp de iarnă apa uzată poate împiedica înghețarea solului. De asemenea 
pe timp de iarnă se poate continua irigarea rezultatul fiind un strat de gheață care se 
va dezgheța primăvara. In literatură este prezentată și modalitatea de irigare pe sub 
gheață. Câmpul inundat cu o cantitate mare de apă va forma la partea superioară a 
stratului de apă o peliculă de gheață. Irigarea se va putea continua pe sub acest strat 
de gheață.  
Din  considerente  sanitare  câmpurile  de  irigare  și  filtrare  se  vor  amplasa  la 
minim 500 m distanță față de centrele populate, ultima irigare se va face cu minim 
15 zile înainte de perioada de recoltare iar personalul implicat va fi testat periodic, 
dotat cu echipament de protecție și va beneficia de dușuri organizate și de sală de 
mese. După o perioadă de exploatare de 20…25 de ani este necesară o pauză pentru 
regenerarea solului utilizat, chiar și în condiții bune de exploatare. 
 
Schema de epurare biologică artificială. Descriere. Funcționare. 
Câteva dintre dezavantajele principale ale schemelor de epurare biologică naturală 
sunt pe 
scurt următoarele: 
‐ necesită suprafețe mari pentru realizarea câmpurilor de irigare și filtrare sau a 
iazurilor și 
lagunelor, 
‐ calitatea epurării depinde de natura solului, 
‐ există probleme în exploatarea câmpurilor în funcție de nivelul pânzei freatice și de 
cantitatea de precipitații din anumite perioade din an,etc. 
Pentru controlarea acestor dificultăți de natură tehnico–economică s‐au conceput 
scheme de epurare biologică – artificială. Schema de principiu a unei instalații de 
epurare biologică – artificială este prezentată în figura21. 
  
Figura 21. Schema de principiu a epurării mecano – biologice artificiale. 1 – grătar, 2 
– 
deznisipator, 3 – separator de grăsimi, 4 – construcții pentru deshidratarea 
nămolului, 5 – rezervor pentru fermentarea nămolului, 6 – decantoare primare, 7 – 
construcții pentru epurarea biologică artificială, 8 – decantoare secundare, 9 – stație 
de dezinfecție (clorinare). 
 
Amintim  că  epurarea  biologică  naturală  se  bazează  pe  fenomenele  naturale  care 
realizeză auto‐epurarea solurilor și a apelor. Spre deosebire de epurarea biologică–
naturală, în cadrul schemei 
biologice–artificiale  se  realizează  construcții  și  instalații  în  care  sunt  intensificate 
fenomenele implicate în autoepurare. Epurarea biologică artificială se poate defini ca 
o copie, amplificată artificial, a proceselor naturale de autoepurare. Pe traseul apei 
uzate  vor  exista  obligatoriu  echipamentele  necesare  epurării  mecanice  urmate  de 
epurarea biologică propriu–zisă. 
Apele  uzate,  în  prealabil  epurate  mecanic,  ajung  în  dispozitivele  de  distribuție 
asigurându‐se  astfel  contactul  permanent  cu  materialul  filtrant.  Epurarea  biologică 
artificială propriu‐zisă se realizează în filtre biologice sau în bazine cu nămol activat, 
fiind  urmate,  spre  deosebire  de  epurarea  biologică  naturală,  de  decantoare 
secundare  care  au  rolul  de  a  reține  membrane  biologică  sau  nămolul  activat  ce  se 
formează  în  urma  epurării  biologice  artificiale.  La  baza  biofiltrului  se  găsesc  rigole 
care colectează apa epurată biologic și o trimit către decantorul secundar sau către 
un sistem de recirculare.