REFERAT

La modulul:
Rețele de calculatoare

Elaborat de : Novac Corina

 CUPRINS
 Introducere în reţele
 Tehnologii de cooperare în reţea
 Topologia şi arhitectura reţelelor
 Reţeaua Internet
 Servicii Internet

Introducere în reţele
Numim reţea de calculatoare o mulţime de calculatoare ce pot schimba informaţii prin intermediul unei
structuri de comunicaţie. Calculatoarele unei reţele se conectează la structura de comunicaţie prin
intermediul unor unităţi de intrare-ieşire dedicate, numite adaptoare de reţea. Evident, în cadrul unei
reţele fiecare calculator, mai exact, fiecare adaptor de reţea are o adresă unică, denumită adresă de reţea.
De exemplu, o reţea de calculatoare poate fi construită utilizând ca structură de comunicaţie reţeaua
existentă de telefoane. În acest caz, adaptorul de reţea va include un modulator pentru conversiunea
semnalelor digitale furnizate de calculator în semnale telefonice şi un demodulator pentru operaţia
inversă. Dispozitivul respectiv poartă denumirea de modem (modulator-demodulator). Adresa de reţea
este dată de numărul de telefon al postului la care este conectat modemul. În general, o structură de
comunicaţie este formată din linii de transmisie a semnalelor. Aceste linii pot fi: – cabluri cu fire
torsadate; – cabluri coaxiale; – cabluri optice; – linii cu microunde (terestre sau prin satelit). Cablurile cu
fire torsadate sunt asemănătoare celor telefonice şi asigură o capacitate de transmisie de până la 1
Mbit/s. Cablurile coaxiale, asemănătoare celor din reţelele de televiziune prin cablu, asigură o capacitate
de transmisie de până la 1 Gbit/s. Cablul optic constă din fibre de sticlă sau din plastic transparent,
acoperite cu un înveliş de protecţie. Semnalul optic, emis de o sursă laser, se propagă prin fibră şi este
recepţionat de o celulă fotosensibilă. Capacitatea de transmisie a unui cablu optic poate ajunge la valoarea
de 1 Tbit/s. Liniile cu microunde sunt formate din staţii de retransmisie ce operează în banda de unde
centimetrice. Pe Pământ aceste staţii se amplasează în raza vizibilităţii directe a antenelor, la o distanţă de
40–50 de kilometri una de alta. În cazul liniilor cosmice, staţiile respective se amplasează pe sateliţi.
Capacitatea de transmisie a liniilor cu microunde este de ordinul 10 Gbiţi/s. În funcţie de aria de
răspândire a calculatoarelor dintr-o reţea, există următoarele tipuri de reţele: – rețele personale; -
reţele locale e au o arie mică de răspândire (până la 2 km) şi deservesc o singură instituţie; - rețea
academică; - rețelele metropolitane (MAN) sunt rețele de mare extindere care de obicei
împînzesc orașe întregi. Aceste rețele folosesc pentru legături cel mai des tehnologii fără fir
(wireless) sau fibră optică; – reţele regionale acoperă aria unui oraş sau a unui sector; – reţele globale
acoperă suprafaţa unei ţări, suprafaţa unui continent sau chiar suprafaţa mai multor continente.

Tehnologii de cooperare în reţea

Numim tehnologie de cooperare modul cum este organizată funcţionarea în comun a
calculatoarelor şi programelor din reţea. Topologia (structura) unei rețele rezultă din modul de
conectare a elementelor rețelei între ele. Ea determină și traseul concret pe care circulă
informația în rețea "de la A la B". Principalele tipuri de topologii pentru rețelele LAN sunt:

 topologia Bus (înseamnă magistrală) - are o fiabilitate sporită și o viteză mare de transmisie;

 topologia Ring (inel) - permite ca toate stațiile conectate să aibă drepturi și funcțiuni egale;
 topologia Star (stea) - oferă o viteză mare de comunicație, fiind destinată aplicațiilor în timp
real. Rețelele mai mari prezintă o topologie formată dintr-o combinație a acestor trei tipuri.
Cel mai frecvent în reţelele de calculatoare se utilizează tehnologiile client-server şi egal-la-egal.
Avantajele principale ale tehnologiei client-server sunt: – utilizarea eficientă a echipamentelor
scumpe; 196 – distribuirea raţională a lucrărilor între calculatoare în funcţie de puterea lor; –
protecţia sporită a datelor importante, ele fiind păstrate numai pe servere. Cu regret, tehnologiile
client-server sunt complicate şi necesită calculatoare performante.
De exemplu, un program server ce gestionează o bază de date execută următoarele funcţii: – asigură
protecţia şi securitatea datelor; – recepţionează şi, dacă clientul are autorizaţiile respective, execută
cererile de modificare a datelor; – recepţionează cererile de citire a datelor şi, în funcţie de statutul
clientului, permite sau interzice accesul la datele respective; – completează un registru în care înscrie
toate operaţiile efectuate în baza de date.

Topologia şi arhitectura reţelelor

Numim topologie a reţelei configuraţia geometrică a legăturilor dintre calculatoare.
Un pachet de date conţine următoarele informaţii: – adresa destinatarului; – datele propriu-zise; –
informaţii de control; – adresa expeditorului.

Topologiile concrete ale reţelelor actuale sunt formate prin utilizarea structurilor de bază: stea, inel,
magistrală, distribuită. În cazul topologiei stea, legătura dintre două calculatoare Ci , Cj ale reţelei are
loc prin intermediul calculatorului central C1. Din acest motiv, calculatorul C1, denumit calculator
principal, are un rol important în funcţionarea reţelei, efectuând dispecerizarea pachetelor de date.
În topologia inel legăturile dintre calculatoare formează o buclă închisă. Pachetul expediat de
calculatorul Ci este transmis calculatorului Ci+1, care, la rândul său, îl transmite calculatorului Ci+2 etc.,
până când pachetul ajunge la calculatorul destinatar Cj. În topologia magistrală există un singur canal de
comunicaţie la care sunt conectate toate calculatoarele. Fiecare calculator „spionează” magistrala şi
interceptează pachetele adresate lui. Orice calculator Ci poate expedia un pachet numai atunci când
magistrala este liberă. În topologiile distribuite între fiecare pereche de calculatoare există mai multe
căi de transmisie a datelor. De exemplu, un pachet de date expediat de calculatorul C1 calculatorului Cn
poate ajunge la destinaţie pe drumul C1 – C2 – C5 – Cn, iar altul pe drumul C1 – C4 – Cn. Evident,
reţeaua rămâne funcţională chiar dacă unul sau mai multe calculatoare şi linii de comunicaţie nu
funcţionează.
Setul de reguli pentru gestionarea schimbului de date într-o reţea este numit protocol de comunicaţie
sau, pur şi simplu, protocol.
Numim arhitectură a reţelei modul în care este concepută reţeaua: topologia, protocoalele de
comunicaţie, tehnologiile de cooperare în reţea.
În continuare prezentăm cele mai răspândite arhitecturi de reţele. Ethernet (reţea în eter) – reţele
locale realizate în conformitate cu standardul IEEE 802.3. Utilizează o magistrală din cablu cu fire
torsadate, cablu coaxial sau cablu cu fibre optice. Viteza de transmisie a datelor ajunge la 100 Mbiţi/s.
Token–Ring (inel cu jeton) – reţele locale realizate în conformitate cu standardul IEEE 802.5. Utilizează
un inel din cablu cu fire torsadate sau cablu coaxial. Viteza de transmisie a datelor este de 16 Mbiţi/s.
DATAKIT – reţele locale, regionale sau globale elaborate de firma Bell Laboratories. Sub aspect
topologic, constă dintr-o mulţime de stele interconectate. În cazul cablului cu fibre optice, se atinge
viteza de transmisie de 1,5 Gbiţi/s. SNA (Sistem Network Arhitecture) – o arhitectură elaborată de firma
IBM pentru reţelele locale, regionale şi globale. ARPANET – o arhitectură concepută de mai multe
universităţi şi corporaţii sub egida Ministerului Apărării al SUA (Advanced Research Projects Agency).

Reţeaua Internet
Reţeaua globală Internet se bazează pe o topologie distribuită şi include calculatoare separate, subreţele
locale, regionale sau globale. Interconectarea reţelelor se realizează cu ajutorul unor echipamente
dedicate de reţea, denumite porţi sau rutere. Poarta (gateway) este un calculator specializat destinat
interconectării a două reţele ce utilizează protocoale total diferite de comunicaţie. Ruterul (router) este
un calculator dedicat care interconectează reţelele ce folosesc protocoale identice şi sunt utilizate
pentru a determina cea mai bună cale de transmitere a pachetelor. Calculatoarele conectate la Internet
se numesc gazde (host). Funcţionarea reţelei este reglementată de circa 100 de protocoale. Identificarea
calculatoarelor în cadrul reţelei se face cu ajutorul adreselor Internet. Acestea pot fi de două tipuri:
adrese numerice şi adrese simbolice. O adresă numerică este formată din 32 de cifre binare (4 octeţi).
Întrucât Internetul este o „reţea de reţele”, adresa numerică conţine adresa subreţelei (câmpul Adresă
Reţea) şi adresa calculatorului în cadrul subreţelei (câmpul Adresă Calculator). În funcţie de numărul
maxim de calculatoare pe care le poate identifica în cadrul unei subreţele, adresele se împart în clasele
A, B şi C. Adresele din clasele D şi E au o destinaţie specială.

Servicii Internet
Reţeaua Internet oferă următoarea gamă de servicii: – accesul calculatoarelor la distanţă; – transferul de
fişiere; – poşta electronică; – ştiri şi discuţii; – prezentarea şi căutarea informaţiilor etc. Cooperarea
calculatoarelor şi programelor care oferă aceste servicii se bazează pe modelul client-server. De obicei,
pe calculatorul beneficiarului de serviciu rulează programul client, iar pe calculatorul furnizorului de
servicii rulează programul server. Serviciul Telnet permite utilizatorului să aibă acces la calculatoarele
aflate la distanţă. După stabilirea conexiunii, calculatorul utilizatorului devine un simplu terminal al
calculatorului aflat la distanţă. În continuare, utilizatorul poate lansa în execuţie pe calculatorul respectiv
diverse programe, poate vizualiza fişiere, schimba directoare etc. Protecţia calculatoarelor şi a datelor
respective se asigură prin utilizarea parolelor. Serviciul Telnet se utilizează pentru folosirea în comun a
unor resurse foarte scumpe, de exemplu, a supercalculatoarelor. Serviciul transfer de fişiere sau, mai
scurt, serviciul FTP (File Transfer Protocol) permite utilizatorului să copie fişiere de pe calculatoare
situate în diverse puncte geografice. Acest serviciu oferă două moduri de transfer al fişierelor: – modul
binar, în care se păstrează secvenţa de biţi a fişierului, astfel încât originalul şi copia sunt identice bit cu
bit; – modul text, în care se transferă seturi de caractere în codul ASCII. În general, pentru a avea acces
la serverul FTP, clientul trebuie să introducă o parolă. Totuşi există servere publice (FTP anonymous)
care permit accesul la fişiere fără a fi nevoie de o parolă specială. Serviciul de poştă electronică
(electronic mail sau, prescurtat, e-mail) a copiat modul de funcţionare a poştei obişnuite. Scrisoarea
electronică, denumită mesaj (message) include: – adresa destinatarului; – subiectul, exprimat în câteva
cuvinte; – adresa expeditorului; – textul scrisorii; – fişiere ataşate opţional. Fişierele ataşate pot fi de
orice natură: texte, imagini, programe etc. Scrisorile sunt depuse în fişiere speciale, denumite cutii
poştale (mail box).
Cel mai modern serviciu de prezentare şi căutare a informaţiilor în Internet este serviciul WWW (World
Wide Web – Pânza Mondială de Păianjen). În acest serviciu informaţia este prezentată în formă de
pagini Web. Pagina Web este un fişier scris în limbajul HTML (Hypertext Markup Language – Limbaj
pentru marcarea hipertextului) şi poate conţine, în afară de informaţii propriu-zise, referinţe la alte
pagini Web. Tehnologia de cooperare în cadrul serviciului WWW este de tipul client-server. Utilizatorul
care doreşte să ofere publicului larg anumite informaţii instalează pe calculatorul său un program server
şi elaborează una sau mai multe pagini Web. Serverul interceptează cererile sosite de la alte
calculatoare şi asigură accesul la paginile respective. Calculatorul pe care sunt instalate paginile Web şi
serverul WWW se numeşte site (site – sediu, reşedinţă).

Serverul de căutare este un calculator puternic care explorează încontinuu reţeaua şi citeşte paginile
Web sau alte informaţii prezentate publicului larg. Acestea sunt clasificate în funcţie de datele pe care le
conţin, iar adresele lor sunt reţinute în baza de date de pe server.

Programul client adresează serverului de căutare o cerere în care indică de ce fel de informaţii are
nevoie. Serverul interoghează baza de date şi transmite clientului o listă de adrese la care pot fi găsite
informaţiile cerute. Pentru exemplificare, amintim serverele de căutare frecvent utilizate:
http://www.yahoo.com – serverul YAHOO (Yet Another Hierarchically Organized Oracle – încă un oracol
organizat ierarhic) al companiei Yahoo! Inc.; http://www.google.com – serverul GOOGLE al corporaţiei
Google Inc.; http://www.bing.com – serverul BING al corporaţiei Microsoft Inc.; http://www.yandex.ru –
serverul YANDEX al companiei «Яндекс»; http://www.infoseek.com – serverul Infoseek al firmei
Infoseek Corp. Accesul la aceste servere este gratuit.