Mercurul

Era o dată ca nici o dată, o lume pașnică. Dar nu era așa de simplă cum se părea. În
această lumea exista o creatură, ce ducea numele de Mercur. Ea era pericol pentru toată
omenirea. Această creatură era mereu flămândă. Apetitul său era nepotolit. Cu cât mai mult
mânca cu atât mai mare se făcea, și se hrănea ea numai cu oameni. Nimeni nu o putea opri, căci
ea era deosebită prin oportunitatea de a-și schimba forma în orice dorea. Nimeni nu știa care era
forma ei inițială. Deseori ea se transforma în sirenă pentru a ademeni navigatorii din preajmă.
Când trecea pe uscat se transforma în oameni de rând, de aceea nimeni nu bănuia că între ei se
află creatura ucigașă. După ce săvârșea crima, având puterea de a arde orice, mercurul ușor ardea
rămășițele jertfei. Această creatură era de neprins.

Într-o zi, mercurul își căuta iar ceva de mâncare. Era flămând ca nici o dată. De data
aceasta a decis să ia înfățișarea unei căprițe fragede și nevinovate, căci așa creatură nimeni nu ar
suspecta. În acea pădure taman era o grupă de vânători. Ei văzând căprița, vroiau să o vâneze
crezând că e o jertfă ușoară. Ei se apropiau de ea încetișor. Dintr-o dată, căprița ridică capul și
ochii ei erau mai negri ca cărbunele. Acolo, înăuntru jucau diavoli, care strigau despre pericolul
și flămânzimea creaturii. Vânătorii s-au speriat și au fugit. Mercurul fiind furios își ia înfățișarea
inițială și vânătorii se sperie și mai tare când văd un monstru uriaș în urma căruia urmau o
mulțime de pași care ardeau. Creatura nu se mai controla, ardea totul din cale.

Vânătorii au alergat mult și bine și așa au ajuns într-un orășel plin de oameni în ziua
mare. Văzând toți acești oameni, care pentru Mercur erau doar cină, creatura își pierde mințile
definitiv. Strigăte de ajutor, plânsete și durere urmau acolo unde a ajuns mâna lui Mercur. El
urma pe toți ca nebunul, ca până la urmă a ars totul de pe suprafață. Nimic viu pe pământ nu a
mai rămas.

Mercur nu a suferit lipsa oamenilor, și deoarece a rămas fără hrană, moare și el în scurt
timp.

Astfel totul ce era viu, s-a transformat în praf și ruine. Viața de parcă nu a mai existat.
Unica ce rămâne în aerul murdar- strigatele și ultimele cuvinte ale oamenilor.